STUDENT:RUSNAC, CĂS.

RĂDEANU, RAMONA-MIHAELA
SPECIALIZAREA: PIPP, ID, ANULI, GRUPA 1

PROFESOR: BUTNARU SIMONA

TEMĂ:EXEMPLIFICAȚI CÂTE TREI ACTIVITĂȚII SPECIFICE EDUCAȚIEI
FORMALE, NONFORMALE , INFORMALE, ARGUMENTÂND ALEGEREA FĂCUTĂ.

Pornind de la etimologia noțiunii educație, latinescul ,,educatio,, creștere, hrănire, și având în

vedere numeroasele definiții care au fost date de-a lungul timpului, educația este ca ,, o
activitate socială complexă, bazată pe acțiuni structurate și sistematizate , prin care
personalitatea umană se dezvoltă conform propriilor așteptării, dar și conform unor cerințe ale
societății atât formal, cât și nonformal și informal. În 1974 Coombs și Ahmed au echivalat
educația cu învățarea și au identificat următoarele tipuri: educație informală, educația
nonformală și educația formală.

Educația formală, din lat. formalis, este educația organizată sau educația instituțională.
Ioan Cerghit definește educația formală ca ,, acțiuni organizate și realizate în mod planificat,
sistematic în cadrul instituțiilor școlare și universităților, prin intermediul sistemului de
învățământ structurat și ierarhizat în trepte școlare și pe ani de studiu. 1 Educația formală este
realizată în instituții specializate ( instituții de învățământ de stat și particular), pe obiective
operaționale clare, cu personal didactic specializat, cunoștințe sistematizate, orare, programe,
manuale, proces de învățare eșalonat cronologic, evaluare pe etape de școlarizare. Nu se
urmărește doar educare dar și formarea și educarea la elevi de capacități, deprinderi și
priceperi, atitudini și aptitudini. Educația formală predispune la rutină, la învățarea mecanică a
conținutului, la lipsa inițiativelor din partea elevilor și a părinților, la dotarea insuficientă cu
materiale a sălilor de clasă și a laboratoarelor din școală.

Activitățile specifice educației formale sunt: lecții de matematică, română, geografie,

activității de laborator, cursuri, seminari, activități practică, tutoriale, laboratoare, atelier

1
Ioan Cerghit, Curs de pedagogie, Universitatea București, 1988, pag. 27
1
pentru elevii în liceele tehnologice. Activitățile desfășurate in cadrul educației formale
urmăresc educarea individului prin formarea de cunoștințe și achiziții pe care apoi acesta să
le folosească in viitor în integrarea în societate.

Educația nonformală , lat. nonformalis, este educația care se realizează în afara unor
forme oficial organizate pentru un anume gen de activitate . Educația nonformală presupune
activității opționale sau facultative, în afara școlii, prin care elevii își îmbogățesc interesele,
aptitudinile, își descoperă și cultivă talente . Activitățile nu trebuie să repete manualele și
programa școlară, iar în cazul activităților extrașcolare nu avem evaluării sau aprecieri
exprimate în note și calificative. Activitățile sunt îndrumate și coordonate de un personal
specializat în strânsă legătură cu elevii, părinții , organizații culturale. Se sprijină și se
condiționează reciproc. Influențele educative se derulează în afara clasei, realitate
educațională neformalizată dar cu efecte formative, activității coordonate de specialiști care ,,
își joacă rolul mai discret, asumându-și misiunea de moderator (Văideanu, 1988, p.231).
Educația nonformală completează educația formală prin activității extradidactice (cercuri pe
discipline, concursuri, olimpiade, competiții) și extrașcolare: parașcolare ( perfecționări,
reciclări) și perișcolare organizate de diferite persoane, cluburi etc. Educația nonformală este
pe parcursul întregii vieții dar discontinuă, are un caracter motivator, stimulator, dezvoltând
latura aptitudinală, abilitățile, competențele. Influențele educației nonformale se întâlnesc în
instituții tradiționale organizații de tineret, case de cultură și tehnică, muzee, teatre,
cinematografe, biblioteci, universități populare. Activitățile educației nonformale presupun
orice activitate educativă, care nu se desfășoară în școală și nu sunt gândite după program. De
exemplu în săptămâna astfel în funcție de ce permite școala , comunitatea, copiii pot merge
în tabere, vizite, excursii. Scopul de a merge în excursie este ca copilul să nu învețe un lucru
mecanic. Tot ca activității nonformale sunt și olimpiadele, cercurile, chiar și antrenarea cu un
antrenor. Educația nonformală susține cu succes prin activitățile extradidactice și activitățile
extrașcolare formarea educațională a tinerilor.

Educația informală, lat. informis/informalis, cu sensul de spontan, neașteptat. Constantin

Cucoș definește educația informală ca ,,totalitatea informațiilor neintenționate, difuze,
eterogene, voluminoase sub raport cantitativ cu care este confruntat individul în practica de

2
toate zilele și care nu sunt selectate , organizate și prelucrate din punctul de vedere
pedagogic.2

Educația informală se realizează în urma influențelor cotidiene , în afara cadrului organizat

instituțional, în mediul de viață, familie , la muncă. Mesajele informale sunt transmise de
mass-media, televiziune, casete și filme, iar în cadrul familial de părinții. Educația informală
percepe și depășește ca durată , conținut și modalități educația formală. Inițiativa în educația
informală revine individului, educația este voluntară, iar evaluarea constă în reușită. Învățarea
informală poate fi inegală de la elev la elev. Educația informală exprimă: ,,caracter spontan al
educației, liber de orice formalizare, achiziție autonomă a persoanei dobândită în maniera
întâmplătoare, învățare realizată în împrejurări diferite cu grad scăzut de prelucrare,
comprimarea experienței umane”.3 Educația informală are un conținut variat, neorganizat din
punct de vedere pedagogic și se realizată individual, grupal și social, toată viața. O bună
educație (formală și nonformală) poate conduce la evitarea influențelor și a experiențelor
negative și de a le selecționa. Activitățile educației informale sunt: activitățile manifestate
de părinții, prietenii, colegii, activitățile manifestate de mass-media , de exemplu o emisiune
științifică pe Discovery, o discuție pe un subiect actual cu persoane care au o anumită
formare. În mediul rural influența educației informale o putem identifica în cadrul unei
șezători, unde te învață să coși , să țeși, să torci, să cânți, să înveți poezii. La acestea mai
putem adăuga vernisaje, expoziții, călători, lecturi în timpul liber .

În practică educația informală, nonformală și formală trebuie să fie văzute mai degrabă
ca ,,moduri predominante de învățare decât ca entității.Ca modalități de accentuare educația
formală, nonformală și informală pot exista simultan, uneori în acord, alteori în contradicție”.4

Dacă în interpretările clasice se evidențiază rolul educației formale , în interpretările

postmoderne integrarea educației informale în activitatea de proiectare a conținutului în
vederea instruirii, a valorificării efective a resurselor informaționale ale acestuia și a
experienței de viață a elevului /studentului. ,,Reprezentarea concentrică a celor trei forme
evidențiază rolul educației formale de nucleu central care asigură baza valorificării optime a
2
Constantin Cucoș, Pedagogie, Editura Polirom , Iași, 2006, pag, 46
3
(Shane Harold, 1980, p.484, apud Cozma, p.274
4
La Belle, 1982, p.162, apud Cozma, P.276
3
resurselor de instruire nonformală și informală aflate în continuă expansiune cantitativă și
calitativă”.5

În concluzie, relația dintre educația formală, nonformală și informală se caracterizează prin

complementaritate, deoarece se completează reciproc și conduc la reușita elevului.

BIBLIOGRAFIE:
1.Cerghit I., Curs de pedagogie, Universitatea București,1988, pag.27
2.Cucoș C., Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 2002
3.Jinga I., Istrate., Manual de pedagogie, Editura All , București, 2006

5
Văideanu, George, 1988, pag, 228