SCOALA VIITORULUI

În literatura de specialitate din ultimele decenii se evidenţiază un interes

sporit din partea cercetătorilor cu referire la analiza interdependenţei dintre
formele generale ale educaţiei, datorită evidenţierii unei valori educaţionale a
experienţelor obţinute de elevi şi tineri prin intermediul educaţiei nonformale şi
informale. Acest fapt a permis delimitarea următoarelor interpretări privind rolul
prioritar a formelor generale ale educaţiei (formale, nonformale, informale) la
formarea-dezvoltarea personalităţii umane
-interpretările clasice a educaţiei evidenţiază rolul prioritar al educaţiei
formale care „ghidează, completează şi corectează achiziţiile obţinute prin
intermediul educaţiei ocazionale (informale) şi nonformale, exercitând o funcţie
integrativă de sinteză a diferitelor experienţe trăite;
- interpretările moderne evidenţiază posibilitatea preluării unor priorităţi şi
pe terenul educaţiei nonformale care oferă un câmp motivaţional mai larg şi mai
deschis procesului de formare-dezvoltare a personalităţii, având o capacitate
rapidă de receptare a tuturor influenţelor pedagogice informale, aflate astfel,
într-o expansiune cantitativă greu controlabilă.
- interpretările postmoderne - realizabile din perspectiva paradigmei
curriculumului - evidenţiază necesitatea integrării educaţiei informale în
activitatea de proiectare a conţinutului instruirii în vederea valorificării efective
a resurselor informaţionale ale acesteia şi a experienţei de viaţă a elevului
Ioan Cerghit pune accent pe importanța informațiilor obținute de elevi în
contextul educațional formal, nonformal și informal. Referindu-se la avantajele
relațiilor de complementarietate între formele generale ale educației, autorul
punctează „educaţia formală nu are decât de câştigat, dacă ţine seama de
informaţiile şi modalităţile educaţiei spontane şi nonformale.
Pe lângă faptul că educaţia formală corectează şi completează achiziţiile
obţinute prin celelalte două forme ale educaţiei, ea exercită o „funcţie
integrativă, de sinteză a diferitelor experinţe trăite.
 Problema interdependenţei dintre educaţia formală, nonformală şi
informală, a devenit actuală odată cu accentuarea rolului influenţelor educative
nonformale şi informale, alături de influenţele educative formale asupra formării
şi dezvoltării personalităţii elevului/tânărului. În acest context, este important să
prezentăm afirmaţia lui Constantin Cucoş, care precizează „cert este că toate
cele trei educaţii „paralele”, chiar dacă au propriul câmp de acţiune şi
funcţionalităţi diferite, îngăduie extensiuni şi întrepătrunderi benefice, această
articulare conducând la întărirea lor reciprocă şi la eficientizarea demersului
educativ”
La nivel interferenţei instituţionale, articularea formelor educaţiei poate fi
prezentată în felul următor
- educaţia formală, instituţională – preşcolară, şcolară, universitară,
postuniversitară – reprezintă axul sistemului educativ al societăţii;
- educaţia nonformală – extraşcolară, extrauniversitară, realizabilă prin
vizite, excursii, manifestări ştiinţifice, culturale, sportive, completează şi
aprofundează educaţia instituţională.
- educaţia informală, realizată prin instituţii culturale, editoriale şi de
difuzare a cărţii, centre de documentare şi informare, extinde şi diversifică
oportunităţile de satisfacere a trebuinţei de informare şi cunoaştere.
Dezvoltând în continuare semnificaţia relaţiei care se stabileşte între
formele generale ale educaţiei, şi anume a celei de complementaritate, trebuie să
menţionăm că cercetătorii contemporani pun accent pe abordarea holitică a
educaţiei, concepţie înaintată iniţial de autorii occidentali (Ph. Coombs, P.
Lengrand, Th. La Belle), promovată şi de cercetătorii din România (Ioan Cerhit,
Lazăr Vlăsceanu, T. Cozma, I. Şerdean, S. Cristea etc.). Astfel, conform opiniei
lui Ioan Cerghit, susţinută şi de Sorin Cristea perspectiva instituţionalizării
interdependenţelor dintre cele trei forme ale educaţiei solicită „o reprezentare
holistică” proiectată circular pe două coordonate pedagogice:
a). Coordonata orizontală asigură interdependenţa formelor de educaţie pe
trei niveluri de referinţă:
- nivelul educaţiei formale, realizat „formal” pe trepte ierarhice;
„nonformal”, prin activităţi proiectate în afara „curriculumului şcolar”;
„informal”, prin raportare la influenţele (micro) grupurilor sociale;
- nivelul educaţiei nonformale, realizat „formal” prin obţinerea
„certificatelor şi diplomelor”, „nonformal”, prin organizarea activităţilor
extraşcolare; „informal”, prin asimilarea participărilor spontane în actul
educaţiei;
- nivelul educaţiei informale, realizat „formal” prin intermediul
„locurilor de muncă”; „nonformal”, prin intermediul educaţiei familiale;
„informal”, prin intermediul experienţelor cotidiene;
b). Coordonata verticală asigură interdependenţa formelor educaţiei pe trei
niveluri de referinţă:
- nivelul educaţiei formale, realizat „formal” pe treptele ierarhice ale
sistemului de învăţământ; „nonformal”, prin intermediul „locurilor de muncă”;
„informal”, prin educaţia familială;
- nivelul educaţiei nonformale, realizat „formal” prin activităţi
organizate în afara curriculumului şcolar; „nonformal”, prin activităţi
extraşcolare; „informal”, prin educaţie familială;
- nivelul educaţiei informale, realizat „formal” prin influenţele de
(micro)grup; „nonformal”, prin participări complementare; „informal”, prin
experienţe cotidiene
În acord cu identificarea celor două coordonate pedagogice: pe orizontală
şi pe verticală, pedagodul Sorin Cristea consideră că interdependenţa formelor
educaţiei este reflectată în plan didactic la nivelul instruirii de tip formal-
nonformal-informal
- Instruirea de tip formal urmăreşte dobândirea unor cunoştinţe
sistematizate prin programe şi manuale şcolare, cunoştinţe organizate pe
domenii disciplinare şi interdisciplinare, sub îndrumarea profesorului sau în mod
independent;
- Instruirea de tip nonformal urmăreşte dobândirea unor cunoştinţe
complementare, opţional, prin studiu independent sau orientat de profesor, cu
asumarea din partea elevului/studentului a unor roluri şi strategii de învăţare
specifice;
- Instruirea de tip informal urmăreşte obţinerea unor informaţii din
domenii pluridisciplinare, mai puţin abordate în şcoală, informaţii neprelucrate
dar valorificabile în direcţia dobîndirii unor cunoştinţe complementare.
În această ordine de idei, prezentând abordarea holistică a educaţiei,
putem evidenţia că între formele generale ale educaţiei nu pot fi trasate graniţe,
ceea ce permite identificarea relaţiilor de interferenţă sau interdependenţă. Este
cert, că şcoala, care reprezintă instituţia principală a educaţiei formale, nu mai
poate face faţă tuturor problemelor complexe din societate. Pe de altă parte
cunoştinţele obţinute de elevi în timpul lecţiilor şcolare pot fi o continuare a
unor noi experienţe dezvoltate în mediul nonformal şi informal. Deaceea suntem
întru totul de acord cu opinia lui Sorin Cristea, care susţine că „interdependenţa
dintre educaţia/instruirea/învăţarea formală-nonformală-informală răspunde
realităţii pedagogice afirmată în societatea postmodernă

1.Creşterea cantitativă a resurselor oferite de educaţia

informală, generată de două fenomene, cu caracter obiectiv:
a) expansiunea reţelelor mass-media, electronizate şi informatizate,
promovate la nivel global, naţional, teritorial, local;

b) reducerea săptămânii de muncă în contextul progresului tehnologic

postmodern, care oferă mai mult timp liber, care trebuie valorificat la
nivel pedagogic.
2. Creşterea calitativă a rolului educaţiei formale care asigură
baza cunoştinţelor şi capacităţilor necesare tuturor educaţilor
(elevilor etc.) pe tot parcursul existenţei acestora, pe fondul unor
raporturi pedagogice optime, de:
a) complementarietate cu educaţia nonformală;
b) deschidere faţă de educaţia informală.
Astfel, dacă ne referim la raporturile pedagogice de
complementarietate dintre educaţia formală şi nonformală, atunci
acestea pot fi asigurate cel mai optim din următoarele considerente:
- activităţile didactice şi extradidactice sunt realizate în cadrul
instituţiilor de învăţământ preşcolar, primar, secundar general şi
respectiv extraşcolar;
- activităţile didactice şi extradidactice sunt organizate în baza
programelor curriculare sau individuale şi respectiv cele extraşcolare;
- activităţile didactice şi extradidactice sunt dirijate de cadre
didactice de specialitate, conform disciplinelor şcolare şi respectiv
cercului de elevi.
În concluzie putem menţiona că sistemul educaţional este unul
complex, care promovează reformele cerute de noile schimbări de
ordin economic, social şi cultural survenite la nivel global. Trebuie să
recunoaştem, că oportunităţile de învăţare şi experienţele obţinute atât
în mediul formal, cât şi în cel nonformal şi informal, contribuie la
formarea şi dezvoltarea personalităţii umane. Prin urmare,
interdependenţa formal-nonformal-informal nu trebuie privită ca o
relaţie de opoziţie în procesul educaţional, ci ca relaţii de
complementarietate, care asigură funcţionalitatea sistemului
educaţional. Abordarea interdependenţei formalnonformal-informal la
nivelul sistemului educaţional reprezintă o problemă de mare
complexitate psihopedagogică şi socială, cu noi deschideri a
cercetărilor pedagogice, având în vedere actualitatea şi importanţa
problematicii educaţiei la nivel global şi naţional

Referinţe bibliografice:
1. Călin M., 1996, Teoria educației. Fundamentarea epistemică și
metodologică a acțiunii educative, Editura ALL Educaţional,
București
2. Cerghit I., Radu I.T. (coord.), 1992, Didactica, Editura Didactică
şi Pedagogică, R.A, Bucureşti, 152 p
3. Cristea S., 2017, Concepte fundmentale în pedagogie.
Conţinuturile şi formele generale ale educaţiei, vol. IV, Editura
Didactica Publishing House, Bucureşti,186 p.
4. Cristea S., 2000, Dicţionar de pedagogie, Editura Litera. Litera
Internaţional, Chişinău, Bucureşti, 398 p
5. Cristea Gabriela C., 2008, Pedagogie generală, ediţia a-II-a,
Editura Didactică şi Pedagogică, R.A, Bucureşti, 212 p.
6. Cucoş C., 2014, Pedagogie, ediţia a III-a revăzută şi adăugită,
Editura Polirom, Iaşi, 534 p
7. Jinga I., Istrate E. (coord.), 1998, Manual de pedagogie, Editura
ALL Educaţional, Bucureşti, 568 p.
8. Macavei E., 2007, Tratat de pedagogie: propedeutică, Editura
Aramis Print, Bucureşti, 256 p.