SUPORT DE CURS

EDUCAȚIE ÎN AFARA SĂLII DE CLASĂ LA

VÂRSTE TIMPURII
(destinat uzului intern)

Lect. Univ. Dr. TORKOS HENRIETTA

2022-2023
 CAPITOLUL I. ABORDĂRI TEORETICE ALE EDUCAȚIEI OUTDOOR

I.1. Delimitări conceptuale

Educația se poate desfășura în diferite medii educaţionale, prin diferite tipuri şi forme
specifice. Cele mai cunoscute forme ale educaţiei sunt considerate: educaţia formală, educaţia non-
formală și educaţia informală. O modalitate supraordonată acestor forme ale educaţiei poate fi
considerată educaţia permanentă. Cele trei tipuri de educație, chiar dacă au câmpuri proprii de
acțiune în ansamblul procesului de educație, și funcționalităti diferite, funcționează prin
interdependență.
Odată cu globalizarea, s-au dezvoltat și tehnologiile, iar învățarea a fost supusă unor
schimbări atât de formă cât și de fond. „Democratizarea educației constituie una dintre cele mai
mari binefaceri ale modernității”. (Cucoș, 2008, p. 47) Tineretul are din ce în ce mai multe șanse
la formare, conform unor principii care definesc ansamblul societății actuale. În secolul
postmodern, educația este văzută ca fiind instituționalizată și instrumentată, urmărind anumite
scopuri și obiective. O societate pragmatică își construiește o educație pe măsură, în concordanță
cu diferite principii care o pun în mișcare. Astfel, a apărut ideea reunirii mai multor profiluri
disciplinare pentru a investiga complexitatea lumii înconjurătoare, prin clamarea holismului și a
globalizării, construindu-se legături între diferite laturi ale cunoașterii.
Evoluția rapidă a societății, analiza problemelor contemporane și identificarea marilor teme
de meditație au condus la constituirea, în plan educațional, a unor răspunsuri specifice, prin noile
educații. Lista noilor educații, se poate modifica în timp, prin apariția unor discipline noi sau chiar
dispariția unora existente. Disciplinele aferente sunt prezentate după cum urmează:educația pentru
pace, educația ecologică, educatia pentru participare și democrație, educatia demografică, educatia
pentru schimbare și dezvoltare, educația pentru comunicare și mass-media, educația nutrițională,
educația economică și casnică modernă, educația pentru timpul liber, educația pentru mediu,
educația privind drepturile fundamentale ale omului, etc. Acestea se afirmă prin introducerea de
noi discipline, centrate pe un anumit tip de educatie, prin crearea de module specifice în cadrul
disciplinelor traditionale sau prin infuziunea cu mesaje ce țin de noile continuturi, în disciplinele
clasice. Aceste noi tipuri de educații, au apărut ca și „soluții complementare care plasează
practicile școlare într-un univers științific și social-cultural propriu acestui început de mileniu.”
(Cerghit, 2002, p. 162)
 În mediul educațional din România, au apărut, în ultima perioadă, termeni precum: educație
outdoor, predare și învățare în natură, nature kindergarden și școala din pădure. Conceptul este
atât de vast, încât se cere o delimitare conceptuală și semantică clară. În sistemul educațional
românesc, pentru descrierea conceptului, se folosesc cu precădere termenii de: educație în aer liber,
educație outdoor sau învățare outdoor. Fiind cuvinte împrumutate, în mare parte neologisme, se
pot crea confuzii terminologice. În literatura de specialitate există o mulțime de termeni utilizați
pentru a descrie spațiul exterior menit învățării: aer liber, parc, clasă în aer liber, zona exterioară,
teren de joacă, curtea școlii.
Educația outdoor se poate realiza în timpul orelor de curs sau în timpul programelor de
after-school, respectând curriculumul școlar. Activitățile din cadrul ei, se pot efectua ca o
completare a orelor de la clasă, sau pot fi desfășurate independent de acestea, cu condiția
respectării conținuturilor prestabilite în programele școlare aferente fiecărui nivel de vârstă. Este
important de menționat faptul că, jocul în aer liber sau activitățile de recreere nu pot fi încadrate
în sfera educației outdoor, deoarece nu urmăresc îndeplinirea unor obiective care să ducă la
achiziții ale învățării, ele nefiind organizate în scop educațional.

Figura nr. 1.I. Harta conceptuală a educației outdoor

 I.2. Deriniții și explicarea cuvitelor cheie
Din punct de vedere etimologic, educația outdoor, se referă la o situație de învățare
organizată, care are loc în mediul exterior. Activitățile din cadrul educației outdoor pot implica
adesea și experiențe bazate pe călătorii în mediul apropiat, prin participarea la o varietate de
aventuri și activități în aer liber, cum ar fi: drumețiile, cățăratul, canotajul, cursele pe frânghie sau
jocuri de grup. Așadar, educația outdoor se bazează pe filozofia, teoria și practicile educației
experiențiale.
Conform unei alte abordări, educația outdoor poate fi definită ca ”o învățare experiențială
în, pentru sau despre mediul exterior”. (Donaldson, 1958) Această definiție descrie educația
outdoor ca fiind o formă de învățare în mediul natural, cu conținuturi organizate în jurul
conceptului de natură, (animale și plante) având ca scop secundar protejarea naturii prin activitățile
de învățare orientate spre menținerea resurselor mediului un timp cât mai îndelungat. Ca urmare a
lansării acestei definiții, au apărut o mulțime de reacții din partea specialiștilor din domeniul
educațional. Aceștia susțin că educația outdoor și multe dintre aspectele sale pot fi realizate și în
mediul interior, afirmând că există o multitudine de activități educaționale și conținuturi care nu
necesită ieșirea în mediul natural. Pe de altă parte, ca reacție la această definiție, s-a afirmat că
procesul de învățare nu poate fi bazat doar pe conținuturi care se leagă de mediul natural,
socializarea și implicarea personală ar putea fi la fel de importante ca și aspectul de mediu. Totuși,
studiile anteriore care se bazează pe educația outdoor, arată că socializarea se poate face mai ușor
într-un mediu natural, liber și lipsit de constrângeri. Situațiile de învățare care se realizează prin
educația outdoor sunt de asemenea importante. Unii experți consideră că „scopul principal al
învățării în aer liber ar trebui să fie învățarea independentă, gândirea liberă și rezolvarea
independentă a problemelor.” Definiția menționată mai sus a reprezentat o bază solidă pentru a
considera învățarea în exterior o nouă strategie de învățare (Priest, 1990).
Educația outdoor este un concept care ia în considerare un întreg program de educație bazat
pe experiența și activitatea practică, care are loc în afara sălii de clasă, în mediul natural. Se bazează
pe teoria, filozofia și practica educației experiențiale, a educației ecologice și a educației pentru
mediu. Îi ajută pe oameni să se înțeleagă mai bine pe sine, să perceapă mai corect lumea
înconjurătoare și mai ales să dobândească o mai bună cunoaștere a oamenilor din jurul lor. Este
considerată o strategie modernă de învățare având efecte educaționale puternice avînd ca beneficii
dezvoltarea spiritului inovativ, leadershipul, comunicarea și alte aspecte ale vieții moderne.
 Termenul de educație outdoor este utilizat în sens larg cu referire la o multitudine de
activități organizate în afara sălii de clasă, care pot avea loc într-o varietate de moduri, dar
predominând mediile sau spațiile exterioare. Definițiile comune ale educației în aer liber sunt
dificil de stabilit datorită faptului că interpretările variază în funție de cultură, filozofie sau
condițiile locale. Educația outdoor este adesea asociată cu educația pentru aventură, școala în
mediul exterior, terapie prin aventură, recreație, turism, învățare prin expediție, educație
provocatoare, învățare prin experiență, educație pentru mediu, școala pădurii sau educație în
sălbăticie. Educația outdoor include cercetări biologice de teren, activități de căutare și analiză a
insectelor în grădina școlii precum și activități realizate în mediul interior, cum ar fi observarea
gestiunii stocurilor dintr-un magazin local sau vizitarea unui muzeu. Este un concept care în
prezent se bucură de reînnoire datorită conștientizării beneficiilor sale în ceea ce privește un stil
de viață mai activ. I s-a recunoscut faptul că aduce istoria și arta la viață, dezvoltă aptitudini sociale
și îmbunățățește disciplinele cum ar fi geografia și științele.
Conceptul de educație outdoor îndreaptă atenția înspre o educație bazată pe experiență și
activități practice care se desfășoară în afara sălilor de clasă, și care vizează înțelegerea sinelui, a
celor din jur și a lumii înconjurătoare. Este un tip relativ nou de educație, producând efecte de
lungă durată în ceea ce privește stâpânirea situațiilor de învățare complexe și mai ales dezvoltarea
unor competențe necesare vieții moderne: inovare, conducere, spirit de echipă, comunicare,
autonomie și creativitate. În țara noastră, educația outdoor aparține ramurii educației non-formale
prin activitățile extra-curriculare organizate în afara mediului școlar, dar este utilizată și în educația
formală ca și strategie de învățare sau ca un tip de nouă educație. (Șerban, 2014)
Pentru o mai bună înțelegere a conceptului, se recomandă analiza educației outdoor în
funcție de ceea ce nu este ca și definiție. Educația outdoor nu este timp petrecut în mediul exterior,
nici relaxare sau joacă, și nu se referă nici la activități efectuate în timpul liber în mediul natural.
Așa cum reiese din denumirea sa, se pune problema educației, aceasta implicând activități de
învățare. Este o modalitate de a realiza educație și poate implica adesea experiențe rezidențiale sau
de călătorie în care elevii participă la o varietate de provocări aventuroase, dar care trebuie să aibă
ca scop principal: învățarea. Scopul educației în aer liber nu este așadar activitatea din exterior, ci
învățarea multilaterală. De exemplu, educabilul poate învăța cum să depășească adversitatea, să
lucreze alături de alții, să dezvolte o relație mai profundă cu natura, cu semenii și cu el însuși.
Conform unor definiții enunțate până în anul 2000, educația pentru aventuri a fost încadrată ca
fiind educație outdoor. În urma studiilor de cercetare efectuate, se susține că educația pentru
aventuri este doar o componentă a educației în aer liber. Într-adevăr, ajută la dezvoltarea unor
relații interpersonale și intrapersonale, dar ele nu reprezintă educație outdoor, ci o completează pe
aceasta. Conform Higgins, ca o conchidere la definițiile enunțate mai sus, educația outdoor este
văzută ca „o construcție culturală, care se abordează și se aplică diferit de la un sistem la altul,
fiind un tip de educație care are scop de dezvoltare socială, personală și de mediu.” (Higgins,
2002)
Definițiile sunt structurate în literatura de specialitate în funcție de două mari planuri:
• din punct de vedere psiho-socio-educațional
• din punct de vedere al mediului.
Din punct de vedere al nivelului psiho-educațional și social, educația outdoor este definită
conform Institutului de educație outdoor, ca fiind „o utilizare a experiențelor din mediul exterior
cu scopul de a educa și dezvolta întreaga personalitate”. Lewis, (Lewis, 1957), susține că educația
outdoor apelează la toate simțurile individului cu scopul de a observa și percepe mediul
înconjurător într-un mod cât mai eficient. Conform Lappin, (Lappin, 2000), educația outdoor
îmbogățește curriculumul prin activitățile de învățare pe care le propune. Conform aceluiași autor,
educația outdoor poate include elemente aparținătoare educației pentru mediu, educației pentru
conservarea mediului, educației pentru aventură, precum și unele aspecte ale recreației din mediul
exterior sălii de clasă. Realizând o analiză a educației outdoor din perspectivă psihosocială, aceasta
capătă noi valențe, devenind un „mod de învățare interdisciplinar și multidisciplinar, fiind și o
abordare modernă a învățării în vederea atingerii scopului și obiectivelor curriculare.”
(Hammerman, Hammermn & Hammerman, 1985)
Conform unei alte abordări, (Smith, 1955) educația outdoor poate oferi un climat propice
învățării pentru acele conținuturi care pot fi asimilate mai eficient dacă se utilizează spațiul
exterior. Departamentul de educație al consiliului comunității din Edinburgh, vede educația
outdoor ca servind scopului întregii comunități, considerând-o una din variatele forme de a oferi
noi oportunități educației informale, cu scopul de a dezvolta atât individul cât și comunitatea
locală. (Outdoor Edinbourgh)
Prin diferitele sale abordări, Neill, (Neill, 2001) acordă o notă personală definirii educației
de tip outdoor folosind termenul de educație outdoor pentru activitățile instructiv educative
concepute în mod intenționat, având ca filosofie comună formarea și creșterea individului prin
plasarea lui în situații provocatoare, utilizând spații naturale. În 2003, același autor elaborează o
definiție a educației outdoor prin care o definește ca fiind „o activitate educațională prin care
accentul cade pe utilizarea mediului exterior în urmărirea unor scopuri educaționale.” Ca și
agenți participanți, educația outdoor implică grupuri mici de persoane, care se angajează activ în
activități aventuroase cu scopul dezvoltării personale, sub îndrumarea unui lider, care adesea apare
sub denumirea de instructor. (Neill, 2003)
Analizată din punct de vedere socio-educațional, și conform unei abordări mai moderne
ale aceluiași autor, educația outdoor este definită ca „un fenomen al societății occidentale
postmoderne”. Ea nu are loc așa cum înțelegem și definim în prezent în societatea estică sau în
societatea occidentală pre-modernă. Este necesară o distanțare a civilizației de natură, pentru ca
natura să aibă efecte noi și o stimulare a educației pentru ca învățarea din cadrul educației
outdoor să fie considerată demnă de identificare. (Neill, 2004)
Tot din categoria definițiilor cu caracter psiho-social se remarcă aceea conform căreia
educația outdoor reprezintă un concept care are semnificație diferită în viziunea diferitelor
persoane, culturi și organizații. Punctele comune identificate în definițiile studiate sunt accentele
care se pun pe experiența directă cu mediul exterior pentru servirea unor scopuri personale, sociale,
educaționale, terapeutice și de mediu. Educația outdoor are loc atunci când grupuri mici de
persoane participă la activități de aventură, organizate în medii naturale, folosindu-se de resursele
existente pentru rezolvarea unor probleme.
Din punct de vedere al mediului, educația outdoor este definită ca „o strategie
experimentală de învățare prin implicarea tuturor simțurilor participanților, care are loc în primul
rând, dar nu exclusiv, prin expunerea la mediul natural.” (Priest, 1990) Această definiție este
completată de următoarea: „ieșirea în mediul natural, învățarea și respectarea mediului.”
(Ketchie, n.d) După câțiva ani, Priest revine cu o nouă abordare completându-și definițiile
anterioare cu următoarea: „educația outdoor este o chestiune a multor relații.”Aceste relații
privesc nu numai resursele naturale, ci și oamenii și societatea. (Priest, 1986)
Există atât de mulți termeni înrudiți cu educația outdoor, încât adesea se realizează confuzii
în ceea ce privește conceptul și definițiile. Este important însă, să se traseze o linie clară din punct
de vedere semantic, deoarece unele dintre concepte nu intră în sfera activităților întreprinse în
cadrul educației outdoor, iar altele sunt doar părți componente ale acesteia și nu o reprezintă în
totalitate.
 De exemplu, educația pentru mediu, în concepția lui Higgins, este parte fundamentală a
educației outdoor dar nu o reprezintă în totalitate. Conform unor specialiști în educație, „mediul”
pare a fi detașat de experiența personală, fiind un concept ce ridică întrebări doar ecologiștilor și
politicienilor, fiind mai puțin prezent în educație.
Educația pentru aventură, este adesea confundată cu educația outdoor, și de cele mai multe
ori este motivul pentru care aceasta pierde credibilitate în sensul eficienței sale educaționale. Unii
părinți și profesori nu consideră că aventura este utilă sau importantă în educație, concentrâmdu-
se mai mult pe latura învățării și a dezvoltării cognitive, judecând că aventura își are locul doar în
cadrul excursiilor cu familia sau în cadrul activităților extra-curriculare. Cadrele didactice adoptă
o atitudine asemănătoare, și nu vor să piardă timp înlocuind sala de clasă cu un spațiu nou care
necesită a fi descoperit. Însă, educația pentru aventură are multe de oferit din punct de vedere al
achizițiilor învățării, dezvoltând din plin spiritul de inițiativă, sprijină luarea deciziilor, formează
competența organizatorică și dezvoltă colaborarea și munca în echipă. Aventura poate apărea
numai atunci când educabilul pornește pe calea descoperirii, a investigației, având libertate totală
în cercetarea sa.
Alte confuzii terminologice sunt strict legate de conceptele de forest kindergarden și forest
school. Acestea sunt sisteme educaționale care funcționează de regulă în sistem privat, și care
organizează activități de învățare, bazându-se în totalitate pe strategii moderne de învățare în aer
liber. Educabilii își petrec mare parte din zi, sau chiar întreaga zi în mediul exterior. Există mici
refugii sub foma unor clădiri cu trei pereți și un acoperiș, unde se pot retrage în caz de condiții
meteo extreme. Învățarea are loc prin utilizarea resurselor găsite cu precădere în natură, sau sunt
confecționate de către preșcolari și școlari cu ajutorul materialelor găsite în mediul exterior. Acest
lucru dezvoltă imaginația și autonomia. Libertatea este maximă, iar învățarea pornește de la
nevoile și interesele copiilor. Acest tip de educație se bazează pe experiența directă a educabilului
cu mediul extern. Este greșit ca un educator să își asume întregul rol în formarea unui elev,
deoarece sunt atât de multe alte influențe din partea familiei, a prietenilor, a societății în acest sens.
Aceștia pot sau nu să promoveze o viziune reală asupra lumii. În cazul în care profesorului i se
acordă rolul central, acesta ar trebui să îl încurajeze pe educabil să adopte o perspectivă curioasă
și să aibă încredere în propria judecată. Acest tip de educație, la fel ca și educația outdoor,
promovează învățarea bazată pe experiență. Conform lui Higgins, (Higgins, Loynes, 1997), o
învățare corectă și calitativă bazată pe experiență, ar trebui să cuprindă următoarele etape:
 • trăirea experienței,
• reflectarea asupra experienței,
• aplicarea noilor cunoștințe în situații noi
• generalizarea principiilor astfel încât acestea să poată fi aplicate viitoarelor situații
• considerarea valorii întregului proces ca modalitate de învățare.
În sens larg, educația outdoor este un proces, care cuprinde strategii moderne de învățare
care se pretează situațiilor de învățare în mediul exterior. Ea poate apărea ca și o completare la
curriculumul național prin înlocuirea unor activități din sălile de clasă cu cele din exterior, sau
poate funcționa ca sistem independent, astfel încât activitățile să fie desfășurate în totalitate în
mediul exterior, iar conținuturile curriculare să fie adaptate în totalitate spațiului natural.
Obiectivele acestui de tip de educație, vizează învățarea și crearea situațiilor de învățare în mediul
exterior în care, agenții implicați sunt deopotrivă organizatori și experimentatori ai învățării.
Resursele utilizate, aparțin în totalitate mediului în care are loc situația de învățare, metodologia
fiind adaptată acestui tip de educație, ținându-se cont de cerințele curriculare, iar finalitățile
presupun achiziții ale învățării.
Conținuturile învățării în aer liber pot include: învățarea despre natură, învățarea despre
societate, învățarea despre interacțiunile dintre natură și societate, învățarea despre sine, învățarea
despre ceilalți, toate acestea cu scopul formării de noi competențe.
Finalitățile intenționate ale învățării în aer liber pot include: cunoașterea și înțelegerea
proceselor geografice sau tehnicile de creștere a plantelor, atitudini față de viitor sau față de
societate, valori și sentimente legate de mediu sau de sine, asimilarea unor abilități precum
orientarea în spațiu sau comunicarea, comportamente cum ar fi interacțiunile personale și de grup,
strategii de coping, dezvoltare personală și dezvoltarea încrederii în sine. Locațiile de învățare în
aer liber pot include: terenuri școlare sau grădini, zone de sălbăticie, spații urbane, ferme rurale,
parcuri și grădini, centre naturale, etc. (Bilton, 2010)
 CAPITOLUL II. AVANTAJELE FORMATIVE ALE EDUCAȚIEI OUTDOOR

Complexitatea societătii actuale solicită ca sistemele educaționale, prin activitățile

instructiv-educative pe care le organizează, să dezvolte indivizi pregătiți pentru viața socială dar
și dezvoltati complex, pentru o viață personală satisfăcătoare. Acest lucru poate deveni posibil
numai dacă educabilul trece prin situații care îl pot forma din punct de vedere fizic, social și psihic.
Educația poate realiza acest lucru prin organizarea de activități în care elevii pot practica
coeziunea, cooperarea, respectul, respectul de sine, auto-disciplina și grija pentru bunăstarea celor
din jur. Educația outdoor este o modalitate prin care se pot practica aceste comportamente în cadrul
educației formale. În acest capitol vom prezenta cele mai importante aspecte sociale și psihologice
ale educației outdoor și rolul pe care îl are fiecare factor/partener implicat în aceast tip de educație.
Educația outdoor, prin activitățile de învățare desfășuarate în mediul exterior, urmărește o
educație bazată pe activități practice și experiențe de învățare. Este un tip de educație relativ nou,
care este considerat în literatura de specialitate ca strategie de învățare, punând în corelatie
filosofia, teoria și practica învatării experiențiale, a elementelor de educatie ecologică și a educației
pentru mediu. O diferențiere conceptuală a acestor trei elemente s-a realizat în capitolele
anterioare. Educația outdoor este abordată în domeniul educațional ca fiind o modalitate de
dezvoltare a unor achiziții precum: stima de sine, înțelegerea sinelui, o mai bună înțelegere a lumii
înconjurătoare și al mediului natural. De asemenea, dezvoltă caracteristici psihosociale de la vârste
foarte mici: conducerea, inovația, comunicarea și spiritul de echipă. În cele ce urmează, vom
aborda tema educației outdoor din perspectivă holistică, prin analiza obiectivă a beneficiilor și a
planurilor de manifestare a acesteia. Propunem apoi investigarea rolului naturii în procesul
educațional și atribuția adulților în planificarea și desfășurarea activităților aferente educației
outdoor.

II.1. Dezvoltarea integrală a elevilor prin activități outdoor

În literatura de specialitate, se realizează adesea discuții legate de faptul că educația
outdoor stimulează relațiile interumane, facilitează promovarea muncii în echipă și a învățării
interdisciplinare, bazându-se pe experiență. În cadrul fiecărui tip de educație, formală, non-
formală, informală, există contribuții complexe ale acesteia în dezvoltarea integrală a personalității
elevilor, completându-se reciproc și urmărind scopuri comune. Fondatorul primei școli de educație
outdoor, Kurt Hahn, a înființat acest micro-sistem educațional ca urmare a analizei nevoilor
societății moderne și ca reacție la apariția și evoluția tehnologiei moderne. Scăderea creativității,
a competențelor practice, a stimei de sine, a auto-disciplinei, a compasiunii interumane, lipsa
imaginației și declinul condiției fizice au dus la apariția acestui nou tip de educație. Sistemul se
bazează pe provocări, diferite sarcini, dezvoltând o curiozitate inovatoare, voință invincibilă,
tenacitate și compasiune. Educația outdoor încurajează copiii să se dezvolte în toate cele trei stadii:
din punct de vedere fizic, emoțional și mental, ajutând la înțelegerea și protejarea mediului local
și ducând la dezvoltare socială. De asemenea, stimulează explorarea, luarea deciziilor și acțiunea
de joc, are un caracter nonformal și urmează schimbări vizibile la nivel de comportament și la
nivelul atitudinii elevilor participanți. Se bazează pe experiențe personale, experiențe de învățare
și de socializare. (Banning, 2011)
În ultima perioadă, literatura de specialitate subliniază problematica stresului la copii, la
cele mai fragede vârste. Ekeland și colaboratorii, (Ekeland et. al, 2004) au constatat că există efecte
benefice ale activității fizice atât asupra stimei de sine, cât și în ceea ce privește problematica tot
mai des întâlnită a depresiei și a anxietății. Aceste achiziții negative pot fi mediate prin efectele
multiple ale activităților fizice și exersate în expunerea cât mai rară la situații care prezintă stres
(Brown & Lawton, 1986). S-a constatat de asemenea, că prin exercițiu fizic se pot obține
proprietăți motivaționale pozitive în cadrul activităților școlare, mai ales dacă acestea sunt asociate
cu alți stimuli pozitivi, cum ar fi interacțiunea socială. Aceste elemente dezvoltă copiilor un
sentiment de toleranță la stres, fapt care duce la un nivel mai ridicat de concentrare. (Salmon, 2001)
Experții educaționali ai secolului XXI, prin politicile școlare pe care le stabilesc, doresc să
se ocupe de toate aceste probleme, prin implementarea de noi direcții, contribuind astfel la
creșterea ratei activităților fizice în programul școlar al elevilor. Potențialele efecte benefice ale
activităților fizice, precum și utilizarea mediului natural în practicarea lor, au efecte importante
asupra bunăstării copiilor. Unele studii arată că performanța școlară este îmbunătățită prin
utilizarea curții școlii sau al oricărui alt mediu natural în activitatea elevilor. De asemenea,
abilitățile de rezolvare a problemelor, stilurile de învățare, adaptabilitatea, disponibilitatea de a
rămâne concentrați la rezolvarea sarcinilor date, și rezultatele la diferite teste au fost îmbunătățite
prin utilizarea mediului natural, conform autorilor Lieberman și Hoody, (Lieberman & Hoody,
1998) în studiul pe care l-au realizat în 14 școli din statul american, California. Wells și Evans,
(Wells & Evans, 2003) arată în studiile lor că și mecanismul de coping la copii, mai ales la
adolescenți, s-a îmbunătățit prin activități care includ exerciții fizice, aducând un aport la
bunăstarea fizică și psihologică a celor implicați. Coffey, a demonstrat în studiul său că,
comportamentele antisociale, cum ar fi violența, hărțuirea, vandalismul sau absenteismul au fost
reduse semnificativ după ce au fost utilizate un număr de numai 5 ore de învățare efectuate în
natură. De fapt, efectul combinat al activității fizice și al mediului natural poate contribui la
întărirea beneficiilor educației outdoor cu privire la bunăstarea copiilor. (Coffey, 2001)

II.2. Factorii de mediu și efectele lor asupra sănătății copiilor

Când copiilor li se cere să își povestească cele mai plăcute amintiri din copilărie, sau cele
care se referă la modul lor de a se juca, fiecare povestește cu drag și implicare măcar un moment
în care se jucau afară, în tufișuri sau iarbă, făcând de mâncare, utilizând crengi și frunze în
activitatea lor. Alții povestesc cum stăteau pe sub un copac și priveau cerul, meditând și
bucurându-se de momentele de pace și tăcere. Câțiva rememorează energici momentele în care se
cățărau în copaci sau alergau de zor inventând tot felul de jocuri fără a avea nevoie de alte resurse
sau materiale, decât cele din natură. În ciuda amintirilor plăcute, legat de jocul în aer liber, unele
cadre didactice sunt reticente în utilizarea activităților din cadrul educației outdoor în procesul
instructiv-educativ la clasă, iar cei care nu au avut ei înșiși parte de experiențe în aer liber, sunt și
mai ezitanți în acest sens. Majoritatea cadrelor didactice, refuză să ia inițiativă în a-i scoate pe elevi
din sala de clasă, deoarece susțin că nu cunosc suficient de bine acest tip de educație, iar acest fapt
ar putea duce la scăderea eficienței învățării. Alții evită aceste activități deoarece nu se simt
confortabil într-un mediu complet nou, se tem de deranj și murdărie. (Copeland et. al, 2012) În
afara faptului că elevii implicați rămân cu amintiri plăcute și de durată, educația outdoor și
experiențele câștigate în natură oferă mult mai multe beneficii copiilor decât cele enumerate mai
sus. Angajarea în activități fizice de înalt grad, pot duce la reducerea nivelului obezității,
concentrare îmbunătățită și dezvoltarea aptitudinilor sociale. (Jacobi-Vessels, 2013)
Mediul fizic poate contribui la bunăstarea, fericirea, creativitatea, dezvoltarea
independenței copiilor și la exprimarea liberă a experiențelor și a părerilor acestora, legat de
calitatea învățării. Alegerile făcute într-un mediu educațional formal, din punct de vedere al
resurselor educaționale, al materialelor, spațiilor, aspectului, calității aerului, al luminii precum și
din privința accesului la o gamă de experiențe interioare și exterioare, au un impact direct asupra
calității oportunităților de învățare ale elevilor. (The indoor & outdoor environment policy, 2013)
 Este esențial pentru copiii de vârstă mică să beneficieze de ocazii frecvente și regulate de
a explora și de a învăța în mediul înconjurător, iar acest lucru nu trebuie să fie doar o activitate
opțională. Curriculumul pentru preșcolari și școlarii mici, elaborat de guvernul britanic, cunoscut
sub numele de EYFS (Early Years Foundation Stage), pune un accent deosebit pe importanța
activităților aferente educației outdoor desfășurate zilnic, atât cu scopul învățării, cât și cu scopul
dezvoltării personale a copiilor. În ultimii ani a avut loc o schimbare culturală în societatea noastră,
care a redus accesul și utilizarea spațiilor din aer liber a multor copii și tineri. Factorii contribuitori
includ creșterea temerilor în rândul adulților în ceea ce privește siguranța copiilor dar și progresele
tehnologice care au dus la o proeminență covârșitoare a activităților sedentare realizate în spațiile
interioare, cum ar fi privitul la televizor, utilizarea jocurilor video și a jocurilor pe calculator.
Cele mai veridice motive pentru care copii ar trebui scoși în mediul natural sunt prezentate
conform Consiliului de Învățare în Afara Sălii de Clasă (Council for Learning Outside the
Classroom, 2009), după cum urmează:
• susține dezvoltarea unui stil de viață sănătos și activ oferind copiilor oportunități
pentru activitate fizică, libertate de mișcare și promovarea unui sentiment de
bunăstare
• oferă copiilor contact cu lumea naturală și experiențe unice precum contactul direct
cu fenomenele naturii și anotimpurile
• ajută copiii să înțeleagă și să respecte natura și mediul înconjurător, interdependența
oamenilor, a animalelor, a plantelor și a ciclului de viață
• sprijină abilitățile de rezolvare a problemelor și stimulează creativitatea, dezvoltă
imaginația și motivează inventivitatea
• oferă spațiu menit explorării, experimentului, descoperirii, și activităților care
dezvoltă capacitățile fizice
• dezvoltă creierul și creează rețele neuronale acelor elevi care preferă să învețe prin
mișcare
• asigură cadrul sigur și liber prin care elevii își pot dezvolta calitățile manageriale și
cele de evaluare a riscurilor
• crește interesul și entuziasmul, prin utilizarea eficientă a resurselor
• crește bucuria, entuziamul și dorința de descoperire a copiilor.
 II.3. Dezvoltare fizică, psihică și emoțională armonioasă
Contribuția recreerii în aer liber asupra sănătății, poate fi luată în considerare în contextul
bunăstării generale. Organizația Mondială a Sănătății (NANA, 2003) definește sănătatea ca fiind
o stare de bine, completă, fizică, mentală și socială, și nu semnifică doar absența bolii sau a
infirmității. Conceptul de bunăstare, sau de sănătate optimă, implică un echilibru între sănătatea
fizică, emoțională, spirituală, intelectuală și socială și apoi enumeră o gamă largă de dimensiuni,
începând de la fitness, nutriție și managementul stresului, până la meditație, educație și relații.
Educația outdoor atinge toate aspectele referitoare la starea sănătate a elevilor și poate spori nu
numai sănătatea fizică, ci și bunăstarea emoțională. (Godbey, 2009)
Beneficiile învățării în afara sălii de clasă se manifestă pe cele patru planuri: fizic, psihic,
cognitiv și socio-emoțional.

Beneficiile fizice ale educației outdoor

Apariția și dezvoltarea rapidă a noilor tehnologii pot fi elemente clare de distragere a
atenției copiilor, încă de la primele luni de viață. Diversitatea programelor televizate, multitudinea
aplicațiilor create pentru cei mici și pentru tineri prezintă atât avantaje cât și dezavantaje. Indiferent
de felul în sunt tratate aceste fapte, este importantma ști că modelele de comportament activ sau
sedentar încep să se formeze foarte devreme în copilărie și că obiceiurile de utilizare nesănătoasă
a tehnologiilor se transmit mai departe la vârsta preșcolară, școlară și mai apoi la vârsta
adolescenței. (Certain &Kahn, 2002)
Din punct de vedere medical, s-a constatat că sedentarismul datorat petrecerii a prea mult
timp utilizând tehnologia modernă a fost legată de reducerea masei osoase la copii, maladie care
poate duce la fracturi osoase frecvente. (Wosje et all, 2009) Un stil de viață sedentar poate contribui
și la obezitate. În ciuda conștientizării acestor fapte, problematica obezității este o preocupare
crescândă în majoritatea țărilor lumii. Este bine cunoscut faptul că activitatea fizică reduce riscul
problemelor legate de greutate. Persoanele supraponderale care sunt active din punct de vedere
fizic dezvoltă risc mai scăzut de contactare a bolilor secolului XXI, decât cele cu greutate normală
care nu sunt active (Blair & Brodney, 1999). Un copil aflat la vârsta preșcolară petrece în medie
peste 85% din timp implicat fiind în activități care îl forțează să adopte o poziție sedentară. Din
această cauză, s-au construit în majoritatea cartierelor, locuri de joacă moderne. Problema la aceste
construcții este faptul că sunt artificiale și nu motivează copilul să se miște suficient. În schimb,
dealurile și pădurile sau terenurile neuniforme din punct de vedere al nivelării reprezintă adevărate
provocări, care solicită copiilor utilizarea întregii forțe fizice de care dispun. Copiii care se joacă
în pădure sau alte zone verzi au abilități motorii mult mai dezvoltate decât cei care își petrec timpul
pe terenuri de joacă artificiale, fiind mai sănătoși și mai fericiți datorită expunerii directe la aer și
lumină naturală. S-a constatat faptul că învățarea care are loc în natură, are rezultate mai rapide și
mai durabile în timp.
Există tot mai multe dovezi legat de concepția că apropierea de mediul natural este
sănătoasă. Odată cu expunerea la mediile naturale, problemele de sănătate legate de poluare scad,
deoarece sedentarismul are loc mai degrabă în spațiile interioare, neaerisite, cu spații mici și
îmbâcsite. Persoanele care petrec timp în aer liber, tind să se miște mai mult decât persoanele care
realizează activități în interior. În secolul contemporan, elevii își petrec majoritatea timpului în
medii interioare, iar singurul moment de petrecere al timpului în exterior poate fi drumul de la
școală până acasă, dacă acest lucru nu se realizează prin intermediul mijloacelor de transport în
comun. Școala este singura instituție care se mai poate preocupa în mod responsabil de alocarea
timpului în aer liber pentru elevi. Copiii și părinții trebuie să conștientizeze atât beneficiile învățării
în aer liber cât și reversul acestui fapt. O educație modernă, a viitorului, se preocupă în mod
constant atât de educația copiilor cât și de sănătatea lor, prin elaborarea de programe educaționale
care îmbină învățarea cu mișcarea și petrecerea timpului în afara sălilor de clasă. (de Vries et al.,
2003)

Beneficiile cognitive ale educației outdoor

Stilul de viață al copiilor din era modernă și postmodernă s-a schimbat foarte mult față de
perioadele anterioare. Factorii care au contribuit la acest lucru sunt pe de-o parte ritmul alarmant
al vieții pe care îl învață de la cele mai fragede vârste, constrângerile sociale, dezvoltarea media și
mai ales stilul sistemelor educaționale pe care sunt nevoiți să îl practice. Orele petrecute în sălile
de clasă sau acasă lucrând la teme de casă sau proiecte, precum și cele petrecute în fața ecranelor
au înlocuit ore prețioase petrecute în natură, meditând, învățând sau jucându-se. Migrația de la o
stare la alta este numită tulburare de deficit natural. (Louv, 2005) Același autor susține faptul că,
copiii trebuie să se ridice și să se miște, să se expună la viața plantelor și a animalelor deoarece
beneficiile cognitive ale activităților educaționale susținute în natură se revarsă asupra activităților
din interiorul sălilor de clasă. Studiile arată că nivelul atenției crește la reîntoarcerea în sala de
clasă după plimbări sau activități de maximum 20 minute în afara sălilor de clasă. (Holmes et al,
2006)
Conform lui Howard Gardner (1999) în teoriile pe care le-a enunțat legat de inteligența
multiplă, există o legătură bine definită între abilitatea individului de a identifica plantele și
animalele în relația cu alte părți ale mediului înconjurător și înțelegerea propriei relații cu alte ființe
vii. (Jacobi-Vessels, 2013) Beneficiile petrecerii timpului în natură au un efect pozitiv asupra
stabilirii strategiilor educaționale în curriculum. Curiozitatea copiilor, din punct de vedere
cognitiv, poate fi satisfăcută prin observație, documentare și investigație realizată prin activități
educaționale în mediul extern. Împărtășirea ideilor precum și clarificarea întrebărilor sunt de
asemenea elemente benefice care reies din educația outdoor. Copiii sunt în mod nativ motivați să
observe, să examineze, să compare și să experimenteze diferite situații care reies din expunerea
directă la plante, animale și medii naturale.
Cele mai importante achiziții cognitive au loc în timpul jocului sau a activităților care au
loc în natură, deoarece copiii asimilează o varietate mai largă de informații în mediul exterior decât
ar face-o în interior utilizând exclusiv manuale sau resurse tehnologice moderne. Situații veridice
de explorare și experiență au loc în mediul natural prin implicarea tuturor simțurilor. Observarea
animalelor și insectelor mici precum și a plantelor în habitatul lor natural, mirosirea fructelor, a
rădăcinilor și a ploii, ascultarea sunetului păsărilor sau a veverițelor din copac, pipăitul ușor al
unor petale sau frunze, sau chiar gustarea fructelor și legumelor proaspete din grădină aduc cele
mai mari beneficii cognitive care pot fi achiziționate de către elevi.

Beneficiile socio- emoționale ale educației outdoor

În cadrul educației outdoor, elevii au posibilitatea să-și dezvolte imaginația, vocabularul și
anumite aptitudini sociale. Prin activitățile de tip colaborativ se dezvoltă acele competențe
transversale care au caracter social. Prin încurajarea copiilor să investigheze, să adreseze întrebări
și să caute soluții, aceștia încep să aibă încredere în propriile idei. În sălile de clasă fiecare obiect
își are propriul său loc și rol, îndeplinind nevoile fiecărui elev la orice vârstă. Cu atât mai mult
resursele care se găsesc în natură provoacă experiențe de învățare prin natura și varietatea lor.
Cel mai important aspect al vârstei preșcolare și școlare în vederea dezvoltării
competențelor transversale necesare vieții este dorința copiilor de a fi acceptați din punct de vedere
social. Emoțiile puternice care se manifestă prin stres și iritabilitate sunt eliberate și pot fi
combătute prin interrelaționare. În momentul în care ușile sălii de clasă se deschid și copiii sunt
expuși activităților în mediul natural, frustrările care apar în interiorul clasei se elimină treptat. În
natură copiii tind să împărtășească obiecte și idei mult mai ușor, deoarece înconjurați de copaci,
ape și aer curat aceștia se liniștesc și învață să interacționeze. Se dezvoltă totodată atitudini de
respect și preocupare pentru toate ființele vii, iar copiii care cunosc valoarea plantelor și a
creaturilor care îi înconjoară, dezvoltă capacitatea de a găsi căi personale de a proteja și conserva
mediul. (Blanchard & Buchanan, 2011) Activitatea, respectul, responsabilitatea, incluziunea și
sentimentele de siguranță, libertate, dezvoltare a încrederii și a stimei de sine sunt deopotrivă
beneficii social-emoționale ale practicării educației în natură. De obicei copiii care sunt mai retrași,
în natură se regăsesc și fără a fi constrânși de către cineva aleg să se împrietenească și să dezvolte
relații cu ceilalți membri ai grupului. (Outdoor Learning: Practical Guidance, Ideas and Support
for Teachers and Practitioners in Scotland, 2011) Pe plan emoțional, se poate dezvolta inteligența
emoțională și anume abilitatea copiilor de a învăța să reacționeze corect la diferite situații
neprevăzute ale vieții sau anumite conflicte.

Beneficiile educației outdoor asupra bunăstării psihice

Din ce în ce mai mulți copii și adulți experimentează probleme de sănătate ca efecte adverse
ale stresului cronic la care sunt expuși. Persoanele ale căror nivel de stres este înalt sunt expuse să
contacteze mai des răceli, să dezvolte probleme de inimă și cancer. De asemenea, stresul este
principala cauză a obezității și a tensiunii arteriale ridicate. Migrenele, durerile de cap oboseala
cronică, alergiile și principalele maladii ale scolului XXI sunt strâns legate de expunerea continuă
la stres. Prin suprimarea sistemului imunitar pot apărea dezechilibre hormonale, care sunt
principalul motiv al producției de celule anormale în corp. Studiile și cercetările realizate în
domeniu, au arătat că expunerea la stimulare artificială și prea mult timp petrecut în medii pur
umane pot cauza extenuarea și pierderea vitalității și a sănătății. (Katcher & Beck, 1987) Cerințele
tot mai ridicate și rapide ale vieții de zi cu zi precum și expunerea la luarea deciziilor complexe,
necesitatea adaptării rapide la noile situații și muncă psihică continuă, sunt principalele motive
pentru care copiii post-moderni sunt iritabili, impulsivi și neatenți. Mediile naturale și petrecerea
timpului cu animalele sau alte resurse găsite în natură reduc agresivitatea la copii și nivelul înalt
de stres. Abuzul de substanțe interzise, rata înaltă a criminalității printre tineri și comportamentele
antisociale sunt reacții la expunerea la situații stresante, care printr-o expresie simplă se poate
defini astfel: boală socială. Introducerea plantelor și a animalelor mici în sălile de clasă pot aduce
ameliorări la starea elevilor din școlile contemporane care petrec prea mult timp în sălile mici și
supra-aglomerate. Plasarea ferestrelor claselor pe fațadele clădirilor care privesc spre către spații
verzi sau copaci și lasă pătrunderea luminii naturale în interior, a devenit o preocupare constantă
în managementul educațional. Bolile psihice și cardiovasculare se preconizează a fi cele mai mari
contribuitoare la starea deteriorată a sănătății până în anul 2020. (Murray and Lopez, 1996)
Tristețea și anxietatea a crescut mult în rândul copiilor și al tinerilor și datorită faptului că aceștia
petrec prea mult timp în interior utilizând tehnologiile moderne fără a avea un control asupra
acestora.
Sistemele educaționale moderne ar trebui să ia inițiativă în acest sens și să ofere educație
atât elevilor cât și părinților în sensul ameliorării situațiilor alarmante similare. Prin introducerea
unor programe de educație outdoor, educație pentru mediu și educație nutrițională conștiința
elevilor și a părinților se poate forma în sens pozitiv, iar bolile societății moderne pot fi combătute.
Deficitul de atenție precum și hiperactivitatea au atins cote alarmante în rândul preșcolarilor și a
școlarilor mici, ei neputându-se concentra decât pentru perioade scurte de timp, datorită mediului
care îi constrânge în nenumărate feluri, dar mai ales datorită stilului de viață pe care l-au adoptat
și cu care au fost obișnuiți.

II.4. Dezvoltarea simțului libertății la preșcolari și școlarii mici

Sentimentul de libertate sau simțul libertății este un drept al fiecărui individ. Acest lucru
trebuie reînvățat, deși fiecare om se naște cu acesta. Presiunile celor din jur, precum și experiențele
și situațiile de viață, reduc semnificativ acest simț. Este foarte important ca prin educație fiecare
copil să își recâștige libertatea de a studia, de a gândi, de a explora și de a se exprima. Încă din
perioada preșcolară, copiii sunt supuși anumitor reguli de disciplină în grup. Acela este locul și
momentul în care se confruntă pentru prima oară cu îngrădirea propriei libertăți. Acest lucru crește
gradual atunci când preșcolarul devine elev și trebuie să se conformeze altor norme de disciplină
în societate. În învățământul gimnazial și liceal, elevii se simt din ce în ce mai îngrădiți și își pierd
progresiv simțul libertății. Obișnuiți fiind să li se spună ce trebuie făcut și cum să realizeze anumite
sarcini, își pierd competența luării deciziilor, independența, creativitatea, spiritul autonom și
inițiativa. În idealul educațional al diferitelor sisteme din lume, aceste competențe apar ca finalități
la sfârșitul unui ciclu de învățare. Tot în idealul educațional este enunțat și dreptul la liberă
exprimare și libertatea fiecarui copil de a se dezvolta din punct de vedere personal, dar și ca
membru al unui grup. Datorită modului în care se studiază în zilele noastre, elevul riscă să își
piardă anumite libertăți în cadrul procesului educațional. Mediul exterior vine în ajutorul acelora
care și-au pierdut total simțul libertății, dar și celor care vor să recupereze anumite elemente pe
care simt că nu le mai au în ceea ce privește libertatea în alegerea conținuturilor învățării, modului
de studiu, timpului personal alocat învățării, ritmul propriu de dezvoltare sau chiar au anumite
temeri în ceea ce privește exprimarea liberă a propriilor idei sau contribuții referitoare la educație.
Un copil constrâns, care nu se simte în largul lui, nu va prezenta niciodată inițiativă sau creativitate.
Mediile naturale se dovedesc a fi utile atât în acordarea libertății în activitățile de joc ale copiilor,
cât și în sentimentul de libertate asociat învățării. Oricât de incluzivă ar fi o sală de clasă, atât din
punct de vedere al atmosferei educaționale, cât și al designului ambiental, elevii consideră că
controlul evenimentelor care au loc în acel spațiu, îi revine profesorului. La fel se întâmplă și în
cazul spațiului de acasă, unde controlul le revine părinților. În cadrul spațiilor exterioare, elevii se
simt liberi, deoarece nu există o persoană nominalizată care să îi controleze. Se poate observa
adevărata personalitate a unui individ, în momentul în care acesta este scos în natură, deoarece
acolo poate fi cu adevărat el însuși, fără a fi nevoit să se explice sau să dovedească ceva. Într-un
studiu legat de dezvoltarea simțului libertății la copii, realizat de Wikeley, s-a dovedit faptul că
valoare nu au avut activitățile extracurriculare în sinea lor, ci aptitudinile și achizițiile de
competențe interpersonale și practice pe care elevii le-au învățat în cadrul orelor de educație
outdoor. Chiar dacă s-au studiat aceleași discipline sau conținuturi academice și curriculare care
se studiază și în sălile de clasă, impactul a fost mult mai mare, deoarece elevii nu s-au simțit presați
că trebuie să ajungă la o anumită finalitate într-un timp dat. (Lepkowska, 2008)
La orice observație la care este supus un copil în oricare dintre cele două spații, interior și
exterior, se poate observa că în mediul intern el este tăcut și supus, nedorind să iasă în evidență,
utilizând resurse care nu necesită prea multă atenție din partea adulților. În schimb, în mediul
extern copiii devin vocali, doritori să se joace cu alți copii sau adulți, devin chiar jucăuși și energici
și nu țin să utilizeze resurse materiale, deoarece își găsesc activități care nu necesită utilizarea unor
instrumente specifice. (Bilton, 2010) Dacă la nivel comportamental există atâtea diferențe în ceea
ce privește interschimbarea celor două spații, cu atât mai mult se pot observa efecte benefice în
ceea ce privește capacitatea elevilor de a asimila conținuturi curriculare. Așadar, sentimentul de
libertate oferit de mediile naturale sau verzi, este un real ajutor în pregătirea, desfășurarea și
evaluarea situațiilor de învățare ale secolului XXI.
 Se poate afirma că, indiferent de tipul de învățare în aer liber utilizat în procesul
educațional, indiferent de nivelul de vârstă, activitățile aferente educației outdoor dezvoltă
persoane încrezătoare care rezolvă problemele în mod cooperativ și care pot face judecăți cu privire
la sine, oameni sau idei. Aceste concluzii nu sugerează ignorarea sălii de clasă ca spațiu dedicat
învățării. Trebuie ținut cont de faptul că fiecare mediu își are rolul său în educație, iar acestea nu
trebuie confundate. Activitățile destinate mediului intern trebuie efectuate în mediul inern pentru
a nu crea situații de disconfort. Cele care au fost create pentru a fi efectuate în context exterior,
trebuie duse la bun sfârșit acolo. Educația outdoor este un model educațional care aduce în prim
plan situații de învățare prin care educația poate evea loc mai eficient în natură, folosind resursele
naturale. Nu trebuie însă să se forțeze nici un aspect al acesteia prin mutarea acelor conținuturi în
exterior, care sunt cu precădere destinate mediului intern. Trebuie să se creeze un echilibru între
cele două tipuri de educație, și prin înțelepciune și bune strategii didactice trebuie să se cunoască
și să se aleagă cea mai bună variantă de învățare și cel mai potrivit mediu, facilitînd astfel învățarea.

II.5. Riscuri și provocări în educația outdoor

Cel mai adesea, educația outdoor este plasată între zona de risc și provocare, nefiind stabilit
un loc exact al acesteia în educație. Există pe de-o parte adulți și cadre didactice care calculează și
iau în considerare numai partea riscantă a educației outdoor. În literatura de specialitate apar mai
nou discuții și studii legat de controlul mult prea riguros la care sunt supuși copiii. Spre exemplu,
Cunnigham susține că adulții intervin prea mult în viața copiilor, iar această implicare excesivă
duce la dezechilibre în autoreglarea siguranței copiilor. Copiii au nevoie să fie supuși la provocări,
la orice vârstă, pentru a se dezvolta sănătos din punct de vedere fizic, psihic și emoțional. Dacă li
se spune mereu care sunt riscurile la care se supun, la un moment dat își vor pierde competența de
măsurare a riscurilor și astfel își vor pierde capacitatea luării deciziilor. (Cunningham, 2006)
Copiii nu trebuie obișnuiți cu situații de pericol sau hazard ieșit din comun, dar nici protejați
de orice fel de risc sau provocare, care ar putea apărea în aspectele vieții, deoarece prin aceasta,
libertatea lor de a aexperimenta ar fi compromisă. Rolul adulților în educația outdoor, în ceea ce
privește expunerea la riscuri, este de a-i ajuta pe copii să îndrăznească să își asume riscuri care să-
i ajute să se ridice la nivelul provocărilor. Educația outdoor, prin programele pe care le oferă în
mediul natural, asigură oportunități de a risca într-un mediu controlat. (Billton, 2010) Unii adulți
consideră că mediul interior nu prezintă atâtea riscuri cât cel exterior, dar aceștia nu iau în
considerare faptul că mediile interioare nu prezintă nici atâtea oportunități cât oferă mediul natural
prin bogăția resurselor de care dispune. Faptul că adulții, părinți și educatori deopotrivă își arată
dorința de supra-protejare a copiilor, ne duce cu gândul la un citat inspirat din Louis Pasteur și
adus la lumină de către Guldberg: o copilărie prelungită nu poate rămâne un tărâm magic, ci devine
iad. Tot el susținea că este inspirat de copii în două feluri, bunătate pentru ceea ce reprezintă și
respect pentru ce ar putea deveni dacă și-ar asuma riscuri. (Guldberg, 2009)
În cadrul procesului instructiv-educativ, pot avea loc mici accidente, acest lucru fiind dificil
de acceptat mai ales când vine vorba de educație, dar cel mai important este felul în care răspundem
și ne relaționăm la acestea. Îngrădirea libertății de a ne educa sau a ne juca în mediul exterior poate
aduce mai multe probleme decât beneficii. În interior, copiii pot dobândi un fals simț al libertății
și acest lucru le poate provoca daune serioase în viitor. Conform literaturii de specialitate, un
număr tot mai mare de experți în educație consideră că cele mai multe materiale și suprafețe care
se folosesc ca și resurse educaționale, conduc la mai multe brațe rupte decât cele utilizate în
exterior. (Gill, 2007) Plasarea copiilor într-un mediu supra-protejat nu le servește drept protecție,
ci mai degrabă îi stopează de la participarea în activități interesante, care de altfel le-ar provoca
cele mai interesante experiențe de învățare și cele mai frumoase amintiri. În literatura de
specialitate sunt prezentate atât teorii pozitive ale riscului cât și teorii negative, important este ca
totul să fie trecut prin propriul filtru și să se decidă în consecință legat de permisivitatea acordată
în ceea ce privește planificarea și organizarea activităților de învățare în care dorim să îi implicăm
pe copii. Prin deciziile luate, educabilii pot fi protejați sau expuși la diferite situații în mediul
natural, sau ținuți departe de cele mai frumoase experiențe de învățare. Prin deciziile luate cu
privire la participarea copiilor la diferite activități educaționale, adulții pot dovedi neîncredere,
care în viitor poate aveaurmări nefaste în perioada adolescenței. Un copil încrezător va fi un adult
încrezător, iar societatea are nevoie de indivizi motivați care cred în propriile forțe cunoscându-și
foarte bine atât limitele inferioare cât și pe cele superioare.

II.6. Rolul adulților în educația outdoor

Activitățile aferente educației outdoor sunt gândite și organizate conform anumitor reguli
și urmărind anumite obiective. Actorii principali care participă în egală măsură la organizarea și
punerea în scenă a activităților de educație în afara sălii de clasă sunt bineînțeles elevii, dar și
profesorii și părinții. Chiar dacă în timpul activităților de învățare în afara sălii de clasă, elevul este
cel care capătă rolul principal, adultul este responsabil de oferirea unui mediu sigur, pregătirea
unui conținut potrivit nivelului de vârstă, și coordonarea și supravegherea atentă al întregului
proces. Părinții, pe lângă faptul că își pot da acceptul pentru ca ai lor copii să participe la astfel de
activități, se pot implica în mod direct participând împreună cu copiii lor sau ajutând în organizarea
și evaluarea activităților outdoor.

II.6.1 Contribuția părinților în planificarea și desfășurarea activităților aferente

educației outdoor
Părintele are rolul și în același timp responsabilitatea de a-i permite cadrului didactic să își
exerciteze funcția așa cum consideră el de cuviință, utilizând metodele pe care le consideră cele
mai potrivite în atingerea obiectivelor propuse. Astfel, acesta trebuie să își acorde sprijinul, atât în
organizarea cât și în desfășurarea procesului instructiv-educativ. Acordarea unui feed-back este de
un real ajutor cadrelor didactice, care se implică în antrenarea elevilor la activități în natură.
(Robson & Hunt, 1999) Ajutorul este bine-venit atât în transportarea copiilor în diferite locuri
naturale care nu sunt în imediata apropiere a școlii, dar și în pregătirea copiilor dinainte, prin
asigurarea îmbrăcăminții potrivite acestui tip de activitate și eventual hranei necesare în aceea zi.
Deoarece evaluarea activităților aferente educației outdoor se realizează prin observație,
contribuția părintelui prin feed-back-ul acordat cadrelor didactice legat de schimbări pozitive sau
negative în comportamentul copiilor este mai mult decât necesară. Educația modernă încearcă să
facă pași spre integrarea părinților în procesul instructiv-educativ prin organizarea de programe de
tip Ziua porților deschise, activități demonstrative, teme de casă de tip proiect comun cu familia
etc. Educația outdoor este un tip de educație prin care părinții pot participa, la fiecare stadiu al
învățării. Implicarea părinților în experiențele comune cu copiii ajută la creșterea valențelor
învățării, îmbunătățirea calității jocului, îmbunătățirea calității comunicării, mărind suportul
acordat copiilor nesiguri și care nu posedă competențe de independență în cadrul procesului
instructuv-educativ. (Billton, 2010)

II.6.2. Atribuțiile cadrelor didactice în inițierea activităților outdoor

Rolul profesorului este la fel de important ca și cel al părintelui, deoarece el este inițiatorul
și motivatorul principal al întregii activități. O bună organizare cuprinde asigurarea jumătății
succesului, iar aceasta trebuie să se bazeze pe obiective bine precizate, extrase din curriculumul
nivelului de vârstă respectiv și să fie potrivită nevoilor și intereselor grupului. În timpul derulării
activităților aferente educației outdoor, profesorul devine lider, suport fizic și moral, încurajator,
model, provocator al activităților, motivant și un bun evaluator. Pe tot parcursul activității, cadrul
didactic va fi responsabil de siguranța copiilor, dar și de modul în care aceștia reușesc să urmeze
sarcina pe care o au de dus la bun sfârșit. În timpul activităților, cadrul didactic este acela care
emiteobservații obiective cu privire la utilizarea corectă sau incorectă a resurselor educaționale.
Copiii implicați în activități outdoor nu vor fi lăsați niciodată nesupravegheați, pentru a evita
accidentele sau situațiile problematice. Profesorul este cel care are rolul de a stabili limitele zonei
în interiorul căreia copiii pot experimenta. Liderul trebuie să fie în permanență prezent și gata să
ofere deschidere și răspunsuri la întrebările care pot apărea pe parcurs, atât din partea elevilor cât
și a părinților. Observațiile pozitive sau negative pot fi realizate la finalul activităților, în momentul
în care împreună cu participanții se discută liber activitatea parcursă.
Discuțiile realizate împreună cu părinții cu privire la activitățile outdoor, realizate prin
ședințe și întâlniri regulate și încurajarea acestora de a participa direct sau indirect în cadrul
activităților, ajută la conștientizarea relevanței educației outdoor. Profesorii organizatori, trebuie
să se asigure că există o relație deschisă cu toți părinții, chiar dacă unii dintre aceștia nu doresc să
se implice deloc sau o fac doar în mică măsură. O parte semnificativă a acestui parteneriat,oferă
părintelui informații legat de realizările copilului său. (Billton, 2010) Aceste observații, îi
încurajează să fie deschiși și să contribuie prin afirmații personale și expunerea unor probleme cu
care se confruntă. Discuțiile libere pot fi sprijinite de fotografii ale copiilor din timpul activităților
outdoor, care după ce sunt vizionate, deschid alte discuții în care se pot face comparații ale
activității copiilor de acasă cu cel din timpul activităților școlare.
 CAPITOLUL III. MANAGEMENTUL SPAȚIULUI, AL TIMPULUI ȘI AL
RESURSELOR ÎN ACTIVITĂȚILE AFERENTE EDUCAȚIEI OUTDOOR

Nu renunțăm la sălile de clasă, ci le deschidem, au fost cuvintele lui Simon Beames, lector
în educație outdoor din Universitatea din Edinburgh, acestea fiind și direcțiile de la care dorim să
pornim în acest capitol. Educația outdoor nu își atinge obiectivele dacă nu este realizată într-un
spațiu și timp bine definit. Există anumite activități care sunt tipice mediului interior, și unele care
se pot realiza numai prin utilizarea resurselor din mediul extern. Nu trebuie forțat nici unul dintre
aceste aspecte, ci trebuie găsit un echilibru în realizarea activităților educaționle astfel încât ele să
își atingă eficiența maximă. Educația outdoor nu presupune efectuarea tuturor activităților de
învățare în mediul extern, ci numai al acelora care au mai multe beneficii dacă sunt realizate afară.
Mediul interior, la fel ca și cel exterior trebuie văzut ca un singur spațiu, jumătate fiind
reprezentat de mediul intern și jumătate de mediul extern, împreună formând un întreg.
Problematica se pune adesea când mediului interior i se acordă rol mai mare, acesta fiind
responsabil de găzduirea tuturor activităților educaționale, iar cel exterior este destinat doar jocului
sau recreerii. Educația outdoor asigură învățare prin avantajul pe care îl oferă, și trebuie considerat
un plus de valoare în sistemele educaționale.
Specialiștii care planifică activitățile educaționale ar trebui să considere cele două spații ca
fiind legate între ele, și nu ca spații separate, și mai ales să permită educabililor să se deplaseze
dintr-un un loc în altul, prin interschimbare, utilizând resursele și echipamentele în funcție de
nevoile fiecăruia. (Lasenby, 1990)

III.1. Rolul spațiului în desfășurarea activităților outdoor

Educația outdoor, prin mediile variate cu care operează, oferă majore beneficii
educaționale și recreaționale, contribuind la dezvoltarea armonioasă a ființei umane. Mulți
consideră că singurul spațiu în care se pot desfășura activitățile outdoor, este natura. Aceasta oferă
cea mai variată gamă de materiale și resurse naturale, care sunt la îndemâna tuturor, dar pe lângă
mediul natural, educația outdoor utilizează și alte medii exterioare, care sunt la fel de variate și
care abundă în ceea ce privește resursele educaționale oferite.
Cea mai simplă și la îndemână formă de educație outdoor poate avea loc în spațiul școlar,
pe terenul sau curtea școlii. De regulă, cadrele didactice susțin că nu au timpul sau resursele
necesare de a se deplasa foarte departe de școala în care operează. Terenul sau curtea școlii
reprezintă cea mai bună variantă în acest sens. Acest lucru se datorează faptului că cele două spații
sunt foarte aproape ca și distanță și mutarea diferitelor materiale dintr-un mediu în celălalt se poate
realiza cu ușurință. De asemenea nu trebuie scrise cereri speciale către Inspectoratul școlar sau
diferite fișe semnate de către părinți prin care cadrul didactic cere să părăsească instituția.
Dezavantajul ar fi faptul că nu există o mare varietate de resurse naturale sau echipamente specifice
educației outdoor care ar putea fi utilizate în acest sens.
Un alt mediu destinat activităților aferente educației outdoor poate fi spațiul satului sau al
orașului. Cele două medii, oferă o gamă variată de resurse educaționale care pot fi utilizate cu
ușurință în cadrul activităților de educație outdoor. De asemenea, ele reprezintă și o bună
modalitate de a face cunoscut elevilor spațiul în care aceștia se dezvoltă din punct de vedere social.
Activitățile aferente educației outdoor realizate în spațiul urban sau rural reprezintă punți de
legătură între instituția școlară și societate. Membri societății pot observa eforturile cadrelor
didactice de a se implica activ în viața socială, și astfel să se implice în educarea copiilor. Învățarea
holistică este de asemenea un avantaj al alegerii spațiului urban sau rural, deoarece o mare varietate
de discipline pot fi combinate prin această abordare. Se pot utiliza activități de orientare cu hartă
și busolă, se pot folosi diferite clădiri pentru a studia istorie, artă sau arhitectură, se poate studia
geografia prin utilizarea hărților și compararea acestora cu diferitele elemente care se găsesc la
fața locului. Se poate studia cu ușurință matematica, aritmetica și geometria, comparând diferitele
forme geometrice care se identifică în mediul socio-cultural. Noile educații își găsesc locul în
spațiul orașului sau al satului, deoarece prin resursele variate pe care le oferă, se poate studia cu
ușurință educația nutrițională și educația pentru sănătate. Educația nutrițională precum și diferitele
discipline care se bazează pe sănătatea elevilor, au devenit fundamentale în secolul actual,
deoarece problema obezității și a stresului în cadrul copiilor a devenit din ce în ce mai
semnificativă. De asemenea problematica alimentației sănătoase precum și a diferitelor grupe de
alimente, valorile nutriționale ale produselor sunt curiozități care apar la copiii cu vârste din ce în
ce mai fragede. Elevii manifestă interes ridicat legat de diferitele diete care ar duce la o greutate
optimă și la un stil de viață mai sănătos. Anumite reclame văzute la TV sau pe internet ridică tot
mai multe semne de intrebare legat de diferite suplimente alimentare și despre unde se pot găsi
acestea. Pot fi propuse în acest sens, vizite în farmacii sau magazine naturiste, la cabinete medicale
sau la medici nutriționiști, pentru a se explica neclaritățile. Există zone în care problematica apei
potabile trebuie studiată la elevii de vârstă școlară, deoarece ea poate reprezenta un material de
studiu interdisciplinar. Orașul sau satul are foarte multe de oferit în acest sens. Propunem la acest
capitol elaborarea și materializarea numeroaselor activități care să sprijine ieșirile în scop educativ
și folosirea a cât mai multe dintre locurile și resursele instrumentale oferite de comunitatea locală.
Prin educație individul este pregătit în sensul de a fi viabil și pentru viața socială, aducând mari
contribuții în această direcție.
Orele de educație fizică sau sport pot fi îmbogățite prin efectuarea unor activități de canotaj
utilizând lacurile sau râurile care se pot găsi în oraș sau sat. Muzica poate fi predată mult mai bine
prin utilizarea orașului sau a satului deoarece prin zgomotul sau liniștea prezentă în aceste spații
se poate studia ritmul, se pot face asocieri între diferite sunete și mai apoi se pot face comparații
între ele. Se pot crea diferite melodii scurte, utilizând sunetele auzite în oraș, pot fi introduse jocuri
de memorie sau activități de ghicire a anumitor sunete. Muzeele și piețele, supermarketurile
precum și instituțiile locale pot deveni adevărate săli de clasă care fac parte din componența
activităților aferente educației outdoor. Fermele de animale și grădinile sătenilor sunt adevărate
resurse care duc la învățare, dacă sunt utilizate în mod corect. În aceste spații copiii au
oportunitatea să experimenteze în mod direct cu toate elementele prezente în natură, în orașul sau
satul din care fac parte.
Gările servesc învățării pașilor necesari unei călătorii, de la cumpărarea biletului, la găsirea
liniei de pornire, până la conduita care se cere într-un asemenea loc. Se pot realiza activăți de
educație economică, prin intermediul cărora elevii învață valoarea bancnotelor și al monedelor,
cum și unde se utilizează acestea etc.
Artele, lucrul manual, pictura și olăritul, pot fi realizate în cele mai diverse și creative
moduri. Spre exemplu, se poate picta utilizând crengi și iarbă, prin pasarea diferitelor feluri de
fructe de pădure culese sau chiar pământ de diferite culori. Se pot realiza diferite ornamente cu
materiale alese pe loc, din tot ce se găsește în jur, iar olăritul se face simplu și eficient utilizând lut
direct de la sursă.
Un alt spațiu potrivit pentru a fi utilizat în educația outdoor o reprezintă pădurea din
apropierea orașului sau satului. În cazul în care nu există o zonă de pădure, poate exista o zonă de
câmpie sau un spațiu deluros în care elevii pot achiziționa noi cunoștințe pe care mai târziu le pot
transforma în activități de învățare. Exemple de activități în aceste zone pot fi drumețiile, excursiile
de o zi cu scop educațional, activități din cadrul științelor ale naturii, în care care se pot studia
diferite plante sau animale, se poate studia cum se face un foc de tabără și apoi se poate găti un fel
de mâncare împreună cu toți elevii participanți. De asemea se poate construi celebrul seven stone
oven, un cuptor care se realizează prin tehnica utilizării a șapte pietre, în care mai apoi se poate
găti o pizza pregătită de către elevi. Orele de lectură sunt mult mai interesante dacă se realizează
în jurul focului făcut chiar de copii. O educație modernă cere ca individul să învețe să fie adaptabil
la diferite situații dificile de viață, de aceea tot în mediul natural se propune realizarea unor
activități care propun tehnici de supraviețuire și managementul riscului.
Conform Gibson și Haynes (Gibson & Haynes, 2008), activitățile din cadrul educației
outdoor se împart în trei categorii mari: studiile de teren și vizitele, activitățile aventuroase și
activitățile realizate pe terenurile școlilor. Prima categorie include vizite la ferme, școala din
pădure, studii geografice și cele ștințifice. În categoria activităților aventuroase se cuprind centrele
sau workshopurile outdoor, cățăratul, canotajul, descoperirea peșterilor, plimbările, expedițiile,
navigația, campingul și activitățile de ghidaj sau cele din cadrul acțiunilor de cercetași. În trecut,
această categorie de activități outdoor au putut fi realizate doar de către cei privilegiați din punct
de vedere social și economic, datorită costurilor la care se ridica organizarea și desfășurarea lor,
dar și datorită dificultăților de a ajunge în cercuri sociale care să dea posibilitatea de a partcipa la
aceste tipuri de activități. A treia categorie, este poate cea mai la îndemână, deoarece se poate
realiza în curtea școlii sau spațiul cel mai apropiat sălii de clasă, cuprinzând activități de plantare
de copaci, orientare cu hartă și busolă, artă, teatru outdoor, jocuri și activități sportive, activități
organizate pe centre cum ar fi apa și nisipul, precum și activități în care se pot utiliza diferite
echipamente pentru cățărat.

III.1.1. Alegerea și organizarea spațiilor de desfășurare

Mediul exterior, sau locul de desfășurare al activităților outdoor, trebuie organizat și ales
în așa fel încât, acesta să fie eficient în utilizarea sa. Se propune în acest sens parcurgerea câtorva
idei practice, deoarece în organizarea activităților aferente educației outdoor, pot apărea dificultăți
în sensul găsirii unui loc potrivit. Acest lucru depinde de factori cum ar fi: numărul copiilor
participanți, mărimea zonelor disponibile, condițiile meteorologice, lipsa echipamentelor sau
selectarea celor potrivite din cele existente, alegerea materialelor naturale sau promovarea unora
dintre ele, stabilirea contextelor sau a ramelor în care se vor desfășura acestea. Educația outdoor
poate avea loc în multiple spații, de la terenurile școlii la siturile istorice, de la sate până la orașe,
în parcuri locale sau naționale, experiențe rezidențiale în orașul sau țara natală, dar și expediții în
alte țări, oferind o mulțime de resurse educaționale care așteaptă a fi descoperite. Fiecare
oportunitate de învățare în aer liber, oferă copiilor și tinerilor șansa să exploreze locuri noi și să
împărtășească aceste experiențe. Educabilii pot da dovadă de creativitate în ceea ce privește
utilizarea zonelor locale, care nu au fost incluse în planul realizat de către cadrele didactice.
Conform curriculumului de excelență în învățarea outdoor din Scoția, elaborat în 2010,
există câteva întrebări care îi ajută pe cei care planifică astfel de activități să ia o decizie cât mai
corectă legat de alegerea celui mai potrivit loc care va servi învățării. Acestea sunt următoarele:
• Care experiențe și finalități se adresează școlilor?
• Cine poate oferi îndrumare legat de locurile disponibile la nivel local și național?
• Care sunt locurile frecventate de alte școli sau centre?
• Care sunt acele locuri care pot fi accesate pe jos, astfel încât experiențele de învățare
outdoor să fie sustenabile și sitematice?
• Sunt contextele de învățare propuse suficient de motivante pentru elevii implicați?
• Care sunt spațiile care pot fi utilizate de mai multe ori, pentru a adăuga esență
procesului de învățare?
• Care sunt locurile potrivite pentru a fi vizitate în diferitele anotimpuri pentru a
ajunge la diferite finalități? (Curriculum for excelence through outdoor learning,
2010)
Există avantaje semnificative în utilizarea școlii sau a terenurilor școlare pentru învățare.
De regulă aceste zone reprezintă primul spațiu outdoor care face legătura între școală ca și clădire
și zona exterioară, oferind acces rapid în activități planificate sau spontane, legătura dintre
activitățile outdoor și indoor fiind facilitată și imediată. A deveni familiar cu conceptul de învățare
calitativă în școală prin educație outdoor înseană a oferi oportunități de dezvoltare a unor
competențe și a încrederii, care vor permite utilizarea spațiilor în aer liber în viitor. Copiii și tinerii
pot dezvolta o relație mai strânsă cu mediul școlar de care aparțin, atât în timpul pauzelor, cu
întrerupere, cât și în timpul orelor, prin participarea la activități de tip outdoor, fără a fi întrerupți.
Acest lucru este important, deoarece cu cât se familiarizeză mai repede cu mediul de învățare de
care aparțin, cu atât experiențele educaționale vor fi mai eficiente. Elevii văd terenurile și curțile
școlii ca pe propriul spațiu de dezvoltare, și prin utilizarea lor li se oferă oportunități de a fi
administratori ai propriului mediu de învățare. Deși, în majoritatea cazurilor, terenurile școlilor au
fost destinate educației fizice sau sportului, chiar şi pauzelor dintre ore, ele pot fi adaptate și altor
utilizări. În țările scandinave, designul acestor spații este realizat împreună cu elevii, pornind de la
nevoile și dorințele acestora, ei fiind consultați în acest sens, chiar și pentru cele mai mici detalii.
Dacă pentru recreere sau joacă se pune atât de mult accent pe spațiu și mediu, de ce nu s-ar face la
fel atunci când vine vorba despre învățare, fie ea outdoor sau în obișnuita sală de clasă?

III.1.2. Rolul mediului geografic, economic și socio-cultural în desfășurarea

activităților outdoor
Legat de importanța spațiului în care se desfășoară învățarea, în literatura de specialitate,
Tovey sugerează că spațiul exterior are semnificație, deoarece orice spațiu creat sau divizat devine
un loc. Locul este definit de către acesta, ca fiind un spațiu îmbibat cu sentimente și semnificații.
(Tovey, 2007) Walsh ridică problematica ambientului în activitățile outdoor deoarece consideră
ca fiind de mare importanță, ca mediul exterior în care se desfășoară învățarea să fie cât mai natural
posibil, dar și plăcut din punct de vedere estetic. (Walsh, 1991)
Într-o lucrare mai recentă, același autor, realizează o clasificare a spațiilor, pentru ca
învățarea în mediul exterior să fie cât mai eficientă. Un simplu loc poate deveni mediu de învățare
outdoor dacă există conexiune între spațiile interne și externe, și dacă există spații cu diferite
nivelări, zone sălbatice, locuri menite explorării și investigațiilor, spații destinate mișcării și chiar
relaxării, misterului, medii naturale sau care ușurează socializarea între mebrii participanți, spații
care ajută la dezvoltarea imaginației, etc. (Tovey, 2007)
Spațiile alese pentru desfășurarea activităților de tip outdoor trebuie să fie flexibile, astfel
încât să reflecte nevoile și interesele elevilor. Criteriile diferă de la persoană la persoană, astfel,
trebuiesc menționate zonele de învățare și dezvoltare care se doresc a fi atinse prin activitățile
outdoor. Acestea sunt enumerate după cum urmează: dezvoltare personală, socială și emoțională;
comunicare, limbă și literatură; rezolvarea problemelor, raționament și numerație; știință și
înțelegerea lumii înconjurătoare; dezvoltare fizică și dezvoltare creativă (DfCSF, 2008)
Prin structurarea învățării și a predării în jurul experiențelor, ajutăm la dezvoltarea și
acoperirea tuturor nevoilor educabililor. Totul depinde de răspunsul la întrebarea: De ce facem
lucrurile așa cum le facem? Pentru fiecare dintre aceste zone de învățare există activități care se
pretează, și care sunt cu precădere menite educației outdoor. Având un raționament clar și bine
precizat devenim cadre didactice pregătite și organizatori de experiențe de învățare outdoor.
Sala de clasă a orașului, cum este adesea denumit orașul, este una dintre cele mai bune
locuri de a practica învățarea în aer liber, mai ales atunci când locuim într-un oraș mare și
aglomerat sau când este dificil să călătorim mult pentru a obține experiențele educaționale în aer
liber pe care dorim să le oferim educabililor. Orașul are nenumărate resurse de oferit, din care se
pot extrage multiple posibilități de învățare. Învățarea în exterior are un înțeles foarte bine definit
și nu presupune ieșiri în natură cu scop de relaxare sau recreațional. Obiectivul principal este acela
de a susține educația. Pentru a avea un înțeles și un scop educațional, practicile din cadrul educației
outdoor, trebuie să se bazeze pe participarea activă a subiecților la activități special concepute în
natură. De asemenea, sunt important de subliniat câteva caracteristici distincte. Învățarea în
exterior nu înseamnă doar ieșirea elevilor afară, prin simpla schimbare a mediului, ci este un proces
educațional, centrat pe elev care ajută la formarea competențelor de a lucra pe o anumită temă,
într-un mod interdisciplinar și holistic. Este important ca și cadrele didactice să poată crea situații
educaționale reale, care să întărească încrederea în sine, prin desfășurarea a numeroase activități
în mediul exterior, fără a folosi doar cărți sau fișe de lucru.
Orașul oferă resurse educaționale variate, prin clădiri, lacuri, râuri, parcuri, magazine, mall-
uri, instituții, și poate cel mai important, stă la dispoziția individului printr-o comunitate formată
din oameni. Chiar dacă nu ar exista alte resurse, orașul ar trebui să fie suficient pentru a studia în
mod interdisciplinar, utilizând acele conținuturi curriculare care duc la rezultate mai eficiente dacă
sunt folosite în exteriorul sălii de clasă. Prin această abordare, copiii vor avea o viziune holistică
asupra vieții și, în final, acest lucru va duce la dezvoltarea competențelor transversale și la alte
competențe necesare unei bune integrări în societate. Scopul principal nu este realizarea unor
activități fizice sau intelectuale în afara sălii de clasă, ci formarea individului în sensul depășirii
obstacolelor, munca în echipă, dezvoltarea unei relații profunde cu sinele, cu cei din jur și cu
natura.
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, (dexonline.ro), comunitatea este
definită ca fiind un grup de oameni cu interese, credințe sau norme de viață comune, totalitatea
locuitorilor unei localități, ai unei țări, totalitatea celor care trăiesc în același loc și au aceleași
obiceiuri, aceleași norme de viață. În cadrul comunităților locale din mediul rural indivizii stabilesc
relații interpersonale frecvente, se cunosc, sancționând abaterile de la normele comunității. Spiritul
comunitar este prezent și în comunitățile locale în mediul urban, din orașele mici, unde majoritatea
oamenilor se cunosc, iar controlul comportamentelor funcționează, deși nu este la fel de sever ca
în mediul rural. În comunitățile din marile orașe, însă, nu se poate vorbi de comunități locale,
deoarece acolo există comunități diverse (comunități academice, comunități ale persoanelor cu o
anumită orientare socială etc.), normele sociale fiind complexe, iar valorile tradiționale încep să se
piardă.
Ideea utilizării educației comunitare a apărut din convingerea că școlile pot servi
comunității prin furnizarea de servicii după cursurile organizate în școli: formare culturală,
sportivă, recreațională, socializare, formare profesională, diversificare prin cursuri IT, concerte sau
conferințe. Dat fiind faptul că resursele educaționale sunt insuficiente, parteneriatul cu comunitatea
poate fi o modalitate de a gestiona mai bine resursele locale, de a atrage resurse noi și de a le
valorifica în beneficiul comunității. Școlile sunt organizații puternic ancorate în comunitate, care
prin statutul lor, prin competențele resurselor umane implicate în sistemul de învățământ, pot
deveni promotoare ale parteneriatului comunitar. Comunitatea locală este un partener important în
furnizarea unei educații de calitate. Instituțiile educaționale nu se pot dezvolta și, de asemenea nu
pot oferi servicii educaționale de calitate fără sprijinul și implicarea autorităților locale în
rezolvarea problemelor cu care se confruntă instituțiile educaționale. Modul în care colaborează
școala cu autoritățile locale are o influență importantă asupra calității serviciilor educaționale
furnizate de către instituția de învățământ. Agenții economici comunitari pot atrage și oferi resurse
financiare instituțiilor de învățământ majore, și de asemenea, prin capacitatea de a influența
deciziile autorităților locale pot aduce o contribuție importantă la educația de calitate în școli. Este
necesar ca școala să se adapteze la nevoile comunității prin adoptarea unui management
participativ care implică școala în proiectele comunitare și să sensibilizeze agenții comunității cu
privire la rolul lor în educarea viitorilor cetățeni, adaptarea curriculară la nevoile comunității
locale, îmbunătățirea ofertei de servicii extracurriculare, obiectivele școlii de a dezvolta spiritul
comunității.
Legătura dintre educația outdoor și comunitatea locală, are o importanță deosebită,
deoarece copiii sunt în primul rând conștienți de mediul din care provin. Educația outdoor face ca
instituția școlară să capete vizibilitate în comunitatea locală. Comunitatea joacă un rol important
în pregătirea copiilor pentru integrarea socială, iar exemplele văzute la membri societății pot
constitui un model pentru viitorii adulți. Copiii care participă la activități aferente educației
outdoor, vin în contact direct atât cu mediul natural, cât și cu membri comunității locale. Mediul
local poate oferi copiilor oportunități pentru desfășurarea acestui tip de educație, iar aceștia, la
rândul lor, își pot forma idei de îmbunătățire sau promovare a comunității locale. Copiii ajung să
cunoască locurile, să le îngrijească, să desfășoare activități de voluntariat în cadrul cărora se pot
iniția relații valoroase atât cu oamenii, cât și cu natura aparținătoare comunității locale. Vizitarea
și camparea în zonele protejate nu trebuie să provoace impact semnificativ sau ireversibil asupra
vestigiilor naturale sau culturale, nici să aducă prejudicii celor din jur. Programele de educație
outdoor trebuie să demonstreze și să cultive respectul pentru locurile cu semnificație culturală sau
naturală (monumente istorice sau naturale, ruine, mine, păduri). Alte modalități de desfășurare a
activităților aparținătoare educației outdoor pot fi excursiile tematice, drumețiile, picnicurile,
incursiunile în lumea reală: pădure, cartier, parc, centru cultural, comercial, industrial etc.
Desfășurarea activităților în alte spații decât interiorul, reprezintă o modalitate de învățare a unor
lucruri care pot fi însușite mai bine în afara acestor spații. Câmpia, dealurile și zona rurală în
general pot funcționa ca medii ideale de învățare și educare. Această modalitate de desfășurare a
activităților, pune accent pe propriile experiențe, descoperiri și concepte al fiecărui elev în parte.
Pentru mulți copii, mediul înconjurător reprezintă o necunoscută, atmosfera sălii de clasă
fiind singura pe care copilul o cunoaște. Astfel procesul de învățare care are loc în aer liber, oferă
posibilitatea copilului, să achiziționeze cunoștințe, deprinderi și abilități, atitudini, să dobândească
comportamente care promovează sănătatea, viața, dezvoltarea și educația de durată. Toate acestea,
impun asigurarea securității copiilor și a utilizării optime și flexibile a mediului educațional, în
concordanță cu tipul de activitate proiectat, verificarea condițiilor oferite de spațiile nou
identificate și amenajarea lor în acord cu cerințele minime pedagogice și de securitate necesare
pentru o bună desfășurare a activității. Pentru a îndeplini acest rol semnificativ, școala trebuie să
ofere servicii educaționale de calitate prin implicare în viața socială, organizând activități de
educație outdoor, care să aibă în prim plan orașul sau satul.
Apare așadar nevoia de cadre didactice specializate, care să dorească implementarea
activităților de acest gen,complementare activităților zilnice din școli, precum și dorința părinților
de a contribui în mod pozitiv la efortul profesorilor, și mai ales de specialiști care să dorească a se
perfecționa în organizarea activităților aferente educației ooutdoor.

III.2. Complexitatea resurselor utilizate în educația outdoor

Cel mai dificil pas în formarea unei rutine educaționale care să cuprindă activități aferente
educației outdoor, este adesea primul pas, și anume ieșirea din sala de clasă. Planificarea inițială
și pregătirea foarte bine realizate, pot ușura acest proces. Există câteva recomandări practice pentru
ca procesul pregătirii să fie cât mai eficient:
 • elevii ar trebui să aibă asupra lor pe tot parcursul anului haine și încălțăminte pentru
activități în aer liber (făcute din materiale impermeabile dar ușoare și care permit
mișcarea liberă), aceste fiind depozitate pe spațiul școlii, fiind mereu la îndemână
• cadrele didactice ar trebui să inițieze scurte sesiuni outdoor înaintea pauzelor de
prânz, înainte de plecarea elevilor acasă sau dimineața la venirea acestora, astfel
economisind timp prin utilizarea unor fracțiuni de activități, fie ele chiar și
spontane, astfel obișnuind elevii cu diversitate spațială și deschidere față de
variatatea modurilor de desfășurare a activităților educaționale
• elevii să aibă pregătit un chit cu resurse outdoor ușor accesibile, fiind pregătiți
mereu de scurte ieșiri, chiar și în cazul în care se decide urmarea unei activități
outdoor spontane
• efectuarea unei evaluări a raportului risc/beneficiu împreună cu elevii clasei care
vor participa la activități outdoor, astfel participanții informați și implicați vor fi
capabili să ia decizii mai bune cu privire la modul de gestionare a riscurilor
• efectuarea unor planificări pentru o serie de activități outdoor care se leagă în mod
direct de lucrul efectuat în sala de clasă cu participarea elevilor implicați, păstrând
inițial aceste activități scurte și simple pentru ca elevii să se obișnuiască treptat și
ușor cu lucrul în exterior
• activitățile de tip outdoor pentru început vor fi reprezentate de diferite jocuri de
socializare sau de cunoaștere, efectuate în natură, ca mai apoi, după ce elevii se
obișnuiesc cu noul mediu, acestea să fie urmate de activități de învățare.
Un cunoscut proverb scandinav spune că nu există vreme rea, ci există numai
îmbrăcăminte nepotrivită. În activitățile aferente educației outdoor, îmbrăcămintea poate
reprezenta avantaj sau dezavantaj, în funcție de accentul care se pune pe această resursă. De regulă
activitățile de planificare în învățarea outdoor presupun prezentarea succintă a articolelor de
îmbrăcăminte care vor fi necesare pentru desfășurarea în condiții optime a activităților. De obicei
aceste activități se desfășoară în anotimpurile reci, când anul școlar este în curs, de aceea cel mai
adesea chitul de îmbrăcăminte trebuie să conțină bocanci impermeabili, șosete groase, de
preferință de lână sau materiale naturale, mănuși, pantaloni groși de schi, ochelari de soare, mai
multe bluze subțiri de corp prin care aerul poate circula, dar care pot fi înlăturate la nevoie, căciuli
și alte echipamente sportive de care fiecare elev se poate folosi pe parcursul activităților outdoor.
Deoarece articolele de îmbrăcăminte reprezintă parte majoră a pregătirii activităților de tip outdoor
și a ieșirilor în natură, se întreprind discuții de analiză a calității diferitelor mărci de îmbrăcăminte,
a durabilității, a costului și a confortului acestora. Se practică chiar și activități de pregătire a
articolelor de îmbrăcăminte, în timpul cărora elevii își confecționează singuri părți din echipament.
În școlile gimnaziale din unele țări practicante al educației outdoor, se lucrează conform unei
abordări interdisciplinare, prin dezvoltarea unor bănci de echipamente outdoor. În cadrul orelor de
arte și design se poate lucra la îmbunătățirea designului cizmelor de ploaie utilizate în educația
outdoor. În laboratoarele de științe ale instituțiilor educaționale elevii se pot implica în testarea
diferitelor mostre de materiale care intră în compoziția articolelor de îmbrăcăminte. Pentru elevii
care nu beneficiază de resurse materiale suficiente, se pot organiza evenimente de caritate, unde
se pot dona echipamente outdoor care se păstrează la școală și se folosesc la nevoie, pentru ca
fiecare elev să poată participa la activitățile outdoor și să nu existe bariere în acest sens. De
asemenea, se pot trimite scrisori sau mailuri în care li se prezintă părinților activitatea și li se
reamintește să se implice și prin pregătirea echipamentelor copiilor.
În afară de aceste resurse, pe parcursul activităților outdoor, pentru ca acestea să se
desfășoare conform normelor de siguranță și pentru ca procesul educațional să fie cât mai eficient,
este nevoie de câteva echipamente de care participanții trebuie să dispună. Majoritatea resurselor
utilizate în activitățile de învățare se găsesc în natură, trebuies pregătite în prealabil doar cele care
asigură siguranța și confortul participanților în caz de nevoie. Este recomandat ca organizatorii să
dispună de sfori, trusă de prim ajutor, briceag, firez, chit de bucătărie de exterior la activitățile care
includ și pregătirea unei mese, spre exemplu în călătoriile cu durata de una sau mai multe zile.
Chibrituri, brichete, sacoșe, genți de spate, busolă, hartă, carnețele și instrumente de scris, fluier,
secure mică, lupă, aparat foto sau video pot fi incluse în echipamentele utile ale oricărui lider
organizator sau participant la activități outdoor.
Educația outdoor crește valoarea echipamentelor și instrumentelor utilizate pe parcursul
activităților aferente, și le transformă în mijloace didactice, ele servind un scop educațional bine
definit și motivând atingerea unor finalități propuse.

III.2.1. Selectarea mijloacelor educaționale

În momentele pregătirii activităților, un bun lider trebuie să prevadă întregul curs al
desfășurării momentelor din care se formează procesul învățării. Trebuie avut în vedere conținutul
curricular urmărit, obiectivele, finalitățile, constrângerile care ar putea apărea, oferta mediului
exterior ales, dar și nevoile participanților. După cum s-a specificat mai sus, majoritatea
materialelor se găsescdeja în mediul exterior ales, iar un bun organizator alege să le completeze
prin utilizarea altor instrumente pregătite în prealabil. În cadrul activităților aferente educației
outdoor, elevii vor fi îndemnați să aleagă singuri materialele de care au nevoie în realizarea
sarcinilor, de regulă prin tranziția treptată de la utilizarea materialelor artificiale la cele naturale.
Este de așteptat ca aceștia să se simtă stingheri la început, negăsind în natură tot ceea ce consideră
că au nevoie, dar pe parcurs, fiind puși în situația de a nu avea totul oferit de către educator, ei își
vor dezvolta creativitatea și vor face corelații inedite.
Există așadar, materiale care se găsesc în natură, materiale care le completează pe cele
găsite afară și materiale artificiale care sprijină învățarea din exterior. Materialele naturale, cum ar
fi bastoane, pietre, cochilii și frunze, sunt deschise, multi-senzoriale și neregulate. Aceste atribute
pot fi folosite pentru a crea experiențe care provoacă copiii într-un mod în care resursele sintetice
nu reușesc întotdeauna. În plus, ele sunt adesea în mod firesc disponibile în spațiul natural. De
obicei, educatorul alege spațiul care consideră că ar servi cel mai bine scopului propus și în care
se găsesc cele mai variate materiale sau instrumente necesare rezolvării sarcinii. Într-un studiu
propus de guvernul din Scoția cu privire la educația outdoor, se poate observa faptul că elevii care
au fost puși să aleagă dintre un set de 5 cuburi și un set de 5 pietre pentru a construi un turn,
recunosc faptul că provocarea mai mare a reprezentat-o lucrul cu materialele naturale, și acestea
au fost și cele alese de majoritatea dintre ei. Întrebările de la care s-a pornit au fost legate de nivelul
de provocare a materialelor dar mai ales care au fost abilitățile implicate în completarea activității.
A existat și o activitate de follow-up, în care participanții au fost duși într-un loc cu o mulțime de
materiale naturale și rugați să gândească la rândul lor o problemă provocatoare sau o investigație
pentru un grup de elevi, utilizând numai materiale naturale. Participanții au lucrat în grupuri mici
și au împărtășit ideile cu întreg colectivul.
Exercițiile similare sunt benefice, deoarece se pot realiza observații legat de rolurile
fiecărui membru participant. Rolul profesorului scade semnificativ, deoarece elevii sunt
administratorii spațiului în care lucrează, alegându-și singuri materialele cu care preferă să opereze
și mai ales acelea care le ușurează învățarea. Descoperirea și experiența se realizează prin faptul
că educabilul este pus să își organizeze activitatea și nu doar să participe la ea, astfel crescând
independența, creativitatea, comunicarea, gândirea critică și mai ales libertatea.
 Materialele cum ar fi pietrele, bețele, crenguțele, scoicile, nu sunt uniforme, așadar
utilizarea lor de-a lungul diferitelor arii sau discipline ajută la rezolvarea de probleme, gândire
critică și dezvoltarea comunicării. În mediile naturale, cum ar fi pădurile sau plajele cu nisip și
pietre, oportunitățile utilizării materialelor naturale sunt parte a procesului de învățare și abordare
a învățării, odată cu creșterea scalei și cantității de materiale disponibile. (Robertson, 2012)
Materialele de lucru cu care participanții pot opera sunt limitate doar de imaginația sau
creativitatea fiecăruia. Se pot utiliza o mulțime de resurse găsite în natură, chiar dacă la prima
vedere ar părea că doar unele sunt potrivite. Creativitatea elevilor duce la adaptarea materialelor
și pliarea acestora pe diferite conținuturi, ba chiar descoperirea noilor utilizări în fucție de sarcina
alocată. Elevii trebuie să fie conștienți de faptul că au libertatea de a folosi materiale din oricare
zonă de învățare și că le pot muta cu ușurință dintr-o zonă în alta. Ei vor descoperi că un anumit
material poate fi folosit în mai multe scopuri, având multiple destinații și utilizări. Combinarea
resurselor poate fi nelimitată, chiar dacă se practică combinarea resurselor outdoor cu unele
complementare din sala de clasă. Tranziția trebuie să fie vizibil liberă și nici o idee nu trebuie
contracarată sau eliminată deoarece acest lucru ar opri dezvoltarea creativității și spiritul inovativ.
Fiecare elev trebuie să fie capabil să recunoască utilitatea originală a fiecărui element-resursă găsit
în natură, dar să fie conștient și asupra faptului că dacă crede că poate folosi acel instrument cu alt
scop decât cel pentru care a fost destinat, acest lucru este posibil.
Dacă se dorește ca elevii să își dezvolte imaginația, să gândească și să reflecteze, trebuie
să li se ofere resurse potrivite pentru a face acest lucru. Dacă un copil este întotdeauna confruntat
cu situația utilizării unor resurse pe care personalul le-a ales pentru ei și nu li se dă voie să le
completeze, atunci nu își pot dezvolta creativitatea. Experiențele de învățare calitative din mediul
exterior, presupun ca fiecare elev să dispună în mod rațional, de orice resursă pe care o doresc și
care să le asigure că învățarea poate ajunge până la cele mai înalte limite. Cu cât este mai multi-
laterală resursa, cu atât este mai variată învățarea. De exemplu, o frânghie poate fi folosită ca și
coardă pentru sărituri, pentru a lega o remorcă de o bicicletă sau pentru a agăța diferite lucruri.
Dacă este aranjată sub formă circulară se poate utiliza pentru diferite jocuri în grup, sărituri în și
în afara cercului, iar dacă este întinsă se poate utiliza pentru exerciții de balans sau jocuri de echipă.
Nu costă mult, este ușor de depozitat și transportat și are o mulțime de utilizări. Cele mai multe
dintre resurse, sunt ieftine sau chiar gratuite și sunt mereu la îndemână. Materialele care pot fi
utilizate în educația outdoor dar care sunt luate din mediul intern pot fi: bucăți de covorașe, resturi
de materiale utilizate în instalații, rămășițe de lemne, materiale textile și cabluri. Magazinele locale
pot fi de ajutor în organizarea acestor activități prin colectarea și donarea unor obiecte nevândute,
către școlile care au nevoie. Părinții, de asemenea, se pot implica prin colectarea unor materiale de
care dispun în jurul gospodăriei. Dacă majoritatea echipamentelor sunt simple, ele trebuie înlocuite
cu resurse mai complexe. Copiii au nevoie și de medii de lucru și de învățare multilaterale, iar
echipamentele trebuie să fie și ele adaptabile, adică să existe posibilitatea ca în orice moment să
sufere adăugiri, să se poată completa sau să i se poată atașa diferite resurse. (Bilton, 2010)
În fiecare experiență de învățare care se realizează în mediul exterior, participanții trebuie
să aibă la îndemână resurse relevante cu care să opereze. În mod ideal, aceste resurse ar trebui să
fie plasate într-un spațiu mereu la îndemână, așa cum se găsesc în natură. Acest lucru nu este mereu
posibil, astfel încât organizatorii trebuie să găsească soluții de depozitare eficientă. Copiii trebuie
să aibă libertatea de a muta diferite echipamente din spațiul interior în cel exterior pentru a-și
completa procesul de învățare așa cum consideră ei de cuviință. În centrul planificării mediului
fizic trebuie să se asigure existența a suficiente resurse la îndemâna participanților, mai ales în
cazul în care se alătură mai mulți copii decât se anticipase. Într-una din studiile sale, McLean, a
demonstrat că lipsa resurselor educaționale duc adesea la conflicte între membrii grupului sau chiar
neproductivitatea unora. (McLean, 1991) De regulă, în educația outdoor, se cere pregătirea unei
liste cu materiale necesare pentru fiecare activitate în parte, astfel încât să existe o imagine de
ansamblu a ceea ce presupune activitatea pentru toți cei implicați. Acest lucru nu înseamnă că lista
materialelor este definițivă, ci este de dorit completarea materialelor propuse cu altele, găsite de
către participanți la fața locului.
Cele mai la îndemână resurse care se pot utiliza în activitățile outdoor, sunt: pietrele, lutul,
crengile, plantele, insectele, scoicile, nisipul, lemnele, copacii, fructele, sau apa. Toate materialele
colectate din natură pot fi utilizate ca sprijin în desfășurarea activităților de învățare sau ca și
obiecte ale învățării. Un avantaj deosebit al educației outdoor, în ceea ce privește resursele care
pot fi utilizate, este că toți membrii grupului pot fi implicați și pot utiliza materiale, în acelaș timp,
nefiind necesar ca aceștia să aștepte până ce unul dintre ei termină activitatea cu un anumit material
pentru a-l putea folosi. Adesea în sala de clasă, datorită lipsei de resurse materiale sau datorită
limitării lor, elevii sunt nevoiți să aștepte pentru a ajunge la mânuirea unor materiale, lucru care
poate duce la întârzierea procesului de educațional. În cazul activitățlor outdoor acest lucru nu are
loc, deoarece resursele naturale sunt nelimitate, variate și mai ales sunt la îndemâna tuturor. Astfel,
instruirea sau învățarea se poate realiza simultan, în ritmul fiecărui participant. Elevii trebuie
atenționați și pregătiți dinainte cu privire la utilizarea eficientă a tuturor resurselor care se găsesc
în natură pentru a ne asigura că sunt conștienți de pagubele care se pot produce în cazul în care
folosesc necorespunzător oricare material găsit. De asemenea este important ca după utilizare,
natura trebuie protejată și lăsată într-o formă cât mai apropiată de cea în care s-a găsit. Prin urmarea
acestor pași, educația își atinge scopul, atât pe termen scurt cât și pe termen lung, și are continuitate
chiar și după încheierea activităților realizate în afara sălii de clasă.

III.3. Modalități de organizare și planificare a timpului în educația outdoor

În viață, precum și în educație, timpul a devenit o constrângere definitorie. Totul trebuie să
fie planificat conform unei cantități de timp definit, și fiecare membru participant în procesul
educațional trebuie să facă față ritmului grăbit al fiecărei zile în școli. Tumultul de activități și
conținuturi specificate în programele școlare poate deveni o povară atât pentru cadrele didactice
care nu mai știu cum împartă timpul astfel încât să reușească să parcurgă tot ce și-au stabilit ca și
obiective, cât și pentru elevii care sunt extenuați sub greutatea disciplinelor pe care trebuie să le
parcurgă după un program fix. Chiar și pauzele sunt programate la secundă, iar la sunetul
clopoțelului reîncepe același proces în care elevilor li se cere să fie concentrați și să lucreze contra
timp. Acest ciclu se tot repetă la infinit, dacă nu punem la socoteală și orele de after-school unde
elevii trebuie să dea randament ridicat și să lucreze fără oprire. Temele de casă sunt importante,
unii elevi participând la meditații sau alte activități extracurriculare, competiții sportive sau ore în
care pot învăța limbi străine. Fiecare cadru didactic, în organizarea activităților instructiv-
educative trebuie să aibă în vedere faptele prezentate mai sus, deoarece există un număr minim și
maxim de ore alocate studiului pentru fiecare nivel de vârstă.
Întrebarea firească care urmează este referitoare la locul activităților outdoor într-un orar
fix și rigid. Deoarece educația outdoor apare ca și disciplină curriculară numai în unele sisteme
educaționale din lume, instituțiile școlare care doresc implementarea ei în rutina zilnică a elevilor,
sunt nevoiți să adapteze conținuturile și orarele în așa fel încât activitățile outdoor să fie prezente
cât mai des în educația copiilor. Elevii au nevoie de o abordare flexibilă a orarului în sensul că
aceștia trebuie să participe cât mai des la activități de învățare sau joc cu cât mai puține întreruperi
din partea cadrelor didactice sau constrângeri din punct de vedere al timpului. Participarea la
activități întrerupte în mod frecvent, induce incapacitatea de a se concentra la o anumită sarcină.
În schimb, dacă sunt încurajați și conștienți de faptul că au suficient timp să se angajeze în anumite
activități, ei devin mai motivați să persevereze și să finalizeze sarcinile primite. Paley, într-una din
studiile efectuate în acest sens, observând comportamentul elevilor din clasa la care lucra, a ajuns
la concluzia că creșterea timpului alocat jocului liber a dus la mai multe activități orientate spre
învățare, deoarece elevii alegeau să se implice în activități educaționale în schimbul jocului, fără
ca cineva să le fi sugerat sau indus acest lucru. Elevii nu au ales să își utilizeze timpul pentru joacă
frenetică, ci s-au implicat benevol în activități de învățare care au pornit din curiozitate și nevoia
de cunoaștere a fiecăruia. (Paley, 1984) Educația outdoor împreună cu activitățile specifice
acesteia, prin lipsa constrângerilor spațiale și temporale, eficientizează procesul instructiv-
educativ. Elevii participanți nefiind presați de timp, reușesc nu doar să finalizeze activitatea
începută, ci depășesc barierele întâlnite aducând plus valoare finalităților urmărite, completându-
le cu noi idei, creativitate și inovație. Activitățile outdoor sunt de regulă interdisciplinare și nu sunt
împărțite pe ore, activitatea având continuitate chiar și la revenirea în clase. Faptul că elevii nu
trebuie să stea într-o poziție așezată fixă, oferă o nouă concepție asupra timpului. Fundația Early
Years Foundation, prin specialiștii implicați, susține că, copiii au nevoie de timp pentru a se juca
și a învăța, și că practicanții trebuie să fie flexibili în planificarea timpului, astfel încât elevii să
poată urmări un interes bine definit, și dacă este necesar, să le permită acestora să revină ulterior
asupra unei sarcini. (Practice Guidance for the Early Years Foundation Stage, 2008) În ceea ce
privește educația outdoor, acest lucru se poate traduce prin faptul că elevii nu trebuie să stea aliniați
și să aștepte să iasă pentru o activitate anume, ci pot folosi spațiul exterior ca o prelungire a celui
interior. Cadrele didactice trebuie să își organizeze timpul astfel încât fiecare conținut să fie
acoperit, iar problemele organizatorice să fie rezolvate în cel mai scurt timp. Într-una din lucrările
sale, Jago (Jago, 2002) a observat faptul că, cu cât aveau mai mult timp la dispoziție, copiii erau
cu atât mai activi.
În organizarea activităților de educație outdoor, fiecare educator trebuie să adapteze orarul
astfel încât conținuturile fiecărei discipline din ziua respectivă sau din acea periodă de timp să se
regăsească în activitatea efectuată. Părinții trebuie anunțați dinainte pentru a se putea pregăti dacă
este vorba de o activitate mai elaborată. Pentru activitățile spontane nu este nevoie de foarte multă
pregătire în ceea ce privește timpul sau conținuturile. De regulă, timpul va fi organizat în așa fel
încât plecarea să se facă din timp, de preferință în prima parte a zilei, astfel încât elevii să aibă
suficient timp de petrecut pe drum dar și la locul selectat, și mai ales pentru ca elevii să se poate
reîntoarce la școală până la terminarea programului. Părinții trebuie anunțați dacă copiii vor părăsi
instituția școlară, indiferent de durata activității care se va realiza în mediul exterior. Ca și durată,
educația outdoor poate consta din activități scurte ca și completare a unei ore, utilizate ca strategii
de studiu cu durată ce poate varia între 20-30 minute, ca activitate complexă de câte 2-3 ore, sau
ca ieșire de o zi, sub formă de workshopuri organizate în care se urmăresc seturi complexe de
obiective și finalități.

III.3.1. Forme de adaptare a orarului

Pauzele sunt scurte perioade de timp, între orele de curs, destinate în general înviorării
elevilor. Ele servesc și pentru a lua o gustare, a schimba sala de clasă, a discuta cu colegii despre
activități extracurriculare, a socializa și a se cunoaște mai bine. Pauzele sunt prea scurte pentru a
atinge toate elementele amintite mai sus. Un raport al Nuffield Foundation a descris faptul că
școlile taie din pauzele acordate copiilor încă din anul 2006. (Blachford & Baines, 2006) Profesori
universitari și specialiști în psihologie educațională susțin faptul că autoritățile școlare fac încercări
de maximizare a timpului destinat instrucției și minimalizare a timpului acordat jocului
nestructurat. În țări precum Finlanda, în urma reformei educaționale, se dorește minimizarea
numărului de ore și maximizarea perioadelor de pauză, în scopul socialăzării și recreerii. O minte
obosită nu poate fi productivă. Studiile arată că există școli europene care, oferă elevilor
oportunitatea de a lua parte la activități adiționale în timpul pauzelor, înainte de ore sau la finalul
acestora. Un beneficiu constatat al acestui fapt a fost că activitățile au făcut posibilă urmărirea
interesor similare ale diferitelor grupe de vârstă. În unele instituții, elevii aleg să participe la
repetițiile sau activitățile corului școlii. Acest gen de activități au îmbogățit oportunitățile oferite
de instituțiile educaționale, securizând astfel apartenența elevilor la cultura și ethosul școlii. Tot
prin aceste activități, crește standardul școlilor în societate și vizibilitatea acestora în societate. Pe
plan sportiv, activitățile fizice efectuate cu clasa în timpul liber dintre ore, au dus la creșterea
participării copiilor la activități și competiții sportive, dezvoltându-și astfel capacitățile și
abilitățile fizice.
Odată cu apariția noilor tehnologii și a dezvoltării sociale intense, tot mai mulți elevi își
petrec pauzele utilizând telefoanele inteligente, jucând diferite jocuri online sau chiar verificând
rețelele de socializare. Este bine de reținut că fiecare pauză poate fi fructificată în mod pozitiv și
prin utilizarea activităților de educație outdoor. Acestea pot fi realizate sub forma unor
workshopuri, ateliere de creație, activități sportive, excursii, jocuri sau activități gospodărești, prin
implicarea diferitelor grupe de vârstă. Acestea aduc copilului experiențe noi, îl plasează în situația
de a găsi el însuși soluții sau de a colabora cu coechipierii pentru a ajunge la rezultatul dorit. În
urma acestor activități, elevii ajung să iubească și să respecte instituția școlară din care fac parte,
să fie implicați, chiar dacă în mod normal ar fi pasivi în pauzele dintre ore, să își cunoască colegii,
dar mai ales să cunoască elevii de vârstă diferită din școală și să formeze coaliții educaționale,
integrându-se în diferite grupuri. În acest mod, elevii nu se vor simți supravegheați sau controlați
excesiv în timpul pauzelor, ci se vor putea implica, la alegere în diferite activități. Ca și efecte, se
observă scăderea delincvenței care apare adesea datorită plictisului, iar elevii care erau doar
spectatori la întâmplările oferite de către cei mai curajoși sau mai populari, pot fi și ei participanți
la viața socială a micro-grupului social al școlii.

III.4. Exigențe organizaționale și constrângeri didactice în educația outdoor

Transformarea unui mediu educațional într-unul lipsit de pericole, devine și lipsit de
provocări, iar copiii vor avea mai puține experiențe de luare a deciziilor, mai puține oportunități
de evaluare a propriilor limite și mai puține ocazii să câștige încredere și stimă de sine prin coping
independent. (Stephenson, 2003) Din punct de vedere fizic, zona de învățare outdoor trebuie să fie
sigură pentru toți participanții, dat totodată trebuie să permită un anumit nivel de risc și provocare.
Conform Bilton, specialist în educație outdoor, siguranța este definită ca o permisivitate de a lăsa
lucrurile să se deruleze în mod firesc, nu închiderea unor uși care pot crea oportunități noi de
învățare sau dezvoltare. (Bilton, 2010 a)
Pentru ca un mediu exterior destinat învățării să devină sigur pentru desfășurarea
activităților educative, trebuie luate în considerație următoarele aspecte:
• conștientizarea pericolelor care pot apărea în zona exterioră de învățare
• eliminarea posibilelor pericole datorate unor circumstanţe întâmplătoare (plante
otrăvitoare, garduri ascuțite, porți șubrede)
• efectuarea unei evaluări a zonei exterioare și verificarea acesteia în mod regulat
• asigurarea asupra faptului că există posibilitatea găsirii situațiilor provocatoare
• alegerea articolelor de îmbrăcăminte și încălțăminte potrivite
• discuții regulate cu grupul de elevi participanți despre siguranță, risc și provocare
• elaborarea unor politici de siguranță și punerea acestora la dispoziția părinților,
conducerii și organizatorilor
• asigurarea zonei de lucru astfel încât să corespundă oricăror activități
 • pregătirea staffului în sensul vigilenței pe tot parcursul activităților
• negocierea unor reguli de conduită împreună cu elevii legat de utilizarea mediului
și a resurselor, precum și în comportamentul față de semeni. (Bratton et al, 2005)
Dezbaterile recente legate de riscurile care apar în educația outdoor arată că acestea
afectează participarea elevilor la activități viitoare. Alți factori care influențează participarea ar fi
lipsa timpului sau a mediilor naturale din comunitate. (Godbey, 2009) Mereu vor exista riscuri
asociate cu ducerea copiilor în exterior, de la cele mai nesemnificative, până la unele de gravitate
mai mare. Totuși șansele de accidentare gravă sunt cât se poate de scăzute, în sensul că este mai
probabil ca un copil să sufere răni grave prin traversarea unei șosele decât prin participarea la
activități outdoor. Se sugerează compararea riscurilor minime cu doi factori decisivi:riscul produs
de o viață sedentară și supra protejată și beneficiile experiențelor outdoor (Gibson & Haynes, 2008)
Bazându-ne pe considerentele enunțate mai sus, se poate observa că chiar și cele mai
pesimiste perspective cu privire la practicarea educației outdoor, sunt demontate. Totuși, numărul
elevilor care participă la activități outdoor este în scădere începând cu anii 90. Guvernele diferitelor
țări elaborează politici și manifeste tocmai pentru a contracara aceste efecte. Înainte de orice
activitate de învățare outdoor este obligatorie întreprinderea unei evaluări a situațiilor riscante de
către o persoană abilitată. Aceste evaluări trebuie să cuprindă informații legate de orice dizabilitate,
dificultate de învățare sau probleme legate de comportamentul tuturor membrilor grupului.
(Gherguț, 2007)
Copiii vor cădea și se vor alege cu vînătăi, aceasta pentru că e parte din procesul lor de
învățare. (Ouvry, 2003) E firesc ca părinții să se îngrijoreze pentru copii atunci când aceștia se
joacă sau învață afară, dar explorarea, rezolvarea problemelor, testarea propriilor limite sunt
modalități prin care aceștia se pot dezvolta și pot învăța. Înainte de a realiza activități de educație
outdoor propriu-zise, se vor realiza activități de pregătire, în care se vor seta limitele pozitive și
negative ale activităților. Acest lucru trebuie realizat fără a le sugera copiilor că ne îndoim de
abilitățile lor sau le subminăm eforturile.Elevii nu au nevoie să li se reamintească mereu de
consecințele faptelor lor, ci mai degrabă, aceștia trebuie lăsați să experimenteze și să realizeze
chiar ei aceste consecințe. Prin angajarea în aventură și explorare, copiii pot învăța care le sunt
limitele superioare și inferioare, atât din punct de vedere fizic cât și psihic. Este important de
specificat că, contrar posibilităților financiare sau sociale ale unui grup, elevilor trebuie să li se
acorde posibilitatea de a-și testa propriile idei, pentru a vedea exact care le sunt limitele, în ideea
explorării unei game variate de activități outdoor. Acest lucru poate implica uneori murdărirea,
căzăturile, piedicile, tăieturile minore, vănătăile sau micile zgârieturi. Totuși, se pare că tocmai
aceste activități dezvoltă individul din cele mai multe aspecte, oferind cel mai mare nivel de
dezvoltare al încrederii în sine.
Viața de zi cu zi implică un anumit grad de risc, iar copiii trebuie să învețe să le facă față
încă de la cele mai fragede vârste. Fiecare elev trebuie să fie capabil să își asume riscuri calculate,
iar pentru aceasta fiecare trebuie să se angajeze în mod liber ales în activități aventuroase și
provocatoare. Limitarea sau interzicerea petrecerii timpului în mediul extern poate avea
următoarele efecte: sedentarism, obezitate, slabe capacități de socializare și comunicare, abilități
fizice scăzute (aruncare, alergare, echilibru), încredere în sine scăzută, abilitate mică de
concentrare și abilitate redusă de rezolvare a problemelor sau a face față unor situații de viață
(Spencer, G. et al, 2016)
Una dintre cele mai bune modalități de a-i învăța pe elevi despre risc, este învățându-i să
facă față situațiilor dificile prin experimentarea riscurilor în situații controlate. Eliminarea tuturor
riscurilor nu este niciodată o variantă corectă, deoarece viața în sine nu este lipsită de riscuri. Mediu
controlat însemnă atât faptul că elevii vor fi mereu sub supravegherea personalului calificat, dar și
că locul de desfășurare va fi ales cu grijă, urmărind specificul activității urmărite. Este important,
de asemenea, ca organizatorii și cadrele didactice să urmărească dacă elevii sunt responsabili în
urmarea procedurilor de siguranță și dacă evaluează în mod corect și real riscurile implicate.
(Bundy, 2014)
În perioada actuală, asumarea riscurilor a devenit o provocare atât pentru părinți, cât și
pentru cadre didactice. Copiilor, pe de o parte li se cere să fie niște adulți în miniatură, iar pe de
altă parte, au nevoie de protecție constantă. Aceste două constante, se repetă în mod ciclic, astfel
încât elevilor le este greu să se formeze ca personalități independente și autonome. Într-una din
lucrările sale legat de rolul adultului în educația copiilor, fie el părinte sau profesor, Cunnigham
subliniază faptul că aceștia se implică mult prea mult în viața copiilor, în sensul că îi supra-
protejează. E drept, din dorința de a oferi tot ce e cu putință copiilor și de a-i proteja de cât mai
multe pericole, părinții și cadrele didactice refuză să educe copiii în spiritul autonomiei și al
independenței. Efectul acestor comportamente ale adulților este nevoia permanentă pe care o simt
copiii de a fi supravegheați. (Cunnigham, 2006) În cazul în care copiii nu se pot autoregla în
activitățile desfășurate, ei nu pot afla ce este sigur de întreprins și ce nu. Cook argumentează că
pentru o dezvoltare multilaterală armonioasă, fiecare copil trebuie să fie pus în situații din care să
învețe despre risc, despre propriile abilități și capabilități, cu scopul dezvoltării unor mecanisme
de judecată corecte și reale, în medii supravegheate. (Cook & Heseltine, 1999) Acest lucru nu
înseamnă că în mod voit trebuie să supunem copiii în situații de pericol sau hazard și să participăm
ca și spectatori fără să intervenim, ci mai degrabă să facem diferența între conceptul de risc și
pericol. Există unele rapoarte prin care sunt prezentate cazuri extreme apărute în mediul exterior,
în care copiii s-au accidentat în timpul activităților școlare, dar acestea au fost datorate lipsei de
informare sau cunoștințe cu privire la limitele personale ale fiecăruia, și nu datorită utilizării
mediului extern.

III.4.1. Reorganizarea activităților outdoor în funcție de condițiile vremii

Cea mai imprevizibilă componentă a educației outdoor este fără îndoială vremea și
condițiile meteo. Acest lucru trebuie văzut ca o normalitate și operat astfel încât elevii să nu fie
împiedicați în activitățile exterioare. În ceea ce privește locul ales pentru activitățile outdoor dar
mai ales designul zonei sau suprafața de lucru, trebuie luate în considerare înainte de angajarea în
activități, toate schimbările posibile ale vremii care ar putea avea loc. Condițiile meteo pot include
temperaturi extrem de scăzute sau ridicate, ploaie, vânt sau căldură excesivă. După cum am
specificat în capitolele anterioare, educația outdoor nu cere nici o forțare în ceea ce privește gradul
de utilizare a activităților aferente, ci vine ca ajutor învățării și complementare activităților de la
clasă. Nici un organizator al activităților aferente educației outdoor nu cere prezența la aceste
activități dacă condițiile meteo nu sunt prielnice. Totuși, oricât de bună ar fi organizarea, se poate
întâmpla ca vremea să se schimbe în mod instant. Este de datoria organizatorilor să fie pregătiți și
pentru astfel de situații, cu un plan de rezervă bine definit, astfel încât elevii participanți să nu
simtă inconveniențe și ca ei să își poată continua activitatea cât de eficient posibil.
Un prim pas în atingerea acestor obiective este oferirea protecției pentru cele două situații
de condiții meteorologice extreme, frigul și canicula. Acest lucru poate fi posibil prin pregătirea
unor rezerve de haine groase sau a cremelor de protecție solară.
Al doilea pas poate fi protejarea spațiului, sau pregătirea unui plan de rezervă în ceea ce
privește retragerea într-o zonă protejată din natură. În momentul alegerii spațiului pentru
activitatea în curs, organizatorul va acorda atenție și unor zone în care se poate retrage cu grupul
de participanți în caz de nevoie. Obligatoriu, trebuie să existe o zonă protejată cu mai mulți copaci
sau arbuști, indiferent de locul în care se desfășoară activitatea. În țările nordice, există zone
destinate educației outdoor, care conțin refugii din lemn, cu trei pereți și un acoperiș, pe care
participanții la activități outdoor o pot folosi indiferent de condițiile vremii. La fel se întâmplă și
când activitățile se desfășoară în zona școlii, unde profesorul trebuie să verifice foarte bine mediul
în care va lucra cu elevii, și să decidă în funcție de momentul zilei, care spațiu este cel mai bine
ferit de vânt, frig sau soare. Un mediu neprielnic din punct de vedere al temperaturilor, frigului,
umbrei sau vântului extrem poate avea influențe negative asupra nivelului de concentrare și astfel
să nu conducă la rezultate ale învățării. Chiar dacă învățarea outdoor are loc în cel mai apropiat
mediu al instituției educaționale, acesta trebuie să fie protejat prin clădiri sau copaci. În cazul
alegerii unei zone de pădure, deal sau câmpie din afara orașului, elevii nu se vor putea concentra
asupra sarcinii, ci se vor lupta cu condițiile vremii, dacă spațiul nu oferă protecție împotriva
căldurii excesive. În Germania, curțile instituțiilor educaționale sunt construite în așa fel încât ele
să fie corespunzătoare educației outdoor și a petrecerii timpului în exterior, fiind îndreptate către
sud pentru a primi cât mai multă lumină, dar să aibă și suficientă umbră. (Bergard, 1995) Un
organizator de activități outdoor verifică spațiul atât în momentul organizării cât și cu câteva ore
înainte de activitate, petru a se asigura că activitatea poate fi desfășurată fără probleme. De
asemenea terenul trebuie verificat pentru a nu fi prea umed, ceea ce ar duce la alunecare sau
murdărire excesivă, accidentări sau imposibilitatea de a putea derula acțiunile planificate. (Bilton,
2010)
În vederea depășirii obstacolelor vremii, zonele de învățare acoperite sau protejate sunt cel
mai bun răspuns, deoarece astfel, elevii nu sunt nevoiți să renunțe la activitățile de învățare
outdoor, ci le pot finaliza indiferent de condițiile meteo. Părinții pot contribui financiar sau
material în cazul în care școala nu are posibilități de a crea zone cu verandă pentru activități
outdoor, prin achiziționarea unor copertine care pot fi utilizate la nevoie. În cazul în care o
activitate a fost deja planificată, și este mult mai complexă decât ieșirea în jurul școlii, aceasta se
anulează până în momentul în care siguranța pe toate planurile este asigurată.
 CAPITOLUL IV. EXEMPLE DE BUNE PRACTICI ÎN EDUCAȚIA ÎN AFARA
SĂLII DE CLASĂ

Educația outdoor în cadrul ariei: Limbă și comunicare

Majoritatea autorilor români, scriitori de poezie, proză sau dramă, utilizează natura ca
inspirație sau ca loc de desfășurare a întâmplărilor din operele lor. Unii elevi care se sfiesc să se
exprime în scris în mediul intern, vor găsi mediul exterior mai puțin formal și vor fi motivați să o
facă acolo. De asemenea, implicarea copiilor în activități practice outdoor, îi ajută să își
construiască un vocabular specific, iar la reîntoarcerea în clasă, experiențele de afară le vor fi de
folos în înțelegerea conținuturilor menite a fi studiate și în înțelegerea textelor citite. Natura poate
deveni sursă de inspirație pentru micii autori, și aceștia pot învăța despre procesul și scopul
scrisului în societatea reală.
Activitățile outdoor care dezvoltă dorința elevilor de a comunica și de a scrie, se realizează
începând de la găsirea unor modalități de a lăsa urme, indiferent de suprafața și instrumentul
utilizat. Se pot utiliza diferite tipuri de sol, praf, aerul, apa sau diferite frunze. Se încurajează
scrierea unor versuri scurte pe oricare dintre suprafețele amintite mai sus, care mai apoi se
fotografiază pentru a se păstra amintirea muncii efectuate, dar și pentru a se putea evalua.
Se pot alege diferite obiecte din natură, de către fiecare participant în parte, după care se
pot crea povești incluzând unul dintre obiectele alese. Obiectul se dă mai departe, povestea poate
continua cu un alt participant care la rândul lui adaugă un alt obiect. Șirul continuă până s-au
epuizat toate ideile.
O activitate care stimulează dorința lecturării și este specifică oricărei vârste, este alegerea
unei cărți sau povești, și citirea acesteia într-o locație aleasă în exterior. Spațiile pot varia, începând
de la un colț al terenului școlii, la curtea școlii, sau chiar într-un copac, important este ca locația
aleasă să aibă legătură cu titlul cărții sau poveștii. Se recomandă aici, ca evaluare, observarea
conexiunilor emoționale ale subiecților cu locul și povestea aleasă. Se poate realiza lectura
educatoarei sau a învățătoarei la un foc de tabără sau într-un loc umbros, unde elevii pot sta
relaxați, și pot asculta povestea așezați pe câte o piatră, într-un mediu calm și lipsit de orice zgomot.
 Forme de realizare a educației outdoor în cadrul ariei: Om și societate
Învățarea despre lume și societate este o experiență fundamentală de care fiecare elev are
nevoie pentru a înțelege prezentul și direcțiile viitoare. De asemenea el trebuie să fie conștient de
locurile și mediile bogate în istorie și tradiție. După cum am precizat în capitolele anterioare,
cunoașterea mediului în care copilul locuiește și se dezvoltă îl poate ajuta să devină mai conectat
cu comunitatea locală. Conținuturile sociale și istorice devin mai relevante când elevii vin în
contact direct cu diferiți oameni, aud mai multe opinii și pot adresa întrebări. Utilizarea locurilor
variate din mediul social dau posibilitate elevilor să empatizeze cu comunitățile trecutului și cu
cele ale prezentului, mai ales prin vizitarea unor situri istorice despre care studiază în manuale,
compararea unor imagini cu realitățile pe care le descoperă, analiza unor obiecte din trecutul istoric
etc. În sensul dezvoltării simțurilor de percepere a spațiului și a timpului, se recomandă crearea
unor hărți, fie ele ale comunității locale, fie ale unor destinații turistice cu valențe educaționale în
ceea ce privește istoria.
Elevii pot crea o replică a unui muzeu, sau chiar un muzeu outdoor. Elevii pot participa în
mod concret la această activitate prin contribuții proprii, aducând de acasă câte un obiect vechi
despre care vor discuta, vor descrie povestea obiectului, se pot juca cu obiectele, pot împărtăși
istoria propriei familii, chiar pot implica membrii familiei, prezentându-i și invitându-i la
activitate.
Alte activități pot fi derulate în jurul unor fotografii vechi, acestea pot fi așezate în ordine
cronologică, se pot face presupoziții legate de locul și timpul în care au fost fotografiate, legat de
semnificația fiecăruia. Se pot realiza hărți ale școlii sau ale unor locuri prezente în comunitatea
locală, care ascund tradiție, care arată respect față de natura umană și față de drepturile fiecărui
individ.
Se pot realiza vizite ale unor situri istorice sau arheologice, ba chiar și ale unor locuri
faimoase de luptă sau locuri în care se cinstesc eroii națiunii, cu precizarea ca să se acorde fiecărui
elev timp suficient să dezvolte empatie pentru evenimente și oamenii care au participat. Se pot
organiza discuții legat de modul în care aceste evenimente au influențat religia, cultura, istoria,
tradițiile zilelor noastre.
În cadrul acestei arii curriculare se cuprinde și educația religioasă, sau mai nou educația
morală. În cadrul acestor activități se ivesc reale oportunități de explorare a credințelor și a
valorilor existente în lume. Aflându-se în mediul extrior, sufletul este mai liniștit, iar individul își
poate adresa întrebări personale: Cine sunt eu? Care este scopul vieții? Cine conduce universul?
Unde ne îndreptăm? etc. Marile tradiții religioase ale lumii, diferențele de spiritualitate și modul
variat în care fiecare om caută să se lege de divinitate, sunt teme care pot fi dezbătute în cadrul
acestor activități. Mediile exterioare, fie ele lăcașe de cult, temple, biserici sau chiar natura în însăși
simplitatea ei, sunt resurse menite să îndemne la reflecție personală și dezvoltare din punct de
vedere religios sau spiritual. Libertatea de exprimare, de comunicare, de alegere a partenerilor de
discuții, bucuria de a atinge, a pipăi, a mirosi, a simți, a vorbi sunt doar frânturi care oferă
experiențe bogate de învățare.
În acest sens, sunt prezentate câteva exemple clare care se pot utiliza în cadrul activităților
outdoor care au ca temă religiozitatea sau spiritualitatea. Spre exemplu, se pot face vizite în locuri
cunoscute, care au puternică încărcătură religioasă, unde se pot realiza discuții despre obiecte de
cult, sau se poate participa la diferite evenimente religioase, festivaluri, tradiții. Se pot analiza
diferite tipologii de litere sau înscrisuri, se pot studia texte religioase sau alte simboluri. În cadrul
educației outdoor se pot crea mici grădini care să servească meditației și regăsirii sinelui, acestea
se pot decora cu diferite plante, decoruri, băncuțe de lemn sau statui. Interculturalitatea se poate
practica la cele mai intense niveluri, iar gradul de respect și acceptare al elevilor crește unul față
de celălalt prin cunoașterea culturii tuturor membrilor grupului. Aceștia pot împărtăși diferite
jocuri sau cântece religioase, dansuri sau tradiții, iar ceilalți se pot implica activ și pot încerca să
le joace, integrându-se astfel complet și empatizând cu persoana în cauză. Se pot scrie sau desena
diferite simboluri, desene pe asfalt sau în pământ și nisip, reprezentând cultura sau religia fiecărui
popor. Se pot picta artefacte sau chiar se pot confecționa din lut sau ceramică, acestea servind mai
apoi la decorarea zonei de studiu. De regulă se pot realiza picturi pe sticlă, se creează diferite
picturi murale, se realizează colaje din sticlă sau porțelanuri etc.
România este o țară bogată și din acest punct de vedere, temple, locașuri de cult, curți
splendide ale bisericilor, mănăstiri excepționale, toate aceste contribuind la descoperirea sinelui,
și la descoperirea locului fiecărui individ în societate și istorie, în natură. Trăirea unei vieți simple
și mulțumitoare poate duce la mari satisfacții pe toate planurile vieții. Prin educația outdoor în
combinație cu cerințele curriculare moderne, se realizează o învățare autentică, multi-culturală,
integrată, holistică și destinată nevoilor fiecărui elev în parte.
 Exemple de activități outdoor utilizate în cadrul ariei: Matematică și științe ale naturii
Fiecare elev are nevoie să dezvolte înțelegere profundă în ceea ce privește conceptele
matematice și abilitățile numerice, de aceea ei trebuie să se angajeze în contexte valorice în care
aceste concepte abstracte pot fi aplicate la situații din viața reală. Pentru ca această abordare să
aibă loc, se recomandă utilizarea educației outdoor și la această arie curriculară. Numerele servesc
la a face viața oamenilor mai ușoară, și acest lucru trebuie înțeles chiar și de la cele mai fragede
vârste. Matematica sau științele nu trebuie să fie dificile și nici nu trebuie să sperie elevii. Copiii
pot beneficia din învățarea matematicii utilizând și strategii outdoor prin accesul pe care natura
sau mediul exterior îl oferă la resurse variate. Munca practică, precum și munca în echipă ajută
elevii să dezvolte situații de comunicare prin care își dezvoltă în mod independent limbajul
matematic.
Există numeroase activități în acest sens, care pot fi utilizate la orice vârstă. Mai ales la
nivelul ciclului achizițiilor fundamentale, când elevii sunt dornici de învățare și curioși de a
experimenta, activitățile matematice și științifice derulate în afara sălii de clasă sunt mai mult decât
benefice, eficientizând învățarea și ritmul acumulării experiențelor educaționale care duc la
învățare. Distanțele, măsurătorile, comparațiile cu diferite obiecte colectate din natură, calculele
sau utilizarea formulelor matematice sau fizice se realizează mult mai ușor în natură, când elevii
au posibilitatea de a experimenta în mod practic, direct, și nu în mod abstract. Pentru unii elevi
acest lucru este de un real ajutor, deoarece conceptele abstracte sunt mai greu de înțeles. La nivel
preșcolar, ei fiind obișnuiți să învețe prin utilizarea diferitelor instrumente, le este mai greu să se
adapteze la vârsta școlară, unde utilizarea acestor resurse educaționale este din ce în ce mai rară.
Un exercițiu util în calcule este acela în care elevii se așează într-un singur șir, unul în
spatele celuilalt, și la fluierul organizatorului, aleargă câte unul, pe o distanță de 400 de metri. La
finalul cursei, fiecare elev va auzi o operație simplă cu doi termeni, de adunare sau scădere, și va
alege rezultatul dintr-o mulțime de postere care vor fi așezate în fața lui pe sol. Punctele tari ale
acestui exercițiu sunt: petrecerea timpului în natură, exercițiul fizic, o minimă competitivitate, timp
suficient gîndirii exercițiului, distracție, învățare prin joc etc. Dacă un astfel de exercițiu ar fi
realizat în sala de clasă, nu ar exista suficient timp pentru fiecare copil să iasă la tablă, pe deasupra
ar exista jenă și teama că trebuie să răspundă corect sau va fi făcut de râs în fața colegilor. În timpul
acestui exercițiu, fiecare copil are posibilitatea să iasă în față, ba chiar de mai multe ori în 15
minute alocate exercițiului, iar cadrele didactice au ocazia ca în ora respectivă să mai adauge și
alte exerciții și să valorifice alte conținuturi.
Un alt exercițiu menit să asigure punerea în practică a matematicii, este acela în care fiecare
elev stă cu picioarele depărtate în fața unui copac și își mută privirea de sus de la vârful copacului
până la bază. Când elevul poate vedea clar vârful copacului, acesta va ruga un coleg să măsoare
distanța dintre copil și copac. Apoi, la această distanță se adaugă și numărul care reprezintă
lungimea piciorului primului elev. Rezultatul final este de fapt înălțimea copacului. (West Lothian
Primary School, 2017)
Se alege un loc pe terenul școlii și se marchează cu o cretă. Elevii se răspândesc pe toată
suprafața terenului și aleg diferite modalități de a ajunge la locul marcat. Înainte, ei estimează de
câte mișcări din cele alese vor fi necesare pentru a ajunge la locul marcat. Estimarea se testează
prin însăși punerea în practică a mișcărilor. Exercițiul poate fi repetat prin alegerea altor mișcări
în timpul alocat activității. (Education Scotland, 2011)
Exerciții de introducere în activitățile matematice, cu durată scurtă, pot fi alegerea unor
pietre de diferite mărimi și alegerea unui partener. Se va calcula cine are mai multe și cine are mai
puține elemente. Cu o cretă, se vor trasa semnele reprezentative (<, > sau =) pentru a măsura
cantități sau mărimi ale obiectelor găsite. Activitatea poate continua cu schimbarea partenerilor și
cu efectuarea altor măsurători folosind aceleași semne reprezentative. (Education Scotland, 2011)
De regulă exercițiile matematice realizate în mediul exterior, pornesc de la curiozitățile și
întrebările elevilor: Oare cât de înaltă este cea mai mare clădire aparținând școlii? Cum putem să
o măsurăm? Fiecare elev poate veni cu răspunsuri și idei, ba chiar se pot alege cele mai potrivite
și se pot testa. Toate exercițiile se discută în sala de clasă, ba chiar iar unele dintre ele se notează
pe caiete și se continuă astfel procesul educațional, cele două spații completându-se reciproc.
În cadrul științelor naturii, disciplină aparținând aceleiași arii curriculare, se pot efectua la
fel de multe activități outdoor. S-a dovedit că toate disciplinele care sunt bazate pe știință se
studiază mult mai ușor practic, în afara sălii de clasă, unde fiecare elev poate experimenta în
propriul ritm. Științele naturii, conectează biologia cu fizica și chimia, iar studiate în mediul natural
și ieșind din obișnuita sală de clasă, elevii au parte de experiențe inedite de învățare. Pe lângă
aceste aspecte, științele naturii studiate în mediul exterior, încurajează gândirea corectă a copiilor
legat de utilizarea corectă a resurselor și legat de impactul omului asupra mediului înconjurător.
Mai mult decât atât, elevii au ocazia de a interacționa cu mediul natural și cu elementele acestuia,
învățând liber despre plante și animale, climă, puncte cardinale etc. Efectele acestor activități
outdoor nu întârzie să apară, deoarece respectul pentru mediu și pentru toți cei din jur crește astfel.
Observarea, experiența, notarea și tragerea concluziilor sunt pașii care au loc de obicei în timpul
orelor de științe la nivelul ciclului achizițiilor fundamentale. Numeroase principii pot fi observate,
înțelese și aplicate chiar și la o simplă ieșire în natură sau chiar la o simplă plimbare în jurul școlii
sau pe spații verzi. (McCoy, 2010)
Activități sugerate în acest sens includ experiențe începute chiar la clasă, când elevii pot
pune la germinat niște semințe de grâu într-un borcan și pot aștepta creșterea plantei într-un borcan,
acest exercițiu fiind benefic și în sensul în care se dorește explicarea părților componente ale unei
plante. Exercițiul poate continua cu plantarea unor copaci mici, plante sau flori în jurul școlii sau
în grădina școlii. Activitatea poate continua în sala de clasă, unde elevii pot veni cu idei legat de
cum se pot îngriji cel mai bine aceste plante, cum cresc ele sau cum poate omul interveni în
procesul lor de creștere. (Nature learning initiative, 2013)
Activități mai complexe se pot realiza prin trimiterea elevilor în curtea școlii și încurajarea
lor în a găsi și fotografia diferite plante sau insecte, să discute diferențe identificate, să motiveze
alegerea lor, să realizeze o expoziție cu toate fotografiile și mai ales să noteze multitudinea de
întrebări care se pot naște legat de tot ceea ce observă, aud sau simt în mediul exterior. Împreună
cu un partener, sau într-un grup mic, se pot discuta întrebările și se pot selecta acelea care sunt
conectate cu aria, disciplina sau tema Știință. Acest exercițiu poate continua dacă organizatorul le
cere elevilor să aleagă acele întrebări care pot fi cercetate, și împreună sau în grupuri mici să
încerce să găsească răspunsuri.
Elevii pot face scurte ieșiri în cele patru anotimpuri și pot observa schimbările care au loc
în natură. Orienteeringul, sau orientarea cu hartă și busolă este un exemplu foarte bun în acest
sens. Pentru a avea o imagine mai clară despre activitățile de orientare, dorim să prezentăm pașii
necesari unei activități de acest gen. Fiecare lecție de orientare începe cu un plan. Ca lideri ai
activității de orientare, trebuie să știm cu exactitate numărul de elevi cu care se va lucra. De
asemenea, trebuie să alegem o zonă, luând în considerare câteva dintre următoarele aspecte:
dimensiune, plasare, vârsta copiilor implicați în activitatea de orientare și dificultatea terenului.
Următorul pas este harta. Dacă nu există o hartă a zonei dorite și liderul nu o poate împrumuta sau
imprima, trebuie să o creeze singur. (McNeill, 1996) Există câteva aplicații care pot fi utile în acest
caz, dar dacă nu există altă posibilitate, liderul poate adapta o hartă deja existentă la nevoile
grupului. De asemenea, liderul poate prezenta elevilor diferite hărți, astfel încât să poată obține o
imagine mai evidentă asupra tipurilor de hărți cu care se poate lucra. Trebuie realizate discuții
explicative legat de elementele care pot fi găsite pe o hartă, de exemplu culorile formelor de relief,
modul în care sunt reprezentate, ce înseamnă fiecare, măsurile pe hartă versus înțelesul lor în
realitate, unde se găsesc zonele periculoase, unde sunt zone alunecoase sau umede, ce zone trebuie
evitate, etc. Toate hărțile ar trebui să cuprindă următoarele: scara, săgeată spre nord, legenda și
titlul. Pentru început, se pot realiza hărți ale sălii de clasă, ale școlii, ale unor zone mai mici ca
întindere, și se pot studia cu clasa înaintea ieșirilor mai lungi. (Bagness, 1995) Există trei tipuri de
activități de orientare: cu busolă, hartă și busolă, și numai cu hartă. (Kjellström,1994)
Există anumiți pași care ar trebui luați în considerare la planificarea activităților de
orientare, cu referire la siguranță și risc. Elevii ar trebui să aibă cunoștințe generale despre plantele
și animalele sălbatice pe care le pot întâlni pe calea lor. Ar trebui să știe ce pot atinge, ce pot să
culeagă și ce pot mânca. (Palmer, 1998) Ei ar trebui să fie conștienți de plante și animale
otrăvitoare și de toate pericolele implicate. Aceștia ar trebui să aibă asupra lor echipamente de
prim ajutor și ar trebui să știe cum să le folosească în caz de accidente. Îmbrăcămintea este un alt
aspect important al acestui tip de activități. Fiecare elev ar trebui să fie responsabil pentru
îmbrăcarea corespunzătoare și aducerea propriului ceas de mână. Participantul la activități de
orientare bine echipat trebuie să aibă un fluier, o cămașă cu mâneci lungi, un ceas de mână; busola
cu buclă la încheietura mâinii, bocanci sau pantofi sport rezistenți și comozi, pantaloni vechi
rezistenți la rupere. (Bratt, 2002) De asemenea, ar trebui să aibă un plan de rezervă în cazul unor
schimbări bruște ale vremii, iar grupul trebuie să rămână împreună în permanență și să acționeze
în mod responsabil în fiecare moment al activității. Cel mai important aspect este poate experiența
din timpul acestor activități, deoarece observația și trăirea sunt principalele aspecte ale activităților
de orietare. Se pot analiza plante, animale, zone geografice, spații și terenuri. Toate aceste
experiențe sunt bogate în situații de învățare, care nu pot avea loc decât în mediul exterior.
Arte și Tehnologii
Utilizarea artelor vizuale, a lucrului făcut de mână, a picturii și a desenului permite elevilor
să experimenteze lumea pe diferite căi. Din păcate, această zonă de studiu a pierdut mult teren
datorită lipsei de timp și mai ales datorită conținuturilor prea bogate care necesită să fie abordate
în cadrul altor arii curriculare sau discipline. Acest lucru poate avea impact negativ asupra
dezvoltării holistice al elevilor, deoarece creativitatea, relaxarea, meditația, inspirația nu pot lipsi
din viața nici unui copil. Artele și abilitățile practice trebuie să își recâștige locul în educația
copiilor. Există numeroase moduri prin care se pot desfășura activități outdoor care au ca temă
principală artele în general, și care au loc în mediul natural utilizând materiale naturale.
Un exemplu în acest sens ar fi shadow-drawing, sau desenul după umbre. Observarea
trecerii timpului și a mișcării soarelui se poate realiza prin înfigerea unei crengi drepte în pământ,
notând umbra și mai apoi așezarea într-un loc ferit pentru a observa cât de departe s-a mișcat
umbra. Dacă acestei crengi i se atașează o hârtie albă, sau un carton mai gros alb, se poate contura
umbra oricărei plante, care mai apoi se poate colora când umbra s-a deplasat de pe hârtie. Se poate
utiliza cărbune sau cretă pentru a acorda desenului un efect de umbră. (West Lothian Primary
School, 2017)
Wild art, sau arta sălbatică, este un alt exemplu care poate fi pus în practică în educația
outdoor în timpul activităților care au la bază această arie curriculară. Este o formă versatilă de
explorare a diferitelor lucruri din natură. Se utilizează de regulă în exprimarea personală, dar se
poate folosi și în forme mult mai concentrate. Prin această formă de artă se identifică variate
șabloane sau tipare din natură, și se evidențiază culori sau forme identificate. Se pot confecționa
din bucățele de lemn, rame în variate dimensiuni, care mai apoi vor fi așezate în fața unor elemente
considerate speciale din natură.
De asemenea, o altă activitate de grup ar fi crearea unor colaje din materiale naturale, pe
diferite teme date, sau chiar culegerea unor fructe de diferite culori, pasarea acestora și realizarea
unor picturi. În loc de pensule se pot folosi crengi, iarbă sau frunze, pietre, bucăți de cărămizi, lut,
cărbune etc. La partea de abilități practice, lista de activități sugerate poate fi nesfârșită. Se pot
împleti pălărioare, covorașe, se pot realiza diferite ornamente utilizând materiale naturale, se pot
realiza măști, păpuși, obiecte de decor, care mai apoi se pot expune în sala de clasă sau chiar în
mediul exterior. De regulă, picturile copiilor se agață pe o sfoară pentru a se putea realiza turul
galeriei. (Ontario Public Health Association, 2007)
Din cadrul tehnologiilor, cele mai răspândite în educația outdoor este TIC-ul. Dezvoltarea
tehnologică și socială a dus la apariția în școli a tabletelor, telefoanelor inteligente, video-
proiectoarelor, a internetului în general. Se tot pune problematica mai nou a utilizării excesive a
acestor instrumente informatice, mai ales în moduri nedorite și nepotrivite, în timpul pauzelor sau
chiar al orelor de curs. Educația outdoor oferă un răspuns în această privință, deoarece încurajează
utilizarea tabletelor, a telefoanelor inteligente și a instrumentelor în mod pozitiv. Elevii vor
descoperi multiple utilizări educative al acestor instrumente. Spre exemplu, experiențele trăite pot
fi împărtășite pe diferite canale, rețele de socializare, la fel și fotografiile, pot fi trimise prietenilor
sau pot fi încărcate pe diferite grupuri sau bloguri ale clasei, unde părinții pot intra și pot vizualiza
frânturi din activitatea copiilor lor. Important este să se încurajeze elevii să creeze fotografii de
calitate, și nu orice fel de poze. Acestea ar trebui să surprindă clar frumusețea, emoțiile și
sentimentele celor experimentate. De asemenea, forografiile pot fi tematice, de exemplu prin
fotografierea unor nori care au forme de diferite ființe, sau un grup poate fotografia o clădire din
mai multe perspective, iar la întoarcerea în clasă, se poate crea o construcție fotografică
tridimensională a clădirii respective.
La secțiunea de planificare, tehnologia este de asemenea un real ajutor, deoarece cadrele
didactic pot scrie scrisori părinților, pot emite diferite invitații, pot realiza fotografii, liste cu
echipamente necesare. De asemenea, tehnologia ajută și la descărcarea unor hărți, utile în
activitățile de orientare, iar prin existența unei imprimante la fiecare clasă, munca educatorilor și
a învățătorilor este mult ușurată. De asemenea, elevilor le vin în ajutor și hărțile prin satelit, sau
sistemele de navigație, atât în pregătirea, cât și în desfășurarea activităților din afara clasei. Se pot
utiliza și reportofoane pentru înregistrarea unor sunete specifice din natură, apoi se pot audia
înregistrările, ca la final să se efectueze exerciții de corelare a sunetelor cu sursele acestora.
Camerele video pot fi folosite în activități outdoor, deoarece ele se pot lăsa peste noapte pentru a
se observa comportamentul unor animale sălbatice mici. Rezultatul se poate viziona, iar întrebările
elevilor nu vor întârzia să apară. Acestea sunt doar câteva modalități practice de utilizare benefică
a multitudinii de instrumente tehnologice de care se dispune momentan în societate și școli.
Tehnologiile pot fi prezente și în alte forme decât cele informaționale sau digitale în această
arie curriculară. Există numeroase mașinării și echipamente utilizate în industrii dar și în rutina
zilnică a oamenilor, care pot fi studiate și observate, și care ajută clar dezvoltării individuale și de
grup a oamenilor. Prin vizitele producătorilor și a consumatorilor, și a mașinăriilor cu care aceștia
operează, elevii pot avea o imagine mai clară a ceea ce înseamnă a fi inovativi și a ușura traiul.
Acestea pot fi prezente la fermele de animale, la fermele de legume, pe câmpuri, la piețe, în fabrici,
în industria îmbrăcămintei și a încălțămintei, la grădinărit, etc. Elevii pot vedea exact cum se
ajunge de la producție la un produs finit. Se poate observa și faptul că datorită diferitelor tehnologii
de prelucrare, anumite plante pot fi folosite în mai multe scopuri: medicinale, vopsirea unor textile,
alimentație, furaje.
 În acest sens excursiile pe teren sunt enorm de valoroase, și sunt cu atât mai educaționale
cu cât caracterul lor este repetitiv. Un exemplu în acest domeniu, poate fi observarea unor
construcții simple, și încercarea imitării unor replici ale acestora în curtea școlii. Acestea se pot
realiza din lemn sau din țevi subțiri de metal, iar elevii pot experimenta astfel variate moduri de a
pune pe picioare o construcție la care se poate testa durabilitatea în timp. În același timp, copiii pot
opera cu diferite tipuri de materiale, le pot testa și compara cu scopul de a extrage învățături care
le vor servi în viitor.
Muzică și mișcare
Se poate afirma faptul că nici în această zonă nu se acordă suficientă atenție, tot din lipsă
de timp sau chiar datorită lipsei de imaginație sau creativitate în acest sens, iar elevii nu reușesc să
se dezvolte corespunzător în acest domeniu. Disciplinele de studiu, sunt alcătuie în așa fel încât
fiecare zonă mare sau temă de învățare să fie acoperită, iar individul să reușească să se dezvolte
holistic. Din parcursul educațional obligatoriu al fiecărui elev, nu pot lipsi sportul, artele, muzica,
dansul. Pe de o parte, acestea sunt importante datorită multiplelor beneficii educaționale pe care le
oferă, iar pe de altă parte, sunt acele ore care par să desprindă elevii din zonele acelea dificile sau
problematice de învățare, și să îi transpună, să îi relaxeze, să le dezvolte creativitatea, să le ofere
oportunități de a experimenta frumosul și arta.
Utilizarea dramei, artei, a muzicii și a dansului oferă elevilor experiențe unice. Crearea
unor performanțe în mediul exterior leagă școala de societate, iar elevilor le oferă satisfacția de a
realiza că aparțin unui loc. Aceste discipline se mai numesc în literatura de specialitate, modalități
de artă expresivă. Prin angajarea în astfel de activități, elevii se pot exprima, pot valorifica anumite
talente de care dispun. Chiar și acei copiii care simt că la alte discipline nu înțeleg atât de bine
conținuturile, în cadrul acestora din urmă reușesc să se implice, să creeze, să exprime modul
personal în care ei concep lumea și viața. Există anumite abilități practice asociate acestor
discipline, și anume crearea unor piese de artă care întrunesc utilizarea unor instrumente în mediul
extern.
În acest context se pot realiza vizite la filarmonici, la diferite repetiții ale unor grupuri
muzicale, se pot vizita fabrici de instrumente, copii pot achiziționa instrumente sau le pot realiza
chiar ei pe cele mai simple. Pot invita muzicieni vestiți pentru a le oferi performanțe live, pot
merge la diferite concerte, și pot audia diferite tipuri de muzică.
 În mediile urbane sau naturale, se pot utiliza aparate mici de înregistrat iar la reîntoarcerea
în sala de clasă se pot folosi soft-uri educaționale pentru a edita înregistrările tuturor membrilor
grupului pentru a crea o întreagă poveste a călătoriei de care au avut parte.
Dansul face parte din a doua parte a denumirii disciplinei despre care discutăm, și are o
puternică valență formativă. Prin dans, sau mișcarea efectuată pe sunetul muzicii, elevii trec
automat într-o lume nouă, numai a lor. Pot învăța de la alții sau pur și simplu se pot exprima în
modul dorit de ei. În mediul exterior se pot organiza evenimente bazate pe dans, în care se pot
prezenta dansuri specifice diferitelor țări, sau create de către fiecare elev în parte prin coregrafie
proprie, se pot interpreta anumite poezii pe fond muzical, se poate implica de asemenea
comunitatea și membrii ei prin organizarea unor evenimente care cuprind dansuri tradiționale, din
diferitele zone ale țării. Se poate practica interculturalitatea, deoarece elevii din țări diferite își pot
expune tradițiile în acest sens. Se pot realiza scurte călătorii culturale, virtuale pentru a descoperi
cum se exprimă prin muzică și dans persoane aparținând altor naționalități etc. Se pot invita
coreografi faimoși și împreună cu părinții, elevii pot învăța diferite stiluri de dansuri.
Sănătate și motricitate
În cadrul aceste arii curriculare se găsesc discipline opționale și Educație fizică și sport.
Din cadrul disciplinelor opționale fac parte disciplinele care combină nutriția cu mișcarea,
adoptarea unui stil de viață sănătos, educație și nutriție, educație pentru sănătate, educație
nutrițională și educație alimentară, etc. Educația fizică și sportul, deși există în curriculumul
fiecărei școli încă din cele mai vechi timpuri, și-a pierdut valoarea deoarece a intervenit monotonia
și plictisul elevilor care participă numai din obligație. Considerăm că prin educația outdoor și
activitățile interesante care se pot întreprinde în cadrul ei, această disciplină poate căpăta noi
sensuri, elevii pot ieși din rutină, iar cadrele didactice pot oferi noi experiențe de învățare.
Propun analiza unei activități outdoor inedite, care are multiple valențe educaționale, încă
de la cele mai fragede vârste, și care se practică des în țările nordice în cadrul orelor de educație
outdoor care se bazează pe sport, mișcare sau educație fizică. Canotajul, este adesea utilizat în
școlile primare, deoarece dezvoltă anumite abilități de comunicare și lucru în echipă, și mai ales
dezvoltă elevul din punct de vedere fizic, fiindu-i implicate toate simțurile, într-un cadru natural și
relaxant, unde elevul nu se simte presat de timp sau competitivitate.
Comunicarea reprezintă relația dintre subiecți, schimbul reciproc de informații și formare
bilaterală. În practică, metodele interactive încearcă în mod constant să optimizeze comunicarea.
Metodele de dezvoltare a abilităților de comunicare trebuie să urmărească dezvoltarea unei
ascultări interactive în cadrul dezbaterilor de grup, care este folosită pentru creșterea acesteia în
termeni cantitativi și pentru aspectul calitativ în extinderea motivației pentru activitate. (Dumitriu,
1998) Practica comunicării este foarte importantă și necesară în primii ani de școală, dar este la fel
de importantă ca ea să dureze pe tot parcursul vieții școlare. Aceasta este susținută de învățarea
sistematică a limbilor străine și se bazează pe două obiective principale: dezvoltarea expresiei orale
și scrise și dezvoltarea capacității de a înțelege ce se spune și ce se citește. (Ilica, 2003)
Una dintre părțile cele mai fără precedent ale educației în aer liber și un mod interesant de
a dezvolta abilități transversale este canotajul. Canotajul este un sport vechi care a fost folosit
pentru transport, pescuit, vânătoare, sport și recreere. Nu s-a schimbat prea mult în mii de ani de
istorie a canotajului. Canoile din întreaga lume sunt încă folosite pentru toate aceste categorii, iar
atracția lor continuă să crească. Indiferent dacă este vorba de curse, de viteză, de bucuria de a fi în
natură, de a pescui sau de a campa într-o tabără, canotajul ar trebui să facă învățarea distractivă.
Canotajul este un sport în aer liber care poate fi savurat de tineri și bătrâni, de oameni de diferite
grade de sănătate. Este o abilitate pe tot parcursul vieții pe care o persoană nu o uită niciodată și
poate fi plăcută și transmisă între generații. Canotajul poate fi folosit ca o activitate de educație
outdoor, iar elevii se pot apropia de natură și pot dezvolta abilități fizice și mentale.
Într-o excursie de canotaj, organizată cu clasa, elevii pot învăța:
• să comunice între ei (fiecare manevră pe care trebuie să o faceți este bazată pe
munca în echipă)
• să analizeze condițiile meteorologice (Cum este vremea astăzi în orașul nostru? În
ce anotimp ne aflăm? Este temperatura normală pentru anotimpul în care ne
aflăm?)
• să analizeze împrejurimile (Ce se întâmplă cu pomii în primăvara? Ce se întâmplă
cu apa în timpul verii-iernii?)
• observa ce fel de pești sunt în apă
• pot face un foc de tabără și pot utiliza bucătăria externă
• pot învăța despre fiorduri și alte forme de relief sau natură, în funcție de zona în
care se folosește.
Un număr minim de 3 ore de canotaj necesită multe ore de pregătire. În primul rând, ca și
în fiecare proiect, profesorii, împreună cu clasa, având în vedere conținutul curricular, trebuie să
stabilească scopul călătoriei. Scopul principal trebuie să fie învățarea, dar de fiecare dată există și
obiective subliminale. Unul dintre acestea, de exemplu, poate fi team building-ul, dezvoltarea unor
abilități de comunicare, încrederea în sine și toate competențele transversale care sunt aduse în
continuare în sala de clasă și fac ca activitățile zilnice să fie mai ușoare și mai eficiente. Apoi, al
doilea pas îl reprezintă siguranța și salvarea. Nu există activitate de canotaj fără a se stabili mai
întâi toate aceste tehnici, ca parte a managementului riscului. Acești pași sunt urmăriți de învățarea
tehnicilor de bază, alegerea zonei, învățarea despre barcă și echipamentul necesar, ce trebuie făcut
în caz de urgență, îmbrăcăminte personală, temperatura aerului, temperatura apei, echipamentul
personal, harta și busola, etc.
Învățarea comunicării este un aspect serios al activităților de predare-învățare în școlile
primare. Predarea ei prin învățarea experiențială este cea mai rapidă, mai modernă, mai comodă și
mai plăcută dintre toate. Învățarea în aer liber pune copiii în diferite posturi, ceea ce îi împinge să
formeze abilități de bază în comunicare. Cercetările efectuate au arătat că acei copii care se
angajează în activități de învățare în aer liber cel puțin de două ori pe lună au rezultate mai bune
în comunicare chiar și în interiorul sălii de clasă. (Gilbertson, 2006)
Perspectivele recente arată că numărul de participanți la activitățile de canotaj educațional
în aer liber a crescut semnificativ în ultimii ani. Din lotul participanților, mai mult de 50% au
susținut că nu cunosc importanța acestui tip de activități în dezvoltarea abilităților de comunicare
în viața lor, alții au susținut că au crezut că activitățile de canotaj sunt mult mai scumpe. Unii
profesori și părinți spun că nu au resurse financiare suficiente practicării acestui sport, dar după o
scurtă prezentare, au aflat că există un lac, dacă nu un râu în fiecare oraș sau oraș, pe care îl pot
folosi pentru a crea activități similare. Există, de asemenea, sprijin din partea școlilor și a
conducerii pentru fiecare activitate de acest fel, iar părinții și profesorii sunt încurajați să avanseze
și să planifice. Aceste activități pot fi și mai atractive dacă durează mai mult de 3 zile, ajungând la
acțiuni complexe de camping și de orienteering. (Bunting, 2006)
În perioadele de experiență directă în natură, în timpul orelor de educație fizică și sport,
există momente și spații în care elevii pot fi mai gălăgioși, mai tăcuți sau chiar reflectivi. Indiferent
de aceste caracteristici, în timp ce elevii sunt implicați activ în orice activitate educațională care
are loc în mediul extern, abilitățile se dezvoltă. Prin expunerea la situații care conțin grade scăzute
de risc, oamenii dezvoltă abilități de conștientizare a propriei siguranțe și a celor din jur. Astfel, ei
pot învăța să evalueze și să managerieze riscul de orice fel. Majoritatea activităților outdoor
necesită mult mai multă implicare fizică activă decât cele din interiorul sălilor de clasă, iar acest
fapt permite elevilor să se dezvolte și din punct de vedere fizic, armonios, să se mențină sănătoși
și într-o formă fizică potrivită vârstei lor.
Alte activități pot fi învățarea semnelor de circulație prin recrearea unor străzi în curtea
școlii, și astfel învățarea locurilor sigure prin care se poate traversa și mai ales exersarea lor, setarea
diferitor curse cu obstacole, crearea unor locuri în care se pot utiliza în exterior echipamente
fitness. Echipamentele utilizate trebuie să ajute la dezvoltarea vitezei, forței și agilității.
Construcția sau desenarea unor labirinturi dezvoltă de asemenea gândirea critică, iar jocurile pot
fi îmbinate și combinate astfel încât să devină activități complexe de învățare integrată.
Prin utilizarea tehnologiei moderne, se pot printa hărți de explorare a cartierelor, cu
complicarea rutelor prin desenarea unor zig-zaguri sau linii șerpuite, sau chiar trecerea unor
obstacole în loc de rutele obișnuite. Acest tip de exercițiu se poate realiza și sub formă de concurs
de viteză sau rezistență.
Consiliere şi orientare
Disciplina Dezvoltare personală aparține acestei din urmă arii curriculare prezente în
Curriculumul Național al nivelului ciclului achizițiilor fundamentale. Este o disciplină
cuprinzătoare, care merită să primească atenția cadrelor didactice, cu scopul de a fi dezvoltată spre
beneficiul elevilor. În Norvegia, aceste ore au un loc special în orarul zilnic al elevilor, deoarece
ele sunt destinate intercunoașterii, intracunoașterii, socializării, rezolvării de probleme, discuțiilor,
apropierii membrilor grupului. În țări precum Germania și Scoția, se profită de aceste ore pentru a
petrece timp afară, pentru a comunica și a se implica în jocuri destinate team-buildingului. În
România aceste ore prind teren în ultima perioadă, și acest lucru arată o dezvoltare pozitivă a
învățământului din țara noastră.
Indiferent de activitățile care se utilizează, fie ele de relaxare, energizare, reflecție sau chiar
intercunoaștere, este recomandabil să pornim în planificarea acestor ore de la nevoile, interesele și
doleanțele celor mici. Astfel, climatul educațional va fi mult îmbunătățit, iar procesul instructiv-
educativ își va atinge scopul suprem: acela de a oferi educație de calitate.
 Exemplu de realizare și evaluare a unei activități integrate, în afara sălii de
clasă

Titlul activității: „Activitate senzorială”

Clasa: Pregătitoare
Zona: rurală
Criterii de selectare a competențelor: nivelul cunoștințelor, nivelul abilităților, nivelul atitudinal
Arii/discipline: Limbă și comunicare-Comunicare în limba română
Matematică și științe ale naturii-Matematică și explorarea mediului
Arte și tehnologii-Arte vizuale și lucru manual
Consiliere și orientare-Dezvoltare personală
Mod de realizare: Educație outdoor
Instrumente: 15 cutii de lemn cu margine scundă, elemente/resurse din natură, elemente
artificiale care au valențe senzoriale, fișe pentru consemnarea unor rezultate, creioane colorate
Competențe urmărite:
a) La nivelul cunoștințelor
Fenomene/ relaţii/ regularităţi din mediul apropiat
Observarea corpurilor, fenomenelor, evenimentelor din realitatea imediată
Exprimarea de mesaje orale simple despre: textura, culoarea, dimensiunea, forma,
grosimea si utilitatea unor obiecte, strânse într-o colectie
b) La nivelul abilităților
Descrierea unor observații folosind limbajul comun sau prin desen
Discriminarea unor senzaţii opuse (plăcut – neplăcut, cald – rece etc.)
Relaţionarea cu ceilalţi pe baza unor stări afective pozitive, în contexte familiare
Recunoaşterea şi identificarea emoţiilor de bază (fericire, tristeţe, teamă etc.) în corelaţie
cu experienţele de viaţă trăite (în acest caz, activitatea de dezvoltare senzorială propusă)
c) La nivel atitudinal
Implicare
Interes acodat activității
Descrierea activității:
 Activitatea senzorială gândită și personalizată pentru clasa pregătitoare, se poate desfășura
indiferent de condițiile meteo sau de anotimp. Se confecționează sau se achiziționează cutii din
lemn, aproximativ de mărimea unei foi de hârtie A4, în număr de 15 pentru activitatea prezentată
aici. Cutiile sunt așezate unele lângă altele, lipite între ele, pentru a forma un șir lung. Acestea se
umple de elemente naturale, cum ar fi: ghinde, crengi de brad, pietre, pene, nisip, apă la diferite
temperaturi, petale de flori, frunze uscate, nuci, paie, iarbă, cereale, etc. De asemenea, cutiile vor
fi alternativ umplute cu elemente artificiale, cum ar fi: bucăți de materiale având diferite texturi:
hârtie mototolită, diferite părți din jucării, amporă sau diverse materiale din plastic, etc. Elevii se
vor așeza unul în spatele celuilalt și legați la ochi, vor trece desculți, unul câte unul prin fiecare
cutie și vor observa diferitele senzații pe care elementele care se găsesc în cutii le provoacă. Elevii
pot pipăi și cu mâna în caz că au această curiozitate față de elementele existente în cutiile de lemn.
După parcurgerea rutei cu ochii legați, aceștia vor încerca să ghicească ce se afla în fiecare cutie.
În urma acestui exercițiu, fiecare elev va parcurge ruta din nou, pentru a corela cele simțite cu
realitatea existentă, dar mai ales cu conectarea tuturor simțurilor. La finalul activității elevii vor
completa un tabel prin completarea sau încercuirea elementelor cerute. După realizarea acestui
exercițiu, va avea loc un timp de discuții de grup, legat de sentimentele fiecărui elev în urma
participării la activitate, urmată de completarea de către cadrul didactic al fișei de evaluare al
competențelor, destinat acestei activități. (Anexa1, Anexa 2, Anexa 3)
Anexa 1

Imagine nr.1. Exemplu de realizare a activității senzoriale

 Anexa 2

Nume: ....................
Data: ......................

1. La această activitate, cel mai mult mi-a plăcut a ........ cutie, pentru că .............
.....................................................................................................................................
2. Când am călcat în prima cutie, am simțit pe piele:

(Desenează)

3. Pe parcursul activității, am simțit: (încercuiește)

4. Nu mi-a plăcut senzația:

Imagine nr. 2. Model de fișă pentru activitatea senzorială

 Anexa 3

Instrument de observare și analiză a variabilelor

- Activitate integrată: Activitate senzorială-

Nume şi prenume: ............................................

Clasa: ...............................................................

Gen: ..................................................................

Grup: .................................................................

Scor total: ..........................................................

I. Nivelul cunoștințelor
Fenomene/ relaţii/ regularităţi din mediul apropiat

1 (nu identifică) 5 (identifică cu succes)

Observarea corpurilor, fenomenelor, evenimentelor din realitatea imediată

1 (observă un element) 5 (observă cel puțin trei elemente)

Exprimarea de mesaje orale simple despre: textura, culoarea, dimensiunea,

forma, grosimea si utilitatea unor obiecte, strânse intr-o colectie
1 (exprimă cel puțin o caracteristică 5 (exprimă cel puțin trei caracteristici ale
ale unui obiect) unui obiect)

II. Nivelul abilităţilor

Descrierea unor observații folosind limbajul comun sau prin desen
1 (descrie parțial/lacunar) 5 (descrie cu succes prin limbaj și/sau prin
desen)

Discriminarea unor senzaţii opuse (plăcut –neplăcut, cald –rece etc.)

1 (nu reușește) 5 (reușește cu succes la cel puțin un
element)

Relaţionarea cu ceilalţi pe baza unor stări afective pozitive, în contexte familiare

1 (nu relaționează) 5 ( relaționează cu cel puțin o persoană
din grup)
Recunoaşterea şi identificarea emoţiilor de bază (fericire, tristeţe, teamă etc.) în
corelaţie cu experienţele de viaţă trăite (activitatea de dezvoltare senzorială
propusă)
1 (recunoaște/enumeră cel puțin o emoție 5 (recunoaște/enumeră trei emoții de
de bază) bază)

III. Nivel atitudinal

Implicare
1 (deloc) 2 (puţin 3 (implicat) 4 (foarte implicat) 5 (total
implicat) implicat)

Interes acordat activității

1 (deloc) 5 (total)
 Selecție de referințe bibliografice

1. Ardelean, A., Mândruț, O., (2012), Didactica formării competențelor. Cercetare,

dezvoltare, inovare, formare, Vasile Goldiș University Press, Arad
2. Banning, W., Sullivan, G., (2011), Lens on Outdoor Learning, Saint Paul, MN: Redleaf
Press
3. Bilton, H., (2010), Outdoor Learning in the Early Years: Management and innovation,
(3rd. ed.), Routledge
4. Bilton, H., (2010 a), Playing outside. Activities, Ideas and Inspiration for the Early
Years, Routledge, New York
5. Bocoș, D. M., (2002), Instruirea interactivă. Repere pentru reflective și acțiune, Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
6. Bocoș, D. M., (2007), Didactica disciplinelor pedagigice, Ed. Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca
7. Bois-Reymond, M., (2011) Education formelle et informelle: Pour des politiques de
transition integrées, Politiques de la jeunesse en Europe. Informations sociales 165-
166: 128-134
8. Bunting, J., C., (2006), Interdisciplinary Teaching Through Outdoor Education, Human
Kinetics, Illinois
9. Cerghit, I., (1997), Sisteme de instruire alternative și complemetare. Structuri, stiluri și
strategii, Ed. Aramis, București
10. Cerghit, I., (2006), Metode de învățământ, E.D.P., București
11. Cerghit, I., (2002), Sisteme de instruire alternative și complementare. Structuri, stiluri
și strategii, Ed. Aramis, București
12. Chiș, V., (2002), Provocările pedagogiei contemporane, Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca
13. Chiș, V., (2005), Pedagogia contemporană – pedagogia pentru competențe, Editura
Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca
14. Ciolan, L., (2008), Învățarea integrată, Editura Polirom, Iași
15. Crețu, C., (1997), Pedagogia succesului, Editura Polirom, Iași
16. Crețu, C., (1999), Curriculum diferențiat ți personalizat, Editura Polirom, Iași
17. Cucoș, C., (2008), Educația. Iubire, edificare, desăvârșire, Editura Polirom, Iași
18. Donaldson, G., Donaldson, L., E., (1958), „Outdoor Education: A Definition”, Journal
of Health, Physical Education and Recreation, 29 (17):63
19. Dicționarul de pedagogie (1979), Editura Didactică și Pedagogică, București
20. Dughi, T., Roman, A., (2009), Dimensiuni psihologice ale învățării, Editura
Universității Aurel Vlaicu Arad
21. Gherguț, A., (2007), Management general și startegic în educație, Editura Polirom, Iași
22. Godbey, G., (2009), Outdoor Recreation, Health, and Wellness. Understanding and
Enhancing the Relationship, Resources for the Future, RFF DP 09-21, Washinton
23. Herlo, D., (2014), Teoria și metodologia curriculumui. Suport de curs, Universitatea
Aurel Vlaicu Arad
24. Herlo, D., (2006), Didactica, Editura Universității Aurel Vlaicu Arad
25. Ionescu, M., (2003), Instrucție și educație. Paradigme, strategii, orientări, modele, Ed.
Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
26. Ionescu G. (1990), Psihoterapia, Editura Ştiinţifică, Bucureşti
27. Juha, S., (2003), Journal of Youth Research 2000/3
28. Kelemen, G., (2014:a), Didactica învățământului primar și preșcolar, Editura
Universității Aurel Vlaicu, Arad
29. Kelemen, G., (2014:b), Metodica activităților cultural, civice și recreative, Editura
Universității Aurel Vlaicu, Arad
30. Manual de Educație Outdoor. Versiune în limba română, 2010- 2012, Consiliul Local
Catunele- Inspectoratul Școlar din Muș
31. Mitrofan, I., (1997), Psihoterapie experienţială, Editura Infomedica, Bucureşti
32. Moldovan, E, (2007), Aspecte relevante psihosociale ale activităților de educație în aer
liber în procesul educațional al tinerilor, Conferința științifică națională, București
33. Nature learning initiative, (2013), Spring Outdoor Play: Making the Most of the
Season, Greendesk, NC
34. Neacșu, I., (2015), Metode și tehnici de învățare eficientă. Fundamente și practici de
succes, Editura Polirom, Iași
35. Neill, J. T., (2001), A profile of outdoor education programs and their implementation
in Australia, Japanese Outdoor Education Journal, 5(2), 1-9
36. ***Notă privind elaborarea planului-cadru pentru învăţământul primar, Clasa
pregătitoare şi clasele I – a II-a, M.E.N, 2013
37. Outdoor Edinburgh (n. d.), Outdoor education policy statement, City of Edinburgh
Council's Community Education Department
38. Outdoor Learning: Practical Guidance, Ideas and Support for Teachers and
Practitioners in Scotland, (2011), Education Scotland, corp. creator
39. Păun, E., (2017), Pedagogie. Provocări și dileme privind școala și profesia didactică,
Editura Polirom, Iași
40. Păun, E., Potolea, D., (2002), Pedagogie. Fundamentări teoretice și demersuri
aplicative, Editura Polirom, Iași
41. Pânișoară, I., O., (2017), Ghidul profesorului, Editura Polirom, Iași
42. Popescu, F., (2014), Activitățile de tip outdoor- modalități de integrare în curriculumul
preșcolar, Învățământul preșcolar și primar, 1-2/2014, 27-29
43. Potolea, D., Manolescu, M., (2006), Teoria şi metodologia curriculumului, Ministerul
Educaţiei şi Cercetării Proiectul pentru Învăţământul Rural
44. Roman, A., Balaș, E., (2010), Strategii de instruire și evaluare, Editura Universității
”Aurel Vlaicu”, Arad
45. Roman, A., (2014), Evaluarea competențelor. Perspective formative, Pro Universitaria,
București
46. Roman, A., (2016), The development of prosocial behavior in educational
environment, Journal plus education, ISSN: 1842-077X, E-ISSN (online) 2068-1151
Vol XVI (2016), No. oct. pp. 7 – 14
47. Soare, E., (2012), Evoluţii ale paradigmei curriculumului în societatea postmodernă,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
48. Stoica, A., (2003), Evaluarea progresului școalar. De la teorie la practică, Editura
Humanitas Educațional, București
49. Șerban, G., (2014), Un tip de educație nonformală: outdoor education, Resurse
teoretice pentru predare-învățare în activitățile outdoor, Învățământul primar și
preșcolar, 1-2/2014, 21-26
50. The Outdoor Institute, Definitions of outdoor education, development training and
recreation Policy Review Date: July 2013 1/3
51. Wilson, E. O., (2013), Despre natura umană, Mathesis
52. ***Dicționarul Internațional al Educației, www.scrigroup.com (accesat 08.01.2017,
12:18)
53. ***MEN, (2017), București, https://www.edu.ro/invatamant-primar, accesat
29.12.2017, 13:20
54. ***http://www.teachernet.gov.uk/_doc/4032/Classrooms%20of%20the%20Future.pd
f (accesat 08.01.2018, 12:16).