DIDACTICA DOMENIULUI ŞI DEZVOLTĂRI ÎN

DIDACTICA SPECIALITĂŢII

Modalităţi inovatoare de organizare a conţinuturilor

învăţării la nivelul Didacticii Domeniului
(multi- inter-, transdisciplinaritatea)
1. Pluridisciplinaritatea/Multidisciplinaritatea

 presupune juxtapunerea unor elemente ale diverselor

discipline/domenii, vizează studierea aceleiaşi
teme/situaţii/probleme/ fenomen de către mai mulţi
specialişti, fiecare cercetător analizează problema din
punctul de vedere al propriei discipline şi contribuie la
evidenţierea unor aspecte care rămân însă izolate,
fără conexiuni de nivel interdisciplinar.
 O temă aparţinând unui anumit domeniu este
analizată din perspectiva mai multor discipline, care
însă îşi păstrează structura şi independenţa
conceptuală.
1.Pluridisciplinaritatea/Multidisciplinaritatea
 Presupune un raport de întrepătrundere prin
cooperare a mai multor discipline, însă fără
coordonare.
 Vizează abordarea unei
teme/situaţii/probleme/fenomen din diferite
perspective, prin intermediul mai multor discipline
deodată (cu metodologii specifice).
 Este o abordare bazată pe comunicarea simetrică
între diferitele paradigme explicative, care prezintă
avantajul abordării unui fenomen în globalitatea sa.
1.Pluridisciplinaritatea/Multidisciplinaritatea

 Ex.1-Tema Marxismul-abordare
pluridisciplinară: istorică, filosofică,
economică, psihologică, literară.
 Ex.2- Tema Renaşterea- abordare
pluridisciplinară: educaţie plastică, educaţie
muzicală, educaţie tehnologică, limba
franceză.
 Ex.3-Electroliza-abordare multidisciplinară:
fizică, chimie, tehnologie
 2. Interdisciplinaritatea

 reprezintă un raport de întrepătrundere prin

coordonare de nivel superior a unor discipline,
o interpenetrare a disciplinelor, o intersectare a
diferitelor arii disciplinare.
 Implică stabilirea şi folosirea unor conexiuni între
limbaje explicative sau operaţii, cu scopul diminuării
diferenţelor care apar între discipline prin utilizarea
unui limbaj comun care să permită schimburi de
ordin conceptual şi metodologic.
 Presupune cooperare între discipline înrudite.
 2. Interdisciplinaritatea

 Ex.1.Interdisciplinaritatea unor domenii învecinate

(ex. istorie-filosofie-religie);
 Ex.2-Interdisciplinaritatea problemelor abordate
(ex.Problema libertăţii din punct de vedere istoric-
filosofic şi religios);
 Ex.3.Transferul de metode/strategii de investigaţie
ştiinţifică (ex.metoda analizei istorice cu
aplicabilitate în filosofie, religie, sociologie)
 Ex.4.Transferul de concepte şi valorificarea
conotaţiilor în domenii diferite de cunoaştere.
(ex.paradigmă, schimbare)
 3. Transdisciplinaritatea

 reprezintă coordonarea multinivelară sau

globală a unor discipline către un scop comun.
 Transdisciplinaritatea presupune întrepătrunderea
mai multor discipline, sub forma integrării
curriculare, cu posibilitatea constituirii în timp, a unor
discipline noi sau a altor domenii de cunoaştere prin
ceea ce se numeşte fuziune.
 Prin transdisciplinaritate, disciplinele nu mai sunt
valorificate ca scop în sine, ci ca furnizoare de
situaţii şi de experienţe de învăţare.
 3. Transdisciplinaritatea

 Abordarea integrată specifică

transdisciplinarităţii, este centrată pe lumea
reală, pe aspectele relevante ale vieţii
cotidiene.
 Transdisciplinaritatea fundamentează
învăţarea pe realitate, favorizează viziunea
globală, transferul cunoştinţelor în contexte
diverse.
 3. Transdisciplinaritatea

 Luis D’Hainault (1986) face următoarea distincţie

în plan curricular:

 1. Transdisciplinaritatea instrumentală- permite

educabilului să dobândească metode şi tehnici de
muncă intelectuală ce pot fi utilizate în situaţii noi.
 Aceste achiziţii sunt deci transferabile.
 In acest context, accentul didactic cade pe
rezolvarea de probleme, nu pe cunoaştere “de
dragul cunoaşterii”.
 3. Transdisciplinaritatea

2. Transdisciplinaritatea
comportamentală- permite educabilului să-
şi organizeze fiecare demers de învăţare în
strânsă legătură cu situaţiile de viaţă
semnificative pentru cel care învaţă.
În acest context, accentul cade pe activitatea
celui care învaţă.Este o perspectivă
metacognitivă.
 3. Transdisciplinaritatea

 Ex.1- Calitatea vieţii

 Ex.2- Economie casnică
 Ex.3- Artele vizuale
 Ex.4- Educaţia socială prin mass media
 SARCINĂ DE LUCRU

 Identificaţi câteva exemple cu potenţial

integrator (multi-, inter-,
transdisciplinar) la nivelul ariei
curriculare în care vă regăsiţi cu
disciplina de specialitate pe care o veţi
preda în viitor.
Strategii didactice interactive în
abordarea transdisciplinară a
domeniului
 Strategii didactice interactive în
abordarea transdisciplinară a domeniului

 Activizarea constă în angajarea intensă a tuturor

forţelor psihice de cunoaştere şi de creaţie ale elevilor,
în scopul obţinerii în procesul didactic a unor
performanţe deosebite însoţite de efecte instructiv-
educative cu rol pozitiv pentru dezvoltarea tuturor
componentelor personalităţii.
 Utilizarea unor modalităţi eficiente de activizare
constituie o exigenţă care se referă la folosirea unor
strategii didactice de instruire şi autoinstruire bazate
pe activitatea proprie elevilor, respectiv la o
metodologie didactică activă şi interactivă susţinută de
mijloace de învăţământ eficiente şi adecvate.
 Strategii didactice interactive în
abordarea transdisciplinară a domeniului

 Activizarea elevilor reprezintă o suită de acţiuni de

instruire şi/sau autoinstruire, de dezvoltare şi
modelare a personalităţii lor prin stimulare şi dirijare
metodică a activităţii desfăşurată prin:
 Cultivarea interesului elevilor pentru cunoaştere
 Valorificarea inteligenţei elevilor şi a celorlalte funcţii
psihice ale acestora prin efortul angajat;
 Formarea şi exersarea la elevi a capacităţii de însuşire a
cunoştinţelor prin implicare directă şi efort propriu;
 Formarea şi exersarea la elevi a abilităţilor de orientare
autonomă în probleme practice;
 Cultivarea spiritului investigativ, a căutărilor personale şi
a atitudinii epistemice prin antrenarea elevilor în
activităţile didactice şcolare şi/sau extraşcolare.
 Strategii didactice interactive în
abordarea transdisciplinară a domeniului

ORIENTĂRI ACTUALE ALE DIDACTICII

MODERNE

METODOLOGIA CENTRATĂ PE METODOLOGIA CENTRATĂ PE

ELEV GRUP

METODE DIDACTICE INTERACTIVE

METODE DIDACTICE ACTIV-
PARTICIPATIVE
 De ce avem nevoie de metode active şi
interactive?

 Pentru că ele:
 Transformă elevul din obiect în subiect al învăţării;
 Îl fac pe elev co-participant la propria sa educaţie;
 Angajează toate forţele psihice ale cunoaşterii;
 Asigură elevului posibilitatea de a se manifesta
ca persoană, dar şi ca membru în echipă.
 Dezvoltă gândirea critică;
 Dezvoltă motivaţia intrinsecă pentru învăţare;
 Permite autoevaluarea, care are profund caracter
formativ.
 Ce sunt metodele didactice activ-
participative?

 acele metode didactice care conduc spre o învăţare

activă, explorativă şi creativă, lăsând loc liber
activităţii proprii a elevului, spontaneităţii sale.
 acele metode didactice care dezvoltă capacitatea
elevilor de pune probleme, de a construi ipoteze, de
a explora şi de a investiga independent, de a observa
şi explica.
 acele metode didactice care pun accent pe aspectele
operatorii ale gândirii, nu pe cele figurative, intuitive,
imaginistice.
Ce sunt metodele didactice interactive?

 acele metode didactice care promovează

învăţarea interactivă, orientate către
intensificarea interacţiunilor şi interrelaţiilor în
cadrul grupului de elevi.
 acele metode didactice care se sprijină pe o
motivaţie intrinsecă a învăţării, nu impusă
prin constrângere
O activitate didactică centrată pe elev

Satisface următoarele cerinţe:

 se bazează pe o educaţie diferenţiată,

personalizată/individualizată;
 are ca scop dezvoltarea unor competenţe

specifice, cu precădere acţionale;

 constituie experienţe pozitive de învăţare şi

permite transferul acestora la o altă situaţie

educaţională.
 Noile roluri ale profesorului

In relaţia didactică bazată pe strategii didactice active:

 Profesorul-partener în derularea activităţii didactice;

 Profesorul-consilier, facilitator al autoinstruirii;

 Profesorul–pragmatic, interesat de aspectele

interdisciplinare al predării;
 Profesorul-comunicativ , susţinătorul comunicării

asertive;
 Profesorul-inteligent , care propune soluţii diverse;

 Profesorul-specialist cu un prestigiu dobândit şi

unanim recunoscut.
 1. BRAINSTORMING (Asaltul de idei)
 metodă didactică de stimulare a creativităţii şi de
generare de noi idei, în general prin activităţi de
grup.
 Etapele metodei:
 Se alege tema/sarcina de lucru;
 Se organizează clasa în funcţie de tipul de
brainstorming adoptat: individual/în perechi/în grup;
 Se comunică elevilor regulile de desfăşurare a
asaltului de idei: până când brainstormingul nu va
înceta, nimeni nu are voie să repete, să completeze
sau să critice ideile formulate de către ceilalţi;
 1. BRAINSTORMING (Asaltul de idei)
 Se formulează cât mai multe idei şi/sau soluţii
posibile (oral/scris), într-o manieră extrem de
sintetică (o expresie, o propoziţie scurtă), aşa
cum curg ideile (spontan, necritic);
 Se pot face asociaţii în legătură cu afirmaţiile
celorlalţi, se pot prelua, completa sau
transforma ideile din grup, dar, sub nici un
motiv, nu se admit referiri critice.
 1. BRAINSTORMING (Asaltul de idei)
 Se încurajează participarea la discuţii în mod
spontan, fără a se impune o anumită ordine
de participare;
 Se prezintă frontal toate ideile şi se notează
pe tablă/flip-chart;
 Când brainstormingul a încetat, ideile vor fi
dezbătute, analizate sau canalizate în sensul
rezolvării problemelor care fac obiectul
principal al discuţiilor;
 Se vor evalua ideile produse prin
brainstorming;
 1. BRAINSTORMING (Asaltul de idei)

 La anumite intervale de timp, se pot relua ideile,

reformula şi se pot grupa pe categorii/în jurul unor
cuvinte cheie/imagini care reprezintă diferite criterii
etc.
 Se selectează ideile originale sau cele mai apropiate
de soluţiile posibile pentru problema supusă atenţiei.
 Se discută liber, spontan, riscurile şi contradicţiile
care apar.
 Se afişează ideile rezultate în forme cât mai variate
şi cât mai originale: cuvinte, propoziţii, colaje,
imagini, desene, versuri etc.
 2. GÂNDIŢI/LUCRAŢI ÎN
PERECHI/COMUNICAŢI
 metoda didactică activă bazată pe activitatea de învăţare în
sistem de colaborare între elevii unei clase, grupaţi perechi, în
vederea rezolvării unor sarcini de lucru şi identificării unor soluţii
comune.
 Etapele metodei:
 Se grupează elevii în perechi;
 Se distribuie sarcinile de lucru (aceleaşi sarcini de lucru pentru
fiecare membru al echipei);
 Elevii realizează individual sarcina de lucru (3-5 min.);
 Se prezintă răspunsurile găsite colegului de echipă şi se
formulează în comun răspunsul final;
 Se prezintă concluziile în faţa întregii clase (2-3 perechi pentru
fiecare sarcină de rezolvat)
 3. MASA ROTUNDĂ SIMULTANĂ
 metodă didactică activă, bazată pe colaborare, în
care fiecare elev este solicitat să-şi prezinte un punct
de vedere personal asupra unei probleme/ teme
aflată în discuţie.
 Etapele metodei:
 Se organizează clasa în grupuri de câte 5-7 elevi;
 Fiecare membru al grupului îşi va exprima în scris
punctul de vedere asupra problemei/temei date (3-4
min.)
 Un membru al grupului/profesorul va citi
consemnările scrise;
 Se supun analizei toate punctele de vedere.
 4. STABILIREA SUCCESIUNII
EVENIMENTELOR

 metoda didactică activă prin care se descoperă

relaţiile de cronologie/succesiunea existentă între
evenimentele prezentate de către profesor sau
identificate de elevi într-un text.
 Etapele metodei:
 Profesorul scrie pe bileţele mai multe evenimente a
căror succesiune poate fi stabilită de către elevi;
 Bileţele sunt extrase pe rând de către elevi, iar
conţinutul acestora este scris pe tablă de către
profesor în ordinea în care au fost extrase;
 4. STABILIREA SUCCESIUNII
EVENIMENTELOR
 Printr-o activitate de grup, elevii ordonează
evenimentele notate pe tablă (2-3 minute);
 Printr-o activitate frontală este stabilită şi
notată pe tablă succesiunea corectă a
evenimentelor;
 Se analizează textul indicat (din manual/fişele
de lucru) din perspectiva succesiunii
evenimentelor stabilite în etapele
anterioare(3-4 minute)
 5. CIORCHINELE
 metoda didactică de stimulare a gândirii libere, creative,
de tip divergent, de sesizare a conexiunilor dintre idei,
de realizare a unor noi asociaţii de idei, de a descoperi
noi sensuri, semnificaţii, conotaţii.
 Etapele metodei:
 se organizează activitatea (frontal, pe grupe, individual);
 se scrie în centrul tablei/foii de hârtie cuvântul/sintagma
cheie (care urmează a fi cercetată);
 se identifică noi idei/sintagme ; acestea se scriu corelate
cu termenul cheie iniţial în funcţie de variabile, precum:
tema tratată, nivelul clasei, timpul disponibil etc.;
 5. CIORCHINELE
 se evidenţiază conexiunile dintre cuvinte/sintagme
prin linii sau săgeţi;
 activitatea se opreşte când se epuizează toate ideile
sau când s-a atins limita de timp acordată;
 se prezintă şi se discută ciorchinele;
 în etapa finală, ciorchinele poate fi reorganizat
utilizându-se anumite concepte supraordonate găsite.
 Etapele pot fi precedate de brainstorming în grupuri
mici sau în perechi. Rezultatele grupurilor se
comunică profesorului care le notează la tablă într-un
ciorchine fără a le comenta sau judeca.
 6. TERMENII CHEIE INŢIALI
 metoda didactică de actualizare a cunoştinţelor/conceptelor
învăţate anterior şi de stabilire de relaţii între acestea în vederea
unei mai bune înţelegeri a lecţiei noi
 Etapele metodei:
 Profesorul alege dintr-un text 4-6 termeni cu o semnificaţie
deosebită pentru tema lecţiei şi îi scrie pe tablă;
 Grupaţi în perechi, elevii vor discuta despre relaţia logică,
cronologică sau de cauzalitate care poate să existe între aceşti
termeni (3-4 minute) şi vor ajunge la diverse concluzii;
 Se evidenţiază relaţia care există în textul propus între termenii
cheie;
 Se compară concluziile timp de 5-7 minute (concluziile după
citirea textului –concluziile anticipate de la lucrul în perechi)
 7. SINELG (Sistemul interactiv de notare
pentru eficientizarea lecturii şi gândirii)

 metoda didactică activă de dezvoltare a capacităţii elevilor de

identificare şi înţelegere a conţinutului de idei al unui text,
printr-o modalitate de codificare a textului care permite
înţelegerea unui anumit conţinut.
 Etapele metodei:
 Profesorul anunţă tema şi precizează textul care urmează să fie
lecturat;
 Elevii notează tot ceea ce ştiu/cred că ştiu despre tema
anunţată sau subiectul textului care urmează să fie citit;
 Ideile elevilor sunt sistematizate pe tablă prin acord tacit;
 7. SINELG
 Elevii citesc textul individual şi pe marginea
acestuia vor face propriile menţiuni folosind
simbolistica următoare:
 Se bifează noţiunile cunoscute cu (√);
 Se notează cu (+) o informaţie nouă;
 Se notează cu (–) noţiuni care diferă de ceea ce
ştiu ei sau care contrazic ceea ce ştiu ei;
 Se notează cu ( ?) idei neclare, confuze sau
despre care doresc să afle mai multe aspecte;
 Se încadrează menţiunile făcute în urma lecturii
într-un tabel de tipul:
 7. SINELG

√ - + ?
 7. SINELG
 Informaţiile obţinute individual se discută în
perechi/grupuri etc., apoi se centralizează de
către profesor într-un tabel similar la tablă.
 Discuţia finală condusă de profesor va elucida
aspectele neclarificate şi va evidenţia
progresul dobândit în achiziţionarea de noi
cunoştinţe.
 Cunoştinţele incerte pot rămâne ca temă de
cercetare pentru lecţiile următoare.
 8. UNUL STĂ, TREI CIRCULĂ
 metodă didactică de dezvoltare a capacităţii
de analiză şi evaluare a unor idei, dar şi a
abilităţii de a prezenta celor din jur rezultatele
obţinute de grupul din care fac parte.
 Etapele metodei:
 Se organizează elevii în grupuri de 3-4 pentru
rezolvarea problemei/sarcinii de lucru;
 Se numerotează grupurile şi elevii din fiecare
grup;
 Elevii rezolvă problema/sarcina de lucru;
 8. UNUL STĂ, TREI CIRCULĂ
 Elevii se rotesc astfel încât 1 stă şi 3 se mută, fiecare
în grupuri diferite ocupând în grupurile respective
locul pe care l-au avut în grupul iniţial;
 Elevul care stă pe loc explică noilor veniţi rezultatele
la care a ajuns grupul său, apoi se fac comentarii pe
marginea celor prezentate;
 Se revine în grupurile iniţiale, se discută cele
constatate în urma activităţilor din grupurile vizitate,
prin sublinierea asemănărilor şi deosebirilor faţă de
propriul rezultat;
 Se reia problema şi se desprind concluziile.
 9. PIRAMIDA (BULGĂRELE DE ZĂPADĂ)
 metoda didactică activă ce constă în reducerea numărului de
elemente, aspecte, faţete ale unei probleme/situaţii pentru
focalizarea asupra aspectelor esenţiale.
 Etapele metodei:
 Se organizează elevii în grupuri de 7-8 ;
 Se enunţă tema;
 Fiecare membru notează pe un post-it ideea sa şi o pune în
centrul mesei;
 Fiecare membru citeşte toate ideile şi le ierarhizează (1-8). Se
vor reţine primele 2-3 idei.
 Se reuneşte tot grupul cu cele 2 idei de la fiecare şi se repetă
algoritmul;
 Se vor reţine doar ideile/aspectele pe care tot grupul le
consideră relevante
 10. ŞTIU/VREAU SĂ ŞTIU/AM ÎNVĂŢAT
(Metoda KWL)

 metoda didactică activă care presupune

lucrul cu grupurile mici sau cu întreaga
clasă şi are în vedere tot ceea ce
aceştia ştiu deja despre o anumită temă
pentru ca apoi, să se formuleze
întrebări la care se aşteaptă găsirea
răspunsului în lecţie.
 10. ŞTIU/VREAU SĂ ŞTIU/AM
ÎNVĂŢAT (Metoda KWL)

 Etapele metodei:
 Se organizează elevii în perechi;
 Se realizează o listă cu tot ceea ce ştiu
despre tema ce urmează a fi discutată;
 Se construieşte pe tablă un tabel de
tipul:
 10. ŞTIU/VREAU SĂ ŞTIU/AM
ÎNVĂŢAT (Metoda KWL)

ŞTIU VREAU SĂ AM ÎNVĂŢAT

[CE CREDEM CĂ ŞTIM?] ŞTIU [CE AM ÎNVĂŢAT?]

[CE VREM SĂ ŞTIM?]

 10. ŞTIU/VREAU SĂ ŞTIU/AM
ÎNVĂŢAT (Metoda KWL)
 Se cere câtorva perechi să spună celorlalţi ce
au scris pe liste şi se notează în coloana din
stânga ceea ce a întrunit acordul majorităţii;
 Se formulează întrebări despre ceea ce nu
este sigur.Aceste întrebări pot apărea în urma
dezacordului cu privire la unele detalii sau pot
apare datorită curiozităţii elevilor. Aceste
întrebări se notează în coloana din mijloc.
 Se va citi textul.
 Se revine asupra întrebărilor formulate înainte
trecute în coloana “Vreau să ştiu”.
 10. ŞTIU/VREAU SĂ ŞTIU/AM
ÎNVĂŢAT (Metoda KWL)

 Se observă întrebările la care s-au găsit răspunsuri în text şi se

trec aceste răspunsuri în coloana “Am învăţat”.
 Se întrebă elevii ce alte informaţii au găsit în text, în legătură cu
care nu au pus întrebări la început.Acestea se trec în ultima
coloană.
 Se discută apoi întrebările care au rămas fără răspuns.
 Se revine la schema S/V/I şi se decide ceea ce au învaţat din
lecţie.
 Unele întrebări s-ar putea să rămână fără răspuns şi s-ar putea
chiar să apară noi întrebări. În acest caz, întrebările pot fi
folosite ca punct de plecare pentru investigaţii ulterioare.
 Sarcină de lucru

 Pentru fiecare metodă didactică activă

învăţată, găsiţi un exemplu potrivit
pentru un conţinut de specialitate/o
secvenţă a lecţiei care poate fi predată
astfel.
Proiectarea demersului didactic
integrat

-nivel liceal, postliceal

 Note de curs

 Crosscurricular=activităţi de studiu în
realizarea cărora se întâlnesc mai multe
discipline şcolare.(Ştefan Mircea,
Lexicon pedagogic, pg.75, Aramis,
2006)
 La intersecţia acestor activităţi de
studiu/teme pot apărea noile discipline
(noile educaţii)
 Temele cross-curriculare
 sunt teme integrate (inter-/transdisciplinare) de
studiu care se centrează pe dezvoltarea personala şi
socială a elevilor. (Lucian Ciolan, 2006)
 Temele crosscuriculare au un caracter transversal,
trec dincolo de graniţele disciplinelor şcolare
tradiţionale şi propun formarea unor competente
şi/sau valori fundamentale pentru viata de zi cu zi.
 Pentru a fi introduse cu succes în şcoală, temele
cross-curriculare solicită crearea unor experienţe
diverse de învăţare şi experimentarea achiziţiilor
învatarii în contexte concrete şi variate.
 Note de curs
 Temele pretext-nerelevante în sine, dar utilizate ca
platformă pentru a crea conexiuni (ex.lichidele,
anotimpul iarna, broasca testoasă)
 Temele suport care susţin dezvoltarea unor
metacompetenţe(ex.luarea de decizii antreprenoriale,
de comunicare interculturală)
 Temele context-crează oportunităţi prin intermediul
cărora elevilor le este facilitat accesul la explorarea
unor probleme ale lumii în care trăiesc (ex.drepturile
copilului, sărăcia, cetăţenia europeană)
 Exemple de teme cross-curriculare

1. Marco Polo sau drumul spre cunoaştere

2. Aventura lui COLUMB
3. Monografii
4. Pământenii – duşmani ai Terrei ?
5 Dezvoltarea durabila
6. Apa – condiţie a vieţii pe Terra
7. Clima , mereu in schimbare.
8 De ce plânge Pădurea ?
9 Google Earth- Excursii virtuale
 ETAPE în proiectarea crosscuriculară
(adaptare după Ciolan, L, 2008)

1. Identificarea sau selectarea temei

 Tema joacă rolul unui organizator pentru întregul

demers didactic.
 Tema este relevantă pentru viaţa de zi cu zi a

elevilor.
 Tema să fie o reflectare a intereselor grupului de

elevi.
 Tema să fie suficient de largă pentru a permite

dezvoltarea unor activităţi diverse de învăţare.

 Tema să facă apel la cunoştinţe/experienţe

anterioare ale elevului.

 2. Identificarea asociaţiilor semnificative şi
realizarea unei imagini globale asupra temei

 Identificarea cu ajutorul elevilor a legăturilor

pe care le poate avea fiecare disciplină cu
tema;
 construirea unei scheme sub formă de
roată/soare (harta conceptuală)
 2. Identificarea asociaţiilor semnificative şi
realizarea unei imagini globale asupra temei

Matematic
ă şi Ştiinţe

Limbă şi
…..
Comunicare

TEMA

….. Om şi
Societate

……
 2. Identificarea asociaţiilor semnificative şi
realizarea unei imagini globale asupra temei

 generarea unui set de întrebări călăuzitoare

(se poate pleca de la o întrebare generală
spre întrebări adiacente)
 consultări cu potenţiali colaboratori pentru
aflarea răspunsurilor: părinţi, personal
medico-sanitar, poliţişti, meşteşugari, mici
întreprinzători, alţi membrii ai comunităţii
etc.)
3. Definirea rezultatelor aşteptate (în termeni de
competenţe transversale, set de valori şi
atitudini) pe care elevii le vor dobândi la finalul
studierii temei.

 Accent pe aplicarea cunoştinţelor şi

deprinderilor dobândite în situaţii noi
 Sprijinirea elevilor pentru a înţelege în ce mod
cunoştinţele, priceperile şi deprinderile
dobândite pot fi combinate pentru a rezolva o
sarcină, a afla o soluţie, a înţelege şi a explica
o situaţie.
 NU pe acumulare de cunoştinţe!!!
4. Planificarea timpului pe unităţi largi
până la epuizarea temei

5. Mobilizarea resurselor necesare

(literatură scrisă, resurse audio-video,
mass media şi internet, obiecte
reprezentative, materiale
promoţionale, persoane resursă, note
de teren etc.)
 6. Proiectarea activităţilor de învăţare şi
planificarea
 PLANNING CROSSCURICULAR
(Ciolan, L., 2008)

Ce facem? Descrierea temei.

De ce facem? Rezultatele aşteptate-obiective,
competenţe, valori, atitudini
Cu ce rezultate facem?
Echipa de proiect, responsabilii,
Cu cine facem? participanţii la activităţi
Cum facem? Activităţile, experienţele de
Când şi unde facem? învăţare
Care sunt rezultatele Locul şi durata activităţilor
finale? Evaluarea
 7. Desfăşurarea activităţii culminante şi
evaluarea finală

 Organizarea (la finalul temei/a unei

secvenţe sau etape semnificative din
planificare) a unui eveniment pentru
diseminarea rezultatelor sub diverse
forme: dramatizări, expoziţii,
prezentări, documente relevante,
dezbateri etc.
 7. Desfăşurarea activităţii culminante şi
evaluarea finală
 Evaluarea finală –pe baza metodelor alternative
de evaluare:
 observaţia sistematică a activităţii şi comportamentului
elevului
 portofoliul individual şi de grup
 proiectul
 posterul
 studiul de caz
 jurnalul reflexiv
 interviul
 tehnica R.A.I.
 fişa pentru activitatea personală a elevului
 tehnica 3-2-1
 autoevaluarea
Racordarea disciplinelor domeniului
la social

 Proiectarea opţionalului derivat din

problemele locale/ale şcolii/ale
comunităţii. (nivel liceal,postliceal)
 PROIECTAREA OPŢIONALULUI

 Denumirea opţionalului:………………….
 Propunător: ………………………
 Fişă de avizare a proiectului de opţional
 Argument
 Competenţe generale
 Competenţe specifice
 Unităţi de conţinut specifice /Nr.ore alocate        
 Valori şi atitudini
 Detalieri la nivel de conţinut
 Sugestii metodologice
 Bibliografie