EDUCAŢIA FORMALĂ,

EDUCAŢIA NONFORMALĂ,

EDUCAŢIA INFORMALĂ

Lector univ.dr.Iulia Gonţa©

Philip Coombs a difernţiat încă din anii 70
trei tipuri (forme, moduri) de educaţie:
formală, nonformală şi informală.

Educaţia formală
Educaţia formală sau şcolară este intenţionată,
organizată, sistematică şi evaluată, încredinţată
unor educatori cu o pregătire specială şi realizată
în instituţii specializate (grădiniţă, şcoală,
universitate, centru de formare).

Lector univ.dr.Iulia Gonţa©

Trăsăturile caracteristice educaţiei formale sunt:

 este instituţionalizată, realizându-se în instituţii

destinate acestei activităţi, în cadrul sistemului de
învăţământ
 este proiectată riguros sub aspectul finalităţilor,
conţinutului si temporal (pe cicluri, niveluri şi ani de
studii) sub forma documentelor şcolare cu caracter
oficial. este organizată sub forma activităţilor
instructiv-educative concrete în cadrul procesului de
învăţământ
 este dirijată de un corp profesoral specializat,
specialişti pe domenii de studiu şi persoane investite
special cu facilitarea învăţării pentru o categorie de
beneficiari cu un statut complementar – elevi, studenţi
Lector univ.dr.Iulia Gonţa©
 este realizată într-un cadru pedagogic determinat,
cu metode şi mijloace de predare, învăţare şi
evaluare cu funcţii pedagogice precise
 este întotdeauna evaluată social, potrivit unor
criterii sociopedagogice riguroase şi vizează
cunoaşterea atât a rezultatelor activităţii instructiv-
educative, cât şi a procesului educaţional
 este generalizată, permiţând accesul tuturor
indivizilor la valorile şi experienţa umanităţii
 este prioritară din perspectiva politicilor naţionale
privind dezvoltarea resurselor umane

Lector univ.dr.Iulia Gonţa©

Principalele critici aduse educaţiei formale vizează:

inerţia sistemului de învăţământ sub raportul practicilor

instituţionale şi didactice, relativa sa “încremenire” prin
comparaţie cu dinamica societăţii în ansamblu
accentul informativ şi instructiv, în defavoarea
aspectelor formativ-educative ale experienţelor oferite
elevilor
prioritatea acordată elementelor teoretice, în
detrimentul aspectelor practic-aplicative relevante
pentru experienţele cotidiene cu care se confruntă elevii
monotonia şi rutina practicilor didactice care accentuează
lipsa iniţiativei şi a participării active a elevilor în învăţare
relaţii slabe cu alţi factori educativi – familia,
comunitatea, biserica, alte instituţii cu rol educativ
Lector univ.dr.Iulia Gonţa©
 Educaţia nonformală
Educaţia nonformală este educaţia de tip
instituţional, dar nonşcolar, desfăşurată în locuri
care nu au în mod special o misiune educaţională
proprie (în cluburi, asociaţii, teatre, muzee etc.).

Acest termen „desemnează o realitate educaţională

mai puţin formalizată sau neformalizată, dar
întotdeauna cu efecte formative” (T. Cozma).

Tendinţa instituţiilor şcolare şi nonşcolare de a-şi

extinde şi diversifica aria de acţiune pentru a
răspunde nevoilor concrete ale indivizilor şi
grupurilor sociale, face ca demarcaţia între formal-
nonformal să se atenueze.
Lector univ.dr.Iulia Gonţa©
 Principala calitate a educaţiei nonformale constă
într-un pronunţat caracter formativ-educativ, acest
impact fiind dat de câteva caracteristici:

marea varietate şi flexibilitate a situaţiilor educaţionale

caracterul opţional sau facultativ
diferenţierea conţinuturilor şi a modalităţilor de lucru
în funcţie de interesele şi capacităţile participanţilor
valorifică întreaga experienţă de învăţare a
participanţilor

Lector univ.dr.Iulia Gonţa©

 Educaţia nonformală implică mai multe
tipuri de acţiuni:

acţiuni extraşcolare realizate sub îndrumarea

profesorilor
acţiuni care vizează educaţia adulţilor (acţiunile
paraşcolare/acţiuni de reciclare, de reorientare
profesională)
acţiuni care se realizează în mediul socio-cultural ca
mijloace de divertisment sau de odihnă activă
(acţiuni peri-şcolare sau şcoala paralelă)

Lector univ.dr.Iulia Gonţa©

 Educaţie informală sau incidentală
Educaţie informală sau incidentală este acea
educaţie cu caracter spontan şi nesistematic, care se
realizează prin contactele directe ale individului cu
mediul social, de cele mai multe ori aceste influenţe
fiind hotărâtoare în evoluţia individului (programe TV,
concerte, diverse situaţii cotidiene).

Această formă precede şi depăşeşte ca durată şi

experienţă educaţia formală şi ar trebui să se constituie
într-un temei relevant pentru educaţie.

Lector univ.dr.Iulia Gonţa©

 Caracteristicile educaţiei informale

 spontaneitatea contextului în care experienţa

educaţională se realizează, ceea ce generează un
efect discontinuu şi nesistematic al acestora

 atractivitatea şi diversitatea stimulilor educaţionali

(mass-media, internet, persoane semnificative din
mediul psihosocial) care fac ca impactul formativ sa
fie relevant si semnificativ pentru subiect

Lector univ.dr.Iulia Gonţa©

 absenţa restricţiilor sau a standardelor, care stimulează
nevoia de cunoaştere autonomă, liberă a persoanei

 varietatea conţinutului informaţional, acoperind toate

domeniile de cunoaştere

 caracterul dominant al valorilor promovate în funcţie de

specificul socio-cultural al comunităţii de apartenenţă şi
de aspiraţiile morale şi spirituale ale subiectului

 efectele negative ale acestor experienţe educationale,

atunci când sunt în contradicţie cu valorile promovate
de educaţia formală
Lector univ.dr.Iulia Gonţa©
Lector univ.dr.Iulia Gonţa©