ŞCOALA POSTLICEALĂ ,,CAROL DAVILA'' - Deva

REFERAT

= SIMȚUL AUDITIV =

Cursant : GHIURIȚAN ( MILEA ) FLORINA ELIZA

SPECIALIZAREA A.M.G.

ANUL I

1
 Simţul auditiv sau auzul este procesul simţirii proprietăţilor fonice (sonore) ale
obiectelor.

Rolul simţului auditiv

Auzul creează modelul psihic al sunetului, senzaţie auditivă. Prin produsul său
psihic simţul auzului meţine un contact aparte cu lumea. Pe baza constructelor
reflectorii ale senzaţiei auditive omul poate dezvolta un limbaj sonor, un mod de
comunicare care are efecte complexe asupra dezvoltării psihice generale.
Stimuli
Stimulii auzului la om sunt energia sonoră manifestată ca unde cu frecvenţele între
16 herţi şi 20.000 de herţi. Pentru infrasunete şi pentru ultrasunete simţul auzului
uman nu realizează senzaţii auditive.
Mecanismul simţirii auditive

 Recepţie senzorială
Organele ajutătoare, pavilionul urechii (rechea externă) preiau sunetul fizic şi îl
transmit prin timpan la trei oase mici din urechea medie prin labirint (urechea internă)
unde sunetele produc vibraţii fine ale fibrelor elastice ale membranei bazilare.
Vibraţiile membranei bazilare stimulează celulele receptoare din organul Corti.
Organul Corti este compus din celule receptoare organizate în două straturi: stratul
intern format dintr-un rând de celule şi stratul extern format din mai multe rânduri de
celule.

 Transmitere a influxului nervos

Excitaţia este transmisă din organul Corti prin nervul acustico-vestibular la talamus
de unde pleacă spre regiunea temporală a scoarţei cerebrale.

 Interpretare a mesajelor neuronale sonore

Proiecţia corticală se face în lobul temporal. Aria auditivă primară se află în girusul
temporal superior. Are arii de asociaţie în cortexul parietal. Produsul simţului auditiv
este senzaţia auditivă. Dimensiunile experienţei subiective sunt înălţimea sunetului
dată de frecvenţa sunetului fizic, intensitatea senzaţiei care este dată de amplificarea
sunetului fizic şi timbrul sunetului simţit determinat de armonicele sunetului fizic şi de
sursa de producere a sunetului.

 Sancţionarea activităţii segmentelor periferice

Modalităţi senzoriale auditive umane

La om s-au constatat două sisteme funcţionale auditive: un sistem auditiv verbal şi un
sistem auditiv muzical. Fiecare sistem are o altă structură respectiv porivită limbajului
verbal şi potrivită muzicii. Auzul verbal este specializat pentru simţirea sunetelor
vorbite şi face posibilă percepţia limbajului articulat. Auzul muzical are un sistem
funcţional de simţire sunetelor muzicale compus din două subsisteme respectiv auz
melodic şi auz armonic.

2
 Tinitusul este un zgomot în ureche ; apare la 10 – 15% din populație.

Tinitusul subiectiv reprezintă percepția unui sunet în absența unui sunet acustic și
este auzit numai de către pacient.

Tinitusul obiectiv este rezultatul unui zgomot generat de țesutul vascular de la

nivellul urechii si, in unele cazuri, este auzit de către examinator.

Tinitusul poate fi descris ca un zbarnait, sonerie, zgomot, hohot, suierat si este

uneori variabil si complex. Poate fi intermitent, continuu sau pulsatil (sincron cu
bataile inimii).

Tinitusul continuu este enervant si este adesea destul de suparator. Unii pacienti
se adapteaza la prezenta tinitusului mai bine decat altii; uneori se instaleaza
depresia. Stresul exacerbeaza in general tinitusul.

TINITUS - CAUZE / AGENT INFECTIOS / FACTORI DE RISC ITUS - CAUZE /

AGENT INFECTIOS / FACTORI DE RISC

Tinitusul subiectiv poate sa apara in aproape orice afectiune a urechii. Cauzele

frecvente includ trauma sonora (hipoacuzia neurosenzoriala indusa de zgomot),
hipoacuzia neurosenzoriala din alte cauze, obstructii ale conductului audit prin cerum
sau corp strain, infectii si obstructie tubara.

Salicilatii in doze mari pot provoca tinitus reversibil.

Tinitusul obiectiv este putin frecvent si implica un zgomot audibil, pulsatil, care
poate fi produs de fluxul sangvin turbulent prin artera carotida sau vena jugulara.

Tumorile puternic vascularizate ale urechii medii si malformatiile arterio-venoase

durale pot determina, de asemenea, tinitus obiectiv.

SIMPTOME

Simptomele tinitusului

Expunerea la zgomot puternic sau anumite medicamente inainte de debut,

sugereaza trauma sonora sau ototoxicitate. Tinitusul unilateral , in special cel asociat
cu pierderea auzului, poate sugera neurinom de acustic.

3
 Pierderea auzului acuta unilaterala asociata cu vertij, in special dupa o trauma,
poate sugera o fistula peri-limfatica. Tinitusul episodic, cu senzatie de plenitudine in
ureche, vertij sever si hipoacuzie fluctuanta sau permanenta, la nivelul aceleiasi
urechi, sugereaza boala Meniere.

DIAGNOSTICUL DE TINITUS

Suflul perceput la nivelul gatului la ascutatie sugereaza o etiologie vasculara.

Suflul perceput numai la ascultatia urechii, cu ajutorul unui stetoscop cu varf de oliva
sau electronic, sugereaza o malformatie arterio-venoasa durala.

Se efectueaza o audiograma si daca este depistata pierderea auzului, se

efectueaza teste pentru a diferentia hipoacuzia de transmisie si neurosenzoriala.

RMN cu injectare de gadolinium exclude un neurinom de acustic in caz de tinitus

unilateral, in special de piererea auzului.

Alte teste depind de contextul clinic.

Tinitusul obiect unilateral pulsatil necesita investigatii ale carotidei si ale sistemului
vertebral cu ajutorul unei arteriograme.

In astfel de cazuri, riscul arteriogramei trebuie sa fie evaluat in functie de

potentialul de a detecta si trata (prin embolizare) o eventuala malformatie
arteriovenoasa durala.

TRATAMENT

Tratamentul cu polisubiacente poate ameliora tinitusul. Corectarea hipoacuziei (de

ex cu un aparat auditiv) amelioreaza tinitusul la aprox 50% dintre pacienti. In unele
cazuri, recunoasterea si tratarea depresiei amelioreaza tinitusul, sugerand o
componenta psihologica.

Totusi nu trebuie sa se presupuna ca tinitusul este produs de o cauza psihologica.

Desi nu este disponibil niciun tratament specific medical sau chirurgical, multi pac
descopera ca un fundal sonor marcheaza tinitusul si ii ajuta sa adoarma.

Unii pac beneficiaza de un dispozitiv care marcheaza tinitusul, purtat ca un aparat

auditiv , care produce un sunet de intensitate redusa care poate suprima tinitusul.

Stimularea electrica a urechii interne , de exemplu cu un implant cohlear, reduce

uneori tinitusul, dar este potrivita numai pt pacientii care sufera de surditate profunda.

4
 Otita termenul ce defineste un proces inflamator de la nivelul urechii, ca rezultat al
unei infectii data de microorganisme patogene. Poate fi localizata la nivelul urechii
externe, medii sau interne. Se intalneste cu o frecventa ridicata in cazul copiilor.
Statisticile Departamentului de Sanatate din SUA arata ca cinci din sase copii se va
confrunta cel putin o data cu una dintre formele aceastei afectiuni in primii trei ani de
viata.

Desi este cunoscuta mai mult ca fiind o boala a copilariei si adultii se confrunta
adesea cu anumite forme ale ei.

TIPURI DE OTITA
Otita poate fi de mai multe tipuri in functie de localizarea infectiei sau a inflamatiei,
cat si de factorii declansatori. Asadar, luand in considerare aceste aspecte, se poate
face urmatoarea clasificare:

 Otita externa - Reprezinta infectia localizata la nivelul tegumentului care

inveleste conductul auditiv extern si pavilionul urechii, determinata in general
de prezenta unor germeni bacterieni sau fungici. Apare cel mai des vara, mai
ales dupa sesiunile inot de la mare sau la piscina. In ureche pot ramane
cantitati mici de apa, care formeaza mediul propice pentru inmultirea
bacteriilor. Aceasta forma mai poarta numele de „otita inotatorului” deoarece
este o forma de otita favorizata expunerea excesiva la umiditate. Principalii
agenti implicati in aparitia otitei externe sunt: Streptococcus aureus,
Pseudomonas aeruginosa, Vibrio alginolyticus, Candida albacans.

 Otita medie - Este cea mai frecventa forma de otita si se intalneste mai ales
la copii. Aceasta defineste un proces infectios localizat la nivelul urechii medii,
declansat de diversi agenti patogeni (bacterii si mai rar virusuri). Infectiile
urechii medii au o incidenta mare la copii: 80% dintre copiii pana la trei ani, au
cel putin un episod, in timp ce la 40% dintre acestia, sufera cel putin 6
episoade de otita medie pana la varsta de 7 ani.

 Otita interna - Este caracterizata de inflamarea urechii interne, a labirintului

urechii, motiv pentru care mai este cunoscuta si sub numele de labirintita. Este
o forma de otita care se vindeca de cele mai multe ori prin simpla actiune a
sistemului imunitar al organismului.

Otita medie seroasa - Este determinata de o drenare si o ventilatie precare a

urechii medii. Unul dintre simptomele acestei tipuri de otita este pierderea auzului pe
o perioda limitata de timp.
5
 CAUZELE OTITEI
Infectia urechii este provocata de mai multe tipuri de microbi. Principalii agenti
implicati in aparitia si dezvoltarea otitei medii sunt: Streptococcus pneumoniae,
Staphylococcus aureus, Haemophilus influenzae si Moraxella catarrhalis. Factorii
favorizanti pentru dezvoltarea otitei sunt:

 Infectii respiratorii repetate

 Vegetatiile adenoide (polipii)
 Reactiile alergice
 Infectii ale sinusurilor
 Folosirea excesiva a betisoarelor de urechi, care sensibilizeaza pielea urechii.
Urechea are un sistem de autocuratare, iar cerumenul secretat are rol
protector. Daca il indepartam in mod constant cu betisoarele, riscam sa lasam
urechea vulnerabila in fata factorilor patogeni.
 Colectivitatile favorizeaza raspandirea factorilor patogeni (crese, gradinite)
 Factori de mediu (frig, umezeala, fum de tigara)
 Alte afectiuni preexistente (spre exemplu sindromul Down)

Totodata, persoanele care au deviatie de sept sunt si ele mai predispuse la

dezvoltarea otitelor tocmai din cauza obstructiei nazale care nu permite aerului sa
circule corespunzator.

TRANSMITEREA OTITEI
Otita nu este o afectiune contagioasa, insa factorii care favorizeaza aparitia ei pot
fi contagiosi. Cu alte cuvinte, virozele, afectiuni ce pot duce la inflamarea si infectia
urechii sunt, intr-adevar, contagiose. Virusurile si bacteriile care pot crea conditiile
prielnice pentru dezvoltarea otitei se se raspandesc pe cale aeriana, prin tuse, vorbit
sau contact direct.

DIAGNOSTICAREA DE OTITA
Otita poate fi diagnosticata de catre medicul de familie, insa este recomandata si o
vizita la medicul specialist ORL (otorinolaringolog). Acesta va efectua urmatoarele
proceduri pentru a confirma diagnosticul de otita:

 Anamneza pacientului - Este etapa de baza in stabilirea unui diagnostic si

presupune informarea medicului cu privire la istoricul medical, obiceiuri de zi
cu zi, cat si schimbari recente in stilul de viata. Medicul va pune intrebari cu
privire la comportamentul pacientului din ultima perioada pentru a stabili daca
a fost expus la factori de risc ce ar putea duce la dezvoltarea otitei si va
chestiona pacientul cu privire la simptomele pe care le are.

 Analiza vizuala a urechii - Prin intermediul otoscopiei medicul poate examina

conductul auditiv extern si membrana timpanica

 Analize medicale de laborator - Se pot face investigatii radioimagistice -

RMN, CT - cat si analize de sange, printre care hemoleucograma, care indica
o crestere a leucocitelor sau proteina C reactiva, care arata ca exista o infectie
in organism.
6
 SIMPTOMELE SI STADIILE EVOLUTIVE ALE OTITEI

Simptomele care insotesc otita sunt, de regula, durerile la nivelul urechii (numita,
in limbaj medical otalgie), febra, greata, scaderea auzului. Disconfortul creat, insa, de
aceasta afectiune depinde si de stadiul ei. In functie de evolutia bolii simptomele se
pot agrava.

Otita are trei stadii, fiecare dintre ele semnalat de anumite reactii, dupa cum
urmeaza:

 Stadiul presupurativ - Este primul stadiu, cel in care pacientul resimte

congestie (senzatia de ureche infundata), durere si incepe sa scada acuitatea
auditiva. Uneori apare si febra, iar durerea devine pulsativa, accentuata pe
timpul noptii. Unii pacienti semnaleaza si tinitus (tiuit in urechi).
 Stadiul de supuratie - Nu toate otitele ajung in stadiul acesta, insa daca el
este atins apar secretii purulente de la nivelul urechii, iar durerea devine tot
mai accentuata.
 Stadiul de rezolutie sau vindecare - Durerea incepe sa scada in intensitate,

dispare febra, iar acuitatea auditiva revine la stadiul normal.

In cazul copiilor mici, simptomele care insotesc otita sunt:

 Atingerea urechii in mod constanta

 Lipsa poftei de mancare
 Febra
 Secretii de la nivelul urechii
 Tulburari de somn, agitatie

TRATAREA CORECTA A OTITEI

Otita este una dintre cele mai dureroase afectiuni, intensitatea durerii creste in
timpul noptii, si doar tratarea corecta poate duce la ameliorarea acestor simptome
atat de suparatoare. Tratamentul medicamentos, prescris de medic, este singurul
care poate duce la o vindecare completa.

Exista si cateva metode naturale prin care putem ameliora disconfortul provocat de
otita, daca ne gasim intr-un moment in care nu putem apela la medic. Incalzirea unui
saculet cu sare si aplicarea lui la nivelul urechii, de pilda, poate ajuta in calmarea
durerii.

TRATAMENT MEDICAMENTOS PENTRU OTITA

Exista doua tipuri de tratament medicamentos pentru otita - tratamentul
simptomatic si tratamentul cauzei.

Pentru tratarea cauzei otitei se apeleaza uneori la antibiotice, cand cauza

infectiei este de natura bacteriana. Antibioticele nu se administreaza decat in urma
unui consult medical si la recomandarea medicului. In functie de tipul si stadiul bolii,

7
specialistul ORL este cel mai in masura sa stabileasca tratamentul adecvat pentru a
vindeca otita.

Tratamentul medicamentos in cazul otitei include administrarea de antialgice

(medicamente care calmeaza durerea), antipiretice (medicamente pentru scaderea
febrei) sau solutii otice cu efect anestezic (pentru a calma durerea).

Miringotomia si timpanoplastia, solutii pentru forme grave de otita

Un tratament ce se impune in formele mai grave ale otitei este miringotomia.
Aceasta presupune efectuarea unor mici perforatii (punctii) in timpan astfel incat
lichidul acumulat in cutia timpanica sa poata fi eliminat. Procedura se face sub
anestezie, iar timpanul se reface in scurt timp. Adesea, medicul opteaza si pentru
montarea unor tuburi de dren (tuburi de timpanostomie) care vor ramane acolo cel
mult 18 luni si care vor ajuta la scurgerea lichidelor care ar putea provoca o noua
infectie.

In cazul otitelor medii purulente cronice, care in formele grave determina aparitia
unor leziuni ireparabile, se poate recurge la timpanoplastie. In cadrul acestei
interventii este reconstruita urechea medie prin inlocuirea timpanului perforat cu un
fragment de piele sau prin inchiderea orificiului patologic.

RISCURILE OTITEI NETRATATE

Otita poate duce la complicatii precum:

 Otomastoidita
 Masteoidita
 Meningita
 Perforarea timpanului
 Pareza faciala.

Mai mult decat atat, aceasta afectiune este si una dintre cauzele principale ale
pierderii auzului.

PREVENIREA OTITEI

Otita poate fi prevenita prin evitarea zonelor de risc, in care microbii se raspandesc
cu usurinta de exemplu prin evitarea, pe cat posibil, a prezentei copiilor la gradinita
sau in locuri aglomerate in perioada racelilor. Alte modalitati de a preveni otita sunt:

 Igiena corecta a urechii - Nu este recomanda folosirea betisoarelor de urechi

in exces, iar aceste betisoare nu trebuie sa ajunga pe canalul auditiv pentru ca
vor impinge cerumenul spre timpan. Igienizarea corecta a urechii se face prin
simpla stergere cu prosopul curat a elementelor exterioare.
 Tratarea obstructiilor nazale si rinofaringiene - Indiferent care este cauza
acestor obstructii - deviatie de sept, alergii etc - este foarte important sa le
tratam corect si la timp.

8
 O modalitate de a tine departe otita, si orice infectii, de altfel, este sa avem grija de
organismul nostru printr-un stil de viata sanatos. Alimentatia echilibrata si miscarea
sunt elementele cheie in a ne pastra sistemul imunitar puternic si gata sa infrunte
agentii patogeni.

Vaccinarea, o modalitate eficienta de a prevenit otita

O metoda moderna si sigura de prevenire a otitei este vaccinarea. Odata cu
imunizarea impotriva bacteriilor care provoaca aceasta infectie, copiii si adultii sunt
protejati de neplacerile si complicatiile cu care aceasta afectiune vine la pachet.

Rata rezistentei bacteriilor la antibiotice este in crestere, iar un numar important de

cazuri nu raspunde la tratament (rezistenta este in prezent de peste 60% la
peniciline), astfel incat preventia prin vaccinare este esentiala pentru controlul bolii,
se arata intr-un comunicat al Societatii Romane de Pediatrie.

DEFINIŢIE

Mastoidita este o infecţie bacteriană a osului mastoid, localizat în spatele urechii.

Durerea de ureche, tulburările de auz, secreţiile neobişnuite din ureche, febra şi
durerile de cap se numără printre simptomele comune ale acestei afecţiuni cauzate,
de regulă, de otita netratată, o altă infecţie a urechii.

În lipsa unui tratament prompt, care constă de obicei în administrarea de

antibiotice, rareori fiind necesară intervenţia chirurgicală, există riscul ca infecţia să
se răspândească şi să cauzeze complicaţii precum tulburări severe de auz, cheaguri
de sânge, abces cerebral sau chiar meningită. Din acest motiv, este important ca
simptomele să nu fie ignorate şi pacientul să se adreseze medicului cât mai curând
pentru un diagnostic corect şi un tratament eficient.

SIMPTOME

Simptomele mastoiditei, acută sau cronică, sunt specifice infecţiilor urechii şi

includ:

 Durere pătrunzătoare în ureche sau în jurul acesteia (otalgie)

 Secreţii purulente urât mirositoare din ureche (otoree)
 Febră sau/şi frisoane
 Umflarea şi înroşirea pielii în spatele urechii
 Tulburări de auz, ţiuituri în ureche
 Dureri de cap
 Iritabilitate
 Crize de plâns, lovirea zonei dureroase, tragerea de urechi (în cazul copiilor
mici)

9
  Insomnie
 Ameţeală sau vertij

În lipsa unui tratament rapid, mastoidita poate favoriza apariţia unor complicaţii
severe, precum:

 Pierderea permanentă a auzului

 Paralizie facială
 Infecţie osoasă (osteomielită)
 Inflamaţie canalelor urechii interne (labirintită)
 Formarea de cheaguri de sânge (tromboza sinusului cavernos)
 Abces cerebral sau intracranian
 Meningită

CAUZE

Cea mai frecventă cauză a mastoiditei este otita acută netratată. Mai rar,
mastoidita poate fi cauzată şi de o tumoare benignă numită coleastom, un chist
localizat în urechea medie care împiedică drenajul apei sau al lichidelor de la nivelul
urechii.

DIAGNOSTIC

Diagnosticul de mastoidită se stabileşte pe baza examenului clinic – care constă în

examinarea canalului auditiv cu ajutorul unui otoscop şi a structurilor din urechea
internă –, completat de investigaţii precum: CT, IRM, radiografie cerebrală, teste de
sânge (hemoleucogramă completă), audiometrie, cultură de secreţie din ureche etc.

TRATAMENT

Mastoidita este o afecţiune care nu poate fi tratată acasă, cu remedii naturale.

Singurul tratament eficient constă în administrarea de antibiotice (capsule sau
intravenos), la recomandarea medicului. Dacă acestea nu au efect, medicul poate
decide efectuarea unei miringotomii, care constă în drenarea secreţiei purulente din
urechea internă, sau a unei mastoidectomii (rezecarea ţesuturilor infectate ale osului
mastoid).

Pentru ameliorarea temporară a simptomelor mastoiditei (dureri, febră) sunt

recomandate acetaminofenul, ibuprofenul. Aspirina nu trebuie administrată copiilor şi
adolescenţilor, deoarece creşte riscul de sindrom Reye.

De asemenea, se recomandă purtarea de dopuri de protecţie la duş, piscină etc.,

aplicarea de comprese calde pe zona dureroasă, hidratarea cu minimum 2 litri de
apă zilnic, odihna şi evitarea călătoriilor cu avionul.

PREVENŢIE

Pentru a preveni mastoidita se recomandă tratamentul precoce al infecţiilor urechii,

în special al otitei medii, cu medicamentele indicate de medic. Alte măsuri care pot
reduce riscul de infecţii ale urechii sunt:

 Spălarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun

 Evitarea fumatului, inclusiv a celui pasiv – potrivit studiilor, copiii expuşi la
fumul de ţigară se confruntă mai des cu infecţii ale urechii
10
 Vaccinarea antigripală
 Evitarea colectivităţilor în care sunt prezenţi copii cu gripă sau diverse infecţii

11