Ce reprezintă educația outdoor și cum contribuie la implementarea unui

curriculum centrat pe competențe?

1.1. CE REPREZINTĂ EDUCAȚIA OUTDOOR?

În mediul educational din România, au apărut, în ultima perioadă, termeni precum: educația
outdoor, predare și învățare în natură și școala din pădure. Conceptul este atât de vast, încât se cere
o delimitare conceptuală și semantică clară. (Tarkos Henrietta, 2021) În sistemul educational
românesc, pentru descrierea conceptului, se folosesc cu precădere termenii de: educație în aer liber,
educație outdoor sau învățare outdoor. (Gill, 2007) În literature de specialitate există o mulțime de
termeni utilizați pentru a descrie spațiul exterior menit învățării: aer liber, parc, clasă în aer liber,
zona exterioară, teren de joacă, curtea școlii. (Juha, 2003)
“Educația outdoor se poate realiza în timpul orelor de curs sau în timpul programelor de after-
school, respectând curriculumul școlar. Activitățile din cadrul ei, se pot efectua ca o completare a
orelor de la clasă, sau pot fi desfășurate independent de acestea, cu condiția respectării
conținuturilor prestabilite în programele școlare aferente fiecărui nivel de vârstă.” (Tarkos
Henrietta, 2021 Este important de menționat faptul că, jocul în aer liber sau activitățile de recreere
nu pot fi încadrate în sfera educației outdoor, deoarece nu urmăresc îndeplinirea unor obiective
care să ducă la achiziții ale învățării, ele nefiind organizate în scop educațional. (Kelemen, 2014)
Educația outdoor este un concept care ia în considerare un întreg program de educație bazat pe
experiența și activitatea practică, care are loc în afara sălii de clasă, în mediul natural. Se bazează
pe teoria, filozofia și practica educației experiențiale, a educației ecologice și a educației pentru
mediu. Îi ajută pe oameni să se înțeleagă mai bine pe sine, să perceapă mai corect lumea
înconjurătoare și mai ales să dobândească o mai bună cunoaștere a oamenilor din jurul lor. Este
considerată o strategie modernă de învățare având efecte educaționale puternice având ca beneficii
dezvoltarea spirituui inovativ, leadershipul, comunicarea și alte aspecte ale vieții moderne. (Louv,
2015)
Conceptul de educație outdoor îndreaptă atenția înspre o educație bazată pe experiență și activități
practice care se desfășoară în afara sălilor de clasă, și care vizează înțelegerea sinelui, a celor din
jur și a lumii înconjurătoare. (dexonline.ro) Este un tip relativ nou de educație, producând efecte
de lungă durată în ceea ce privește stăpânirea situațiilor de învățare complexe și mai ales
dezvoltarea unor competențe necesare vieții moderne: inovare, conducere, spirit de echipă,
comunicare, autonomie și creativitate. În țara noastră, educația outdoor aparține ramurii educației
non-formale prin activitățile extra-curriculare organizate în afara mediului școlar, dar este utilizată
și în educația formală ca și strategie de învățare sau ca un tip de nouă educație. (Șerban, 2014)
Educația outdoor este un model de învățare bazat pe experiență și pe activitatea directă a elevilor
cu elementele naturale, conținuturile curriculare și cu resursele umane, într-un cadru natural, liber,
lipsit de constrângeri, în care competențele de comunicare, socializare, autonomie, responsabilitate
se pot dezvolta mai eficient și mai rapid decât prin orice altă formă de educație. Educați outdoor,
reprezintă o formă de educație experiențială prin care se pot dezvolta competențele transversale
atât de mult discutate în sistemele educaționale moderne și prevăzute în politicile educaționale
contemporane de pretutindeni din lume. (Mitrofan, 1997)
Educația outdoor este abordată în domeniul educațional ca fiind o modalitate de dezvoltare a unor
achiziții precum: stima de sine, înțelegerea sinelui, o mai bună înțelegere a lumii înconjurătoare și
(Richard, 2005) al mediului natural. (Neill, 2002) De asemenea, dezvoltă caracteristici
psihosociale de la vărste foarte mici: conducerea, inovația, comunicarea și spiritul de echipă.
(Neill, 2003) Educația outdoor este un model educațional care aduce în prim plan situații de
învățare prin care educația poare avea loc mai eficient în natură, folosind resursele naturale.
(Ouvry, 2003)
Educația în aer liber poate fi definită în diverse moduri, dar principiul de bază este că educația are
loc în afara sălii de clasă tradiționale, fie într-un mediu natural, fie într-un mediu cultural. Această
formă de educație este caracterizată ca fiind centrată pe elev, adesea colaborativă și una în care
atât contextul de mediu, cât și cel social joacă un rol semnificativ (Waite, Bølling & Bentsen,
2016).

1.2. CUM POATE CONTRIBUI EDUCAȚIA OUTDOOR LA IMPLEMENTAREA

CURRICULUMULUI NAȚIONAL CENTRAT PE COMPETENȚE?

Educația outdoor se regăsește sub forma educației nonformale, datorită specificului său
activ-participativ, a spațiului în care se desfășoară, a metodelor și mijloacelor pe care le implică, a
formelor de organizare și a experiențelor reale pe care le oferă indivizilor implicați în acest parcurs.
Cu toate acestea, educația outdoor este interdependentă cu educația formală, întrucât ambele
vizează realizarea finalităților educației. Astfel, se poate vorbi despre o completare a celor două
prin specificul individual al fiecărei forme de educație. O astfel de abordare contribuie semnificativ
la creșterea motivației pentru învățare și la ameliorarea relațiilor dintre cadre didactice și elevi,
dintre elevi și mediul înconjurător și ajută la dezvoltare, autocunoaștere și autoperfecționare.

Prin reconstrucția planului-cadru pentru învățământul primar, s-a avut în vedere realizarea
dezideratelor profilului de formare al elevului de vârstă școlară mică, astfel că au apărut discipline
noi, care valorifică predarea integrată şi implică elemente specifice educaţiei outdoor. Profilul
absolventului este un concept-cheie ce apare în noul Curriculum național centrat pe competențe
(Palade E., et. all., 2020). Descriind așteptările de la absolvenții diferitelor niveluri de studii, acest
profil se raportează la competențele-cheie și scoate în evidență o continuitate între învățământul
primar și cel secundar. Putem aprecia că formarea de competențe specifice durează săptămâni sau
luni de zile, formarea competențelor generale - câțiva ani sau chiar un ciclu de învățământ, pe
când competențele-cheie ajung să fie dezvoltate complet abia la finalul învățământului
obligatoriu.

Definirea profilului absolventului reliefează așezarea în centrul atenției a nevoilor de

dezvoltare ale elevului. Elevii au nevoi de formare diferite, ritmuri de învățare diferite, precum și
așteptări diferite, dar, în același timp, trebuie pregătiți pentru a învăța singuri de-a lungul vieții și
a rezolva probleme din viața reală sau ce pot să apară la viitorul loc de muncă. Astfel, profesorul
are obligația de a valoriza contexte reale pentru a asigura o abordare pragmatică a formării
competențelor elevilor săi. Aici se pot combina eficient avantajele educației formale cu cele ale
educației outdoor.

Reorganizarea ariilor curriculare constituie un avantaj în vederea integrării activităților

specifice educației outdoor în curriculumul național. Elemente ale acesteia se pot introduce în
disciplinele înscrise în ariile curriculare, deoarece atât conținuturile, cât și competențele generale
și specifice permit astfel de abordări.

Având în vedere existența celor șapte arii curriculare la nivelul învățământului primar,
planificarea și organizarea unei activități de tip outdoor va trebui să fie în concordanță cu specificul
unei discipline pe care dorim să o valorizăm în afara sălii de clasă. În acest sens, întreg specificul
activității va urmări competențe specifice disciplinelor școlare conexe.

Implementarea educației outdoor în funcție de ariile curriculare se va remarca prin modul

de organizare și desfășurarea a unor activități de acest tip și va reflecta capacitatea de inovație, dar
și măiestria pedagogică a cadrului didactic, deschiderea spre integrarea curriculară și spre
realizarea celor mai importante competențe specifice diferitelor discipline școlare. Cu cât cadrul
didactic reușește transpunerea unor conținuturi integrate la nivel inter-, multi- sau pluridisciplinar,
în afara sălii de clasă, cu ajutorul unor mijloace și metode diferite, cu atât mai mult educația
outdoor va câștiga ”teren” în cadrul educației formale, din interiorul școlii.

Activităţile de învăţare sugerate de programele şcolare specifice disciplinelor aferente

ariilor curriculare sunt centrate pe predarea integrată, pe abordarea holistică a disciplinelor reunite
şi pe îmbinarea optimă a educaţiei indoor cu elemente ale educaţiei outdoor.

Programa şcolară prevede ca în realizarea activităţilor să se îmbine contextele formale, cu

cele nonformale şi informale, prin integrarea conținuturilor din diverse discipline aparținând ariilor
curriculare, cu focalizare pe educația outdoor. Astfel, pot fi avute în vedere activități de învățare
specifice disciplinelor din trunchiul comun, în mediul outdoor, următoarele: vizite la bibliotecă, la
muzee, la companii; participarea la spectacole de teatru, întâlniri cu personalități de succes din
comunitate (actori, sportivi etc.), cu medici, psihologi, stomatologi, poliţişti, organizarea în afara
școlii a unor evenimente educaţionale: Ziua Copilului, Ziua Familiei, Festivalul diversităţii,
Târgul meseriilor, expoziţii cu produsele realizate de elevi, organizarea unor activități de
observare a unor elemente din natură, efectuarea unor măsurători, realizarea unor experimente cu
materiale din natură, exerciții de numărare a unor materiale, desfășurarea unor jocuri de cooperare
în parcuri sau păduri, introducerea unor secvențe specifice învățării prin descoperire în diferite
locații din afara școlii, realizarea unor investigații, desfășurarea unor jocuri muzicale, a unor
competiții sportive, inițierea unor activități de tip Vânătoarea de comori, campanii de ecologizare,
de plantare de copaci, de inițierea a unor trasee didactice.

Pentru toate disciplinele specifice învățământului primar se recomandă organizarea de

activităţi de învăţare mixte/compozite, care să îmbine activităţile ludice, activităţi de învăţare
dominate de elemente de tip şcolar, plimbările în aer liber şi discuţiile libere cu elevii într-un cadru
relaxant şi motivant.

Şi procesul de evaluare poate fi contextualizat prin îmbinarea elementelor educaţiei outdoor

cu elemente specifice educaţiei formale. În acest sens se recomandă utilizarea următoarelor metode
de evaluare: activităţi practice, proiectul individual şi de grup, realizarea unor proiecte care să
valorifice achiziţiile în învăţare ale copiilor şi să stimuleze în acelaşi timp dezvoltarea de valori şi
atitudini, exprimarea ideilor şi a argumentelor personale prin: poster, desen, colaj (activitatea
finalizată prin expunerea lucrărilor şi apoi inserarea în cadrul portofoliului fiecărui copil), discuţii
de grup, utilizarea cadranului învăţării (ce mi-a plăcut, ce nu mi-a plăcut, ce am învăţat, ce voi
folosi etc.), a fişelor individuale de observaţie (completate de către cadrul didactic), precum și
portofolii individuale și colective.

Evaluarea va pune accent pe recunoaşterea experienţelor de învăţare şi a competenţelor

dobândite de către elevi, atât în contexte formale, cât şi în contexte non-formale sau informale.

Construcţia proceselor de predare, învăţare şi evaluare se realizează prin respectarea

principiilor didactice, prin respectarea drepturilor copilului, prin stimularea învăţării pe baza unor
activităţi şi strategii inovatoare, prin evidenţierea calităţilor şi a valorii fiecărui elev, în aşa fel
încât, acesta să fie pregătit pentru dezvoltarea celor 8 competenţe-cheie transferabile şi
transversale, aplicabile în situaţii reale de viaţă.

O modalitate eficientă prin care pot fi introduse activități outdoor în curriculumul școlar
este reprezentată de conceperea unei discipline opționale la nivelul mai multor arii curriculare,
cum ar fi: Om și societate, Matematică și științe, Arte, Tehnologii, Educație fizică, sport și sănătate
și Consiliere și orientare.

În sprijinul introducerii elementelor educaţiei outdoor în aplicarea eficientă a

curriculumului specific disciplinelor învățământului primar, putem configura o serie de avantaje,
pe care le putem considera ca vectori ai formării competențelor specifice acestui nivel de
învățământ: îmbunătățirea abilităților de cooperare și colaborare, ameliorarea relațiilor sociale,
creșterea stimei de sine, cultivarea curajului și a perseverenței, învățarea bazată pe încercare și
eroare, dezvoltarea abilităţilor socio-personale, oferirea unui cadru stimulativ de învăţare, crearea
unor efecte pozitive asupra stării de sănătate, testarea rezistenței la efort fizic, dezvoltarea
personalităţii şi a încrederii în sine, cultivarea simţului responsabilităţii, dezvoltarea unor abilităţi
de leadership: organizare, coordonare, evaluare, formarea capacităţii de a lua decizii potrivite, în
concordanţă cu gestionarea priorităţilor, dezvoltarea curiozităţii şi motivaţiei cu scopul evitării
plictiselii, cultivarea unei atitudini pozitive față de mediul înconjurător (Catalano, 2014).

Din perspectiva educației outdoor, centrarea pe competențele-cheie oferă o abordare ce

completează rezultatele obținute de educația formală. De regulă, educația outdoor se referă la
învățarea organizată într-un cadru natural și include ca obiective dezvoltarea personală și socială,
apropierea de natură, creșterea încrederii în sine, dezvoltarea spiritului de echipă, a autonomiei
personale, a aptitudinilor de leadership, precum și a spiritului de inițiativă.

Cele mai recente studii arată că educația în aer liber poate oferi diferite beneficii, cum ar fi
posibilitatea de a învăța mai direct și mai puțin abstract și de a fi mai activi fizic. Acest lucru poate
duce la numeroase beneficii în ceea ce privește abilitățile sociale, bunăstarea emoțională
(Ozdemir, A., & Yilmaz, O., 2008) și unele dintre cele mai importante competențe cheie (Smith,
L. L., & Motsenbocker, C. E. 2005). În 2005, Institutul American pentru Cercetare a realizat un
studiu (American Institutes for Research, 2005) despre efectele programelor de educație în aer
liber din California la copiii de 11-12 ani care riscau să nu-și atingă potențialul la școală și
proveneau în principal din zone defavorizate. Peste 50% dintre participanții la studiu, au raportat
că a fost prima dată când au învățat într-un cadru natural. În urma programului, profesorii au
raportat îmbunătățirea stimei de sine, relațiile cu alți elevii și soluționarea conflictelor - tipul de
construire a echipei și îmbunătățirea încrederii beneficii asociate învățării în aer liber, precum și
îmbunătățiri semnificative în comportamentul la clasă, motivația de a învăța și abilitățile de
rezolvare a problemelor. La 6-10 săptămâni de la participarea la program elevii și-au îmbunătățit
semnificativ notele la disciplina Științe.

Un studiu realizat în județul Arad (Torkos, H., & Egerău, A. M., 2020) pe 88 de profesori
pentru învățământul preșcolar, primar și special, în perioada 03.03.2019 – 03.04.2020, a indicat
competențele-cheie pe locul al treilea în cadrul setului de abilități și competențe dezvoltate de elevi
prin activități de educație în aer liber (figura 1).

Figura 1. Set de abilități și competențe dezvoltate prin activități de educație în aer liber în
cadrul respondenților care au folosit educația outdoor la nivelul instituțiilor de învățământ
preșcolar, primar și special. Sursă (Torkos, H., & Egerău, A. M., 2020).

Aceste studii demonstrează, printre altele, că rezultatele învăţării outdoor sunt exprimate
în termeni de cunoștinţe practice, abilităţi și atitudini dobândite pe parcursul diferitelor situații de
învățare din contexte reale și sunt relevante pentru competențe specifice/ cheie/ generale la nivel
primar și gimnazial.

Educația outdoor facilitează experiențe autentice de învățare.

Pentru ca o experienţă de învăţare să fie autentică, aceasta nu se poate rezuma doar la activarea
capacităţilor cognitive. Așa cum fiinţa umană este complexă, la fel sunt și procesele de învăţare.
O experienţă de învăţare se apropie de autenticitate atunci când implică multidimensional
individul, nu doar cognitiv, ci și social, emoţional și acţional.
Așadar, în proiectarea unei experienţe de învăţare este nevoie de atingerea concomitentă a cât mai
multora dintre cele patru dimensiuni menţionate, conform figurii de mai jos. Modelul este
dezvoltat și explicat detaliat în volumul Învăţarea integrată. Fundamente pentru un curriculum
transdisciplinar (Ciolan, 2009).
Designul experiențelor autentice de învățare
O definiţie apropiată de acest sens este următoarea: „Învăţarea umană este dispoziţia ființelor
umane și a entităţilor sociale cărora le aparţin de a se angaja într-un dialog continuu cu mediul
uman, social, biologic și fizic pentru a genera comportamente inteligente, pentru a interacţiona
constructiv cu schimbarea.” (Visser & Visser, 2000, p. 9).