ARS CARMEN

Grădiniţa P.P. 22
Timişoara

„EDUCAŢIILE PARALELE”
Educaţia formală, nonformală, informală

Învăţământul apare ca o etapă importantă în pregătirea individului. Deşi copilul

porneşte la drum cu un pachet educaţional relativ „sărac”, pe parcurs el îşi îmbogăţeşte
cunoştiinţele şi îşi dezvoltă o personalitate. „Omul nu poate deveni om decât prin
educaţie”, spune Kant1, ceea ce arată că educaţia este o dimensiune constitutivă a fiinţei
umane. Problema educaţiei tinde să devină o problemă prioritară şi toţi cei care văd
limpede evoluţia fiinţei umane, a fiinţei raţionle şi a umanităţii, în ansamblul ei, situează
în centru educaţia.
Educaţia este procesul prin care se transmit cunoştinţe, se formează deprinderi şi se
dezvoltă priceperi în vederea formării şi dezvoltării personalităţii unui subiect. Educaţia
este un proces continuu şi se realizează în conformitate cu particularităţiile de vârstă şi
individuale ale elevilor. Ea poate fi de trei tipuri: formală, nonformală, informală.
În Dicţionarul internaţional al educaţiei 2 întâlnim cele trei noţiuni corelate:
educaţie formală – „1. educaţie în care rolurile de profesor şi elev sunt bine
definite şi în care o latură acceptă responsabilitatea celeilalte; 2. educaţia primită în şcoală,
opusă celi acumulate independent sau în cursul serviciului”;
educaţie informală- „ educaţie în care nu se pot distinge două laturi (de exemplu:
profesor şi student); de asemenea educaţia dobândită de unul singur prin citit, experienţă
de viaţă, etc.”;
educaţie nonformală – „1. educaţia primită în afara şcolii sau în afara anilor
afectaţi prin statutul şcolarităţii, de exemplu, educaţia adulţilor; 2. educaţia are loc în afara
şcolii-de exemplu, prin influenţa mediului familial, a grupelor de prieteni şi a mediului de
viaţă.”
1
Bălan, Bogdan, Boncu, Ştefan, Cosmovici, Andrei, Cozma, Teodor, Creţu, Carmen, Cucoş,
Constantin (coordonator), Dafinoiu, Ion, Iacob, Luminiţa, Moise, Constantin, Momanu, Mariana,
Neculau, Adrian, Rudică, Tiberiu, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade
didactice. Curs elaborat în tehnologia învăţământului deschis la distanţă, Polirom, Bucureşti,
2005, p.34.

2
Ibidem, p. 35.

1
ARS CARMEN
Grădiniţa P.P. 22
Timişoara

Sintetizând aceste definiţii, putem afirma faptul că educaţia formală este educaţia
instituţionalăzată, educaţia nonformală este educaţia extraşcolară, iar educaţia informală
este educaţia difuză. În continuare voi încerca să evidenţiez caracteristicile fiecărei forme,
cât şi modul lor de interacţiune pe parcursul vieţii indivizilor.
EDUCAŢIA FORMALĂ
Noţiunea modernă de educaţie formală nu se deosebeşte prea mult de sensul
amintit, dacă admitem că are ca obiectiv fundamental formarea persoanei educatului.
Totuşi sensul actual al acestei noţiuni a suferit o importantă deplasare de accent, de la
semnificaţia de scop, la aceea de organizare, dobândind în mod ferm înţelesul de educaţie
formalizată, în sens de instituţionalizată.
Unii autori pun în evidenţă faptul că educaţia şcolară (adică formală) constituie o
perioadă de activitate intensivă, urmărind cu precădere formarea persoanei 3. Să nu uităm
însă că ea durează 15-20 de ani şi nu reprezintă mai mult decât o introducere în sfera
culturii şi a pregătirii iniţiale pentru educaţia permanentă, care se va extinde de-a lungul
vieţii. Educaţia formală nu poate fi de intensivă, de concentrare maximă deoarece ea se
adresează, în primul rând, copilului, persoană aflată în dezvoltare, la care învăţarea trebuie
să alterneze cu perioade de repaus sau de vacanţe.
Realizarea educaţiei în mod competent presupune totdeauna prezenţa şi acţiunea
unui personal anume pregătit , personalul didactic.O caracteristică nu mai puţin importantă
a educaţei formale o constituie acţiunea de evaluare, care se realizează în forme, moduri
şi etape anume stabilite pentru a facilita reuşita şscolară, succesul formării elevilor.
Trebuie să reţinem că evaluarea în cadrul educaţiei formale revine cu deosebire
fiecărui cadru didactic şi instituţiei în ansamblu, în timp ce evaluarea practică în cadrul
educaţiei nonformale şi mai ales a celei informale cade automat în sarcina celui care
învaţă, uneori pe calea unui contact brutal, cu dezminţirea sau confirmarea de către
realitate a acţiunilor sale, a calităţii cunoştinţelor sale sau a gesticii sale profesionale 4.

3
Ibidem, p. 35.
4
Cucoş Constantin, Pedagogie, Ed. POLIROM, Iaşi, 1996, p. 22.

2
ARS CARMEN
Grădiniţa P.P. 22
Timişoara

EDUCAŢIA NONFORMALĂ
Termenul de nonformal vine cu o încărcătură predominant psihosociologică, fără a
avea vreo legătură cu termenul de neformativ sau needucativ. El desemnează o realitate
educaţională mai puţin formalizată sau neformalizată, dar întotdeauna cu efecte formative.
De exemplu liderul nonformal este lideul care nu este desemnat de autoritatea şcolară
(condiţia instituţionalizării) şi este selectat peste voinţa acesteia direct de către membrii
grupului5.
Educaţia nonformală exprimă sensul vechii sintagme de educaţie extraşcolară şi
locul pe care îl ocupă în raport cu activitatea formală în cadrul şcolii europene este foarte
inegal. Raportul acestei educaţii cu educaţia formală este unul de complementaritate.
Instituţiile şcolare tind să-şi extindă competenţa dincolo de zidurile lor, din programe
speciale elaborate în scopul de a sluji cerinţele şi aspiraţiile la cultură ale populaţiei care
simte nevoia de a se documenta şi specializa într-un domeniu anume.
Dintre caracteristicile educaţiei nonformale amintim: marea varietate, flexibilitate
sporită, diferenţierea conţinuturilor şi a tehnicilor de lucru, caracterul opţional sau
facultativ, implicarea mai profundă în actul organizării a înseşi persoanelor educate.
Aceste conţinuturi urmăresc desfăşurarea unei activităţi cu caracter formativ, dirijate de
personalul specializat în strânsă legătură cu elevii, părinţii, organizaţiile social-culturale şi
social-politice. De regulă, activităţile se desfăşoară în şcoală şi sunt constituite din cercuri
pe discipline cu caracter tematic sau pluridisciplinar , competiţii culturale sau sportive,
comemorări şi festivităţi.
EDUCAŢIA INFORMALĂ
Termenul exprimă caracterul spontan al acestei educaţii, adică complet liber de
orice formalizare. Este vorba de activităţi neformalizate, în sensul celor desfăşurate în
cadrul instituţiilor şcolare. Cu alte cuvinte, educaţia informală reprezintă întreaga achiziţie

5
Bălan, Bogdan, Boncu, Ştefan, Cosmovici, Andrei, Cozma, Teodor, Creţu, Carmen, Cucoş,
Constantin (coordonator), Dafinoiu, Ion, Iacob, Luminiţa, Moise, Constantin, Momanu, Mariana,
Neculau, Adrian, Rudică, Tiberiu, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade
didactice. Curs elaborat în tehnologia învăţământului deschis la distanţă, Polirom, Bucureşti,
2005, p. 36.

3
ARS CARMEN
Grădiniţa P.P. 22
Timişoara

autonomă a persoanei, achiziţie dobândită într-o manieră întâmplătoare, dar în ocazii din
ce în ce mai numeroase şi mai variate, aşa cum le determină condiţiile existenţei umane ca
atare. Toate acestea conduc la ideea că educaţia informală precede şi depăşeşte ca durată,
conţinut şi modalităţi educaţia formală. Precedenţa ei este explicată de natura iniţierilor
fiecărui individ, care au loc în afara cadrelor instituţionalizate. De asemenea, extinderea
peste limitele educaţiei formale este atestată de prezenţa ei de-a lungul vieţii.
Fireşte educaţia informală nu se defineţte numai prin aparatul imens de care
dispune, ci şi prin elementele sale de conţinut, care însă comportă o comparare mai puţin
avantajoasă în raport cu conţinuturile educaţiei formale, datorită marii dispersii,
insuficientei corelări sau articulări, ca şi discontinuităţii. Aceasta face ca educaţia
informală să nu poată constitui substanţa şi temeiul fundamental al educaţiei.
Educaţia informală apare, prin excelenţă, ca o rezultantă a multitudinii de influenţe
venind din aria mediului social , dar fără a se neglija prezenţa acţiunii altor stimuli
(biologici, fizici), care au o semnificaţie socială prin însuşi faptul că sunt produsul
societăţii sau al omului ca fiinţă socială. Considerăm că valoarea formativă a acţiunii
stimulilor spontani, specifici educaţiei informale, poate spori prin diminuarea sau anularea
caracterului lor contradictoriu, prin acţiunea corelată a tuturor factorilor şi instituţiilor
sociale nonşcolare, care veghează la bunul mers al societăţii şi care ar putea beneficia în
toate ocaziile de competenţa cadrelor didactice care asigură educaţia formală a tineretului 6.
INTERDEPENDENŢA ÎNTRE CELE TREI TIPURI DE EDUCAŢIE:
Frontierele dintre tipurile de educaţii identificate nu sunt rigide, între ele existând
întrepătrundere şi interdependenţă7. Educaţia formală va avea de câştigat dacă va reuşi să
integreze creator influenţele datorate modalităţilor de educaţie nonformale şi informale. În
acelaşi timp, acumulările educaţiei formale pot contribui esenţial la dezvoltarea şi
eficacitatea celorlalte două sectoare.
Ca modalităţi de accentuare, educaţiile formală, nonformală, informală pot exista
simultan uneori în acord, alteori în contradicţie.
Educaţiei formale îi revine primul loc în misiunea de a-i pregăti pe elevi pentru
învăţarea continuă şi pentru selecţionarea, ierarhizarea şi prelucrarea informaţiei
6
Ibidem, p. 37.
7
Ibidem, p. 38.

4
ARS CARMEN
Grădiniţa P.P. 22
Timişoara

acumulate în afara orelor de curs. Pentru punerea în funcţiune a unor modalităţi eficiente
de corelare a diferitelor tipuri de conţinuturi, propunem o cale dublă: una de transfer sau
utilizare a elementelor educaţiei formale în aria ducaţiei nonformale şi informale şi alta de
preluare în cadrul activităţilor şcolare a unor elemente dobândite, prin excelenţă, în cadrul
educaţiei nonformale şi informale8. Nu este vorba de o apropiere între diversele tipuri de
conţinuturi, ci şi de dezvoltarea în faţa şcolarului a unui mod de existenţă care să faciliteze
o cât mai bună însuşire a exigenţelor specifice lumii contemporane.
Sistemul de învăţământ continuă să reprezinte un subsistem al sistemului social 9,
alături de subsistemul cultural, economic, juridic, sanitar, etc., dar complexitatea vieţii
sociale privită în perspectiva viitorului lasă să se întrevadă etapa în care întreaga existenţă
socială să apară dominată de cerinţele educaţiei10, educaţia devenind astfel cu adevărat
modul de a fi al omului, aşa cum o definesc în prezent diverşi autori, ea va deveni cea mai
complexă , mai importantă şi mai utilă activitate a omului.

8
Ibidem, p. 38.
9
Ibidem, p. 38.
10
Cucoş Constantin, Pedagogie, Ed. POLIROM, Iaşi, 1996, p. 25.

5
ARS CARMEN
Grădiniţa P.P. 22
Timişoara

BIBLIOGRAFIE:
1. Bălan, Bogdan, Boncu, Ştefan, Cosmovici, Andrei, Cozma, Teodor, Creţu,
Carmen, Cucoş, Constantin (coordonator), Dafinoiu, Ion, Iacob, Luminiţa,
Moise, Constantin, Momanu, Mariana, Neculau, Adrian, Rudică, Tiberiu,
Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice. Curs
elaborat în tehnologia învăţământului deschis la distanţă, Polirom,
Bucureşti, 2005

2. Cucoş Constantin, Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 1996

3. Iosif Mărcuşanu, Psihologie, Ed. Carminis, Piteşti, 2001