Sunteți pe pagina 1din 13

FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ DE ȘTIINȚE UMANISTE ECONOMICE ȘI

INGINEREȘTI A UNIVERSITĂȚII „DUNĂREA DE JOS ’’ DIN GALAȚI


SPECIALIZAREA: FINANȚE ȘI BĂNCI

REFERAT
La DISCIPLINA
SOCIO-UMANA

TEMA:,, ISORIA SI
CONCEPTUL DE
SOCIOLOGIE’’

ELABORAT: Granici Alexandra


VERIFICAT: Răzvan Dinică
Cahul 2011
Conceptul de „sociologie”

Sociologia este stiinta societatii, stiinta formelor de viata sociala omenesti.


Termenul de sociologie nu este vechi, el a fost introdus de catre sociologul francez Auguste
Comte în 1839.
Este format din doua cuvinte:
socius de origine latina însemnând sot, asociat, tovarasi
logos de origine greceasca însemnând idee, teorie, stiinta
În ceea ce priveste clasificarea si fixarea pe un loc propriu al sociologiei în sistemul stiintelor
reprezinta o ierarhie a stiintelor. Sociologia formeaza cea mai înalta treapta , un fel de „regina a
stiintelor”.
„Sociologia nu este singura stiinta sociala, ea nu este singura care studiaza fenomenele
sau realitatile social – umane. Unele stinte sociale ca : istoria, etnografia, politica, dreptul, etica,
economia politica, psihologia etc. sunt mai vechi decât ea. S-a impus deci necesitatea de a se
clasifica nu numai grupele mari de stiinte, care se disting destul de clar prin obiectul lor, dar si
fiecare grupa în parte, în cazul nostru grupa stiintelor sociale, dedicate, în ultima analiza, studiul
acelorasi realitati.”
Clasificarea stiintelor sociale a fost mai dificil deoarece ele nu se deosebesc între ele din
punct de vedere al obiectul lor, cât si prin punctul de vedere pe care îl au de cercetarea, care este
societatea omeneasca.
Oameni de stiinta sunt de acord cu ideea ca stiintele sociale s-au constituit prin diviziunea muncii
stiintifice, din nevoia dea cunoaste cât mai bine, mai amanuntit si mai exact, existenta oamenilor,
manifestarile acestora, precum si creatiile sociale ale oamenilor. Pornind de la aceasta idee unele
stiinte sociale s-au specializat în studiul unui singur sector din viata sociala ca de exemplu:
stiintele economice, juridice, politice, morale, artisitce, religioase, folclorice, educationale etc.
„ Sociologia s-a constituit chiar de la început ca stiinta societatii în totalitatea ei, a
realitatii sociale sub toate aspectele ei fundamentale.”
Dupa cel de al doilea razboi mondial efortul clasificarii stiintelor si-au pierdut
intensitatea, rosturile lor primordiale. În zilele noastre sânt doua procese fundamentale în
miscarea stiintelor sociale:
specializare tot mai amanuntita
„reasamblarea” rezultatelor
Societatea este studiata simultan de stiintele economice, juridice, politice, morale,
artistice, etnografice, folcloristice, filosofice, noologice, axiologice, pedagogice, lingvistice si
asa mai departe si pe lânga numeroase stiinte istorice: arheologia preitorica si clasica, istoria
antica, medievala, moderna si contemporana, ...etc.
Sociologia se împarte în ramuri de preocupari tot mai specializate: sociologia economica,
juridica, politica, agrara, industriala, rurala, urbana, comerciala, financiara, a limbii, a culturii,
educatiei, a armatei, a razboiului, a fiecarei tari sau a unor regiuni.

În functie de criterii de întindere, dar si de esenta se împarte în:


• microsociologia: studiul grupurilor sau colectivelor mici, bazate pe relatii interpersonale
directe;
• marcosociologia: studiul colectivitatiilor mari, bazate pe relatii organizationale si
institutionale;
• sociologia concreta sau empirica: studiul direct al realitatiilor sociale, ex: Scoala
monografica gustiana;
• sociologia experimentala: studiul fenomenelor sociale pe baza de experimente;
• sociologia generala: preocupata de generalizari, teoretizari;
• sociologia aplicata: se pune în serviciul constructiilor si reconstructiilor sociale
• psihosociologia: cerceteaza aspectele sociale ale vietii sufletesti
În zilele noastre trei stiinte se ocupa de cerecetare societatii: sociologia (inclusiv psihologia
sociala), istoria si culturologia, dar toate aceste stiinte se ocupa de studierea omenirii, fiindca
societatea este a oamenilor, cultura si istoria tot al oamenilor, dar pentru a studia unele aspecte
mai amanuntite ele se separa.
În România studierea acestei stiinte a început între cele doua razboaie mondiale, prin pozitia
Scolii sociologice din Bucuresti, dar el nu a devenit perfect constient numai în ultimele decenii.
„ Stiinta acesta nu a devenit posibila decât de la Renastere încoace, mai exact din perioada
luptelor pentru rasturnarea feudalismului de catre burghezia în ascensiune. Acesta a fost
momentul în care „societatea” s-a desprins efectiv de „stat”.
Elementele de sociologie a existat si mai înainte, mai ales la grecii antici, dar sociologia
ca stiinta de sine statatoare (desprinsa de filosofie si politologie) este produsul vremurilor
moderne. Nascut din lupte sociale, din nevoia de a critica o orânduire care îsi traise traiul si
intrase în descompunere (feudalismul) si nevioa complimentara de a construi în locul ei o noua
orânduire sociala, în care omenira acelor vremuri sa se poata dezvolta nestânjenita
(capitalismul).
„ La grecii antici apare un sistem inedit de participare la viata politica: democratia.
Concomitent se naste o gândire filozofica libera si critica la adresa societatii. Însa daca acele
reflectii produc principii noi de întelegere a realitatii sociale, ele adopta o pozitie normativa
(pentru a spune ceea ce trebuie sa fie), pozitie straina de ceea ce se va numi ulterior punctul de
vedere sociologic.”
În secolul V î.Hr., în Grecia, sofistii sunt primii care ofera o reflectie asupra organizarii
oamenilor în societate.
Sofistii fiind acele persoane întelepte, intelectuale „ intelectuali ca Gorgias din Leontium,
Hippias din Elis, Protagos din Abdera” care predau arta persuasiunii prin cuvânt, condamnând
sclavia si folosesc arma criticii.

Dupa esecul democratiei ateniene apare Platon (427- 348 î.Hr.) care cauta modalitatea de
a edifica cetatea ideala, modelul de societate care sa se sustraga dezordinii si uzurii timpului. În
operele lui urmareste construirea tipului de societate perfecta ex: Republica si Legile.
Ce însemna pentru Platon cetatea ideala?
El raspunde astfel : „Este o cetate justa. Si justa este atribuirea de statute sociale în
functie de competentele specificce fiecarui individ. Pintr-un sistem de educatie ermetic codificat,
indivizii trebuie sa fie alesi în virtutea calitatilor lor si repartizati în trei clase:
mestesugari (cei ce se îngrijesc de problemele economice),
razboinici (responsabili cu apararea cetatii)
clasele superioare înyestrate cu acea întelepciune care le confera capacitatea de a guverna.
Pentru a construi o familie unita, membrii acestor ultime doua clase (conducatori, magistrati)
trebuie sa traiasca fara sa munceasca si sa aiba, în comun, posesiunea asupra bunurilor, femeilor
si copiilor.”
Platon explica în Republica, 473 b. :
„ Cât timp filozofii nu vor fi regi în cetate (...), nu vor cunoaste zabava (...) nici relele din cetate
nici, m-as teme, cele ale rasei umane”
Aceasta ideala societate în imaginatia lui Platon este reflectarea în ordine sociala a
structurii sufletului uman. Sufletul fiind compus din: dorinta, inima, ratiune care corespund
virtutiilor: cumpatare, curaj, întelepciune.
Echilibrul sufletesc îsi gaseste echivalentul, datorita stabilirii celor trei clase, în echilibrul
cetatii. Coproprietatea, stabilitatea, autarhia economica si stricta independenta în societate sunt
principalele criterii în idea lui.
Dupa Grecia urma Roma în planul istoriei occidentale, dar Imperiul Roman va fi ucis de
gigantismul si absolutismul sau. Fiind victima barbariei acesta cade în 410 în mâinile vizigotului
Alaric.
Sfântul Augustin redacteaza între 412 si 426, Despre cetatea lui Dumnezeu, aceasta
scriere se împotriveste ideiilor milenariste, sprijinita de Parintii Bisericii (sec II – IV), aceste idei
condamna inegalitatiile sociale. Sfântul Augustin convis ca credinta ajuta la salvarea sufletului si
nu operele, el se opune mixari religioase în viata politica si sociala.
Aceasta carte devine important pentru Carol cel Mare în gândirea si practica politica a Evului
Mediu.
În urma invaziilor barbare în Imperiul Roman de Apus (sec V – X) se descompun orasele.
Activitatiile industriale si comerciale scad, si se tranfosrma în societati rurale pe cale de a fi
crestina.
În Franta declinul imperiului lui Carol cel Mare , invazia arabilor, hunilor si nomazilor
(sec X) fac loc regalitatii.
În secolul XII se organizeaza comunele urbane si constuiesc primele servicii centrale al
monarhiei.

Ibn Khaldoun (1332 – 1406) în Prolegomenele sale la istoria universala, se dovedeste a fi


un analist foarte bun în Africa de nord. El foloseste matematicile pentru a explica organizarea
umana. El pune baza unor teorii a ciclurilor sociale, ciclurilor dominate de ritmic de grupuri,
partide sau dinastii.
În secolul XIV – XV societatea este afectata de epidemia de ciuma în Eurpoa 1359,
Razboiul de o Suta de Ani, crize economice.
În secolul XVI ,în urma Renasterii se dezvolta stiintele, dezvoltarea omului, educatia si libertatea
intelectuala. Izvorul Renasterii fiin Italia, mai apoi se raspândeste si în Tarile de Jos (Eramus),
Franta, Anglia.
„Secolul XVII este marcat de asecnsiunea simultana a doua forme inedite de reprezentare
a lumii: rationalisnul si individualismul. Scrierile lui Francis Bácon (1561 – 1626) sunt primele
care ilustreaza noua pozitie în care se situeaza ratiunea. Noul Organon (1620) înscrie existenta
stiintifica la raspântia dintre teorie (ratiune) si practica (experimentarea).”
Secolul XVIII este marcata de o serie de modificari pozitive, care ajuta la ruptura cu Evul
Mediu. În 1492 Cristofor Columb descopera America.
„Reforma este initiata în 1517 de catre un calugar german Martin Luther, care denunta
coruptia Bisericii. Luther este convins ca omul se poate salva numai prin credinta si ca, prin
urmare, este inutil sa caute mântuirea în Biserica.”
Jean Calvin sustine dubla convingere a lui Luther, potrivit careia donatiile în bani nu pot
înlocui credinta si ca oameni sunt predestinati, orice ar face, unei conditii post mortem.
Jean Bodin (1530 – 1596) jurist si economist francez, în lucrarea sa Six livres de la République
(1576), el demonstreaza ca societatea este comunitatea care nu poate dura decât daca este
guvernata de o „putere suverana”, aceasta putere fiind statul.
La sfârsitul secolului al XIX si în pragul secolului XX, soiologia se preda în Univestitati
în principalele tari în care a aparut. Dezbaterile pe tema statului stiintelor istorice, rolul stiintei si
al monarhiei etc., da nastere sociologiei.
Factorii care influeteaza aparitia acestuia:
• dezvoltarea economica a Germaniei, SUA
• înfintarea partidelorsocial democrate
• declinul relativ al liberalismului
• ascensiunea statelor – natiuni si a birocratiilor

„Pionieri al sovciologiei engleze , Herbert Spencer (1820-1903) influenteaza puternic analiza


sociala a sfârsitului de secol. Inginerul reconvertit la filozofie si, sporadic, la jurnalistica este un
liberal ostil oricarei forme de interventie din partea statului. Originalitatea lui Spencer consta
îndeosebi în a gândi, înca de la Principiile de psihologie (1852-1857) – chiar înainte de
publicarea Originii Speciilor a lui Darwin – în termeni de evolutie. Aceasta notiune este coloana
vertebrala a întregii opera ale carei principii fundamentale apar în The Man Versus the State
(1884).”

În Anglia , sociologul Leonard Hobhouse (1864-1929) a contribuit cel mai mult la


institutionalizarea disciplinei. El fiind primul profesor de la London School of Economics si
director al primei reviste profesioniste (The Social Review).

Între timp mai apar lucrari importante :


A. Schäffle – Stuctura si viata corpului social (1875-1878),
P. V. Lilienfeld – Reflectii asupra stiintei sociale în viitor (1873-1881),
L. Gumplowicz (1838-1909)
G. de Greef – Precis de sociologie 1909
A. Espinas – Dés société animales 1877
J. Izoulet – La cité moderne 1895

Treptat sociologia se va îndrepta de studiul vietii în general si al societatilor animale în


special.
Aparitia Scolii lui Emil Durkheim marceaza evolutia sociologiei.
El spunea: „ Este usor de remarcat de la prima vedere ca traditiile si practicile colective ale
religiei, dreptului, moralei, economiei politice nu pot fi fapte mai putin sociale decât formele
exterioare ale sociabilitatii(...) Ele sunt societatea însasi, vie si activa”
El trateaza cu grija granitele precise între sociologie si disciplinele apropiate.
Aplicarea rezultatelor cercetarilor sociologice nu se poate confunda cu sociologia însasi.
La noi în tara profesorul Dimitrie Gusti organiza cercetari monografice care parea ca urmareste
numai cercetarea caracterelor statului românesc, a realitatii sociale românesti, dar însa ele fac o
alta opera, un practica, caci în statele unde lucreaza ele fac cimitire, sapa santuri pentru scurgerea
apei de ploaie, niveleaza drumuri, dau consultatii medicale gratuite oamenilor, întemeiaza
camine culturale etc.
Trebuinta originara care constituie impulsul cercetarii stiintifice poate fi o nevoie
practica, dar procesul de cercetare însusi are viata lui aparte.
„Activitatea practica, pe care o preconizeaza unii ca tinta a sociologiei, este de natura
politica, deoarece politica este aceea care vrea sa schimbe realitatea, sa-i dea alta forma. Stiinta
se ocupa de realitatea existenta. Omul politic e stapân de o credinta practica si de vointa, pe când
omul de stiinta traieste sub dominarea pasiunii de o idee de cunoastere.”

BIBLIOGRAFIE:
http://www.referat-scoala.ro/citeste-referat-Istoricul_Sociologiei-6699.html
Andrei Petre : Sociologie Generala IV,
http://www.scribd.com/doc/7273189/Sociologie-Generala 22.03.2011
http://www.scritube.com/sociologie/SOCIOLOGIA-CA-STIINTA94473.php
SOCIOLOGIA CA sTIINŢĂ

I. Definirea sociologiei. Obiectul de studiu al sociologiei.

Raporturile cu alte stiinte

1.1.Definirea sociologiei

Оntr-un sens foarte general, termenul de sociologie este folosit pentru a desemna stiinta
socialului.

Termenul de sociologie provine din оmbinarea a doua cuvinte, unul latin „socius” ce
оnseamna social si altul ce provine din limba greaca „logos” cu semnificatia – stiinta; ca urmare
putem considera ca sociologia este o stiinta despre social, despre societate.

De-a lungul timpului sociologia a fost definita оn diferite moduri оn functie de nivelul
de cunoastere si de explicare a socialului.

Filozoful pozitivist francez – Auguste Compte a folosit pentru prima data termenul de
„sociologie” оntr-un studiu intitulat: „Course de philosophie positive”, publicat оn anul 1838.
Оn lucrarea respectiva a definit conceptul de „sociologie” ca fiind o „stiinta a societatii”.

Max Weber a apreciat sociologia drept stiinta care studiaza actiunea sociala.

George Gurtvich a considerat ca „sociologia este stiinta fenomenelor sociale totale, care
are drept obiect studiul global al relatiilor sociale, societatea ca integralitate de raporturi”.

Dimitrie Gusti a definit sociologia ca fiind „stiinta 444h76e realitatilor sociale”. Оn


conceptia lui Petre Andrei „sociologia studiaza оn mod obiectiv, оn primul rвnd, existenta
sociala sub aspectul ei static-structural, si apoi sub aspectul dinamic - functional al ei, aratвnd
fazele si tipurile sociale realizate”.

Pentru Traian Herseni „sociologia este stiinta societatilor omenesti, este o disciplina ce
se ocupa cu studiul vietii sociale, al fenomenelor de comunicare umana, de convietuire sociala”.

Dictionarul „Le Petit Larousse” defineste sociologia ca fiind disciplina care „studiaza
stiintific societatile omenesti si faptele sociale”.

Catalin Zamfirescu si Lazar Vlasceanu оn „Dictionarul de sociologie” considera ca


„sociologia este o stiinta despre societate”.

Din succinta trecere оn revista a diferitelor definitii date sociologiei se desprind


elementele fundamentale privitoare la specificitatea sa ca disciplina stiintifica.

Rezulta din definitiile date ca sociologia, ca stiinta, dispune de un obiect propriu de


cunoastere si anume societatea. Numai ca societatea este obiect de studiu nu doar al
sociologiei , ci si al multor alte stiinte sociale. Se naste оn mod firesc оntrebarea ce anume
confera specificitate sociologiei? Se considera ca ceea ce deosebeste sociologia, оn principal de
toate celelalte stiinte sociale este perspectiva de abordare a obiectului de cercetare comun,
respectiv societatea. Sociologia este stiinta care abordeaza societatea ca totalitate, ca оntreg,
studiind ansamblul faptelor, fenomenelor, relatiilor si proceselor sociale.
Sociologia se manifesta atвt ca stiinta a socialului, ca forma generala de existenta a
vietii umane, cвt si ca stiinta a societatii globale, a organizarii si dinamicii sale, a subsistemelor
din care se compune societatea globala si a relatiilor lor atвt cu sistemul social-global, cвt si cu
celelalte subsisteme ale acestuia. Din aceasta perspectiva se desprind trei paliere ale sociologiei:

- teoria generala a socialului.

- teorie a societatii globale

- teorii ale diferitelor subsisteme ale societatii globale.

Un astfel de mod de manifestare arata ca sociologia permite observarea si reflectarea


asupra vietii sociale, descoperirea disfunctionalitatilor si crizelor sociale de la nivelul
individului si comunitatilor umane de posibilitatea de a gasi solutii la problemele cu care se
confrunta societatea.

1.2.Obiectul de studiu a sociologiei

Sociologia este o ramura a stiintelor sociale relativ recenta, a carei recunoastere oficiala
si institutionalizare s-a facut la cumpana secolelor XIX si XX. La sfвrsitul secolului al XVIII-
lea si оnceputul secolului al XIX-lea, revolutia industriala a produs prin industrializare,
profesionalizare si rationalitate stiintifica si economica schimbari sociale fara precedent,
concretizate atвt оn aparitia unor fenomene sociale total necunoscute, precum migratia
aglomerarea, оnstrainarea si depersonalizarea, cвt si оn intensificarea si extinderea la nivel de
societate a fenomenelor sociale cunoscute, precum saracia, exploatarea, devianta, prostitutia,
divortialitatea, nasterile ilegitime, criminalitatea si sinuciderea. Schimbarile produse au avut
consecinte profunde asupra functionalitatii societatii si a vietii indivizilor, situatie ce a impus
nevoia cunoasterii stiintifice - prin observatie, descriere, explicatie si predictie - atвt a
fenomenelor respective, cвt si a structurilor, institutiilor si grupurilor sociale care le-au
determinat. Astfel a оnceput sa se constituie stiinta despre societate, a sociologiei ca stiinta de
sine statatoare strвns legata de schimbarile social-economice profunde petrecute оn societatea
europeana, fiind un reflex teoretic al acestora si o оncercare de raspuns la problemele ridicate
de aceste schimbari.

Auguste Comte (1798-1857) a conceput studierea societatii dintr-o dubla perspectiva:


una statica, ca factor constitutiv si de stabilitate si una dinamica, ca factor de progres si de
schimbare. Interpretarea data de Comte faptelor sociale a exprimat mai mult o intentie
epistemologica (teoria cunoasterii stiintifice – epistemologia) оn efortul sau de a evidentia
ansamblul legilor fundamentale care guverneaza оn social.

Herbert Spencer (1820-1903) a interpretat societatea ca un organism, apt оn mod


sistematic de adaptare si de evolutie.

Emile Durkheim (1858-1917) a desemnat un obiect de cercetare precis al sociologiei si


anume „faptele sociale”. Оn studiul „Regulile metodei sociologice” (1894) el a emis o formula
celebra: faptele sociale trebuie sa fie tratate „ca lucruri” avвnd un interes intrisec, autonom.
Conform acestei оntelegeri societatea este un complex de fapte sociale. Nici una din aceste
fapte sociale nu este оntвmplatoare si nu poate fi explicata de sine statator. Orice fapt social
pentru a putea fi оnteles trebuie raportat la totul оn care se naste si privit paralel cu celelalte
parti componente (fapte sociale) ale acestui tot.
Contributii importante la determinarea obiectului de studiu al sociologiei le-au avut Max
Weber , Karl Marx, Wilhelm Wundt, Talcott Parsons, Dimitrie Gusti s.a.

Acesti gвnditori au mari merite оn efortul facut pentru:

1. a se preciza cu claritate obiectul specific de studiu

2. a se preciza raporturile cu alte discipline

3. elaborarea unui sistem conceptual si a unei metodologii de investigatie proprii


sociologiei.

Domeniul sociologiei este realitatea sociala оn procesualitatea devenirii si stabilitatii ei.


Studiul realitatilor sociale arata ca anumite procese, institutii si fenomene sociale precum:
familia, stratificarea sociala, raporturile dintre componentele societatii, mecanismele de
functionare a societatii au devenit obiect al unor anumite discipline stiintifice numai dupa
constituirea sociologiei ca stiinta, ex.: sociologia familiei, sociologia comportamentului deviant,
sociologia copilului, sociologia rurala, sociologia puterii etc.

Оn mod concret obiectul de studiu al sociologiei оl constituie studiul colectivitatilor


umane si al relatiilor interumane din cadrul acestora, precum si comportamentul uman оn
interiorul grupurilor si comunitatilor umane.

Drept urmare оn cadrul cursului se vor studia probleme referitoare la actiunea sociala,
structura sociala, grupurile sociale, organizatia, socializarea, grupurile de vвrsta, genul social,
relatiile interetnice, rasiale si nationale, familie, religie, devianta, cultura etc.

Оntrucвt obiectul sociologiei cuprinde o arie de probleme de mare diversitate si


complexitate, s-a conturat prin diferentierea si aprofundarea investigatiei stiintifice, un sistem
de discipline sociologice. Numarul acestor discipline sociologice se apropie de 100, dintre care
enumeram: sociologia culturii, sociologia politica, sociologia civilizatiilor, sociologia
economica, sociologia cunoasterii, sociologia familiei, sociologia deviantei, sociologia
comunitatilor, sociologia morala, sociologia juridica, sociologia limbii, sociologia artei,
sociologia literaturii, sociologia educatiei, sociologia muncii etc. Numarul impresionant al
ramurilor sociologiei scoate оn relief doua aspecte importante privitoare la statutul acesteia ca
stiinta. Un prim aspect are оn vedere procesul de delimitare continuu, tot mai precis si nuantat
al obiectului de studiu al sociologiei. Celalalt aspect pune оn evidenta capacitatea sociologiei de
a evolua ca stiinta a socialului, de a se adapta la conditiile sociale concrete si de a оncerca sa
raspunda provocarilor agentilor sociali si cerintelor realitatii sociale.

1.3.Raporturile sociologiei cu alte stiinte socio-umane.

Specificul unei stiinte, оn general, este dat de urmatoarele elemente:

- obiectul de cercetare

- aria tematica si aparatul conceptual

- perspectiva de abordare a obiectului de studiu

- metodele de investigatie
- finalitatea cercetarii stiintifice

Sociologia, ca stiinta sociala, are drept obiect de studiu societatea omeneasca. Dupa cum
s-a aratat mai sus, specific pentru sociologie este faptul ca ea abordeaza societatea ca un оntreg,
ca ansamblu integral si coerent de elemente componente, ca totalitate a diversitatii si
simultaneitatii interactiunilor care au loc оn interiorul sau. Sociologia este stiinta ansamblului
de fapte, fenomene, relatii si procese sociale, de unitati si grupuri sociale, de contradictii,
miscari si lupte sociale, a structurii, organizarii, functionarii si dinamicii societatii ca оntreg.

Delimitarea sociologiei de celelalte stiinte socio-umane se reflecta nu numai оn modul


de abordare a obiectului obiectul de studiu, ci si оn problematica specifica. Sociologia studiaza
realitatea sociala dincolo de modul cum se exprima ea оn aspectele particulare. Finalitatea
sociologiei sta оn explicarea si оntelegerea structurii si functionarii realitatii sociale. Ea
urmareste cunoasterea stiintifica a societatii globale. Sociologia cauta raspuns la o chestiune
esentiala, si anume relatia dintre individ si societate sub toate aspectele ei.

Din aceasta perspectiva este oportuna analiza raporturilor sociologice cu celelalte stiinte
socio-umane.

Psihologia - stiinta care se ocupa cu studiul comportamentului individual si a


personalitatii prin proprietati cum sunt: atitudini, necesitati, sentimente, precum si prin procese
ca: оnvatare, perceptie etc.

Psihologia sociala este strвns legata de sociologie. Ea studiaza interactiunile


comportamentelor individuale si de grup, starile si procesele psihice colective, personalitatea
sub raportul conditionarii socio-culturale. Psihologia sociala studiaza psihicul individului оn
procesele de grup iar sociologia abordeaza colectivitatile sociale din perspectiva relatiilor
sociale, a structurilor, interactiunilor si organizarii din societate.

Antropologia – este stiinta care studiaza omul ca individ, grup si specie din perspectiva
biologica si sociala.

Antropologia fizica se ocupa cu studiul temelor referitoare la originea omului.

Antropologia culturala studiaza comportamentul uman оn contextul normelor si


valorilor recunoscute de societate la un moment dat. Оntre sociologie si antropologia culturala
sunt mici diferente: prima studiaza societatile contemporane оn timp ce a doua studiaza
societatile arhaice.

stiintele economice - studiaza productia, repartitia, schimbul si consumul bunurilor si


serviciilor si acorda o mica importanta interactiunii dintre oameni sau structurile sociale din
sfera economica. Pentru sociologie, economia este mediul de producere a unor relatii sociale,
de afirmare a omului ca forta de munca оn anumite contexte sociale.

stiintele politice - se ocupa de studiul organizarii politice a societatii, modul de


guvernare, comportamentul politic, structurile de putere, miscarile politice, participarea politica
etc.

stiintele politice cerceteaza politicul sub toate formele sale de manifestare. Sociologia
include оn cвmpul de investigare, alaturi de problemele specifice stiintelor politice si aspecte ce
sunt studiate de toate celelalte stiinte socio-umane.
1.4.Perspective оn sociologie

Studiul societatii, a partilor sale componente si a interactiunilor dintre acestea de catre


sociologi a generat o diversitate de conceptii sociologice. Lucru este absolut firesc, оntrucвt, pe
de o parte, cunoasterea stiintifica este un proces continuu, rezultat al interactiunii intelectuale a
unui numar mare de cercetatori, iar pe de alta parte, viata sociala are o infinitate de aspecte si
poate fi privita din unghiuri foarte deferite. Astfel conceptele si conceptiile sociologice s-au
grupat оn moduri diferite de abordare si explicare a societatii, fapt care a dus la delimitari
teoretice majore si a constituit premize pentru nasterea perspectivelor sau curentelor
sociologice.

Perspectiva sociologica poate fi definita ca o analiza a societatii facuta dintr-un anumit


punct de vedere. Este o cale de a privi societatea, de a studia viata sociala si de a o explica: este
o constructie mentala care ne ajuta sa vizualizam si sa explicam ceea ce este оn societate.

Perspectivele care s-au impus оn sociologie sunt: evolutionismul, functionalismul,


conflictualismul si interactionismul.

1.4.1 Perspectiva evolutionista a fost prima formulata оn sociologie, fiind


fundamentata оn special pe lucrarile lui Auguste Comte si Herbert Spencer. Aceasta perspectiva
explica originea societatilor si cresterea lor din punct de vedere evolutionist. Evolutionismul a
avut o mare raspвndire оn a doua jumatate a secolului al XIX-lea, dupa care a intrat оntr-o
lunga perioada de ignorare. Оn ultimii ani se оnregistreaza o semnificativa reconsiderare a
acestei perspective sociologice.

1.4.2. Perspectiva functionalista are ca principali reprezentanti pe Auguate Comte,


Herbert Spencer, Emile Durkheim, Talcott Parsons, Robert Merton s.a. Оn anii 1950-1960 a
fost perspectiva dominanta оn sociologie. Antropologul englez Bronislaw Malinowski a pus
bazele functionalismul sociologic. Functionalistii concep societatea ca un sistem, ca pe un
оntreg compus din mai multe parti aflate оn interactiune, fiecare parte оndeplinind o anumita
functiune. Conform acestei perspective societatile tind spre echilibru, spre mentinerea ordinii.
Atingerea echilibrului este dependenta de оndeplinirea functiei specifice de catre fiecare parte a
sistemului. Daca functiile nu sunt realizate, sistemul se dezechilibreaza si poata sa moara.
Functionalitatea sistemului se asigura prin controlul social. Fiecare institutie оndeplineste o
functie sociala clara. Dar institutiile nu se manifesta separat, ele sunt interdependente, sunt parti
fundamentale ale societatii care se prezinta sub forma unui sistem complex si relativ stabil.
Schimbarea sociala se produce numai оn cadrul sistemului, care оsi pastreaza echilibrul si
stabilitatea. Nu sunt acceptate miscarile sociale bruste sau revolutionare. Anumite parti ale
societati nu-si pot оndeplini functiile si atunci devin disfunctionale. Оn acelasi timp, diferite
elemente ale socialului pot fi functionale si disfunctionale. somajul, de exemplu, este
ambivalent; el poate fi functional prin оncurajarea cresterii competentei profesionale, a
performantelor individuale, prin crearea locurilor de munca pentru cei ce se ocupa de asistenta
somerilor, dar poate fi , оn acelasi timp, disfunctional prin problemele sociale pe care le
creeaza: saracie, alcoolism, insatisfactie, devianta, etc.

Pentru mentinerea echilibrului si a stabilitatii sistemului social este necesar sa se asigure


un consens social, adica un acord al membrilor societatii asupra a ceea ce este bine, drept si
moral. Procesul de socializare joaca unul dintre cele mai importante roluri оn obtinerea
consensului social. Perspectiva functionalista ofera o buna interpretare a organizarii sociale, a
raporturilor dintre componentele sistemului si rolul fiecarei componente. Capacitatea
explicativa a acestei perspective este redusa оn ceea ce priveste analiza proceselor sociale si a
schimbarilor care au loc оn societate. Functionalismul insista asupra consensului, integrarii si
stabilitatii si nu acorda importanta necesara conflictelor, instabilitatii si neintegrarii.
Functionalismului i se reproseaza conservatorismul la care ajunge оn cele din urma.

1.4.3. Perspectiva conflictuala deriva din ideile lui K. Marx, Georg Simmel, Wright
Mills, Lewis Coser, Randall Collins. Acesti gвnditori explica evolutia si functionarea societatii
prin conflict. Aceasta perspectiva concepe conflictul ca o sursa a schimbarii sociale si оsi
concentreaza analiza asupra instabilitatii si dezechilibrelor. Ei sustin ca insuficienta resurselor
de bogatie, putere si prestigiu a determinat structurarea societatii оn grupuri de interese
contrare, structura ce este determinata de lupta continua dintre indivizi sau grupuri.

Daca functionalistii considera conflictul ca fiind element al dezechilibrului social si care


trebuie оnlaturat, adeptii conflictului оi atribuie acestuia virtuti progresiste stimulвnd
schimbarea sociala. Conflictualismul nu este o perspectiva sociologica omogena. Principalul
initiator al acestei perspective a fost Karl Marx, care si-a concentrat analiza sociologica asupra
conflictului dintre clase, demersul sau avвnd o finalitate politica declarata. Оn conceptia lui
Marx fiecare mod de productie se caracterizeaza printr-un anumit tip de conflicte intregrupale,
dintre care cele mai importante sunt conflictele оntre clasele sociale. Din perspectiva
sociologului german Georg Simmel (1858 – 1918), conflictele sunt inerente vietii sociale, dar el
nu deduce de aici concluzii pentru actiunea politica. Adeptii contemporani ai perspectivei
conflictualiste extind aria de cuprindere a analizei la conflictele dintre grupele de vвrsta,
grupuri etnice sau religioase, dintre profesii, comunitatile locale si puterea centrala etc.

Ideea de baza a acestei perspective consta оn afirmatia ca fiecare societate este formata
din forte sociale si interese diferite, pe care nu si le pot satisface оntr-un mediu avвnd resurse
limitate. Apare astfel o competitie permanenta pentru bunuri, putere si bunastare. Оn aceasta
lupta, unii cвstiga si ajung sa-i domine pe altii sau, potrivit formularilor marxiste, sa-i
exploateze pe altii.

Daca оn societate exista conflicte permanente, se pune problema cum poate ea sa mai
existe. La aceasta оntrebare s-au formulat doua raspunsuri. Primul afirma ca, оn urma
conflictului, o categorie ajunge dominanta si impune prin mijloace de constrвngere acele reguli
care servesc la realizarea propriilor interese, statul fiind conceput ca o institutie menita sa
domine, sa promoveze interesele celor ce detin puterea.

Al doilea raspuns sustine ca, оn societate exista o diversitate atвt de mare de grupuri de
interese, оncвt, pentru a putea sa оntreprinda ceva, oamenii trebuie sa se asocieze. Оn acest caz
cooperarea este modalitatea de a face fata conflictului.

Perspectivele functionaliste si conflictualiste pot fi apreciate drept complementare; ele


se refera la acceasi realitate, prima insistвnd pe consens, ordine, armonie, a doua – pe
instabilitate, conflicte, constrвngere. Dezavantajele uneia pot fi completate cu avantajele
celeilalte.

1.4.4. Perspectiva interactionista – are la baza studiile lui Charles Norton Cooley,
George Herbert Meat. Manford Kuhn si are оn vedere capacitatea omului de a crea si folosi
simboluri. Adeptii acestei orientari teoretice arata ca societatea este produsul actiunii umane, pe
baza modului оn care oamenii interpreteaza semnificatia informatiilor, evenimentelor si
regulilor sociale, оn functie atвt de continutul obiectiv al acestora cвt si de particularitatile lor
subiective.

Perspectiva interactionista оsi concentreaza analiza asupra raporturilor dintre individ si


societate. Societatea este оn permanenta creata prin interactiunea indivizilor fiind totusi
preexistenta lor. Indivizii se modeleaza оn cadrul societatii оn timp ce societatea se schimba si
ea sub influenta actiunii acestora. Indivizii si societatea se presupun reciproc si nici o parte nu
poate exista fara cealalta.

De retinut ca perspectiva functionalista si cea conflictualista abordeaza aspectele


obiective privind fie functionalitatea, fie starea conflictuala din societate la nivel macrosocial,
оn timp ce perspectiva interactionista evidentiaza aspectele subiective privind actiunea umana
la nivel microsocial. Cele trei perspective sunt complementare si оmpreuna confera demersului
sociologic cuprinderi, profunzime si relevanta.

1.5. Functiile sociologiei

Sociologia, ca stiinta teoretica avвnd deopotriva o finalitate cognitiva si una practica are o serie
de functii:

Functia expozitiva sau descriptiva – se concretizeaza оntr-o acumulare de date, fapte


si informatii suficiente si relevante pentru respectiva realitate. Pentru a fi оndeplinita aceasta
functie, sociologia trebuie sa оndeplineasca o serie de conditii:

- de completitudine – adica de luare оn consideratie a tuturor datelor si faptelor necesare


pentru a testa valoarea de adevar a ipotezelor utilizate.

- evitarea selectarii arbitrare, strict subiective datelor si faptelor analizate.

- maxima obiectivitate fata de fapte (evitarea apropierii de fapte avвnd idei preconcepute despre
acestea; datele, faptele, fenomenele trebuie analizate asa cum sem prezinta ele).

Functia explicativa – permite sociologiei sa оnteleaga realitatea sociala, sa identifice


mecanismele intime de functionare si schimbare a realitatii sociale , de producere si derulare a
faptelor, a fenomenelor sociale, a vietii sociale оn general, sa desprinda determinarile multiple
ce se manifesta la nivelul realitatii sociale si оndeosebi, relatiile cauzale оntre variabilele
realitatii sociale. Prin оndeplinirea acestei functii, sociologia poate elabora generalizari
teoretice de diferite grade, poate dezvolta teorii explicative, poate construi diferite paradigme.

Functia predictiva, prognotica sau previzionala: - prin intermediul careia sociologia


cerceteaza atent si aprofundat realitatile sociale prezente pentru a identifica directiile cele mai
probabile de evolutie ulterioara a societatii. Studiind trecutul si prezentul, sociologia poate
identifica si proiecta tendintele probabile de evolutie ulterioara a societatii.

Functia critica – presupune ca cercetarea sociologica sa nu se rezume la descrierea si


explicarea societatii asa cum este la un moment dat si la descrierea tendintelor probabile de
evolutie ulterioara, ci sa оncerce sa arate cum ar trebui sa fie aceasta realitate sociala. Pentru a
reusi acest lucru sociologia trebuie sa compare realitatea sociala asa cum se prezinta ea la un
moment dat, cu un model normativ al realitatii sociale. Оn esenta, o asemenea analiza
comparativa se reduce la оncercarea de surprindere a nemultumirilor, disfunctionalitatilor
existente la nivelul realitatii investigate, la realizarea a ceea ce оmpiedica functionarea si
dezvoltarea normala, fireasca a societatii оn ansamblul sau, a unor unitati sau grupuri sociale
specifice (deficiente de organizare, conducere, structurare, deficiente predominant subiective
posibil de remediat). Pentru ca analiza sa fie critica ea trebuie sa respecte doua conditii:

a) sa fie оntemeiata – adica sa se bazeze pe o cunoastere temeinica, aprofundata a


realitatii sociale.
b) sa fie constructiva – analiza disfunctionalitatilor sa fie reala si corecta avвnd ca scop
perfectionarea realitatii sociale.

Sociologia este o stiinta critica, declarat anti apologetica, negarea sau ignorarea
disfunctionalitatilor este contraproductiva. Functia critica a sociologiei confera acestei stiinte o
certa utilitate sociala, dar o poate face, оn acelasi timp, relativ incomoda pentru unii factori
aflati оn posturi de decizi sau de conducere, purtвnd responsabilitatea modului de derulare a
vietii sociale atвt la nivel macrosocial cвt si la nivel microsocial.

Functia practic - operationala - prin intermediul careia sociologia оti propune sa


identifice modalitatile prin care se pot оnlatura disfunctionalitatile, dereglarile, neajunsurile
constatate оn vederea modelarii realitatii sociale la un nivel cвt mai apropiat de modelul
normativ stabilit. Pentru realizarea acestui deziderat, sociologia trebuie sa tina cont de
urmatoarele:

- a) - solutiile propuse trebuie sa fie rezultatul unei analize atente atвt a realitatii sociale
prezente cвt si a efectelor posibile ale aplicarii acestor solutii asupra realitatii sociale.

b) - solutiile propuse sa fie realiste.

c) – sa fie oferite un set de solutii bine fundamentate si argumentate realist si rationat,


set de solutii din care decidentul sa aleaga varianta optima.

d) sociologul sa acorde asistenta tehnica la implementarea solutiei alese, sa urmareasca


efectele acesteia