FUNDAMENTELE

PEDAGOGIEI

Note de curs

LECT. UNIV. DR. ANCA SIMION

 Educaţia
2

 Immanuel Kant: Educaţia este activitatea de disciplinare, cultivare,

civilizare şi moralizare a omului iar scopul educaţiei este de a dezvolta

în individ toată perfecţiunea de care este susceptibil.

 Johann Friedrich Herbart: Educaţia este acţiunea de formare a

individului pentru el însuşi, dezvoltându-i-se o multitudine de interese.

 John Dewey: Educaţia este acea reconstrucţie sau reorganizare a

experienţei care se adaugă la înţelesul experienţei precedente şi care

măreşte capacitatea de a dirija evoluţia celei care urmează. (cf. Cucoș,
1996)
 Jan Amos Comenius (1592 – 1670)
3

 “ Toata viața este școală.”

 Opera sa Didactica Magna îl face să fie considerat, în

momentul de față, părintele educației moderne.

 Regula de aur a profesorului: întregul proces de învățare se

adresează tuturor simțurilor.

 Comenius este adeptul educării omului în întregul său,

dezvoltării fiinţei umane în armonie, de la dezvoltarea
capacităţilor fizice, la cultivarea minţii, voinţei şi simţurilor.
 Stadiile de dezvoltare introduse de
Comenius
4

Procesul intens de devenire a personalităţii se

realizează în primii 24 de ani din viaţă, perioadă în
care discipolul va învăţa în patru şcoli:
 Prima copilărie (0 – 6 ani) – educația preșcolară
 A doua copilărie (6 – 12 ani) – şcoala primară și
gimnazială
 Adolescenţa (12 – 18 ani) – liceul

 Tinereţea (18 – 24) – academia şi călătoriile

 Concepţia pedagogică a lui Comenius
5

 În concepţia pedagogică a lui Comenius se regăseşte:

 teoria senzualistă – lumea exterioară se percepe prin
intermediul organelor de simţ
 teoria empiristă – cunoaşterea se realizează prin experienţă.

 Comenius tratează în profunzime procesul instructiv

ca proces complex de învăţare a ştiinţelor, artelor şi
limbilor, dar îl consideră ca o condiţie a constituirii
moralităţii.
 Educaţia
6

Perspectiva etimologică
• latinescul educo-educare (a
alimenta, a creşte, a îngriji)
Perspectiva acţională
• Educaţia este un ansamblu de acţiuni
• latinescul educe-educere (a desfăşurate deliberat în cadrul unei
duce, a conduce, a scoate). societăţi pentru transmiterea şi
formarea la tinerele generaţii a
comportamentelor şi valorilor
acumulate de-a lungul timpului, a
zestrei culturale a omenirii în general.
 Educaţia
Perspectiva
procesuală
• se realizează pe două
dimensiuni:
• dimensiunea psihologicã
• dimensiunea socialã
7
Perspectiva relaţională
• Educaţia este deopotrivă o relaţie
umană şi socială între educator şi
educat, relaţie în interiorul căreia
primul urmăreşte schimbarea
intenţionată a celui de-al doilea,
în conformitate cu un scop bine
definit.
 Funcţiile educaţiei
8

funcţia de selectare, prelucrare şi transmitere a informaţiilor

şi valorilor de la societate la individ;

funcţia de dezvoltare a potenţialului biopsihic al omului;

funcţia de asigurare a unei inserţii sociale active a subiectului

uman;
Alte trei categorii de funcţii ale educaţiei
9

funcţia cognitivă (de vehiculare a tezaurului de cunoştinţe);

funcţia axiologică (de valorizare şi dezvoltare a

potenţialului de creaţie culturală);

funcţia socio-economică (de pregătire şi formare a

indivizilor pentru producţia materială);
Formele educaţiei şi relaţiile dintre ele
10

Educaţia Educaţia Educaţia

formală nonformală informală
• ansamblul acţiunilor • include multiple • totalitatea
sistematice şi activităţi de educaţie informaţiilor
organizate, elaborate şi instruire vehiculate în contextul
şi desfăşurate în extraşcolare, situaţiilor cotidiene cu
cadrul unor instituţii acţiunile situate în care este confruntat
de învăţământ acest context individul, neprelucrate
specializate în scopul caracterizându-se pedagogic sau
formării printr-o mai mare transmise în
conformitate cu
personalităţii umane. varietate şi principiile de
flexibilitate. organizare şi
desfăşurare a
procesului instructiv-
educativ.
Formele educaţiei şi relaţiile dintre ele
11

Tipuri de educație Avantaje Dezavantaje

• posibilitatea realizării unei • centrarea excesivă pe
evaluări individualizate de tip realizarea competenţelor;
Educaţia formală formativ; • restrângerea libertăţii de
• dezvoltarea sistematică a acţiune a elevului.
deprinderilor de muncă
intelectuală.
• spaţiu instructiv-educativ • absenţa unor demersuri
flexibil decât cel şcolar; evaluative sistematice.
Educaţia nonformală • o mai mare libertate de
acţiune;
• o mai bună selectare a
informaţiilor necesare.
• o mai mare libertate de • informaţii aleatorii,
acţiune şi posibilitatea de a neselectate .
Educaţia informală gestiona procesul de formare
al propriei personalităţi.
Pedagogia-teorie şi ştiinţă a educaţiei
12

 Etimologie - termenul “pedagogie” provine din

cuvintele greceşti pais, paidos – copil şi agoge –
acţiunea de a conduce.

 În ţara noastră termenul “pedagogie” s-a impus

efectiv începând cu secolul XVIII când Iosif
Moesiodax scrie cartea ”Tratat despre educaţia
copiilor sau Pedagogia”.
Pedagogia-teorie şi ştiinţă a educaţiei
13

Știinţa care analizează fenomenul educaţional în toată

complexitatea sa cu scopul optimizării atât a structurii sale
(relaţia finalităţi educaţionale - conţinut informaţional -
metode şi procedee practice de realizare) cât şi a influenţelor
acestuia asupra devenirii şi formării personalităţii celui care
se educă.
 Pedagogia ca ştiinţă a educaţiei
14

Rezultatele cercetării şi
Interogaţia pedagogică a reflecţiei pedagogice sunt
ajuns la decelarea unor stocate în ansambluri
Pedagogia şi-a conturat explicative numite teorii.
regularităţi în sfera
un obiect de interogaţie,
fenomenului educaţional, Explicaţia pedagogică a
acesta fiind fenomenul
pe baza cărora au fost ajuns în stadiul
educativ şi implicaţiile
formulate o serie de constituirii unor teorii
sale asupra dezvoltării
norme şi legi ce poartă consistente cu privire la
personalităţii umane.
numele de principii fenomenul educaţional şi
pedagogice. legităţile care îl
guvernează.
Pedagogia ca ştiinţă a educaţiei
15

ştiinţă descriptivă (se ocupă cu ceea ce

este);

teorie normativă (este preocupată de

ceea ce trebuie să fie);

realizare practică.
Elemente fundamentale ale procesului educativ
16

• ideal, scopuri, • ansamblul

obiective informaţional
educaţionale vehiculat

finalităţile conţinutul
educaţiei învăţămân
-tului

mijloacele actorii
şi procesului
strategiile educativ
• pentru atingerea
efectivă a
scopurilor şi •educatorul şi
obiectivelor educatul
educaţionale
propuse
Caracterul interdisciplinar al pedagogiei ca ştiinţă
17

relaţia
pedagogie-
biologie

relaţia relaţia
pedagogie- pedagogie-
filosofie psihologie

relaţia relaţia
pedagogie- pedagogie-
logică sociologie
 Sistemul ştiinţelor educaţiei
18

Diversificarea pedagogiei ca ştiinţă:

a) deosebirile tot mai mari dintre diferitele instituţii de instrucţie şi educaţie:

 pedagogie antepreşcolară
 pedagogie şcolară
 pedagogie universitară
 pedagogie specială

b) necesitatea studierii mai aprofundate a unor laturi sau forme ale educaţiei:
 teoria educaţiei intelectuale
 pedagogia familiei
 pedagogia socială
 educaţia adulţilor

c) necesitatea racordării pedagogiei la aspectele studiate:

 pedagogia prospectivă
 pedagogia comparată
 pedagogia experimentală
 Finalităţile educaţiei
19

 Educaţia este orientată şi dirijată în funcţie de

finalităţile (rezultatele) pe care aceasta le urmăreşte.

 Finalităţile sunt determinate preponderent de

contextul social-istoric în care se desfăşoară acţiunea
educaţională şi mai puţin de dorinţele proprii ale
elevului sau ale celui care organizează, declanşează şi
conduce acţiunea educativă.
 Finalităţile educaţiei
20

 Finalităţile exprimă orientările asumate la nivel de

politică educaţională în vederea dezvoltării
personalităţii umane în conformitate cu anumite
valori.

 Finalităţile educaţiei se structurează pe trei niveluri

ierarhic organizate:
• ideal educaţional;
• scopuri educaţionale;
• obiective educaţionale.
 Idealul educaţional
21

 Idealul educaţional este rezultatul unui proces de

raţionalizare, generalizare a unor fenomene sociale,
psihologice şi pedagogice, specifice unei etape
istorice, proces în urma căruia se proiectează apoi
trăsăturile fundamentale ale omului pe care educaţia
urmează să-l formeze.

 Prin intermediul idealului educaţional societatea îşi

proiectează propriile sale aspiraţii în legătură cu
achiziţiile fundamentale ale mebrilor săi, pe care
educaţia urmează să le realizeze.
 Idealul educaţional
22

Dimensiunea
socială

Dimensiuni
fundamentale

Dimensiunea Dimensiunea
pedagogică psihologică
 Idealul educaţional
23

are valoare orientativă şi prezintă generalitate

descriptivă pentru tot ceea ce se întreprinde
în direcţia formării şi educării omului

Concluzii impune o anumită atitudine faţă de fiinţa

umană în general

urmăreşte să atingă aspectele definitorii

pentru contextul istoric şi socio-economic în
care acesta urmează a se realiza.
 Scopurile educaţionale
24

 Scopurile educaționale reprezintă grad de generalitate

mediu, se desfășoară într-un interval mediu de timp și se
referă la dimensiunile educației (intelectuală, morală,
estetică, religioasă) la sistemul de învățământ, la cicluri
curriculare (ex. Scopul limbii române – învățarea
literelor sau alte noțiuni specifice domeniului).

 Scopurile educaţionale vizează finalităţi educaţionale

particulare, specifice spre exemplu diverselor laturi ale
educaţiei, diferitelor nivele şi profile de învăţământ şi
diferitelor tipuri de şcoli (Ionescu, M., 2001).
 Scopurile educaţionale
25

scopuri materiale scopuri formale

(urmărind modelarea
(centrate pe asimilarea de
aptitudinilor şi cultivarea
informaţii)
personalităţii)
 Scopurile educaţionale
26

scopuri
scopuri de conţinut
(centrate pe achiziţionarea de comportamentale
cunoştinţe punctuale) (formarea şi interiorizarea
unor acţiuni sau deprinderi)
 Scopurile educaţionale
27

scopuri utilitare scopuri nepragmatice

(axate pe formarea (vizează formarea unor
deprinderilor şi competenţelor conduite fără o finalitate
cerute de activitatea practică) practică imediată)
 Scopurile educaţionale
28

scopuri specifice scopuri

disciplinelor supradisciplinare
(dezvoltarea inteligenţei,
(caracteristice fiecărei materii) motivaţiei etc.)
 Obiectivele educaţionale
29

 Obiectivele sunt finalităţi educaţionale care au un nivel

redus de generalitate şi se realizează în intervale scurte de
timp, referindu-se la lecţii sau secvenţe de lecţii.

 Obiectivele educaţionale se împart în:

 obiective de ordin cognitiv,
 obiective de ordin afectiv-motivaţional,

 obiective de ordin comportamental.

 Obiectivele educaţionale
30

 A operaţionaliza un obiectiv înseamnă a-l transpune în

termeni de comportament concret, direct observabil şi
măsurabil.

 Operaţionalizarea unui obiectiv educaţional presupune

realizarea unei suite de precizări:
 precizarea performanţei,
 precizarea autorului performanţei,
 precizarea condiţiilor concrete în care va avea loc realizarea
performanţei respective,
 stabilirea unui nivel minimal acceptat de reuşită.
 Obiectivele educaţionale
31

 Conform pedagogului Cezar Bârzia cele trei cerințe ale

operaționalizării sunt:

 Un obiectiv operațional precizează o modificare calitativă (și nu

doar cantitativă) a capacităților elevilor.

 Pentru fiecare obiectiv operațional este important să se precizeze

situațiile de învățare sau condițiile care determină modificările
așteptate.

 Definirea unui obiectiv operațional este: nivelul realizării și nivelul

minim de realizare a obiectivului operațional.
 Concluzii
32

 Între ideal, scopuri şi obiective educative există o strânsă

interdependenţă.

 Idealul educaţiei determină scopurile şi obiectivele

educative, iar acestea, la rândul lor, concretizează pe
diverse planuri cerinţele generale ale idealului.

 Dacă obiectivele şi scopurile educaţionale nu sunt atinse

atunci idealul educaţional devine imposibil de realizat.
 Taxonomia lui Bloom
33

 In taxonomia lui Bloom comportamentul este descris prin

verb şi substantiv.

 Premise: este o taxonomie în două dimensiuni: formulată

în termeni de Cunoştere/Cunoştinţe respectiv Procese
cognitive.

 T(ranziţia) de la O(riginal)BT (Bloom Taxonomy) la

R(evised)BT
 Taxonomia lui Bloom
34

 Premise: teoriile cum sunt Constructivismul, Metacogniţia,

SRL (Self Regulated Learning) care privesc învăţarea ca: o
activitate proactivă (sub aspect motivaţional şi
comportamental, respectiv metacognitivă).

 O persoană capabilă de autoreglarea învăţării poate

identifica, referitor la o sarcină de lucru, strategiile
cognitive, motivaţionale şi contextuale necesare realizării
acesteia şi să determine dacă resursele personale sunt
adecvate realizării sarcinii.
 35

(sursă: Bocoș, M. Jucan, D. 2017. Fundamentele pedagogiei: teoria și metodologia curriculumului. Pitești: Paralela 45. Pag. 66)
 Principii fundamentale ale educaţiei
36

1 Învăţarea este un proces activ, voluntar, personal şi mijlocit social.

Subiectul angajat în actul învăţării ţinteşte să creeze interpretări şi configuraţii

2 coerente în zona cunoştinţelor dobândite, indiferent de cantitatea şi calitatea
datelor disponibile.

Construcţia cunoştinţelor, structurile cognitive noi se realizează prin

3 integrarea cunoştinţelor anterioare.

Învăţarea este semnificativ facilitată de utilizarea strategiilor puternic

4 structurate.

5 Influenţa motivaţiei asupra învăţării

6 Rolul motivaţiei intrinseci în învăţare.

 Principii fundamentale ale educaţiei
37

7 Principala funcţie a motivaţiei este de a susţine efortul de învăţare.

8 Oportunităţi şi constrângeri în dezvoltare.

9 Diversitatea socială şi culturală

10 Acceptare socială, imaginea de sine şi învăţarea

Învăţarea devine mai productivă dacă sânt respectate diferenţele individuale şi

11 culturale.

12 Învăţarea este însoţită de anumite filtre cognitive şi sociale.

 Educaţia şi direcţiile ei de dezvoltare în lumea contemporană
38

 Tendinţa stabilirii unei corelaţii tot mai strânse între

calitatea demersului educaţional şi progresul social-
economic şi cultural al omenirii.

 Se impune adecvarea cât mai bună a activităţilor

instructiv-educative atât la solicitările de moment cât
şi la cele de perspectivă ale societăţii.
 Direcţii de restructurare în educaţie
39

 Asigurarea la nivelul demersurilor instructiv-educative a

unui echilibru optim între dimensiunea informativă
(cunoştinţele şi informaţiile transmise în cadrul procesului
educaţional) şi dimensiunea formativă.

 Introducerea unor noi tipuri de educaţie.

 Asigurarea unei repartiţii mai judicioase şi a unui echilibru

cât mai bun între cele două tipuri de învăţare: învăţarea de
menţinere şi învăţarea inovatoare (Botkin, J.W., 1981).
 Paradigma educaţiei contemporane
40
Principiile paradigmei
educaţionale clasice
Accentul este pus pe conţinut, pe însuşirea de
informaţii punctuale în mod definitiv.
A învăţa este un rezultat.
Există o structură ierarhică şi autoritară unde
conformismul este recompensat iar rebeliunea
gândirii diferite este descurajată.
Structură a învăţământului rigidă, programe
analitice obligatorii.
Cunoştinţele se însuşesc într-un ritm obligatoriu
pentru toţi.
Accentul cade pe randament, pe reuşită.
Principiile paradigmei
educaţionale moderne
Accentul este pus pe conexiunile dintre informaţii,
pe receptivitatea faţă de conceptele noi, subliniindu-
se necesitatea învăţării permanente.
A învăţa este un proces.
Există principii antiierarhice, profesorii şi elevii
privindu-se reciproc mai ales ca oameni şi nu ca
roluri.
Structură flexibilă a derulării procesului instructiv-
educativ, discipline opţionale şi metode alternative
de lucru.
Acceptarea faptului că din punctul de vedere al
potenţialităţilor elevii sunt diferiţi, fapt ce reclamă
admiterea unor ritmuri diferite de înaintare în
materie.
Accentul este pus pe dezvoltarea personalităţii celui
care învaţă.
 Accentuarea caracterului permanent al educaţiei
41

Educaţia permanentă se impune ca urmare a influenţei conjugate a unor factori:

-creşterea exponenţială a volumului de informaţii

-creşterea gradului de perisabilitate a informaţiei

-accelerarea ritmului de producere al schimbărilor

-creşterea duratei medii de viaţă

-creşterea duratei timpului liber

 Accentuarea caracterului permanent al educaţiei
42

 Principalele forme de realizare a educaţiei permanente sunt:

autoeducaţia şi educaţia adulţilor.

 Autoeducaţia se defineşte ca fiind activitatea conştientă şi complexă a

fiinţei umane desfăşurată în scopul desăvârşirii propriei personalităţi.

 Profesorii au astfel ca una dintre principalele lor îndatoriri dezvoltarea

capacităţii de autoeducaţie a elevilor, capacitate care nu apare însă în
mod spontan, aceasta fiind produsul unei activităţi organizate şi de
durată în şcoală.
 Accentuarea caracterului permanent al educaţiei
43

 Formele de organizare a educaţiei adulţilor includ:

 cursuri de conversie
 cursuri de perfecţionare

 universităţi populare

 Pentru desfăşurarea optimă a educaţiei adulţilor tactul pedagogic,

diplomaţia şi trezirea şi captarea interesului adultului prin modul de
prezentare şi natura informaţiilor transmise.
 Reforma în educaţie
44

 În ultimii ani (1997 – 2000) reforma sistemului educaţional românesc

s-a focalizat asupra unor componente de prim plan ale activităţii
şcolare: curriculum-ul pentru toate ciclurile şi profilurile de
învăţământ, formarea continuă, învăţământul la distanţă, cercetarea în
educaţie, infrastructura, managementul şi cooperarea internaţională.

 În anul 1999 a fost supus spre înfăptuire Noul Curriculum Naţional în

învăţământul primar, gimnazial, liceal şi profesional. (Educational
Reforms in Europe, ATEENEWS, No.56, December 1999, p. 22).
 Reforma în educaţie
45

 În ultimii ani (1997 – 2000) reforma sistemului educaţional românesc

s-a focalizat asupra unor componente de prim plan ale activităţii
şcolare: curriculum-ul pentru toate ciclurile şi profilurile de
învăţământ, formarea continuă, învăţământul la distanţă, cercetarea în
educaţie, infrastructura, managementul şi cooperarea internaţională.

 În anul 1999 a fost supus spre înfăptuire Noul Curriculum Naţional în

învăţământul primar, gimnazial, liceal şi profesional. (Educational
Reforms in Europe, ATEENEWS, No.56, December 1999, p. 22).
 Sisteme educaţionale
46

 Întâlnim 2 categorii:

 (1) Sisteme educaţionale organizate ierarhic şi după principiile

managementului centralizat;

 (2) Sisteme educationale organizate dupa modelul reţelei şi

principiile autonomiei.
 Sisteme educaţionale organizate ierarhic
47

 Structura acestora este dezvoltată ierarhic, pe verticală de jos în sus, de la educaţia

elementară la învăţământul superior si educaţia continuă.

 Univocitatea intrărilor şi ieşirilor - privirea elevului este dirijată de sistem spre

clasa terminală (a IV-a).

 Unitatea şi obligativitatea curriculum-ului pentru întreaga populatie şcolară

cuprinsă într-un anume ciclu de învăţământ.

 Paradigma:"adaptarea elevului la cerintele şcolii" este produsul structurii unitare

a sistemului, precum şi consecinţa curriculum-ului obligatoriu

 Focalizarea şcolii pe performanţa academică are drept consecinţă dezvoltarea unui

grup restrâns de elevi cu prestaţii superioare, dar cu preţul multiplicării
dificultăţilor de învăţare în rândul unor categorii largi de şcolari,
 Sisteme educaţionale organizate
după modelul reţelei
48
 Structura lor nu se dezvoltă numai pe verticală de jos în sus, ci mai ales pe
orizontală, prin multiplicarea tipurilor de şcoli în cadrul unui ciclu de
învăţământ.

 Diversitatea intrărilor şi ieşirilor. Existenţa unor forme alternative (tipuri de

şcoli, modalităţi de instruire etc.).

 Diversitatea curriculumului şi oferta largă de activităţi opţionale pentru

întreaga populaţie şcolară cuprinsă într-un anume ciclu de învăţământ.

 Paradigma:"adaptarea şcolii la cerinţele şi posibilităţile de instruire ale

elevului" este produsul structurii flexibile a sistemului.

 Managementul sistemelor educaţionale organizate în reţea este descentralizat,

iar unităţile şcolare funcţionează pe principiul autonomiei.
 Demersuri în reforma învăţământului
românesc
49

 Experienţa arată că reforma parcurge etape strict determinate,

înfăptuirea uneia fiind premisă pentru debutul celei următoare.
 În linii generale, aceste etape ar cuprinde următoarele:

Inovarea
componentelor
Proiectarea procesului de
noii structuri învăţământ
Elaborarea
politicilor
educaționale

Conţinut Metode Forme de

(curriculum) de organizare
 Direcţiile de acţiune prioritare
50

 Crearea unui cadru instituţional şi de înalt profesionalism pentru

pregătirea şi lansarea reformei de restructurare.

 Proiectarea unui sistem educaţional flexibil, care să ofere posibilităţi de

pregătire continuă tuturor persoanelor şi la orice vârstă.

 Restructurarea curriculum-ului prin încorporarea echilibrată a

experienţelor de învăţare de interes general, a celor utile pentru
comunitatea în care funcţionează şcoala, precum şi a celor care satisfac
cerinţele şi posibilităţile individuale.

 Descentralizarea conducerii si organizarea învăţământului la toate

nivelurile pe principiile autonomiei pedagogice, administrative şi
financiare.
 Direcţiile de acţiune prioritare
51

 Restructurarea inspectoratelor şcolare şi dezvoltarea lor ca centre de

resurse pedagogice, centre de consultanţă şi dezvoltare în educaţie.

 Stimularea cooperării interşcolare şi crearea de reţele de parteneriat între

instituţiile de învăţământ, între acestea şi comunitatea în care ele
funcţionează.

 Dezvoltarea învăţământului integrat şi crearea şcolilor inclusive;

valorificarea pedagogică şi socială a cerinţelor educative speciale.

 Reorganizarea pe baze pedagogice a programelor de formare iniţială şi

continuă a cadrelor didactice.

 Dezvoltarea activităţilor de evaluare internă şi externă. Instituţionalizarea

programelor de evaluare la nivel naţional şi zonal.
 Bibliografie
52

 Bocoș, M. Jucan, D. 2017. Fundamentele pedagogiei: teoria și metodologia

curriculumului. Pitești: Paralela 45
 Chiș, V. 2011. Fundamentele pedagogiei. curs intern, Universitatea Babeș-
Bolyai, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
 Stan, C. 2003, Teoria educației. curs intern, Universitatea Babeș-Bolyai,
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației