EDUCAŢIA- ÎNTRE TRADIŢIONAL ŞI MODERN

Cuvântul educație derivă din substantivul „educatio”, care înseamnă creștere, hrănire, cultivare.

Educația are sarcina de a pregăti omul ca element activ al vieții sociale. Educaţia este prin definiţie,
o acţiune orientată spre un ţel bine conturat; a educa înseamnă a conduce fiinţa umană într-o direcţie
precisă, în mod organizat, conştient şi ştiinţific.

În mediul şcolar, educaţia se realizează prin intermediul procesului de învăţământ, care

reprezintă un act de predare-învăţare-evaluare. Învăţarea reprezintă activitatea de însuşire a unor
cunoştinţe, deprinderi şi aptitudini în vederea formării şi dezvoltării personalităţii umane.

Procesul de învăţământ are mai multe componente, printre care şi strategia didactică. Indiferent
de nivelul de învăţământ, nivelul elevilor sau alţi factori, profesorul îşi stabileşte cu grijă înaintea
fiecarui act de predare-învăţare-evaluare, o strategie didactică ce ajută la un decurs favorabil al
activităţii.

În cadrul strategiei didactice întâlnim: metode şi procedee didactice, mijloace de învăţământ şi

forma de oraganizare a activităţii. Fiecare dintre aceste componente are un rol important în întregul
act de predare-învăţare, însă, putem spune că un rol primordial îl au metodele şi procedeele
didactice pe care dascălul le pune în aplicare în activitatea sa.

În procesul de învăţământ, învăţătorul, ca şi elevii, acţionează prin intermediul unor metode de

predare-învăţare. Calitatea muncii lor este în funcţie de aceste metode; ele costituie o sursă
însemnată de creştere a eficacităţii şi eficienţei învăţământului. Dacă în trecut se considerau
importante şi primordiale metodele tradiţionale, în zilele noastre, profesorii consideră foarte
importantă o combinare a acestor metode tradiţionale de predare cu cele moderne. Metodele
moderne de predare încep sa capete din ce în ce mai multă popularitate în rândul dascălilor.

În continuare, voi exemplifica fiecare tip de metode didactice cu câte trei variante:

 METODE TRADIŢIONALE:
- conversaţia este o metodă didactică utilizată în orice tip de lecţie şi în orice fel de proiect
didactic, fie că reprezintă metodologia predominantă în lecţie fie că nu-şi valorifică dialogul
profesor şi elevi, elevi şi profesor şi elevi-elevi, în vederea realizării obiectivelor stabilite.
-demonstraţia este metoda bazată pe explorare şi descoperire; este o metodă în cadrul căreia
mesajul de transmis către elevi se cuprinde într-un obiect concret, o acţiune concretă sau
substitutele lor.
-observaţia constă în urmărirea independentă, intenţionată, cu scop, realizată planificat şi
sistematic, uzând daca este nevoie, de instrumente tehnice. Este o metodă de cunoaştere
 directă a realităţii, subiectul cunoscător aflându-se în contact direct, senzorial cu realitatea
de cunoscut, presupunând însuşirea unor noţiuni legate de mediul ambiant, de viaţa socială
şi de natură.

 METODE MODERNE:
-explozia stelară este o metodă de stimulare a creativităţii, se bazează pe formularea de
întrebări pentru rezolvarea de probleme şi noi descoperiri.
-brainstormingul presupune stimularea potenţialului creativ, al gândirii divergente al unui
grup de elevi, pentru a găsi idei originale.
-cubul este o strategie de predare-învăţare, descoperită in 1980, urmăreşte un algoritm ce
vizează descrierea, compararea, asocierea, analiza, aplicarea şi argumentare, atunci când se
doreşte explorarea unui subiect nou sau unul cunoscut pentru a fi îmbogăţit cu noi cunoştinţe
sau a unei situaţii din mai multe perspective.

Atunci când dorim să punem în aplicare un anumit tip de metode didactice, ar trebui să avem în
vedere că şi de o parte, şi de cealaltă putem întâlni avantaje şi dezavantaje. Astfel, voi începe cu
avantaje pe care le regăsim in cadrul metodelor tradiţionale: 1. Permit transmiterea unui volum
mare de cunoştinţe într-un timp relativ scurt; 2. Permit transmiterea unor cunoştinţe cu grad mare de
conceptualizare; 3.Oferă detalii pentru înţelegerea mai uşoară a conţinuturilor. În cazul metodelor
interactive, întâlnim următoarele avantaje: 1.Facilitează transferul de informaţii, prin scenariile
variate, prin implicaţiile ludice; 2.Stimulează gândirea, imaginaţia, creativitatea; 3.Dezvoltă
abilităţile de comunicare.

Ca şi dezavantaje ale metodelor tradiţionale, putem regăsi: 1.Intervenirea plictiselii şi pierderii

interesului pentru activitate; 2.Copiii timizi nu îşi expun punctele de vedere şi nu participă la
activitae; 3.Comunicare pasiva, unidirecţională. În cadrul metodelor interactive, regăsim de
asemenea dezavantaje precum: 1. Sunt mari consumatoare de timp; 2. Intervenirea agitaţiei şi a
zarvei în rândul elevilor.

În concluzie, alegerea, din varietatea metodelor de învăţământ, pe cele considerate cele mai
eficiente pentru o anumită activitate didactică, este în exclusivitate rezultatul deciziei profesorului.
În luarea acestei decizii, cadrul didactic ţine seama de următoarele considerente: obiectivele
pedagogice urmărite; specificul conţinutului de învăţat, particularităţile elevilor; condiţiile materiale
locale (mijloace de învăţământ, spaţiul şcolar etc.); timpul disponibil; propriile sale competenţe
pedagogice şi metodice. Alternarea metodelor de învăţământ, diversificarea procedeelor didactice
pe care acestea le includ constituie o expresie a creativităţii cadrului didactic.
 Din punctul meu de vedere, folosirea in exclusivitate a unui singur tip de metode de predare va
rezulta un act instructiv-educativ fad şi lipsit de creativitate, ce va duce la neatingerea scopurilor si
obiectivelor pedagogice. Consider că o corelare între metodele de învăţare tradiţionale şi cele
moderne aduce un plus activităţii şi din perspectiva cadrului didactic, dar şi din perspectiva elevilor.
Cadrul didactic îşi poate îmbunătăţii modul de predare şi îşi poate îmbogăţii bagajul de metode,
tehnici şi procedee de predare, iar în rândul elevilor poate fi stimulat actul învăţării. Pentru ca elevii
să fie interesaţi de activităţiile pe care le desfăşoară împreună cu profesorii lor în mediul şcolar, va
trebui ca ei să fie implicaţi în cat mai multe tipuri de lecţii, în proiecte educative în care se vor
folosi atât metodele moderne, cât şi cele tradiţionale.

Educaţia se desfăşoară „pe două câmpuri”, tradiţional şi modern, dar pentru o evoluţie rapidă şi
benefică, va trebui ca profesorul să susţină actul instructiv-educativ într-un mod cât mai interesant,
îmbinând într-un mod util aceste două extreme.

BIBLIOGRAFIE:
1. POPESCU CRISTIAN, „DIDACTICA SPECIALITĂŢII”, ED. SITECH, CRAIOVA
2019
2. RAMONA PACHEF, CRISTINA MAICAN, „DIDACTICA PREDĂRII ÎN
ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR ŞI PRIMAR”, ED.POLITEHNICA PRESS,
BUCUREŞTI 2012
3. I. CERGHIT, I.T. RADU, E. POPESCU, L. VLĂSCEANU. „DIDACTICA”, EDITURA
DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ, BUCUREŞTI 1999