Dificultatile de invatare

1. ”Perspective de abordare a domeniului. Conceptul de “dificultăţi de învăţare”

Conceptul de “dificultăţi de învăţare” acoperă o gamă extrem de largă de manifestări,

rezultatul unor combinaţii complexe de factori, aşa încât nu se poate stabili o cauză anume a
acestora insa Comitetul Naţional Unit pentru Dificultăţi de Învăţare (NYCLD) din SUA, a
propus o definiţie a acestui fenomen:”dificultăţile de învăţare reprezintă un termen generic ce
se referă la un grup eterogen de tulburări datorate unor disfuncţii minimale ale sistemului
nervos central, exprimate prin dificultăţi majore în achiziţionarea, utilizarea şi înţelegerea
limbajului, vorbirii, scrierii, citirii, dificultăţi în utilizarea abilităţilor matematice şi a unor
abilităţi sociale; dificultăţile de învăţare nu trebuie înţelese ca fiind o consecinţă directă a unor
deficienţe mintale, senzoriale, emoţionale, comportamentale sau a unor tulburări de atenţie, a
unor influenţe sociale sau de mediu nefavorabile, chiar dacă şi aceste condiţii şi influenţe
generează la rândul lor probleme de învăţare”.

Tot în SUA, prezentă în legislaţia federală, întâlnim o altă definiţie:”dificultăţile de învăţare

specifice reprezintă o tulburare a unuia sau mai multor procese psihice de bază implicate în
înţelegerea sau folosirea limbii vorbite sau scrise care se manifestă într-o abilitate imperfectă
de a asculta, gândi, vorbi, citi, scrie, pronunţa sau de a face calcule matematice”.

Dificultăţile de învăţare pot fi identificate încă din perioada prescolar chiar şi de către
familie, înainte ca profesorul (învăţătorul, institutorul) să le depisteze. Există însă o reticenţă
general valabilă a familiei de a ascunde şi de a nega problemele copilului, în speranţa că
timpul le va rezolva. De aceea, cel mai adesea, aceste probleme sunt identificate şi evidenţiate
ca atare de-abia la şcoală, când copilul se confruntă cu un alt tip de disciplină şcolară, cu alte
rigori si exigenţe cărora nu le poate face faţă. Ele se amplifică şi devin o constantă a activităţii
lui şcolare pe măsură ce înaintează pe treptele şcolarităţii, pe măsură ce sarcinile devin tot mai
complexe, mai solicitante, mai diverse.

Cronicizarea unor dificultăţi de învăţare constituie premisă esenţială pentru apariţia altor
dificultăţi, nu numai pentru aceeaşi disciplină (dificultăţi de învăţare particularizate), ci chiar
şi pentru aceeaşi arie curriculară şi pentru celelalte arii curriculare.

2. Factorii (etiologia), tipurile si modurile de manifestare ale dificultăţilor de

învăţare in invatarea scolara.

Cauzele care determină apariţia dificultăţilor de învăţare la copii pot fi grupate în patru mari
grupe:
  biologice şi fiziologice:

- naşterile premature (aproximativ 70% dintre copiii născuţi prematur)

- naşteri cu travaliu prelungit

- boli cronice sau contagioase care presupun o absenţă îndelungată de la şcoală

- probleme metabolice şi deficit de vitamine, calciu şi magneziu

- leziuni şi disfuncţii cerebrale minime

- disimetrii funcţionale în raport cu emisferele cerebrale specializate

- tulburări funcţionale ale sistemului limbic.

 psihologice:

- nivelul intelectual situat în zona intelectului de limită

- tulburări afective care induc copilului reacţii de opoziţie, de demisie, refuz, izolare,
uşoare dezechilibre emoţionale

- tulburări de limbaj, de schemă corporală, lateralitate, orientare, organizare şi

structurare spaţio-temporală

- probleme de percepţie discrete şi greu de sesizat (insuficienţe discriminative între

obiectul şi fondul percepţiei, constanţa formei, conservarea cantităţii, contrariere perceptivă)

- ritm lent şi inegal al dezvoltării psihice

- imaturitate psihică generală cu tendinţe de infantilism prelungit

- carenţe motivaţionale şi prezenţa complexelor de inferioritate

- timiditate excesivă, fobie şcolară, diminuarea aptitudinilor pentru şcolaritate.

 ambientale, de mediu, , se împart în:

a.cauze care provin din mediul şcolar:

- organizarea deficitară a activităţilor de învăţare şi supradimensionarea conţinuturilor

- supraîncărcarea claselor şi afectarea comunicăriii optime între elevi şi profesor

- schimbarea frecventă a unităţii şcolare sau a profesorilor

- insuficienţe din partea personalului didactic - slabă pregătire psihopedagogică, lipsa

experienţei didactice, utilizarea unor metode de lucru neadecvate (abuz de metode verbale,
lipsa materialului didactic, agresivitate verbală)
- stresul şcolar prelungit

b.cauze care provin din mediul familial:

- condiţii socioculturale şi materiale precare

- hiperprotecţie şi dirijism excesiv al copilului

- carenţe ale ambianţei familiale şi absenţa confortului afectiv al copilului

- familii dezorganizate sau climat familial tensionat

- exemple negative din partea părinţilor sau fraţilor mai mari, alcoolosim, violenţă
intrafamilială

- pedepsire excesivă, şocuri psihice, dispute intrafamiliale privind ierarhia şi controlul

între fraţi

- dezinteres din partea părinţilor pentru pregătirea şcolară a copilului

- absenţa unor modele şi a sprijinului în situaţii de învăţare mai dificile

- comunicarea precară sau inexistentă între părinţi, între părinţi şi copii

- familii dezorganizate sau reconstruite

- suprasolicitarea copilului la activităţile gospodăreşti şi organizarea neraţională a

regimului de viaţă şi de muncă al copiluluid.

c.cauze relaţionale:

- dificultăţi de comunicare

- limbaj nedezvoltat, sărac, dezorganizat din cauza lipsei de stimulare

- tulburări de articulaţie, ritm, fluenţă, voce

- tulburări de relatare/evocare, lipsă de sociabilitate, introversiune accentuată,

- simptome din spectrul autist

- dificultăţi de integrare în grup (respingerea de către membrii grupului, marginalizarea,

izolarea.

 necunoscute:

- întâlnite în unele cazuri de deficienţă mintală uşoară sau întelect de limită.

 3. Clasificarea dificultăţilor de învăţare - in literatura de specialitate întânim o
clasificare sintetică, care include:

 dificultăţile de învăţare induse

a. intrinseci:

- acţional-procedurale (receptare pasivă, lipsa tehnicilor de învăţare)

- organizaţionale (neeşalonarea învăţării, interferenţe de învăţare, autoevaluare subiectivă)

- atitudinale (indiferenţă, dezinteres, negativism)

- valorificate (precaritatea experienţei anterioare, lacune în învăţarea anterioară)

- ocazionale (incidente, indispoziţii, prezenţă unor boli)

b. extrinseci:

- calitatea precară a învăţării/predării

- suprasolicitarea şcolară

- lipsa unui regim de activitate intelectuală

- nivelul cultural şi material scăzut în familii

- lipsa de interes din partea familiei pentru învăţarea şcolară

- lipsa colaborării familiei cu şcoala

 dificultăţile de învăţare propriu-zise.

a. după gradul de cuprindere:

- generale

- specifice

b. după domeniul social afectat:

- academice/şcolare

- socioprofesionale

c. după natură:

- discronologii

- disimetrii cerebro-funcţionale
- disadaptative (pentru mediul şcolar)

- carenţe ale limbajului şi comunicării (vorbire, citit, scris)

- carenţe ale calculului aritmetic

d. după obiectivări:

- verbale

- nonverbale

e. după simţul practic:

- de dezvoltare

- de acumulare

- de utilizare

- de combinare

- de valorificare

f. după procesarea informaţiei:

- de input (perceptive-vizuale, auditive, temporal-ritmice, de atenţie, prin nediferenţiere)

- de integrare (de secvenţialitate, de abstaractizare, de organizare)

- de retenţie (memorare de scurtă / lungă durată)

- de output/de expresie (de limbaj oral, scris, citit)

- de simţ matematic (calcul, raţionament, rezolvare de probleme)

- de expresie motrică (fină, generală)

4. Simptomatologia si principalele manifestări exterioare ale dificultăţilor de

învăţare intalnite la copilul prescolar si la scolarul mic.

Tulburările de învăţare variază de la gradul cel mai simplu al dificultăţilor, la gradul cel mai
grav al handicapului. În lipsa unei intervenţii psihopedagogice, un anumit grad de retard în
învăţământ se poate transforma în eşec şcolar.

Impactul trebuie analizat din două puncte de vedere:

1. din perspectiva elevului - reticenţă faţă de sarcinile şcolare, anxietate, tendinţă spre
izolare şi conduită de refugiu (copiat, răspunsuri formale, scuze convenabile);
 2. perspectiva cadrului didactic - marcată de stereotipuri privind atitudinile elevului
faţă de sarcini şcolare, de generalizări privind conduitele deviante.

In simptomatologia dificultatilor de invatare vom intalni:

 deficienţa de atenţie datorită căreia elevii nu se pot concentra asupra sarcinilor şcolare
decât pentru perioade de timp foarte scurte;
 deficienţa de motricitate generală şi fină: nivelul subdezvoltat al actelor motorii,
carenţe în coordonarea psihomotorie;
 dificultăţi în procesarea informaţiilor de origine vizual-auditivă;
 carenţe în dezvoltarea unor strategii proprii de învăţare (nu-şi formează un stil
personal de învăţare);
 deficienţe în înţelegerea şi exprimarea vorbirii: în dezvoltarea vocabularului şi în
structurarea lingvistică;
 dificultăţi de citire în cca. 80% din cazuri;
 dificultăţi de scriere;
 dificultăţi în însuşirea limbajului matematic şi a noţiunilor spaţiale şi temporale
specifice;
 tulburări de comportament social cu efecte perturbatoare asupra stabilirii de relaţii
interpersonale.

5. Principalele manifestari ale dificultatilor de invatare intalnite la copilul prescolar

Deşi tiparele în care se încadrează creşterea copiilor variază de la individ la individ,

dezvoltarea inegală sau întârzierile semnificative în dezvoltare pot semnala prezenta
incapacităţii de învăţare. Este foarte important de reţinut că aceste comportamente, enumerate
mai jos, trebuie sa fie prezente continuu de-a lungul timpului, pentru a putea fi considerate
aşa-numite ”semne prevestitoare”. Orice copil normal poate prezenta ocazional unul sau doua
dintre aceste comportamente pe parcursul dezvoltarii sale.

În sfera limbajului se pot constata :

 dezvoltarea înceată în rostirea cuvintelor şi a formulării propoziţiilor;

 probleme de pronunţie;
 dificultăţi în învăţarea de cuvinte noi;
 dificultăţi în executarea unor comenzi simple;
 dificultăţi în înţelegerea întrebărilor;
 dificultăţi în exprimarea dorinţelor;
 dificultăţi în rostirea cuvintelor care rimează;
 pierderea interesului atunci când i se citeşte sau i se povesteşte ceva.

In sfera perceptiva si a memoriei :

  probleme în memorarea alfabetului sau a zilelor săptămânii;
 slaba memorie a procedurilor de zi cu zi, a rutinei;
 dificultăţi privind cauza şi efectul, succesiunea şi numărarea;
 dificultăţi în reţinerea ideilor de bază, cum ar fi: mărime, formă, culoare;

Locomoţie

 lipsa uşurintei de mişcare;

 echilibru precar;
 dificultate în manevrarea obiectelor mici;
 stângăcie la alergat, sărit sau căţărat;
 dificultăţi în învăţarea legării şireturilor, a încheierii nasturilor sau a altor activităţi
individuale;
 evitarea coloratului sau a trasării.

Comportamentul în societate

 dificultăţi de interacţionare cu alţii, preferă să se joace singur;

 predispus la schimbări bruşte de temperament;
 se simte repede frustrat;
 este greu de ţinut în frâu, are temperament isteric.

Capacitatea de concentrare

 copilul nu se poate concentra mult timp;

 are un comportament impulsiv;
 este hiperactiv, neobosit;
 manifestă dificultăţi în schimbarea activităţilor;
 repetarea obsesivă a unei idei, inabilitatea de a trece la o altă idee

6. Specificul intervenţiei specializate în dificultăţile de învăţare

În literatura de specialitate, de-a lungul timpului, în funcţie de modelele explicative, de

disciplinele implicate şi de fundamentul teoretic al acestora, au existat diferite concepte pentru
a defini activitatea de corectare şi recuperare a dificultăţilor de învăţare.Remedierea acestora
poate fi identificată cu tipuri de activităţi precum:

 diferenţiere prin individualizare şi personalizare;

 instrucţie şi remediere;
  corectare;
 intervenţie specifică sau specializată;
 intervenţie individualizată sau personalizată.

Profesioniştii implicaţi în aplicarea programelor de intervenţie specializată în dificultăţile de

învăţare sunt: consilierii şcolari, profesorii logopezi, cadrele didactice de sprijin, profesorii de
psihopedagogie specială etc.

Elevii cu dificultăţi de învăţare pot fi sprijiniţi în şcoală prin activităţi specializate,

suplimentare şi complementare activităţii didactice şi în mod direct la clasă, prin adaptarea
activităţilor didactice la cerinţele lor educative.În activitatea desfăşurată la clasă, profesorii
folosesc planurile educaţionale personalizate sau de grup.

În ambele situaţii, este necesară colaborarea şi stimularea lucrului în echipă şi o legătură

permanentă între profesori, familie, consilieri şcolari, profesori logopezi, cadre didactice de
sprijin, profesori de psihopedagogie specială.

Aplicarea metodelor de educare a copiilor cu dificultăţi de învăţare, necesită

respectarea următoarelor momente:

a. analiza sarcinilor de efectuat : definirea obiectivelor, evaluarea psihopedagogică a elevului

(gradul de dezvoltare psiho-fizică şi nivelul de intruire a acestuia), planificarea şi desfăşurarea
activităţilor, stabilirea criteriilor şi a modalităţilor de evaluare (de etapă sau finală);

b. utilizarea modalităţilor de învăţare eficientă : se stabilesc în funcţie de cerinţele educative

ale elevului, de observaţiile stabilite anterior, de normarea activităţii şi de urmărirea
progresului zilnic;

c. participarea la activităţile desfăşurate în grup : există diverse tipuri de activităţi desfășurate

în grup care să atenueze caracterul ”competitiv” existent într-o clasă, iar manierele variază, de
la lucrul dirijat la activităţile libere, de la expunere ordonată a opiniilor (cadrul didactic sau
unul din elevi are rol de moderator) la discuţii libere, de la simulare a situaţiilor de viaţă (joc
de rol), la analiza creatoare;

d. utilizarea calculatorului se va face în funcţie de momentele şi scopurile activităţii deoarece,

există pericolul ca elevul să se depărteze de la programul fixat;

e. aplicarea tratamentului medical cu rol ameliorator, calmant sau fortifiant.

Dacă relaţia dintre dezvoltare şi învăţare este mediată de zona proximei dezvoltări,
relaţia dintre tulburările de dezvoltare şi cele de învăţare este modelată şi amplificată de aşa-
numita zonă a proximei interacţiuni dintre individ şi mediul social (mediul şcolar şi familial,
în principal).
 7. Proiectarea intervenţiei de sprijin specializat în dificultăţile de învăţare. Planul
de interventie personalizat

Proiectarea intervenţiei de sprijin specializat în dificultăţile de învăţare este o acţiune ce se

desfăşoară la nivel individual şi social, fiind planificată, structurată şi organizată dinamic.

Intervenţia face parte dintr-un plan întocmit pentru a răspunde problemelor speciale apărute la
un moment dat în dezvoltarea copilului, ce se constituie într-un instrument de organizare, o
schiţă a activităţilor ce trebuie desfăşurate în vederea rezolvării problemelor de învăţare a
copilului. Acest plan împleteşte elemente de psihologie, pedagogie şi sociologie, urmărind
eficienţa acţiunilor îndreptate în remediere, compensare şi corectare, identifică problemele,
cauzele, orientează intervenţia, concepe instrumentele specifice de predare, evaluare,
corectare, recuperare, remediere.

Structura programului de intervenţie personalizat nu este una standardizată, existând

numeroase modele, însă elementele comune ale tuturor planurilor de intervenţie personalizate
sunt:

 stabilirea unor obiective pe termen scurt ;

 precizarea duratei în care ne propunem să atingem obiectivele ;
 stabilirea metodelor necesare pentru desfăşurarea intervenţiei ;
 exemplificarea mijloacelor care vor fi folosite în activitate ;
 selectarea altor factori implicaţi în atingerea obiectivelor propuse (părinţi, alţi elevi,
întreaga clasă) ;
 stabilirea mijloacelor de evaluare a rezultatelor.

8. Recomandări şi sugestii de ordin general pentru profesorii de la clasă şi pentru

părinţi :

Profesorul eficient îşi sprijină elevii prin:

 stabilirea clară a scopulului activităţilor didactice, ţinând cont de faptul că un copil cu

dificultăşi de învăţare are un ritm propriu de evoluţie şi nu poate învăţa numai prin
utilizarea metodelor tradiţionale;
 acceptarea şi valorizarea diversităţii şi opţiunilor diferite;
 reflectarea asupra activităţilor desfăşurate şi evaluarea permanentă a intervenţiilor sale
şi ale copiilor; de multe ori, comportamentele inadecvate ale copiilor apar din cauza
neutilizării metodelor de lucru adaptate potenţialului individual al acestora;
 utilizarea flexibilă a tuturor resurselor disponibile;colaborarea cu echipa de specialişti;
 folosirea cooperării în clasă şi în afara ei, evitarea izolării copilului, ironizării acestuia
de către colegii săi; valorizarea şi încurajarea elevului cu dificultăţi de învăţare în
 efectuarea activităţilor zilnice, în luarea deciziilor, în alegerea soluţiilor şi în obţinerea
progresului.

Se recomandă atât profesorilor, cât şi părinţilor:

 să vorbească sincer despre problemele pe care le întâmpină copilul;

 să amintească permanent copilului că este inteligent, dar este diferit de ceilalţi, prin
felul în care învaţă;
 să identifice punctele forte şi talentele copilului, să îl încurajeze, să şi le dezvolte;
 antrenarea copilului în strategii care să ofere succesul unor activităţi la care acesta are
probleme;
 sprijinirea permanentă a copilului către progres, realizare;
 acordarea ajutorului la efectuarea temelor;
 acordarea prin propriul comportament, a unui model, când copilul citeşte sau scrie;
 stabilirea unor scopuri precise, a unor aşteptări realiste;
 colaborarea cu specialiştii;
 ascultarea copilului când doreşte să vorbească;
 sprijinirea copilului în identificarea propriilor nevoi şi argumentarea rezolvării
acestora;
 aprecierea copilului pentru unicitatea sa, calităţile sale speciale şi contribuţiile
personale la activităţi.