INTERDISCIPLINARITATEA - EXIGENȚĂ A LUMII

CONTEMPORANE

Temă prezentată în comisia metodică Comerț-servicii, TIC

prof. Pușcașu Liliana
prof. Gabor Gabriel
Interdisciplinaritatea este o formă de cooperare între discipline ştiinţifice diferite, care
se realizează în principal respectând logica ştiinţelor respective, adaptate particularităţilor legii
didactice şi-l ajută pe elev în formarea unei imagini unitare a realităţii, îi dezvoltă o gândire
integratoare.
Interdisciplinaritatea reprezintă o modalitate de organizare a conţinuturilor învăţării, cu
implicaţii asupra întregii strategii de proiectare a curriculumului, care oferă o imagine unitară
asupra fenomenelor şi proceselor studiate în cadrul diferitelor discipline de învăţământ şi care
facilitează contextualizarea şi aplicarea cunoştinţelor dobândite.
Școala care produce învăţare trebuie să aibă profesori care sunt mereu preocupaţi să
obţină rezultatele pe care societatea le doreşte, deci să pregătească tinerii pentru momentele în
care ei se vor afirma în plan social, nu pentru prezent sau trecut. Pentru aceasta, şcoala trebuie
să genereze modele noi de gândire, deci să formeze profesorii pentru continuă schimbare, nu
pentru promovarea unui proces de predare-învăţare identic cu cel din perioada de formare
iniţială. Nu se pot obţine rezultatele scontate, dacă fiecare profesor încearcă să schimbe ceva
singur, fără colaborare cu celelalte cadre didactice, deci şcoala trebuie să fie o organizaţie cu o
cultură colaborativă.
Obiective ale abordării interdisciplinare
 schimbări de ordin conceptual şi metodologic între diferite domenii ale cunoaşterii;
 cooperarea și interacţiunea între două sau mai multe discipline pentru exploatarea unei
teme / pentru formarea unei competenţe;
 intersectarea diferitelor arii curriculare;
 deplasarea accentului (de pe disciplină) pe cel ce învaţă;
 considerarea nevoilor de învăţare ale elevilor în contextul lumii de azi;
 apropierea şcolii de viaţa reală; predarea şi învăţarea vor reflecta lumea reală;
 formarea unor competenţe, atitudini, valori transversale şi transferabile, utile pentru
dezvoltarea personală a elevilor;
 relaţionarea experienţelor şcolare cu cele din afara şcolii, cu propriile nevoi şi interese;

1
  învăţarea durabilă, trăinicia achiziţiilor dobândite;
 organizarea şi restructurarea conţinuturilor şi învăţării:
 realizarea unei imagini unitare asupra fenomenelor şi proceselor studiate.
Promovarea interdisciplinarităţii constituie un element definitoriu al progresului
cunoaşterii. Interdisciplinaritatea se impune ca o exigenţă a lumii contemporane supusă
schimbărilor, acumulărilor cognitive în diferite domenii ale cunoaşterii. În perioada
contemporană reforma conţinuturilor învăţământului românesc a creat cadrul unor transformări
la nivelul curriculumului, între care se distinge perspectiva interdisciplinară în învăţare.
Interdisciplinaritatea se referă şi la transferul metodelor dintr-o disciplină într-alta,
transfer cu grade diferite de implicare sau finalizare. În procesul de învăţământ se regăsesc
demersuri interdisciplinare la nivelul corelaţiilor minimale obligatorii, sugerate chiar de planul
de învăţământ sau de programele disciplinelor sau ariilor curriculare. Corelarea cunoştinţelor de
la diferitele obiecte de învăţământ contribuie substanţial la realizarea educaţiei elevilor, la
formarea şi dezvoltarea flexibilităţii gândirii, a capacităţii lor de a aplica cunoştinţele în
practică; corelarea cunoştinţelor fixează şi sistematizează mai bine cunoştinţele, o disciplină o
ajută pe cealaltă sa fie mai bine însuşită.
Specialiştii în curriculum descriu mai multe tipuri de curriculum:
 curriculum formal – reprezintă totalitatea planurilor cadru, a disciplinelor de învăţământ, a
programelor şcolare şi a auxiliarelor curriculare aprobate la nivel central şi implementate la
toate nivelurile de învăţământ şi cicluri şcolare;
 curriculum de bază - este parte a curriculumului formal şi se referă la competenţele
(cunoştinţele, atitudini şi comportamentele) obligatorii. curriculum specializat;
 curriculum recomandat – totalitatea auxiliarelor curriculare (manuale, ghiduri metodice)
pentru profesori sunt elaborate de experţi sau de autorităţi guvernamentale, curriculum de
suport şi recomandate pentru implementarea curriculumului formal;
 curriculum perceput - ce înţelege profesorul în relaţia cu curriculumul formal; percepţiile
cadrelor didactice sunt influenţate de formarea lor iniţială, experienţă, concepţie didactică,
mediul social şi profesional în care acestea evoluează;
 curriculumul predat – procesul didactic pe care îl proiectează şi realizează fiecare cadru
didactic; predarea este, în mare măsură, influenţată curriculumul perceput de fiecare cadru
didactic;
 curriculum evaluat – curriculumul ce constituie obiectul evaluării; realitatea educaţională
arată diferenţe între curriculumul formal – curriculumul predat – curriculumul evaluat.
Implicaţiile educaţionale sunt majore.
2
 curriculum învăţat – rezultatele învăţării, ceea ce elevii au dobândit prin parcurgerea
programului de învăţare; în egală măsură, curriculumul învăţat este un curriculum real care
reuneşte totalitatea experienţelor de învăţare realizate de fiecare elev prin situaţiile de
învăţare formale şi extraşcolare pe care le oferă şcoala, educaţia nonformală şi cea
informală;
 curriculum ascuns – reuneşte experienţele de învăţare influenţate de mediul psiho-social şi
cultural al clasei de elevi, de opiniile elevilor despre ceea ce învaţă şi, nu în ultimul rând,
despre evaluările interne şi externe;
 curriculum informal – însumează ocazii şi oportunităţi de învăţare, mass-media, grupul de
prieteni, strada, atmosfera din familie sau cea din comunitatea socială în care trăiesc tinerii
care influenţează realizarea curriculumul formal.
La nivel de reflecţie şi de elaborare curriculară profesorii de discipline diferite trebuie
sa realizeze planificări şi proiecte de activitate didactică în comun, în raport cu unele criterii şi
principii pedagogice asumate de către toţi. Mai există dificultăţi în lipsa competenţelor de
colaborare, de cooperare şi de lucru în echipă.
Un conţinut şcolar structurat şi abordat din perspectivă interdisciplinară este mai
adecvat realităţii descrise şi asigură o percepere unitară şi coerentă fenomenelor. Astfel
avantajele interdisciplinarităţii sunt multiple:
 Permit elevului să acumuleze informaţii despre obiecte, procese, fenomene care vor fi
aprofundate în anii următori ai şcolarităţii;
 Clarifică mai bine o temă făcând apel la mai multe discipline;
 Creează ocazii de a corela limbajele disciplinelor şcolare;
 Permite aplicare cunoştinţelor în diferite domenii;
 Constituie o abordare economică din punct de vedere al raportului dintre cantitatea de
cunoştinţe şi volumul de învăţare.
Predarea interdisciplinară pune accentul simultan pe aspectele multiple ale dezvoltării
copilului: intelectuală, emoţională, socială, fizică şi estetică. Interdisciplinaritatea asigură
formarea sistematică şi progresivă a unei culturi comunicative necesare elevului în învăţare,
pentru interrelaţionarea cu semenii, pentru parcurgerea cu succes a treptelor următoare în
învăţare, pentru învăţarea permanentă.
Bibilografie
Iucu, Romiţă, „Managementul şi gestiunea clasei de elevi”, Editura Polirom, Iaşi, 2001
Michel, S., Ledru, M., Capital - compétence dans l’entreprise, ESF, 1991Piaget, J., Recherche sur
l’abstraction réfléchissante, PUF, Paris, 1977
Păun, E., Şcoala o abordare sociopedagogică, Iaşi, Editura Polirom, 1999
3