Educația Nonformală

Rezumat Coombs, Philip H - ”THE WORLD EDUCATIONAL CRISIS – a System Analysis”,

New York, London, Toronto, Oxford University Press 1968 p.138 -144

Ciubotariu (actual Bârlădeanu) Ioana Alina

ANUL I PPS | GRUPA 1
 Educația nonformală

În capitolul V din cartea sa, ”THE WORLD EDUCATIONAL CRISIS – a System

Analysis”, Philip H. Coombs ne vorbește despre educația nonformală, importanța acesteia și
despre faptul că ar trebui să i se acorde o mai mare atenție acestui alt sistem de învățare, un
sistem care ar trebui să vină în completarea formării educaționale al fiecărui individ în parte
și a educației naționale în ansamblu. Indiferent de cum este denumită educația nonformală
(educația adultului, educație continuă, educație la locul de muncă, educație acelerată) ea se
adresează tuturor și atunci când este bine orientată are un potential ridicat de a contribui rapid
și în mod substanțial la dezvoltarea individuală și națională. Autorul arată că au fost efectuate
prea puține studii în ceea ce privește educația nonformală, iar acest lucru duce la o lipsă de
informație statistică și de coerență, ceea ce nu permite o evaluare a nevoilor viitoare și nici o
inovare a activităților, nici măcar în cadrul tărilor cu un sistem educational mai dezvoltat.
Obiectivele sunt cel mai adesea neclare, grupurile țintă sunt nedefinite iar responsabilitatea
pentru gestionarea și finanțarea acestei forme de învățare este efectuată la o scară redusă, se
realizează spontan și tot așa este abandonată, iar nimeni nu este în măsură să monitorizeze, să
evalueze și să identifice decalajele ce trebuie remediate pentru sporirea eficienței. Philip
Coombs ne prezintă educația nonformală din două perspective, educația în cadrul tărilor
industrializate și educația în cadrul tărilor în curs de dezvoltare.

În cadrul tărilor dezvoltate și industrializate din Europa și America de Nord s-a ajuns
din ce în ce mai mult să se recunoască că educația formală indiferent de nivelul la care este
realizată trebuie urmată de forme adecvate de educație continuă în viața fiecărei persoane.
Educația este necesară societății conform lui Coombs pentru trei principii: primul principiu
fiind asigurarea mobilității angajaților și crearea de locuri de muncă necondiționate,
renunțanduse la somaj; al doilea principiu se referă la păstrarea persoanelor bine instruite în
legătură cu noile cunoștințe și tehnologii esențiale pentru a-și menține productivitatea ridicată
în domeniile lor respective; și al treilea principiu se referă la ameliorarea calității și a
satisfacției vieții individuale prin cultură lăsând timpul liber în expansiune. Din această
perspectivă autorul subliniază importanța educației continue a cadrelor didactice pentru a
transmite mai departe o educație de calitate, actualizată cu noile tehnologii și nu una
invechită ” dacă nu reușesc să țină pasul cu frontierele cunoașterii, vor oferi educație de ieri
cetățenilor de mâine”. Ca rezultat a acestor constatări autorul a observat că majoritatea tărilor
industrializate a evoluat și a realizat rapid o rețea uimitoare de programe de "educație
continuă", și că este posibil ca în anumite țări ( și ne dă exemplul, Statele Unite și Uniunea
Sovietică) agregatul resurselor economice și al energiilor umane deja angajate în educatia
nonformală să se apropie de totalul implicat în învățământul formal. Pentru susținerea
afirmațiilor sale ne dă exemplu concluziile uimitoare la care a ajuns studiul profesorulului
Harold Clark de la Columbia University în urma analizei situației din Statele Unite unde s-a
descoperit că în afară de sistemul educațional "formal", au existat cel puțin trei sisteme
educaționale "informale", în mare parte ascunse de vedere, dar care se ocupau în mare măsură
de predarea multor lucruri identice. Unul a fost condus de companii private care alocau
bugete uriașe pentru pregătirea la nivel înalt a angajaților, unele bugete depășind bugetele
marilor universități, al doilea de către unitatea militară, iar al treilea a îmbrățișat o varietate
bogată de activități educaționale sponsorizate de organizații private voluntare. Philip Coombs
ne spune că și în Europa de Vest a avut loc același fenomen ca și în Stale Unite însă nu cu
acceași amploare menționând rezultatele tărilor scandinave în domeniul educației, a Franței,
al Germaniei și a Marii Britanii. De asemeni ne prezintă evoluția țărilor socialiste din Europa
care au acordat o importanță majoră educației continue și au făcut pași importanți în căutarea
ei. Ele par să fi depășit mai mult decât majoritatea națiunilor occidentale barierele care au
perpetuat de prea multă vreme o separare nepătrunsă între educația formală și cea
nonformală. Ca urmare, există un dialog continuu în țările socialiste între universități și școli
tehnice, industriile pe care le servesc și pionierii cercetării industriale. Două întrebări sunt
esențiale pentru dialog în viziunea lui Coombs (1) adecvarea programelor educaționale
existente și modul în care acestea ar putea fi îmbunătățite și (2) ce tipuri noi de forță de
muncă vor fi necesare pentru noile tipuri de tehnologii aflate încă la orizont și, prin urmare,
ce inovări sunt necesare acum în programele educaționale pentru a răspunde acestor noi
nevoi. Dincolo de aceasta, sistemele educaționale din aceste țări au creat o relație neobișnuită
și apropiată între muncă și studiu. Ca o concluzie a educației în țările industrializate autorul
ne subliniază importanța dezvoltării unei concepții mai coerente a "sistemului educațional
nonformal" pentru a facilita o coordonare mai eficientă a mai multor părți ale acestuia cu
celelalte și cu educația formală. Aceleași condiții care au creat nevoia de "educație continuă"
în aceste țări au făcut de asemenea necesară o redefinire fundamentală a rolului educației
formale. În acest nou context de schimbare rapidă, rolul principal al educației formale - așa
cum a subliniat în mai multe rânduri Philip Coombs - trebuie să fie "să învețe pe oameni să
învețe pentru ei înșiși"astfel încât aceștia să poată absorbi mai târziu noile cunoștințe și
abilități în mod eficient pe cont propriu.
 În cazul țărilor în curs de dezvoltare Philip Coombs remarcă poziția diferită a
educației nonformale. Din lipsa bazei materiale, economice și educaționale tările în curs de
dezvoltare se confruntă cu un alt set de nevoi și priorități și din acest motiv metodele din
tările dezvoltate industrial nu se pot aplica în cazul țărilor în curs de dezvoltare. Țările mai
sărace se confruntă acum cu o sarcină prioritară a educației nonformale, care, cu ani în urmă,
s-au confruntat și țările industrializate de astăzi. Este vorba de aducerea unui număr mare de
persoane (fermieri, muncitori, mici antreprenori și alții) care nu au fost niciodată într-o sală
de clasă și poate nici nu vor ajunge - o mulțime de abilități și cunoștințe utile pe care să le
poată aplica cu promptitudine propriei dezvoltări. Prioritar în țările în curs de dezvoltare nu
este procesul de alfabetizare în masă după cum recunoaște și UNESCO și mai degrabă în
gasirea unor metode și tehnici pentru dezvoltarea sectoarelor agricole și rurale. Problema
instruirii persoanelor din țările în curs de dezvoltare, se pare, este mai puțin una de a ști ce
este necesar, și mai mult o problemă de organizare din cauza lipsei unei strategii clare, a unei
bune planificări, a unor priorități ferme și a unor aranjamente administrative eficiente și de
lipsa personalului calificat care să poată transmite informația.

În incheiere Philip Coombs ne spune că în pofida diferențelor mari observate între

țările industrializate și țările în curs de dezvoltare, ele au, totuși, anumite nevoi importante în
ceea ce privește educația nonformală. În primul rând, trebuie să obțină o imagine mai clară a
ceea ce fac deja și cât de bine o fac, aceasta ca bază pentru modelarea tehnicilor de a face mai
bine, pentru a umple lacune importante și pentru a reduce activitățile mai puțin importante în
favoarea celor mai importante. În al doilea rând, acestea trebuie să creeze o relație mai
eficientă între educația formală și cea nonformală, să dărâme zidul dintre ele și să realizeze o
diviziune mai eficientă a muncii între cele două. În al treilea rând, pentru a face toate aceste
lucruri, trebuie aplicate forme eficiente de cercetare pentru acest sector educational
important. În eforturile de a răspunde acestor nevoi, toate țările pot învăța și se pot ajuta
reciproc.