CZU: 371.

214
PROIECTUL TRANSDISCIPLINAR
Galina FILIP, profesoară, LT „Orizont”
Motto: „Cel mai puternic argument pentru integrarea disciplinelor este faptul că
viața nu este împărțită pe discipline” (J. Moffet )

Schimbările social-economice, progresul tehnologic, globalizarea și-au lăsat amprenta și în plan

educațional, implicând schimbări și în profilul uman cerut de societatea modernă. Astfel, elevul devine
subiect al cunoașterii și al învățării, accentul se mută de la ce facem? la cum facem?, de la informare la
formare de competențe și de oameni capabili să se adapteze la provocările sociale și să învețe pe tot
parcursul vieții.
În acest context, cadrul didactic va ține cont de aceste tendințe și va proiecta demersul didactic la clasă
pornind și de la o realitate socio-economică și culturală complexă care ne formează. Această nouă
abordare a învățării depășește limitele disciplinei, aducând o nouă viziune asupra educației, și pune
accent pe următoarele aspecte:
 educația centrată de nevoile elevului prin selectarea competențelor și a conținuturilor adaptate la
interesele și aptitudinile elevului, dar și la realitatea cotidiană;
 stimularea și valorificarea inteligențelor multiple/specifice;
 învățarea centrată pe competențe, atitudini și valori;
 utilizarea unor strategii eficiente de învățare-evaluare;
 colaborarea/cooperarea în echipă;
 elevul participă activ la propria formare;
 o flexibilizare a timpului de lucru ( de la lecție/oră la proiecte);
 armonizarea demersului didactic prin abordări/corelări multi-, inter- și transdisciplinare a
conținuturilor;
 predarea integrată a disciplinelor școlare și integrarea școlii în comunitate.
Realizarea acestor deziderate, prin care ne sincronizăm cu valorile europene, presupun schimbări la
nivel de politici, la nivel curricular, dar cea mai importantă verigă care implementează la clasă aceste
repere rămâne a fi cadrul didactic. De aceea modul în care își proiectează, organizează și realizează
demersul didactic printr-o abordare transdisciplinară a procesului de învățare, depinde succesul de
mâine al discipolilor săi.
Se discută tot mai mult în ultimul timp despre necesitatea unui curriculum integrat, care ar satisface
necesitățile de învățare ale omului modern. Nivelurile de integrare curriculară presupun
multidisciplinaritate (pluridisciplinaritate), interdisciplinaritate și transdisciplinaritate, pornind însă
de conceptul de disciplinaritate.
Definiția transdisciplinarității este formulată de Basarab Nicolescu, cel care a dezvoltat conceptul
introdus de J. Piaget în 1970 și l-a lansat pe plan mondial, completându-l prin sensul „dincolo de
disciplină”. Astfel, definiția formulată în lucrarea „Transdisciplinaritatea. Manifest” specifică:
„Transdisciplinaritatea privește – așa cum indică prefixul „trans” – ceea ce se află în același timp și
între discipline, și înăuntrul diverselor discipline, și dincolo de orice disciplină. Finalitatea ei este
înțelegerea lumii prezente, unul dintre imperativele ei fiind unitatea cunoașterii”
Monodisciplinaritatea sau intradisciplinaritatea presupune abordarea unui proiect sau rezolvarea unei
probleme limitându-se la datele unei discipline. Deși promovează supremația disciplinelor, elementele
de integrare pot apărea și la acest nivel.

270
 Multidisciplinaritatea (pluridisciplinaritatea) reprezintă o formă mai puțin dezvoltată a transferurilor
disciplinare care se realizează de multe ori prin juxtapunerea anumitor cunoștințe din mai multe
domenii. În general, multidisciplinaritatea se referă la situația în care o temă este supusă analizei din
perspectiva mai multor discipline, procesul referindu-se în special la nivelul conținuturilor învățării și
stabilirea unor conexiuni între cunoștințe și conținuturi. Astfel, fiecare obiect de studiu contribuie la
clarificarea temei cercetate. „Fiecare disciplină rămâne puternică și autonomă, dar sunt încurajate
corelațiile între diverse câmpuri ale cunoașterii”. Avantajele la acest nivel de integrare: realizarea de
planificări corelate, realizarea unor conexiuni între conținuturile curriculare la discipline, contribuie la
o mai bună înțelegere a temelor sau a problemelor propuse.
Interdisciplinaritatea este o formă a cooperării între diferite discipline cu privire la o problematică a
cărei complexitate nu poate fi surprinsă decât printr-o exprimare a diferitor puncte de vedere. Acest tip
de abordare curriculară presupune căutarea unor teme comune pentru diferite discipline cu scopul de a
realiza obiectivele la nivel mai înalt și de a eficientiza învățarea. Centrarea la acest nivel se face pe
competențe nu pe conținuturi. Ideea de bază constă în aplicarea aparatului metodologic al mai multor
discipline care interacționează pentru a elucida o problemă pentru a dezvolta competențe integrate, care
apoi pot fi transferate în alte contexte disciplinare sau în viața cotidiană. Activitățile interdisciplinare au
un caracter formativ și încurajează colaborarea între specialiști, a metodelor participative, realizând,
astfel, o învățare durabilă.
Transdisciplinaritatea exprimă necesitatea depășirii limitelor disciplinei. Basarab Nicolescu,
academician român, stabilit la Paris, care a dezvoltat această idee elaborând o nouă teorie, care devine
practică. Aceasta presupune stabilirea unor legături între fapte, oameni, culturi, religii discipline, tot
ceea ce unește, ce traversează diverse zone ale cunoașterii și ceea ce este dincolo de toate domeniile
cunoașterii. Ca finalitate se are în vedere înțelegerea omului în ansamblu, iar în plan universal,
transdisciplinaritatea oferă, de fapt, un dialog între culturi religii, națiuni prin iubire. La nivel
educațional, conceptul reflectă o inteligență extinsă care cuprinde trei tipuri: inteligență analitică,
emoțională și cea a corpului. De asemenea presupune abordarea integrată a curriculumului prin care
centrarea nu se face pe discipline, ci pe demersuri intelectuale care transced disciplinele creând situații
de învățare. Transdisciplinaritatea se axează pe probleme cotidiene și căutarea soluțiilor în scopul
dezvoltării competențelor pentru viață. Nevoile, interesele și procesele de cunoaștere ale copiilor sunt
plasate în centrul experiențelor de învățare. Elevii devin mai responsabili față de propria formare,
implicându-se mai activ în procesul de învățare. Dintre avantajele abordării transdisciplinare ar fi:
 îi ajută pe elevi să-și dezvolte competențele;
 încurajează învățarea în profunzime și extinderea ariei de experimentare;
 promovează colaborarea dintre profesor-elev și elev-elev;
 învățarea devine un proiect personal al elevului, care e îndrumat de profesor;
 elevul are un rol activ; cercetează, creează, planifică, argumentează, colaborează;
 creează conexiuni între discipline;
 elevul se obișnuiește de mic să cerceteze, să se documenteze, să-și însușească metode de muncă
intelectuală, să-și exprime opinia;
 poate implica specialiști, membri ai comunității, părinți, creând o deschidere a școlii spre
mediul social și comunitate.
După cum afirma B. Nicolaescu „Disciplinaritatea, pluridisciplinaritatea, interdisciplinaritatea și
transdisciplinaritatea sunt cele patru săgeți ale unuia și aceluiași arc: cel al cunoașterii”
Abordarea unui proiect transdisciplinar pornește nu de la discipline, ci de la teme, probleme, situații
cotidiene sau competențe pe care intenționăm să le dezvoltăm la elevi. Proiectele/temele

271
transdisciplinare trec de la spațiul rigid al disciplinei și aduc învățarea în realitatea cotidiană.
Dezvoltate după regulile unui proiect, ele cuprind un spectru larg de situații din viață, inserează
conceptele mai multor discipline, stimulează cercetarea și rezolvarea unor probleme reale prin
implicarea în activități interactive și creative, contribuind la propria formare. Învățarea tematică
transdisciplinară le oferă oportunități de scriere și șansa de a face alegere între ce învăța și cum învață,
apropiindu-i de tot mai mult de lumea reală.
În acest context,
Proiectarea transdisciplinară poartă un caracter inovativ în spațiul educațional, deși literatura de
specialitate oferă unele repere privind proiectarea, implementarea unor teme transdisciplinare
evidențiind următoarele etape:
1. Selectarea temei/identificarea problemei.
2. Evaluare inițială
3. Realizarea unei imagini globale asupra temei/probleme
4. Definirea obiectivelor și a scopului.
5. Planificarea timpului.
6. Colectarea resurselor necesare.
7. Planificarea activității tematice.
8. Desfășurarea activității tematice
9. Evaluarea temei.
Pornind de la aceste etape, vom încerca să elucidăm caracteristicile fiecăreia și să selectăm câteva
sugestii pentru implementare. Un prim-pas în elaborarea proiectului transdisciplinar este identificarea
unei probleme/teme care se pretează a fi tratată integral, va fi apropiată de realitate și va servi drept
cadru al organizării unor activități de învățare bazate pe valori. În parcurgerea cu succes a acestei etape,
cadrul didactic va lua în considerare următoarele sugestii:
 elevii să fie încurajați să se implice în selectarea temei;
 tema să reflecte interesele grupului de lucru;
 să facă referință la cunoștințele, experiențele și competențele elevilor;
 să permită dezvoltarea diverselor activități pentru atingerea obiectivelor;
 să fie relevantă pentru activitățile curente ale elevilor;
 să se încadreze în timpul pe care îl au la dispoziție;
 să se asigure că dispun de resursele necesare;
O altă etapă importantă este și formarea unei vederi de ansamblu asupra temei din perspectiva
câmpurilor disciplinare și a conexiunilor cognitive pe care le poate oferi fiecare disciplină. De
asemenea se pot implica și elevii, dar e necesară și contribuția cadrelor didactice implicate în proiect în
calitate de facilitatori ai procesului. Se va elabora o hartă conceptuală a temei care va include
informații, fapte, subiecte, date. Pentru a dezvolta tema se pot utiliza mai multe tehnici: organizarea
unui brainstorming cu elevii pentru a stabili mai multe conexiuni cu tema prin identificarea și listarea a
cât mai multe idei; aplicarea unui set de întrebări-suport sau tematice care valorifice experiența
participanților etc.
În abordarea temelor integrate accentul cade pe aplicarea cunoștințelor și capacităților în situații noi de
învățare. Scopul organizării demersului didactic este conștientizarea elevilor a competențelor ce le
dețin și posibilitatea combinării lor pentru a soluționa probleme sau a realiza sarcini. Astfel, se vor
stabili scopul activității transdisciplinare și se vor defini obiectivele ce trebuie atinse.

272
O resursă importantă de care depinde reușita activității este timpul, în funcție de amploarea activității
transdisciplinare planificate. Unele teme pot fi realizate la o lecție sau într-o zi, ia altele necesită mai
mult timp (săptămâni, semestru), de aceea e nevoie de a fi planificate din timp. Împreună cu echipa de
proiect se caută surse care să ofere informațiile și materialele necesare: literatură, resurse audio-vizuale,
mass-media, internet; obiecte sugestive, materiale promoționale, resurse umane. În planificarea și
desfășurarea activității se va crea un mediu adecvat care să stimuleze învățarea prin aplicarea unor
metode interactive, care să stimuleze comunicarea și colaborarea, implicându-i pe elevi în funcție de
capacitățile fiecăruia.
La finalul activității se va organiza evaluarea temei sub forma unui eveniment deosebit, oferindu-le
posibilitatea elevilor să realizeze un scurt feedback al etapelor parcurse, să prezinte grupului de
participanți produsele realizate. Această evaluare sunt benefice pentru elevi, deoarece stimulează
motivația de a se implica, asigură un schimb de produse, idei și experiență și le dă ocazia de a se simți
mândri de ceea ce au realizat. Între metodele și tehnicile de evaluare cele mai des utilizate: portofoliul,
proiectul, desene, filmulețe. albume, postere etc. Evaluarea finală este susținută de evaluările realizate
pe parcursul procesului(evaluarea inițială, evaluarea formativă, evaluarea finală) și de monitorizarea
permanentă a activităților desfășurate. De asemenea evaluarea oferă oportunități de reflecție și de
perfecționare continuă.
Realizarea unui proiectul transdisciplinar are un șir de avantaje pentru elevii implicați:
 sunt puși în situații reale, sporind motivația pentru învățare;
 oferă oportunități de abordare interdisciplinară a problemei;
 facilitează munca în echipă și învățarea prin cooperare;
 dezvoltă capacitățile de investigație;
 stimulează autonomia, responsabilitatea, perseverența, creativitatea;
 oferă fiecărui elev posibilitatea de a se implica în activități și realizarea produsului.
Rolul cadrului didactic este de a monitoriza activitățile demersului didactic, de a coopera cu elevii, de
a-i consulta când au nevoie și de a evalua produsele.
Savanții și cercetătorii în domeniul educației au ajuns la concluzia că noul tip de educație în secolul
întâi al mileniului trei se bazează pe patru competențe fundamentale numite și „piloni ai educației”,
care sunt de origine și esență transdisciplinară:
 a învăța să cunoști(să știi);
 a învăța să faci;
 a învăța să trăiești împreună cu ceilalți;
 a învăța să fii.
Astfel, transdisciplinaritatea devine șansa noastră de afirmare și dacă toate acestea se vor realiza cu
adevărat, identitatea profesiei noastre și visul nostru de a exista fiind vor fi salvate.

BIBLIOGRAFIE
1. Limba și literatura română, Curriculum pentru clasele a V-a – a IX-a, Chișinău, 2019
2. Proiectul – proces de învățare, proces de evaluare, Pro Didactica, Chișinău, 2018
3. Ghid de proiectare transcurriculare, Iași, 2015
4. T. Callo, A. Ghicov Elemente transdisciplinare în predare. Ghid metodologic pentru formarea
cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, 20

273