Data:

Clasa: a VII-a
Unitatea de învăţare: „AMERICA - REGIUNI ŞI ŢĂRI”
Lecţia: „BRAZILIA”
Tema: „INTERDISCIPLINARITATEA – STRATEGIE DIDACTICĂ
A CORELAŢIILOR ÎNTRE DISCIPLINE”

În ştiinţa educaţiei contemporane se impune cu tot mai multă insistenţă concepţia

interdisciplinară în cercetarea şi interpretarea fenomenului educaţional. Fără a fi o
simplă fuziune a rezultatelor obţinute în cadrul diverselor discipline, această viziune
interdisciplinară presupune valorificarea acestor rezultate prin elaborarea unei sinteze
calitativ superioare privitoare la educaţie în ansamblul său, precum şi la diferite
aspecte concrete ale ei.
Interdisciplinaritatea impune depăşirea unor graniţe, eliminarea unor cadre rigide,
ca domenii exclusive ale unei discipline, transferul de rezultate de la o disciplină la
alta, în vederea unei explicări mai profunde a fenomenelor, realizându-se astfel o
coordonare a diverselor unghiuri de vedere în locul predominării unuia dintre ele.
Ideea de interdisciplinaritate tinde să devină o „idee centrală” a procesului de
cunoaştere şi transformare a realităţii. Progresul acestei idei şi consecinţele ce derivă
din ea, constituie un element obiectiv al etapei actuale de dezvoltare a ştiinţei şi
practicii umane.
 Rezultată şi ca reflex al diferenţierii şi adâncirii cunoştinţelor, al apariţiei unor
domenii de legătură, interdisciplinaritatea constituie în primul rând o încercare de a reda
unitatea ştiinţei în ansamblul ei, ca reflectare a unităţii realităţii obiective. Consecinţa
acestei idei este că interdisciplinaritatea trebuie înţeleasă ca o modalitate importantă de
a construi la elevi imaginea caracterului unitar al realităţii.
Deoarece, actul de cunoaştere (de învăţare) este, în esenţă, unitar, iar realitatea
obiectivă înconjurătoare este de asemenea unitară, rezultă că sensul interdisciplinarităţii
în învăţământ este tocmai de a promova acele laturi care favorizează dezvoltarea la elevi
a unei gândiri unitare, integratoare, a metodologiei de cercetare a realităţii şi de a oferi
premisele înţelegerii realităţii ca întreg. Rezultă că între obiectivele generale ale
învăţământului (inclusiv ale predării geografiei) trebuie să fie incluse şi formarea la elevi
a unei metodologii de investigare a realităţii, dezvoltarea unei gândiri integratoare şi
construirea unei imagini unitare asupra realităţii.
Deşi termenul de „interdisciplinar” este din unele puncte de vedere destul de
impropriu – lăsând să se înţeleagă sensul de „între” discipline – s-a impus în vorbire
într-o asemenea măsură încât nu se mai poate renunţa la el. Prin „caracterul
interdisciplinar al învăţământului” trebuie să înţelegem, în funcţie de cele arătate mai
sus, un învăţământ care să creeze elevilor imaginea unităţii realităţii, să le formeze o
metodologie unitară de cercetare a acestei realităţi şi să le dezvolte o gândire
integratoare, unitară, sistemică.
În predarea geografiei, problema se pune de a identifica toate posibilităţile oferite de
conţinut şi procesul de învăţământ, care să favorizeze înţelegerea caracterului unitar al
realităţii, să ducă la formarea unei metodologii complete de investigare a realităţii, iar pe
plan intelectual să permită dezvoltarea unei gândiri sistemice şi creatoare.
Corelarea cunoştinţelor dintre diferitele discipline de învăţământ şi predarea lor într-
un sens interdisciplinar contribuie la sporirea eficienţei procesului de învăţământ în
ansamblul său.
 Predarea geografiei în actuala structură, pune în evidenţă numeroase legături cu
cunoştinţe de biologie, învăţate în anii anteriori sau în acelaşi an. Cunoştinţele de
biologie pot fi utilizate drept fond aperceptiv pentru înţelegerea şi însuşirea
cunoştinţelor de geografie; reluarea lor implică adâncirea şi extinderea unor aspecte
specifice geografiei.
În predarea - învăţarea lecţiei „Brazilia”, se poate propune elevilor, oral, să
identifice pe baza hărţii din manual, nu numai zonele de vegetaţie, ci să precizeze mai
în amănunte speciile vegetale şi fauna caracteristică. Se pot folosi cu succes atlasele
botanice şi zoologice, aflate în dotarea bibliotecilor şcolare, sau chiar a elevilor.
Plecând de la faptul că Brazilia cuprinde cea mai mare parte a pădurilor ecuatoriale
amazoniene, se exemplifică şi se consolidează, cu ajutorul atlasului botanic,
componenţa selvasului (supranumit şi „iadul verde” deoarece sunt cele mai dese
păduri din lume, cu cea mai mare diversitate de plante şi animale). Din cele foarte
multe specii vegetale dispuse etajat, se pot enumera: arborele de cauciuc, arborele de
chinină, palisandrul, bambusul, arborele de cacao, arborele de lapte, diferite specii de
palmieri, abanosul, un număr foarte mare de liane, epifite, orhidee, ferigi, ciuperci
uriaşe, iar în regiunile litorale – vegetaţia de mangrove şi multe altele. Viaţa animală,
ca şi cea vegetală, este extrem de bogată – numeroase specii de maimuţe, specii de
reptile, specii de batracieni, specii de păsări, insecte – unele încă neidentificate, ş.a. Se
identifică pe atlasul zoologic speciile de animale care populează Amazonia.
Altă zonă de vegetaţie a Braziliei este savana, numită campos, în Podişul Braziliei –
vegetaţie ierboasă cu pâlcuri de copaci, şi caatinga, sau pădurile „uscate” din nordul
Podişului Braziliei. Se localizează pe harta Braziliei din manual, se identifică în atlasele
botanice aceste formaţiuni vegetale şi se completează cu fauna (cerbul cenuşiu,
şarpele boa, vulpea de câmp, jaguarul, puma, porcul spinos, tapirul, nandu, ş.a.).
Tot din atlasele botanice se identifică şi plantele de cultură, specifice Braziliei, mai
ales că unele dintre ele nu se cultivă în ţinuturile temperate: trestia de zahăr, arborele
de cafea, arborele de cacao, tutunul, soia, ş. a.
 O legătură evidentă se înregistrează între disciplinele geografie şi fizică.
În predarea noţiunilor referitoare la Brazilia, se aprofundează unele fenomene fizice
studiate la ambele discipline, cum ar fi:
-analiza elementelor climatice,transformările de stare ale apei în circuitul acesteia în natu
-dinamica maselor de aer cu presiune atmosferică diferită;
-proprietăţile apelor marine (salinitate, densitate);
-producerea mareelor şi a fenomenului pororoca de la vărsarea Amazonului în Oceanul
Atlantic.
În nordul Braziliei, în Bazinul Amazonului, clima este ecuatorială; în această zonă de
activitate a calmelor , evaporaţia este foarte mare, datorită temperaturilor medii anuale de
250 – 270C şi cu amplitudini termice foarte mici; de asemenea au loc condensări la altitudi
şi ploi bogate în a doua parte a zilei, deci, precipitaţiile sunt bogate tot timpul anului. Ca
urmare a acestor condiţii climatice, vegetaţia este foarte bogată.
În jumătatea sudică a Braziliei, clima este în cea mai mare parte subecuatorială.
Se poate cere elevilor să reactualizeze şi să aprofundeze formarea vânturilor – alizee; el
se formează datorită deplasării aerului din zonele maximelor tropicale către zonele minime
ecuatoriale.
Cauza mişcărilor maselor de aer este diferenţa de presiune dintre două zone ale atmosfere
presiunea înaltă (maximă) înseamnă surplus de aer, în timp ce presiunea joasă (minimă)
nseamnă lipsă de aer. Tendinţa generală este aceea de egalizare a presiunilor, adică de
recere a aerului din zonele cu presiune mare în cele cu presiune mică.
Alizeele sunt vânturi permanente care bat între 300 şi 50 latitudine N şi S. Ele sunt vânturi
calde şi secetoase, când bat dinspre uscat, şi calde şi umede când bat dinspre ocean.
Datorită acestui aspect, în SE Braziliei clima este tropical – umedă, alizeele bătând dinspre
Oc. Atlantic, aducând precipitaţii bogate. În emisfera N, alizeele bat dinspre NE către SV, p
când în cea S bat dinspre SE către NV; deviaţia lor de la direcţia N – S este o consecinţă a
mişcării de rotaţie a Pământului.
 Producerea mareelor reprezintă alte noţiuni comune geografiei şi fizicii. Se pot relua
explicaţiile în acest sens datorită faptului că mareele se manifestă spectaculos la
vărsarea Amazonului în Oc. Atlantic (fenomenul este numit „pororoca”).
Mareele reprezintă o consecinţă a atracţiei exercitate de Lună şi de Soare, în
conformitate cu legea atracţiei universale. Atunci când Luna se află la meridianul
locului, aşadar când atracţia ei este cea mai puternică, face ca suprafaţa oceanului să
se ridice, determinând un val de flux. Acelaşi lucru se întâmplă şi la meridianul opus,
de partea cealaltă a Globului, întrucât Luna acţionând asupra centrului Pământului,
micşorează forţa de gravitaţie a acestuia şi apa oceanică se ridică, de asemenea, în
flux. După ce partea Pământului orientată spre Lună iese de sub influenţa acesteia,
apele se retrag, se produce refluxul, redevenind emerse uscaturile acoperite cu apă în
timpul fluxului.
La vărsarea Amazonului în ocean, în marele estuar prin care acesta se varsă, cursul
apelor se întoarce dinspre gura de vărsare spre izvoare, datorită:
- presiunii mai mari ale apelor marine sărate, acestea având şi o densitate mai
mare, izbindu-se de apele dulci ale fluviului, le ridică într-un val uriaş ce avansează în
sens contrar direcţiei naturale de curgere. Valul atinge 4 – 5m înălţime şi se resimte în
amonte, înaintează în sens invers pe distanţe între 800 şi 1000 km depărtare;
- curentului litoral, respectiv Curentului Ecuatorial de Sud care se îndreaptă spre
Golful Mexic.
Este necesar să se reia explicaţiile acestor fenomene deoarece elevii le studiază în
clasa a VII-a la fizică, chiar dacă le-au studiat la geografie în clasa a V-a, la acest nivel,
noţiunile sunt dificile pentru ei.
 De multe ori geografia apelează la metode de analiză, calcul şi exprimare
matematică în redarea unor fenomene geografice cum ar fi:
-transformări de scară la unele hărţi, din scară grafică în scară numerică şi
invers;
-calculul unor distanţe;
-calculul densităţii medii a populaţiei;
-ponderea populaţiei urbane şi rurale;
-calculul bilanţului natural al populaţiei.
P1
Se poate propune elevilor să transforme scara grafică a hărţii fizice a Braziliei, din
manual, în scară numerică. Scara grafică a hărţii este un segment de 16 mm,
echivalent cu 1000km.
0 1000km

Elevii apelează la transformări matematice, din km în mm: 1000km = 1000 000 000mm
Se aplică regula de trei simplă, învăţată la matematică, dar folosită destul de des în
geografie:

16mm………………………….1 000 000 000mm

1mm……………………………x
1 000 000 000
x= = 62 500 000
16
- deci, scara numerică este 1 : 62 500 000
P2
Sau, se propune problema:
Distanţa dintre extremitatea nordică şi cea sudică a Braziliei, este de 7,5cm pe harta
manualului, cu scara de mai sus 1 : 62 500 000. Să se calculeze în km această
distanţă.
Elevul are două variante de rezolvare:
I.
75 : 16 = 4,6875 , acesta este nr. care reprezintă de câte ori se cuprinde scara
grafică în această distanţă N – S; se înmulţeşte cu 1 000 km (nr. de km corespunzător
scării grafice) şi se obţine:
4,6875 x 1 000 = 4 687,5 - distanţa cerută în km
II.
Aplicând regula de trei simplă:
1mm………………………..62 500 000mm
75mm……………………….x
x = 62 500 000 x 75 = 4 687 500 000 (mm) , se transformă în km, şi
se obţine:4 687,5 km

P3
Sau, pentru calculul densităţii medii a populaţiei, se foloseşte formula bine cunoscută:
Dens. medie = 185 000 000 loc ≈ 21 loc / km2
8 512 000 km2
P4
Sau, calculul sporului natural, după formula cunoscută:
N = 18,6 0/00 şi M = 7,9 0/00
Sporul natural = 18,6 0/00 – 7,9 0/00 = 10,7 0/00 (date – manualul Ed.
Humanitas – cl. a XI-a)

P5
Sau, probleme de genul:
Ştiind că populaţia urbană a Braziliei este de cca 148 mil. loc, care este ponderea
populaţiei urbane în totalul populaţiei ţării?
Elevii pot rezolva problema, punând-o sub forma unei ecuaţii de gradul I, cu o
necunoscută:

Y 148 000 000

x 185 000 000 = 148 000 000 Y= ≈ 80 (%)
100 1 850 000

P6
Aglomeraţia urbană Sao Paulo, Rio de Janeiro şi Belo Horizonte, concentrează peste
40 mil locuitori. Ce procent deţine această concentrare urbană din populaţia Braziliei?
Rezolvarea este asemănătoare cu a problemei de mai sus.
Se obţine procentul peste 21 %
 Relaţiile dintre geografie şi istorie, sunt de asemenea numeroase şi au un caracter
biunivoc. Astfel, multe cunoştinţe de istorie se raportează la un spaţiu teritorial
concret, reprezentat cartografic, de altfel manualele de istorie cuprind foarte multe
hărţi cu repartiţia şi localizarea spaţială a diferitelor evenimente istorice. Putem spune
astfel, că istoria şi-a însuşit foarte mult metoda de bază a geografiei, metoda
cartografică. În sens invers, geografia utilizează numeroase date de istorie în
explicarea unor fenomene social – economice.
În predarea lecţiei „Brazilia” se pot cere elevilor cunoştinţe de istorie referitoare la
întreg continentul american, sau poate la această ţară; cunoştinţele elevilor pot fi
completate de profesor.
După descoperirea Americii de către Cristofor Columb, din 1492, portughezul Pedro
Alvares Cabral descoperă la 22 aprilie 1500 coasta Braziliei. Ulterior are loc
colonizarea Braziliei de către Portugalia, aceasta convenind cu Spania ca partea de est
a noului continent să fie sub stăpânirea sa. Brazilia este primul teritoriu din Lumea
Nouă unde au fost aduşi sclavi negri din Africa (6 milioane negri între anii 1549 şi
1850) pentru munca pe plantaţii. Şi-a câştigat independenţa faţă de Portugalia în anul
1822, mai întâi ca monarhie, apoi, din 1889, ca republică. Un alt val de imigranţi, s-a
înregistrat de către europeni, în prima jumătate a secolului XX (italieni, germani,
spanioli, portughezi, ş. a.).
În prezentarea acestor cunoştinţe se pot folosi hărţi istorice murale sau atlase
istorice.
 Datorită faptului că Brazilia a fost sub dominaţie portugheză, limba oficială este
portugheza; acest stat reprezintă în prezent cea mai importantă concentrare de limbă
portugheză din lume. Cunoştinţele de geografie pot fi corelate deci cu limba română.
Se pot face referiri la familia lingvistică din care face parte limba portugheză. Toate
limbile vorbite pe Terra se grupează în familii lingvistice. Familia lingvistică cu cei mai
mulţi vorbitori este cea indo – europeană (vorbită de 2,8 mild. loc.) care are patru
ramuri importante: ramura romanică, r. indo – iraniană, r. germanică şi r. slavă. Din
ramura limbilor romanice fac parte limbile: italiana, franceza, spaniola, portugheza şi
româna. Deci, limba română şi portugheză au la origine limba latină, vorbită de
romani.

La structura confesională a populaţiei Braziliei, se remarcă un procent majoritar al

catolicilor, de 88%. Se poate face apel la noţiunile de religie studiate de elevi în
legătură cu această ramură a creştinismului care este catolicismul. Creştinismul
datează din a doua jumătate a secolului I e. n. şi are drept Carte de căpătâi – Biblia sau
„Sfânta Scriptură” formată din Vechiul şi Noul Testament. În anul 1054 s-a produs cea
mai mare ruptură în cadrul religiei creştine: apar două biserici, mai bine zis două
religii creştine, una catolică (apuseană) şi alta ortodoxă (răsăriteană), fiecare dintre
ele considerându-se cea adevărată, singura destinată de Dumnezeu să-i propage
cuvântul.
 O disciplină mai nouă care contribuie la diversificarea strategiilor de predare –
învăţare la lecţiile de geografie o constituie informatica; aceasta este în strânsă
legătură cu dotarea şcolilor cu calculatoare.
Utilizarea calculatorului înlesneşte activitatea de predare a profesorului şi
activitatea de învăţare a elevilor. Problematica pedagogică legată de această latură
este cuprinsă în formule de felul: instruire asistată de calculator sau învăţarea asistată
de calculator; cele două aspecte, instruirea şi învăţarea, sunt de fapt corelative, prima
îl vizează cu precădere pe profesor, cea de-a doua, pe elev.
Familiarizarea copiilor şi elevilor de la cea mai fragedă vârstă cu tehnicile de
manipulare şi utilizare a calculatorului devine o practică curentă.
Domeniile de utilizare a calculatorului în orice lecţie de geografie, ce vizează atât
profesorul cât şi elevii, pot fi:
-cercetarea documentară: calculatorul permite consultarea online a bibliografiei
sau a documentelor în bibliotecile informatizate;
-realizarea de exerciţii de instruire şi aplicare sub formă de jocuri pentru a
învăţa, de exemplu, localizările sau coordonatele geografice;
-prelucrări statistice şi/sau grafice de date;
-prelucrări cartografice;
-editarea de texte şi/sau documente;
-simularea;
-evaluarea.
Accesând Internetul, se pot obţine foarte multe informaţii despre Brazilia,
referitoare la hărţi, cifre, date, imagini, zone şi obiective turistice şi multe altele.
 Relaţiile dintre geografie şi chimie, la nivelul clasei a VII-a sunt reduse; simbolurile
chimice ale unor elemente, se întâlnesc pe harta resurselor de subsol, pe care elevii le
pot identifica cu mai multă uşurinţă, acestea fiind asimilate şi la lecţiile de chimie.

La tema pentru acasă, se poate propune elevilor, în mod facultativ, să realizeze o

schiţă de hartă fizico – geografică a Braziliei, ocazie cu care elevii desfăşoară o muncă
independentă, pentru dezvoltarea aptitudinilor practice, exersate în orele de educaţie
plastică.

Concluzii:
Personal, consider că se pot desprinde consecinţe formative ale acestui mod de
învăţare a geografiei prin cercetarea interdisciplinară. Pe lângă faptul că se realizează
o sudură, o legătură permanentă a cunoştinţelor din diferite domenii, elevii sunt
mobilizaţi la un studiu prin cercetare euristică. Documentarea, verificarea
cunoştinţelor teoretice dobândite anterior, dobândirea de noi cunoştinţe din realitatea
oferită de natură şi societate, căutarea de soluţii sau ipoteze, realizarea referatelor
ştiinţifice, sunt atributele învăţării la nivelul reflexiei care asigură totodată şi fixarea
sau consolidarea priceperilor şi deprinderilor de muncă intelectuală.