Curs 1
Notiuni introductive
Pedagogia
(delimitari conceptuale)
Pedagogia este ştiinţa ce studiază teoria şi
practica educaţiei.
Etimologie:
gr. pais –paidos - copil
gr. agogé – a conduce
gr. paidagogus – sclavul care conducea copilul
spre/ la şcoală
gr. Paideia – copilărie, educaţie, cultură.
- Saltul de la educaţia copilului – la educaţia
permanentă (pe tot parcursul vieţii) – „Ştiinţă a
educaţiei pentru toţi”.
- Pedagogia este definită şi ca o ştiinţă a culturii.
(conţinuturile educaţiei înseamnă cultură) (L.
Antonesei)
- Trecerea de la pedagogie, ca ştiinţă a educaţiei, la
sistemul ştiinţelor educaţiei
Pedagogia încearcă să răspundă unor întrebări
cu privire la educaţie:
 Ce este educaţia?
 Care sunt rolurile/sarcinile sale?
 Care sunt factorii educaţiei?
 Ce caracteristici prezintă educaţia?
 Care sunt formele acesteia?
 De ce laturi/ dimensiuni/conţinuturi
dispune?
 Cum poate educaţia răspunde marilor
probleme ale lumii contemporane?
 Care sunt finalităţile acţiunii educaţionale?
 Ce metode, procedee, m ijloace, activităţi
de învăţare pot fi antrenate în atingerea
finalităţilor?
 Cum se stabilesc criteriile de evaluare?
 Ce este inovarea în educaţie?
Aurora Jipa – Profesor Pedagogie
Scoala Sanitara Postliceala ,,Carol Davila”
Specificul de ştiinţă cu statut epistemic
distinct este susţinut de o serie de
caracteristici:
 obiect de studiu propriu
 metodologie de cercetare/ investigare
specifică
 normativitate specifică (axiome,
legităţi, principii, reguli pedagogice)
 limbaj propriu/ specific
Ipostaze ale ştiinţei educaţiei ( Cezar Bîrzea
- Arta şi ştiinţa educaţiei):
 ştiinţă quasi – experienţială
 ştiinţă a acţiunii
 ştiinţă constructivistă
 ştiinţă consensuală
 ştiinţă critică
Dar realitatea educaţională este abordată
diversificat, inter-, pluri-, transdisciplinar,
realizându-se astfel o trecere de la pedagogie
la sistemul ştiinţelor pedagogice reprezentat
de totalitatea disciplinelor care studiază
problematica educaţiei în diverse contexte şi
manifestări.
1
  Care sunt direcţiile de evoluţie în educaţie?
 Cu va funcţiona educaţia, respectiv şcoala
viitorului?

Ştiinţele pedagogice fundamentale apar ca domenii ale pedagogiei generale

Ştiinţele pedagogice fundamentale Obiect de studiu

Teoria generală a educaţiei Educaţia

Teoria generală a instruirii Instruirea
Teoria generală a curriculumului Proiectarea educaţiei/ instruirii
Teoria generală a cercetării Analiza metodelor de investigare şi inovare a
pedagogice educaţiei

În viziune postmodernă, pedagogia este privită ca o ştiinţă integrativă, de sinteză.

„Arta educaţiei este cel mai mare bun al omului. ”

( Xenofon, Apologia lui Socrate)

Delimitari conceptuale:

Pedagogia este definită ca ştiinţă ce are ca obiect de studiu fenomenul educaţional explicat şi
interpretat printr-o metodologie specifică de cercetare şi organizat conform unei normativităţi
specifice (legi, principii, norme, reguli în educaţie).
Deşi etimologic termenul face trimitere la educaţia copilului (gr. pais - paidos – copil, gr.
agogé - conducere, îndrumare), pedagogia abordează educaţia dincolo de graniţele copilăriei,
extinzându-se la întreaga existenţă umană, deci asupra tuturor vârstelor, integrând şi articulând
un sumum al reflecţiilor şi al rezultatelor cercetărilor ştiinţifice asupra fenomenului educaţional;
altfel spus, este o ştiinţă a educaţiei( pentru toate vârstele).
De altfel, specialiştii în epistemologia educaţiei pun în evidenţă pluralitatea,
complexitatea şi globalitatea aspectelor educaţiei care pot fi abordate într-o manieră
interdisciplinară prin „ştiinţa educaţiei” (azi se preferă din ce în ce mai mult singularul în locul
expresiei „ştiinţe ale educaţiei”), care rămâne deschisă la noi provocări, argumente, interpretări,
teze şi modele.
La noi, termenul de pedagogie se regăseşte pentru prima dată în titlul scrierii lui Iosif
Moesiodax – Tratat despre educaţia copiilor sau Pedagogia care este descrisă ca „o metodă ce
îndrumează moravurile copiilor spre virtuţi şi care le pregăteşte sufletul spre dragostea faţă de
însuşirea învăţăturilor” (I. Moesiodax, 1974, p. 23).
Alte definiţii:
Conform, autorului Sorin Cristea:
Pedagogia este ştiinţa care are ca obiect de studiu specific educaţia, explicată şi interpretată
printr-o metodologie specifică. În contextul expansiunii ştiinţelor educaţiei, pedagogia este
considerată ştiinţă de bază a educaţiei cu “caracter normativ care elaborează teorii, modele şi
principii necesare pentru armonizarea situaţiei pedagogice.” (Dictionnaire actuel de l
education, 1993, p. 961)
Pedagogia este o ştiinţă socioumană specializată în studiul educaţiei pe baza unei metodologii şi
a unei normativităţi specifice.
2
Aurora Jipa – Profesor Pedagogie
Scoala Sanitara Postliceala ,,Carol Davila”
(Sorin Cristea – Fundamentele pedagogiei, 2010, p. 24)

“Pedagogia se poate defini succint ca ştiinţă a educaţiei. Din punct de vedere

etimologic, termenul pedagogia derivă din cuvântul grecesc paidagogia – de la pais, paidos =
copil şi agogé= acţiunea de a conduce semnificând, în sensul propriu al cuvântului, conducerea
copilului, creşterea acestuia sub aspect practic, concret.
Pedagogia este ştiinţa care studiază fenomenul educaţional, cu toate implicaţiile sale
asupra formării personalităţii umane în vederea integrării sale active în viaţa socială.”
(I. Nicola, Tratat de pedagogie, 2008)
Pedagogia este ştiinţa care propune un „ansamblu de referinţe şi de demersuri” teoretice
şi metodice capabile să clarifice educaţia şi să proiecteze „un program de acţiune”.
(Dicţionnaire encyclopédique de l’ education et de la formation, 1994, pp. 892-893)

Rolul şi sarcinile pedagogiei:

Specialiştii susţin că pedagogia studiază:
- dimensiune generală şi profundă a educaţiei
- esenţa şi trăsăturile educaţiei,
- scopul şi sarcinile educaţiei
- valoarea şi limitele ei
- conţinutul, metodele, formele de desfăşurare a activităţilor educative
- principiile care coordonează actul educativ etc.

„ Specific pedagogiei este faptul că ea priveşte educaţia în perspectivă axiologică

(valorică). Ea nu se rezumă numai la a explica fenomenul educativ, ci ţinteşte la
îmbunătăţirea şi perfecţionarea acestuia.”

Conform autorului Ioan Nicola, pedagogia are următoarele sarcini:

- studierea activităţii şi comportamentului profesorului ca agent al acţiunii educaţionale în
şcoală ( personalitatea, pregătirea, aptitudinile, deprinderile acestuia);
- studierea tehnologiei educaţionale, respectiv a strategiilor didactice, a mijloacelor de
predare-învăţare, formelor de organizare a procesului de învăţământ, a relaţiei profesor-
elev.
- investigarea activităţii şi comportamentul elevilor în activitatea de învăţare în şcoală,
precum şi în mod diferenţiat, în funcţie de obiectele de învăţământ;
- studierea sistemului de învăţământ, a diferitelor sale componente, prin prisma eficienţei
lor pedagogice şi a relaţiilor dintre ele.

De subliniat este poziţia lui Emile Planchard după care pedagogia “se ocupă cu ceea ce
este, cu ceea ce trebuie să fie şi cu ceea ce se face; este ştiinţă descriptivă, teorie normativă
realizare practică”.

3
Aurora Jipa – Profesor Pedagogie
Scoala Sanitara Postliceala ,,Carol Davila”
Statutul epistemologic al pedagogiei

Fiind desprinsă din trunchiul filosofiei, pedagogia şi-a căpătat în timp statutul de ştiinţă
distinctă şi autonomă.
Statutul epistemologic al pedagogiei este asigurat de o serie de elemente: obiect propriu de
studiu, metodologie şi normativitate specifice.

Obiectul de studiu al pedagogiei – este educaţia sau fenomenul educaţional – cu toate

implicaţiile pe care le are asupra formării personalităţii şi a pregătirii acesteia pentru integrarea în
viaţa socială, în conformitate cu finalităţi precizate.
Metodologie de cercetare specifică – ansamblul de strategii, metode, mijloace specifice de
investigare/cercetare a educaţiei/fenomenului educaţional cu scopul ameliorării, îmbunătăţirii,
perfecţionării acestuia în plan teoretic şi practic-aplicativ.
Dintre metodele folosite, amintim: metoda observaţiei, metoda studiului de caz, experimentul
pedagogic, metoda analizei documentelor şcolare, a produselor activităţii activităţilor etc.
Normativitatea specifică pedagogiei - ansamblul de axiome, postulate, legi, principii, reguli
etc. care au ca scop proiectarea, realizarea şi dezvoltarea educaţiei.

Conform lucrării Fundamentele pedagogiei, S. Cristea, 2011, pp.66 -67:

I. Axiomele pedagogiei:
 Axioma filosofică a educaţiei
 Axioma sociologică a educaţiei
 Axioma psihologică a educaţiei

II. Legităţile pedagogiei:

 Legitatea pedagogică sau didactică – optimizarea raporturilor dintre funcţiile şi
finalităţile educaţiei, dintre obiectivele –conţinuturile- metodologia - evaluarea activităţii
de educaţie
 Legitatea sociologică a educaţiei – optimizarea raporturilor dintre actorii educaţiei la
toate nivelurile sistemului de educaţie (macrostructural, microstructural).
 Legitatea psihologică a educaţiei – optimizarea raporturile dintre condiţiile externe şi
interne la e activităţii de educaţie, exprimate la nivel de învăţare
 Legitatea gnoseologică a educaţiei – optimizarea raporturilor dintre volumul de
cunoştinţe acumulat la nivel cultural (ştiinţă, tehnologie, artă, filosofie, religie, politică
etc.) şi capacitatea de receptare şi interiorizare a educatului.
 Legitatea organizaţională a educaţiei – optimizarea raporturilor dintre resursele
pedagogice existente şi rezultatele obţinute.
 Legitatea cibernetică a educaţiei –optimizarea raporturilor dintre obiectivele şi
conţinuturile activităţii de educaţie şi rezultatele obţinute evaluate continuuu (prin
circuite de conexiune inversă, elaborate de educator şi educat, cu funcţie de reglare –
autoreglare a activităţii).

III. Legi specifice (legi ale unor componente de bază a educaţiei)

 Legea ponderii funcţiei culturale a educaţiei
 Legea corelaţiei permanente dintre educator şi educat

4
Aurora Jipa – Profesor Pedagogie
Scoala Sanitara Postliceala ,,Carol Davila”
  Legea unităţii dintre cerinţele sociale şi psihologice exprimate la nivelul finalităţilor
educaţiei

 Legea unităţii dintre conţinuturile şi formele generale ale educaţiei

 Legea organizării educaţiei la nivel de sistem
 Legea ofertei metodologice deschise în raport de resursele pedagogice existente
 Legea necesităţii evaluării educaţiei în mod continuu şi la diferite intervale de timp
 Legea proiectării pedagogice a educaţiei prin optimizarea raporturilor dintre finalităţi -
conţinuturi – metodologie – evaluare – context de realizare.

IV. Legi concrete

 Legi ale învăţării (legea conexiunii inverse in inv.)
 Legea operaţionalizării obiectivelor la nivelul corelaţiei optime între sarcinile concrete
propuse şi resursele reale existente
 Legea selectării conţinuturilor în raport cu valoarea lor formativă pozitivă
 Legea adaptării permanente a metodelor de instruire la situaţiile concrete de învăţare
 Legea valorificării tuturor formelor, strategiilor şi metodelor de evaluare în raport cu
contextul intruirii

V. Principii pedagogice
 Principii generale – vizând proiectarea, conceperea activităţilor de instruire etc.
 Principii concrete – principii didactice (principiul învăţării conştiente şi active, principiul
legăturii legăturii teoriei cu practica, principiul învăţării temeinice etc)

VI. Reguli pedagogice care au un caracter operaţional în cadrul fiecărui principiu.

Constituirea pedagogiei ca ştiinţă

Etape în constituirea pedagogiei ca ştiinţă:

 Etapa empirică sau preştiinţifică:
 pedagogia populară: (idei, maxime, proverbe de esenţă educativă)
 Etapa pedagogiei ştiinţifice:
 etapa gândirii antice - idei şi reflecţii cu valoare educativă regăsite în operele
gânditorilor şi filosofilor timpului: Socrate, Platon, Aristotel, Quintilian etc.
 etapa pedagogiei creştine: Clement Alexandrinul, Origene, Ioan Hrisostomul, Sfântul
Augustin, Toma D’Aquino etc.
 marile sisteme pedagogice: Jan Amos Comenius, Jean Jacques Rousseau, Johann
Friedrich Herbart
 pedagogia experimentală: Ernst Meumann, Wilhelm August Lay, Alfred Binet,
 pedagogia socială – Paul Natrop, Émile Durkheim;
 curentul „Educaţia nouă”: Ellen Key, Maria Montessori, Édouard Claparède, Ovide
Decroly etc.
 dezvoltarea curentului „Educaţia nouă” – Şcoala activă
 Adolphe Ferriere, Roger Cousinet, Célestin Freinet;
 pedagogia filosofică: Herbert Spencer, William James, John Dewey, Eduard Spranger,
Rudolf Steiner.
 viziunea interdisciplinară asupra pedagogie
5
Aurora Jipa – Profesor Pedagogie
Scoala Sanitara Postliceala ,,Carol Davila”
Teorii specifice, modele de abordare = paradigme

Paradigme ale Caracteristici

pedagogiei
Paradigma - până în sec- XVII- XIX
magistrocentristă - susţine un model de realizare a educaţiei rigid, dirijist
(specifică pedagogiei - profesorul este cel care dirijează întreg demersul educativ, elevul
tradiţionale) fiind cel care, de regulă, reproduce conţinuturile transmise
Paradigma - sec. XIX- XX
psihocentristă - curentul Educaţia Nouă – valorifică resursele interne ale celui
educat; (centrarea pe elev)
- pune accent pe importanţa psihologiei în actul instruirii
Paradigma - primele decenii ale sec. XIX
sociocentristă - pune accent pe factorul social în educaţie (Emile Durkheim)
Paradigma - prima jumătate a sec. XX –
curriculumului - pune accent pe finalităţi ca relaţie între cerinţele psihologice ale
elevului şi exigenţele societăţii
- se angajează în reconstrucţia teoriei şi practicii educaţiei,
adaptându-le exigenţelor societăţii bazate pe cunoaştere.

Clasificarea ştiinţelor educaţiei:

După Sorin Cristea o posibilă taxonomie a ştiinţelor educaţiei, cu caracter orientativ şi deschis,
are la bază două criterii:
1. Modul de raportare la obiectul de studiu specific pedagogiei-educaţiei
(dimensiunea funcţional - structurală a educaţiei)
A. Ştiinţe pedagogice fundamentale - studiază domeniile de maximă generalitate a educaţiei:
Ştiinţe pedagogice fundamentale Obiect de studiu
Teoria generală a educaţiei Educaţia
Teoria generală a instruirii /Didactica Instruirea
generală
Teoria generală a curriculumului Proiectarea educaţiei/ instruirii
Teoria generală a cercetării pedagogice Analiza metodelor de investigare şi
inovare a educaţiei

B. Ştiinţe pedagogice aplicative/ pedagogii diferenţiale - studiază domenii aplicative ale

educaţiei.
a. Ştiinţe pedagogice aplicative pe domenii de activitate: pedagogia socială, pedagogia artei,
pedagogia sportului, pedagogia militară, pedagogia medicală, pedagogia. industrială, pedagogia
agrară etc.
b. Ştiinţe pedagogice aplicative pe perioade de vârstă psihologică/şcolară: pedagogia preşcolară,
pedagogia, şcolară pedagogia universitară, pedagogua profesională, pedagogia adulţilor.
c. Ştiinţe pedagogice aplicative pe discipline de învăţământ: didactica specialităţii

6
Aurora Jipa – Profesor Pedagogie
Scoala Sanitara Postliceala ,,Carol Davila”
d. Ştiinţe pedagogice aplicative în situaţii speciale: pedagogia orientăţii şcolare şi profesionale,
pedagogia deficienţelor de diferite tipuri (defectologie), pedagogia ocrotirii sociale, pedagogia
aptitudinilor speciale, pedagogia alternativelor educaţionale.
2. Metodologia specifică de cercetare a dimensiunii funcţional-structurale a educaţiei
a. După metodologia generală sau de tip disciplinar adoptată în mod preponderent: istoria
pedagogiei, pedagogia comparată, p. experimentală, p. cibernetică.
b. După metodologia de tip interdisciplinar angajată preponderent la nivel primar
(intradisciplinar) prin aprofundarea în domeniu (sau modul de studiu, obiectiv-conţinut specific
etc) al unei ştiinţe pedagogice fundamentale: Teoria şi metodologia evaluării; Teoria educaţiei
morale; Teoria educaţiei intelectuale, Teoria educaţiei tehnologice etc.
c. După metodologia de tip interdisciplinar angajată preponderent la nivel secundar
(interdependenţe care vizează o posibilă sinteză între disciplinele/ştiinţele pedagogice
fundamentale şi alte discipline/ştiinţe pedagogice fundamentale -sau domenii fundamentale ale
culturii – interdependenţe între “disciplinele-mamă”): Filosofia educaţiei, Psihologia educaţiei,
Sociologia educaţiei; Antropologia educaţiei; Economia educaţiei, Biologia educaţiei; Teologia
educaţiei.
d. După metodologia de tip interdisciplinar angajată preponderent la nivel terţiar-
interpretări, intersecţii care tind spre hibridare între disciplinele/ştiinţele pedagogice
fundamentale (sau unele subdiscipline subordonate acestora) şi una sau mai multe subdiscipline
(subordonate unor discipline/ ştiinţe fundamentale sau domenii fundamentale ale culturii):
Logica educaţiei, Etica educaţiei, Axiologia educaţiei, Epistemologia ştiinţelor educaţiei, Politica
educaţiei, Sociologia curriculumului, etc.

7
Aurora Jipa – Profesor Pedagogie
Scoala Sanitara Postliceala ,,Carol Davila”
ANEXA

? Întrebări şi reflecţii personale:

 Care sunt principalele caracteristici ale pedagogiei?
 Precizaţi rolul studierii pedagogiei în formarea dumneavoastră.
 Explicaţi legătura pedagogiei cu alte ştiinţe.

Câteva contribuţii în sfera educaţiei:

Socrate (469-399 i. Hr.)

- filosof grec - consideră că scopul cunoaşterii are ca finalitate obţinerea virtuţii;

- este cunoscut “ca educator al cetăţii, un dascăl de înţelepciune şi virtuţi morale, dispus să
ofere cu generozitate învăţătura oricui se arăta dispus să-l asculte.”(I. Albu, 2009, p. 41)
- elaborează metoda euristică (gr. evriskein - a descoperi) – metodă de dezvoltare a gândirii ce
are la bază maieutica („arta moşirii spiritelor” sau „arta naşterii adevărului” - descoperirea
noilor cunoştinţe cu ajutorul întrebărilor şi răspunsurilor sau „exerciţiul erotetic”); abordările
euristice sunt divvers valorificate în pedagogia/didactica actuală (ex. strategie euristică,
conversaţie euristică, exerciţiu euristic).
- Socrate pledează pentru cultivarea raţiunii, considerând că exerciţiile problematizante îl ajută
pe discipol să-şi descopere propriul potenţial şi propriile limite, oferindu-i astfel posibilitatea să-
şi valorifice eficient propria cunoaştere (specialiştii în educaţie vorbesc astăzi despre strategii
centrate pe elev, dezvoltarea gândirii critice, formarea /dezvoltarea competenţelor
metacognitive etc.).
- ironia şi autoironia ( socratică) exprimată prin expresia binecunoscută “Ştiu că nu ştiu
nimic”- erau procedee adesea utilizate de filosof;
- Socrate nu a lăsat nimic scris; ceea ce cunoaştem despre viaţa şi activitatea sa regăsim în
special în scrierile lui Xenofon şi ale lui Platon.
Socrate afirmă că “Arta educaţiei este cel mai mare bun al omului”
(Xenofon –Apologia lui Socrate)
„Dar mai de preţ în meseria mea este faptul de a încerca dacă mintea unui tânăr este capabilă,
în oricare împrejurare, să producă doar ceva aparent şi fals, ori ceva autentic şi adevărat.
Încolo, menirea mea e la fel cu a moaşelor... Eu nu sunt deloc un înţelept şi nici nu am făcut vreo
descoperire care să fie socotită ca odraslă a spiritului meu. Acei care se adună în jurul meu –
unii dintre ei – par nepricepuţi cu desăvârşire la început, dar pe măsură ce se prelungeşte
comunicarea nostră şi întrucât Zeul îi ajută, fac progrese minunate... E limpede că de la mine nu

8
Aurora Jipa – Profesor Pedagogie
Scoala Sanitara Postliceala ,,Carol Davila”
au învăţat nimic, totul fiind descoperit de ei şi în ei şi păstrat ca atare” (afirmă Socrate în
Dialogul Theaitetos, Platon – Opere, vol. I)

Prezentăm mai jos un scurt dialog între Socrate şi Menon - din Dialogul - Menon sau
Despre virtute (Platon, Dialoguri, Editura IRI, Bucureşti, 1996, p. 368)
“SOCRATE: Cum ţi se pare, Menon? Datu-ne-a el (n.n sclavul) drept răspuns vreo părere pe
care n-a cugetat-o singur prin sine?
MENON: Nu, totul a fost al lui.
SOCRATE: Şi totuşi, cum am mai spus puţin mai înainte, el n-avea habar.
MENON: Adevăr grăieşti.
SOCRATE: Erau deci într-însul părerile acestea ori nu?
MENON: Da.
SOCRATE: Aşadar, într-unul care nu ştie nu pot exista totuşi păreri adevărate despre chiar
lucrurile pe care nu le ştie?
MENON: Vădit că da.
SOCRATE: Dar acum părerile acestea se răscolesc în el şi apar ca un vis; ci dacă-l va întreba
cineva aceleaşi lucruri, repetat şi în chipuri deosebite, află că până la urmă el nu va fi cu nimic
mai puţin sigur un cunoscător al lor.
MENON: Pare cu putinţă.
SOCRATE: Nu devine astfel un cunoscător fără să-l fi învăţat nimeni? Cineva care-şi ia şctiinţa
din sine însuşi, numai prin întrebări?
MENON: Da......”

Platon (469-399 i. Hr.) ( Πλάτων; Plátōn) Numele său real era Aristocles; Platon a fost o
poreclă primită datorită pieptului său lat.

- discipol al lui Socrate (stă lângă maestrul său timp de 8 ani, de la vârsta de 20 de ani până la
sfârşitul vieţii acestuia)
- principalele lucrări despre educatie – Republica şi Legile, dar şi celebrele Dialoguri
- consideră că şcoala trebuie să treacă sub coordonarea/preocuparea statului, minimizând rolul
familiei în formare;
- propune structura unui sistem de învăţământ public – organizat din mai multe tipuri de şcoli;
- în concepţia sa predomină educaţia intelectulă şi educaţia fizică, iar exemplele practice sunt
esenţiale în formare.
- consideră jocul foarte important la vârsta preşcolară.
- Şcoala sa - Akademia – deschisă în 388 i.Hr.– pe a cărui frontispiciu era scris:“Nimeni să nu
intre aici dacă nu e geometru”, funcţionează până la sfârşitul vieţii filosofului – (Platon trăieşte
până la vârsta de 80 de ani); În această şcoală predominau metodele euristice care solicitau pe
discipoli să depăşească prin efort personal dificultăţile întîmpinate în cunoaştere. Se studiau cu
precărere matematica şi filosofia.
- Platon pregăteşte calea întemeierii logicii ca ştiinţă în curs de formare.

9
Aurora Jipa – Profesor Pedagogie
Scoala Sanitara Postliceala ,,Carol Davila”
Aristotel (384 -322 I.HR)

- educaţia are ca scop atingerea virtuţii absolute – care constă din realizarea continuă a binelui,
frumosului, adevărului;
- educaţia trebuie să fie o prioritate a statului : “Nu s-ar putea deci tăgădui că educaţia copiilor
trebuie să fie unul din obiectele de căpetenie ale grijii legiuitorului. Pretutindeni unde educaţia s-
a nesocotit, statul a primit din pricina aceasta o lovitură funestă.”(Aristotel, Politica, Editura
Antet, Bucureşti, 1996, p.157)
- „copilul este un bloc de marmură, educatorul este sculptorul, iar educaţia este opera de cioplire
sau de modelare” = educaţia este o operă de modelare.
- Aristotel fondează şcoala de învăţământ superior numită Lyceum unde se pune accent pe studiul
ştiinţelor naturii, filosofiei şi logicii.
Socrate şi Platon au contribuţii şi în sfera educaţiei morale.
Socrate, apoi şi discipolul său, considerau că necunoaşterea/ ignoranţa este cauza
“răului” - „greşim din ignoranţă” - ceea ce înseamnă că doar cunoaşterea normelor morale ar fi
suficientă pentru realizarea „binelui”. În acest sens, au propus metoda instruirii morale.
Aristotel, plecând de la expresia - “cunosc binele, îl aprob, dar fac răul”- consideră că e
nevoie, pe lângă metoda instruirii, de exerciţiul moral ca metodă fundamentală a formării
comportamentului.

Jan Amos Comenius (Komensky) (1592 –1670) ceh de origine,

- doreşte să fundamenteze o ştiinţă a educaţiei bazată pe principiul conformităţii cu
natura;
- a elaborat sistemul de învăţământ pe clase, lecţii şi materii;
- a dat anului şcolar o structură organizatorică proprie;
- este primul autor de manuale;
- este considerat întemeietorul pedagogiei moderne;
Lucrarea sa reprezentativă este „Didactica magna” (Marea didactică ) cu subtitlul “Omnes
omnia docendi artificium”- “ştiinţa sau arta de a-i învăţa pe toţi totul” .
Această lucrare, publicată în anul 1632 în latină, este primul tratat de didactică ce abordează
într-o manieră sintetică întregul proces de educaţie – acoperind de fapt întreg spaţiul pedagogiei.
Autorul, considerat şi „părintele didacticii”, este primul care propune un sistem pedagogic
închegat şi abordează probleme fundamentale ale procesului educativ precum: organizarea
procesului instructiv, principiile, conţinuturile, metodele de predare, etapele lecţiei, dar şi aspecte
ale organizării interne a şcolii. Ideile sale novatoare au stat ca punct de reper pentru abordările
ulterioare asupra educaţiei.

10
Aurora Jipa – Profesor Pedagogie
Scoala Sanitara Postliceala ,,Carol Davila”
 Jan Amos Comenius
(1592 –1670)
Portretul lui Comenius
realizat de Rembrandt

Concepţia sa pedagogică se centrează pe o serie de idei despre om, educaţie, organizarea

învăţământului şi metodica desfăşurării activităţii instructiv-educative în şcoală.
Prima lucrare care l-a făcut cunoscut pe Comenius este Janua aurea linguarum reserata
(1631) Uşa deschisă a limbilor care este o enciclopedie a tuturor cunoştinţelor despre lume şi o
propunere de metodă pentru învăţarea limbilor străine; lucrarea a fost tradusă în 12 limbi
europene şi 4 asiatice şi era, în acel timp, cea mai răspândită carte din lume, după Biblie.
În anul 1632 termină lucrarea Didactica Magna pe care o scrie în limba cehă, ulterior
publicând-o şi în limba latină la Amsterdam în anul 1657 într-un volum cu titlul Opera didactica
omnia (Toate operele didactice) alături de alte lucrări importante: Informatorium scholae
maternae, Janua aurea linguarum reserata, Prodromus pansophiae etc.
Opera lui Comenius stă sub semnul încrederii în puterea educaţiei şi, în acest sens, propune
şcoli pentru toţi copiii, indiferent de condiţia lor socială.
„Omul, dacă vrea să fie om, trebuie să fie educat”, afirmă pedagogul, iar educaţia este singura
modalitate de înălţare şi înnobilare a fiinţei umane. Şcoala este considerată „drumul regal” spre
înţelepciune şi trebuie să devină „un atelier al umanităţii” în care copiii să asimileze cunoştinţe
din diferite domenii (cultură), virtuţi şi evlavie/pietate.
Dacă scopul vieţii este pregătirea pentru fericirea eternă, scopurile educaţiei sunt cunoaşterea
de sine şi a lumii înconjurătoare, stăpânirea de sine şi năzuinţa spre Dumnezeu.
Comenius susţine o educaţie care să respecte legile naturii şi, în acest sens, propune principiul
respectării particularităţilor de vârstă şi de aici o periodizare a vieţii copilului pe trepte de vârstă,
fiecăreia corespunzându-i un tip de şcoală
Schola materna Şcoala elementară Gimnaziul Academia /învăţământul
(educaţia în familie) superior
prima copilărie a doua copilărie pubertatea şi tinereţea
0-6 ani 6-12 ani adolescenţa 18- 24
12-18 ani

Mai mult, pedagogul ceh propune şi înfiinţarea unei şcoli în care să fie formaţi viitorii dascăli –
Collegium didacticum.
J.A Comenius consideră didactica ca ştiinţa organizării şi desfăşurării instrucţiei şi educaţiei
în şcoală, însă astăzi termenul a cunoscut extinderi asupra problematicilor abordate.

11
Aurora Jipa – Profesor Pedagogie
Scoala Sanitara Postliceala ,,Carol Davila”
*** Teme de reflecţie:

Considerăm că precizările din prima pagină a lucrării Didactica magna ilustrează grăitor
concepţia novatoare a autorului cu privire la educaţie şi este, cu siguranţă, o invitaţie la lectură şi
reflecţie.

Citind textul de mai jos, găsiţi similitudini între mesajele educative transmise de J. A.
Comenius în secolul XVIII în lucrarea Didactica Magna şi elemente ale actualei reforme a
educaţiei.

Marea Didactică

Care
ne înfăţişează o artă universal-valabilă de a învăţa pe toţi toate

sau
un mod sigur şi ales de a întemeia în toate comunităţile, oraşele şi satele unui stat creştin astfel
de şcoli, încât tot tineretul de ambe sexe – fără a neglija pe nimeni, de nicăieri – să poată fi
instruit în ştiinţe, împodobit cu bune moravuri, pătruns de evlavie şi înarmat, pe această cale
metodică, în anii tinereţii, pentru tot ceea ce este în legătură cu viaţa prezentă şi viitoare, printr-
o învăţătură dată pe scurt şi temeinic,
în care:
fundamentele tuturor sfaturilor (îndrumărilor) sunt scoase din însăşi natura lucrurilor,
adevărul
este demonstrat prin exemple date în mod paralel, luate din îndeletnicirile practice,
succesiunea
e rânduită după ani, luni, zile şi ore şi, în sfârşit, e arătată o cale uşoară şi sigură de a înfăptui
cu succes aceste sfaturi (îndrumări).

Începutul şi sfârşitul Didacticei noastre trebuie să fie:

- de a căuta şi de a găsi o metodă prin care profesorii să predea mai puţin, iar elevii să
înveţe mai mult;
- şcoalele să aibă mai puţină gălăgie, mai puţină plictiselă şi mai puţină muncă
zadarnică şi dimpotrivă;
- mai multă linişte, mai multă plăcere şi-un mai mare şi mai temeinic progres;
- iar comunitatea (obştea) creştină să arate: mai puţină ignoranţă, mai puţină
dezordine şi dezbinare şi, din contră, mai multă lumină, mai multă ordine, pace şi
linişte.

12
Aurora Jipa – Profesor Pedagogie
Scoala Sanitara Postliceala ,,Carol Davila”
John Locke (1632- 1704) - născut în Anglia, studiază la Londra, apoi la Oxford

Prin lucrarea sa „Câteva cugetări asupra educaţiei” (1693) – are contribuţii

asupra pedagogiei sec. XVIII-XIX
- el susţine că nu există idei înnăscute, că ideile se dobândesc prin
intermediul simţurilor la care participă raţiunea ( se numără printre
reprezentanţii filosofiei empiriste)
- acordă educaţiei o mare putere; consideră că: „ nouă zecimi dintre oamenii cu care ne
întâlnim sunt ceea ce sunt, buni sau răi, folositori sau nefolositori – datorită educaţiei.
Educaţia este aceea care creează diferenţele dintre oameni.
- susţine un învăţământ intuitive, care să se plieze pe individualitatea copilului, iar acesta
să fie implicat în activităţi plăcute.
- recomandă studierea materiilor de învăţământ utile viitorului gentlemen.

Jean Jacques Rousseau (1712-1778) – ilustru gânditor al Ilumunismului

- principalele lucrari în care sunt prezentate ideile pedagogice ale autorului sunt Emile şi La
Nouvelle Héloïse.
- prima dintre lucrări - “Emil sau despre educaţie” - este un roman pedagogic în care este
prezentată de la naştere până la maturitate viaţa personajului principal – Emil, autorul oferind
idei novatoare în sfera educaţiei pentru epocă.
- Propune :
- Principul educaţiei negative : « Cea dintâi educaţie trebuie să fie, aşadar, pur
negativă. Ea constă nu în a transmite virtutea sau adevărul, ci în a păzi inima de viciu şi
spiritul de eroare »
( J.J. Rousseau, Emil sau despre educaţie, EDP, 1973, p.70)
« Totul este bun când iese din mâinile Creatorului; totul degenerează în mâinile omului.”
(idem)
- Principiul respectării vârstei copilăriei :
„Oameni, fiţi umani, iată prima voastră datorie! Fiţi umani pentru toate stările, pentru
toate vârstele, pentru tot ceea ce nu este străin de om. (...) Iubiţi copilăria, ocrotiţi-i jocurile,
plăcerile, drăgălăşeniile ei! Care din voi n-a regretat câteodată această vârstă când avea
întotdeauna râsul pe buze şi sufletul totdeauna liniştit? De ce vreţi să lipsiţi pe aceşti mici
nevinovaţi de plăcerea unui timp fugar, atât de scurt şi de un bun atât de preţios, pe care nu ştiu
să-l folosească în rău? De ce vreţi să umpleţi de amărăciune şi de durere aceşti dintâi ani, care se
scurg atât de repede şi care nu se mai întorc vreodată, nici pentru ei, nici pentru voi. ” (...)
„ Copilăria are feluri de a vedea, gândi şi simţi care îi sunt proprii; nimic nu e mai nesăbuit decât
să vrem să le înlocuim cu ale noastre. ” (J. J. Rousseau, Emil sau despre educaţie)
- Principiul necesităţii naturale
- Filosoful demonstrează că omul/ copilul poate fi antrenat în procesul propriei sale formări.
– este considerat prin această idee, promotor al „Şcolii Active”.
13
Aurora Jipa – Profesor Pedagogie
Scoala Sanitara Postliceala ,,Carol Davila”
 14
Aurora Jipa – Profesor Pedagogie
Scoala Sanitara Postliceala ,,Carol Davila”