SUPORT DE CURS

Ocupaţia:

INFIRMIERĂ

Domeniul:
Sănătate, igienă, servicii sociale

1
INTRODUCERE

Descrierea ocupaţiei
Practicanţii unei astfel de ocupaţii realizează activităţi de îngrijire şi menţinere a unui climat optim
care să uşureze viaţa pacienţilor, distribuie medicamentele pacienţilor şi asigură alimentaţia la pat a
bolnavilor nedeplasabili, aranjează şi schimbă lenjeria de pat şi corp, menţinând ridicat moralul celor
suferinzi prin crearea unei atmosfere de confort şi încredere.
Infirmiera însoţeşte persoanele îngrijite la îndeplinirea activităţilor vieţii cotidiene şi efectuează
îngrijiri legate de funcţii de întreţinere şi continuitate a vieţii.
Infirmiera contribuie la îmbunătăţirea stării de sănătate şi la refacerea autonomiei, în măsura în care
este posibil.
Infirmiera lucrează în colaborare şi sub responsabilitatea unei/unui asistent medical, cel mai adesea, în
cadrul unei echipe pluridisciplinare şi participă la îngrijirile de sănătate preventive, curative sau
paliative.
Infirmiera îşi exercită activitatea în mediu spitalicesc sau extraspitalicesc, în sectorul medical, medico-
social sau social.
Infirmiera participa efectiv la :
- asigurarea unui mediu de viaţă şi climat adecvat îngrijirii complexe din punct de vedere, fizic, psihic,
afectiv;
- asigurarea igienei şi a spaţiului de viaţă a persoanei îngrijite;
- asigurarea hidratării şi a alimentaţiei corespunzătoare a persoanei îngrijite;
- stimularea participării persoanei îngrijite la activităţile zilnice;
- transportul şi însoţirea persoanei ingrijite etc. respectând permanent drepturile şi confidenţialitatea
privind evoluţia stării de sănătate a persoanei ingrijite.
Infirmiera trebuie sa dea dovada de abilităţi de comunicare, stabilitate emoţională, empatie,
flexibilitate, atenţie la detalii, abilităţi de rezolvare a problemelor, forţa fizică, respect, abilitatea de a
acţiona prompt şi eficient

Locul de munca al infirmierului(ei)

Spitalul este o institutie sanitara destinata ingrijirii bolnavilor cu servicii permanente si are un caracter
curativ. In spital se interneaza bolnavii in stare grava pentru ingrijiri permanente si de specialitate. Se
interneaza bolnavi care nu pot fi diagnosticati decat in anumite spitale si necesita ingrijiri de lunga
durata. Se interneaza bolnavi care necesita interventii chirurgicale sau alte tratamente speciale,
nerealizabile ambulatoriu. De asemenea se mai interneaza bolnavi cu boli infecto-contagioase care
trebuiesc izolati.
Amplasarea ideala a spitalelor mari ar fi departe de zonele industriale si pe terenuri mari, inconjurate
de zone de verdeata. Orientarea cea mai buna a spitalelor este cu saloanele spre sud, fara alte
constructii in jur pentru a avea acces la lumina si soare.
Spitalele sunt de doua feluri: spitalul pavilionar si spitalul bloc.
Spitalul pavilionar – necesita spatii foarte mari pentru ca distanta dintre pavilioane sa fie
corespunzatoare. Aceste spitale asigura liniste pentru bolnavi si posibilitatea de miscare a acestora.
Infectiile si epidemiile sunt mai rare. Acest tip de spital are urmatoarele dezavantaje: intretinere foarte
costisitoare, personalul angajat este mai numeros, comunicare foarte grea intre pavilioane.
Spitalul bloc – necesita un spatiu mai mic, personal administrativ mai mic, sisteme de incalzire si
alimentare mai avantajoase, comunicarea si colaborarea intre sectii se face mai usor.
Spitalul cuprinde: servicii de primire; sectiile de spital; serviciul de diagnostic si tratament; serviciul
administrativ-gospodaresc.
-serviciul de primire – este filtrul principal al spitalului in care se hotaraste internarea pacientului. Cu
exceptia sectiilor de maternitate si boli contagioase, celelalte sectii au in mod obisnuit un serviciu
comun de primire care cuprinde: sala de asteptare; biroul de inregistrare al pacientilor; cabinetul de
consultatii; camera de deparazitare si baia bolnavului; camera de imbracare; camera pentru
dezinfectarea si deparazitarea efectelor; magazia de efecte ale pacientului; magazia de lenjerie curata.

2
-sectia de spital – este partea componenta inzestrata cu paturi care asigura asistenta intr-o anumita
specialitate a pacientilor spitalizati. Ea cuprinde saloane cu bolnavi, camera pentru asistente medicale,
pentru medici, oficiu, toaleta, baie, hol, sala de tratament si alte incaperi in functie de specificul sectiei
(maternitate, urologie, chirurgie etc). Sectiile sunt grupate astfel: interne, chirurgie, pediatrie,
obstretica-ginecologie, oto-rino-laringoscopie, oftalmologie, urologie, etc. In spitalele mari, sectia de
boli interne se diferentiaza mai departe: cardiologie, gastro-enterologie, hematologie, pneumologie,
boli endocrine etc.
- oficiul alimentar - trebuie dotat cu vasele necesare pentru încălzirea şi distribuirea alimentelor,
precum şi pentru încălzirea alimentelor.
-serviciile de diagnostic si tratament – sunt parti componente fara paturi ale spitalului care servesc
toate sectiile. Numarul lor este in functie de marimea, profilul specialitatii si categoria de ierarhizare a
spitalului, existenta lor fiind obligatorie numai in parte pentru toate spitalele. In general se gasesc
urmatoarele servicii de diagnostic si tratament: serviciul de radiologie si fizioterapie; laboratorul de
analize medicale; laboratorul de explorari functionale; punctul de transfuzie; farmacie; serviciul central
de sterilizare; serviciul de cultura fizica medicala; serviciul de anatomie patologica si prosectura;
laboratorul de medicina experimentala.
-serviciile administrative-gospodaresti – asigura baza materiala a activitatii medicale, fiind una din
conditiile importante pentru functionarea spitalului. Aceste servicii cuprind: serviciul administrativ,
serviciul tehnic de intretinere si reparatii; spalatoria; sectia bloc alimentar.
Alte institutii unde infirmiera isi poate desfasura activitatea sunt:
-Institutii pentru ingrijirea, educarea si protectia sociala a copiilor
Aici sunt cuprinse urmatoarele categorii de minori: copii ai caror parinti sunt necunoscuti, decedati sau
decazuti din drepturile legale de parinte (medii nocive), la care se impune tutela sau plasamentul
familial, etc.
-Leagane pentru copii – sunt institutii de ingrijire, ocrotire si protectie sociala care se ocupa de
cresterea si ingrijirea medico-psiho-sociala a copiilor pana la varsta de 3 ani.
-Case de copii (centre de plasament) acestea sunt destinate copiilor prescolari si scolari. Acestea se
impart in doua: case de copii cu dezvoltare intelectuala normala si case pentru copii cu deficiente.
Alte institutii: gradinite pentru copii care prezinta diferite tipuri de deficienta (senzoriala, mintala);
scoli speciale; licee speciale; camine – scoala; camine spital; grupe si clase speciale pentru copii cu
HIV si SIDA; centre de zi; centre de inlocuire pe termen scurt a familiei; centre de reeducare.
-Institutii pentru ingrijirea, ocrotirea si recuperarea adultilor In aceste institutii sunt ocrotite
urmatoarele categorii de adulti:
-cei care au venituri proprii insuficiente pentru a le asigura intretinerea sau cei care nu se pot autoservi;
-bolnavi cronici care nu se pot ingriji si necesita supraveghere permanenta din partea personalului
sanitar;
-persoane apartinand varstei a treia care nu pot ramane in familie (din motive temeinice).
Astfel de institutii pentru adulti sunt: camine-atelier; camine spital pentru bolnavi cronici; camine de
batrani.
Infirmiera lucrează în colaborare şi sub supravegherea unui asistent medical, cel mai adesea în cadrul
unei echipe pluridisciplinare, şi participă la îngrijirile de sănătate preventive, curative sau
paliative.

Îmbrăcămintea de protecţie şi ţinuta

Folosirea echipamentului de protecţie este obligatorie. Echipamentul este format din halat, pantaloni,
bonetă albe sau de diferite culori, în funcţie de unitate. Echipamentul de protectie in timpul liber,
precum şi hainele de stradă în timpul serviciului, se păstrează în dulapuri strict individuale. La intrarea
în serviciu, personalul va dezbrăca hainele de stradă aşezându-le in dulap, îmbracă echipamentul de
lucru, pe care îl ia dintr-un alt dulap.. La părăsirea spitalului se va proceda invers. Îmbrăcarea,
dezbrăcarea şi păstrarea echipamentului se vor face în aşa fel ca să se evite o eventuala contaminare.
Echipamentul de lucru trebuie să fie totdeauna perfect curat. Echipamentul trebuie schimbat imediat ce
se murdăreşte. Petele de sânge alte lichide biologice sau chiar de medicamente sunt dezgustătoare
pentru bolnav. Halatul rupt, lipsa nasturilor, echipamentul incomplet produce la bolnavi o impresie
3
nefavorabilă asupra personalului. Curăţenia halatului, ţinuta îngrijită reuşesc de la bun început să
trezească increderea bolnavilor. Este foarte important ca exteriorul curat al personalului să se păstreze
şi pe timpul turelor de noapte.
Uniforma – ( echipamentul de protectie):
-este obligatoriu purtarea unui echipament complet de protectie, format din: halat, boneta, pantofi,
masca, botosi;
Halatul:
-trebuie sa fie de culoare alba sau culoarea stabilita de spital, imaculata, fara pete, din bumbac (poate fi
fiert si sterilizat, absoarbe transpiratia);
-se schimba zilnic sau ori de cate ori este nevoie (este purtator si cale de transmitere pentru germenii
intraspitalicesti);
-de asemenea, schimbarea halatului este obligatorie cand s-a murdarit, in special cu produse biologice
(sange, urina, materii fecale, etc).
Boneta:
-din bumbac (se sterilizeaza) sau din microfibra (bonetele de unica folosinta);
-trebuie sa acopere in intregime parul;
-la sfarsitul programului se arunca la deseuri nepericuloase;
Pantofii:
-vor fi speciali pentru spital, de culoare alba, silentiosi, (fara tocuri, odihnitori, comozi);
-cand se intra in serviciile speciale se vor schimba sau proteja cu botosi din fibra de sticla sau
polipropilen (de unica folosinta) sau din panza (se sterilizeaza);
-este obligatorie purtarea ciorapilor.
Masca :
-confectionata din polipropilen sau fibra de sticla foarte eficace (~ 5 ore) chiar daca este uda. Masca de
hartie este eficace ~ 30 minute pentru ca se uda si se deterioreaza.
-masca trebuie sa acopere nasul si gura; dupa folosire, masca se arunca la deseuri infectioase;
-masca nu se tine in buzunar;
-spalatul pe maini este obligatoriu dupa scoaterea mastii.
Observatii:
1) In blocul operator este interzisa parasirea salii cu echipamentul specific de sala (halat, manusi,
masca, botosi), acest echipament se scoate la iesirea din sala de operatii si va urma circuitul specific al
materialului utilizat.
2) Oficianta trebuie sa poarte echipamentul adecvat care va fi schimbat ori de cate ori este nevoie, de
preferinta zilnic si sa poarte boneta si masca in timpul distribuirii alimentelor.

Calităţile pe care trebuie să le indeplineasca o infirmieră

Meseria de infirmiera presupune cateva elemente esentiale pentru a putea fi practicata in conditii
optime. In primul rand, este nevoie de flexibilitate si multa rabdare. In al doilea rand este nevoie de
rezistenta fizica. Pot sa apara unele situatii neprevazute, de criza, in care starea de sanatate a persoanei
se poate inrautati extrem de rapid si atunci este nevoie de o atitudine lucida.
Este bine de stiut ce calitati trebuie sa detina o persoana care doreste sa imbratiseze meseria de
infirmiera. Aceste calitati sunt esentiale in profesia aceasta. In continuare voi enumera calitatile de
baza pe care trebuie sa le aiba o infirmiera.
Abilitatile de comunicare sunt extrem de importante, in orice domeniu de activitate, in schimb pentru o
infirmiera reprezinta cea mai importanta calitate. Fara acestea nu se poate relationa usor cu persoana
aflata in ingrijire sau cu familia acesteia. Stabilitatea emotionala este o calitate extrem de importanta.
Trebuie sa poata trece cu usurinta peste situatiile stresante, fara a capata un caracter personal.
Flexibilitatea reprezinta o calitate foarte importanta in momentul in care se lucreaza cu persoane care
nu se pot ingriji singure. Infirmiera trebuie sa detina flexibilitate asupra responsabilitatilor ce ii revin
cat si in ceea ce priveste programul.
Deosebit de importanta este si atentia la detalii. O infirmiera trebuie sa respecte intocmai pasii indicati
de medicul persoanei ingrijite, sau de familia acesteia. Administrarea corecta a medicamentelor sau a
alimentelor reprezinta detaliul care face diferenta dintre viata si moarte. De asemenea, o infirmiera
4
trebuie sa aiba abilitati de rezolvare rapida a unor probleme care pot aparea pe parcursul ingrijirii unei
persoane.
O calitate destul de importanta pe care trebuie sa o detina o infirmiera este si forta fizica. Uneori
aceasta este pusa la incercare, in momentul in care persoana ingrijita trebuie mutata intr-un anumit
loc. Abilitatea de a actiona eficient dar in acelasi timp si prompt este destul de importanta pentru o
infirmiera.
Aceasta trebuie sa cunoasca destul de bine istoricul bolii, daca persoana mai sufera si de alte afectiuni
si totodata cum sa actioneze in cazul agravarii acestora.
Nu in ultimul rand respectul in lucrul acesta cu persoanele bolnave. O buna infirmiera va trebui sa
detina respect atat pentru oameni cat si pentru reguli. Inainte de toate acestea, o infirmiera trebuie sa
respecte dorinta persoanei avute in ingrijire si a familiei acesteia.

CAPITOLUL I.

PLANIFICAREA PROPRIEI ACTIVITĂŢI SI PERFECTIONAREA CONTINUA

A. IDENTIFICAREA ACTIVITĂŢILOR SPECIFICE
Atribuţiile infirmierei
1. Efectuează igienizarea spaţiilor aflate in subordinea sa, in care se află pacintii (saloane, rezerve şi
dependinţe):
 Camera persoanei îngrijite şi dependinţele sunt igienizate permanent pentru încadrarea în
parametrii prevăzuţi de normele igienico-sanitare specifice.
 Activitatea de igienizare şi curăţenie este efectuată conform normelor igienico sanitare.
 Igienizarea camerei este efectuată periodic prin utilizarea materialelor de igienizare specifice.
 Igienizarea circuitelor funcţionale este respectată cu stricteţe pentru prevenirea transmiterii
infecţiilor.
 Îndepărtarea reziduurilor şi resturilor menajere este efectuată cu conştiinciozitate, ori de câte
ori este necesar.
 Reziduurile şi resturile menajere sunt depozitate în locurile special amenajate.
2. Răspunde de curaţenia şi dezinfecţia sectorului repartizat
3. Răspunde de utilizarea şi păstrarea in bune condiţii a ustensilelor folosite ce le are personal in grijă,
precum şi a celor care se folosesc in comun şi le depozitează in condiţii de siguranţă.
4. Efectuează ingrijiri de igienă corporală a pacientului
 Îngrijirile corporale sunt efectuate cu îndemânare conform tehnicilor specifice
 Baia totală/parţială este efectuată periodic sau ori de câte ori este necesar
 Îngrijirile corporale sunt acordate cu conştiinciozitate pentru prevenirea infecţiilor şi a
escarelor.
 Îmbrăcarea/dezbrăcarea persoanei îngrijite este efectuată cu operativitate conform tehnicilor
specifice.
5.Menţine igiena lenjeriei persoanei ingrijite:
 Efectueaza schimbarea lenjeriei patului ocupat/neocupat ori de cate ori este nevoie.
 Schimbarea lenjeriei este efectuată cu îndemânare pentru asigurarea confortului persoanei
asistate.
 Accesoriile patului (masuţe de servit la pat, somiere etc.) sunt adaptate cu operativitate la
necesităţile imediate ale persoanei îngrijite.
6. Colectează şi transportă lenjeria şi rufele murdare:
 Respectă modul de colectare şi ambalare a lenjeriei murdare in funcţie de gradul de risc
conform codului de procedură:
 Ambalaj dublu pentru lenjeria contaminată (sac galben-portocaliu)
 Ambalaj simplu pentru lenjeria necontaminată (sac alb)
 Lenjeria murdară se colecteaza şi ambalează la locul de producere,in aşa fel incât să fie cât mai
putin manipulată şi scuturată,in scopul prevenirii contaminării aerului,a personalului şi a
pacienţilor.
5
  Controlează ca lenjeria pe care o colectează să nu conţină obiecte inţepătoare-tăietoare şau alte
deşeuri
 Se interzice sortarea la locul de producere a lenjeriei pe tipuri de articole.
 Respectă codul de culori privind ambalarea lenjeriei murdare.
 Depozitarea lenjeriei murdare ambalate se face intr-un spatiu in care pacienţii şi vizitatorii nu
au acces.
 Nu se permite scoaterea lenjeriei din ambalajul de transport.
 Asigură transportul lenjeriei la spălătorie
7. Preia rufele curate de la spălătorie:
 Lenjeria curată este transportată de la spălătorie la secţia clinică in saci noi.
 Depozitarea lenjeriei curate pe secţii se face in spaţii speciale destinate şi amenajate,ferite de
praf,umezeală şi vectori.
 Depozitează şi manipulează corect, pe secţie, lenjeria curată, respectand codurile de procedură
privind igiena personală şi va purta echipamentul de protecţie adecvat.
8. Ţine evidenţe la nivelul secţiei, a lenjeriei predate şi a celei ridicate de la spălătoria unităţii.
9. Transporta alimentele de la oficiu/bloc alimentar la masa/patul persoanei ingrijite:
 Alimentele sunt transportate respectând cu rigurozitate regulile de igienă.
 Distribuirea alimentelor la patul bolnavului se face respectand dieta indicată.
 Transportarea şi manipularea alimentelor se face folosind echipamentul pentru servirea mesei,
special destinat acestui scop (halat, manusi de bumbac...) cu respectarea normelor igienico-
sanitare in vigoare.
 Inlatura resturile alimentare pe circuitul stabilit.
10. Pregateste persoana ingrijita dependenta pentru alimentare si hidratare:
 Aşezarea persoanei îngrijite se face într-o poziţie confortabilă pentru a putea fi hrănit şi
hidratat, corespunzător recomandărilor şi indicaţiilor specialiştilor.
 Masa este aranjată ţinând cont de criteriile estetice şi de particularităţile persoanei îngrijite.
11. Ajuta persoana ingrijita la activitatea de hranire si hidratare:
 Sprijinul necesar hrănirii persoanei îngrijite se acordă pe baza evaluării autonomiei personale în
hrănire şi a stării de sănătate a acesteia.
 Sprijinirea persoanei îngrijite pentru hidratare este realizată cu grijă prin administrarea cu
consecvenţă a lichidelor.
 Sprijinirea persoanei îngrijite pentru alimentare se face cu operativitate şi îndemânare pe tot
parcursul hrănirii.
 Acordarea de ajutor pentru alimentarea şi hidratarea persoanelor îngrijite ţine seama atât de
indicaţiile medicului, de starea pacientului cât şi de preferinţele,obiceiurile, tradiţiile alimentare
ale acestora.
 Alimentarea persoanei ingrijite dependente se face sub supravegherea asistentei medicale de
salon.
12. Igienizează vesela persoanei îngrijite:
 Vesela persoanei îngrijite este curăţată şi dezinfectată conform normelor specifice, ori de câte
ori este necesar pentru întreruperea lanţului epidemiologic.
 Vesela persoanei îngrijite este igienizată după fiecare întrebuinţare, prin utilizarea materialelor
de igienizare specifice.
13. Ajuta persoana ingrijită la satisfacerea nevoilor fiziologice:
 Însoţeşte persoana îngrijită la toaleta în vederea satisfacerii nevoilor fiziologice.
 Deserveşte persoana imobilizată cu urinare, bazinete, taviţe renale etc., conform tehnicilor
specifice.
 Persoana îngrijită este ajutată/asistată cu calm la satisfacerea nevoilor fiziologice.
14. Efectuează mobilizarea:
 Mobilizarea persoanei îngrijite se efectueaza conform tipului şi timpului stabilit de echipa
medicală.
6
  Mobilizarea este adaptată permanent la situaţiile neprevăzute apărute în cadrul îngrijirilor
zilnice.
 Efectuează mobilizarea prin acordarea sprijinului la mobilizare.
 Frecvenţa şi tipul de mobilizare sunt adaptate permanent la necesităţile persoanelor îngrijite.
 Mobilizarea persoanelor îngrijite este efectuată prin utilizarea corectă a accesoriilor specifice.
15. Comunică cu persoana îngrijită folosind forma de comunicare adecvată şi utilizând un limbaj
specific:
 Caracteristicile comunicării cu persoana îngrijită sunt identificate cu obiectivitate în vederea
stimulării schimbului de informaţii.
 Limbajul specific utilizat este în concordanţă cu abilităţile de comunicare identificate la
persoana îngrijită.
 Limbajul utilizat respectă, pe cât posibil, specificul mediului din care provine persoana
îngrijită.
 Limbajul folosit în comunicarea cu persoana îngrijită este adecvat dezvoltării fizice, sociale şi
educaţionale ale acestuia.
16. La terminarea programului de lucru va preda pacienţii infirmierei din urmatorul schimb pentru a se
asigura de continuitatea îngrijirilor.
17. Ajuta la transportul persoanelor ingrijite:
 Utilizeaza accesoriile necesare transportului conform programului de ingrijire sau ori de cate
ori este nevoie.
 Pune la dispozitia persoanei ingrijite accesoriile necesare conform tipului de imobilizare.
18. Insoteste persoana ingrijita in vederea efectuarii unor investigatii:
 Pregateste persoana ingrijita in vederea transportului (imbracaminte corespunzatoare).
 Transportarea persoanei îngrijite se face cu grijă, adecvat specificului acesteia.
 Aşteptarea finalizării investigaţiilor persoanei îngrijite se face cu corectitudine şi răbdare.
19. Asigura transportul persoanelor decedate:
 Asigura izolarea persoanei decedate de restul pacientilor.
 Dupa declararea decesului indeparteaza lenjeria decedatului si il pregateste pentru transport in
husa destinata acestui scop.
 Ajuta la transportul decedatului la camera frigorifica,destinata depozitarii cadavrelor.
 Participa la inventarierea bunurilor personale ale persoanei decedate.
 Dezinfecţia spaţiului în care a survenit decesul se efectuează prompt, respectand normele
igienico-sanitare.
20. Respecta circuitele functionale in cadrul spitalului
(personal sanitar/bolnavi/apartinatori/lenjerie/materiale sanitare/deseuri).
21. Respecta atributiile conform Ordinului M.S. nr.219/01.04.2002 privind depozitarea si gestionarea
deseurilor infectioase:
 aplica procedurile stipulate de codul de procedura privind gestionarea deseurilor infectioase;
 asigura transportul deseurilor infectioase pe circuitul stabilit de codul de procedura;
 transporta pe circuitul stabilit rezidurile alimentare in conditii corespunzatoare, raspunde de
depunerea lor coreta in recipiente, curata si dezinfecteaza pubelele in care se pastreaza si se
transporta acestea;
22. Semnaleaza orice problema aparuta in desfasurarea activitatii asistentei sefe.
25. Situatiile neplacute sunt tratate cu calm,pe prim plan fiind grija fata de pacient.
26. Respecta si aplica normele prevazute in Ordinul MS nr 916/ 2006 privind aprobarea Normelor de
supraveghere, prevenire si control al infectiilor nosocomiale in unitatile sanitare si Ghidul practic de
management al expunerii accidentale la produse biologice. Aplica Normele de Protectia Muncii si
Normele de Protectie privind Stingerea Incendiilor:
 Aparatele electrice sunt bine izolate si nu se folosesc cu mainile umede;
 Operatiile de curatire se executa cu cea mai mare atentie,pentru a evita accidentele;
 Solutiile de curatire se manevreaza cu mainile protejate;

7
  Aparatele electrice se deconecteaza de la curent la sfarsitul programului de lucru;
 Defectiunile ivite la echipamente,instalatii electrice se anunta cu promptitudine la asistenta
sefa.
28. Poarta echipamentul de protectie prevazut de regulamentul de ordine interioara, care va fi schimbat
ori de cate ori este nevoie, pentru pastrarea igienei si a aspectului estetic personal.
29. Declara imediat asistentei sefe orice imbolnavire acuta pe care o prezinta precum si bolile
transmisibile aparute la membrii familiei sale.
30. Isi desfasoara activitatea in echipa respectand raporturile ierarhice si functionale
Subordonarea ierarhica:
- Asistenta medicala şefă
- Asistenta medicală
- Medic curant
- Medic sef secţie
- Director de îngrijiri
31. Respecta « Drepturile pacientului » conform Ordinului MS 46/21.01.2003.
32. Nu are dreptul sa dea relatii privind starea pacientului.
33. Dezvoltarea profesionala in corelatie cu exigentele postului:
 autoevaluare
 cursuri de pregatire/ perfectionare
34. Respecta indeplinirea conditiilor de igiena individuala efectuand controlul periodic al starii de
sanatate pentru prevenirea bolilor transmisibile si inlaturarea pericolului declansarii unor epidemii
(viroze respiratorii, infectii cutanate, diaree, tuberculoza,etc.).
35. Respecta regulamentul intern al spitalului.
36. Respecta programul de lucru de 8 ore, programul turelor de servici si programarea concediului de
odihna.
37. Se prezinta la serviciu cu deplina capacitate de munca pentru a efectua servicii la parametrii de
calitate impusi de sectie.
38. La inceputul si sfarsitul programului de lucru semneaza condica de prezenta.
39. Respecta ordinea si disciplina la locul de munca, foloseste integral si cu maxima eficienta timpul
de munca.
40. In functie de nevoile sectiei va prelua si alte puncte de lucru.
41. Respecta si isi insuseste prevederile legislatiei din domeniul sanatatii si securitatii in munca (Legea
319/2006).
42. Se va supune masurilor administrative in ceea ce priveste neindeplinirea la timp si intocmai a
sarcinilor prevazute in fisa postului.
43. Pe perioada în care îşi desfăşoară activitatea în alt sector, primeşte sarcini şi de la asistenta şefă a
sectorului respectiv;
44. Execută orice alte sarcini de serviciu la solicitarea asistentului medical sau a medicului, în limita
competenţelor
B. IERARHIZAREA ACTIVITATILOR CE URMEAZA A FI DERULATE:
Activităţile ce urmează a fi derulate de către infirmieră sunt ierarhizate după identificarea nevoilor
persoanei îngrijite.
NEVOILE FUNDAMENTALE ALE PACIENŢILOR
- VIRGINIA HENDERSON
Cadrul conceptual al Virginiei Henderson se bazeaza pe definirea a 14 nevoi fundamentale. Atingerea
de catre pacient a independentei in satisfacerea acestor nevoi este telul profesiei de asistenta medicala.
Dupa Virginia Henderson nevoia fundamentala. este o necesitate vitala, esentiala fiintei umane pentru
asigurarea starii de bine din punct de vedere fizic si mintal.
Cele 14 nevoi fundamentale sunt:
1. a respira;
2. a se alimenta si hidrata;
3. a elimina;
4. a se misca, a pastra o buna postura;
8
5. a dormi, a se odihni;
6. a se imbraca si dezbraca;
7. a-si mentine temperatura corpului in limite normale;
8. a fi curat, a-si proteja tegumentele;
9. a evita pericolele;
10. a comunica;
11. a actiona dupa credintele sale si valorile sale;
12. a se realiza;
13. a se recreea;
14. a invata.
Factorii care influenţează nevoile fundamentale:
- Vârsta: nou născut, copil, adolescent, adult, matur, bătrân
- Temperament, stare emoţională sau stare trecătoare care poate fi:
- „Normal”
- Euforic, hiperactiv
- Anxios, temător, agitat sau isteric
- Depresiv, deprimat sau hipoactiv
- Statutul socio-cultural
- Persoană cu familie, prieteni
- Persoană singură
- Capacitatea fizică şi intelectuală:
- Greutate normală
- Sub greutate normală
- Peste greutatea normală
- Inteligenţă sub nivelul normal
- Dotat, inteligenţă remarcabilă
- Simţul auzului, al văzului, echilibrului şi tactil normale
- Pierderea unuia dintre aceste simţuri
- Locomoţie normală
- Pierderea locomoţiei normale
Stări patologice (în contrast cu maladiile specifice) care modifică nevoile fundamentale:
1. Dezechilibru marcat al fluidelor şi electroliţilor inclusiv starea de inaniţie, vomă puternică şi
diaree;
2. Nevoie acută de oxigen;
3. Şoc (inclusiv colapsul şi hemoragia);
4. Pierderea stării de cunoştinţă: leşin, comă, delir
5. Expunerea prelungită la rece şi căldură creează o temperatură anormală a corpului
6. Stări acute febrile (diverse cauze)
7. Răni, plăgi şi/ sau infecţii
8. O boală contagioasă
9. Stare preoperatorie
10. Stare postoperatorie
11. Imobilizare datorită bolii ori prescrisă ca tratament
12. Durere preexistentă sau extrem de puternică
Componentele îngrijirilor de bază presupun:
 Ajutarea bolnavului să respire: prin ingrijirea mucoasei nazale si mentinerea permeabilitatii cailor
respiratorii superioare, prin captarea varsaturilor in scopul de a evita aspirarea continutului gastric in
caile respiratorii, prin aerisirea corespuzatoare asaloanelor fara curenti de aer, cu temperatura optima
18-2 C, prin folosirea aspiratoarelor de praf sau stergerea umeda, niciodata stergere uscata; prin
asigurareapozitiilor optime in pat
 Ajutarea bolnavului să mănânce şi să bea urmarind ca pacientul sa manance iar alimentele sa le
mestece bine, iar hidratarea orala a pacientilor sa fie corespunzatoare

9
 Ajutarea bolnavului să elimine, prin insoţirea persoanei îngrijită la toaleta, prin deservirea
persoanei imobilizată cu urinare, bazinete, taviţe renale etc., conform tehnicilor specifice, prin ajutarea/
asistatarea bolnavului cu calm asigurand intimitatea şi confortul fizic în timpul defecării şi micţionării.
În îngrijirea sugarilor, copiilor sau adulţilor cu incontinenţă, trebuie protejată pielea pacientului pentru
a nu fi iritată, iar îmbrăcămintea şi lenjeria sa de pat trebuie protejată, de asemenea.
 Ajutarea bolnavului sa-şi păstreze o postură corectă, urmarind ca pozitiile in care poate fi asezat
bolnavul sa fie in functie de patologie, asezarea pacientului in pozitia adecvata starii sale de sanatate;
Pozitia bolnavului in pat:
Este determinata de boala si de starea generala, aceste pozitii fiind:
-pozitia activa: cand bolnavul se misca singur, nu are nevoie de ajutor;
-pozitia pasiva: cand bolnavul este in stare grava, lipsit de forta fizica, are nevoie pentru schimbarea
pozitiei de ajutor;
-pozitia fortata cand bolnavul are o pozitie neobisnuita, impusa de boala sau de necesitatea unui
tratament, manevre.
Pozitiile impuse de boala:
Cele mai frecvente sunt:
-pozitia ghemuita („genupectorala”) („cu genunchii la gura”) in ulcer;
-pozitia cocos de pusca: culcat intr-o parte cu genunchii flectati, cu mainile intre genunchi si cu capul
in hiperextensie (in meningita);
-pozitia ortopneica: bolnavul sta la marginea patului sezand, capul ridicat cu sprijin in brate si
membrele inferioare atarnandu-i;
-pozitia in opistotonus-bolnavul in hiperextensie avand forma unui arc de cerc cu concavitatea dorsala
(in tetanos).
Pozitiile impuse de tratament:
-pozitia genupectorala (cu toracele lipit de pat, mainile pe langa corp, genunchii adusi la piept, bazinul
ridicat);
-decubit lateral stang cu membrul stang intins si cel drept flectat (in timpul clismei).
Pozitiile obisnuite:
-decubit dorsal-bolnavul este culcat pe spate cu fata in sus;
-decubit lateral drept sau stang-bolnavul sta culcat pe o parte cu piciorul dinspre pat intins, cel de
deasupra flectat;
-decubit ventral-bolnavul este culcat pe burta cu capul intors intr-o parte;
-pozitia sezanda (membrele inferioare fac cu trunchiul un unghi de ;
-pozitia semisezanda – se sprijina trunchiul bolnavului cu 2 perne sau se ridica patul de extremitatea
proximala la 3 -4 ;
-pozitia decliva – se realizeaza prin coborarea patului la extremitatea proximala cu 6 , astfel incat
bolnavul sta cu capul mai jos de corp;
-pozitia procliva-este inversul pozitiei declive;
-pozitia genupectorala.
Cerinte pentru o buna pozitionare a bolnavului:
-pozitia va fi stabila;
-confortabila;
-absenta durerii sau durerea nu se accentueaza in noua pozitie;
-asigura simetria corporala;
-sa nu fie obositoare.
Realizarea efectiva a mobilizarii pacientilor implica actiunile: intoarceri, deplasare laterala in pat,
ridicare si deplasare, transfer (de pe pat pe brancard/carut si invers). Aceste actiuni se desfasoara pasiv
si activ, asistati de catre infirmiera.
 Ajutarea bolnavului să se odihnească şi să doarmă, prin asigurarea linistii, aerisirii, temperatura in
jur de 18 grade Celsius, asigurarea lenjeriei de pat si de corp curata, comfortabila, asigurarea linistii.
 Ajutarea bolnavului în alegerea hainelor, la îmbrăcare, dezbrăcare. Infirmierele în practica curentă,
trebuie să înveţe să observe îmbrăcămintea pacientului ca o « prelungire » a personalităţii acestuia.
Dacă pacientul îşi alege singur îmbrăcămintea şi unele accesorii, acestea exprimă individualitatea sa.
10
Hainele care sunt impuse bolnavului, îl pot deprima sau contraria în mare măsură. Îmbrăcămintea
poate influenţa sentimentul de demnitate şi autorespect a bolnavului dacă el crede că aceasta poate
ameliora aparenţa sa şi poate dovedi un nivel social de dorit, dar şi invers, este adevărat în aceeaşi
măsură. Lipsa de îmbrăcăminte reprezintă o pierdere a libertăţii pentru mulţi. Acelaşi lucru se poate
întâmpla cu bolnavul care este obligat să poarte ceva ce nu îi face plăcere. Acestea reprezintă mijloace
de pedepsire.
În general, nu folosim aceeaşi îmbrăcăminte ziua şi noaptea. Acest ciclu normal este întrerupt pentru
că bolnavul foloseşte lenjerie de noapte timp de 24 de ore. Aceasta poate contribui la dezorientarea sau
regresia adeseori observată pe parcursul bolii. Este recomandabil să se reducă pe orice cale, această
modificare intervenită în viaţa de zi cu zi, dacă vrem ca bolnavul să îşi păstreze acelaşi interes vis-a-vis
de viaţă. Aceste consideraţii despre îmbrăcămintea bolnavului, demonstrează importanţa problemei.
Infirmiera poate lăsa, în acest sens, o anumită libertate de a se îmbrăca. Aceasta va deduce timpul
folosit în acest scop şi chiar va încuraja purtarea îmbrăcămintei care stimulează bolnavul pentru a avea
o viaţă activă cât mai mult posibil. Infirmiera trebuie să îi vină în ajutor bolnavului pentru a se putea
îmbrăca şi dezbrăca. Să înveţi o persoană să îşi recâştige independenţa, în această activitate cotidiană
de a se îmbrăca şi dezbrăca reprezintă o secvenţă din programul de recuperare. La copil aceasta face
parte din educaţia sa.
 Ajutarea bolnavului în păstrarea temperaturii între limitele normale, Temperatura normala a
corpului este unul dintre indicatorii principali ai functionarii normale a organismului si un indice al
starii generale de sanatate. Pe plan intern, toate functiile corpului necesita mentinerea unei valori
adecvate a temperaturii. Prin urmare, orice abatere grava de la temperatura normala a organismului
este un indiciu al unor probleme de sanatate. Gradul de deviere al acesteia poate determina nivelul
seriozitatii problemei medicale. Prin urmare, masurarea temperaturii corpului este un mijloc simplu de
monitorizare a starii de sanatate a unei persoane. Exista diferente intre temperatura corpului, in functie
de locul din organism din care aceasta a fost masurata: orala, rectala, bazala, intestinala. Temperatura
normala a corpului la bebelusii sanatosi se incadreaza intre 36-37 grade Celsius. La copii, temperatura
normala a corpului variaza intre 36 si 36.8Temperatura normala a corpului adultilor este de 37 de
grade Celsius, cand nu este prestata nicio activitate fizica sau cand nu sunt temperaturi atmosferice
excesiv de ridicate. Este normal ca temperatura corpului adultilor sa varieze cu cateva grade in plus
sau in minus. Daca la adulti temperatura orala este mai crescuta de 37.5, se considera ca este prezenta
febra sau alte afectiuni medicale. Femeile adulte au o temperatura a corpului usor mai mare decat a
barbatilor adulti.
La persoanele in varsta temperatura este mai scazuta cu cateva grade fata de adultii tineri.
Îngrijirile de bază trebuie să includă, când este posibil, păstrarea unei temperaturi normale, în camera
bolnavului, astfel incat atmosfera să fie confortabilă
 - Ajutarea bolnavului în păstrarea igienei corporale şi să-şi protejeze tegumentele se face prin
toaleta generala a pacientilor, cu scopul de prevenire a aparitiei leziunilor cutanate prin mentinerea
tegumentelor in stare de curatenie. Obiectivele procedurii sunt: asigurarea starii de igiena si confort a
pacientului precum si a demnitatii acestuia. Când imobilizarea la pat este prescrisă după naştere,
operaţie sau ca tratament în majoritatea bolilor acute, toaleta (baia) la pat este punctul cheie pentru
îngrijirea de bază. Fiecare pacient trebuie să beneficieze atât de condiţiile şi articolele necesare, cât şi
de asistenţa necesară îngrijirii părului, unghiilor, nasului, gurii şi a dinţilor.
Reguli de baza pentru toaleta pacientilor:
-informati si explicati pacientului procedura, obtinand astfel consimtamantul si preferintele sale in
legatura cu igiena;
-apreciati starea generala a bolnavului, pentru a evita o toaleta prea lunga, prea obositoare;
-verificati temperatura din salon, sa fie peste 2 C;
-inchideti geamurile si usa evitand astfel curentii de aer;
-asigurati intimitatea bolnavului asezand paravanul;
-temperatura apei controlata cu termometrul de baie , sa fie intre 37 -38 C;
-pregatiti in apropriere materialul necesar toaletei, schimbarii lenjeriei patului si a bolnavului;
-faceti toaleta pe regiuni, dezvelind numai suprafetele necesare si acoperindu-le imediat dupa
terminare;
11
-bolnavul se va dezbraca complet si se va acoperi cu cearceaf si patura;
-se muta musamaua si aleza de protectie, in functie de regiunea care se spala;
-ordinea in care se face toaleta - spalat, clatit, uscat;
-etapele toaletei: se va respecta urmatoarea succesiune: se incepe cu fata, gatul si urechile, apoi bratele
si mainile, partea anterioara a toracelui,abdomenul, fata anterioara a coapselor, se intoarce bolnavul in
decubit lateral si se spala spatele, fesele si fata posterioara a coapselor, din nou in decubit dorsal, se
spala gambele si picioarele, organele genitale externe, apoi ingrijirea parului si toaleta cavitatii bucale;
-se sapuneste si se clateste cu o mana ferma si cu miscari line, circulare, pentru a favoriza circulatia
sanguina;
-apa calda sa fie din abundenta, schimbata de cate ori este nevoie;
-se insista la pliuri, sub sani, la maini si in spatiile interdigitale, la coate si axile;
-se mobilizeaza articulatiile in toata amplitudinea lor si se maseaza zonele predispuse escarelor;
-uscarea se face prin tamponare (nu frecare) cu prosopul usor incalzit.
Toaleta pe regiuni a pacientului imobilizat la pat permite examinarea tegumentelor si observarea unor
modificari (inrosirea, iritatia tegumentului, echimoze, escare, etc) si luarea unor masuri terapeutice.
Pentru activarea circulatiei sanguine, dupa spalarea intregului corp, se frictioneaza cu alcool mentolat,
indeosebi regiunile predispuse la escare.
De evitat in timpul baii pe regiuni a pacientului imobilizat la pat, udarea aparatului gipsat, a
pansamentelor.
La pacientii la care starea de sanatate permite, incurajati-i sa se spele singuri asigurandu-le
independenta, ajutandu-i la nevoie si tinandu-i sub supraveghere pe toata durata procedurii.
Este de datoria infirmierei de a păstra pacientul într-o stare de curăţenie, indiferent de talia sa, poziţie,
starea sa fizică sau afectivă.
 Ajutarea bolnavului în a evita pericolele din mediul înconjurător şi a proteja alte persoane de
orice pericol potenţial din partea pacientului, cum ar fi infecţia sau violenţa,
Siguranta pacientului depinde in orice moment, de ingrijirile acordate de infirmiera. Cu cât infirmiera
cunoaşte mai bine pericolele reale şi potenţiale conform unor tradiţii sau credinţe, cu atât va fi în
măsură să le prevină şi să le controleze, iar în caz de nevoie să dea bolnavului explicaţii care să îi
liniştească. În cazul persoanelor cu delir sau psihopate, problema protecţiei devine o problemă majoră.
Prevenirea suicidului şi protejarea bolnavului de a se autodistruge, prevenirea lezării celor din jur,
reprezintă exemple care scot în evidenţă această funcţie protectoare cu rol esenţial în îngrijirea de bază.
Protejarea pacientului de lezare de natură mecanică, cum este căderea, de pericole de natură fizică, de
substanţe chimice, toxice, de animale şi insecte periculoase, de microbi prezenţi continuu în mediu
înconjurător, face parte din îngrijirile de bază. Petrecand cel mai mult timp în preajma bolnavilor,
infirmierele sunt in masura de a furniza echipei medicale o mare parte din a observaţiilor privind
pacientul, care vor fi utilizate de pentru prescrierea măsurilor de protecţie, a mijloacelor de
constrângere sau supravegherea constantă a bolnavului cu tendinţă de suicid. Cu cât mai mult vor fi
acordate îngrijiri de calitate, cu atât va fi nevoie în mai mică măsură de recurgerea la mijloace de
contenţie, lucru care, de altfel, trebuie evitat la maximum.
 Ajutarea bolnavului în a comunica cu alte persoane, a-şi exprima sentimente sau nevoi. Nevoia de
a comunica este o necesitate a fiinţei umane de a schimba informaţii cu semenii săi. Ea pune în
mişcare un proces dinamic, verbal şi nonverbal, permiţând persoanelor să se facă accesibile una alteia,
să reuşească să pună în comun sentimentele, opiniile, experienţele şi informaţiile. Importanța
comunicării eficiente în practica infirmierei este de înteles pentru a ajuta pacientul să-şi exprime
sentimentele, nevoile.
 Ajutarea bolnavului în practicarea religiei sale, conform concepţiei sale a ceea ce este drept şi
nedrept. Nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori este o necesitate a individului de a
face/exprima gesturi, acte conforme gândirii sale, de bine şi de rău, de dreptate, de urmare a unei
ideologii. Practica religioasă, convingerile și valorile constituie suportul moral al personalităţii
individului. Sunt dobândite prin influenţa mediului socio-cultural şi devin foarte puternice. Încălcarea
convingerilor şi valorilor personale determină disconfort psihic maxim. Religia, convingerile, sistemul
de valori pe care individul le-a interiorizat sub influenţa factorilor sociali, determină modul său de
viaţă. Infirmiera are rolul de a ajuta bolnavul să aibă un spaţiu să îşi efectueze practicile religioase, sau
12
să îi faciliteze întrevederea cu un reprezentant al cultelor în linişte, să i se asigure primirea
împărtăşaniei, dacă religia i-o impune. Cadrul medical are obligatia:
- de a aprecia importanta credintei religioase pentru fiecare pacient si sa respecte optiunea acestuia;
-de a sesiza si clarifica impactul credintei religioase asupra ingrijirilor de sanatate (restrictii asupra
dietei alimentare);
-de a sta lânga pacientul muribund si a indeplini anumite ritualuri;
-de a identifica persoanele care au nevoie de asistenta spirituala (pacientii singuri, care au putini
vizitatori, cei care-si exprima frica sau anxietatea, pacientii care vor fi supusi unor interventii
chirurgicale, muribunzii).
-de a facilita satisfacerea nevoii spirituale (sa permita vizita preotului, sa-i permita pacientului citirea
cartilor religioase, sa marcheze evenimentele religioase – Paste, Craciun – utilizand decor adecvat si
alte facilitati permise, etc.).
 Ajutarea bolnavului în muncă sau activităţi, în activităţi recreative, prin antrenarea bolnavului
activităţi recreative, urmarind ca acestea sa fie în concordanţă cu starea sa psihică şi fizică, prin
asigurarea mediului corespunzător si avand in vedere ca ca activităţile să nu-l suprasolicite, să nu-l
obosească ci să-i creeze stare de bună dispoziţie.
 Ajutarea bolnavului sa fie informat, să înveţe. Responsabilitatea echipei medicale de a informa si
de a da sfaturi în domeniul sănătăţii este de necontestat. Medicul prescrie cum să se îngrijească
bolnavul, asistenta medicală întocmeşte planul de îngrijiri pe baza informaţiilor culese de la infirmiere
pe baza observarii comportamentului pacientului.
C. ESTIMAREA PERIOADEI DE TIMP NECESARE DERULARII ACTIVITATILOR
RECOMANDATE DE SEFUL IERARHIC:
Pentru a estima perioada de timp necesara derulării activităţi recomandate de şeful ierarhic se va avea
in vedere ca:
- perioada de timp sa fie estimata in functie de starea si evolutia persoanei ingrijite;
– planificarea este realizata in mod realist, pe termen scurt, mediu si lung;
– perioada de timp este estimata realist pe baza unei analize atente a datelor ce compun situatia
existenta;
– elaborarea programului de activitati se face adaptat noilor situatii aparute.
D. EVALUAREA SI ADAPTAREA PROGRAMULUI ZILNIC IN FUNCTIE DE NEVOI:
Evaluarea si adaptarea programului zilnic in functie de nevoi:
– evaluarea continua a programului;
– adaptarea programului, dupa caz, in functie de evolutia starii persoanei ingrijite;
– adaptarea programului activitatilor zilnice, in functie de situatiile nou-aparute cum ar fi:
modificări în starea de sănătate a persoanei îngrijite, accidente avarii diverse.
Îngrijirile acordate de infirmiere sunt parte integrantă din planul terapeutic stabilit de medic şi
planul de îngrijiri ale asistentei medicale. În mod ideal sunt luate în considerare obiceiurile normale ale
pacientului, în scopul de a nu-i schimba mai mult decât este necesar orele de masă, de somn, eliminare
etc. Un plan scris indică, tuturor celor care acordă îngrijiri pacientului, care este ordinea în care acestea
trebuie acordate. Cu toate acestea, starea pacientului poate determina o modificare temporară sau
continuă a planului. Dacă modificările introduse sunt numeroase trebuie ca planul să fie revizuit şi
refăcut. Infirmiera trebuie sa dea dovada ca are capacitatea de a stabili o ierarhizare pertinentă a
acţiunilor specifice capacitatea de a planifica activităţile în funcţie de priorităţi cat si flexibilitatea şi
capacitatea de adaptare la situaţii noi apărute.
E. EVALUAREA INCIDENTELOR SAU A ACCIDENTELOR APARUTE SI SESIZAREA
LOR
Tipuri de riscuri
Riscuri naturale: cutremure şi eruptii vulcanice,
Riscuri geomorfologice (alunecări de teren, tasări etc.),
Riscuri climatice (furtuni, secetă, inundaţii etc.),
Riscuri cosmice (asteroizi, comete etc.),
Riscuri biologice (invazii de lăcuste, epidemii etc.).

13
 In spitale riscul de accidente poate fi cauzat de obiecte ascuțite, pacienți agitați și echipamente
electrice, termice.
Pentru a preveni asemenea situatii, infirmiera va derula activități de prevenție si va oferi
îngrijire practică evaluand cu grija pacientul.
Infirmiera are obligatia de a sesiza daindata orice incident/ accident aparut pentru remedierea
situatiei si dezvoltarea de strategii de prevenire a acestora.
F. PARTICIPAREA LA CURSURI DE FORMARE CONTINUA
Participarea la cursuri de formare continua are ca scop insusirea cunostintelor necesare, si
documentarea permanenta privind noile metode si tehnici de ingrijire a persoanei ingrijite
O carieră de succes se menține prin educație și formare continuă; iar cursurile, programele de training
și ședințele de consiliere contribuie la situarea pe panta ascendentă a dezvoltării profesionale.
Încrederea în sine și în abilitățile profesionale este desăvârșită de educație și formare profesională
continuă.
Formarea profesională este reglementată prin Codul Muncii ca o formă de educație continuă pentru
angajați, în completarea sistemului formal de învățământ. Orice program de formare profesională are
scopul de a crește nivelul de competență profesională, iar acest lucru se obține prin diferite cursuri de
pregătire. Formarea profesională continuă presupune un proces de perfecționare a cunoștințelor, de
îmbunătățire a metodelor de lucru, de dobândire a noutăților în domeniul profesional. Formarea
continuă constituie un instrument esenţial de adaptare a infirmierelor la nevoile specifice ale fiecărui
loc de muncă. Educarea și formarea profesională continuă a personalului sunt o sarcina permanentă a
conducerii medicale a unității medicale, si constituie o etapă importantă în indeplinirea cu succes a
sarcinilor de catre infirmiera.
Dintre obiectivele principale putem aminti:
 Adaptarea infirmierei la cerințele locului de muncă.
 Promovarea la locul de muncă.
 Dezvoltarea carierei profesionale.
 Actualizarea cunoștințelor și abilităților profesionale pentru locul de muncă respectiv.
 Perfecționarea pregătirii profesionale pentru ocupația de bază.
 Dobândirea de cunoștințe avansate.
G. APLICAREA IN PRACTICA A CUNOSTINTELOR DOBANDITE IN TIMPUL
INSTRUIRII
Aplicarea in practica a cunostintelor dobandite in timpul instruirii are ca scop cresterea eficientei si
calitatii serviciilor acordate persoanei ingrijite
Aplicarea in practica a cunostintelor dobandite in timpul instruirii sub diferitele forme de
perfecţionare profesională se face în mod adecvat în activitatea zilnică.
Cunoştinţele dobândite se reflectă cu consecvenţă şi responsabilitate în îngrijirea de persoane.
Documentarea privind noile metode şi tehnici de îngrijire a pacientului se efectuează permanent

CAPITOLUL II

A. RESPECTAREA DREPTURILOR PERSOANEI INGRIJITE

Drepturile si libertăţile fundamentale ale omului - delimitări conceptuale şi clasificări
Pentru înţelegerea locului şi importanţei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului se impun
clarificări şi delimitări ale categoriilor principale, grupate în felul următor: drepturi civile, drepturi
politice, drepturi economice, drepturi sociale, drepturi culturale.
Drepturi civile
- Dreptul la viaţă, la libertate şi la inviolabilitatea persoanei, în care sunt incluse:
• dreptul de a nu fi supus la tortură, tratamente şi pedepse crude sau inumane;
• dreptul de a nu fi ţinut în sclavie;
• dreptul de a nu fi constrâns la executarea unei munci forţate sau obligatorii;
• dreptul de a nu fi privat de libertate decât pentru motive legale şi în conformitate cu procedura
prevăzută de lege;
14
• dreptul oricărei persoane arestate de a fi informată în momentul arestării sale despre motivele
acestei arestări şi de a fi înştiinţată în cel mai scurt timp de orice învinuire ce i se aduce;
• dreptul oricărei persoane arestate sau deţinute pentru comiterea unei infracţiuni de a fi adusă, în
termenul cel mai scurt, în faţa unui tribunal şi de a fi judecată într-un interval rezonabil sau de a fi
eliberată;
• dreptul de a fi prezent la proces şi de a se apăra;
• dreptul persoanei private de libertate prin arestare sau detenţie de a introduce o acţiune în faţa unui
tribunal pentru ca aceasta să hotărască asupra legalităţii detenţiunii sale;
• dreptul persoanei lipsită de libertate de a fi tratată cuumanitate şi cu respectarea demnităţii inerente
persoanei umane;
• regula potrivit căreia nimeni nu poate fi întemniţat pentru simplul motiv că nu este în măsură să
execute o obligaţie contractuală; dreptul individului de a nu fi urmărit sau pedepsit din cauza unei
infracţiuni pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă;
• dreptul persoanei condamnate de a face recurs în faţa unei instanţe superioare;
• dreptul persoanei de a nu fi condamnată pentru o infracţiune constând în săvârşirea unei acţiuni sau
inacţiuni care în momentul săvârşirii nu constituia infracţiune.
- Dreptul la egală ocrotire a legii care incude
• dreptul la repunere efectivă în drepturi de către tribunale naţionale competente în cazul încălcării
drepturilor fundamentale consacrate prin Constituţie sau prin legi;
• dreptul de acces egal la serviciile publice;
• dreptul oricărei persoane ca litigiul în care este parte să fie examinat echitabil şi public; ideea că
orice persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni este prezumată a fi nevinovată atâta timp cât
vinovăţia sa nu va fi stabilită în mod legal;
• dreptul de apărare fără discriminări;
- Dreptul de a fi recunoscut ca subiect de drept.
- Egalitatea în drepturi între bărbat şi femeie este dreptul egal al bărbaţilor şi femeilor de a se bucura
de drepturile civile şi politice beneficiind în acelaşi timp de egalitate în drepturi şi răspunderi a soţilor
în privinţa căsătoriei, în timpul căsătoriei şi la desfacerea ei;
- Dreptul la o cetăţenie precum şi dreptul de a nu fi lipsit de cetăţenie.
- Dreptul de a se căsători şi a întemeia o familie.
- Dreptul la proprietate şi la moştenire.
- Dreptul de a nu fi supus unei imixtiuni, arbitrare sau ilegale, în viaţa particulară, în familie, în
domiciliul sau corespondenţa unei persoane, sau unei atingeri aduse onoarei sau reputaţiei sale şi
dreptul la protecţia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.
Drepturi politice
- Dreptul la libertatea gândirii, conştiinţei şi religiei include dreptul la libertatea de exprimare,
libertatea de a avea sau adopta o religie şi libertatea de manifestare a acesteia, ca atare, nimeni nu ar
trebui să aibă de suferit din cauza opiniilor sale;
- Dreptul la întrunire paşnică, aici fiind vorba de întrunirile publice;
- Dreptul la liberă circulaţie cuprinde deasemenea
• dreptul de a-şi alege domiciliul în graniţele oricărui stat;
• dreptul de a părăsi orice ţară, inclusiv propria sa ţară, şi de a se întoarce în ţara sa;
• dreptul străinului care se află în mod legal pe teritoriul unui stat de a nu fi expulzat decât în
executarea unei decizii luate în conformitate cu legea;
- Dreptul cetăţeanului de a participa la conducerea statului,
- Dreptul de a alege şi de a fi ales şi
- Dreptul de a avea acces la funcţiile publice din ţara sa;
- Dreptul de azil.
Drepturi economice şi sociale
- Dreptul la muncă cuprinde
• dreptul la libera alegere a muncii;
• dreptul la condiţii juste şi prielnice de muncă;
• dreptul la apărare împotriva şomajului;
15
• dreptul la retribuţie egală pentru muncă egală;
• dreptul la odihnă şi timp liber;
• dreptul la plata unui concediu periodic;
• dreptul la securitatea şi igiena muncii;
• dreptul la promovarea profesională;
• dreptul la remunerarea zilelor de sărbătoare;
- Dreptul la asigurare socială; dreptul mamelor la ocrotire socială; dreptul copiilor şi adolescenţilor la
ocrotire socială;
- Dreptul de asociere, inclusiv în sindicate, fiind vorba aici, şi de asociaţii profesionale;
- Dreptul persoanei la un nivel de trai suficient pentru ea şi familia sa;
- Dreptul persoanei la realizarea drepturilor în domeniile vieţii economice, sociale şi culturale necesare
pentru menţinerea demnităţii sale;
- Dreptul la sănătate este dreptul unei persoane de a se bucura de cea mai bună sănătate fizică şi
mentală pe care o poate atinge.
Drepturi culturale
- Dreptul la educaţie şi dreptul prioritar al părinţilor în alegerea felului de învăţătură pentru copii lor
minori;
- Dreptul de a participa la viaţa culturală;
- Dreptul de a beneficia de progresul tehnic şi de rezultatele sale;
- Dreptul persoanei de a beneficia de protecţia drepturilor morale şi materiale decurgând din operele
sale.
Pe lângă clasificarea în drepturi şi libertăţi, la care ne-am referit, în literatura de specialitate se mai fac
şi alte clasificări, cea mai relevantă fiind clasificarea după criteriul destinatarului lor, drepturile şi
libertăţile fundamentale ale omului pot fi drepturi individuale şi drepturi colective.
Drepturile individuale se adresează tuturor oamenilor sau unor anumite categorii de persoane – copii,
femei, apatrizi, persoane cu handicap etc. şi cuprind printre altele dreptul de proprietate, libertatea
persoanei, libertatea presei, libertatea conştiinţei.
Drepturile Copilului
Pe 20 noiembrie 1989, s-a adoptat Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului. Aceasta a intrat în
vigoare în septembrie 1 1 şi a fost ratificată de majoritatea ţărilor din lume, cu excepţia Statelor
Unite ale Americii şi a Somaliei.
România a ratificat Convenţia pe 28 septembrie 1 prin Legea nr.18/1 şi s-a inspirat din aceasta
atunci când a elaborat Legea nr. 272/2 4 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Drepturile copilului pot fi grupate in trei categorii:
1. drepturile de protecţie – se referă la protecţia împotriva oricărei forme de abuz fizic sau emoţional,
precum şi împotriva oricărei forme de exploatare;
2. drepturile de dezvoltare – se referă la disponibilitatea şi accesul la toate tipurile de servicii de bază,
precum educaţia şi serviciile de îngrijire medicală
3. drepturile de participare – se referă la dreptul copilului de a fi implicat în deciziile care îl privesc.
Legislatie privind Drepturile copilului - OMS nr.727/2 3 privind prevenirea intrării copilului în
dificultate sau în situaţie de risc şi ameliorarea situaţiei medicale a copiilor protejaţi în centrele de
plasament; Decizia nr.24 /2 4 privind protecţia copiilor în cadrul serviciilor de programare, Legea
nr.272/2 4 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Pe lângă drepturile de care beneficiază pacienţii majori, în vederea unei mai bune protejări a
intereselor copiilor, legislaţia prevede şi drepturi suplimentare pentru aceştia din urmă.
Prin OMS nr.727/2 3 prin prevederea intrării copiilor în dificultate sau în situaţie de risc şi
ameliorarea situaţiei medicale a copiilor protejaţi în centrele de plasament, se prevede o procedură
specifică menită să preîntâmpine abandonul copilului. Astfel, în conformitate cu acest act normativ, în
condiţiile internării în maternitate a unei paciente fără acte de identitate ori în condiţiile naşterii unui
copil de către o mamă fără acte de identitate sunt obligatorii următoarele formalităţi:
- Sesizarea imediată, telefonic şi în scris, a formaţiunii de evidenţă informatizată a populaţiei;
- Sesizarea cât mai repede posibil a asistentului social.

16
Conform art. 13 al Legii nr. 272/2 4 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului: "Unităţile
sanitare, unităţile de protecţie socială, serviciile de îngrijire de tip rezidenţial, entităţile fără
personalitate juridică, alte persoane juridice, precum şi persoane fizice, care întemeiază sau primesc în
îngrijire femei gravide ori copii care nu posedă acte pe baza cărora să li se poată stabili identitatea,
sunt obligate să anunţe, în termen de 24 de ore, în scris, autoritatea administraţiei publice locale în a
cărei rază îşi au sediul, după caz, domiciliul, în vederea stabilirii identităţii lor.
Conform art.43 al Legii 272/2 4 copilul beneficiază de asistenţă medicală gratuită "Accesul copilului
la servicii medicale şi de recuperare, precum şi la medicaţie adecvată stării sale în caz de boală este
garantat de către stat".
Deşi, în general, prelevarea de organe şi ţesuturi umane în scop terapeutic se poate efectua dacă
donatorul îşi dă consimţământul în acest sens, art.6 al Legii 2/1 8 interzice astfel de intervenţii asupra
copilului" Se interzice prelevarea de orange şi ţesuturi umane de la potenţiali donatori minori, precum
şi de la persoane lipsite de discernământ, aflate în viaţă". Cazul de excepţie în care este totuşi permisă
o astfel de manoperă este indicat în alin.2 al aceluiaşi articol: "Prelevarea de măduvă osoasă de la
minori se poate face numai cu consimţământul fiecăruia dintre titularii autorităţii părinteşti sau al
reprezentantului legal al minorului. Consimţământul se exprimă în faţa preşedintelui tribunalului
judeţean sau al Municipiului Bucureşti, după caz, în a cărui rază de activitate domiciliază minorul, ori
în faţa unui magistrat, după efectuarea obligatorie a unei anchete de către autoritatea tutelară
competentă. Refuzul minorului opreşte orice prelevare".
În vederea protejării imaginii copilului, prin Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 24 /
2004 se prevede:
" Este interzisă, în cadrul programelor de ştiri, al dezbaterilor sau al reportajelor, difuzarea de imagini,
inclusiv de fotografii, care redau:
a) copii decedaţi ca urmare a infracţiunii de omor, a unui accident auto, a unui accident casnic, copii
care s-au sinucis;
b) copii decedaţi în spital;
c) copii în vârstă de până la 14 ani aflaţi în una din următoarele situaţii:
- internaţi în spital pentru intervenţii chirurgicale dificile;
- bolnavi de SIDA;
- bolnavi incurabili;
d) copii în vârstă de până la 16 ani, acuzaţi sau reţinuţi pentru practicarea prostituţiei;
e) copii în vârstă de până la 16 ani, aflaţi sub influenţa drogurilor sau a băuturilor alcoolice. Fac
excepţie de la prevederile alin. (l) lit. c) copiii supuşi unor intervenţii chirurgicale cu caracter de
excepţie sau în premieră şi reportaje sociale, în condiţia eliminării oricăror elemente care ar putea duce
la identificarea copiilor, apelurile umanitare şi campaniile cu scop caritabil".
Declaraţia Drepturilor Copilului
- fiecare copil are dreptul de a trăi, de a creşte în siguranţă şi de a fi respectat pentru gândurile şi ideile
sale
- interesul superior al copilului trebuie să reprezinte întotdeauna prima prioritate
- copilul este orice fiinţă umană sub vârsta de l8 ani
- funcţionarea serviciilor şi a lăcaşelor responsabile pentru copii sub garanţia statului
- dreptul fundamental la viaţă, supravieţuire, dezvoltare
- dreptul la înregistrare, nume, cetăţenie, cunoaşterea părinţilor
- garanţia că nu va fi separat de părinţi împotriva voinţei lor
- dreptul la libera exprimare a opiniilor în problemele care îl privesc
- protejarea împotriva violenţei, vătămare, abuz fizic sau mintal, abandon, neglijenţă, exploatare
- protecţia statului în cazul mediului familial inadecvat sau a absenţei acestui mediu
- dreptul la demnitate, autonomie, participare socială a copilului handicapat
- accesul la educaţie, recuperare, formare, îngrijirea sănătăţii, pregătirea pentru muncă, recreare
- dreptul la măsuri speciale pentru ocrotirea sănătăţii - reducerea mortalităţii infantile, asistenţă
medicală, alimentaţie nutritivă şi apa potabilă împotriva maladiilor şi a malnutriţiei, ocrotirea mamelor
în perioada pre şi post natală, sănătate preventivă, asistenţa părinţilor, planificare familială

17
- dreptul la educaţie prin învăţământ primar obligatoriu şi gratuit, învăţământ secundar, profesional,
învăţământ superior în scopul dezvoltării personalităţii, capacităţilor, aptitudinilor la nivelul
potenţialului maxim, dezvoltării respectului pentru drepturile şi libertăţile omului, dezvoltării
respectului faţă de părinţi, identitatea culturală, limba proprie, valori, pregătire pentru asumarea
responsabilităţii într-o societate liberă, dezvoltării respectului faţă de mediul natural
- dreptul la odihnă, la timp liber şi la joc
- dreptul unui comitet
- dreptul la refacere fizică şi psihică a copiilor care au fost supuşi torturii, abuzului maltratării
Drepturile persoanelor cu dizabilităţi
Persoanele adulte cu handicap grav şi cele cu handicap accentuat au o indemnizaţie lunară, indiferent
de venituri, conform Legii 448/2006.
In plus, persoanele care sunt cu handicap grav pot opta între asistent personal si indemnizaţia de
însoţitor. O altă noutate se referă la adultul cu handicap grav sau accentuat care nu dispune de spaţiu
de locuit, nu realizează venituri sau realizează venituri de până la nivelul salariului mediu pe
economie. Acesta beneficiază de asistent personal profesionist. Asistentul personal profesionist este
persoana fizică atestată care asigură la domiciliul său îngrijirea şi protecţia adultului cu handicap grav
sau accentuat aflat în situaţia expusă.
Declaraţia Drepturilor Handicapaţilor
- recunoaşterea incapacităţii de a-şi asigura de sine stătător necesităţile individuale şi sociale normale,
datorită reducerii capacităţii fizice sau psihice
- dreptul de a beneficia de toate drepturile, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinii
politice, origine socială şi naţională, stare socială, stare financiară, naştere
- dreptul la demnitate şi dreptul la informare asupra "Declaraţiei"
- drepturi cetăţeneşti şi politice
- drepturi la măsuri care le asigură independenţa (vezi paragraful de mai sus!)
- dreptul la tratament medical, psihologic, funcţional, la recuperare medicală şi socială, la şcolarizare,
reeducare, servicii
- dreptul la securitate economică şi socială şi la un nivel de viaţă decent, la munca salariată şi la afiliere
sindicală
- dreptul la considerarea socială a necesităţilor lor speciale
- dreptul la coabitare cu familia, la locuinţă, la participare la activităţi sociale
- dreptul la asistenţă juridică calificată
- consultarea organizaţiilor, persoanelor handicapate în chestiunile privind drepturile lor.
- informarea persoanelor handicapate, a familiilor, a comunităţii asupra drepturilor prevăzute în
"Declaraţie”
- dreptul la tutore a persoanei puse sub curatelă
- interzicerea abuzului, a internării forţate, a reţinerii sau a tratamentului forţat
- dreptul la căsătorie
- drepturi economice, sociale, culturale privind dezvoltarea completă a personalităţii, în funcţie de
resursele fiecărui stat
- securitate socială şi viaţă îndestulătoare
- dreptul la instruire adecvată
- dreptul la tratament medical şi psihologic
- dreptul la recuperare şi învăţământ
- dreptul la activităţi necesare pentru integrarea socială
- dreptul la un cadru fizic şi psihic de viaţă normal
- dreptul la viaţă în sânul propriei sale familii
- dreptul la internarea în instituţie dacă este necesar
Drepturile pacienţilor
Sunt stabilite în Legea nr. 46/2 3 şi detaliate în Ordinul Ministerului Sănătăţii.
Conform art. 3 al Legii nr. 46/2003 a drepturilor pacientului "Pacientul are dreptul de a fi respectat ca
persoană umană, fără nici o discriminare". Relaţia cu fiecare pacient trebuie să se bazeze pe acceptare
reciprocă, respect, căldură şi înţelegere
18
Drepturile pacienţilor:
Principalele categorii de drepturi ale pacientului indicate în Legea nr. 46/2003:
- Dreptul la îngrijiri medicale (art. 2 şi Cap. VII);
- Dreptul la informare şi caracterul obligatoriu al consimţământului pacientului (Cap. II şi III);
- Drepturi decurgând din dreptul fundamental la viaţă (Cap. V şi VI);
- Drepturi decurgând din dreptul fundamental la respectul vieţii private (Cap. II şi IV).
Dreptul pacientului la îngrijiri medicale:
Îngrijirile medicale, de orice fel ar fi acestea (îngrijiri de sănătate, intervenţii chirurgicale sau îngrijiri
terminale) se pot efectua doar în condiţiile în care există dotări tehnice corespunzătoare şi personal
acreditat. Excepţie de la această regulă fac urgenţele.
Pacientul are dreptul de a beneficia de îngrijiri medicale continue, până la ameliorarea stării sănătăţii
sale sau până la vindecare.
Obligaţia de îngrijire medicală include şi obligaţia de securitate menită să garanteze pacientului
integritatea corporală, fizică şi psihică pe parcursul actului medical.
Dreptul pacientului la informare şi caracterul obligatoriu al existenţei consimţământului său pentru
actele medicale:
Dreptul la o altă opinie medicală.
Existenţa consimţământului pacientului pentru intervenţia medicală este obligatorie. Pacientul are
dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală asumându-şi, în scris, răspunderea pentru
decizia sa.
Pacientul are dreptul la informaţii, educaţie şi servicii necesare dezvoltării unei vieţi sexuale normale
şi sănătăţii reproducerii, fără nici o discriminare, iar prin serviciile de sănătate, are dreptul să aleagă
cele mai sigure metode privind sănătatea reproducerii.
Dreptul femeii de a hotărî dacă să aibă sau nu copii este garantat cu excepţia cazului în care sarcina
reprezintă un factor de risc major şi imediat pentru viaţa mamei, situaţie în care dreptul femeii la viaţă
prevalează.
Drepturile pacientului care decurg din dreptul la respectul vieţii private:
Conform art.21 al Legii nr. 46/2003: "Toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele
investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale chiar şi după
decesul acestuia", iar conform art.22 informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate numai în
cazul în care pacientul îşi dă consimţământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres".
Secretul medical este impus întregului personal medico-sanitar. Pe de altă parte, pacientul are acces la
toate datele medicale personale, fără nici o restricţie.
Protecţia maternităţii
Protecţia maternităţii la locul de muncă conform prevederilor legale, cuprinde următoarele drepturi şi
obligaţii: concediu pentru sarcină şi lăuzie, concediul postnatal obligatoriu, concediu de risc maternal
pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lor şi/sau a fătului ori a copilului lor, indemnizaţia de risc
maternal, reducerea cu o pătrime a duratei normale de muncă, cu menţinerea veniturilor salariale,
dreptul la două pauze pentru alăptare de câte o oră fiecare sau, la cererea mamei, la reducerea duratei
normale a timpului său de muncă cu 2 ore zilnic, salariatele gravide care au născut recent sau care
alăptează nu pot fi obligate să desfăşoare muncă de noapte, nu pot desfăşura muncă în condiţii cu
caracter insalubru sau greu de suportat, este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de
muncă sau de serviciu în anumite cazuri prevazute de lege.
Drepturile persoanelor cu tulburări psihice
Legea nr.487/2002
• Pacienţii psihiatrici primesc ajutor ambulatoriu sau sunt internaţi într-un spital psihiatric (de bună
voie sau forţat)
• Situaţii de urgenţă - mijloace de constrângere
o cămaşă de forţă, pânză de fixare, cureaua suedeză, izolarea, limitarea libertăţii de mişcare,
medicaţie de constrângere
o se cere o aplicare precaută
• Orice persoană cu tulburări psihice are dreptul la cele mai bune servicii medicale şi îngrijiri de
sănătate mintală disponibile.
19
• Orice persoană care suferă de tulburări psihice sau care este îngrijită ca atare trebuie tratată cu
omenie şi în respectul demnităţii umane şi să fie apărată împotriva oricărei forme de exploatare
economică, sexuală sau de altă natură, împotriva tratamentelor vătămătoare şi degradante.
• Nu este admisă nici o discriminare bazată pe o tulburare psihică.
• Orice persoană care suferă de o tulburare psihică are dreptul să exercite toate drepturile civile,
politice, economice, sociale şi culturale recunoscute în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,
precum şi în alte convenţii şi tratate internaţionale în materie, la care România a aderat sau este parte,
cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
• Orice persoană care suferă de o tulburare psihică are dreptul, în măsura posibilului, să trăiască şi să
lucreze în mijlocul societăţii. Administraţia publică locală, prin organismele competente, asigură
integrarea sau reintegrarea în activităţi profesionale corespunzătoare stării de sănătate şi capacităţii de
reinserţie socială şi profesională a persoanelor cu tulburări psihice.
• Orice persoană cu tulburare psihică are dreptul să primească îngrijiri comunitare, în sensul definit
de prezenta lege.
• Orice pacient cu tulburări psihice are dreptul la:
a) recunoaşterea de drept ca persoană;
b) viaţă particulară;
c) libertatea de comunicare, în special cu alte persoane din unitatea de îngrijire, libertatea de a trimite
şi de a primi comunicări particulare fără nici un fel de cenzură, libertatea de a primi vizite particulare
ale unui consilier ori ale unui reprezentant personal sau legal şi, ori de câte ori este posibil, şi ale altor
vizitatori, libertatea de acces la serviciile poştale şi telefonice, precum şi la ziare, la radio şi la
televiziune;
d) libertatea religioasă sau de convingere.
• Mediul şi condiţiile de viaţă în serviciile de sănătate mintală trebuie să fie pe cât posibil cât mai
apropiate de viaţa normală a persoanelor de vârstă corespunzătoare.
• Pentru petrecerea timpului liber orice pacient cu tulburări psihice are dreptul la:
a) mijloace de educaţie;
b) posibilităţi de a cumpăra sau de a primi articolele necesare vieţii
zilnice, distracţiilor sau comunicării;
c) mijloace care să permită pacientului să se consacre unor ocupaţii active, adaptate mediului său
social şi cultural, încurajări pentru folosirea acestor mijloace şi măsuri de readaptare profesională de
natură să îi uşureze reinserţia în societate.
• Pacientul nu poate fi obligat să presteze o muncă forţată.
• Activitatea efectuată de către un pacient într-un serviciu de sănătate mintală nu trebuie să
permită exploatarea fizică sau psihică a acestuia.
• Studiile clinice şi tratamentele experimentale, psihochirurgia sau alte tratamente susceptibile să
provoace vătămări integrităţii pacientului, cu consecinţe ireversibile, nu se aplică unei persoane cu
tulburări psihice decât cu consimţământul acesteia, în cunoştinţă de cauză, şi cu condiţia aprobării de
către comitetul de etică din cadrul unităţii de psihiatrie, care trebuie să se declare convins că pacientul
şi-a dat cu adevărat consimţământul, în cunoştinţă de cauză, şi că acesta răspunde interesului
pacientului.
• Din momentul admiterii într-un serviciu de sănătate mintală fiecare pacient trebuie să fie informat
de îndată ce este posibil, într-o formă şi într-un limbaj pe care să poată să le înţeleagă, asupra
drepturilor sale, în conformitate cu prevederile legii, iar această informare va fi însoţită de explicarea
drepturilor şi a mijloacelor de a le exercita.
• Dacă pacientul nu este capabil să înţeleagă aceste informaţii şi atât timp cât această incapacitate va
dura, drepturile sale vor fi aduse la cunoştinţă reprezentantului său personal sau legal.
• Pacientul care are capacitatea psihică păstrată are dreptul să desemneze persoana care va fi
informată în numele său, precum şi persoana care va fi însărcinată să îi reprezinte interesele pe lângă
autorităţile serviciului.
• Persoanele care execută pedepse cu închisoarea sau care sunt deţinute în cadrul unei urmăriri sau al
unei anchete penale şi despre care s-a stabilit că au o tulburare psihică, precum şi persoanele internate

20
în spitalul de psihiatrie ca urmare a aplicării măsurilor medicale de siguranţă prevăzute de Codul penal
primesc asistenţă medicală şi îngrijirile de sănătate mintală disponibile, conform prevederilor legii.
Strategia referitoare la informarea cu privire la drepturile si obligatiile persoanei ingrijite
- drepturile şi obligaţiile pacientului afişate în zone accesibile pacienţilor/ aparținătorilor.
- regulile pe care pacientul trebuie să le respecte pe durata spitalizării, afişate în zone accesibile
pacienţilor.
- program de instruire privind cunoaşterea şi respectarea drepturilor pacientului destinat personalului
- număr pacienţi care afirmă că au fost informaţi în privinţa drepturilor lor per număr total pacienţi
chestionaţi
- propuneri legate de respectarea drepturilor pacientului emise de către comitetul director în ultimul an
calendaristic încheiat, implementate.
- obligativitatea respectării drepturilor pacientului, consemnată în regulamentele interne.
- număr pacienţi care afirmă că au fost informaţi în privinţa drepturilor lor printr-un tipizat ataşat FO
per număr total pacienţi chestionaţi
- număr pacienţi care afirmă că au fost informaţi în privinţa drepturilor lor verbal, de către medic/
asistent per număr total pacienţi chestionaţi
- formulare tipizate privind drepturile și obligațiile pacienţilor, disponibile în secţie.
B. FORMELE RASPUNDERII INFIRMIEREI
Formele raspunderii infirmierei sunt:
-raspunderea disciplinara
-raspunderea civila
-raspunderea penala
Raspunderea disciplinara.
Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune
săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern,
contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile
legale ale conducătorilor ierarhici.
Pentru abateri disciplinare, de ordin administrativ, infirmierei îi pot fi aplicate sancţiuni disciplinare
prevăzute în alin. 1 al art.264 din Codul Muncii (Legea nr. 53/2 3/actualizată) şi anume:
 avertisment scris;
 suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă ce nu poate depăşi 1 zile
lucrătoare;
 retrogradarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus
retrogradarea, pe o durată ce nu poate depăşi 6 de zile lucrătoare;
 reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni, cu 5-10%;
 desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Sancţiunile date în baza Codului muncii sunt dispuse de angajator.
 Sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea
unei cercetări disciplinare prealabile.
 Salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze
cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.
 Neprezentarea salariatului la convocarea făcută, fără un motiv obiectiv, dă dreptul
angajatorului să dispună sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
 Decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente în
termen de 3 de zile calendaristice de la data comunicării.
 Sancţiunea disciplinară se radiază de drept în termen de 12 luni de la aplicare, dacă salariatului
nu i se aplică o nouă sancţiune disciplinară în acest termen.
 Radierea sancţiunilor disciplinare se constată prin decizie a angajatorului emisă în formă scrisă.
Respunderea civila.
Salariatii raspund pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si inlegatura cu munca lor
Raspunderea penala.
Astfel de fapte pot fi:
21
- uciderea din culpa ( fara intentie – art. 178 C. pen),
- vatamare corporala din culpa ( art 184 . pen),
- divulgarea secretului profesiunal ( art. 196 C, pen),
- abuzul in serviciul contra intereselor personale ( art. 246 C. pen),
- luarea de mita ( art.254, C. pen),
- primirea de foloase necuvenite ( art. 256 C. pen),
- falsul intelectual ( art. 289 C. pen).
Elementele constituite ale fiecarei infractiuni in parte sunt prevazute in Codul Penal.
Antrenarea raspunderii penale are loc in baza unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile
Regulament intern
- Regulamentul intern cuprinde cel puţin următoarele categorii de dispoziţii:
a) reguli privind protecţia, igiena şi securitatea în muncă în cadrul unităţii;
b) reguli privind respectarea principiului nediscriminării şi al înlăturării oricărei forme de încălcare a
demnităţii;
c) drepturile şi obligaţiile angajatorului şi ale salariaţilor;
d) procedura de soluţionare a cererilor sau a reclamaţiilor individuale ale salariaţilor;
e) reguli concrete privind disciplina muncii în unitate;
f) abaterile disciplinare şi sancţiunile aplicabile;
g) reguli referitoare la procedura disciplinară;
h) modalităţile de aplicare a altor dispoziţii legale sau contractuale specifice;
i) criteriile şi procedurile de evaluare profesională a salariaţilor.
- Se aduce la cunoştinţă salariaţilor prin grija angajatorului şi îşi produce efectele faţă de salariaţi din
momentul încunoştinţării acestora.
Consiliul etic de la nivelul spitalelor publice
Consiliul etic reprezintă forul de autoritate morală constituit în cadrul spitalelor, în vederea garantării
punerii în valoare a principiilor morale şi deontologice în cadrul sistemului de sănătate. Consiliul etic
promovează integritatea la nivelul spitalului şi emite avize şi hotărâri privind etica medicală şi
organizaţională;
Componenţa şi a atribuţiile Consiliului etic care funcţionează în cadrul spitalelor publice sunt aprobate
prin ORDINUL nr. 1.502 din 19 decembrie 2016.
Constituirea Consiliului etic în cadrul unităţilor sanitare publice cu statut de spital clinic, universitar
şi institut
(1) În cadrul unităţilor sanitare publice cu paturi cu statut de spital clinic, universitar şi institut,
Consiliul etic este format din 7 membri, cu următoarea reprezentare:
a) un reprezentant ales al corpului medical al spitalului, din personalul cu integrare clinică;
b) 3 reprezentanţi aleşi ai corpului medical al spitalului, altul decât personalul cu integrare clinică;
c) 2 reprezentanţi aleşi ai asistenţilor medicali din spital;d) un reprezentant ales al asociaţiilor de
pacienţi.
(2) Consilierul juridic va asigura suportul legislativ pentru activitatea Consiliului etic al spitalului.
(3) Secretarul Consiliului etic este un angajat cu studii superioare, desemnat prin decizia managerului
să sprijine activitatea Consiliului etic. Secretarul şi consilierul juridic au obligaţia participării la toate
şedinţele Consiliului etic, fără a avea drept de vot.
(4) Membrii Consiliului etic, precum secretarul şi consilierul juridic beneficiază, cu prioritate, de
instruire în domeniul eticii şi integrităţii din partea Ministerului Sănătăţii.
Constituirea Consiliului etic în cadrul unităţilor sanitare publice, altele decât cele cu statut de spital
clinic, universitar şi institut
(1) În cadrul unităţilor sanitare publice, altele decât cele cu statut de spital clinic, universitar şi institut,
Consiliul etic este alcătuit din 7 membri, cu următoarea reprezentare:
a) 4 reprezentanţi aleşi ai corpului medical al spitalului;
b) 2 reprezentanţi aleşi ai asistenţilor medicali din spital;
c) un reprezentant ales al asociaţiilor de pacienţi.
(2) Consilierul juridic va asigura suportul legislativ pentru activitatea Consiliului etic al spitalului.

22
(3) Secretarul Consiliului etic este un angajat cu studii superioare, desemnat prin decizia managerului
să sprijine activitatea Consiliului etic. Secretarul şi consilierul juridic au obligaţia participării la toate
şedinţele Consiliului etic, fără a avea drept de vot.
(4) Membrii Consiliului etic, precum şi secretarul şi consilierul juridic beneficiază cu prioritate de
instruire în domeniul eticii şi integrităţii.
(5) Excepţie de la prevederile alin. (1) sunt spitalele cu personal medico-sanitar format din mai puţin
de 20 de persoane. În cazul acestora Consiliul etic este alcătuit din 5 membri, astfel:
a) 2 reprezentanţi aleşi ai corpului medical al spitalului;
b) 2 reprezentanţi aleşi ai asistenţilor medicali din spital;
c) un reprezentant ales al asociaţiilor de pacienţi.
(6) Prevederile alin. (2), (3) şi (4) sunt aplicate în mod similar şi de spitalele cu personal medico-
sanitar format din mai puţin de 2 de persoane.
Aspecte ale eticii profesionale in meseria de infirmier(a)
Profesia de infirmier a fost legata intotdeauna de cerinte etice (morale) si deontologice (drept si
morala) ale caror particularitati s-au format ca un rezultat al mediului in care cadrul medical traieste si
lucreaza, sub influenta unei desavarsite pregatiri morale. Etica in intelesurile si sensurile sale,
contribuie la cunoasterea de sine si ajuta individul in raport cu decizia ce urmeaza sa fie luata.
Conduita pe care trebuie sa o aiba infirmiera cuprinde un ansamblu de principii şi reguli ce reprezintă
valorile fundamentale în baza cărora se exercită profesia..
Codul de etică şi deontologie are drept principal scop:
a) ocrotirea drepturilor pacienţilor;
b) respectarea obligaţiilor profesionale de către asistenţii medicali generalişti, moaşe şi asistenţii
medicali;
c) apărarea demnităţii şi a prestigiului profesiunii de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent
medical;
d) recunoaşterea profesiei, a responsabilităţii şi încrederii conferite de societate, precum şi a
obligaţiilor interne ce derivă din această încredere.
Infirmiera, in exercitarea profesiei, trebuie sa manifeste respect faţă de viaţa şi de persoana umană,
punand pe primul plan interesul pacientului, respectand în orice situaţie drepturile pacientului; să
manifeste o conduită ireproşabilă faţă de bolnav, respectând întotdeauna demnitatea acestuia; sa nu
faca discriminări pe baza rasei, sexului, vârstei, apartenenţei etnice, originii naţionale sau sociale,
religiei, opţiunilor politice sau antipatiei personale, a condiţiei sociale faţă de pacienţi.
Obiectul secretului profesional îl constituie tot ceea ce infirmiera a aflat direct sau indirect în legătură
cu viaţa intimă a pacientului, a familiei, a aparţinătorilor, precum şi problemele de diagnostic,
prognostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boala şi alte diverse fapte, inclusiv rezultatul
autopsiei. excepţie făcând situaţia în care pacientul şi-a dat consimţământul expres pentru divulgarea
acestor informaţii, în tot sau în parte
Sesizarea unui incident de etică
(1) Sesizarea unui incident de etică sau a unei vulnerabilităţi etice poate fi făcută de către pacient,
aparţinător sau reprezentant legal al acestuia, personalul angajat al spitalului şi orice altă persoană
interesată.
(2) Sesizările sunt adresate managerului spitalului şi se depun la registratură, se transmit prin poştă
electronică sau prin completarea formularului online aflat pe pagina web a spitalului. Modelul
formularului de sesizare online este prevăzut în anexa nr. 4 la prezentul ordin.
(3) Fiecare sesizare (depusă la registratură, prin poştă electronică sau formular online) primeşte un
număr de înregistrare comunicat persoanei care o înaintează.
(4) Sesizările anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare ale petiţionarului nu se iau
în considerare şi vor fi clasate. Ca excepţie, în situaţia în care există mai mult de 3 sesizări anonime în
interval de un an calendaristic care se referă la speţe diferite din cadrul aceleiaşi secţii a unităţii
sanitare sau la acelaşi angajat al spitalului, sesizările vor fi analizate în Consiliul etic în vederea
emiterii unei hotărâri de etică sau a unui aviz de etică.

23
CAPITOLUL III

SUPRAVEGHEREA STĂRII DE SĂNĂTATE A PERSOANEI ÎNGRIJITE

TEHNICI DE INGRIJIRE
A. INGRIJIRI GENERALE ALE PACIENTILOR
1. NOTIUNI ELEMENTARE DE ANATOMIA SI FIZIOLOGIA OMULUI;
ALCATUIREA CORPULUI UMAN
Organismul uman este un sistem biologic complex ce cuprinde următoarele nivele de organizare:
atomic, molecular, celular, al ţesuturilor, al organelor şi al sistemelor de organe.
Anatomia este o ramură a biologiei morfologice care studiază forma şi structura organismelor, ca şi
ale părţilor lor componente.
Pozitia anatomica normala
Prin poziţie antomică normală ( PAN ) se înţelege poziţia care se ia în considerare atunci când se
descriu diferitele elemente anatomice şi raporturile dintre ele. Este aleasă prin convenţie internaţională
şi are o deosebită importanţă, fiind indispensabilă pentru studiul aanatomii. La om este ortostatism
(subiectul stă în picioare) toate cele patru membre paralele între ele, privirea înainte, palmele
orientate în faţă.
Prin corpul omenesc se pot duce 3 axe, care se întretaie în unghi drept şi care corespund celor trei
dimensiuni ale spaţiului:
– axul longitudinal sau al lungimii ( inaltimii ) corpului → are doi poli: superior (cranial) şi interior
– axul sagital sau al grosimii → are doi poli: anterior (ventral) şi posterior (dorsal);
– axul lateral sau al transversal → are doi poli: drept si stâng.
Prin câte două din aceste axe se poate duce câte un plan. Planurile sunt suprafeţe imaginare care
secţionează corpul uman. Un plan anatomic trece prin câte două axe de orientare. Planurile sunt
următoarele:
1. Planul sagital ( mediosagital ) trece prin axul longitudinal şi divide corpul omenesc în două
jumătăţi asemănătoare: dreaptă şi stângă. Toate planurile paralele cu el se numesc parasagitale.
2. Planul frontal trece prin axul longitudinal şi prin cel transversal. Împarte corpul în două
porţiuni neasemănătoare: dorsală şi ventrală
3. Planul orizontal ( transversal ) trece prin axul sagital si prin transversal. Împarte corpul în
două porţiuni: superioară şi inferioară.
Poziţiile sunt termeni anatomici care definesc locul unui organ sau segment al corpului uman, în raport
cu planurile menţionate mai sus.
Superior sau cranial – deasupra unui plan orizontal.
Inferior sau caudal – sub un plan orizontal.
Anterior sau frontal ( ventral ) – în faţa unui plan frontal.
Posterior sau dorsal – în spatele unui plan frontal.
Proximal – doar pentru membre: mai apropiat de trunchi.
Distal – doar pentru membre: mai depărtat de trunchi.
Lateral – mai depărtat de planul mediosagital.
Medial – mai apropiat de planul mediosagital.
Volar – spre faţa palmară a mâinii.
Plantar – spre talpă.
Exemple de termeni anatomici care desemnează diferite poziţii şi raporturi:
– anterior ( ventral ) → posterior ( dorsal );
– medial – lateral → arată poziţia în raport cu planul sagital. Formaţiunile corpului mai apropiate de
acest plan se numesc mediale, iar cele mai depărtate se numesc laterale (de exemplu, ochiul este situat
medial în raport cu urechea, care este situată lateral);
– superior – inferior → arată poziţia în raport cu planul transversal;
– proximal – distal → termeni folosiţi pentru desemnarea raporturile dintre segmentele membrelor.
Termenul de proximal se foloseşte când segmentul respectiv este mai aproape de trunchi, iar termenul
de distal, pentru formaţiunea aflată mai departe (de ex. braţul este situat proximal faţă de antebraţ, iar
gamba este situată distal faţă de coapsă).
24
Exemple de termeni care desemnează mişcările membrelor şi a segmentelor lor:
Flexia este mişcarea prin care două segmente ale unui membru se apropie (de ex. apropierea
antebraţului de braţ, strângerea pumnului ).
Extensia este mişcarea inversă flexiei, de îndepărtare a segmentelor.
Abducţia este mişcarea prin care membrele se apropie de planul sagital, iar abducţia desemnează
mişcarea opusă.
Pronaţia este mişcarea de rotaţie prin care degetul mare se dispune medial (spre axul sagital), iar faţa
palmară priveşte posterior.
Supinaţia este mişcarea de rotaţie inversă, cu degetul I dispus ateral şi cu faţa palmară anterior.
Segmentele corpului uman
Corpul uman este alcătuit din următoarele părţi majore
Capul este alcătuit din partea craniană, care corespunde neurocraniului (cutia craniană), şi partea
facială, care corespunde viscerocraniului (faţa). Capul conţine cea mai mare parte asistemului
nervoscentral şi cei mai importanţianalizatori.
Gâtul realizează legătura dintre cap şi trunchi.
Trunchiul este format din torace, abdomen şi pelvis. În interiorul lor se găsesc cavităţile: toracică,
abdominală şi pelviană, care adăpostesc viscerele.
Membrele superioare se leagă de trunchi prin centura scapulară; porţiunea lor liberă are trei segmente:
braţ, antebraţ şi mână.
Membrele inferioare se leagă de trunchi prin centura pelviană; porţiunea lor liberă are trei segmente:
coapsă, gambă şi picior.
Corpul omenesc – sistem biologic – are mai multe nivele de organizare morfofuncţională. Fiecare
nivel are propriile sale legi, care se subordonează legilor nivelului superior:
• nivelul chimic sau molecular este constituit din diferite tipuri de atomi care se combină pentru a
forma molecule complexe, care la rândul lor, formează subansambluri celulare – organitele celulare;
• nivelul celular. Celula este unitatea de bază structurală, funcţională şi genetică a organismului. În
organismul uman există peste 200 de tipuri diferite de celule;
• nivelul tisular. Ţesuturile sunt grupări de celule organizate în scopul efectuării unei anumite funcţii.
Cu toată marea varietate de celule din corpul nostru (peste 2 ), există patru tipuri fundamentale de
ţesut: epitelial, conjunctiv, muscular şi nervos, fiecare având o funcţie caracteristică;
• nivelul de organ. Organul este o structură formată din cel puţin două tipuri de ţesut, dar cele mai
multe sunt constituite din cele 4 tipuri fundamentale. Organul este un centru funcţional ultraspecializat,
îndeplinind o funcţie specifică;
• sistemul de organe este format din mai multe organe care lucrează coordonat, pentru îndeplinirea
unei funcţii comune. În corpul nostru există mai multe sisteme de organe (sistemul osos, muscular,
nervos, endocrin, cardio-vascular, respirator, digestiv, urinar, reproducător);
• nivelul de organism reprezintă nivelul superior de organizare. Organismul este un tot unitar
morfologic şi funcţional, care include toate celelalte nivele.
Prin sistemele sale, organismul îndeplineşte trei categorii de funcţii principale: de relaţie, de nutriţie şi
de reproducere.
Miliardele de celule ale organismului uman lucrează continuu şi coordonat, asigurând structura
normală a ţesuturilor şi organelor şi constanţa mediului intern.
Mediul intern este format din sânge, limfă şi lichid intercelular ( interstiţial ).
Corpul uman este un tot unitar morfologic şi funcţional aflat în strânsă corelaţie cu mediul
înconjurător. Ca orice organism, şi cel uman este alcătuit din unităţile fundamentale ale lumii vii –
celulele. Acestea alcătuiesc ţesuturi, iar prin asocierea lor, diferite tipuri de ţesuturi alcătuiesc
organele. Organele pot fi asociate în sisteme sau aparate pentru îndeplinirea unei funcţii.
Cel mai inalt nivel de organizare este organismul, care reprezinta ansamblul tuturor sistemelor de
organe care sunt capabile, prin cooperare coordonata, sa realizeze functiile fundamentale de relatie,
nutritie si reproducere. Un organism este un sistem deschis care face shimburi de materie, energie şi
informaţie cu mediul înconjurător, este „viu” şi dispune de „viata” (trăieşte) o anumită perioadă
limitată, care se sfârşeşte odată cu moartea organismului.

25
Este alcătuit din celule, ţesuturi, organe, aparate şi sisteme. Trăsătura dominantă a organismului, ca
sistem biologic, dar şi a părţilor sale componente o constituie unitatea indisolubilă dintre structură şi
funcţie. Integrate intr-un tot unitar, sistemele de organe relaizaeaza, ca orice organism viu, procese
vitale carcateristice: metabolism, miscare, sensibilitate, crestere,diferentiere si homeostazie.
Metabolism:
Totalitatea transformărilor biochimice şi energetice care au loc în ţesuturile organismului viu.
Metabolismul este un proces complex, ce implică schimburi de materii şi energii, şi care include două
procese (simultane) opuse:
 catabolism / dezasimilaţie – totalitatea proceselor chimice de degradare a substanţelor din
organism; se produce în special ruperea legăturilor dintre atomii de carbon, din moleculele
diferitelor substanţe; acest tip de reacţii este însoţit de eliberare de energie (reacţie exotermă).
 anabolism / asimilaţie – procesele chimice de biosinteză a substanţelor ce intră în alcătuirea
materiei vii. Reacţiile anabolice se caracterizează prin consum de energie şi se numesc reacţii
endergonice (reacţii endoterme).
Catabolismul şi anabolismul se desfăşoară printr-o succesiune a numeroase reacţii chimice: hidroliză,
hidrogenare, deshidratare, decarboxilare, dezaminare, transaminare, esterificare, condensare,
polimerizare.
Catabolism / Dezasimilaţie
 Glicogenoliză – transformarea glicogenului în glucoză;
 Glicoliză – transformarea glucozei în piruvat şi ATP;
 Fosforilarea oxidativă;
 Degradarea glucidelor prin ciclul pentozofosfaţilor (numit şi şuntul hexozomonofosfatului);
 Proteic – hidroliza proteinelor în aminoacizi;
 Degradări fermentative.
Anabolism/ Asimilaţie
 Glicogeneza – formarea glicogenului în glucoză prin procesul de hidroliză;
 Gliconeogeneza – formarea glucozei din proteine şi grăsimi;
 Fotosinteza – sintetizarea substanţelor organice complexe din substanţe minerale cu ajutorul
luminii;
 Sinteza porfirinelor.
Metabolismul care se desfăşoară în condiţii de repaus total constituie metabolismul
bazal. Metabolismul bazal (de bază) este unul de întreţinere, care asigură minimul de energie necesar
menţinerii funcţiilor vitale (circulaţie, respiraţie, activitate nervoasă, etc.).
Valoarea energetică a metabolismului bazal la adult este cuprinsă între 1.3 şi 1.6 kcal pe zi sau,
mai precis, de aproximativ 1 kcal / kg corp / oră, ceea ce însemnă că de atât este nevoie doar pentru a
supravieţui ( pentru întreţinerea funcţiilor vitale ), în condiţiile în care nu se depune niciun un fel de
efort. Metabolismul bazal mai este influenţat de sex (la femei este mai mic datorită mai bunei
reprezentări a ţesutului adipos), de activitatea endocrină (hormonii tiroidieni, cei sexuali şi cei
medulosuprareanli intensifică metabolismul bazal) şi de vârstă.
Ansamblul transformărilor chimice, începând de la absorbtia nutrientilor şi terminând cu eliminarea
produşilor finali, constituie metabolismul intermediar.
Metabolismul intermediar este o noţiune care se referă la substanţe (glucide, lipide, protide, minerale,
etc.) şi la transformările pe care acestea le suferă, deosebindu-se de noţiunea de metabolism energetic,
care priveşte procesul metabolic din unghiul energiei consumate şi degajate în urma reacţiilor
biochimice ce au loc.
Metabolismul energetic vizează eliberarea energiei chimice potenţiale din moleculele dezasimilate în
urma transformărilor realizate pe baza metabolismului intermediar al substanţelor.
Metaboliţii sunt substanţe care participă sau iau naştere din metabolismul intermediar. Dintre
metaboliţi fac parte compuşi ca vitamine, hormoni, produşii intermediari a metabolismului proteinelor,
a lipidelor, etc.. Produşii intermediari rezultaţi din procesele de dezasimilaţie poartă denumirea
de cataboliţi.
Miscarea reprezinta deplasarile sau modificarile de pozitie sau forma a intregului corp, a orgaelor si a
celulelor sale.
26
 Sensibiliatea este capacitatea organismului de a receptiona si raspunde la schimbarile mediului
inconjurator sau le cele din mediul intern ( analizatorii ).
Cresterea reprezinta capacitatea de marire a dimensiunilor corpului prin marirea dimensiunilor si
numarului de celule, prin producerea de substante specifice in cantitae si cu o viteza mai mare decat
sunt consumate.
Diferentierea este capacitatea de specializare a celulelor care la nastere au aceleasi caracteristici
morfofunctionale, iar prin specializarea in vederea indeplinirii unei anumite functii, se modifica.
Inmultirea asigura formarea de noi celule si, in acest fel, poate fi posibila cresterea, dar si inlocuirea
celulelor imbatranite. Reproducerea reprezinta procesul prin care se asigura perpetuarea speciei.
Prin homeostazie se înţelege tocmai capacitatea organismului de a-şi menţine constantă compoziţia
chimică şi proprietăţile fizice ale mediului intern, în pofida variaţiilor permanente ale mediului
extern. Homeostazia este o condiţie obligatorie a stării de sănătate. Prin mecanisme de reglaj nervoase
şi endocrine, organismul se poate adapta la schimbările bruşte sau gradate ale factorilor de mediu, la
agresiunea agenţilor patogeni (virusuri sau bacterii) sau accidentelor de tot felul.
Starea de boală este determinată de pierderea homeostaziei, deci de incapacitatea organismului de a-şi
menţine în limite normale constantele structurale, fiziologice şi biochimice. Boala este un fenomen
universal, afectând toţi oamenii. Ea poate avea grade şi moduri diferite de manifestare în funcţie de
factorii ereditari, vârstă şi sex.
Bolile au unele trăsături comune:
 nu există boală fără o anumită cauză, aceasta având rol determinant sau favorizant în
declanşarea ei. Cauza determinantă a bolii se numeşte agent etiologic, în lipsa căruia boala nu
se produce. Cauzele favorizante sunt interne sau externe, stimulând sau inhibând agentul
determinant;
 toate bolile se manifestă prin simptome care includ atât percepţiile subiective ale pacientului
(durerea, inapetenţa) sau semne (manifestările fizice ale bolii cum sunt febra, inflamaţia), care
pot fi observate şi măsurate prin consultul medical;
 fiecare boală are mai multe stadii: debutul, perioada de stare şi convalescenţa;
 bolile pot fi acute sau cronice, primele având durata în zile, celelalte în luni sau ani.
Boala poate afecta un ţesut, un organ sau un sistem de organe, dar în ultimă instanţă va conduce la
modificări structurale şi funcţionale ale celulelor. Cu alte cuvinte, boala afectează celulele, indiferent
de nivelul de manifestare.
Nomenclatura anatomica
Cand se vorbeste de corpul uman, se au in vedere urmatorii termeni:
 Cranial – se refera la polul superior al corpului.
 Caudal – se refera la polul inferior al corpului.
 Ventral – se refera la partea anterioara a corpului.
 Dorsal – se refera la partea posterioara a corpului.
 Medial – se refera la formatiunile corpului mai apropiate de planul median al corpului.
 Lateral – se refera la formatiunile corpului cele mai departate de planul median al acestuia.
 Proximal pentru formatiunile mai apropiate de radacina membrelor, deci de trunchi.
 Distal, pentru formatiunile cele mai departate de radacina membrelor, deci de trunchi.
 Volar sau palmar- termeni folositi pentru formatiunile palmei mainii.
 Plantar – termen folosit pentru formatiunile de la nivelul plantei sau al talpii piciorului.
SISTEMUL OSOS
Mobilitatea reprezinta capacitatea organismelor de a-si schimba pozitia in spatiu.
Functiile de relatie ale unui organism sunt date de raporturile care se stabilesc intre acel organism si
mediul sau de viata. La realizarea acestor corelatii dintre organism si mediul inconjurator participa :
aparatul locomotor, sistemul nervos si organele de simt si aparatul endocrin.
Aparatul locomotor, care efectueaza miscarile corpului uman, este format din:
• Sistemul osos;
• Sistemul muscular;
• Reteaua nervoasa si vasculara care iriga organele celor doua sisteme enuntate.

27
Sistemul osos este alcatuit din totalitatea oaselor (ca organe pasive ale miscarii) din organismul uman
si a articulatiilor dintre ele. Acest sistem poarta numele de schelet.
Scheletul uman aete alcatuit din 223 de oase, dintre care 95 sunt perechi, iar 33 sunt neperechi.
Functiile sistemului osos :
• de sustinere (a tesuturilor moi ; sistemul osos impreuna cu cel muscular imprima corpului
omenesc forma) ;
• de locomotie (desi oasele sunt organe pasive ale miscarii, actionand ca niste parghii actionate
de muschi, ele sunt indispensabile in realizarea miscarilor pe care le executa corpul uman) ;
• de protectie (asigura protectia organelor vitale : creier, inima, plamani) ;
• de hematopoieza (asigura formarea elementelor figurate ale sangelui la nivelul maduvei osoase
rosii) ;
• de depozit al sarurilor minerale (mentinerea echilibrului fosforului si calciului din celulele si
lichidul intregului organism) ;
Alcatuirea scheletului
Raportandu-ne la principalele regiuni corporale, la scheletul corpului disrtingem:
• scheletul capului ;
• scheletul trunchiului ;
• scheletul membrelor ;
Scheletul capului sau craniul, format din 22 de oase, se imparte in:
• craniul cerebral sau neurocraniul ;
• craniul facial sau viscerocraniul.
Craniul cerebral (neurocraniul), care adaposteste encefalul este alcatuit din 8 oase:
• frontal ;
• etmoid ;
• sfenoid ;
• occipital ;
• doua oase parietale ;
• doua oase temporale.
Craniul visceral (viscerocraniul), adaposteste ochii, fosele nazale, cavitatea bucala, faringele. El este
alcatuit din 14 oase:
• doua oase maxilare ;
• doua palatine ;
• doua zigomatice ;
• doua lacrimale ;
• doua nazale ;
• doua cornete nazale inferioare ;
• vomerul ;
• mandibula.
Scheletul topracelui este alcatuit din :
• coloana vertebrala ;
• stern ;
• coaste.
Segmentul toracal al coloanei vertebrale impreuna cu coastele si cu sternul formeaza cutia toracica,
care adaposteste inima, vasele mari, plamanii, traheea, esofagul si alte organe.
Segmentul sacral al coloanei vertebrale impreuna cu cele doua oase coxale alcatuiesc bazinul in care
sunt adapostite vezica urinara, uterul, o parte din intestinul gros si din intestinul subtire, precum si
ramurile principale ale aortei si venei cave inferioare.
Coloana vertebrala reprezinta segmentul axial al scheletului. Ea este asezata pe linia mediana si
posterioara a trunchiului, pornind de la scheletul craniului, cu care se articuleaza, pana la bazin.
Coloana vertebrala este alcatuita din 33-34 de vertebre, 24 discuri intervertebrale, 344 suprafete
articulare, 365 ligamente cu 730 insertii musculare care ii confera rezistenta si flexibilitate.
Vertebrele coloanei vertebrale sunt grupate in cinci regiuni :
A. Regiunea cervicala,
28
B. Regiunea toracala (dorsala)
C. Regiune lombara
D. Regiunea sacrala
E. Regiunea coccigiana
Curburile coloanei vertebrale
• Curbura cervicala,
• Curbura toracala,
• Curbura lombara,
• Curbura sacrococcigiana,
Scheletul membrelor superioare
• radius şi cubitus / ulnă (antebraţ),
• carpiene, metacarpiene (palma) şi
• falange (degete). Palma şi degetele formează mâna.
• osul humerus (braţ),
Scheletul membrelor inferioare
Oasele extremitatii libere a membrului inferior sunt:
• femur (coapsa),
• tibia şi peroneul / fibula (gamba),
• tarsiene, metatarsiene (planta),
• falange (degetele). Planta şi degetele formează piciorul.
Legatura dintre gamba si picior se realizeaza prin articulatia gleznei, alcatuita din extremitatile
inferioare ale tibiei si peroneului (maleole) si oasele tarsiene.
Articulatiile
Articulatiile sunt organele de legatura dintre oase. Ele asigura oaselor diferite grade de mobilitate,
permitandu-le acestora sa-si indeplineasca functia de parghie in cursul efectuarii miscarilor imprimate
de muschi. Din acest punct de vedere, articulatiile se impart in doua categorii:
• articulaţii fixe, exemplu - articulaţiile oaselor cutiei craniene.
• articulaţii semi mobile, exemplu - articulaţiile coloanei vertebrale.
• articulaţii mobile, exemplu - articulaţiile membrelor.
Tendoanele sunt benzi fibroase care ataşează muşchiul de os şi oferă osului capacitatea de a participa
la mişcare.
Ligamentele sunt benzi dense, flexibile şi foarte puternice care ataşează ţesuturi de oase sau oase între
ele. Ele permit limitarea, facilitarea sau stabilitatea unei articulaţii.
Deficiente morfofunctionale ale sistemului osos
• rahitismul infantil este o boala care apare ca urmare a tulburarii metabolismului calciu-fosfor,
avand consecinte in ce priveste osificarea deficitara si aparitia un or deformatii osoase. Boala este
provocata de carenta de vitamina D si de alti factori.
• rahitismul tardiv juvenil este identic cu cel infantil, dar apare la varsta de 4 –16 ani.
• Osteomalacia este o forma de demineralizare care apare la adulti, manifestandu-se ca un
rahitism , raportul de Ca/P fiind scazut. Boala este datorata in principal carentei de vitamina D.
• boala lui Recklinghausen este provocata de o crestere a secretiei de hormon paratiroidian. Ea se
caracterizeaza prin decalcifierea oaselor, formarea unor cavitati chistice si resorbtia tesutului osos, care
va fi inlocuita cu tesut fibros. Ca urmare apar fracturi spontane, deformari ale oaselor membrelor sau
coloanei vertebrale etc.
• deformarile coloanei vertebrale pot aparea in timpul dezvoltarii scolarilor, ca urmare a pozitiei
defectuoase in banca. Ele se caracterizeaza prin exagerarea curburilor coloanei vertebrale, in special a
cifozei si scoliozei din regiunea toracica.
• fracturile constau din intreruperea continuitatii unui os, ca urmare a supunerii acestuia unor
lovituri, presiuni, striviri etc.
SISTEMUL MUSCULAR
Sistemul muscular este alcatuit din totalitatea muschilor din organismul uman, adica 430 de muschi,
care reprezinta 45% din greutatea corpului. Din punce de vedere structural si functional deosebim doua
categorii de muschi : viscerali si somatici.
29
Muschii viscerali intra in alcatuirea diferitelor organe: miocard, peretii vaselor sanguine, tubul
digestiv, trahee, bronhii, caile biliare extrahepatice, caile pancreatice, capsula splenica si caile urinare
extrarenale
Muschii somatici sau scheletici intra in alcatuirea aparatului locomotor, constituind elementele active
ale acestuia.
Principalele grupe de muşchi sunt :
• muşchii capului, ai feţei şi ai gâtului,
• muşchii centurii brahiale şi ai membrelor superioare,
• muşchii trunchiului,
• muşchii centurii pelvine şi ai membrelor inferioare.
Proprietatile fundamentale ale muschilor sunt :
- excitabilitatea,
- contractilitatea,
- extensibilitatea,
- elasticitatea
- tonicitatea.
SISTEMUL NERVOS
• Sistemul nervos controlează activitatea muşchilor scheletici, a muşchiului cardiac şi pe cei ai
viscerelor. Face posibile percepţia, recepţia, integrarea informaţiilor din mediul extern şi facilitează
adaptarea organismului la schimbările din mediul extern. Toate părţile sistemului nervos funcţionează
într-o conexiune strânsă între ele.
Organizarea anatomică a sistemului nervos
Sistemul nervos poate fi divizat în două părţi:
• sistemul nervos central (SNC)
• sistemul nervos periferic (SNP)
Sistemul Nervos Central este reprezentat de
• creier şi
• măduva spinării
şi este localizat în cutia craniană şi, respectiv, în coloana vertebrală. El controlează toate funcţiile
organismului uman.
Creierul este format din:
- 2 emisfere cerebrale, partea cea mai voluminoasă a SNC
- trunchiul cerebral şi
- cerebelul.
ANALIZATORII
Sunt sisteme care au rolul de a recepționa, conduce și transforma în senzații specifice excitațiile
primite din mediul extern sau intern. Ei contribuie la realizarea integrării organismului în mediu și la
coordonarea funcțiilor organismului. Analizatorii sunt sisteme morfologice care: - sesizează prin
receptori specifici, modificările din mediul extern și intern, ce acționează asupra organismului; -
conduc impulsurile nervoase în ariile corticale corespunzătoare; - realizează analiza și sinteza
impulsurilor nervoase determinând formarea de senzații specifice; - au un plan unic de organizare,
fiecare fiind alcătuit din trei segmente:periferic (receptor), intermediar (de conducere) și segmentul
central.
Analizatorii sunt:
• Analizatorul vizual;
Rolul analizatorului vizual consta in:
- diferentierea luminozitatii, formei si culorii obiectelor;
- orientarea in spatiu; mentinerea echilibriului si a tonusului cortical.
• Analizatorul acustic/auditiv şi vestibular;
Analizatorul auditiv are roluri importante legate de orientarea in spatiu, depistarea pericolelor si
perceperea vorbirii, care sta la baza relatiilor interumane.Excitantul adecvat al analizatorului auditiv il
constituie undele sonore.
• Analizatorul cutanat;
30
Analizatorul cutanat contine receptori tactili, termici si durerosi situati in piele.Pielea este alcatuita din
trei straturi: epiderma, derma si hipoderma.
• Analizatorul olfactiv
Mirosul (latină olfactus) este capacitatea de a recepționa și interpreta cu ajutorul receptorilor chimici
sau cu ajutorul receptorilor olfactivi care în cea mai mare parte se găsesc în nas
• Analizatorul gustativ;
Analizatorul gustativ are rolul de a informa asupra calității alimentelor introduse în gură, dar intervine
și în declanșarea reflexă necondiționată a secreției glandelor digestive.
APARATUL CARDIOVASCULAR
Aparatul Cardiovascular este aparatul care cuprinde ca şi componente inima şi vasele de sânge, artere
şi vene.
Inima, considerată ca un organ nobil de aproape toate culturile, nu este sediul sentimentelor.
Cunoscută şi sub numele de pompă cardiacă, are o greutate de 25 - 350 grame la un adult, forma unui
con cu vârful îndreptat în jos, iar baza corespunde marilor vase (venele cave, artera pulmonară, aorta).
Vârful său, denumit apex, se sprijină pe diafragm şi este uşor orientat spre stânga.
Inima este un organ muscular ai cărui pereţi au trei straturi: miocardul (muşchiul inimii), căptuşit în
interior de endocard, iar la exterior de o membrană seroasă, epicardul.
Pompa cardiacă are patru camere: atriul drept şi atriul stâng cu pereţii subţiri (camerele de primire ) în
care pătrunde sângele mai sărac în oxigen, după ce a circulat prin organism şi ventriculul drept şi
ventriculul stâng cu pereţii mai groşi, care constituie pompa efectivă.
APARATUL RESPIRATOR
Aparatul respirator se compune din: căile aeriene şi plămâni.
1. Căile aeriene sunt: fosele nazale, faringele, laringele, traheea şi bronhiile.
2. Plămânii . Plămânii sunt organe pereche aşezate în cavitatea toracică. Ei alcătuiesc organele
respiratorii propriu-zise în care au loc schimburile de gaze dintre organism şi aerul atmosferic. Cei 2
plămâni sunt inegali ca mărime în sensul că plămânul drept este mai mare şi este străbătut pe faţa
externă de 2 şanţuri care îl împart în 3 lobi.
Plămânul stâng este străbătut de un şanţ care îl împarte în 2 lobi.
Respiraţia este un act spontan, complex, al cărei ritm şi amplitudine pot fi modificate de diferite
elemente exterioare (boală, alcool, somnifere, etc.). Omul are 12-18 de respiraţii pe minut, inspirul şi
expirul durând în total aproape 5 secunde.
Ritmul respiraţiei este programat de centrii nervoşi situaţi în bulbul rahidian.
APARATUL / SISTEMUL DIGESTIV
Părţile principale sunt:
• cavitatea bucală,
• faringele,
• esofagul,
• stomacul,
• intestinele (subţire şi gros) şi
• glandele anexe ale tubului digestiv: glandele salivare, ficatul şi pancreasul.
Ficatul, cea mai mare glandă (1,5 – 2 kg),
- este situat în partea dreaptă superioară a abdomenului, sub diafragm;
- pe faţa superioară a ficatului se observă lobul drept şi lobul stâng;
- produce zilnic aproximativ 1 litru de bilă care alimentează în permanenţă vezicula biliară.
APARATUL/ SISTEMUL EXCRETOR/ URINAR
Aparatul excretor sau sistemul urinar este unul din sistemele esenţiale ale organismului care produce,
stochează şi elimină deşeurile organismului prin urină.
El este alcătuit din doi rinichi, două canale numite uretere, vezica urinară, uretră.
Funcţionarea aparatului excretor
O mare parte din sângele pompat de către inimă în circulaţia sanguină ajunge în rinichi, este filtrat de
produşii nefolositori organismului şi retrimis în circulaţie.
Produşii filtraţi sunt eliminaţi sub formă de urină.

31
Urina produsă în rinichi este eliminată prin două uretere în vezica urinară şi apoi prin uretră în exterior
prin actul numit micţiune.
SISTEMUL DE REPRODUCERE este reprezentat de organele de reproducere sau organele sexuale.
Pentru că ele diferă de la bărbat la femeie vom vorbi despre organele de reproducere feminine sau
aparatul genital feminin şi organele de reproducere masculine sau organul genital masculin.
SISTEMUL ENDOCRIN
Sistemul endocrin reprezintă totalitatea glandelor endocrine și mixte (care combină ambele
funcții: exocrină și endocrină) ale corpului.
Glandele endocrine secretă hormoni în interiorul corpului, pentru a coordona activitatea organismului
Sistemul endocrin este format din următoarele glande:
Glanda tiroidă este aşezată în regiunea anterolaterală a gâtului. Ea are forma literei „H” şi constă din 2
lobi laterali (stâng şi drept) uniţi între ei prin istm (o porţiune de ţesut glandular). Glanda tiroidă
secretă trei hormoni: triiodotironina (T3), tiroxina (T4) şi tireocalcitonina.
Glandele paratiroide sunt situate pe faţa posterioară a tiroidei şi secretă parathormonul.
Pancreasul endocrin este reprezentat de Insulele lui Langerhans care sunt o aglomerare de celule aflate
în pancreas. Ele măsoară presiunea sângelui, produc insulină şi o eliberează în sânge.
Glandele suprarenale, în număr de două, Glandele corticosuprarenale şi Glandele medulosuprarenale,
sunt situate la polii superiori ai celor doi rinichi.
Hormonii sunt eliberati in sange sau limfa, prin intermediul carora ajung la celule sau organe tinta.
Glandele endocrine sunt localizate in urmatoarele regiuni ale corpului:
-in cutia craniana: se afla hipofiza si epifiza
-in regiunea gatului: se afla tiroida si glandele paratiroide
-in cavitatea toracica: se afla timusul
-in cavitatea abdominala: se afla glandele suprarenale si pancreasul (glanda mixta)
-in pelvis se afla gonadele: ovarele si in scrot testiculele (glande mixte)
Glandele endocrine pot secreta o cantitate insuficienta de hormoni (hiposecretie) sau o cantitate in
exces (hipersecretie); in aceste situatii apar dereglari ale proceselor metabolice din organism.
2. PROCESE BIOLOGICE DE DEZVOLTARE SI IMBATRANIRE;
Etapele dezvoltării umane sunt o serie de schimbări biologice, fizice, emoționale, psihologice și sociale
prin care oamenii trec de-a lungul traiectoriei lor de viață.
Ciclul de viață al unei persoane implică în mod ideal șapte etape ale dezvoltării umane:
o Faza prenatală
o Copilărie
o Copilărie
o Adolescent
o Tineret
o Maturitate
o In varsta
Copilărie (0-6 ani)
Este faza de dezvoltare caracterizată prin învățarea abilităților și abilităților psiho-motorii, precum și a
limbajului. Caracteristici ale etapei copilăriei sunt:
o Copilul începe să mănânce alimente solide.
o Ei încep primele mișcări în mod autonom, mai întâi târându-se și apoi mergând.
o Pronunția primelor cuvinte.
o Învățarea noțiunilor de bază despre citit și scris.
o Interacțiunea cu mediul fizic (coborârea scărilor, urcarea pe un scaun) și socială (întâlnirea cu
alți colegi și jocul cu ei).
Copilărie (6-12 ani)
Printre caracteristicile sale, se remarcă următoarele:
o Dezvoltarea abilităților cognitive (asocierea ideilor, recunoașterea culorilor, formelor și
structurilor)
o Evoluția abilităților de citire, scriere și gândire logică.

32
 o La nivel social, este o perioadă de multă interacțiune în care primele legături în afara casei
încep să se formeze prin educație și activități recreative.
Adolescență (12-20 ani)
Din punct de vedere biologic, adolescența este etapa dezvoltării umane marcată de schimbări
hormonale și fizice care vor determina maturitatea sexuală a individului. Se împarte în două faze:
Adolescența timpurie (12-15 ani)
Adolescența târzie (15-20 de ani)
Tineret (20-25 ani)
o Culminarea procesului de dezvoltare fizică.
o Individul începe să experimenteze lumea cu o viziune mai clară despre sine și despre ceea ce
dorește pentru viitor.
o În multe cazuri, aceasta este etapa emancipării, deoarece individul începe să-și genereze
propriile venituri și să pună bazele vieții lor de adult.
Vârsta adultă (25 - 60 de ani)
Este cea mai lungă etapă a dezvoltării umane și implică diverse schimbări fizice, emoționale și
psihologice în funcție de vârsta și faza fiecărei persoane. Are, la rândul său, trei clasificări:
Adulți tineri (25 - 40 de ani)
o Este faza cu cea mai mare productivitate, deoarece coincide cu finalizarea învățământului
superior și dezvoltarea profesională.
o Este, de asemenea, etapa în care, în mod ideal, se procrează, deoarece oamenii se află în
plinătatea capacității lor de reproducere și a maturității emoționale necesare pentru a face față
schimbărilor pe care le implică acest proces.
Varsta mijlocie (40 - 50 de ani)
De la vârsta de 4 de ani, încep modificările tipice menopauzei la femei și andropauza la bărbați,
caracterizate prin:
o Fluctuații hormonale
o Modificări emoționale
o Schimbarea în greutate și înălțime
o Scăderea dorinței sexuale
o Aspectul părului gri și a liniilor fine
o Pierderea masei osoase și musculare.
Adulți târzii (50 - 60 de ani)
În plus față de intensificarea schimbărilor fizice care au început în etapele anterioare, vârsta adultă
târzie este caracterizată de o serie de schimbări vitale care au un impact asupra dinamicii sociale:
o Emanciparea copiilor, ceea ce implică în multe cazuri începutul unei perioade de singurătate
pentru părinți.
o Este faza pensionării și regândirii priorităților, astfel încât abilitățile, talentele, hobby-urile și
legăturile sociale sunt deosebit de importante în această perioadă.
o Scăderea dorinței sexuale la ambele sexe.
o Probleme de lubrifiere vaginală la femei și disfuncție erectilă la bărbați.
Vârstnici (60 de ani și peste)
Bătrânețea, numită și vârsta a treia, este ultima etapă a dezvoltării umane și se caracterizează prin
o Deteriorarea progresivă a abilităților fizice și cognitive.
o Tendința spre izolare socială, fie ca o consecință a apariției sau evoluției bolilor, fie datorită
reducerii cercului social cauzată de moartea altor colegi.
o Accelerarea procesului de îmbătrânire (pielea își pierde elasticitatea, ridurile se adâncesc, părul
începe să cadă).
o Accelerarea pierderii masei osoase și musculare.
o Scăderea vederii și a auzului.
O clasificare curentă a persoanelor în vârstă distinge:
- între 65 - 75 ani, perioada de vârstnic;
- între 75 - 85 ( ) de ani, perioada de bătrân;
- peste 85 ( ) de ani, marea bătrâneţe sau perioada de longeviv.
33
În afară de această clasificare cronologică, se foloseşte şi o clasificare medicală:
 „îmbătrânirea fiziologică", armonioasă, în care vârsta cronologică se identifică cu vârsta
biologică;
 „îmbătrânirea nefiziologică", care poate fi:
- prematură, când începe de timpuriu, sau
- accelerată, când ritmul de îmbătrânire se accelerează la un moment dat (după pensionare,
după decesuri în familie, după internări etc.). Îmbătrânirea nefiziologică este o îmbătrânire patologică,
dar aceasta nu înseamnă că bătrâneţea este o boală.
O altă clasificare a persoanelor de vârstă treia este:
- bătrânii tineri (65 - 75 de ani) care în principiu prezintă cele mai mici afectări ale funcţiilor şi
performanţelor;
- bătrânii medii (75 - 85 de ani);
- bătrânii bătrâni, cu vârsta de peste 85 de ani.
Speranta de viata a crescut semnificativ in tarile dezvoltate de la revolutia industriala in prezent. Varsta
maxima atinsa este de 125 de ani pentru femei si ceva mai scurta la barbati. Tratamentul medical –
geriatric - contribuie la cresterea ratei de supravietuire
In prezent, nevoile de îngrijire în România sunt stabilite în baza unei „Grile naţionale de evaluare a
nevoilor persoanelor vârstnice12“, conform căreia este atribuită eligibilitatea pentru trei niveluri
diferite de îngrijire, prin încadrarea persoanelor vârstnice în grade de dependenţă. Corelarea dintre
îngrijirea instituţionalizată şi îngrijirea la domiciliu necesită substanţiale îmbunătăţiri.
3. ALIMENTATIA SI NOTIUNI DE NUTRITIE SI METABOLISM;
A. REGIMURILE ALIMENTARE
B. ALIMENTATIA PACIENTULUI PASIV/ ACTIV
Un factor foarte important in tratarea si restabilirea fizica a unui individ este alimentatia echilibrata a
acestuia. De aceea, este necesara urmarirea de catre personalul de ingrijire a calitatii alimentelor si a
regimurilor servite, prin asigurarea mesei la timp (care sa aiba aspect estetic corespunzator si gust bun)
precum si creerea unei bune dispozitii in timpul servirii mesei.
Alimentatia trebuie sa fie variata si completa, sa cuprinda toate principiile alimentare: glucide,
proteine, lipide, vitamine si saruri minerale (bineinteles, dietele se diferentiaza pe tipuri de boli).
Prepararea hranei, ca si servirea acesteia, trebuie sa se faca in cele mai stricte conditii de igiena, pentru
a impiedica introducerea in organism, odata cu alimentele, a unor microbi sau a unor paraziti.
O prima regula in administrarea hranei este servirea meselor la ore fixe, aceasta va obisnui aparatul
digestiv sa aiba o activitate regulata, astfel incat sa nu se mai ajunga la indigestii si balonari.
In timpul alimentatiei, pentru digerarea mai usoara a alimentelor, este necesara mestecarea lenta a
mancarii.
Este cunoscut faptul ca la majoritatea bolnavilor apetitul alimentar este scazut. Pentru stimularea poftei
de mancare, pe langa buna dispozitie create in jurul bolnavilor, preparatele trebuie sa fie cat mai
variate, mai ales in cazurile dietelor restrictive, cand sunt interzise anumite alimente sau limitate
cantitativ. Daca medicul permite, la prepararea mancarii, se pot folosi si anumite condimente.
Tot in cadrul alimentatiei trebuie urmarita cantitatea de lichide ingerate, Pentru a nu se incarca
stomacul, lichidele se vor bea in cantitati mici, apa putand fi inlocuita cu limonada, sucuri naturale de
fructe sau ceai. In afectiunile in care cantitatea de lichide ingerate nu are importanta, pacientul va putea
bea fara restrictie.
Exista afectiuni, cum ar fi cele cardiovasculare (hipertensiunea arteriala, insuficienta cardiaca) sau cele
renale, in care cantitatea de lichide este limitata. In aceste cazuri se va prescrie de catre medic o
numita cantitate de lichide pe zi, urmand ca acestea sa fie administrate in cantitati mici, pe durata
intregii zile, tinand cont si de lichidele din supe, compoturi, fructe.
In cazurile in care asistatul are nevoie de o cantitate mare de lichide – ca de exemplu in transpiratii
abundente, stari febrile, deshidratari, intoxicatii grave – se urmareste in permanenta ca acesta sa ingere
cantitatea de lichide prescrisa, urmarindu-se concomitent si cantitatea de lichide eliminate.
In afara de nevoile calorice pe care organismul le asigura in primul rind, exista si nevoi in factori
nutritivi (protide, lipide, glucide, minerale, apa si vitamine), indispensabile mentinerii vietii si
desfasurarii normale a activitatii acestuia
34
Zaharidele (cunoscute și sub denumirea de: zaharuri, glucide, carbohidrați sau hidrați de carbon)
sunt compuși organici cu funcțiune mixtă, ce au în compoziția lor atât grupări carbonilice
(aldehidă sau cetonă), cât și grupări hidroxilice (hidroxil). În majoritatea cazurilor, raportul dintre
numărul atomilor de hidrogen și de oxigen este de 2:1 (ca al apei)
Glucidele constituie o componentă majoră a alimentației (macronutrienți) alături de proteine și lipide.
exemple: glucoza, fructoza, zaharoza, lactoza.. Constituentul de bază este glucoza. Ele se găsesc în:
zahăr, amidon care se află în toate vegetalele şi în produsele care provin din ele: cereale, făină, pâine,
paste alimentare, celuloză. Deşi celuloza este un hidrat de carbon, ea nu are valoare nutritivă,
constituind o substanţă balast.
Lipidele (grăsimile) sunt substanţe organice produse atât în regnul animal cât şi în cel vegetal.
Lipidele, cunoscute și sub numele de grăsimi, sunt principala sursă de energie pentru corpul
uman.Valoare energetică a lipidelor este de două ori mai mare decât a proteinelor şi a glucidelor. Prin
arderea unui gram de lipide se eliberează o cantitate de energie de două ori mai mare decât prin arderea
unui gram de glucide. Bila este aceea care transformă grăsimile insolubile în grăsimi solubile prin
descompunerea acizilor graşi, condiţie indispensabilă a trecerii lor în sânge.
Proteinele reprezinta grupuri de molecule cu alcatuire complexa, numite aminoacizi, ce au un rol
esential in organism. Ele sunt responsabile de modul in care functioneaza celulele si sunt implicate in
structura, functiile si refacerea tesuturilor si organelor. Ele conţin pe lângă carbon, hidrogen, oxigen,
azot, sulf, potasiu şi halogeni. Proteinele au beneficii multiple pentru intregul organism. Iata unele
dintre cele mai importante dintre acestea: cresc masa musculară, pot reduce tensiunea arteriala, pot
ajuta la pierderea in greutate.
Alături de glucide şi lipide, ele furnizează energie pentru organism, dar ajută şi la refacerea ţesuturilor
lovite. Proteinele au deci un rol plastic important. Pe lângă acestea, ele intră în structura tuturor
celulelor, şi ajută la creşterea şi refacerea acestora. Unii hormoni conţin proteine, acestea având rol în
reglarea activităţii organismului. Participă la formarea anticorpilor, ajutând la debarasarea de toxine şi
microbi. Formarea unor enzime şi fermenţi necesită prezenţa proteinelor şi, nu în ultimul rând, ele
participă la formarea dioxidului de carbon, a apei, prin aportul energetic rezultat din arderea lor.
vegetală şi animală.
Apa. Omul are nevoie nu numai de energie sub formă de alimente, ci şi de lichide pentru a menţine
bilanţul hidric la nivelul normal. Consumul mediu de apă este evaluat la 2-2,5 l/zi.
Cu toate că hrana conţine o importantă cantitate de lichid (de exemplu, carnea 70-80%; pâinea 43%,
fructele 85%; cartofii 78%; pastele făinoase 14%) aceasta nu este suficientă şi trebuie completată, în
funcţie de necesităţile individuale, cu ,5-1 litru de lichid şi chiar cu 1,5-2 litri în anotimpul cald când
pierderile de apă prin transpiraţie sunt mai ridicate. Băuturile digestibile, cum sunt ceaiul, cafeaua sau
supa, sunt indicate în acest scop.
Săruri minerale, oligoelemente
Fiecare mineral aduce anumite beneficii organismului, din aceasta cauza nu se va recurge la o
clasificare dupa importanta mineralelor. Mineralele sunt esentiale pentru functionarea corecta a
organismului, majoritatea fiind implicate in metabolizare, echilibrul apei din organism si
sanatatea sistemului osos.
Mineralele se impart in doua grupe: minerale esentiale si oligoelemente.
Minerale esentiale (macrominerale, macroelemente) Se recomanda asimilarea a 100 mg de minerale
esentiale din alimentatie, zilnic.
Acestea sunt: calciul, magneziul, sodiul, potasiul, fosforul si clorul. Aceste minerale se regasesc in
aproximativ toate celulele organismului si sunt implicate in mentinerea homeostazei generale si
functionarea normala a organismului. Dezechilibrele acute ale acestor minerale pot avea potential letal.
Microminerale (oligoelementele) Sunt micronutrienti - elemente chimice - necesari organismului uman
in cantitati foarte mici (mai putin de 100 mg/zi), spre deosebire de macrominarele. Din aceasta
categorie fac parte: fierul, cobaltul, cuprul, iodul, manganul, seleniul, zincul si molibdenul.
sunt elemente chimice inactive, asemeni fierului dintr-o tigaie sau calciului dintr-o stanca, dar in
organism sunt necesare pentru construirea tesuturilor, pentru declansarea contractiilor musculare,
reactiilor nervoase sau pentru coagularea sangelui. De asemenea, mineralele ajuta la mentinerea
echilibrului acido-bazic care pastreaza pH-ul organismului neutru. .
35
Beneficii:
- calciul si fosforul sustin cresterea structurii osoase;
- potasiul si sodiul mentin echilibrul electrolitic;
- fierul contribuie la oxigenarea celulelor;
- cromul contribuie la eliminarea glucozei din sange
- cromul converteste grasimile, carbohidratii si proteinele in energie;
- cuprul ajuta la folosirea fierului in organism;
- iodul contribuie la buna dezvoltare fizica si mentala;
- magneziul mentine sanatatea si functionalitatea muschilor, nervilor si oaselor;
- manganul produce enzime cu rol in metabolizarea proteinelor si grasimilor;
- molibdenul este cofactor pentru o serie de enzime care catalizeaza importante transformari chimice
ale ciclurilor de carbon, azot si sulf.
Vitaminele sunt substante chimice complexe care indeplinesc un rol esential in functionarea normala a
organismului omenesc si care, cu cateva exceptii, nu pot fi sintetizate de catre acesta. Ele se gasesc in
majoritatea alimentelor de provenienta naturala si sunt absolut necesare pentru cresterea, mentinerea
vitalitatii si bunastarea generala a organismului nostru.
Vitaminele pot fi:
 Liposolubile (solubile in grasimi): vitamina A (si provitamina A -carotenul- care in organismul
omului se transforma in vitamina A), D, E, K
 Hidrosolubile (solubile in apa): vitaminele C, B1, B2, PP, B12
Vitamina A - este liposolubila, fiind o denumire generica pentru mai multe substante, printre care
retinol, retinal, acid retinoic, retinoizi si carotenoizi;
Vitamina B (B1) - este hidrosolubila, fiind regasita/cunoscuta si sub denumirea de tiamina;
Vitamina B2 - este hidrosolubila, fiind cunoscuta si sub denumirea de riboflavina;
Vitamina B3 - este hidrosolubila, cu denumirile de niacina, niacinamida;
Vitamina B5 - este hidrosolubila, cu denumirea de acid pantotenic;
Vitamina B6 - este hidrosolubila, fiind cunoscuta sub denumirea de piridoxina;
Vitamina B7 - este hidrosolubila, cu denumirea de biotina;
Vitamina B9 - este hidrosolubila, cu denumirile de acid folic;
Vitamina B12 - este hidrosolubila si se regaseste sub mai multe forme: cianocobalamina,
hidroxocobalamina sau metilcobalamina;
Vitamina C - este hidrosolubila, fiind cunoscuta si sub denumirea de acid ascorbic;
Vitamina D - este liposolubila si se regaseste sub doua forme: ergocalciferol si colecalciferol;
Vitamina E - este liposolubila, fiind cunoscuta si sub denumirea de tocoferol;
Vitamina K - este liposolubila si se regaseste sub trei forme: vitamina K1 (filochinona), vitamina K2
(menachinona) si vitamina K3 (menadiona).
a. REGIMURI ALIMENTARE
Numim regim alimentar = folosirea alimentelor în conformitate cu anumite reguli impuse de condiţiile
de sănătate sau de boală a unei persoane.
Cele mai cunoscute regimuri alimentare utilizate în unităţile sanitare sunt:
Regimul semilichid
Indicaţii:
 colecistita subacută, perioada icterică a hepatitei epidemice, ciroza hepatică, varice esofagiene,
după primele zile ale infarctului miocardic acut.
Alimente permise:
 supe de făinoase, supe de legume, piureuri de legume, fructe coapte, făinoase, sufleuri de
brânză de vaci;
 mese mici cantitativ şi mai frecvente.
Regimul diabetic
Indicaţii
 diabetul zaharat.
Alimente permise:

36
  în funcţie de toleranţa la glucide, regimul va cuprinde alimente cântărite în mod obligatoriu şi
alimente necântărite.
 Alimentele cântărite: pâine, lapte, cartofi, făinoase, legume uscate, fructe.
 Alimentele necântărite: peşte, carne, mezeluri, ouă, supe de carne, sosuri fără făină, ulei.
Regimul hidric
Indicaţii:
 postoperatorii,
Alimente permise:
 supe limpezi de legume, ceaiuri îndulcite cu zaharină sau ne îndulcite, zeamă de orez, supe
diluate şi degresate din carne, apa fiartă şi răcită.
Regimul hidro-zaharat
Indicaţii:
 perioada de debut a hepatitei epidemice: insuficienţă renală acută, insuficienţa hepatică acută,
colecistita acută, în perioada afebrilă a bolilor infecţioase.
Alimente permise:
 sucuri de fructe îndulcite, ceaiuri îndulcite, zeamă de compot, zeamă de orez.
 se administrează în cantităţi mici şi repetate.
Regimul lactat
Indicaţii:
 în primele 3-5 zile ale fazei dureroase a bolii ulceroase, în primele zile după hemoragia
digestivă superioară.
Alimente permise:
 1000-2 ml lapte, eventual îmbogăţit cu frişcă sau smântână.
Regimul lacto - făinos vegetarian
Indicaţii:
 după puseul acut al ulcerului în remisiune, după operaţii pe stomac.
Alimente permise:
 brânza de vaci, ouă moi, caş, lapte, piureuri de legume, smântână, frişcă, făinoase.
Regimul hepatic
Indicaţii:
 hepatita cronică agresivă, ciroza hepatică decompensată, neoplasm hepatic.
Alimente permise:
 brânză de vaci, caş, urdă, iaurt, carne slabă fiartă, pâine albă prăjită, legume, făinoase, fructe
coapte, biscuiţi, supe de făinoase, unt 1 g/zi, ulei 2 -30 g/zi.
Regimul renal
Indicaţii:
 glomerulonefrita acută difuză, insuficienţa renală.
Alimente permise:
 salată de crudităţi cu untdelemn, compot, supe de legume şi făinoase, prăjituri cu mere, caş,
brânză de vaci, urdă, gălbenuş de ou, frişcă, pâine fără sare.
Regimul cardio-vascular
Indicaţii:
 cardiopatii decompensate, hipertensiune arterială, infarct miocardic acut în a doua săptămână
de boală.
Alimente permise:
 lapte, iaurt, brânzeturi, carne slabă fiartă, salată de sfeclă, fructe crude sau coapte, compot,
aluat de tartă, dulceaţă, unt 1 g/zi şi ulei 3 g/zi.
Regimul hipocaloric
Indicaţii:
 obezitate, hipertensiune arterială.
Alimente permise:
 240 cal .- 3 g brânză de vaci;
37
  400 cal .- lapte, brânză de vaci, carne albă, legume, mere;
b. ALIMENTAREA PACIENTULUI
ACTIVĂ ŞI PASIVĂ
Una din cele mai importante sarcini ale ingrijirii bolnavului este alimentatia. Asigurarea aportului
caloric necesar pentru sustinerea fortelor fizice ale bolnavului, stabilirea regimului alimentar adecvat
pentru asigurarea conditiilor de vindecare si administrarea alimentelor pe cale naturala sau artificiala,
constituie sarcini elementare ale ingrijirii oricarui bolnav spitalizat.
In functie de starea pacientului, alimentarea se face:
activ – pacienta mananca singura in sala de mese sau in salon
pasiv – pacientei i se introduc alimentele in gura
artificial – alimentele sunt introduse in organism in conditii nefiziologice.
Alimentarea activa se poate face in sala de mese, in salon; la masa sau la pat.
In sala de mese aerisita, curatenia trebuie sa fie desavarsita; portiile aranjate estetic sunt asezate pe
mese mici (4 persoane). Se invita pacientele la masa, se invita sa se spele pe maini. Felurile de
mancare se servesc pe rand, vesela folosita se ridica imediat. Nu se ating alimentele cu mana.
Se observa daca pacientul a consumat alimentele; in caz contrar se afla motivul si se iau masuri.
In salon la masa: se indeparteaza tot ce ar putea influenta negativ apetitul pacientului (tavita,
scuipatori, plosca). Se invita pacientul sa se spele pe maini, se ajuta sa se aseze la masa; servirea mesei
se face ca in sala de mese.
In salon, la pat: se pregateste salonul ca pentru alimentarea in salon la masa. Se aseaza pacientul in
pozitie confortabila, este invitat sa se spele pe maini, asistenta servindu-i materialele necesare si
protejand lenjeria de pat cu musama. Se adapteaza masa speciala la pat si se serveste masa la fel ca in
salon la masa.
Alimentarea pasiva - Cand starea generala a bolnavilor nu le permite sa se alimenteze singuri, trebuie
sa fie ajutati.
Scop
- vor fi hraniti bolnavii
 imobilizati
 paralizati
 epuizati , adinamici
 in stare grava
 cu usoare tulburari de deglutitie
Pregatiri materiale:
- tava, farfurii, pahar cu apa sau cana cu cioc, servet de panza, cana de supa, tacamuri
personalul
 imbraca halatul de protectie
 aseaza parul sub boneta
 se spala pe maini
pacient
 se aseaza in pozitie semisezand cu ajutorul rezematoarelor de pat sau in decubit dorsal cu capul
usor ridicat si aplecat inainte pentru a usura deglutitia
 i se protejeaza lenjeria cu un prosop curat
 se protejeaza cu un prosop in jurul gatului
 se adapteaza masuta la pat si i se asaza mancarea astfel incat sa vada ce i se introduce in gura
Servirea mesei
- infirmiera se aseaza in dreapta pacientului si ii ridica usor capul cu perna
- verifica temperatura alimentelor(pacientii in stare grava nu simt temperatura, nici gustul alimentelor),
gustand cu o alta lingura
- ii serveste supa cu lingura sau din cana cu cioc, taie alimentele solide
- supravegheaza debitul lichidului pentru a evita incarcarea peste puterile de deglutitie ale pacientului
- este sters la gura, i se aranjeaza patul
- se indeparteaza eventualele resturi alimentare care, ajunse sub bolnav, pot contribui la formarea
escarelor
38
- schimba lenjeria daca s-a murdarit
- acopera pacientul si aeriseste salonul
- strange vesela si o transporta la oficiu
De stiut
 se incurajeaza pacientul in timpul alimentatiei, asigurandu-l de contributia alimentelor in
procesul vindecarii
 se stimuleaza deglutitia prin atingerea buzelor pacientului cu lingura
 se ofera pacientului cantitati nu prea mari-deoarece , neputand sa le inghita, ar putea sa le
aspire
De evitat
- servirea alimentelor prea fierbinti sau prea reci
- atingerea alimentelor care au fost in gura pacientului
Alimentarea artificiala inseamna introducerea alimentelor in organismul pacientului prin mijloace
artificiale.
Se realiz. prin urmatoarele procedee:
 sonda gastrica sau intestinala
 gastrostoma
 clisma
 parenteral
scop:
 hranirea pacientilor inconstienti
 cu tulburari de deglutitie
 cu intoleranta sau hemoragii digestive
 operati pe tubul digestiv si glandele anexe
 cu stricturi esofagiene sau ale cardiei
 in stare grava; negativism alimentar
Alimentarea prin sonda gastrica
Materiale
de protectie: aleza, prosoape
sterile : sonda gastrica sau Faucher, seringi de 5-10 cm, pensa hemostatica
nesterile : palnie, tavita renala
bulion alimentar : sa nu prezinte grunji, sa fie la temperatura corpului, sa aiba valoare calorica
Pacient sondaj gastric
Executie
- in caz de staza gastrica , se aspira continutul si se efectueaza spalatura gastrica
- se ataseaza palnia la capatul sondei si se toarna lichidul alimentar 200-400 ml pana la 500 ml, incalzit
la temperatura corpului se introduc apoi 200-300 ml apa si o cantitate mica de aer pentru a goli sonda
- se inchide sonda prin pensare pentru a evita scurgerea alimentelor in faringe de unde ar putea fi
aspirate determinand pneumonia de aspiratie – complicatie grava
- se extrage sonda cu atentie
Important:
- la pacientii inconstienti cu tulburari de deglutitie sau care trebuie alimentati mai mult timp pe
aceasta cale , sonda se introduce endonazal
- sondele de polietilen se mentin mai mult de 4-6 zile , cele de cauciuc maximum 2-3 zile fiind
traumatizante (produc escare ale mucoaselor)
- ratia zinica se administreaza in 4-6 doze foarte incet, de preferinta cu aparatul de perfuzat utilizand
vase izoterme
Alimentarea prin gastrostoma
deschiderea si fixarea operatorie a stomacului la piele in scopul alimentarii printr-o sonda
- in cazul in care cale esofagiana este intrerupta
- in cazul stricturilor esofagiene , dupa arsuri sau intoxicatii cu substante caustice, cand alimentatia
artificiala ia un caracter de durata si nu se poate utiliza sonda gastrica , alimentele vor fi introduse in
organism prin gastrostoma
39
- se fixeaza o sonda de cauciuc prin intermediul careia alimentele sunt introduse cu ajutorul unei
seringi sau prin palnie
- respectandu-se aceleasi principii se introduc si aceleasi amestecuri alimentare ca in cazul alimentatiei
prin sonda gastrica
- alimentele vor fi introduse in doze fractionate la intervale obisnuite , dupa orarul de alimentatie al
pacientilor , incalzite la temperatura corpului
- cantitatea introdusa o data nu va depasi 500 ml
- dupa introducerea alimentelor sonda se inchide pentru a impiedica refularea acestora
- tegumentele din jurul stomei se pot irita sub actiunea sucului gastric care se prlinge adesea pe langa
sonda , provocand uneori leziuni apreciabile de aceea , regiunea din jurul fistulei se va pastra uscata,
acoperita cu un unguent protector si antimicrobian, pansata steril cu pansament absorbant
Alimentarea prin clisma
Se poate asigura hidratarea si alimentarea pe o perioada scurta de timp deoarece in rect nu sunt
fermenti pentru digestie, iar mucoasa absoarbe numai solutii izotonice, substantele proteice sunt
eliminate sau supuse unui proces de putrefactie
Alimentarea se face prin clisme picatura cu picatura cu solutie Ringer, glucoza 47‰ cu rol hidratant
- pregatirea si efectuarea clismei
in locul irigatorului se foloseste un termos
materile necesare
 dezinfectante - alcool iodat
materiale pentru punctia venoasa
de protectie-perna elastica pentru sprijinirea bratului, musama, aleza;
pt. dezinfectia tegumentului tip I (cu tamponul imbibat in alcool se badijoneaza tegumentul timp de 30
de sec.)
instrumentar si materiale sterile - seringi si ace de unica folosinta(se verifica integritatea ambalajului,
valabilitatea sterilizarii, lungimea si diametrul acelor) - in functie de scop; pense, manusi chirurgicale,
tampoane
alte materiale-garou sau banda Esmarch, fiole cu solutii medicamentoase, solutii perfuzabile, tavita
renala
 perfuzor = trusa de perfuzie (ambalat de unica intrebuintare)
 pompa de perfuzie automata-cu reglare programata a volumului si ratei de flux
 robinete cu doua sau mai multe cai
 branula(cateter i.v.)
 fluturas
 benzi de leucoplast pentru fixarea acului(canulei) si a tubului perfuzorului de pielea bolnavului
Se face cu substante care:
 Au valoare calorica ridicata
 Pot fi utilizate direct de tesuturi
 Nu au proprietati antigenice
 Nu au actiune iritanta sau necrozanta asupra tesuturilor
 Pe cale i.v. pot fi introduse solutii izo- sau hipertone : glucoza 10-20-33-40% , fructoza 20% ,
solutie dextran , hidrolizate proteice
 Planul de alimentare se face dupa calcularea necesarului de calorii / 24h si a ratiei de lichide in
care pot fi dizolvate principiile nutritive
 Nevoia de lichide este completatacu ser fiziologic sau sol. glucozate si proteice
 Alimentarea parenterala se face ca si hidratarea
 Ritmul de administrare difera dupa natura si concentratia preparatului, starea pacientului, de la
50ml/h la 500ml/h
4. EREDITATEA
Ereditatea este proprietatea tuturor organismelor vii aparținătoare unei specii de a da naștere la urmași
asemănători sau capacitatea organismelor de a transmite la descendenți anumite caractere genetice.
Prin procesul eredității, variațiile genetice se acumulează și pot duce la evoluția prin selecție naturală a

40
unor fenotipuri (conform teoriei evoluției lui Darwin). Studiul eredității în biologie se
numește genetică și include alte subdomenii cum ar fi epigenetica.
Primele legi ale ereditatii au fost stabilite de calugarul hotanist austriac Gregor Mendel in 1866. Bolile
ereditare sunt consecinta mutatiei unei gene, adica a alterarii informatiei pe care o poarta.
Cromozomi autosomi si cromozomi sexuali - La fiinta umana, nucleul fiecarei celule contine 44
cromozomi omologi (grupati in perechi), denumiti cromozomi autosomi, sau simplu autozomi, si doi
cromozomi sexuali: cromozomii sexuali ai femeii sunt identici si sunt desemnati in mod traditional
prin literele XX. Cromozomii sexuali ai barbatului sunt diferiti si sunt notati prin literele X Y.
Molecula ereditatii - Un cromozom este constituit din doua molecule de AD.N. in forma de elice,
asociate proteinelor. AD.N.-ul este suportul ereditatii. Molecula sa cuprinde segmente care corespund
cate unui anumit caracter ereditar (culoarea ochilor, de exemplu). Acest element al cromozomului,
purtator al unui caracter ereditar, se numeste gena. Fiecare cromozom ar contine aproximativ 10.000
gene. Toate celulele unuia si aceluiasi organism contin exact aceleasi gene, deoarece ele au rezultat din
aceeasi celula care provine din unirea unui ovul cu un spermatozoid in cursul fecundarii
Caractere recesive si caractere dominante - Conform legilor ereditatii, un caracter genetic este
dominant sau recesiv.
- Un caracter dominant (ca de exemplu "ochii negri") se manifesta la copil chiar daca el nu este
transmis decat de catre unul din parinti. El se exprima chiar daca exista alt caracter ("ochii albastri") pe
cromozomul omolog.
- Un caracter recesiv (caracterul "ochi albastri", de exemplu) trebuie sa fie transmis de ambii parinti
pentru a se putea manifesta la copil. El nu poate sa se exprime decat daca este purtat de catre ambele
gene omoloage.
5. NOŢIUNI DE EDUCAŢIE SEXUALĂ ŞI PLANNING FAMILIAL
Educatia sexuala reprezinta un domeniu important al educatiei pentru sanatate integrale si, de fapt, este
o problema de educatie generala.
Sanatatea sexuala este un subiect controversat, disputat, ignorat sau exagerat si foarte actual,
preocupand specialisti din domenii diferite: medicina, sociologie dar si factori politici, administrativi,
mass-media si nu in ultimul rand - populatia in general.
Ca fenomen biomedical, sanatatea sexuala se poate defini ca: absenta bolii, a suferintei fizice sau/si
psihice, a sarcinii nedorite. Unii includ aici si contactul sexual realizat prin coercitie sau violenta, altii
raporteaza sanatatea sexuala in functie de riscurile imbolnavirii pe cale sexuala, inclusiv
seropozitivitatea HIV/SIDA.
Educatia sexuala are drept scop furnizarea de date si informatii care sa se regaseasca in adoptarea unor
atitudini si comportamente lipsite de riscurile sarcinii nedorite, ale bolilor venerice dar si a
sentimentelor negative si conflictelor posibile intre valori si atitudini, percepte educationale si
asumarea unor comportamente sexuale.
Promovarea sanatatii sexuale prin programe de educatie individuala, in cuplu sau pentru grupuri are
loc in contextul educatiei pentru o viata sanatoasa, intelegerea sexualitatii, reproducerii in termenii
biologiei, dar si a relatiilor interpersonale in cuplu permit individului, cuplului/familiei o dezvoltare si
o evolutie armonioasa, in beneficiul sanatatii.
Planificarea familială
PLANIFICAREA FAMILIALA (PF) asigura exercitarea dreptului persoanei / cuplului de a avea cati
copii doreste, la momentul ales si la intervalul dintre nasteri hotarat. Se poate indeplini prin:
– folosirea metodelor contraceptive
– tratamentul infertilitatii involuntare
SANATATEA REPRODUCERII (SR) are o sfera mai larga. Este o bunastare fizica, mentala si sociala
in tot ce tine de sistemul de reproducere, in toate etapele vietii. Implica:
– viata sexuala satisfacatoare si in siguranta
– posibilitatea de a procrea
– libertatea de a hotari cand, daca si cat de des doresc sa procreeze
– dreptul femeilor si barbatilor de a fi informati si de a avea acces la metode sigure, eficiente,
accesibile si acceptabile de PF, pe care sa le poata alege singuri

41
– dreptul de acces la servicii medicale corespunzatoare ce permit femeii parcurgerea in siguranta a
sarcinii si nasterii
SANATATEA SEXUALA este bunastarea fizica, emotionala, mentala si sociala legata de sexualitate.
Implica o abordare pozitiva si bazata pe respect a sexualitatii, cu posibilitatea de a avea experiente
sexuale in siguranta, fara coercitie, discriminare si violenta.
Obiectivele serviciilor de planificare familiala
1. Abilitarea persoanei / cuplului de a decide daca si cand sa aiba copii
2. Prevenirea sarcinilor nedorite, avortului si abandonului de copii
3. Consilierea in vederea luarii unei decizii informate privind alegerea unei metode contraceptive
4. Asigurarea utilizarii corecte a metodei alese
5. Prevenirea infectiilor cu transmitere sexuala (ITS)
6. Prevenirea si depistarea precoce a cancerului de col uterin si de san
7. Pastrarea / ameliorarea calitatii vietii de cuplu
Serviciile de planificare familiala si sanatatea reproducerii
1. Furnizarea de informatii despre PF si metodele de contraceptie
2. Furnizarea de materiale contraceptive
3. Consiliere pentru folosirea metodelor contraceptive
4. Evaluarea starii de sanatate in vederea utilizarii unei metode contraceptive
5. Monitorizarea utilizarii metodelor contraceptive
6. Diagnosticul, consilierea si managementul efectelor secundare utilizarii metodelor
contraceptive
7. Stabilirea diagnosticului de sarcina
8. Consiliere pre si post avort
9. Consiliere premaritala
10. Prevenirea cancerului de col uterin si a celui mamar
11. Prevenirea infectiilor cu transmitere sexuala
12. Consiliere in cazuri de infectii cu transmitere sexuala
13. Diagnosticul si tratamentul infertilitatii
14. Diagnosticul defectelor genetice
15. Consilierea cuplurilor cu probleme genetice
16. Consiliere psiho-sexuala
17. Consiliere in caz de violenta domestica si abuz sexual
18. Educatie pentru sanatate sexuala si a reproducerii
Beneficiile Planificarii Familiale
Pentru copii
1. Copiii doriti sunt mai bine ingrijiti, alimentati, educati, sanatosi
2. Scaderea morbiditatii (bolilor) datorita nasterii premature si greutatii mici la nastere
3. Scaderea mortalitatii infantile prin spatierea nasterilor
4. Alimentatia naturala protejeaza copiii de diaree si boli infectioase
Pentru femei
1. Reducerea avorturilor la cerere si avorturilor empirice
2. Scaderea morbiditatii si mortalitatii materne prin spatierea nasterilor
3. Reducerea problemelor legate de sarcina si nastere
4. Prevenirea unor boli: sarcina extrauterina, cancerul de ovar si de corp uterin, chisturile
ovariene, noduli de san, sangerari menstruale abundente si anemia secundara acestora,
dismenoreea
5. Prevenirea infectiilor cu transmitere sexuala
6. Imbunatatirea relatiei de cuplu
Pentru barbati
1. Prevenira infectiilor cu transmitere sexuala
2. Imbunatatirea relatiei de cuplu
3. Randament crescut la munca
Pentru familie
42
 1. Viata de cuplu armonioasa
2. Oportunitati educationale / profesionale crescute
3. Alegerea momentului potrivit de a avea copii
4. Reducerea cheltuielilor legate de medicamente in cazul avortului si imbolnavirilor secundare
sarcinilor nedorite
Pentru comunitate
1. Prevenirea fenomenului de abandon al copiilor in maternitati si spitale, cu folosirea banilor in
alte scopuri comunitare
2. Reducerea nevoii de institutionalizare, prin reducerea nasterii de copii nedoriti
3. Pastrarea unei bune stari de sanatate permite oamenilor sa isi foloseasca potentialul profesional
si personal
4. Redistribuirea fondurilor astfel economisite catre alte nevoi ale comunitatii
Pentru personalul medical
1. Stare de sanatate mai buna a femeilor si copiilor prin spatierea nasterilor
2. Stare de sanatate mai buna a femeilor si barbatilor prin prevenirea infectiilor cu transmitere
sexuala si a cancerelor
3. Copiii doriti sunt mai bine ingrijiti in familie, deci necesita mai rar asistenta medicala
Concluzie: planificarea familiala este mult mai mult decat distributie de pilule contraceptive. Ea poate
rezolva o multime de probleme ale persoanelor sanatoase, care doresc sa ramana sanatoase, biologic si
psihologic, precum si ale comunitatii. Preventia este mult mai importanta si mai economica decat
tratamentul. Ajungem sa apreciem sanatatea doar in momentul cand o pierdem. Cabinetele de
planificare familiala ofera o solutie simpla, rapida si eficienta pentru verificarea si pastrarea sanatatii
genitale.
6 – NEVOILE FUNDAMENTALE ALE PERSOANEI BOLNAVE
Nevoia de a comunica
Ajutarea bolnavului in a comunica cu alte persoane in a exprima sentimente si nevoi.
Bolile denumite mentale afecteaza corpul iar asa zisele boli somatice afecteaza psihicul. Asupra
persoanelor sanatoase fiecare emotie are o anume expresie fizica. Si o anume modificare in starea
fizica, se traduce printro reactie emotiva. Fara aceste modificari fizice nu resimtim nici o excitare de
acest fel. Bataile accelerate ale inimii, cresterea numarului de respiratii, inrosirea fetei etc sunt
interpretate ca reactii emotive. Depresia mentala se manifesta prin postura imobilitatea trasaturilor si o
anume incetinire a activitatii. Un rol mai dificil este acela de a ajuta bolnavul sa se inteleaga sa
modifice conditiile care lau facut sa se imbolnaveeasca si sa le accepte pe cele care nu pot fi
schimbate.
Separarea de familie si prieteni, frica de modificare a relatiilor interpersonale fac sa creasca suferinta
pacientului. Pe de altaparte parintii prietenii bolnavului sufera vazandul ca lupta cu toate fortele sale
impotriva mortii si pentru vindecarea sa. Cu cat aceste probleme sunt intelese in mai mare masura cu
atat va fi atrasa increderea pacientului si a familiei sale, cu atat infirmiera este mai capabila sa ajute
bolnavul sa depaseasca unele efecte psihologice ale imbolnavirii respective. Ea va putea produce vizita
unei rude dorite a unui prieten a unei persoane care sfatuieste pacientul in domeniul religiei. In
spitalele de psihiatrie ne concentram toate eforturile pentru a crea ceea ce denumm un membru
terapeutic.relatiile umane constructive reprezinta elementul important. Acest mediu social terapeutic
exista in mod egal intrun spital obisnuit cu diferenta ca bolnavul beneficiaza o perioada mai scurta
decat intrun spital de psihiatrie. Indiferent in mediul in care lucreaza bolnavul sa reuseasca prin
mijloace de comunicare sa isi exprime nevoile sale gusturile sale dorintele sale.
Nevoia de a se misca si a avea o buna postura
Ajutarea bolnavului in a-si pastra o postura dezirabila in mers, sezut culcat si sa-si modifice pozitia
Importanta mecanicii corpului omenesc in ingrijirile de baza sunt prioritare.
Pentru ca pacientul sa gaseasca in ingrijirile de baza un indemn pentru pastrarea unei posturi corecte
are nevoie de un pat o saltea un fotoliu care sa le favorizeze. Infirmiera trebuie sa cunoasca cum
trebuie asezat corpul omenesc pentru a asigura o repartitie corecta a greutatii si o aliniere corecta
indiferent de pozitia utilizata: culcat pe o parte, pe spate, pe burta sau in pozitie sezanda. Ea trebuie sa
fie capabila sa asigure sprijinul persoanei care sta la pat si sa-l ajute sa isi modifice pozitia in functie
43
de nevoi. Tot ea trebuie sa ajute bolnavul sa isi continue independenta neuromotorie atunci cand
aceasta ramane posibila. Cunoasterea modurilor in care se intoarce de pe o parte pe alta si se misca
bolnavul cu ajutorul unui cearsaf sau cu mijloace mecanice.
Este responsabilitatea ei e sa supravegheze daca un pacient nu ramane prea mult in aceeasi pozitie. De
acel ce nu se poate misca, cel inconstient sau sub imfluienta medicamentelor se ocupa personalul, si ii
modifica pozitia dupa un anumit orar. Prevenirea escalelor la bolnavii imobilizati prin modificarea
frecventa a pozitiei si efectuarea curateniei reprezinta un criteriu obisnuit pentru calitatea ingrijirii
acordata bolnavilor. La iesirea din spital este esential sa se vada daca acesta poate sa se mobilizeze in
masura necesara la domiciliu. Rcuperarea urmareste sa pregateasca bolnavul pentru a fi capabil sa se
integreze la domiciliu si la locul sau de munca.
Nevoia de a fi curat (igiena corporala)
Ajutarea bolnavului in pastrarea igienei corporale si sa-si protejeze tegumentele
Curatenia ca si imbracamintea poate fi discutata din 2 puncte de vedere: din punct de vedere a valorilor
psihologice si al valorilor fiziologice. Modul in care se prezinta o persoana, reprezinta adesea
manifestarea starii sale generale ca si tinuta de alt fel.
Cand mobilizarea la pat este prescrisa dupa nastere, operatie sau la tratament in majoritatea bolilor
acute toaleta in pat este punctul cheie pentru ingrijirile de baza.
Frecventa toaletei generale este in functie de nevoile somatice si de dorintele bolnavului. Toaleta
generala trebuie efectuata atat de frecvent incat sa ii asigure bolnavului o stare de curatenie, sa se
previna orice mirosuri dezagreabile sau orice forma de iritare a pielii. Este de datoria infirmierei de a
pastra pacientul intro stare de curatenie indiferent de talia sa de pozitie starea sa fizica sau afectiva.
Sugarii, copii si adultii aflati in situatiain care nu pot sufla nasul si nici sa se debaraseze de crustele
formate in nas. Acestea trebuiesc indepartate cu grija cu ajutorul unui tampon de vata pe porttampon
inmuiat in apa sau imbibat intr-un lichid prescris, sau un unguient. Intotdeauna trebuie sa ne asiguram
ca porttamponul este acoperit integral de vata. Pentru sugari este bine sa ne folosim de tamponul
format din vata gen betisor.
Nevoia de a se imbraca si dezbraca
Ajutarea bolnavului in alegerea hainelor la imbracare/ dezbracare
Ingrijirile de baza includ ajutorul dat pacientului pentru asi alege imbracamintea care i se ofera si sal
ajute sa o foloseasca cat mai bine. Pentru cei mici cei lipsiti de ajutor, inconstienstienti incompetenti
trebuie sa se aleaga imbracamintea si sa se supravegheze intretinerea ei. Psihiatrii considera ca un
semn de sanatate este interesul pacientului vis a vis de imbracaminte si interpreteaza in mod
defavorabil dezordinea, dezordinea in imbracamintea unor persoane. Faptul ca unii bolnavi se imbraca
intro maniera bizara, utilizarea unor retusuri sau anumitor ornamente pot fi semnifictive din punct de
vedere al psihiatrului. Imbracamintea pacientului poate fi observata ca o prelungire a personalitatii
acestuia.
Daca pacientul isi alege singur imbracamintea acesta exprima individualitatea sa. Imbracamintea poate
influienta sentimentul de demnitate si autorespect al bolnavului. A invata o persoana sa isi recastige
independenta in aceasta activitate cotidiana de a se imbraca si dezbraca reprezinta o secventa din
programul de recuperare. La copil aceasta face parte dn educatia sa.
Viata depinde de schimbul de gaze, insa sunt putini cei care realizeaza in ce masura caracterul
respiratiei influienteaza calitatea sanatatii. Se stie ca bolnavii plasati in camera de oxigen pot prezenta
euforie iar lipsa de aer este adeseori cauza depresiei. Observarea directa si exacta a respiratiei
bolnavului este foarte importanta.
In picioare, asezat sau culcat sunt posturi care favoriseaza expansionarea maxima a toracelui si
folosirea libera a tuturor muschilor respiratiei. Aceste pozitii trebuie demonstrate pacientului iar
efectele lor vor fi explicate. Schimbul gazos inadecvat este prezent in stresul emotional si in unele
posturi neadevate. Trebuie sesizat rapid oice semn de obstructie a patrunderii aeruluin in caile
respiratorii si sa sa se anunte pentru ca sa se intervina la timp.
Nevoia de a mentine tempertura corpului in limite normale
Temperatura corpului omenesc este mentinuta intre limitele normale prin climatizarea aerului ambiant
si prin portul imbracamintii adecvate. O persoana sanatoasa poate parasi o incapere foarte incalzita sau
rece. Imbolnavirea limiteaza adeseori aceasta libertate. Persoana normala se afla la buna dispozitie a
44
celui care asigura conditiile mediului inconjurator si astfel poate suferi pe plan psihologic sau
fiziologic daca o camera este friguroasa, umeda, foarte incalzita sau prezinta curenti de aer.
Ingrijirile de baza trebuie sa includa pastrarea unei temperaturi normale comform termometrului in
camera bolnavului. Astfel incat atmosfera sa fie comfortabila (mai ales in cazul copiilor si cei
inconstienti)
Prelungirea expunerii inafara incaperii poate crea neplaceri. Trebuie sa se cunoasca masurile ce
trebuiesc intreprinse pentru protejarea ochiilor si pielii de soare si a estremittilor de frig.
Bolile transmisibile au prevalenta mare cand tempertura este ridicata si favorizeaza cresterea
bacteriilor si a insectelor. Astfel de boli si teama de a contacta o asemenea imbolnavire afecteaza direct
calitatea vietii omului in anumite zine geografice. Din punct de vedere a igienei publice, controlul
asupra insectelor, prevenirea poluarii apei sau a contaminarii alimentelor pot constitui masuri prioritare
in programele de sanatate.
Nevoia de a manca si a bea
Asistentele medicale trebuie sa fie capabile sa dea sfaturi privind normele stabilite in ceea ce priveste
greutatea unui individ in functie de inaltime sau cerinte in privinta nevoilor alimentare si al alegerii si
pregatirii mancarii. Pentru ca aceasta educatie sa aiba efectul dorit trebuie ca asistenta medicala sa
cunoasca obiceiurile alimentare ale familiei.
De obicei este responsabilitatea asistentei medicale sa transmitta blocului alimentar prescriptiile
dietetice stabilite de medic.
Daca pacientul este pregatit sa manance in modul sau obisnuit, daca este fizic comfortabil, daca nu este
supus unui stres emotional si daca masa este estetic prezentata bolnavul va manca mai mult decat in
absenta uneia sau a mai multora dintre aceste conditii. A asigura toate aceste conditii face parte
integranta din ingrijirile de baza.
Persoanele foarte bolnave sau handicapate sunt adesea inapte de a se hranii singure. Atat persoana care
hraneste cat si cel hranit trebuie sa se simta comfortabil. Persoana care hraneste trebuie sa stea asezata
iar mancarea plasata in asa fel incat pacientul sa vada tava sau masa. Un alt aspect referitor la hranire
este ca pacientul sa fie incurajat sa faca tot posibilul sa-si recastige independenta cat mai curand.
In reabilitarea pacientului este mai multa continuitate daca este hranit de aceiasi persoana in fiecare zi.
Daca o persoana este capabila sa se deplaseze la sala de mese sau sa mearga in carje, scaun rulant, este
bine ca pacientul sa o faca. Astfel de libertati ajuta la eliberarea sentimentului de a fi incarcerat ori
separat de cei sanatosi. In plus ofera pacientului sansa de a fi in compania altor persoane.
In anumite situatii este necesar ca pacientul sa fie alimentat pe alta cale decat cea orala si in aceste
cazuri trebuie sa se introduca in acest scop o sonda gastrica pe cale nazala sau bucala. Lichidele
nutritive pregatite trebuie sa satisfaca nevoile bolnavului de orice varsta.
7. NOŢIUNI DE PRIM AJUTOR
Primul ajutor constă în totalitatea măsurilor care se aplică imediat în cazul unei urgențe medicale până
la sosirea serviciului de urgență sau până la intervenția unui medic.
Primul ajutor calificat constă în efectuarea unor acțiuni salvatoare de viață unor persoane care au
suferit o accidentare sau îmbolnăvire acută, de către personal paramedical care a urmat cursuri speciale
de formare și care are în dotare echipamentele specifice acestui scop, inclusiv defibrilatoare
semiautomate, funcționând sub formă de echipe de prim ajutor într-un cadru instituționalizat, înainte
de intervenția medicilor.
Orice intervenție de prim ajutor pornește de la un scenariu comun ce ulterior se ramifică în mai multe
posibile situații – victima poate să fie conștientă sau nu, respectiv, dacă este inconștientă, poate să
respire sau nu.
Pași ce trebuie urmați sunt următorii:
1. Ne asigurăm că nu există în jurul nostru lucruri care să ne pună propria viață în pericol; pare ceva
atât de clar că nu ar trebui menționat, dar în situații limită avem tendința de a reacționa impulsiv și asta
poate însemna inclusiv să traversăm strada fără să ne mai uităm stânga – dreapta.
2. Verificăm dacă victima răspunde
3. Strigăm după ajutor – dacă sunt oameni în jurul nostru, e bine să avem pe cineva care să sune la 112
în momentul în care avem toate informațiile

45
4. Deschidem căile aeriene ale victimei – cu două degete plasate sub bărbie și două pe frunte, îi dăm
capul pe spate, în hiperextensie
5. Verificăm respirația – continuăm să ținem capul victimei în hiperextensie, ne plasăm obrazul în
dreptul gurii și ne uităm spre zona pieptului; ar trebuie să simțim / să observăm cel puțin 2 respirații
într-un interval de 10 secunde
6. Sunăm la 112 – putem suna noi sau putem ruga pe cineva care ne-a venit în ajutor; e important să
apelăm ambulanța după ce am verificat dacă pacientul respiră sau nu, pentru a putea comunica
informațiile complete – în funcție de ce comunicăm, cazul intră pe un anumit cod de urgență
STOPUL CARDIO-RESPIRATOR
Respiraţia şi circulaţia sângelui prin vase reprezintă cele două funcţii vitale ale organismului.
Stopul cardio-respirator reprezintă încetarea acestor funcţii.
Repunerea în activitate sau susţinerea respiraţiei şi a circulaţiei accidentatului se realizează prin
manevrele de resuscitare cardio-respiratorie.
Reanimarea victimei trebuie să se facă rapid, eficient şi să fie continuă, inclusiv pe timpul
transportului, până la reluarea funcţiilor vitale.
Stopul respirator reprezintă oprirea bruscă a activităţii pulmonare.
Semne de recunoaştere:
• diminuarea sau oprirea mişcărilor respiratorii;
• învineţirea tegumentelor, în special a feţei;
• puls rapid;
• pierderea cunoştinţei.
Resuscitarea respiratorie se poate efectua prin:
• metoda respiraţiei artificiale gură la gură;
• metoda respiraţiei artificiale gură la nas, dacă nu se poate deschide gura victimei.
Primul ajutor în stopul respirator:
- scoaterea victimei din vehicul şi deplasare într-un loc care să permită acordarea primului ajutor;
- poziţionarea victimei pe spate, cu umerii ridicaţi, folosind un material moale rulat sub omoplaţi;
- poziţionarea salvatorului este în genunchi, lateral dreapta de capul victimei;
- hiperextensia capului;
- eliberarea căilor respiratorii de eventualii corpi străini cu ajutorul indexului mâinii drepte, înfăşurat
într-o bucată de tifon;
- împingerea mandibulei înainte pentru eliberarea orificiului glotic;
- aplicarea unui material de protecţie (tifon) pe faţa victimei;
- presarea nărilor (cu mâna stângă) pentru a împiedica refularea aerului;
- efectuarea insuflaţiei
- salvatorul inspiră adânc, aplică gura peste cea a victimei, astfel încât să o cuprindă în totalitate şi
insuflă aerul în plămânii acestuia, apoi se retrage şi eliberează gura şi nasul victimei, aşteptând ca aerul
să iasă din plămânii victimei;
- controlul eficacităţii manevrei se face prin observarea mişcărilor cutiei toracice repetarea insuflaţiilor
(14-16 pe minut la adult, 20 pe minut la copil);
- transportul victimei la spital;
- pe timpul transportului se vor urmări mişcările respiratorii, culoarea tegumentelor, pulsul, starea
generală. Când nu se poate efectua metoda gură la gură, se recurge la metoda respiraţiei artificiale gură
la nas. În acest caz, insuflaţiile se vor face prin nările victimei, gura acesteia rămânând închisă.
Stopul cardiac reprezintă întreruperea bruscă a activităţii inimii.
Semne de recunoaştere:
• puls slab sau absent la artera carotidă;
• relaxarea completă a musculaturii;
• pierderea reflexelor;
• mărirea pupilelor;
• transpiraţii reci;
• greutate în respiraţie;
• pierderea cunoştinţei.
46
Resuscitarea în stopul cardiac se face prin masaj cardiac extern. Verificarea activităţii cardiace se face
prin palparea pulsului la artera gâtului sau prin ascultarea bătăilor inimii, punând urechea pe pieptul
bolnavului.
Primul ajutor în stopul cardio-respirator:
- scoaterea victimei din vehicul;
- poziţionarea victimei pe spate, pe o suprafaţă dreaptă şi dură;
- poziţionarea salvatorului lateral stânga, în genunchi;
- efectuarea masajului cardiac se acţionează pe treimea inferioară a sternului, cu podul palmei stângi
peste care se aplica podul palmei drepte; Se execută scurt şi energic o presiune astfel încât sternul să
coboare cu 4-6 cm spre coloana vertebrală. Se lasă toracele să revină spontan la normal, fără ca mâinile
să se ridice de pe sternul accidentatului. Manevra se repetă cu o frecvenţă de 6 /minut.
- masajul cardiac extern se continuă pană la reluarea bătăilor cardiace sau atâta timp cât rezistă
salvatorul;
- transportarea la spital a victimei;
- pe timpul transportului se vor supraveghea pulsul, respiraţia, transpiraţie culoarea tegumentelor,
mărimea pupilelor, starea generală.
HEMORAGIA
Hemoragiile reprezintă pierderea de sânge în afara sistemului vascular. În funcţie de tipul vasului din
care curge sângel hemoragiile pot fi:
• arteriale - sângele este roşu deschis şi curge ritmic în plagă;
• venoase - sângele este roşu închis şi curge în valuri;
• capilare - sângele musteşte în plagă.
După locul unde se scurge sângele, hemoragiile se împart în:
- interne - sângele se scurge într-o cavitate închisă;
- externe - sângele apare la suprafaţa corpului în mod direct;
- exteriorizate - sângele se scurge într-un organ care comunică cu exteriorul.
Gravitatea unei hemoragii se apreciază în funcţie de cantitatea de sânge pierdut.
Semnele de recunoaştere ale unei hemoragii interne sunt:
• ameţeli;
• transpiraţii reci;
• tensiune arterială scăzută;
• respiraţie accelerată;
• puls rapid;
• frisoane;
• agitaţie;
• convulsii;
• lipotimie;
• dilatarea pupilelor.
Primul ajutor în hemoragii:
• scoaterea victimei din vehicul;
• poziţionarea victimei pe spate, cu capul mai jos decât nivelul trunchiului şi cu picioarele ridicate cu
20-3 cm, pentru a uşura irigarea cu sânge a creierului;
• stabilirea tipului de hemoragie;
• efectuarea hemostazei:
- prin compresiune manuală la distanţă, mai sus de plagă - este corect efectuată atunci când
face să dispară pulsul arterial de pe artera pe care o comprimă;
- prin pansament compresiv, care se realizează prin aşezarea unor comprese groase direct pe
plaga sângerândă, aplicându-se apoi, direct peste comprese, un bandaj de presiune, care nu trebuie
strâns prea tare, pentru a nu opri circulaţia arterială;
- aplicarea unui garou, numai atunci când gravitatea hemoragiei pune în pericol viaţa victimei
şi când sângerarea nu poate fi oprită prin alte mijloace. Garoul trebuie să fie suficient de lung pentru a
înconjura membrul respectiv de două ori. El se aşează întotdeauna deasupra rănii (între rană şi corp),
dar fără a atinge rana. Garoul se strânge, eventual cu ajutorul unui băţ, până când sângerarea se
47
opreşte. Odată aplicat, garoul nu se mai lărgeşte şi nu se mai mişcă. Se ataşează un bilet în care se
menţionează ora şi minutul în care a fost aplicat garoul, care nu se acoperă cu alte pansamente. În
vederea transportării victimei la spital, aceasta va fi aşezată cu capul mai jos decât nivelul corpului,
lateral dreapta sau stânga pentru inconştienţi, iar membrele inferioare vor fi ridicate la 3 -45 grade. Pe
timpul transportului, victima va fi învelită, pentru evitarea frisoanelor şi, dacă este conştientă, va fi
hidratată.
RANA (PLAGA)
Rana sau plaga reprezintă o întrerupere a continuităţii tegumentului, ca rezultat al unui traumatism,
devenind astfel o poartă de intrare a microbilor în organism.
În funcţie de profunzimea lor, plăgile pot fi:
• excoriaţii (zgârieturi);
• superficiale (interesează straturile pielii);
• profunde (sunt interesaţi muşchii, vasele, nervii, diferite organe, oase).
Primul ajutor pentru răni:
• salvatorul se va spăla pe mâini cu apă şi săpun;
• curăţirea, dezinfectarea şi pansarea rănii;
• se curăţă şi se degresează tegumentele din jurul plăgii, întotdeauna de la marginea ei către exterior,
folosindu-se apă şi săpun;
• se dezinfectează rana cu antiseptice (alcool medicinal, alcool iodat, apă oxigenată)
În cazul rănilor profunde nu se vor folosi nici un fel de substanţe dezinfectante, care ar putea pătrunde
în interior şi leza organele interne;
• nu se îndepărtează nici un fel de corp străin care s-a înfipt adânc în muşchi sau în alte ţesuturi,
deoarece se poate declanşa o hemoragie gravă;
• peste plagă nu se aplică unguente, prafuri, spray-uri;
• deasupra plăgii se aplică comprese sterile (niciodată vată), care se fixează cu feşi de tifon sau
leucoplast;
• zona rănită se aşează în poziţie de repaus;
• se transportă victima la spital.
ENTORSA, LUXAŢIA ŞI FRACTURA
Entorsa reprezintă întinderea forţată a ligamentelor şi capsulei articulare, cu mici rupturi ale acestora,
fără deplasarea oaselor din articulaţie.
Cele mai des întâlnite sunt entorsele gleznei, cotului, umărului, pumnului, degetelor.
Semne de recunoaştere:
• dureri la mobilizarea articulaţiei;
• umflarea articulaţiei;
• sensibilitatea zonei la atingere;
• modificări de culoare de la albastru până la negru.
Primul ajutor în entorse:
• peste articulaţie se aplică comprese cu apă rece sau gheaţă;
• se aplică bandaje cu scopul de a susţine articulaţia;
• victima nu trebuie lăsată să folosească articulaţia respectivă;
• nu se va folosi căldura sau compresele cu apă caldă în perioada imediat următoare traumatismului;
• transport la spital.
Luxaţia reprezintă ruptura capsulei articulare, a ligamentelor, cu dislocarea oaselor din articulaţii.
Articulaţiile cele mai afectate sunt: umărul, şoldul, cotul, degetele, degetul mare de la mână şi
genunchiul
Simptome de recunoaştere:
• deformarea articulaţiei;
• dureri la mobilizarea articulaţiei sau imposibilitatea de a o folosi;
• modificarea culorii pielii din jurul zonei traumatizate;
• sensibilitate la atingerea zonei.
Primul ajutor:
• nu se va încerca aşezarea osului la loc;
48
• zona lovită se imobilizează cu o atelă sau o eşarfă, în poziţia în care a fost găsit membrul;
• transportarea victimei la spital.
Fractura reprezintă întreruperea continuităţii unui os.
Fracturile pot fi:
- închise (pielea rămâne intactă);
- deschise (există o rană deschisă până la nivelul osului rupt).
Semne de recunoaştere:
- durere vie, localizată într-un punct fix, care creşte în intensitate la orice încercare de mobilizare a
regiunii lezate;
- deformarea regiunii;
- echimoze;
- lipsa transmiterii mişcărilor;
- crepitaţii osoase;
- impotenţă funcţională;
- întreruperea traiectului osului.
Primul ajutor în fracturi:
• dezangajarea victimei;
• poziţionarea victimei în funcţie de zona fracturată;
• în cazul fracturilor deschise, se face hemostază, iar rana se acoperă cu o compresă sterilă mai mare,
fără a se încerca să se împingă bucăţile de os ieşite în afară;
• imobilizarea provizorie a fracturii cu ajutorul alelelor, care trebuie să fie suficient de lungi pentru a
fixa atât articulaţia de deasupra, cât şi cea de dedesubtul osului rupt;
• nu se încearcă în mei un fel reducerea fracturii, adică aşezarea oaselor în poziţia ior normală; • atelele
vor fi capitonate cu bucăţi de pânză, prosoape sau pături, ce trebuie aşezate între atelă şi pielea zonei
rănite;
• atelele nu se leagă prea strâns, astfel încât legătura să oprească circulaţia.
O atenţie deosebită trebuie acordată fracturilor de coloană vertebrală şi în special fracturilor de la
nivelul gâtului. În acest caz, victima nu trebuie mişcată în absenţa personalului calificat, decât dacă se
află în pericol de moarte (incendiu, explozie etc). Orice mişcare a capului, în faţă, în spate, la stânga
sau la dreapta poate avea drept consecinţă paralizia totală sau moartea! In cazul fracturilor cervicale,
pot exista următoarele simptome:
• leziune la nivelul capului;
• dureri de cap;
• gât ţeapăn;
• imposibilitatea de mişcare;
• imposibilitatea de a mişca anumite părţi ale corpului;
• senzaţii de furnicături în mâini sau picioare.
Dacă victima trebuie mişcată din pricina pericolului vital:
- imobilizaţi gâtul cu un prosop rulat, cu diametru de aproximativ 1 cm, strâns lejer în jurul gâtului,
având grijă ca legătura să nu stânjenească respiraţia;
- victima va fi aşezată pe o targa tare (scândură, uşă), suficient de lungă şi de lată, în aşa fel încât
corpul să nu se îndoaie sau să se mişte lateral;
- dacă există posibilitatea, targa se leagă de corpul victimei la nivelul frunţii şi pe sub subsuori, iar pe
laturile corpului se vor aşeza prosoape rulate, pături, haine sau orice alt obiect potrivit, pentru a
preîntâmpina orice fel de mişcare laterală a capului sau gâtului.
Dacă victima trebuie transportată la spital de altcineva decât de personal calificat:
- victima trebuie transportată întinsă la orizontală, cu faţa în sus, pe o suprafaţă plană şi dură (vehicul
cu platformă);
- corpul victimei trebuie mutat ca un tot imobil, susţinând capul, gâtul şi trunchiul în poziţia în care a
fost găsită victima;
- în jurul gâtului şi capului victimei se aşează prosoape rulate, pături sau haine, pentru a preveni orice
mişcare;
- dacă e posibil, corpul victimei se leagă de suport.
49
ARSURILE
Afecţiunile cauzate de arsură întregului organism sunt determinate direct de mărimea suprafeţei arse,
profunzimea arsurii şi modul de evoluţie a leziunii locale.
Clasificarea arsurilor
În funcţie de întinderea arsurii:
- arsuri uşoare, sub 15% din suprafaţa corpului;
- arsuri între 15-3 % din suprafaţa corpului pot genera şoc;
- arsuri critice între 30-4 % din suprafaţa corpului;
- arsuri letale peste 40-5 % din suprafaţa corpului.
După profunzimea arsurii:
- gradul I
- congestia pielii, durere, edem;
- gradul II - flictene cu conţinut limpede transparent, edem, durere;
- gradul III - flictene cu conţinut sanguinolent, edem, durere;
- gradul IV - escară dermică totală, pielea pare albită sau carbonizată, fiind distrusă în întregime.
Primul ajutor în arsuri:
- scoaterea victimei de sub influenţa agentului cauzal;
- stingerea flăcărilor prin învelirea victimei cu o pătură;
- nu se vor îndepărta resturile de haine de pe zonele arse;
- resuscitare cardio-respiraiorie, dacă e cazul;
- zonele arse se acoperă cu pansamente groase şi sterile (tifon);
- arsura va fi spălată cu apă din abundenţă numai în cazul arsurilor chimice;
- nu se aplică peste plagă dezinfectante, unguente, prafuri;
- pe timpul transportului, victima va fi învelită cu o haină sau o pătură, pentru a se menţine o
temperatură confortabilă.
OTRĂVIRI, INTOXICAŢII
Chiar daca persoana nu prezinta simptome, dar a inhalat sau inghitit o substanta toxica, trebuie de
asemenea sa se prezinte de urgenta la spital. Majoritatea otravurilor sunt inghitite (cuvantul otrava
deriva din latinescul “potare”, care inseamna “a bea”), dar exista si alte cai prin care toxicul poate
patrunde in organism: prin respiratie, piele, injectare intravenoasa, expunere la radiatii.
Cauze
Alimente :
• ciuperci: unele specii sunt otravitoare;
• consum de apa contaminata din surse sau activitati agricole sau industriale;
• mancare care nu a fost corect preparata sau pastrata necorespunzator.
Medicamente:
• Medicamentele ajuta in doze terapeutice, dar pot fi daunatoare in exces.
Iata cateva exemple:
– Betablocantele: medicamente care incetinesc ritmul cardiac;
– Anticoagulante ca de exemplu Cumarina – medicament care previne formarea de cheaguri sanguine.
In exces poate provoaca sangerari mari, uneori mortale;
– Vitamine – in special A si D; in exces pot cauza afectari ale ficatului;
Insecticide, raticide sau alte diverse substante care pot exista in gospodarie (soda caustica, benzina).
Semne si simptome
Semnele si simptomele otravirilor sunt atat de variate, incat nu este usor sa se faca o clasificarea lor.
Astfel, unele :
• maresc diametrul pupilelor, altele il micsoreaza.
• produc transpiratii excesive, altele usuca pielea.
• accelereaza miscarile respiratorii, altele le incetinesc.
• provoaca durere, altele inlatura durerea;
• produc agitatie, altele somnolenta pana la coma.
Daca mai mult de o persoana prezinta aceleasi semne si simptome si au fost expuse la o sursa comuna
de contaminare (mancare sau apa contaminata, mediu toxic), atunci se poate suspecta otravirea.
50
Daca doua sau mai multe otravuri actioneaza simultan, ele pot determina efecte complexe unui singur
tip de otravire.
Tratament
Regula: nu tratati otravirile la domiciliu! Duceti bolnavul cat mai repede la spital!
Pana la venirea ajutorului calificat, la domiciliu se poate incerca:
Provocarea de varsaturi, folosind apa calduta cu sare sau sirop de ipeca.
Varsaturile pot elibera organismul de otrava numai daca aceasta se afla inca in stomac, adica la
maximum 1-2 ore de la ingestie. Dupa acest interval de timp, otrava s-a absorbit din stomac sau a
trecut mai departe in intestin si nu mai poate fi eliminata prin varsatura.
Siropul de ipeca este un lichid care inghitit poate produce varsatura in 20-30 de minute. E de preferat
sa fie administrat la indicatia unui medic. Acesta se administreaza astfel:
– se bea o cana mare de apa inainte si dupa ingerarea lui;
– doza pentru adulti si adolescenti este de 30 ml, pentru copiii de 1-12 ani este de 15 ml, iar pentru
sugarii de 6 – 12 luni doza este de 5 ml. Pentru a va orienta, trebuie sa stiti ca o lingura contine 15 ml,
iar o lingurita contine 5 ml.
– Daca victima nu a varsat in 20-30 de minute, se repeta doza, o singura data.
Atentie! Daca victima este somnolenta sau in coma (a inghitit somnifere sau sedative), poate sa
“aspire” continutul varsaturii in plamani si se poate asfixia.
Nu se va incerca provocarea de varsaturi daca victima a inghitit substante caustice (soda caustica) sau
substante iritante (benzina, petrol, gaz).
Administrarea de antidoturi: multe otravuri nu au antidoturi, dar cele care au e bine sa se administreze
la spital.
De cele mai multe ori nu este foarte simplu sa se determine natura otravirilor, de aceea o data ajunsi la
spital, se fac urmatoarele demersuri:
• istoric amanuntit al evenimentului (se vor arata medicului flacoanele, retete, resturi de lichide toxice,
se va mentiona daca s-a consumat alcool si ce cantitate, daca persoana este in evidenta psihiatrica, daca
este expusa la noxe profesionale;
• teste toxicologice;
• examen clinic general, electrocardiograma, analize uzale.
Daca pacientul este adus in timp util la spital (in primele ore de la otravire) si nu prezinta
contraindicatii se va efectua lavaj gastric (spalatura) si se va administra carbune medicinal activat
pentru absorbtia toxicului.
Decontaminarea tegumentelor si a ochilor: zonele expuse se vor spala rapid si din belsug cu apa in jet
(pielea) sau solutie salina (ochii), dupa ce s-a indepartat complet imbracamintea contaminata.
Complicatiile trebuie tratate imediat si riguros cu metode de terapie intensiva: ventilatia mecanica
atunci cand pacientul nu mai poate respira spontan, tratamentul convulsiilor, edemului cerebral,
tulburarile de ritm cardiac, insuficienta renala acuta (hemodializa), s.a.m.d.
TRANSPORTUL ACCIDENTAŢILOR
Evacuarea persoanelor accidentate din/de sub autovehicul trebuie să fie cât mai rapidă şi corect
executată. Această acţiune se va face prin ridicare (nu tragere sau împingere), astfel încât capul, gâtul
şi trunchiul victimei să fie menţinute, pe cât posibil, în acelaşi plan. Numai în acest fel se va evita
agravarea leziunilor existente sau/şi apariţia altora.
Regulile pentru efectuarea unui transport corect sunt:
• dezangajarea victimei să se facă astfel încât capul gâtul şi trunchiul să se menţină în acelaşi plan;
• manevrele de resuscitare cardio-respiratorie vor fi continuate şi pe timpul transportului;
• victima să fie transportată numai după ce a fost obţinută redresarea funcţiilor vitale;
• poziţia victimei pe timpul transportului va rămâne identică cu cea în care i s-a acordat primul ajutor
la locul accidentului;
• capul victimei va fi aşezat către direcţia de deplasare;
• poziţia tărgii va fi obligatoriu orizontală;
• şoferul autovehiculului care transportă victima va evita frânările şi efectuarea virajelor bruşte.
Poziţionarea victimei în funcţie de starea generală şi rănile existente:
• poziţie de repaus (răniri, luxaţii, entorse, fracturi închise);
51
• pe spate, cu capul mai jos decât nivelul trunchiului şi al membrelor inferioare, care vor fi ridicate la
30-45 grade (hemoragii mari);
• pe spate (stop cardio-respirator);
• şezând (fracturi de antebraţ, mandibulă, maxilar);
• semişezând cu spatele sprijinit (fracturi de coastă când victima este conştientă);
• lateral, pe partea bolnavă (victimă inconştientă cu fractură costală);
• orizontal, pe o parte (fractură craniană);
• pe spate cu corpul lateral (inconştient, cu fractură de coloană vertebrală);
• pe spate (fractură de coloană vertebrală).
8– PERSOANA BOLNAVA,
PARTICULARITATI PSIHOLOGICE ALE PERSOANEI BOLNAVE;
STAREA DE SĂNĂTATE
Sănătatea se definește în mod curent ca starea unui organism la care funcționarea tuturor organelor se
face în mod normal și regulat.
Organizația Mondială a Sănătății a propus în 1946 definiția următoare: „Sănătatea este o stare pe
deplin favorabilă atât fizic, mental cât și social, și nu doar absența bolilor sau a infirmităților”. Mai
târziu a fost inclusă în această definiție și „capacitatea de a duce o viață productivă social și
economic”.
Sănătatea este eficiența funcțională și/sau metabolică a unui organism, în orice moment, atât la nivel
celular cât și global. Toate organismele individuale, de la cele mai simple la cele mai complexe,
variază între o sănătate optimă și sănătate zero (mort).
În domeniul medical, sănătatea este de obicei definită ca abilitatea unui organism de a răspunde
eficient provocărilor (stres), precum și în mod eficient a restabili și susține o "stare de echilibru",
cunoscut sub numele de homeostazie.
Starea de boală
Boala este o stare particulară a organismului condiționată de acțiunea nocivă a diverși factori
determinanți din mediu și, caracterizată printr-un complex de modificări morfologice și funcționale -
locale și generale, cu caracter reactiv și lezional, ce tulbură regalarea și activitatea la diferite niveluri
funcționale. Prin acestea se realizează limitarea capacităților de adaptare, respectiv reducerea
capacității de muncă, printr-un proces ce afectează organismul în ansamblul unității sale biologice și
sociale complexe
Semne de boală
Pentru aprecierea stării persoanei bolnave este necesară supravegherea permanentă sau periodică a
principalelor organe, sisteme, aparate. Această supraveghere se efectuează urmărind anumiţi
,,parametri“:
1. Stare generală: facies, tonus, apatie, durere…
2. Tegumente: cianoză, erupţii, pete, coloraţii, plăgi, leziuni, prurit…
3. Osteo - articular: poziţie…
4. Aparat digestiv: mucoasa bucală, apetit, anorexie, scaun, vărsături, deglutiţie…
5. Aparat respirator: tuse, rinoree, expectoraţie, frecvenţă, miros, ritm…
6. Cardio-vascular: dispnee, decubit, edeme, palpitaţii, leşin…
7. Uro-genital: diureză, micţiuni, hernie…..
8. Organe de simţ: tumefacţii, aspectul ochilor, auzul, văzul…
. Sistem nervos: conştienţă, ritmul somn-veghe, convulsiile…
10. Temperatura
Supravegherea constantă a funcţiilor vitale şi vegetative ale persoanei bolnave are o importanţa
deosebită. Ca atare, supravegherea trebuie sa fie constantă pentru a înregistra orice semn prevestitor al
unei posibile înrăutăţiri a stării bolnavului.
Semnele de boala:
o Aparatul respirator
- Bronşite: oboseală, cefalee, răguşeală, tuse, dispnee, cianoză, stare subfebrilă.
- Astm: senzaţia de lipsă de aer, dificultăţi în expulzarea aerului, tuse seaca, expectoraţie albicioasă.

52
- Pneumonii: catar nazal şi faringian, cefalee, indispoziţie, frison brusc, temperatură ridicată, puls
accelerat, limba încărcată, tahipnee, tuse.
- TBC: astenic, pierdere în greutate, inapetenţă, tuse, insomnii.
o Aparatul cardio-vascular
- Infarct: durere precordială intensă, H.T.A., stare febrilă, tahicardie, dispnee, tulburări de ritm.
- Hipertensiune: cefalee occipitală, ameţeli, vâjâituri în urechi.
- Insuficienţă circulatorie: apatie, indiferenţă, somnolenţă, privire pierdută, tegumente palide, gură
uscată, extremităţi reci, puls slab.
o Aparatul digestiv
- Gastrite: arsuri, dureri localizate în epigastru, amar în gură, salivaţie abundentă, cefalee, inapetenţă,
anemie, slăbire în greutate.
- Ulcer: arsuri, durere după mese sau noaptea ( localizată în epigastru ), ,,foame dureroasă“, vărsături.
- Enterocolită: dureri în zona ombilicului, balonări, gaze, cefalee, transpiraţie, ameţeli, anemie,
alternarea diareii cu constipaţia.
o Ficatul si căile biliare
- Colecistite: jenă în hipocondrul drept de aproximativ 4 ore după masă, colici, stări subfebrile, greaţă,
vărsături, cefalee.
- Icter: culoarea galbenă a tegumentelor şi mucoaselor, prurit generalizat, urină brun-roşcată, scaunul
decolorat, constipaţie.
- Ciroza: HTA, balonări, eructaţii, hemoragii prin venele esofagiene şi hemoroidale, anemie.
o Rinichii
- Litiaza: dureri lombare, usturimi la urinat, urinare frecventă, hematurie.
- Glomerulonefrita: cefalee, jenă lombară, edem al pleoapelor, urină roşiatică, tulburări vizuale,
bradicardii, HTA, hematurie.
- Insuficienţa renală: greaţă, vărsături, diaree, astenie, tulburări de vedere, contracturi.
o Boli de nutriţie
- Diabet: poliuria, polidipsia, apetit exagerat şi permanent, slăbire în greutate, eczeme, prurit, Nevralgii
- Obezitate: depunerea grăsimii pe faţa, ceafă, umeri, gât, abdomen, fese.
o Bolile reumatismale
- Artroze: dureri articulare, limitarea mişcărilor articulare.
- Spondiloze: dureri la nivelul coloanei vertebrale sau la nivelul membrelor şi a coastelor, contractură
musculară, poziţii vicioase ale coloanei.
Obiectivul final al îngrijirii persoanei bolnave este vindecarea sa şi alinarea suferinţelor sale. În cadrul
acestui proces ( uneori atât de complex şi de dificil ) infirmiera îşi asumă o multitudine de roluri de o
importanţă deosebită: efectuarea toaletei pacientului, asigurarea alimentării active sau pasive,
îmbrăcarea şi dezbrăcarea, formarea unor deprinderi igienice, asigurarea unui mediu confortabil prin
aranjarea salonului, a patului, accesoriilor sale.
Infirmiera trebuie să se implice în pregătirea pacienţilor pentru vizita medicală: curăţenia, ordinea,
aerisirea salonului, asigurarea prezenţei pacienţilor îmbrăcaţi corespunzător, dezbrăcarea, aşezarea,
sprijinirea, îmbrăcarea bolnavului, etc.
9. ÎNGRIJIRI PALIATIVE
Îngrijirea paliativă este totalitatea actiunilor destinate sa atenueze simptomele unei boli (intre care, in
particular, durerea pe care aceasta o provoaca), fara a o vindeca totusi. ingrijirile paliative sunt
acordate indeosebi bolnavilor aflati in faza terminala a unei boli incurabile.
Îngrijirea paliativă reprezintă abordarea care îmbunătățește calitatea vieții pacienților, dar și a
familiilor acestora, pe perioada confruntării cu problemele asociate bolilor cronice incurabile, prin
prevenția și ușurarea suferințelor, identificând timpuriu, evaluând și tratând impecabil durerea, precum
și alte probleme de ordin fizic, psihosocial și spiritual
Îngrijirea paliativă are ca scop principal final îmbunătățirea calității vieții, promovarea demnității
umane și confortului atât al pacienților, cât și al familiilor acestora, influențând în mod pozitiv cursul
inevitabil al bolii.
Când apelăm la îngrijirea paliativă?

53
Când boala incurabilă nu mai răspunde la tratamentul medicamentos curativ, când îngrijirea medicală
la domiciliul bolnavului devine dificilă sau depășește disponibilitățile de timp sau de pricepere ale
familiei, echipa medicală de paliație intervine cu competența, căldura și cu resurse pentru a oferi
bolnavului și familiei sale șansa de a parcurge în liniște, demnitate și siguranță etapa bolii incurabile
progresive și amenințătoare de viață.
Principiile îngrijirii paliative
1. viată este cel mai de preț bun pe care îl avem, de aceea îngrijirea paliativă este direcționată spre
asigurarea unei calități cât mai bune pe un timp cât mai lung a vieții pacientului, și nu pe
prelungirea suferinței sale;
2. nu intenționează nici să prelungească viată cu orice preț, dar nici să grăbească moartea;
3. nu acceptă euthanasia, sub nici una dintre formele ei ca alternativă a îngrijirii paliative;
4. are ca scop ameliorarea simptomelor, înțelegând că boala incurabilă este cauzatoare de deces și
nu tratamentul aplicat;
5. este o modalitate terapeutică activă centrată pe pacient și familia acestuia;
6. se acordă fără discriminare de naționalitate, vârsta, sex, etnie, orientare sexuala, orientare
religioasă, statut social, în limita resurselor disponibile.
- Ingrijirile fizice constau in punerea sub oxigen, in schimbarea pozitiilor bolnavului, in administrarea
de medicamente si, eventual, in practicarea unor interventii chirurgicale de confort. Lupta
impotriva durerii intense si continue pe care o provoaca, de exemplu, unele cancere in faza terminala
se bazeaza pe administrarea de analgezice majore (opiacee), uneori administrate la cerere prin mici
doze intrarahidiene (in lichidul cefalorahidian). Blocajul chirurgical, prin sectionarea unuia sau mai
multor nervi, al influxului nervos care transmite durerea poate, de asemenea, sa fie avut in vedere.
- Compania psihologica permite lupta impotriva anxietatii, a depresiei, a fricii, a revoltei sau a
regretului legat de apropierea mortii, sau contra rusinii cauzate de sentimentul de neputinta sau de
gradul de decadere. .
- Supraveghere: ingrijirile paliative pot fi acordate in unitati specializate, dar si la domiciliul
bolnavului, de catre un personal format in acest scop, si in colaborare stransa cu familia si cu medicul
curant.
10. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU BOLI INFECTO-CONTAGIOASE ŞI TRASMISIBILE
In vorbirea curentă, noţiunea de boală infecţioasă aproape se suprapune celei de contagioasă, deoarece
multe din bolile infecţioase sunt contagioase, adică pot fi transmise, pe diverse căi, de la om la om sau
de la animal la om (zoonoze). De aceea, în practică, adesea se vorbeşte de boli infecto-contagioase.
Notiuni de epidemiologie a infectiilor
 Sporadicitatea - Aparitia unui numar redus de imbolnaviri in populatie, necorelate in timp si
spatiu.
 Epidemia - Izbucnirea aceleiasi boli la un numar mai mare de persoane dintr-o regiune ,si care
au cel putin la inceput, o sursa comuna de infectie. Boli cu mare contagiozitate : gripa,varicela,
tusea convulsive , hepatita , dizenteria.
 Endemia - Acea situatie particulara in care o boala se afla in mod permanent in anumite teritori
(scarlatina,tusea convulsiva, hepatita,dizenteria), limitare in spatiu, nelimitare in timp.
 Pandemia - Boala infectioasa care se extinde pe un teritoriu foarte mare (tara, continent, toata
lumea – de ex. : gripa, holera, Covid 19), intr-o perioada de timp. Dupa calea de transmitere
epidemiile pot fi: - hidrice - alimentare - prin vectori - de contact(de ex. boli transmise pe cale
sexuala)
Notiuni de epidemiologie a infectiilor sunt:
- Morbiditate - numarul de imbolnaviri noi la un numar dat de locuitori (10 000, 100 000)
- Incidenta - numarul de imbolnaviri noiintr-o perioada data de timp.
- Prevalenta - numar de infectii la un moment dat intr-o colectivitate.
- Mortalitatea - numarul deceselor printr-o anumita infectie raportata la un anumit numar de
locuitori.
- Letalitate - numarul de decese raportat la numarul de persoane infectate
- Index de manifestare - numarul de boli clinic aparente raportat la numarul total de persoane
infectate.
54
Factori epidemiologici principali
Factorii epidemiologici principali sunt:
1. Sursa de infectie
2. Calea de transmitere
3. Masa receptiva
Sursa de infectie o reprezinta:
a) omul bolnav, convalescent, purtator cronic, purtator sanatos
b) animalele
c) altele : solul; apa
Transmiterea bolilor infecto-contagioase
- Calea de transmitere respiratorie:
scarlatina, rujeola, anginele, rubeola,varicela, difteria, tuseaconvulsiva, pneumoniile, gripa,
mononucleoza infectioasa, meningita cerebrospinala, tuberculoza
- Calea de transmitere digestiva:
enterovirozele, febratifoida, paratifoida, dizenteria, toxiinfectiile alimentare, hepatita virala
- Boli cu poarta de intrare cutaneo-mucoasa
infectiile stafilococice, erizipelul ,antraxul, tetanus, rabia, tifosul exantematic, malaria, SIDA.
Ingrijiri si tratamente specifice
1) Ancheta epidemiologica –stabileste:
a) izvorul de infectie(sursa)
b) calea de transmitere
c) starea imunologica
2) Profilaxia in bolile infecto contagioase:
a) Masuri fata de sursa de infectie:
b) Masuri fata de calea de transmitere:
c) Masuri fata de masa receptiva:
Administrarea vaccinurilor si serurilor
a) Imunizarea activa (vaccinoprofilaxia) - artificiala (cu produse biologice preparate din agenti
microbieni)
b) Imunizarea pasiva – administrarea serurilor imune(cu anticorpi deja formati)
Măsuri minime obligatorii pentru prevenirea şi limitarea infecţiilor
1. igiena mâinilor, care este esenţială pentru a reduce riscul de răspândire a infecţiilor. Utilizarea
antisepticelor alcoolice este metoda preferată în toate situaţiile clinice, cu excepţia cazurilor
când mâinile sunt vizibil murdare (de exemplu, sânge, alte fluide biologice) sau după
examinarea pacienţilor cu infecţie cu Clostridium difficile sau norovirus, situaţii în care trebuie
utilizate apa şi săpunul;
2. utilizarea echipamentului individual de protecţie (de exemplu: mănuşi, halate, protectoare
faciale), în funcţie de expunerea anticipată. Igiena mâinilor este întotdeauna etapa finală după
îndepărtarea şi aruncarea echipamentului;
3. practici sigure de injectare, proceduri specifice pentru a preveni transmiterea bolilor infecţioase
de la un pacient la altul sau între un pacient şi personalul medical în timpul preparării şi
administrării medicamentelor de uz parenteral;
4. manipularea în condiţii de siguranţă a echipamentelor medicale sau contactul cu suprafeţele
potenţial contaminate din imediata apropiere a pacientului, proceduri specifice pentru
prevenirea transmiterii bolilor infecţioase de la un pacient la altul sau între un pacient şi
personalul medical în timpul manipulării echipamentelor medicale şi contactul cu obiectele sau
suprafeţele din mediu;
5. igiena respiratorie şi eticheta de tuse (tehnica de tuse şi strănut cu utilizarea de batiste de nas de
unică folosinţă cu poziţionarea la minimum 1 metru faţă de celelalte persoane, urmată de igiena
mâinilor), ca element al precauţiilor standard care se adresează în primul rând pacienţilor şi
însoţitorilor acestora cu simptomatologie de posibilă infecţie respiratorie care se aplică oricărei
persoane cu asemenea manifestări când intră în unitatea sanitară. Acest element al precauţiilor

55
 standard este aplicat pentru prevenirea promptă a infecţiilor respiratorii şi trebuie aplicată la
intrarea în unitatea sanitară (zonele de recepţie şi de triaj ale pacienţilor).
B. INGRIJIRI SPECIALE ALE PACIENTILOR
1. SCHIMBAREA LENJERIEI DE PAT ŞI LENJERIEI PERSONALE
In conditiile spitalizarii, patul reprezinta pentru fiecare bolnav spatiul in care-si petrece majoritatea
timpului si i se asigura ingrijirea.
Patul de spital modern este realizat special pentru a asigura confortul pacientilor internati in spitale sau
care sunt impobilizati la pat. Sunt recomandate si persoanelor in varsta sau persoanelor care se afla in
perioada de recuperare dupa diverse traumatisme sau interventii chirurgicale.
Caracteristici tehnice ale patului de spital cu manevrare manuala:
 Echipat cu 4 roti universale, toate sunt prevazute cu sistem de franare pentru o siguranta
ridicata si usurinta in manevrare
 Unghiul de inclinare al sectiunii spate: 0-80°
 Unghiul de inclinare al sectiunii picioare: 0-40°
 Dimensiuni: lungime 2120 x latime 970 x inaltime:485 mm
 Suport pentru perfuzie reglabil pe inaltime. Suportul poate fi atasat la oricare din cele 4 colturi
ale patului.
Materiale necesare efectuarii procedurii:
 Cărucior pentru lenjerie;
 Mănuşi de unică folosinţă;
 Cearceaf de pat;
 Cearceaf de pătură/plic;
 Faţa de pernă;
 Pătură;
 Aleză, muşama (material impermeabil);
 Două scaune cu spetează.
Efectuarea procedurii (participă două persoane):
 Verificaţi materialele alese;
 Transportaţi materialele în salon;
 Îndepărtaţi noptiera de lângă pat;
 Aşezaţi cele două scaune cu spătar, spate în spate lângă patul pacientului, lateral, în partea
dreaptă spre capul patului;
 Puneţi sacul pentru lenjeria murdară în partea opusă a patului, la picioare;
 Aşezaţi materialele pregătite pe cele două scaune astfel: pătura şi cearceaful de pătură pliate în
armonică; muşamaua şi aleza rulate din două părţi egale până la mijloc; cearşaful de pat rulat la
fel; faţă de pernă.
 Îndepărtaţi lenjeria murdară şi introduceţi-o în sacul special pregătit;
 Spălaţi-vă pe mâini, îmbrăcaţi mănuşi;
 Puneţi cearceaful de pat peste saltea la mijloc;
 Întindeţi cu o mână o parte a cearceafului spre cap, iar cu cealaltă spre picioare (partea opusă);
 Introduceţi cearceaful adânc sub saltea la capetele patului şi cu mâna de lângă pat prindeţi
partea liberă a cearceafului la o distanţă de colţ egală cu lungimea marginilor care atârnă şi
ridicaţi-o în sus lângă (pat) saltea;
 Introduceţi sub saltea partea din triunghiul format care o depăşeşte, apoi lăsaţi în jos partea
ridicată şi introduceţi sub saltea restul triunghiului împreună cu partea laterală a cearceafului
realizând un plic;
 Procedaţi la fel şi pentru celelalte colţuri;
 Aşezaţi muşamaua şi aleza la mijlocul patului şi derulaţi-le ca pe cearceaful de pat;
 Introduceţi muşamaua şi aleza adânc sub saltea pe părţile laterale ale patului;
 Întindeţi cearceaful plic în lungimea patului şi peste el pătura;
 Introduceţi pătura în cearceaf şi fixaţi colţurile;

56
  Fixaţi cearceaful şi pătura la picioarele patului introducându-le sub saltea;
 Efectuaţi pliul de confort (cu o mână deasupra patului iar cu cealaltă dedesubt, trageţi spre
picioare şi formaţi această cută);
 Aranjaţi colţurile de la capătul distal al patului sub formă de plic;
 Introduceţi pătura şi cearceaful pe părţile laterale ale patului;
 Puneţi la capul patului perna înfăşată.
Dupa efectuarea procedurii reaşezaţi noptiera la locul ei de lângă pat; puneţi cele două scaune la loc;
scoateţi sacul cu rufe murdare din salon; aerisiţi salonul; indepărtaţi mănuşile; spălaţi-vă pe mâini.
SCHIMBAREA LENJERIEI PATULUI OCUPAT DE PACIENTUL IMOBILIZAT - cu pacientul în
poziţie şezândă şi în decubit -
Scopul este asigurarea asigurarea condiţiilor de igienă şi confort si evitarea complicaţiilor la pacientul
imobilizat.
Materialele necesare:
 Cărucior pentru lenjerie;
 Cearceaf plic;
 Cearceaf de pat;
 Faţă de pernă;
 Aleză, muşama (material impermeabil);
 O pătură moale;
 Două scaune cu spătar;
 Mănuşi de unică folosinţă;
 Sac pentru rufe murdare.
Pacientul va fi informat pacientul şi asigurat de inofensivitatea procedurii, i se va explica modul de
desfăşurare a procedurii şi contribuţia sa la realizarea acesteia, i se va schimba lenjeria după efectuarea
toaletei folosind metoda de schimbare în funcţie de poziţia în care poate fi aşezat pacientul şi de
limitele sale de mobilizare.
Efectuarea procedurii (participă două persoane)
- La pacientul care se poate ridica în poziţie şezândă (se foloseşte schimbarea în lăţime):
 Aduceţi materialele în salon;
 Îndepărtaţi noptiera de lângă pat;
 Aşezaţi cele două scaune spate în spate;
 Pregătiţi materialele astfel:
o Rulaţi cearceaful de pat pe dimensiunea mică (în lăţime) şi aşezaţi-l pe spătarele
scaunelor; dacă pacientul necesită aleză şi muşama rulaţi-le împreună cu cearceaful;
o Îndepărtaţi pătura şi lăsaţi pacientul acoperit cu cearceaful sau înlocuiţi cu o pătură
moale;
o Introduceţi pătura în cearceaful plic şi împachetaţi în armonică în trei la început pe
lăţime şi apoi încă o dată reducând cele două dimensiuni (lungime, lăţime) la o treime,
aşezaţi pe scaun;
o Faţă de pernă;
 Spălaţi mâinile şi îmbrăcaţi mănuşi;
 Degajaţi cearceaful murdar de sub saltea;
 Acoperiţi pacientul şi ridicaţi-l în poziţie şezândă;
 Rugaţi persoana care vă ajută să sprijine pacientul;
 Îndepărtaţi perna şi rulaţi cearceaful murdar până aproape de pacient;
 Poziţionaţi echidistant cearceaful curat la capătul patului şi pe suprafaţa acestuia pentru a putea
fi fixat sub saltea - derulaţi cearceaful curat până aproape de cel murdar;
 Schimbaţi faţa de pernă şi aşezaţi perna pe pat;
 Culcaţi pacientul în decubit dorsal şi rugaţi-l dacă poate să se ridice puţin pentru a continua
schimbarea;

57
  Introduceţi mâna dinspre capul pacientului sub regiunea fesieră şi ridicaţi în acelaşi timp cu
ajutorul;
 Cu cealaltă mână rulaţi spre picioarele pacientului lenjeria murdară şi întindeţi cearceaful curat;
 Ridicaţi în acelaşi mod picioarele şi continuaţi rularea şi respectiv derularea;
 Introduceţi cearceaful murdar în sac;
 Întindeţi bine cearceaful de pat, eventual muşamaua şi aleza şi fixaţi sub saltea.
- La pacientul care nu se poate ridica (se foloseşte schimbarea în lungime):
 Rulaţi cearceaful de pat într-o singură direcţie, pe dimensiunea mare (lungime);
 Aşezaţi materialele pe scaune ca şi în cazul precedent;
 Spălaţi mâinile şi îmbrăcaţi mănuşi;
 Scoateţi cearceaful murdar de sub saltea;
 Întoarceţi pacientul în decubit lateral sprijinindu-l sub axilă, sub umeri şi la nivelul
genunchilor;
 Trageţi perna spre marginea patului şi aşezaţi-o sub capul acestuia;
 Rugaţi persoana care vă ajută să sprijine pacientul;
 Rulaţi cearceaful murdar până lângă pacient şi derulaţi cearceaful curat având grijă să fie bine
poziţionat pentru a putea fi fixat la capete şi pe lături;
 Aduceţi pacientul în decubit dorsal apoi în decubit lateral pe partea opusă sprijinind capul pe
antebraţ;
 Trageţi perna sub capul pacientului;
 Continuaţi rularea cearceafului murdar şi derularea celui curat;
 Introduceţi cearceaful murdar în sac;
 Aduceţi pacientul în decubit dorsal;
 Întindeţi bine cearceaful curat şi fixaţi la capete şi pe margini executând colţul;
 Schimbaţi faţa de pernă.
Schimbarea cearceafului plic în ambele situaţii:
 Aşezaţi cearceaful cu pătura deasupra pacientului astfel încât marginea liberă dedesubt să fie
sub bărbia bolnavului, iar cea de deasupra să fie orientată spre picioarele pacientului;
 Aşezaţi-vă de o parte a patului, iar ajutorul de cealaltă;
 Prindeţi cu mâna dinspre capul pacientului colţul liber al cearceafului curat, iar cu cealaltă pe
cel al cearceafului murdar;
 Cu o mişcare rapidă, sincronizată, întindeţi cearceaful curat împreună cu pătura şi/sau
învelitoarea şi îndepărtaţi-l pe cel murdar. Introduceţi cearceaful murdar în sac;
 Verificaţi dacă cearceaful de pat şi lenjeria de corp sunt bine întinse;
 Efectuaţi pliul de confort la picioarele pacientului şi eventual fixaţi-l sub saltea, să nu alunece.
 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă sau în cea recomandată de afecţiunea şi starea sa.
Dupa efectuarea procedurii indepărtaţi învelitoarea şi acoperiţi pacientul cu pătura, indepărtaţi sacul cu
rufe murdare, reaşezaţi noptiera la locul ei, de asemenea şi cele două scaune, indepărtaţi mănuşile,
spălaţi-vă mâinile.
SCHIMBAREA ALEZEI
Materaile necesare: aleza curată, sac pentru lenjerie murdară, alcool, talc, mănuşi de unică folosinţă.
Se va explicapacientului scopul procedurii, efectele acesteia si acesta va fi aşezat în poziţia potrivită în
funcţie de starea sa.
Efectuarea procedurii
a) Schimbarea alezei la pacientul care se poate ajuta:
 Rulaţi aleza curată în lăţime;
 Ridicaţi pătura aşezând-o în triunghi de o parte;
 Rulaţi aleza murdară;
 Întindeţi cearceaful şi materialul impermeabil;
 Derulaţi aleza curată fixând-o sub saltea;
 Treceţi de partea opusă a patului;
58
  Cereţi pacientului să-şi ridice trunchiul în arc dacă poate sau susţineţi regiunea lombară a
pacientului cu mâna dinspre cap;
 Trageţi aleza murdară introducând-o în sacul de rufe murdare;
 Derulaţi rapid restul alezei curate şi fixaţi-o sub saltea de partea cealaltă a patului;
 Rearanjaţi patul punând totul în ordine.
b) Schimbarea alezei la pacientul care nu se poate ajuta:
 Procedaţi ca în cazul schimbării cearceafului de pat în lungime;
 Controlaţi starea regiunii sacrale, se masează cu alcool şi se pudrează cu talc.
c) Schimbarea alezei împreună cu materialul impermeabil:
 Procedaţi ca în cazul schimbării lenjeriei de pat cu pacientul în decubit lateral;
 Pregătiţi aleza şi muşamaua rulându-le împreună în lăţime;
 Introduceţi lenjeria murdară în sacul special;
 Efectuaţi pliul de confort la picioarele pacientului (acesta dă lejeritate mişcărilor pacientului
fără să se dezvelească);
 Introduceţi pătura şi cearceaful de jur împrejurul patului;
 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă.
Dupa efectuarea procedurii colectaţi lenjeria murdară în coş, reaşezaţi noptiera şi scaunele la locul lor,
scoateţi sacul cu lenjerie murdară din salon, aerisiţi salonul, indepărtaţi mănuşile, spălaţi-vă pe mâini.
SCHIMBAREA LENJERIEI DE CORP ÎN CAZUL PACIENTULUI IMOBILIZAT (pijamalei)
Schimbarea pijamalei are ca scop menţinerea stării de igienă si confort, prevenirea escarelor de
decubit, creşterea demnităţii pacientului, păstrarea identităţii.
Materiale necesare:
 Pijama încălzită;
 Cuvertură;
 Pudră de talc;
 Sac pentru lenjeria murdară;
 Mănuşi de unică folosinţă.
Pacientul va fi informat si i se va explica necesitatea procedurii, i se va asigura şi respecta intimitatea,
si va fi intrebat dacă are nevoie de ploscă sau urinar înainte de procedură.
Efectuarea procedurii:
 Aşezaţi lenjeria curată pe un scaun în apropierea patului;
 Obţineţi informaţii de la asistentul medical despre posibilităţile de mobilizare a pacientului;
 Apreciaţi resursele fizice ale pacientului şi explicaţi-i procedura;
 Pliaţi pătura la picioarele pacientului;
 Înveliţi pacientul cu un pled încălzit;
 Spălaţi-vă mâinile, îmbrăcaţi mănuşi de cauciuc.
a) Dezbrăcarea şi îmbrăcarea bluzei la pacientul care se poate ridica în poziţie şezândă:
 Descheiaţi nasturii pijamalei;
 Ridicaţi pacientul în poziţie şezândă;
 Rulaţi pijamaua de la spate spre ceafă şi treceţi-o peste cap rugând pacientul să flecteze capul;
 Rulaţi fiecare mânecă şi îmbrăcaţi pe rând braţele;
 Scoateţi mâinile în afara mânecilor;
 Ridicaţi bluza pe spatele bolnavului şi îmbrăcaţi umerii;
 Fricţionaţi uşor spatele pacientului;
 Încheiaţi nasturii.
b) Dezbrăcarea şi îmbrăcarea bluzei la pacientul care nu se poate ridica:
 Descheiaţi nasturii;
 Întoarceţi pacientul în decubit lateral şi dezbrăcaţi braţul eliberat;
 Întoarceţi pacientul în decubit lateral invers şi dezbrăcaţi celălalt braţ îndepărtând bluza;
 Menţineţi pacientul în decubit lateral;
 Rulaţi mâneca şi îmbrăcaţi braţul liber;
59
  Întoarceţi cu blândeţe pacientul în decubit lateral invers şi îmbrăcaţi celălalt braţ întinzând
bluza pe spate;
 Aduceţi pacientul în decubit dorsal;
 Încheiaţi nasturii.
c) Îndepărtarea şi îmbrăcarea pantalonilor:
 Ridicaţi regiunea lombosacrată a pacientului şi trageţi cu grijă pantalonii spre picioare;
 Aşezaţi pacientul pe pat;
 Ridicaţi uşor membrele inferioare şi continuaţi dezbrăcarea;
 Puneţi pantalonii murdari în sac;
 Observaţi aspectul membrelor inferioare;
 Rugaţi persoana care vă ajută să ridice membrele inferioare ale pacientului;
 Îmbrăcaţi pe rând fiecare membru şi trageţi pantalonii până aproape de şezut;
 Coborâţi şi aşezaţi pe pat membrele inferioare;
 Ridicaţi regiunea fesieră şi trageţi în sus pantalonii;
 Verificaţi dacă cearceaful e bine întins;
 Încheiaţi nasturii.
După efectuarea procedurii aşezaţi pacientul în poziţie comodă, observaţi starea pacientului, refaceţi
patul şi înveliţi pacientul cu pătură, verificaţi dacă pacientul se simte bine, apoi îndepărtaţi sacul cu
lenjerie murdară, îndepărtaţi învelitoarea, îndepărtaţi mănuşile şi spălaţi-vă mâinile.
SCHIMBAREA LENJERIEI DE CORP ÎN CAZUL BOLNAVULUI IMOBILIZAT (cămăşii de noapte)
Schimbarea cămăşii de noapte are ca scop menţinerea stării de igienă si confort, prevenirea escarelor
de decubit, creşterea demnităţii pacientului, păstrarea identităţii.
Materiale necesare:
 Cămăşa de noapte;
 Cuvertură;
 Pudră de talc;
 Sac pentru lenjeria murdară;
 Mănuşi de unică folosinţă.
 Cămaşa de noapte încălzită;
 Cuvertură;
 Pudra de talc;
 Sac pentru lenjeria murdară;
 Mănuşi de unică folosinţă.
Pacientul va fi informat si i se va explica necesitatea procedurii, i se va asigura şi respecta intimitatea,
si va fi intrebat dacă are nevoie de ploscă sau urinar înainte de procedură.
Efectuarea procedurii:
 Aşezaţi lenjeria curată pe un scaun în apropierea patului;
 Obţineţi informaţii de la asistentul medical despre posibilităţile de mobilizare a pacientului;
 Apreciaţi resursele fizice ale pacientului şi explicaţi-i procedura;
 Pliaţi pătura la picioarele pacientului;
 Înveliţi pacientul cu un pled încălzit;
 Spălaţi-vă mâinile, îmbrăcaţi mănuşi de cauciuc.
1. La pacienta care se poate ridica în poziţie şezândă:
a) Dezbrăcarea cămăşii:
 Ridicaţi şezutul pacientei şi trageţi în sus cămaşa;
 Ridicaţi apoi pacienta în poziţie şezândă dacă este posibil;
 Rulaţi cămaşa pană la ceafă şi treceţi cămaşa peste cap;
 Scoateţi mânecile prin coborârea braţelor;
 Introduceţi cămaşa murdară în sacul de rufe;
 Observaţi punctele de sprijin;
 Pudraţi cu talc.
60
b) Îmbrăcarea cămăşii:
 Rulaţi cămaşa curată de la poale către guler;
 Rulaţi pe rând fiecare mânecă şi îmbrăcaţi braţele;
 Treceţi cămaşa curată şi caldă deasupra capului lăsând-o să alunece până lângă şezut;
 Ridicaţi şezutul şi întindeţi bine cămaşa;
 Încheiaţi nasturii;
 Întindeţi şi fixaţi bine cearceaful de pat.
2. La pacienta care nu se poate ridica schimbarea (se face de către doua persoane):
a) Dezbrăcarea cămăşii:
 Ridicaţi şezutul introducând mâinile sub regiunea fesieră şi trageţi cat mai mult cămaşa spre
regiunea lombară;
 Întoarceţi pacienta cu blândeţe în decubit lateral şi strângeţi cămaşa până la axilă;
 Readuceţi pacienta în decubit dorsal, apoi decubit lateral de partea opusă şi strângeţi cămaşa;
 Readuceţi pacienta în decubit dorsal, ridicaţi uşor umerii şi trageţi cămaşa peste cap;
 Dezbrăcaţi braţele;
 Introduceţi cămaşa murdară în sac;
b) Îmbrăcarea cămăşii:
 Rulaţi cămaşa de la poale spre guler;
 Rulaţi pe rând fiecare mânecă şi îmbrăcaţi braţele;
 Ridicaţi capul şi umerii pacientei şi treceţi cămaşa peste cap;
 Întoarceţi cu blândeţe pacienta în decubit lateral şi întindeţi cămaşa;
 Readuceţi pacienta în decubit dorsal şi apoi decubit lateral de partea opusă şi procedaţi la fel;
 Aşezaţi pacienta în decubit dorsal, ridicaţi şi întindeţi bine cămaşa şi încheiaţi nasturii;
 Întindeţi şi fixaţi bine cearceaful de pat.
După efectuarea procedurii aşezaţi pacientul în poziţie comodă, observaţi starea pacientului, refaceţi
patul şi înveliţi pacientul cu pătură, verificaţi dacă pacientul se simte bine, apoi îndepărtaţi sacul cu
lenjerie murdară, îndepărtaţi învelitoarea, îndepărtaţi mănuşile şi spălaţi-vă mâinile.
2. TOALETA PACIENTULUI. IGIENA CORPORALĂ ŞI VESTIMENTARĂ
IGIENA PACIENŢILOR
Activitatea infirmierei constă în:
 Prelucrarea igienică a pacientului la internare ( îmbăierea prin duş, tăierea unghiilor, la nevoie
deparatizare)
 Însoţirea pacientului la salonul repartizat (după consultare, triere).
 Asigurarea cu lenjerie curată pentru fiecare pacient nou internat şi schimbarea acesteia ori de
cate ori este nevoie sau cel puţin o dată la 3 zile.
 La pacienţii care prezintă incontinenţă de urină sau fecale, la cei care au vărsături, supuraţii,
precum şi la copii mici, salteaua se acoperă cu o muşama sau o husa de plastic care se va spală şi
se va şterge cu soluţie dezinfectanta zilnic, precum şi ori de cate ori este nevoie.
 Asigurarea în timpul internării a toaletei zilnice a bolnavilor şi îmbăierea acestora cel puţin o
data pe săptămână si ori de cate ori este nevoie. Îmbăierea obligatorie în ziua dinaintea operaţiei
a pacienţilor ce se supun intervenţiilor chirurgicale (excepţie urgenţele).
 Asigurarea pentru fiecare pacient a lenjeriei curate de pat şi schimbarea acesteia la maximum 3
zile şi ori de cate ori este nevoie.
TOALETA PACIENTULUI IMOBILIZAT.
Baia parţială la pat
Scopul procedurii este menţinerea pielii în stare de curăţenie, prevenirea apariţiei leziunilor cutanate,
asigurarea stării de igienă şi confort a pacientului prin spălarea întregului corp pe regiuni, descoperind
progresiv numai partea care se va spăla.
Materiale necesare:
 Paravan;
 Şort de unică folosinţă;
61
  Masă mobilă pentru materiale, acoperită cu un câmp;
 Trei prosoape de culori diferite;
 Mănuşi de baie de culori diferite (faţă, trunchi şi membre, organe genitale);
 Mănuşi de unică folosinţă;
 Săpun neutru şi săpunieră;
 Perii de unghii;
 Foarfece pentru unghii / pilă de unghii;
 Perie de dinţi / pastă de dinţi;
 Pahar pentru spălat pe dinţi;
 Pahar cu soluţie antiseptică pentru gargară;
 Lighean/bazin cu apă caldă / termometru de baie;
 Ploscă (bazinet), găleata pentru apă murdară;
 Muşama, aleză;
 Cuvertură de flanelă /un cearceaf;
 Alcool mentolat;
 Pudră de talc;
 Deodorant;
 Pijamale şi lenjerie de pat curate;
 Sac pentru lenjeria murdară.
Pacientul va fi informat şi i se va explica procedur, stabilind de comun acord ora efectuării toaletei
ţinând seama de orarul mesei, investigaţiilor, tratamentului, se va aprecia starea pacientului pentru a
evita o toaletă prea lungă, obositoare, încurajaţi-l să se spele singur, asigurându-i independenţa şi
ajutându-l doar la nevoie, asigurand intimitatea pacientului, acesta va fi intrebat dacă are nevoie de
urinar sau ploscă.
Efectuarea procedurii
 Asiguraţi-va că temperatura din salon este peste 2 °C;
 Asiguraţi-vă că geamurile şi uşa sunt închise pe tot timpul procedurii;
 Aşezaţi paravanul în jurul patului;
 Umpleţi bazinul 2/3 cu apa caldă (37°C—38°C), controlând temperatura apei cu termometrul
de baie;
 Aşezaţi pacientul în poziţie decubit dorsal;
 Dezbrăcaţi şi acoperiţi cu cearceaf şi flanelă;
 Descoperiţi progresiv numai partea care se va spală;
 Puneţi în faţa bolnavului un prosop pentru a proteja învelitoarea.
Ordinea în care se efectuează toaleta
Faţă şi gât
 Spălaţi-vă mâinile;
 Îmbrăcaţi prima mănuşă de baie, umeziţi-o, şi spălaţi ochii de la comisura externă la cea
internă; folosiţi parţi separate din mănuşă pentru fiecare ochi;
 Ştergeţi imediat cu primul prosop;
 Spălaţi fruntea de la mijloc spre tâmple;
 Spălaţi cu mişcări circulare regiunea periorală şi perinazală;
 Insistaţi la urechi în şanţurile pavilionului şi regiunea retroauriculară;
 Spălaţi cu / fără săpun, limpeziţi de câteva ori cu apă şi ştergeţi imediat;
 Spălaţi gatul, limpeziţi;
 Uscaţi prin tamponare cu prosopul;
 Schimbaţi apa şi mănuşa.
Partea anterioara a toracelui
 Spălaţi cu mişcări ferme, insistaţi la axile;
 Limpeziţi şi uscaţi foarte bine, folosiţi deodorant, dacă pacientul doreşte;

62
  Insistaţi la femei, la pliurile submamare;
 Observaţi respiraţia pacientului şi eventuale iritaţii ale pielii sau alte modificări;
 Acoperiţi toracele.
Membrele superioare
 Mutaţi muşamaua şi aleza şi întindeţi-le sub întreg membrul superior, deasupra învelitorii;
 Spălaţi prin mişcări lungi şi blânde. Începeţi de la articulaţia pumnului spre umăr, stimulând
astfel circulaţia venoasă;
 Limpeziţi cu apă şi ştergeţi imediat cu al doilea prosop;
 Daca este posibil aşezaţi mana pacientului în bazinul cu apă caldă, pentru a tăia mai uşor
unghiile sau pentru a le curăţa. Spălaţi mâna pacientului cu săpun insistând în spaţiile
interdigitale. Limpeziţi cu apă şi uscaţi foarte bine.
 Spălaţi celălalt membru superior după acelaşi principiu.
Abdomenul
 Dezveliţi abdomenul pacientului;
 Insistaţi la nivelul pliurilor inghinale, unde datorită transpiraţiei şi lipsei de igiena a unor
persoane pot apărea foarte uşor iritaţii ale pielii;
 Insistaţi la nivelul ombilicului, procedaţi astfel:
a) îndepărtaţi depozitul de murdărie cu ajutorul unui tampon de vată îmbibat în benzină şi montat pe
un porttampon;
b) spălaţi ombilicul cu apă şi săpun
c) uscaţi foarte bine şi ungeţi regiunea cu vaselină
 Acoperiţi pacientul cu cearceaful şi flanela.
Partea posterioară a toracelui şi regiunea sacrată
 Aşezaţi pacientul în poziţie de decubit lateral, fiind susţinut de o altă infirmieră;
 Mutaţi muşamaua şi aleza şi întindeţi-le sub trunchiul pacientului;
 Spălaţi, limpezi şi uscaţi regiunea;
 Observaţi proeminenţele osoase şi verificaţi starea pielii în punctele de sprijin. La indicaţie
masaţi spatele pacientului cu alcool mentolat;
 Aplicaţi pudra de talc într-un strat foarte subţire;
 Acoperiţi spatele pacientului;
 Spălaţi regiunea anală dinspre faţă spre spate, astfel încât să evitaţi contaminarea regiunii
perineale. Limpeziţi şi uscaţi foarte bine regiunea;
 Observaţi atent starea pielii în zonele predispuse apariţiei escarelor.
Membrele inferioare
 Înlocuiţi apa, mănuşa de baie şi prosopul cu altele curate;
 Întindeţi muşamaua şi aleza sub jumătatea inferioară a pacientului;
 Readuceţi pacientul în decubit dorsal;
 Insistaţi la nivelul genunchiului, plicii poplitee, în regiunea tendonului lui Ahile şi a
calcaneului;
 Spălaţi cu apă şi supun prin mişcări blânde dinspre gleznă spre şold pentru a stimula circulaţia
venoasă;
 După fiecare săpunire limpeziţi bine cu apă şi uscaţi cu prosopul;
 Observaţi atent starea pielii în zonele predispuse apariţie escarelor;
 Spălaţi picioarele prin introducerea lor într-un bazin cu apă, aşezat pe pat. Protejaţi patul cu
muşamaua, această metodă uşurează curăţirea şi tăierea unghiilor!
 Pudraţi într-un strat foarte subţire plicile naturale;
 Tăiaţi unghiile;
 Acoperiţi pacientul cu cearceaful şi flanela.
Organele genitale şi regiunea perianală
 Încheie toaleta la pat a pacientului. Dacă starea generală a pacientului îi permite, acesta se
poate spăla singur;
63
  Înlocuiţi apa, mănuşa de baia şi prosopul cu altele curate;
 Îmbrăcaţi mănuşa de unică folosinţă;
 Aşezaţi bolnavul în poziţie ginecologică;
 Izolaţi patul cu muşama şi aleză pe care le introduceţi sub regiunea sacrată;
 Introduceţi plosca sub pacient;
 Îmbrăcaţi mănuşa de baie peste mănuşa de cauciuc;
 Spălaţi regiunea genitală dinspre anterior spre posterior. Folosiţi săpun neutru (neiritant pentru
piele şi mucoase);
 Limpeziţi cu apă curată foarte atent pentru îndepărtarea săpunului (se poate face cu ajutorul
unui jet de apă turnat dintr-o cană);
 Puteţi folosi tampoane şi o pensă porttampon, având grijă să curăţaţi toate pliurile şi să
schimbaţi des tampoanele pentru a nu transporta germeni dinspre regiunea anală spre cea
genitală;
 Îndepărtaţi bazinetul de sub pacient şi ştergeţi foarte bine organele genitale şi regiunea din jur
folosind al treilea prosop.
După efectuarea procedurii la indicaţie, fricţionaţi cu alcool mentolat, în special regiunile predispuse la
escare, pentru activarea circulaţiei sanguine, schimbaţi lenjeria de corp şi pat şi întindeţi bine pătura
pentru a nu jena pacientul, acoperiţi pacientul şi asiguraţi-vă că este intr-o poziţie de confort fizic şi
psihic, supravegheaţi funcţiile vitale, dacă pacientul este purtător de sonde asiguraţi-vă că sunt
permeabile şi bine poziţionate, apoi strângeţi materialele folosite şi lenjeria murdar în recipiente
speciale (saci), curăţaţi materialele în vederea dezinfecţiei şi depozitării, indepărtaţi mănuşile şi
spălaţi-vă mâinile.
Toaleta ochilor, nasului, si a cavităţii bucale la pacientul inconştient se v-a face conform indicaţiilor
şi sub supravegherea asistentului medical.
Igiena cavităţii bucale
Scopul procedurii este indepărtarea plăcii bacteriene, reducerea posibilităţilor de infecţie, indepărtarea
gustului şi mirosului neplăcut al cavităţii bucale, să promoveze confortul pacientului.
- La pacientul conştient -
Materiale necesare:
 Periuţa personală;
 Pasta de dinţi cu fluor;
 Pahar cu apa;
 Tăviţa renală (recipient) pentru apa folosită;
 Aţa dentară;
 Şervetele de hârtie, prosop, muşama;
 Apa de gură, dacă e solicitată;
 Tava pentru materiale.
Pacientul va fi informat şii se va explica necesitatea menţinerii igienei cavităţii bucale, se vor aprecia
resursele fizice ale pacientului pentru a stabili modul de participare a acestuia, capacitatea de
autonomie, se va aşeza pacientul în poziţia adecvata si se va pune un prosop in jurul gatului, dacă
starea permite iar capul va fi uşor ridicat şi sprijinit pe o pernă protejată cu prosop
Efectuarea procedurii
 Aduce ţi materialele pregătite lângă pacient;
 Ajutaţi pacientul să se aşeze în poziţie adecvată stării sale;
 Serviţi pacientului periuţa cu pasta şi paharul cu apă;
 Susţineţi tăviţa renală sub bărbia pacientului sau în aproprierea feţei acestuia aşezată pe perna
acoperită cu muşama şi prosop;
 Sfătuiţi pacientul să perie dinţii timp de 2-3 minute de sus în jos, pe ambele feţe pentru
îndepărtarea depozitelor sau resturilor de alimente;
 Invitaţi pacientul să-şi clătească gura cu multă apă şi la sfârşit cu apă de gură dacă doreşte.
Întreţinerea protezelor dentare

64
Materiale necesare
 Pahar mat;
 Periuţă;
 Pasta de dinţi;
 Mănuşi de unică folosinţă.
Efectuarea procedurii
 Rugaţi pacientul conştient să-şi scoată proteza, să o cureţe şi noaptea să o pună intr-un pahar
propriu netransparent;
 Asiguraţi intimitatea acestuia dacă se jenează să-şi scoată proteza în prezenţa altor persoane;
În cazul pacientului inconştient:
 Îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă;
 Prindeţi proteza cu o bucată de tifon şi îndepărtaţi-o cu blandeţe;
 Spălaţi proteza cu pastă şi periuţă;
 Păstraţi proteza într-un pahar special, mat;
 Redaţi pacientului proteza când îşi recapătă starea de conştienţă – clătiţi proteza înainte
Îngrijirea unghiilor
Scopul este indepărtarea depozitului subunghial si obţinerea unei aparenţe îngrijite a pacientului.
Materiale necesare:
 Apă şi săpun, bazin (lighean);
 Periuţă de unghii;
 Forfecuţă şi pilă de unghii;
 Prosop, aleză;
 Mănuşi de unica folosinţa.
Pacientul va fi informat asupra necesităţii procedurii, va fi aşezat în poziţie de decubit dorsal cât mai
comod;
Efectuarea procedurii:
 Spălaţi-vă mâinile şi îmbrăcaţi mănuşile;
 Introduceţi mâna/piciorul pacientului în bazinul cu apă calda şi săpun pentru cca. 5 minute;
 Aşezaţi apoi mana/ piciorul pe un prosop, timp în care introduceţi în bazin cealaltă mană ,
respectiv picior;
 Tăiaţi cu mare atenţie unghiile, la nivelul degetului, apoi piliţi-le; fragmentele tăiate strângeţi-le
pe o bucată de pânză (aleză) sau un prosop.
Apoi strângeţi apoi materialul folosit si indepărtaţi-vă mănuşile şi spălaţi-vă mâinile.
Atentie la riscul de infecţii - panariţiu.
Îngrijirea părului
Îngrijirea zilnică a părului prin pieptănare
Scopul procedurii este menţinerea igienei părului şi a stării de bine a pacientului, unui aspect fizic
plăcut şi păstrarea demnităţii.
Materiale necesare:
 Pieptene şi perie personale;
 Clame, panglici;
 Un prosop sau o aleză.
Pacientului i se va explica necesitatea menţinerii igienei părului se vor evaluaţi resursele
pacientului/pacientei pentru a stabili dacă îşi poate pieptăna singur/singură părul sau are nevoie de
ajutor, se va aşeza pacientul/pacienta într-o poziţie comodă, se va acoperi umerii sau perna cu un
prosop, o bucată de pânză, în funcţie de poziţia pacientului/pacientei.
Efectuarea procedurii:
 Serviţi pacientul/pacienta cu materialele necesare şi ajutaţi-l să se pieptene singur;
 Aşezaţi pacientul/pacienta într-o poziţie confortabilă;
 Acoperiţi umerii sau perna pacientului/pacientei cu un prosop sau aleză;
 Îmbrăcaţi mănuşi dacă pacientul prezintă leziuni la nivelul scalpului;
65
  Pieptănaţi şi periaţi părul scurt, pe rând pe fiecare parte;
 Împletiţi părul lung având grijă să nu jeneze pacientul/pacienta când stă în decubit;
 Observaţi eventualele leziuni ale scalpului cât şi aspectul părului.
După efectuarea procedurii aşezaţi pacientul în poziţie confortabilă (dacă este cazul), reaşezaţi părul,
indepărtaţi materialele folosite şi eventualele fire de păr căzute.
Îngrijirea părului prin spălare
Scopul procedurii este menţinerea igienei părului şi a stării de bine a pacientului, indepărtarea
excesului de sebum.
Materiale necesare:
 Lighean;
 Găleată pentru colectarea apei folosite;
 Vas cu apă caldă, termometru de baie;
 Şampon;
 Muşama şi aleză;
 Prosoape;
 Uscător de păr;
 Perie, piaptăn;
 Paravan;
 Mănuşi de unică folosinţă.
Pacientul va fi informat şi se va stabili de comun acord ora spălării se vor evalua resursele pacientului/
pacientei pentru a putea aprecia contribuţia acestuia, se va asigura poziţia în funcţie de starea generală,
la indicaţia asistentului medical:
1) şezând, pe scaun cu spatele sau cu faţa spre lavoar (sau în picioare aplecat deasupra lavoarului)
2) şezând pe un scaun cu spătar alături de care se aşează al 2-lea scaun pe care se pune ligheanul;
3) decubit dorsal cu toracele uşor ridicat şi cu salteaua îndoită sub torace lăsând somiera liberă spre
capătul patului;
4) decubit dorsal, orientat oblic, cu capul spre marginea patului.
Efectuarea procedurii:
 Asiguraţi-vă că temperatura din salon este de peste 2 °C, geamurile şi uşa sunt închise;
 Asiguraţi intimitatea izolând patul cu un paravan;
 Spălaţi mâinile şi îmbrăcaţi mănuşile;
 Procedaţi în continuare în funcţie de poziţia aleasă şi starea pacientului.
Cu pacientul în poziţie şezând:
 Aşezaţi pacientul pe un scaun sau în faţa lavoarului.
Cu pacientul în poziţie de decubit:
 Rulaţi salteaua şi acoperiţi cu muşama şi aleza pe care se sprijină spatele şi capul pacientului /
pacientei;
 Aşezaţi ligheanul pe partea de somieră rămasă liberă şi introduceţi capătul liber al muşamalei
făcut sul în găleată pentru a permite scurgerea apei;
 Aşezaţi pacientul/pacienta oblic pe pat cu capul spre margine. Introduceţi sub capul şi umerii
pacientului/pacientei muşamaua şi aleza. Aşezaţi găleata pentru colectarea apei murdare în
vecinătatea patului şi introduceţi capătul liber al muşamalei făcut sul în găleată;
 Susţineţi cu o mână (dacă este cazul) capul pacientului, iar cu cealaltă umeziţi şi şamponaţi
părul. Apelaţi la ajutorul altei persoane (dacă este necesar);
 Masaţi uşor pielea capului cu vârful degetelor şi spălaţi de 2-3 ori;
 Limpeziţi cu multă apă;
 Acoperiţi părul cu un prosop cald şi ştergeţi bine;
După efectuarea procedurii ajutaţi pacientul/ pacienta să se aşeze în pat, evitaţi curenţii de aer,
acoperiţi capul pacientului/ pacientei dacă este necesar sau solicită, apoi indepărtaţi apa murdară şi
materialele folosite, curăţaţi şi dezinfectaţi materialele folosite, aşezaţi-le la locul de păstrare,
indepărtaţi mănuşile şi spălaţi mâinile.

66
3. POZIŢIA PACIENTULUI ÎN PAT
Pacientul în pat poate să se afle într-o poziţie activă, pasivă sau forţată in functie de starea sa sau
terapie.
Poziţia activă – este cea a pacienţilor aflaţi în stare bună, care sunt mobili şi nu au nevoie de ajutor
pentru a se mişca.
Poziţia pasivă – este poziţia pacienţilor aflaţi în stare gravă, lipsiţi de forţa fizică, care au nevoie de
ajutor pentru orice mişcare.
Poziţia forţată – se referă la o poziție neobișnuită impusă de boală sau de necesitatea efectuării unui
tratament.
POZIŢII ÎN DECUBIT
Se înţelege prin decubit atitudinea unui corp întins pe un plan orizontal, atitudine care poate fi în :
Decubit dorsal orizontal
 pacientul este aşezat pe spate fără pernă, cu membrele inferioare întinse şi picioarele menţinute
în unghi drept.
Decubit dorsal
 cu una sau două perne sub cap.
Decubit lateral
 pacientul este culcat pe o parte, cu o pernă sub cap;
 pacientul se sprijină pe umăr şi braţ. Membrul inferior care vine în contact cu suprafaţa patului
este întins, iar celălalt îndoit. Decubitul lateral trebuie schimbat în mod regulat, regiunea
trohanteriană fiind expusă cu uşurinţă la escare.
Decubit ventral
 pacientul este culcat pe abdomen fără pernă, cu capul întors într-o parte, braţele fiind întinse
de-a lungul corpului sau flectate, aşezate la stânga şi la dreapta capului, cu partea palmară pe
suprafaţa patului. Această poziţie este recomandată pentru toţi pacienţii inconştienţi, asigurând
permeabilitatea căilor aeriene superioare, împiedicând căderea limbii, iar în cazul vărsăturilor
dă posibilitatea eliminării acestora la exterior.
Poziţia şezând
 este acea poziţie în care bolnavul este menţinut şezând în patul său, prin realizarea unui unghi
de 45 cu ajutorul somierei articulate, sau în paturile cu somieră rigidă cu ajutorul
rezemătorului de spate al pernelor.
 pentru ca pacientul să se menţină fără efort în această poziţie, ambele sunt în semiflexie pe
coapse, sub genunchi se plasează un sul, cu precauţie, pentru a nu favoriza staza venoasă.
 pentru cardiaci se pune sub fiecare antebraţ câte o perniţă care să realizeze un plan înclinat,
astfel încât mâinile să fie mai ridicate decât coatele, pentru a uşura circulaţia venoasă.
Poziţia semişezând
 se realizează sprijinindu-se spatele bolnavului cu două perne. Ca şi poziţia şezândă, uşurează
respiraţia, circulaţia, ambele fiind interzise bolnavilor cu tulburări de deglutiţie, comatoşilor, în
cursul anesteziei generale.
Poziţia cu gambele atârnate
 este specifică bolnavilor cu insuficientă cardiacă, şi se realizează la marginea patului din
poziţia şezândă;
 sub picioarele bolnavului se aşează un taburet.
Poziţia şezândă în fotoliu
 bolnavul este aşezat confortabil în fotoliu şi bine acoperit. Va fi îmbrăcat comod pentru a
facilita circulaţia.
POZIŢII ÎNCLINATE
Poziţia declivă ( Trendelenburg )
 această poziţie cu capul coborât se obţine prin ridicarea extremităţii distale a patului.
 poziţia este indicată în anemii acute grave, hemoragii ale membrelor inferioare şi ale organelor
genitale şi pentru a favoriza eliminarea secreţiilor din căile respiratorii superioare.
Poziţia proclivă sau poziţia oblică
67
  cu capul mai sus, se obţine prin ridicarea extremităţii proximale a patului.
Poziţia ginecologică
 se realizează în pat sau pe masa de examinare, culcând bolnava pe spate, cu genunchii
îndepărtaţi şi coapsele flexate pe abdomen.
Poziţia genupectorală
 se aşează pacientul în genunchi, aceştia fiind uşor îndepărtaţi, pieptul atinge planul orizontal,
iar capul este într-o parte.
4. MOBILIZAREA PACIENTULUI
Mobilizarea se face în funcţie de:
· natura bolii
· starea generală
· tipul de reactivitate a pacientului
Scopul procedurii este prevenirea complicaţiilor si stimularea tonusului fizic şi psihic.
Materiale necesare
 Cadru mobil;
 Agăţători;
 Baston;
 Cârje.
Pacientul va fi anunţat pacientul şi i se vor descrie mişcările care se vor face, se vor evalua resursele
fizice ale pacientului, pacientul va fi ajutat să se îmbrace corespunzător.
Tipul de mobilizare şi durata procedurii vor fi stabilite de echipa medicală ( medic, asistent medical )
1. Mobilizarea pasivă:
 Faceţi mişcări de flexie şi rotaţie ale capului;
 Continuaţi să faceţi exerciţii ale membrelor superioare şi inferioare prin mişcări de flexie,
extensie, abducţie, adducţie, supinaţie şi pronaţie - mobilizaţi toate articulaţiile cu blândeţe;
 Comunicaţi cu pacientul pentru a afla dacă are dureri şi observaţi faciesul;
 Masaţi membrele în sensul circulaţiei de întoarcere.
2. Ridicarea în poziţie şezând:
a) În pat
 Ajutaţi pasiv pacientul să se ridice şi sprijiniţi-l cu perne sau folosiţi rezemătorul mobil;
 Montaţi deasupra patului o agăţătoare mobilă şi stimulaţi pacientul să se ridice, sprijinindu-l cu
perne dacă este necesar.
b) La marginea patului:
 Executarea de către o singură persoană:
o Introduceţi o mână sub regiunea omoplaţilor, iar cealaltă sub regiunea poplitee;
o Dacă este cazul rugaţi pacientul să se prindă de gâtul dumneavoastră;
o Rotiţi picioarele pacientului într-un unghi de ° şi lăsaţi-le să atârne uşor la marginea
patului;
o Observaţi faciesul pacientului.
 Executarea de către 2 persoane:
o Aşezaţi-vă spre capul pacientului şi introduceţi mâinile sub omoplaţi;
o Rugaţi ajutorul să introducă mâinile sub regiunea poplitee;
o Sincronizaţi mişcările şi ridicaţi spatele pacientului rotind picioarele cu ° şi aduceţi-le
la marginea patului;
o Menţineţi pacientul în această poziţie - la început câteva minute, apoi creşteţi treptat
timpul;
o Reaşezaţi pacientul pe pat, executând mişcările în sens invers.
c) Aşezarea pacientului în fotoliu
 Aşezaţi pacientul la marginea patului;
 Oferiţi pacientului papucii;
 Aşezaţi fotoliul cu rezemătoarea laterală lipită de marginea patului;

68
  Aşezaţi-vă în faţa pacientului şi introduceţi mâinile sub axile, rugându-l să ţină capul întors
într-o parte;
 Dacă aveţi ajutor, aşezaţi-vă de o parte şi de alta a pacientului;
 Prindeţi fiecare pacientul pe sub axilă şi ridicaţi-l în picioare;
 Rotiţi pacientul cu spatele spre fotoliu şi aşezaţi-l cu grijă în fotoliu;
 Acoperiţi pacientul cu un pled dacă situaţia o cere (temperatură mai scăzută în încăpere);
 Reaşezaţi pacientul în pat executând mişcările în sens invers.
d) Ridicarea pacientului în poziţie ortostatică
 Repetaţi mişcările de aducere a pacientului în poziţie şezând, cât mai aproape de marginea
patului;
 Aşezaţi-vă de o parte a pacientului şi sprijiniţi-l de sub axile;
 Ridicaţi pacientul în picioare;
 Observaţi faciesul pacientului şi menţineţi-l în ortostatism câteva minute;
 Întrebaţi pacientul dacă se simte bine;
 Aşezaţi pacientul pe pat dacă acuză ameţeli;
 Reaşezaţi pacientul pe pat executând mişcările în ordine inversă.
e) Efectuarea primilor paşi
 Întrebaţi echipa medicală (medicul, asistentul medical) dacă pacientul se poate deplasa;
 Ridicaţi pacientul mai întâi în poziţie şezând cât mai aproape de marginea patului şi apoi în
ortostatism;
 Sprijiniţi pacientul de braţ şi apoi ajutaţi-l să facă primii paşi prin salon;
 Creşteţi distanţa de deplasare în funcţie de recomandarea medicală;
 Oferiţi pacientului un cadru mobil dacă starea generală îi permite să se deplaseze singur;
 Supravegheaţi pacientul în timpul deplasării;
 Încurajaţi pacientul să se ridice şi să se deplaseze pe măsură ce starea generală permite.
După efectuarea procedurii observaţi starea pacientului, aşezaţi pacientul în poziţie comodă, intindeţi
lenjeria pentru a preveni apariţia escarelor. Apoi aşezaţi materialele folosite la locurile de depozitare, si
spălaţi mâinile.
5. TRANSPORTUL ŞI ÎNSOŢIREA PACIENŢILOR
Transportul bolnavului în spital este o etapă importantă deoarece efectuat cu întârziere sau în condiţii
neadecvate poatedetermina agravarea bolii sau chiar decesul bolnavului.
Transportul primar
– transportul bolnavului la spital de la locul de muncă, de la domiciliu sau de la locul accidentului.
Riscul este mai mare, deoarece bolnavul este transportat nepregătit şi fărăun diagnostic cunoscut.
Transportul secundar
– transportul bolnavului de la un spital la altul sau la domiciliu,de la o secţie la alta, de la servicii de
diagnostic şi tratament, precum şi mutarea lui de la un salon la altul. Bolnavul fiind sub îngrijire,
transportul poate fi pregătit şi efectuat în funcţie destarea lui. În spital, bolnavul care nu se oatedeplasa
sau căruia îi este contraindicată deplasarea se transportă cu: brancardă , cărucior, fotoliu şi pat rulant
sau cu ascensorul.
Scop:
Deplasarea bolnavului, în stare imobilizată, la diferite servicii de investigaţii, diagnostic şi tratament.
Materiale necesare:
- targă;
- cărucior;
- pătură (pentru targă) sau saltea subţire pentru cărucior;
- muşama, aleză; cearşaf;
- o pernă subţire;
- două pături (pentru învelit bolnavul).
A. Transportul cu brancarda (targa)
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor:
69
2.Efectuarea tehnicii
Cei doi brancardieri aduc targa de-a lungul patului,
Ridicarea bolnavului efectuată de trei persoane.
Bolnavul este ridicat din pat de trei persoane:
-i capul, spatele şi conduce acţiunea de
mobilizare şi transport;
-sac rată şi membrele superioare;

P.I comandă manevra numărând 1, 2, 3; la comanda ,,3” bolnavul este ridicat şi se face un pas înapoi.
Brancardierii aduc targa în poziţie orizontală sub bolnav, pe care cele trei persoane îl vor aşeza cu
grijă.
Se acoperă bolnavul cu cele două pături.
Cei doi brancardieri pornesc la comandă de pe loc cu paşi schimbaţi, pentru a micşora oscilaţiile tărgii.
Asistenta sau brancardierul din spate va supraveghea bolnavul în timpul transportului.
Bolnavul este transportat cu faţa înainte, pentru a-i da sentimentul de siguranţă în timpul deplasării.
B. Transportul cu căruciorul
Căruciorul este specific secţiilor de chirurgie, pentru sala de operaţie, reanimare. Are 3-4 roţi
pneumatice şi o pânză întinsă ca la brancardă, având înălţimea mesei de operaţie.
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor:
Se pregăteşte căruciorul, cu lenjeria curată.
2. Efectuarea tehnicii
invers.

-o parte, pentru a evita aspirarea vărsăturii.

er.
C. Transportul cu fotoliul rulant
Bolnavii slăbiţi, convalescenţi sau cu afecţiuni ale membrelor inferioare sunt transportaţi cu fotoliul
rulant, la serviciile de diagnostic şi tratament.
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor
Se pregătesc fotoliul cu pătură, cearşaf, muşama şi aleză.
2. Pregătirea bolnavului:

3. Efectuarea tehnicii:
în care acesta nu se poate ridica în
picioare. Dacă bolnavul nu se poate ridica din pat, mutarea lui în fotoliu se va face de catre două
persoane.
-l sprijină.
şi cu şosete.

apucă bolnavul cu o mână sub axilă, iar cu cealaltă din regiunea poplitee şi-l ridică,
aşezându-l în fotoliu.

fotoliului. Membrele inferioare vor fi acoperite cu cearşaf şi pătură.

mersului şi supravegheat de soră.

D. Transportul cu patul rulant
70
Dacă bolnavul este în stare gravă sau nu poate fi mobilizat, este transportat cu patul rulant pentru:
explorări funcţionale, examinări radiologice, mutări dintr-un salon în altul, curăde aer pe terase.
Paturile sunt prevăzute cu roţi sau pot fi racordate la un dispozitiv cu roţi, orice pat poate deveni astfel
„rulant”.Acest sistem de transport reduce la jumătate numărul transbordărilor, bolnavul fiind astfel
menajat.
E. Transportul cu ascensorul
Transportul bolnavilor cu targa, căruciorul, fotoliul sau patul rulant, între diferite niveluri ale unui
spital, se face cu liftul. Lifturile sunt spaţioase şi prevăzute cu uşi largi.
Etape de execuţie:
1. Efectuarea tehnicii:

înaintea bolnavului şi trage patul.

Transportul cu căruciorul sau fotoliul rulant – brancardierul intră primul în ascensor şitrage după el
mijlocul de transport, astfel ca bolnavul să fie poziţionat cu privirea spreuşa liftului.
ăruciorul este împins afară din lift, infirmiersa rămânând în spatele
bolnavului.
Observaţie!
• Este obligatorie transportarea cu căruciorul a următorilor bolnavi: în stare de şoc; somnolenţi, în
comă; astenici, adinamici, febrili, epuizaţi; cu insuficienţă cardio- pulmonară gravă; suspecţi sau
confirmaţi cu infarct miocardic, cu tulburări nervoase şi de echilibru; cu afecţiuni ale membrelor
inferioare; scoşi din sala de operaţie după intervenţie; după naştere, femeile sunt scoase din sala de
naştere cu căruciorul.
6. PREVENIREA ESCARELOR
Ce sunt escarele
Cunoscute sub denumirea de ulcer de decubit (sau ulcer de presiune), escarele sunt leziuni care apar la
suprafața pielii ca urmare a unei presiuni foarte mari care se manifestă într-o anumită parte a corpului
pe o perioada îndelungată (săptămâni, luni). Astfel, se resimte o compresie intensă, care diminuează
semnificativ fluxul de sânge în zona respectivă, ceea ce duce la moartea țesuturilor, la apariția
ulcerațiilor şi a plăgilor deschise și foarte dureroase.
Escarele se formează preponderent la persoanele a căror condiție medicală nu le permite să se miște
prea mult, care sunt imobilizate fie la pat, fie în căruciorul cu rotile. Aceste leziuni se dezvoltă rapid și,
cu tratamentul potrivit, pot fi ținute sub control, însă nu se pot vindeca de tot. În schimb, dacă sunt
luate din timp măsurile necesare pentru prevenirea lor, afecțiunea nu va afecta sănătatea corpului.
Tipuri de escare
Clasificarea escarelor diferă în funcție de manifestarea lor. De exemplu, unele sunt uscate și nu secretă
lichid, pe când altele sunt umede, ulcerații care secretă lichid și pătează pansamentul. Apoi, dacă ne
gândim la reacțiile pe care le generează, putem diferenția între escarele sensibile, care sunt foarte
dureroase, și cele insensibile, în urma cărora nu se resimt manifestări puternice.
În ce zone apar escarele
Escarele apar în zonele preponderent osoase (zona lombară și sacrală, coate, glezne, umeri, gambe,
șolduri), care intră adesea în contact cu suprafața patului sau a scaunului cu rotile.
Explicația pentru apariția acestora în astfel de zone este simplă: din cauza imobilizării, se produce o
presiune foarte mare, o încordare intensă, mai ales în părțile dure ale corpului, unde oasele sunt
apropiate de piele. În consecință, țesuturile nu mai sunt bine irigate cu sânge, iar celulele din această
regiune sunt compromise. Astfel, se produce o înroșire a zonei respective, urmată de instalarea durerii
și de apariția unor leziuni.
Care sunt stadiile escarelor
Un aspect important de menționat atunci când vine vorba despre escare este că există mai multe stadii
ale dezvoltării lor, în funcție de intensitatea și consecințele pe care le au:
 Stadiul I: în această etapă, textura pielii încă este intactă, dar sunt porțiuni unde se resimte o
oarecare durere la atingere. Poate apărea și o ușoară umflătură roșiatică în zona afectată;
 Stadiul al II-lea: principalul semn al acestei faze este prezența unei răni deschise, o ulcerație
superficială, de culoare roșie;
71
  Stadiul al III-lea: este o etapă în care escarele se transformă într-o rană adâncă, iar țesuturile
sunt distruse;
 Stadiul al IV-lea: în ultima și cea mai severă fază, poate apărea o infecție, există leziuni
inclusiv la nivelul mușchilor, oaselor și tendoanelor, care sunt descoperite, iar țesuturile sunt
profund afectate.
Care sunt cauzele apariției escarelor
Printre cauzele care fac pielea să fie vulnerabilă, contribuind la formarea escarelor se numără:
 Mobilitate limitată – imobilizat la pat, dizabilitate fizică, etc.
 Leziuni la nivelul epidermei
 Îngrijirea necorespunzătoare a pielii
 Probleme generale de sănătate – subnutriţie, deficienţă de proteine, etc.
 Ateroscleroză, diabet
 Expunerea prelungită la umezeală, ce poate fi cauzată de alegerea greşită a produsului
absorbant
 Temperatura ambientală prea ridicată, ce cauzează transpiraţie în exces şi iritaţii ale pielii
 Lenjerie şi articole de îmbrăcăminte fabricate din materiale artificiale, ce pot irita pielea
 Cusături interioare în haine, nasturi, resturi de alimente pe saltea.
 Presiunea constantă asupra unor părți ale corpului care nu mai sunt oxigenate și irigate
corespunzător, pentru că fluxul de sânge din aceste zone este limitat. Sângele joacă un rol
esențial în transportul oxigenului și al substanțelor nutritive către organe și țesuturi. Dacă nu
primește acești nutrienți, pielea începe să se deterioreze și, în cele din urmă, este complet
distrusă;
 Fricțiunea, care se întâmplă atunci când pielea care intră în contact cu hainele sau cu lenjeria de
pat ajunge să se irite, devenind vulnerabilă și predispusă la răni și leziuni accentuate.
Care sunt primele semne ale escarelor
Dacă sunt observate și tratate rapid, escarele pot fi ținute sub control, fără să apară complicații majore.
Există, bineînțeles, câteva semne în funcție de care pot fi recunoscute încă din etapa de formare:
 Inițial, zona se înroșește și nu se mai albește nici în momentul în care este exercitată presiune
asupra ei cu ajutorul degetelor. De asemenea, poate apărea o ușoară inflamație, iar pielea este
mai sensibilă la atingere;
 Se resimte și o diferență de temperatură: zona afectată poate fi mai caldă sau mai rece decât alte
suprafețe ale pielii;
 Apar ulcerații, răni care se extind și care pot ajunge inclusiv la mușchi și oase. În plus, se poate
forma și o infecție, care cauzează puroi;
 În ultimele stadii ale escarelor, infecția se dezvoltă, iar leziunea profundă distruge inclusiv
oasele și mușchii.
Important de precizat este faptul că ulcerul de decubit trebuie tratat cât mai repede, pentru că, dacă nu
se intervine la timp asupra lui și dacă se ajunge la infecții și leziuni serioase, poate cauza inclusiv
decesul pacientului.
Care este tratamentul indicat în cazul escarelor
Tratamentul escarelor se face în funcție de stadiul în care se află leziunile. Primul și cel mai important
pas este îndepărtarea presiunii asupra zonei afectate prin schimbarea poziției pacientului, astfel încât
fluxul sanguin să poată ajunge cu ușurință la țesuturi.
Următorul pas ține de igiena zonelor cu escare, care trebuie curățate cu apă și săpun și tamponate cu
delicatețe, pentru a se usca. Rănile nu trebuie spălate sau șterse prin frecare. Pansamentele pe bază de
substanțe hidroactive pot ajuta în acest caz: acestea contribuie la hidratarea pielii afectate și previn
formarea unor leziuni noi. De asemenea, este important ca pacientul să poarte haine curate, din
materiale moi, care să nu-i irite pielea. Acest lucru este valabil și pentru lenjeria de pat cu care intră în
contact pe durata imobilizării.
În cazurile severe de escare, când leziunile ajung la nivelul mușchilor și al oaselor, care încep să se
vadă, pentru că pielea care le acoperea este distrusă, supravegherea medicală constantă este
obligatorie. Dacă există o infecție, trebuie dezinfectată, în primul rând, zona în care există puroi, astfel
încât să nu se extindă secrețiile. Urmează aplicarea unor pansamente și soluții pe bază de substanțe
72
hidroactive, care să ajute la vindecarea țesuturilor distruse și la închiderea plăgilor care, adesea, pot
necesita și o intervenție chirurgicală de reconstrucție plastică.
Metodele de prevenire a escarelor
Pentru că prevenția este întotdeauna mai bună decât tratamentul, imediat după identificarea cauzelor și
a factorilor de risc cu potențial în formarea escarelor, trebuie să se ia măsuri de prevenire a ulcerului de
decubit.
 În cazul persoanelor imobilizate la pat sau în scaunul cu rotile, primul și cel mai important pas
este schimbarea poziției din două în două ore (dacă se poate și mai des, cu atât mai bine),
pentru evitarea acumulării de presiune în unele zone ale corpului;
 Pacienții care stau în scaunul cu rotile și își pot mișca partea superioară a corpului, se pot folosi
de mâini pentru a se ridica pentru câteva secunde și pentru a-și schimba mai des poziția;
 Mutarea pacientului dintr-un loc în altul (din pat în scaunul cu rotile sau în alt pat, de exemplu)
se face prin ridicarea lui, nu prin tragere;
 Pernele care previn formarea unor zone de presiune sunt, la rândul lor, indicate în prevenirea
escarelor. Acestea pot fi așezate sub regiunile preponderent osoase, cum ar fi genunchii sau
coatele;
 De asemenea, asigurarea unei poziții confortabile a pacientului este foarte importantă. Pernele
puse sub cap sau sub spate, care îl înalță, pot fi de ajutor;
 Nu în ultimul rând, alimentația joacă un rol esențial pentru sănătatea organismului. Consumul
de lichide și produse bogate din punct de vedere nutrițional este un aspect ce nu trebuie neglijat
atunci când vine vorba de prevenirea escarelor.
Ingrijirea persoanei cu (risc de) escare
Escarele apar, de cele mai multe ori, în cazul bătrânilor imobilizați la pat, însă această problemă se
poate manifesta și la adulții tineri, care, ca urmare a unor probleme de sănătate, ajung să nu se mai
poată mișca. Aceste persoane au nevoie de supraveghere constantă, motiv pentru care cei care le
îngrijesc pot fi atenți la anumite semne, pentru a preveni dezvoltarea ulcerului de decubit sau a altor
complicații.
Concret, ce poate face infirmiera care îngrijeste persoanele cu (risc de) escare?
 Să îi ajute să își schimbe poziția la fiecare două ore și să se asigure că pacienții lor se simt
confortabil;
 Să se ocupe de igiena personală a celor suferinzi, inclusiv de schimbarea scutecelor, în cazul
persoanelor imobilizate la pat;
 Să verifice constant zonele în care sunt sau ar putea apărea escarele și să le îngrijească atent,
folosind produse hidratante;
 Să se ocupe de curățenia spațiului în care se află pacientul, punând accent pe igiena lenjeriei de
pat și a hainelor care intră în contact cu pielea celui care are escare;
 Să îi ajute pe cei aflați în grija lor să mănânce alimente bogate din punct de vedere nutrițional și
să consume lichidele necesare bunei funcționări a organismului.
Tratamentul preventiv
Persoanele sănătoase care îşi pot controla muşchii şi care sunt capabile sa reacţioneze la senzaţia de
disconfort, nu vor avea niciodată această problemă. Escarele se dezvoltă în special în cazul persoanelor
imobilizate sau cu mobilitate limitată.
Nu ignoraţi simptomele!
Roşeaţa pielii ce nu dispare, inflamaţii apărute în zonele supuse presiunii, epiderma deteriorată –
aceste simptome nu trebuie ignorate de îngrijitori. O igiena corespunzătoare şi observarea constantă a
pielii sunt parte esenţială a tratamentului preventiv.
Încercaţi să eliminaţi factorii de risc
• Poziţia corpului trebuie schimbată la fiecare 2-3 ore.
• Eliminarea presiunii prelungite asupra pielii. Dacă utilizatorul are deja probleme cu escarele,
zonele afectate trebuie protejate împotriva presiunii.
• Evitaţi frecarea pielii, când aşezaţi pacientul într-o parte, încercaţi să separaţi picioarele cu o
pernă.
• Alegeţi doar lenjerie intimă din materiale naturale, ce permit pielii să respire.
73
• Lenjeria trebuie să fie întotdeauna uscată – dacă se întamplă ca utilizatorul să ude patul
schimbaţi imediat lenjeria.
• Preveniţi rănile sau zgârieturile – tăiaţi şi piliţi cu regularitate unghiile.
Utilizaţi echipament special de prevenire a escarelor
• Saltea ce reduce presiune asupra pielii
• Perne anti escare
• Aleze igienice
• Lenjerie specială anti-alunecare.
Încercaţi să menţineţi persoana aflată sub îngrijire cât mai activă
• Încurajaţi persoana aflată sub îngrijire, să aibă cât mai multe activitaţi posibile.
• Încercaţi să lucraţi la creşterea mobilităţii.
• Nu preluaţi fiecare activitate a persoanei aflate sub îngrijire.
Utilizaţi produse pentru îngrijirea pielii
• Curăţaţi delicat pielea cu produse cosmetice speciale.
• Evitaţi folosirea produselor ce afectează pielea. Evitaţi, de asemenea, folosirea pudrei împreună
cu produse uleioase, cum ar fi uleiul de corp sau crema grasă.
• Nu uitaţi de igiena intimă a persoanei aflate sub îngrijire – curăţaţi zonele intime cu produse
delicate şi protejaţi aceste zone.
• Verificaţi constant starea pielii şi reacţionaţi cu promptitudine dacă observaţi simptome de
iritaţii.
• Activaţi pielea prin masaj cu gel sau ulei.
Alegeţi pentru persoana aflată în îngrijire un regim de alimentaţie sănătos
• Dieta trebuie să conţină cereale, lactate, legume, carne, peşte şi fructe.
• Pentru persoanele afectate de escare, se recomandă pentru o perioadă un regim alimentar mai
bogat în proteine.
• Consumul de dulciuri, grăsimi animale şi sare trebuie redus sau chiar evitat.
Dacă observaţi dezvoltarea escarelor la nivelul pielii trebuie să contactaţi imediat un doctor specialist,
care va stabili un plan de tratament. Tratarea escarelor poate fi un proces dificil, de lungă durată, însă
posibil, dacă se respectă recomandarea medicului
7. COLECTAREA PRODUSELOR FIZIOLOGICE ŞI PATOLOGICE
Captarea urinii
Scopurile procedurii sunt: golirea vezicii urinare la pacientii imobilizati, masurarea cantitatii de urina,
observarea aspectului urinii, a mirosul urinii precum si obtinerea unui esantion de urina pentru
laborator (sumarul de urina).
Atentie! Urocultura se preleveaza in recipiente sterile si numai dupa toaleta locala a bolnavului de la
mijlocul jetului urinar.
Materiale necesare: plosca/urinar, hartie igienica sau fasa nesterila, materiale pentru toaleta locală
(dacă este cazul), musama si aleza pentru protectia patului, materiale pentru spălarea mâinilor
pacientului, manusi de unica folosinta. .
Etapele procedurii:
-explicati procedura bolnavului in termini cat mai clari;
-izolati pacientul cu un paravan;
-asezati pacientul in decubit dorsal;
-spalati-va mainile si puneti-va manusile;
-ridicati patura de pe bolnav si dezbracati-l de la brau in jos
-protejati patul cu musama si aleza;
-introduceti plosca sub pacient sau asezati urinarul intre coapsele pacientului (la barbati se orienteaza
penisul catre plosca sau urinar);
-lasati cateva minute pacientul singur;
-reveniti si indepartati plosca/urinarul dupa stergerea regiunii genitale, imbracati si acoperiti bolnavul ;
-observati daca sunt modificari ale urinii atat cantitative cat si calitative si informati asistentul medical;
-aruncati continutul la toaleta, spalati si dezinfectati plosca/urinarul.
Captarea materiilor fecale
74
Scopul procedurii este de a goli continutul ampulei rectale la pacientii imobilizati.
Materiale necesare: plosca, hartie higienica, materiale pentru efectuarea toaletei locale, musama, aleza,
spalarea mainilor pacientului. .
Etapele procedurii:
-se explicata procedura bolnavului;
-se izoleaza pacientul cu un paravan;
-se ridica patura de pe bolnav;
-se aseaza pacientul in decubit dorsal cu membrele inferioare flectate si dezbracati-l de la brau in jos;
-cel care efectueaza tehnica isi spala mainile si isi pune manusile;
-se protejeaza patul cu musama si aleza;
-rugati pacientul sa ridice bazinul sprijinindu-se pe calcaie, membrele inferioare fiind flectate (daca
acest lucru nu se poate introduceti o mana sub mijlocul pacientului si ridicati-l usor ), introduceti
plosca sub pacient;
-lasati cateva minute pacientul singur, dupa ce l-ati acoperit cu patura;
-reveniti si indepartati plosca dupa stergerea regiunii;
-efectuati toaleta regiunii ano-genitale apoi imbracati pacientul si acoperiti-l;
-observati aspectul si cantitatea materiilor fecale anuntand asistenta in cazul aparitiei unor modificari;
-indepartati paravanul si aerisiti salonul;
-plosca se spala, dezinfecteaza dupa fiecare utilizare.
Captarea sputei
Scopul procedurii este de a obtine o proba de sputa pentru examenele de laborator sau pentru
observarea caracterelor fiziologice.
Pentru aceasta sunt necesare urmatoarele materiale: cutie Petri sterila sau cu mediu de cultura, sau
scuipatoare dupa caz, manusi de unica folosinta, servetele de hartie. .
Etapele procedurii:
-explicati pacientului procedura si importanta colectarii sputei;
-spalati-va pe maini si puneti-va manusile de unica folosinta;
-pacientul trebuie sa stea ridicat in sezut sau la marginea patului;
-tapotati usor toracele posterior (pentru a se desprinde mai usor secretiile) si rugati pacientul sa
tuseasca;
-instruiti pacientul sa elimine sputa numai in colectorul primit (cutie Petri sau scuipatoare);
-la final se acopera cutiile Petri si se trimit la laborator, respectiv scuipatorile care se prezinta
medicului in vederea evaluarii aspectului sputei
-scuipatorile se spala, dezinfecteaza si sterilizeaza.
Captarea varsaturilor
Scopul este de a evita aspirarea continutului gastric in caile respiratorii (pneumonia de aspiratie).
Materialele necesare: tavita renala, aleza sau prosop, pahar cu apa, servetele. .
Etapele procedurii:
-incurajati pacientul sa respire adanc pentru a reduce putin senzatia de voma;
-asigurati-l ca stati langa el si incercati sa il linistiti;
-ridicati pacientul in pozitie sezanda daca starea ii permite sau asezati-l in decubit lateral stang cu
capul intors intr-o parte si cu un prosop sau aleza asezate sub cap;
-sustineti cu o mana fruntea si cu cealalta tavita renala sub barbia pacientului;
-oferiti un pahar cu apa pacientului sa isi clateasca gura apoi servetele uscate;
-asezati-l intr-o pozitie comoda si urmariti-l pentru cateva minute (varsatura se poate repeta);
-observati aspectul varsaturii si informati asistenta daca apar modificari patologice (sange, mucus etc);
-tavitele renale se spala si dezinfecteaza dupa golirea continutului si se depoziteaza în locuri izolate
8. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI ÎN FAZĂ TERMINALĂ
Principiile care stau la baza îngrijirilor pacientului în fază terminală sunt cele care:
 asigură controlul durerii şi al altor simptome;
 integrează aspectele psihosociale şi spirituale în îngrijirea pacientului;
 ameliorează calitatea vieţii şi poate influenţa pozitiv evoluţia bolii;

75
  utilizează o echipă interdisciplinară pentru a satisface nevoile complexe ale pacientului şi
familiei;
 afirmă valoarea vieţii şi consideră moartea ca un proces natural;
 nu intenţionează nici să grăbească, nici să amâne moartea;
 pacientul şi familia reprezintă de fapt unitatea de îngrijire;
 oferă un sistem de sprijin, dând pacientului posibilitatea să trăiască pe cât posibil activ, până
la sfârşitul vieţii;
 oferă sprijin familiei în timpul bolii pacientului şi în perioada de doliu;
 se aplică oricând în cursul evoluţiei bolii, concomitent cu alte modalităţi de tratament specifice
bolii respective care au ca scop eventual prelungirea supravieţuirii; include acele investigaţii
care sunt necesare unei mai bune înţelegeri şi unui tratament adecvat pentru complicaţiile
clinic manifeste ale bolii.
Pacientii în fază terminală nu sunt doar bolnavii de cancer, ci şi pacienţii geriatrici, cei cu boli
neurologice, insuficienţe de organ, SIDA, malformaţii congenitale, precum şi alte boli cronice care
necesită o îngrijire continuă sau la care simptomatologia are o evoluţie imprevizibilă.
Pentru a îndeplini cu succes rolul complex care îi revine, în raport cu persoanele îngrijite, infirmiera
trebuie să dispună de cunoştinţe complexe şi calităţi specifice.
a) Cunoştinţe despre nevoile fundamentale umane:
- respiraţia, alimentaţia, eliminarea, mişcarea, echilibrul, mediul igienic, vestimentaţia igienică şi
confortabilă, îmbrăcatul şi dezbrăcatul, igiena corporală şi mentală, confortul fizic şi psihic, odihna,
comunicarea, afecţiunea, siguranţa, relaţiile familiale, de prietenie, apartenenţa la grupuri; misiunea
infirmierei este de a oferi sprijinul necesar pentru satisfacerea nevoilor pe care persoana îngrijită nu şi
le poate îndeplini singură;
b) Cunoaşterea particularităţilor individuale ale persoanei îngrijite:
- fiecare persoană îngrijită are trăsături şi nevoi generale dar, în acelaşi timp, reprezintă o
individualitate cu trăsături şi nevoi specifice; misiunea infirmierei este de a cunoaşte efectiv persoana
îngrijită pentru a-i putea acorda o îngrijire diferenţiată conform propriei sale demnităţi;
c) noţiuni de anatomie, fiziologie, psihologie;
d) cunoaşterea tehnicilor, metodelor de îngrijire;
e) cunoaşterea propriei persoane:
- infirmiera trebuie să-şi cunoască deprinderile, calităţile, propriile puteri şi slăbiciuni profesionale
pentru a putea îndeplini cu succes activitatea profesională;
9. ASISTENŢA STĂRII TERMINALE
Moartea este o trăire personală: fiecare om trebuie să-şi urmeze propriul drum către moarte. Moartea
trebuie privită, din punct de vedere biologic, ca un fenomen natural care pune capăt în mod obligatoriu
existenţei biologice a individului. În caz de moarte, încetează funcţiile vitale: la nivelul organelor,
sistemelor, aparatelor organismului uman.
Atitudinea faţă de moarte este o problemă care este legată de cultura, tradiţia, educaţia fiecărui popor.
Atitudinea faţă de persoana care se află pe pragul dintre viaţă şi moarte, este o sarcină grea, o problemă
care ţine de respectarea demnităţii umane.
Îngrijirile acordate în faza terminală trebuie să respecte cel puţin trei principii obligatorii:
1) lupta împotriva durerii fizice
2) acordarea îngrijirilor necesare
3) asigurarea confortului şi a suportului moral.
Asistenţa, îngrijirea persoanei în faza terminală impune cunoştinţe, deprinderi, atitudini,
comportamente specifice.
Activitatea infirmierei
Sarcina cea mai grea a infirmierei este îngrijirea persoanei în faza terminală. În această fază, infirmiera
este lipsită de bucuria de a-l vedea pe cel îngrijit că s-a vindecat. Îngrijirea devine cu atât mai grea cu
cât agonia persoanei este prelungită. Persoana aflată în fază terminală trebuie îngrijit la fel ca oricare
bolnav vindecabil, chiar dacă infirmiera ştie că eforturile pe care le face se risipesc prin pierderea vieţii
celui îngrijit. În acest caz infirmiera are nevoie de o forţă morală deosebită, de înţelegerea faptului că
ea poate fi alinare la căpătâiul muribundului până în ultimele clipe ale vieţii lui.
76
Moartea persoanei îngrijite poate surveni în mod brusc sau lent. În cazul persoanelor vârstnice,
trecerea în nefiinţă este un proces mai îndelungat, poate fi de câteva ore până la câteva zile, cu
parcurgerea stării de agonie.
În starea de agonie se deteriorează funcţiile vitale ale organismului: se înrăutăţeşte circulaţia sângelui,
respiraţia devine greoaie, activitatea sistemului nervos central se diminuează. Bolnavul este palid, are
culoare pământie, nasul devine ascuţit, extremităţile, fruntea, urechile devin reci, poziţia în pat devine
pasivă. Căderea mandibulei lasă gura întredeschisă şi persoana respiră prin acest orificiu. Acest lucru
determină uscăciunea limbii şi a buzelor. Muşchii obrajilor şi a buzelor îşi pierd tonicitatea şi astfel se
poate observa umflarea şi retragerea obrajilor şi buzelor în timpul inspiraţiei şi expiraţiei. Ochii devin
sticloşi, adânciţi în orbită, înconjuraţi de cearcăne, pleoapele sunt semideschise. Persoana aflată în
starea de agonie nu mai înghite nimic. Pulsul este slab şi neregulat, respiraţia este neregulată cu
pierderea completă a ritmului respirator sau cu apariţia horcăiturilor atunci când saliva secretată, care
nu mai poate fi înghiţită nu se scurge din gură şi este aspirată în laringe sau trahee. Rolul infirmierei
este de a sta la patul bolnavului pentru a-i uşura aceste clipe, pentru a-i şterge prin tamponări uşoare
saliva sau pentru a umezi limba şi buzele când sunt uscate, pentru a pune picături în ochi în vederea
prevenirii uscării sclerelor.
Comportamentul bolnavului în agonie este diferit de la o persoană la alta.
Unii sunt speriaţi, tulburaţi, cuprinşi de frică de moarte, alţii îşi aşteaptă sfârşitul liniştit.
De multe ori pacientul în fază terminală, deşi nu dă semne de conştienţă, aude şi înţelege ce se
vorbeşte în jurul lui. În nici un caz infirmiera nu trebuie să-l părăsească pe motiv că nu mai poate face
nimic. Ea are datoria de a sta lângă persoana asistată până în ultima clipă. Pacientul care nu dă semne
de conştienţă nu trebuie tulburat prin discuţii sau atitudini gălăgioase, şi mai ales, nu trebuie discutată
starea lui.
Obiectivele îngrijirii în faza terminală.
1) Evitarea schimbării conduitei echipei de îngrijire.
Schimbarea comportamentului infirmierei poate sugera pacientului că totul s-a sfârşit, nu mai este
nimic de făcut. Această schimbare poate consta în: părăsirea bolnavului, în izolarea sa, în rărirea
vizitelor şi a îngrijirilor acordate, în discuţii legate de starea bolnavului. Toate acestea trebuie evitate.
2) Menţinerea unei ambianţe adecvate
Pentru evitarea sentimentului de izolare, este bine ca pacientul să fie menţinut în mediul ambiant
obişnuit. Pentru acesta este foarte importantă temperatura camerei, pentru pacienţii inconştienţi se
ridică temperatura camerei, iar pentru cei febrili se scade.
Când intervine starea terminală, este bine ca pacientul să se afle în camera sa obişnuită, astfel se
elimină sentimentul de izolare, acesta se simte în siguranţă. Astfel, trebuie evitată mutarea persoanei
îngrijite în încăperi speciale, necunoscute pentru a nu determina sentimentul de izolare şi spaima de
moarte.
3) Asigurarea permanenţei umane.
Este un obiectiv esenţial al îngrijirii în faza terminală. Este bine ca persoanele care îngrijesc pacienţii
în fază terminală să fie în preajma lui mai mult timp, să evite contactul scurt, formal. Trebuie asigurată
o prezenţă permanentă a rudelor, a celor apropiaţi. Facilitarea contactului cu rudele, cu cei dragi, cu
influenţă benefică asupra psihicului persoanei în faza terminală, dându-i sentimentul că nu este părăsit,
izolat de cei dragi. De aceea, o instituţie de îngrijire trebuie să asigure familiei un program flexibil de
vizitare, înţelegere şi amabilitate din partea personalului, membri familiei să fie integraţi în echipa de
îngrijire în interesul persoanei asistate.
Când moartea este iminentă, familia trebuie avertizată cu tact şi delicateţe, oferindu-i cu răbdare toate
amănuntele. Dacă membri familiei nu au putut fi de faţă în momentul decesului, li se vor descrie
ultimele clipe de viaţă ale persoanei.
4) Somnul înseamnă refacere. În măsura în care ritmul somnului este perturbat, trebuie să se asigure
pacientului perioade de recuperare a somnului.
5) Înlăturarea suferinţelor fizice şi psihice.
Controlul durerii este unul din obiectivele majore ale îngrijirii în faza terminală. Durerile influenţează
mult starea bolnavului: influenţează somnul, hrănirea, mobilitatea, posibilitatea de a face conversaţie.

77
În starea de agonie, infirmiera care stă lângă muribund poate observa dacă acesta geme, dacă mimează
durere, astfel anunţând asistenta medicală de prezenţa durerii şi suferinţei pacientului.
Suferinţa sufletească poate fi uneori mai mare decât durerile fizice. Pentru alinarea bolnavului este
necesar să se creeze în jurul lui o atmosferă bună, de prietenie şi înţelegere. Este important de ştiut că
pacientul îa fază terminală aude şi simte tot ce este în jurul lui, chiar dacă în aparenţă se observă o
lipsă de participare. Trebuie vorbit cu el în linişte şi în prezenţa lui să nu se şoptească. Se recomandă
să fie atins cât mai des pentru a-i arăta că cei dragi sunt alături de el.
6) Alimentaţia şi hidratarea pacientului.
Apetitul pacientului aflat în fază terminală scade foarte tare. Lipsa apetitului este greu suportată de
membrii familiei. În această problemă trebuie satisfăcute dorinţele pacientului. În nici un caz acesta nu
trebuie forţat să bea şi să mănânce. Totuşi în funcţie de starea de conştienţă a pacientului, este bine să i
se ofere porţii mici şi dese.
De asemenea, se va avea în vedere hidratarea corectă. Multe stări terminale sunt agravate de o
hidratare insuficientă.
7) Îngrijirea cavităţii bucale.
În perioada terminală cavitatea bucală se modifică, gura trebuie ferită de uscăciune, trebuie eliminate
periodic resturile alimentare, mucozităţile. Îngrijirea cavităţii bucale se va face conform indicaţiilor
echipei medicale.
8) Îngrijirile zilnice.
Acestea se referă la asigurarea confortului general al persoanei îngrijite. O persoană în perioada
terminală este imobilizată total fără a-şi putea satisface nevoile fundamentale. Infirmiera trebuie să
acorde o grijă deosebită mobilizării periodice a poziţiei bolnavului pentru a evita apariţia escarelor de
decubit care ar creşte suferinţele. În cazul apariţiei leziunilor de decubit, de obicei, infirmiera este cea
care constată de prima dată şi ea trebuie să sesizeze asistenta medicală pentru a lua măsurile necesare
de îngrijire.
9) Respectarea nevoilor şi dorinţelor personale ale bolnavului.
Sprijinul moral are o pondere esenţială în faza terminală. Respectarea dorinţelor pacientului este o
datorie morală. Infirmiera trebuie să-i asculte ultimele dorinţe, să-l încurajeze pe pacient să şi le
exprime şi să determine anturajul la realizarea lor.
10) Menţinerea comunicării.
Acest obiectiv trebuie menţinut pe tot parcursul îngrijirii persoanei în perioada terminală. Prin
comunicare se poate uşura mult suferinţele unui pacient. Dacă acesta doreşte, prezenţa unui preot este
resimţită ca împăcare şi uşurare. Dacă pacientul nu vrea sau dacă prezenţa preotului îi sugerează
sfârşitul implacabil, atunci se renunţă.
Comunicarea prin cuvinte nu este întotdeauna realizabilă. Pacientul uneori vorbeşte greu, pronunţă
cuvinte puţine, de aceea este necesar ca infirmiera să ştie să asculte, să înţeleagă, să întrebe, chiar să
ghicească întrebările şi dorinţele acestuia. Un gest simplu, o strângere de mână, o mângâiere pe frunte
devine un act de comunicare, o terapie morală eficace.
10. DECESUL.
a) Decesul în spital, instituţie de îngrijire.
Până în ultimul moment infirmiera se va îngriji de poziţia pacientului în pat, să fie aşezat comod, să
nu alunece, să nu-i cadă capul înapoi sau într-o parte. Dacă are o secreţie salivară prea abundentă îi va
întoarce capul într-o parte. Dacă infirmiera va constata că se apropie sfârşitul, anunţă asistenta
medicală şi medicul care trebuie să fie şi ei prezenţi în momentul decesului. Decesul este constatat
după semnele de probabilitate ale morţii: oprirea pulsului, respiraţiei, paliditate cadaverică, relaxarea
completă a musculaturii, dispariţia reflexului pupilar.
Semnele sigure ale morţii (rigiditatea, petele cadaverice), se instalează mai târziu şi de aceea decedatul
va trebui să rămână în pat încă 2 ore înainte de a-l transporta.
a) Decesul la domiciliu.
Este dorinţa celor mai mulţi pacienţi de a-şi petrece ultimele clipe ale vieţii acasă, în mijlocul familiei
şi cunoscuţilor.

78
11. ÎNGRIJIRILE POST-DECESULUI.
În cazul decesului unui pacient la spital, persoanele prezente vor fi invitate să părăsească încăperea.
După instalarea rigidităţii cadaverice îngrijirile decedatului se efectuează cu multă greutate, de aceea
mortul trebuie pregătit imediat. Infirmiera va îmbrăca peste uniforma ei un halat de protecţie şi mănuşi
de cauciuc. Înlătură din pat lenjeria, accesoriile şi echipamentele auxiliare. Cadavrul va rămâne culcat
pe un cearceaf şi o muşama. Decedatul trebuie dezbrăcat complet, se scot bijuteriile, hainele şi lenjeria
se îndepărtează din pat. Ochii vor fi închişi cu tampoane umede, maxilarul inferior se leagă cu o faşă
de tifon uscat împrejurul capului, membrele se întind. Regiunile murdărite de sânge, secreţii,
medicamente, trebuie spălate. Se îndepărtează pansamentele iar infirmiera trebuie să aibă grijă să nu
atingă plăgile operatorii sau traumatice, care trebuiesc conservate în vederea necropsiei. Apoi cadavrul
se înfăşoară în cearceaful păstrat sub el şi rămâne aşa până ce va fi transportat. Lucrurile rămase de la
persoana decedată se inventariază în prezenţa unei alte persoane şi se predau rudelor pe bază unui
proces verbal, semnat de predare şi preluare.
Transportul cadavrului trebuie făcut în linişte, cu discreţie şi cu tot respectul cuvenit celor morţi. Apoi
patul va fi spălat şi dezinfectat. Accesoriile patului vor fi bine aerisite, iar lenjeria va fi spălată separat.
C. ÎNGRIJIRI SPECIFICE ALE PACIENŢILOR
1. ÎNGRIJIRI SPECIFICE ALE PACIENŢILOR DIN SECŢIILE DE PEDIATRIE
Pediatria este o specialitate medicală care se ocupă cu preventia, diagnosticarea si tratamentul
afectiunilor pediatrice - studiul și tratarea bolilor întâlnite la copii. Tratamentul acestor boli este diferit
față de cel al adulților. Specialiștii sunt medicii pediatri.
1.1 .Generalităţi
Copilăria este perioada din viaţă de la naştere până la pubertate , când au loc o serie de
modificări ale organismului, determinate de procese de creştere şi dezvoltare intense. Aceste procese
nu interesează toate organele şi sistemele în mod egal într-o anumită perioadă dată. Copilăria se
împarte în:
• Prima copilărie : - perioada neonatală precoce (primele 6 zile de viaţă);
- perioada de nou-născut (primele 28 de zile de viaţă);
- perioada de sugar ( corespunde perioadei cuprinse între primele 28 de
zile de viaţă până la 1 an);
- perioada de copil mic sau antepreşcolar (de la 1 an la 2 ½ ani);
• Copilăria a doua : - sau vârsta preşcolară (de la 2 ½ ani până la 6-7 ani);
• Copilăria a treia : - vârsta de şcolar mic (până la 11-13 ani);
- pubertatea (între 11-14 ani la fete şi 13-16 ani la băieţi).
În secţiile Spitalelor de Copii din România sunt îngrijiţi copii şi adolescenţi până la vârsta de
18 ani (sau până la terminarea studiilor).
ATITUDINEA INFIRMIEREI FAŢĂ DE COPII
Calităţi ale infirmierelor care lucrează pe secţiile de pediatrie:
 dragoste faţă de copii,
 adaptabilitate,
 autocontrol,
 atitudine pozitiva,
 spirit de observatie,
 capacitate de comunicare,
 răbdare ,
 perseverenţă ,
 înţelegere,
 echilibru sufletesc,
 devotament.
Prima impresie a copilului despre mediul spitalicesc este foarte important să fie cât mai
plăcută. Este, aşadar, şi sarcina infirmierei să ajute la restabilirea echilibrului tulburat al copilului,
printr-o atitudine senină şi echilibrată, trezind în ei sentimentul de siguranţă şi încredere. Infirmiera se
va interesa de modul de viaţă al copilului, de alimentele preferate, de regimul de viaţă şi de obiceiurile

79
lui, încercând astfel să-l cunoască mai bine şi, în măsura posibilului, să-i creeze în spital un regim
asemănător celui de acasă.
Dacă copilul este internat cu însoţitor, acomodarea lui se va face mai uşor.
Infirmiera trebuie să aibă foarte multă răbdare cu copiii, mai ales dacă aceştia sunt neliniştiţi şi
agitaţi. Copiii, însă, se obişnuiesc foarte repede cu noul lor mediu. De aceea, când încep să se simtă
mai bine, vor să se joace, fac dezordine în salon, se dau jos din pat, etc. Infirmiera trebuie să aibă
răbdare şi înţelegere faţă de aceşti copii şi, în măsura în care timpul îi permite, să le asigure o ocupaţie,
să le povestească, să iniţieze anumite jocuri cu ei. Bruscarea sau pedepsirea copiilor este interzisă şi
incompatibilă cu infirmiera dintr-o secţie de pediatrie.
2. ÎNGRIJIRI SPECIFICE ALE PACIENTELOR DIN SECŢIILE DE OBSTETRICĂ-
GINECOLOGIE
ÎNGRIJIRI SPECIFICE ALE PACIENTELOR DIN SECŢIILE DE OBSTETRICĂ
Obstetrica este o ramură a medicinii care se ocupă cu îngrijirea femeii în timpul sarcinii, naşterii şi în
perioada de recuperare după naştere.
Obiectivele îngrijirii:
1. Creşterea calităţii îngrijirilor prenatale şi postnatale pentru:
- a se reduce riscul matern;
- a se asigura un travaliu fiziologic pentru mamă şi făt;
- a se asigura sănătatea nou-născutului şi a mamei;
- păstrarea sănătăţii şi integrităţii aparatului de reproducere al femeii.
2. Prevenirea infecţiilor puerperale;
3. Păstrarea capacităţii de procreere a mamei;
4. Creşterea şi dezvoltarea unui copil sănătos atât fizic cât şi psihic.
Alături de medic şi asistenta medicală, infirmiera are un rol important în atingerea acestor obiective
deoarece, prin atribuţiunile sale, intră în contact direct cu femeia gravidă, cu parturienta sau cu lăuza.
Infirmiera îşi desfăşoară activitatea în secţia de obstetrică-ginecologie contribuind, la indicaţia
medicului specialist sau a asistentei medicale, la ameliorarea stării de sănătate a femeii gravide care
prezintă riscuri. De asemenea, are o serie de îndatoriri în ceea ce priveşte îngrijirea gravidei în timpul
travaliului, dar mai ales în perioada de lăuzie. Pentru a se putea achita de sarcinile care îi revin, este
necesar ca orice infirmieră care lucrează în serviciul de obstetrică-ginecologie să posede un mic bagaj
de cunoştinţe de specialitate.
În momentul în care apar probleme în timpul dezvoltării sarcinii, femeia gravidă va fi internată în
spital, fiind considerată gravidă cu risc obstetrical sau gravidă care are o sarcină cu risc.
Sarcina cu risc este acea sarcină în care gravida prezintă o afecţiune care fie a fost prezentă înainte de
apariţia sarcinii, fie a apărut în timpul sarcinii.
Sarcina şi lăuzia nu sunt stări patologice în mod normal. Ele devin patologice în momentul în care apar
perturbări în evoluţie, aceste perturbări manifestându-se cel mai frecvent prin hemoragie şi dureri, dar
şi prin alte simptome cum sunt vărsăturile prea frecvente sau tensiunea arterială crescută.
ÎNGRIJIRI SPECIFICE ALE PACIENTELOR DIN SECŢIILE DE GINECOLOGIE
Ginecologia este ramura medicinei care se ocupă cu fiziologia și tratarea afectiunilor aparatului
genital feminin.
Aproape toți ginecologii moderni sunt, de asemenea, obstetricieni. În multe domenii, specialitățile de
ginecologie și obstetrică se suprapun.
Obiective
1. îmbunătăţirea stării de sănătate şi refacerea autonomiei pacientei îngrijite;
2. asigurarea unui mediu de viaţă şi climat adecvat din punct de vedere fizic, psihic şi afectiv;
3. păstrarea, în măsura în care se poate, a capacităţii de procreere a femeii;
4. reintegrarea cât mai rapidă în societate a pacientei cu afecţiuni ginecologice.
La fel ca şi obstetrica, ginecologia este o specialitate de urgenţă, impunând o bună cunoaştere şi
înţelegere a noţiunilor specifice acestei discipline pentru ca întreg personalul medical să poată adopta o
conduită adecvată.

80
Afecţiunile ginecologice, oricât de banale ar părea, trebuie tratate din timp şi corect pentru că pot avea
efecte majore asupra stării de fertilitate, se pot agrava şi, de asemenea, pot rămâne urmări pentru tot
restul vieţii.
O atenţie deosebită trebuie acordată de către infirmieră pacientelor cu boli ginecologice care necesită o
intervenţie chirurgicală, cum ar fi cele pentru fibrom uterin, chist ovarian, prolaps genital, cancerul de
corp sau col uterin, cancerul ovarian, sarcină extrauterină.
Cea mai radicală intervenţie chirurgicală ginecologică este reprezentată de histerectomia totală cu
îndepărtarea trompelor şi ovarelor, a tuturor structurilor ce susţin uterul, precum şi a ganglionilor
limfatici.
Rolul infirmierei în secţiile de obstetrică - ginecologie se referă la atribuţiile sale în ceea ce priveşte
alimentaţia, mobilizarea, asigurarea igienei şi transportul bolnavelor, având ca scop final reluarea
activităţii de zi cu zi şi câştigarea independenţei de către pacientă.
Lucrul în echipă
- colaborarea cu membrii echipei este permanentă şi ţine seama de interesul persoanei îngrijite;
- răspunsul la solicitările colegilor/ şefului ierarhic este dat cu promptitudine, în situaţii specifice;
- comunicarea pe teme profesionale se face eficient în cadrul echipei;
- participă la stabilirea obiectivelor echipei;
- respectă recomandările asistentei.
Asigurarea unui mediu de viaţă optim şi a unui climat adecvat din punct de vedere fizic, psihic şi
afectiv
- supravegherea atentă a pacientelor;
- comunicarea cu persoanele pe care infirmiera le are în grijă;
- acordarea ajutorului la activităţile desfăşurate zilnic de către paciente;
- asigurarea confortului fizic.
Comunicarea cu pacienta
- identificarea şi evaluarea abilităţilor de comunicare a bolnavei;
- limbajul utilizat va fi în concordanţă cu
abilităţile de comunicare ale pacientei/lăuzei;
- limbajul folosit în comunicarea cu persoana îngrijită va fi adecvat dezvoltării fizice, sociale şi
educaţionale ale acesteia;
- comunicarea se realizează într-o manieră civilizată, politicoasă, cu evitarea conflictelor.
Asigurarea igienei spaţiului de viaţă a persoanelor îngrijite
a) salonul şi dependinţele:
- acestea vor fi igienizate permanent, folosindu-se materiale de igienizare specifice: detergenţi,
substanţe dezinfectante;
- respectarea circuitelor funcţionale pentru prevenirea infecţiilor nozocomiale;
- îndepărtarea reziduurilor sau a resturilor menajere ori de câte ori este necesar;
- depozitarea reziduurilor şi a resturilor menajere în locuri special amenajate.
b) obiectele pacientelor:
- obiectele şi vesela pacientelor vor fi curăţate şi dezinfectate conform normelor specifice;
- curăţarea si dezinfectarea acestora se va face ori de câte ori este nevoie;
Acordarea de îngrijiri de igienă personală
- la internare, pacienta va fi îmbăiată, i se vor tăia unghiile dacă este cazul, iar la nevoie va fi
deparazitată;
- după igienizare, pacienta va fi îmbrăcată cu cămaşă de noapte, halat, papuci de interior şi va fi
condusă în secţia în care a fost repartizată;
- toaleta zilnică va fi asigurată pe toată perioada internării;
- infirmiera va supraveghea ca efectuarea băii totale sau parţiale sa se facă cel puţin o dată pe
săptămână sau ori de câte ori este nevoie;
- infirmiera va ajuta pacienta, gravida sau lăuza la îmbrăcare sau dezbrăcare.
Menţinerea igienei lenjeriei pacientelor internate
- lenjeria de pat se schimbă periodic sau ori de câte ori este necesar;

81
- în cazul pacientelor imobilizate, schimbarea lenjeriei se efectuează cu îndemânare pentru asigurarea
confortului pacientei;
- accesoriile patului vor fi adaptate la necesităţile imediate ale bolnavei imobilizate.
Transportul lenjeriei
- lenjeria murdară a pacientei se colectează în saci sau containere speciale;
- depozitarea acestora se va face în spaţii special destinate, conform regulamentului de ordine
interioară;
- circuitul de transport al lenjeriei murdare va fi respectat cu rigurozitate;
- lenjeria murdară va fi transportată respectându-se normele igienico-sanitare în vigoare;
- rufele curate se distribuie în funcţie de nevoi şi conform regulamentului intern al spitalului;
- rufele şi lenjeria curată vor fi păstrate în spaţii special amenajate care respectă normele igienico-
sanitare.
Ajutorul acordat pacientelor/lăuzelor la satisfacerea nevoilor fiziologice
- infirmiera însoţeşte pacientele mobilizabile la toaletă atunci când este nevoie;
- ajută pacienta imobilizată să-şi satisfacă nevoile fiziologice, folosind bazinetul sau oliţa.
Alimentaţia şi hidratarea femeii internate în serviciile de obstetrică-ginecologie
- infirmiera transportă alimentele respectând cu rigurozitate normele de igienă;
- va distribui pacientelor alimentele în funcţie de dieta indicată fiecărei paciente în parte;
- la distribuirea alimentelor, infirmiera va purta echipament de protecţie compus din: halat, bonetă,
mască şi mănuşi de bumbac;
- va informa pacientele despre orarul meselor şi mediu;
- pacienta care are nevoie de ajutor, va fi aşezată într-o poziţie comodă pentru a putea fi alimentată şi
hidratată;
- masa va fi aranjată ţinând cont de criterii estetice şi de particularităţile fiecărei paciente;
- în alimentaţia pacientelor se va ţine cont de indicaţiile specialiştilor, dar şi de obiceiurile şi tradiţiile
alimentare ale femeii;
- hidratarea pacientelor se va face prin administrarea periodica a lichidelor.
Transportul pacientelor
- mobilizarea bolnavelor sau a lăuzelor va fi efectuată la indicaţia medicului, asistentei medicale sau
moaşei, utilizând corect accesoriile specifice;
- asigurarea securităţii pacientei pe întreaga perioadă a acordării de ajutor la transportul acesteia;
- infirmiera ajută la transportul pacientelor, dintr-un salon în altul sau dintr-o secţie în alta;
- infirmiera va însoţi pacientele/gravidele/ lăuzele în vederea efectuării unor consulturi de specialitate
sau investigaţii;
- infirmiera asigură poziţionarea pacientei în timpul transportului şi utilizarea mijlocului de transport
indicate de echipa medicală;
- ajută la transportul pacientelor decedate.
3. NEONATOLOGIA
Neonatologia este specialitatea medicală care se ocupă cu studiul nou-născutului sănătos, cu
depistarea, diagnosticarea și tratarea bolilor specifice acestei grupe de vârstă, precum și cu îngrijirea și
protejarea pentru menținerea în viață a nou-născutului prematur.
NEONATOLOGIA este o specialitate medicală și de terapie intensivă, cu tradiție neîntreruptă în
România, care se ocupă cu îngrijirea nou-născutului sănătos și a prematurului începând din primul
moment al tranziției de la viața intrauterină la cea extrauterină, dar și cu îngrijirea nou-născutului cu
risc și cu patologie specifică perioadei neonatale (primele 28 de zile de viață). În cazul nou-născutului
prematur și al nounăscutului cu risc, perioada de follow-up se extinde până la șase luni postnatal în
colaborare cu specialitățile pediatrice conexe.
Toti nou nascutii beneficiaza in primele momente dupa nastere de un set de ingrijiri de rutina: plasarea
sub radiantul termic sau pe pieptul mamei, stergerea tegumentelor,aspirarea secretiilor daca sunt
abundente, sectionarea bontului ombilical si toaleta sa cu betadina, primul contact cu mama.
Ulterior se transporta nou-nascutul in sectia de neonatologie, unde se pozitioneaza pe radiantul termic
(acesta asigura o temperatura apropiata de cea intrauterina, ajutand bebelusul sa se adapteze la mediu)
si se monitorizeaza functiile vitale.
82
Nu numai copiii mai mari, dar şi sugarii au nevoie de o atenţie deosebită. Faptul că un sugar începe să
se joace, este un prim semn de evoluţie favorabilă.
In ceea ce priveşte jucăriile din spital, trebuie menţionat că:
• numărul acestora va fi limitat la minim;
• vor fi admise doar acelea care respectă normele de igienă şi siguranţă;
• trebuie să fie uşor de dezinfectat;
• nu vor fi admise cărţi , reviste, caiete, decât dacă mama acceptă distrugerea lor la externare.
Dezinfecţia jucăriilor revine infirmierei.
Tehnica de îmbrăcare a copilului
Îmbrăcămintea şi tehnica de îmbrăcare a copilului variază în funcţie de vârstă, patologie, anotimp.
Lenjeria de corp, ca de altfel întreaga îmbrăcăminte a copilului, ar trebui să aibă o croială simplă,
comodă, uşor de îmbrăcat şi dezbrăcat, care să nu-i limiteze mişcările.
Înfăşarea sugarului trebuie executată repede şi corect pentru a nu expune sugarul la oboseală sau
răceală. Pentru operativitate se vor pregăti din timp următoarele materiale necesare:
• păturică de molton sau polar,
• scutec de unică folosinţă,
• maieu cu capse între coapse sau pe abdomen ( body ),
• cămaşă/bluză şi pantaloni sau salopetă întreagă,
• produse de toaletă parţială,
• recipient pentru deşeuri şi separat pentru lenjeria murdară.
Tehnica înfăşării:
sugarul este aşezat pe masa de înfăşat în decubit dorsal, peste scutecul desfăcut şi pregătit,
astfel încât partea superioară a scutecului să depăşească uşor zona lombară;
partea anterioară a scutecului se trece printre coapsele sugarului, se întinde până pe abdomen;
se lipesc aripioarele anterioare ale scutecului, cu banda adezivă prevăzută pe partea din spate a
scutecului, peste abdomen;
atenţie la mărimea scutecului !
se îmbracă body-ul: întâi capul, apoi pe rând, câte o mână, apoi se trage uşor peste corp şi se
capsează;
după aceeaşi tehnică se îmbracă bluza şi apoi pantalonii sau salopeta;
îmbrăcarea cămăşuţei: se strâng mânecile cămăşuţei, se introduc primele trei degete de la mâna
stângă a infirmierei în mâneca cămăşuţei, se prinde mâna copilului, iar cu mâna dreaptă se trage
cămaşa peste braţ.
Dezbrăcarea sugarului se va face în ordinea inversă îmbrăcării, cu menţiunea că:
• hainele murdare dezbrăcate de pe sugar vor fi puse direct în sacul de lenjerie murdară,
• scutecul de unică folosinţă va fi aruncat în recipientul destinat colectării acestora, (dacă nu
conţine sânge, puroi, etc. – caz în care va fi aruncat la deşeuri periculoase);
• înainte de îmbrăcarea sugarului se va face toaleta parţială a acestuia.
O atenţie deosebita trebuie acordata la mărimea scutecelor, bluzelor, pantalonilor , botoşeilor,
căciulilor/ bonete, dacă sunt prea mici – incomodează, dacă sunt prea mari – nu ţin cald şi nu sunt
comode.
Toaleta sugarului şi a copilului mic
Toaleta sugarului
Îngrijirea tegumentelor se face prin baia zilnică.
Baia generală a sugarului se face după 2-3 zile de la căderea bontului ombilical, după epitelizarea
plăgii.
- baia generală se face zilnic la aceeaşi oră;
- temperatura camerei să fie de 24º C;
- temperatura apei să fie de 37º C;
- în lipsa termometrului de apă, temperatura apei se va verifica cu plica cotului;
- tegumentele iritate nu se vor pudra (se formează grunji care favorizează apariţia escarelor);
- sugarii mari şi copiii mici vor fi aşezaţi în şezut în cadă pentru baia generală;
- copiii de vârstă şcolară se vor spăla singuri, dar sub supravegherea infirmierei.
83
Materiale necesare:
• cadă pentru sugari curată şi dezinfectată;
• săpun neutru sau pentru copii;
• mănuşa de baie;
• cearceaf de baie sau prosop mare;
• lenjerie şi scutece curate;
• perie pentru păr;
• foarfecă dezinfectată pentru tăierea unghiilor;
• sac pentru lenjeria murdară,
• coş sau sac pentru scutecele de unică folosinţă murdare,
• comprese, tampoane, ulei de corp, cremă pentru copii.
Baia parţială:
• se aşează pe masa de înfăşat sau pe pat o muşama şi o flanelă curată;
• se aşează ligheanul cu apa caldă la 37º C alături de pat sau masa de înfăşat;
• se săpuneşte copilul evitându-se zonele care trebuie protejate ( plaga ombilicală, plăgile
chirurgicale;
• se curăţă săpunul cu mănuşa de baie;
• se înfăşoară sugarul în cearceaful de baie sau într-un prosop încălzit şi se şterge prin
tamponare;
• separat se spală faţa sugarului;
• plicile vor fi bine şterse şi apoi unse cu ulei special pentru copii, cu ajutorul unui tampon sau a
unei comprese;
• se va îmbrăca sugarul după tehnica cunoscută.
Baia generală se face în cada fixă (mică, existentă în salon, adaptată nevoilor sugarului). Lângă cadă,
pe masa de înfăşat se pregătesc materialele necesare (vezi baia parţială). Pe fundul căzii se aşează un
scutec de pânză pentru a împiedica alunecarea sugarului.
• infirmiera îmbracă mănuşa de baie;
• cu mâna stângă ţine copilul de umărul şi braţul stâng astfel încât spatele şi ceafa copilului se
vor sprijini de antebraţul infirmierei;
• cu mâna dreaptă prinde copilul de ambele glezne, sau îl sprijină de regiunea fesieră;
• introducerea sugarului în apă se face încet şi cu multă blândeţe;
• se lasă , apoi, libere membrele inferioare ale copilului;
• cu mâna îmbrăcată în mănuşa de baie se săpuneşte întâi capul, apoi gâtul, toracele anterior,
membrele superioare şi cele inferioare;
• se întoarce copilul, sprijinindu-l de faţa anterioară a toracelui şi a bărbiei pe antebraţul stâng,
susţinându-i cu mâna stângă umărul drept şi axila;
• se săpuneşte spatele, regiunea fesieră şi la sfârşit zona organelor genitale;
• se îndepărtează şi ultimele resturi de săpun şi se scoate cu grijă copilul din cadă, aşezându-l pe
cearceaful / prosopul de baie pregătit;
• se şterge copilul prin tamponare;
• se îmbracă copilul după tehnica cunoscută şi se aşează în pat, în poziţie de siguranţă şi de
confort.
Alimentaţia sugarului şi a copilului mic
Alimentaţia naturală se face exclusiv cu lapte de mamă direct de la sân sau indirect cu lapte de mamă
muls sau obţinut prin aspiraţie. Alăptarea este o alimentaţie fiziologică, cel mai bine tolerată de sugari.
Laptele de mamă este:
• steril;
• un aliment specific pentru copil;
• corespunde perfect nevoilor de creştere ale sugarului;
• un aliment viu prin fermenţii săi;
• conţine proteine, glucide, grăsimi în proporţii echilibrate, corespunzător nevoilor nutriţionale
ale sugarului;
• conţine anticorpi imunizaţi.
84
Alaptarea:
• este cel mai simplu, sigur şi ieftin mod de alimentaţie;
• este o alimentaţie fiziologică,
• are importanţă deosebită în dezvoltarea relaţiilor afective dintre mamă şi sugar.
Ablactarea este înlocuirea treptată a laptelui de mamă cu alte alimente necesare sugarului mai
mare.
Înţărcarea este suprimarea totală a laptelui de mamă din alimentaţia sugarului.
Alimentaţia mixtă este o combinaţie între alimentaţia naturală şi cea artificială, la vârsta la care sugarul
ar trebui să fie hrănit exclusiv la sân.
Alimentaţia artificială este modul de alimentaţie a sugarului sănătos, în primele 3-4 luni de viaţă cu
diferite preparate de lapte, în lipsa laptelui matern, din diferite cauze.
Diversificarea alimentaţiei este introducerea altor alimente, în afară de lapte, în alimentaţia sugarului
după vârsta de 4-5 luni.
În spital, medicul curant al sugarului va face indicaţia de alimentaţie, iar asistenta dieteticiană este cea
care va pregăti biberonul. De la biberonerie până pe secţie , infirmiera va transporta biberoanele cu
multă atenţie şi cu respectarea strictă a tuturor măsurilor de igienă şi de prevenire a infecţiilor.
Alimentaţia artificiala:
Preparatele de lapte se pot administra sugarului cu linguriţa sau cu biberonul şi tetina. Biberonul este o
sticlă gradată, de obicei de 25 ml, din plastic sau sticlă de bună calitate, rezistentă la fierbere sau altă
metodă de sterilizare, transparentă, cu pereţii netezi, cu gura largă (să poată fi spălată cu peria), de
diferite forme şi modele. La biberon se adaptează o tetină, care are forma unui mamelon de cauciuc,
găurit în vârf pentru ca sugarul să poată suge conţinutul. Tetina trebuie, de asemenea, să fie rezistentă
la fierbere sau altă metodă de sterilizare.
Pentru alimentaţia artificială cu tetina şi biberonul, infirmiera va:
• ţine sugarul în braţe, într-o poziţie oblică, la 45º;
• aşeză capul sugarului pe antebraţul ei stâng;
• va aşeza în jurul gâtului un şervet sau o baveţică;
• va verifica temperatura laptelui turnând câteva picături pe antebraţul ei;
• masa trebuie să dureze aproximativ 1 -15 minute;
• se introduce cu blândeţe tetina în gura sugarului şi se va ridica fundul sticlei astfel încât laptele
să acopere continuu tot interiorul tetinei (să nu pătrundă aer în tetina; aer care poate fi înghiţit de sugar
- aerofagie);
• după terminarea suptului ( golirea biberonului), copilul se va ţine vertical până ce elimină
excesul de aer înghiţit;
• va aşeza copilul în pat, pe partea stânga pentru 15-2 minute şi apoi pe partea dreaptă,
• întotdeauna se notează cantitatea de aliment consumat şi se aduce la cunoştinţa asistentei de
salon
După terminarea suptului şi aşezarea copilului în pat, infirmiera va :
• goli biberonul de conţinutul rămas, îl va spăla cu apă rece, apoi cu apă caldă şi cu peria, şi îl va
aşeza cu gura în jos pentru a se scurge înainte de a fi pus la sterilizat;
• tetina se va spăla cu apă rece, apoi cu apă caldă şi se va pune la sterilizat.
Cu linguriţa :
• sugarul mic se ţine în braţe ca şi în timpul alimentaţiei artificiale cu tetina şi biberonul, cu capul
rezemat pe antebraţul stâng al infirmierei;
• în aceeaşi mână se ţine şi vasul gradat cu lapte;
• în mâna dreaptă se va ţine linguriţa;
• în jurul gâtului copilului se va pune o baveţică (şervet);
• se verifică temperatura laptelui ( picătură pe dosul mâinii);
• se umple linguriţa doar pe jumătate;
• se introduce laptele în gura copilului,
• se repetă acţiunea până la terminarea alimentaţiei;
• după terminarea alimentaţiei ( golirea vasului gradat ), copilul se va ţine vertical până ce
elimină excesul de aer înghiţit;
85
• va aşeza copilul în pat, pe partea stângă pentru 15-2 minute şi apoi pe partea dreaptă;
• întotdeauna se notează cantitatea de aliment consumat şi se aduce la cunoştinţa asistentei de
salon.
- temperatura laptelui sau a oricărui alt aliment trebuie verificată;
- dacă sugarul este prea lacom şi suge prea repede trebuie făcute pauze în timpul alimentării;
- favorizarea eructaţiilor şi reducerea regurgitaţiilor,
- gaura tetinei să fie adaptată alimentului şi consistenţei acestuia din biberon.
4. ÎNGRIJIRI SPECIFICE ALE PACIENŢILOR DIN SECŢIILE DE PSIHIATRIE
ATRIBUTIILE INFIRMIEREI CARE LUCREAZA IN PSIHIATRIE
Psihiatria (din limba greacă: psyché (ψυχη) = suflet și iatros (ιατρος) = medic) este o ramură
a medicinei care se ocupă cu prevenirea, diagnosticarea, tratamentul și reabilitarea persoanelor
cu boli mintale. Noțiunea Psihiatrie a fost introdusă în terminologia medicală în 1808 de medicul
german Johann Christian Reil din Halle (inițial „Psychiaterie”, devenită mai târziu „Psychiatrie”).
Psihiatria poate fi definită ca o „disciplină de sinteză” prin care urmărirea și menținerea sănătății
mintale - scopul său principal - se obțin luând în considerare diverși factori: psihologici, socio-
culturali, politici, juridici, medico-farmacologici. Domeniul psihiatriei se extinde în multe alte
specialități medicale.
Tulburările psihice și bolile mintale influențează aproape toate aspectele vieții unui pacient, funcțiile
fizice, comportamentul, afectivitatea, perceperea realității, relațiile interumane, sexualitatea, munca și
timpul liber. Asemenea tulburări sunt cauzate de interacțiunea unor factori complecși, biologici, sociali
și spirituali, care nu pot fi totdeauna puși în evidență cu siguranță. Sarcina psihiatriei este să clarifice
rolul acestor diverși factori și influența lor asupra manifestărilor din cursul bolilor mintale. Noțiunea
de „boală mintală” trebuie să intre în orbita biologiei și medicinei. Psihiatrul francez Henry Ey (1900-
1977) definea psihiatria drept „ramură a medicinei care are ca obiect patologia vieții de relație la
nivelul asigurării autonomiei și adaptării omului în condițiile propriei existențe.”
Afectiunile psihice pot fi grupate in :
- tulburari de afectivitate (depresie majora, boala bipolara),
- tulburari cognitive (dementa multi-infarct, dementa Alzheimer, delir),
- tulburari anxioase (atacuri de panica, boala obsesiv-compulsiva),
- tulburari de personalitate, tulburari psihotice (schizofrenia),
- dependenta de substante (droguri, alcool, tutun).
Bolnavul psihic este persoana care prezintă modificări psihice de diferite feluri şi în diferite grade.
Aceste modificări pot fi :
 neadaptare la realitate;
 stare de oboseală, cu performanţe intelectuale scăzute;
 variaţii emoţionale;
 tulburări de conştiinţă;
 tulburări de gândire;
 dificultăţi de activitate;
 tulburări de comportament;
 tulburări de identitate;
 tulburări de percepţie (iluzii, halucinaţii)
In spitalele de psihiatrie infirmiera petrece cel mai putin timp cu pacientul si rolul lor este foarte
important deoarece isi depaseste atributiile specifice ale unei infirmiere care lucreaza in alte
specialitati. Infirmierea din psihiatrie observa si supravegheaza pacientul, il ajuta sa se orienteze, este
pentru pacient suport, evalueaza nivelul de autonomie al acestuia in asigurarea ingrijirilor de baza si in
masura incare acesta nu reuseste sa se autoingrijeasca singur ea este cea care va indeplinii aceste
ingrijiri. Infirmiera trebuie sa observe si sa inteleaga semnificatia comportamentului pacientului si sa
nureactioneze cum ar face-o intr-o situatie sociala obisnuita
Ea trebuie sa reactioneze adecvat , tinand cont de individualitatea si patologia fiecarui pacient.
Actiunile infirmierei trebuie sa asigure confortul si securitatea pacientului si sa-i atenueze
acestuiaanxietatea generala de locul strain in care se afla.In societatea noastra, internarea in psihiatrie

86
constituie prin ea insasi un stres major pentru ca eaimplica teama de stigmatizare, de etichetare.
Rolul infirmierei incepe de la primirea pacientului fata de care ea trebuie sa arate respect, acceptare.
Acceptarea nu inseamna aprobare, ci este dovada respectului fata de pacient ca fiinta umana si fata de
suferinta lui. Pacientii psihici sunt adesea marcati de internare. Infirmiera trebuie sa se prezinte
pacientului si sa ii prezinte acestuia salonul, sala de mese, baia, sa-i aduca la cunostinta orarul meselor,
programul sectiei, sa-l ajute sa se famializeze cu ambianta, sa-i asigure confortul, igena incaperii.
Infirmiera se ocupa si de efectele personale ale bolnavului si face acest lucru din doua ratiuni
-ca masura de precautie sa verifice ca persoanele internate in psihiatrie sa nu aiba supra lor sau sa nu le
fie aduse de apartinatori obiecte periculoase pentru ei sau pentru ceilalti pacienti, sa n u aiba asupra lor
obiecte sau produse farmaceutice care sa favorizeze tentativele de suicid.
-ca masura de protectie pentru ca unitatile spitalicesti sunt locuri unde exista riscul pierderii sau
furtul unor obiecte. Infirmiera va inventaria si va pastra in siguranta bunurile personale al pacientilor
pana la externare.! alta sarcina a infirmierei care lucreaza in psihiatrie este observarea pacientilor.
Acesta este un proces continuu si trebuie facut cu discretie si obiectivitate. Infirmiera trebuie sa invete
sa accepte valori diferite de conceptia sa. Ea trebuie sa transmita faptele asa cum sunt, fara sa le
interpreteze si fara sa emita judecati de valoare. Ea trebiue sa observe starea fizica a pacientului, daca
este subnutrit, daca a slabit, daca are ooboseala accentuata, daca are interes pentru felul in care arata
sau daca este foarte preocupat pentru felul in care arata, daca poarta haine inadecvate sezonului, tinuta
excentrica. Infirmiera trebuie sa evalueze capacitatea pacientului de a se autoingriji, daca pacientul
isi poateface singur toaleta. In cazul in care acestea nu poate sau refuza, ea trebuie sal ajute sau"si sa-l
reinvete sa-si faca baie. Acest obiectiv poate fi foarte dificil pentru pacientul psihic si solicita din
partea infirmierei foarte mult timp si rabdare. Ea observa si felul in care pacientul se relationeaza cu
ceilalti bolnavi, dificultatile de comunicare.!
Alta sarcina a infirmierei cu valente deosebite in psihiatrie este servitul mesei. La fel cum pentru o
familie acesta este un moment privilegiat deoarece nu insemna doar a se hrani, ci este un moment
placut petrecut impreuna, o ocazie pentru membrii familiei sa comunice, la fel , in sectiile de psihiatrie,
servitul mesei este un act al vietii sociale si poate fi un bun prilej de comunicaresi un mijloc de
readaptare sociala. In acelasi timp este un moment de observare a comportamentului bolnavului.
Atitudinea infirmiereiin timpul mesei trebuie sa fie calma, blanda, sa se ocupe de confortul
pacientului sa intervina si sa animeze conversatia, transformand masa intr - un moment
placut. Pentru pacientii care refuza sa se alimenteze, infirmiera trebuie sa incerce sa stabileasca cauzele
acestui refuz.
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI DEPRESIV
Depresia este o tulburare a starii afective, care duce la aparitia unei trairi de tristete sau de pierdere a
sperantei pentru o perioada indelungata de timp. Fiind mai serioasa decat un simplu episod de tristete,
de suparare sau decat o traire temporara de scadere a energiei, depresia poate avea un impact
semnificativ asupra bucuriei de a-ti trai viata, asupra capacitatii de munca, asupra starii generale de
sanatate si asupra persoanelor apropiate.
Depresia se manifesta diferit de la o persoana la alta. Unii se simt "daramati" pentru o perioada lunga
de timp, in timp ce la alte persoane trairile de depresie vin si pleaca. In cazul in care o persoana are
episoade scurte de depresie usoara, aceasta poate fi capabila sa isi continue viata profesionala si sa faca
fata activitatilor cotidiene. Totusi, daca persoana in cauza nu urmeaza o forma sau alta de tratament
pentru depresie, este supusa riscului de a deveni din ce in ce mai depresiva sau de a se imbolnavi fizic.
In cazurile severe de depresie, persoana respectiva poate ajunge la incapacitatea de a comunica, la
incapacitatea de a efectua activitatile de rutina si chiar la suicid. In aceste cazuri, consultul unui
specialist si urmarea unui tratament sunt esentiale.
O serie de simptome se pot observa în dispoziţia, gândirea, comportamentul şi fiziologia persoanei
depresive:
- tristetea sau lipsa de speranta
- pierderea interesului sau a placerii in efectuarea majoritatii activitatilor din viata de zi cu zi.
Alte tulburari pot fi:
- pierderea sau luarea in greutate din cauza modificarilor in apetitul alimentar
- creterea sau diminuarea nevoii de somn
87
- sentiment de neliniste si incapacitatea de a putea sta linistit sau din contra, sentimentul ca orice
miscare necesita un mare efort
- senzatie de oboseala permanenta
- sentimente de vinovatie sau de devalorizare fara un motiv aparent
- ganduri recurente de moarte sau de suicid.
- capacitate scăzută de concentrare, indecizie
Simptome care apar in mod frecvent in depresie, pot fi:
- dureri de cap si alte dureri cu diferite localizari
- probleme digestive, inclusiv constipatie si diaree
- pierderea interesului in activitatea sexuala sau incapacitatea de a mai avea o viata sexuala activa
- sentimente de anxietate sau de ingrijorare fara un motiv evident
- autoacuzarea sau acuzarea altora pentru starea de depresie
- lipsa miscarii sau a vorbirii timp de ore intregi.
Alte simptome de depresie pot fi:
- mancatul excesiv si castigul in greutate, care apar mai frecvent decat pierderea poftei de mancare
- cresterea duratei de somn, mai frecventa decat insomnia
- plans facil, manie, stare generala proasta, impreuna cu anxietate si stare de tensiune interioara
- uneori, o senzatie de ingreunare a bratelor sau a picioarelor
- sensibilitate excesiva la rejectie (respingere).
Tratament initial
Tratamentul depresiei poate cuprinde administrarea de medicamente antidepresive, consiliere
terapeutica, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentala sau o combinare a celor doua modalitati de
tratament.
Consilierea terapeutica (psihoterapia) poate fi suficienta in cazul depresiei usoare sau moderate. In
cazul in care simptomele de debut sunt severe, cel mai probabil tratamentul initial va include atat
medicamente antidepresive cat si consiliere terapeutica.
Internarea in spital poate fi necesara daca sunt prezente semne prevestitoare ale unui suicid, ca de
exemplu ganduri sau planuri de auto-vatamare sau de vatamare a altei persoane, detasare de realitate
(psihoza) sau un consum excesiv de alcool sau de droguri.
Uneori este nevoie de mai multe incercari de a se gasi medicamentul si tipul de psihoterapie care sunt
cele mai eficace la persoana respectiva.
Poate fi necesara o perioada de 4 pana la 12 saptamani pana cand medicamentele sa isi faca efectul,
desi de obicei ele actioneaza mai rapid.
De aceea este foarte important ca persoana cu depresie sa colaboreze cu medicul curant pentru a gasi
impreuna cel mai bun tratament.
Tratament in cazul agravarii bolii
In cazul in care depresia se agraveaza, la o persoana care urmeaza doar consiliere terapeutica, se poate
adauga un medicament antidepresiv.
Datele obtinute din experienta arata ca, in cazul depresiei severe, adaugarea de medicamente la
consilierea terapeutica este mai eficienta decat utilizarea doar a psihoterapiei.
La persoanele cu depresie recurenta, poate fi nevoie de tratament cu medicamente antidepresive pentru
tot restul vietii.
Daca depresia se agraveaza in timp ce persoana respectiva este deja sub tratament medicamentos si
consiliere terapeutica, se pot incerca alte medicamente in locul celui administrat in prezent sau acestea
se pot adauga la tratamentul initial.
S-a demonstrat ca terapia electroconvulsivanta (ECT) este o modalitate de tratament eficienta pentru
depresia severa sau pentru depresia in care alte tratamente nu au avut efect.
ECT trebuie sa fie continuata cu tratament medicamentos si consiliere, deoarece reaparitia
simptomelor este frecventa.
In cazul in care simptomele depresive se accentueaza, este esential ca persoana respectiva sa discute cu
medicul pentru a se gasi tratamentul eficient.
Depresia majora poate fi un factor de risc in dezvoltarea afectiunilor cardiace precum boala arterelor
coronare sau infarctul miocardic.
88
Totusi, cel mai mare pericol al depresiei este suicidul. Aproximativ 15% din persoanele cu depresie
mor prin suicid.
Principalele atribuţii ale unei infirmiere în cazul unui pacient depresiv sunt:
o Supraveghere permanentă cu atenţie şi bunăvoinţă;
o Retragerea tuturor obiectelor periculoase (brici, lame de ras, instrumente ascuţite, tăioase sau
contondente, curele, cordoane) care se pot afla asupra pacientului;
o Asigurarea unei prezenţe liniştitoare în jurul pacientului;
o Încurajarea pacientului să participe la diferitele activităţi din cadrul secţiei (ergoterapie,
meloterapie);
o Responsabilizarea pacientului prin îndeplinirea unor activităţi din secţie (udatul florilor,
menţinerea curăţeniei în propriul salon).
o supravegherea pacientului depresiv trebuie efectuată în orice moment din zi şi din noapte.
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU SCHIZOFRENIE
Schizofrenia ( gr. schizein = a despica, a scinda, phren = minte, sufleteste) este o afecţiune psihiatrică
majoră, din registrul psihozelor endogene, ce afectează întreaga personalitate, caracterizându-se prin
distorsiuni fundamentale şi specifice ale gândirii, percepţiei şi ale afectelor, manifestându-se prin
dereglări de comportament și disfuncționalitate socială.
o Schizofrenia este o tulburare mentală gravă în care oamenii interpretează realitatea anormal.
Poate duce la o combinație de halucinații, gândire și comportament extrem de dezordonate,
care afectează funcționarea zilnică și pot fi chiar invalidante.
o Afecțiunea are urmări grave atât pentru bolnav, cât și pentru aparținători, mai ales că nu se
poate prevedea niciodată care va fi evoluția bolii, în pofida tratamentelor moderne.
o Bărbaţii şi femeile prezintă un risc egal de dezvoltare a schizofreniei. Când ambii părinţi suferă
de schizofrenie, riscul ca descendenţii să o moştenească creşte la 34-44%.
Vârsta critică de debut a schizofreniei pentru bărbaţi – 15-25 de ani şi 25-30 pentru femei.
Manifestări de dependență – Semne și simptome
 Deteriorarea proceselor de gândire
 Răspunsuri emoționale inadecvate
 Deliruri paranoide
 Disfuncție socială sau ocupațională semnificativă.
 Aplatizare afectivă
 Scădere a raporturilor interpersonale
 Retragere socială
 Conţinut al gândirii neobişnuit
 Diminuare a atenţiei
 Afectare a judecăţii/capacităţilor de înţelegere
 Perturbare a voinţei (hipo- şi abulia)
 Preocupare de retrăirile sale lăuntrice
 Halucinaţii auditive
 Suspiciune
 Idei delirante de persecuţie
 Idei delirante de influenţă
 Izolare socială
 Inhibiţie psihomotorie
 Eschivare de la conversaţie
 Scădere a interesului pentru distracţii
 Lentoare/agitaţie psihomotorie
 Neglijenţă
 Mişcări neobişnuite
 Afectare marcată de la debutul afecţiunii, pentru o perioadă semnificativă de timp, a capacităţii
de muncă, relaţiilor interpersonale.
 Lipsă a grijii faţă de propria persoană.

89
Simptomele pot varia ca tip și severitate în timp, cu perioade de agravare și remisie. Unele simptome
pot fi permanente.
Simptomele caracteristice
Suspecţie la schizofrenie – două sau mai multe dintre următoarele simptome persistente pe parcursul
unei luni de zile:
 idei delirante;
 halucinaţii;
 discurs dezorganizat (de exemplu: deraiere sau incoerenţă);
 comportament catatonic sau major dezorganizat;
 simptome negative (aplatizare afectivă, alogie sau avoliţie).
Notă: Prezenţa a doar unui simptom este suficientă pentru a suspecta schizofrenia dacă delirul este
bizar sau halucinaţiile sunt sub forma vocilor comentative sau care discută între ele.
Cauze și Factori de risc
Nu a fost găsită o cauză organică de sine stătătoare responsabilă pentru apariția schizofreniei. O
combinație de factori genetici și de mediu joacă un rol important în declanșarea schizofreniei.
Următorii factori sunt considerati predispozanți:
 Ereditatea – rude de gradul I cu tulburări psihotice sau schizofrenie
 Consumul de substanţe psihodisleptice, anemia severă
 Traumatismele obstetricale
 Episoade convulsive febrile.
 Intoxicaţii pe parcursul primului an de viaţă.
 Psihostresul social.
 Incapacitatea de comunicare emoţională
 Expresivitatea emoţională foarte ridicată în familie.
 Mediul social defavorabil.
 Handicapul social şi discriminarea socială.
 Statutul marital (frecvenţă > de 4 ori la persoanele necăsătorite)
Comorbidităţile şi complicaţiile psihiatrice
 Depresia, abuzul şi adicţia de substanţe psihoactive (droguri), deteriorarea cognitivă
importantă, comportamentul autolitic şi suicidul.
 Sindromul neuroleptic malign: temperatură şi tensiune arterială oscilante, semne
extrapiramidale – rigiditate musculară, contractură a unor grupuri de muşchi – faciali, oculari,
protruzia limbii.
 Diskinezia tardivă, fenomenele extrapiramidale, crizele convulsive.
 Maladiile cardiovasculare (miocardiopatia, miocardita, aritmiile, schimbările tensiunii
arteriale, hipertensiunea arterială, tromboembolismul, infarct).
 Sindromul dismetabolic, dislipdemiile, diabetul zaharat tip 2, scăderea toleranţei la glucoză,
disfuncţiile sexuale.
Profilaxia schizofreniei
 Depistarea precoce a maladiei.
 Tratamentul iniţiat care previne progresia, agravarea şi apariţia recidivelor.
 Încadrarea pacientului într-un regim de lucru şi de odihnă, restabilirea relaţiilor sociale, a
cunoştinţelor şi a abilităţilor profesionale.
Profilaxie primară nu există, deoarece nu sunt cunoscute şi dovedite perfect cauzele bolii. Nu există o
modalitate de a preveni schizofrenia, dar respectarea planului de tratament poate ajuta la prevenirea
recidivelor sau agravarea simptomelor.
Screeningul
Evaluarea persoanelor din grupul de risc în vederea identificării comportamentului caracteristic în
Schizofrenie – izolare socială, agitaţie/ inhibiţie psihomotorie, eschivare de la conversaţie, scădere a
interesului pentru activităţile obişnuite, lentoare a gândirii, neglijenţă, comportament neadecvat.
Tratamentul
 medicație antipsihotică
 psihoterapie
90
  reabilitatea socio-profesională
 consilierea pacientului și familiei acestuia referitor la managementul maladiei
 măsuri de integrare a pacientului în comunitate: stimulare a activităţii sociale a bolnavilor,
implicare a pacienţilor în activităţi de grup, susţinere emoţională, grupuri de susţinere, etc;
Uneori poate fi necesară spitalizarea.
Criterii de spitalizare:
 Episodul psihotic acut, tratamentul cazurilor complicate.
 Agitaţia psihomotorie (cu exitaţie, hetero- şi autoagresiune, comportament.
Persoanele cu schizofrenie necesită tratament pe tot parcursul vieții. Tratamentul timpuriu poate ajuta
la controlul simptomelor înainte de apariția complicațiilor grave și poate contribui la îmbunătățirea
perspectivelor pe termen lung.
Principalele atribuţii ale unei infirmiere în cazul unui pacient agitat sunt:
o Anunţarea de urgenţă a asistentelor din secţie şi supravegherea acestuia până la luarea deciziei
de către medic a contenţionării;
o Participarea la imobilizarea pacientului în cămaşa de forţă (cu ajutorul şi îndrumarea
asistentelor din secţie);
o Supravegherea pacientului contenţionat şi hidratarea acestuia în caz de nevoie;
o Decontenţionarea pacientului după cel mult 4 ore şi alimentarea acestuia;
o Ajutarea asistentelor care monitorizează funcţiile vitale.
Important:
- Pacientul cu potenţial agresiv trebuie supravegheat pentru a preveni orice formă de violenţă,
îndreptată spre sine sau spre ceilalţi, în orice moment din zi şi din noapte;
- Niciodată nu se abordează un pacient agresiv de către o singură persoană (pentru imobilizare sunt
necesare minim 3 persoane);
- Pacientul imobilizat trebuie supravegheat pentru evitarea accidentelor din timpul imobilizării
(strangulare cu cămaşa de forţă, sufocare cu lenjeria de pat).
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU DEPENDENŢĂ CRONICĂ ALCOOLICĂ
Alcoolismul sau dependenţa de alcool este consumul de bautură alcoolică, ocazional sau periodic, cu
scopul schimbării stării de dispoziţie sau acela de a evita stările neplăcute fizice sau psihice cauzate de
sevraj. Consumul este continuat indiferent de situaţii sau consecinţele consumului asupra persoanei sau
familiei. Motive ale consumului de alcool: Consumul de alcool este o metoda rapida si placuta de a
modifica emotiile, sentimentele, starile de dispozitie in general. Deseori se apeleaza la consumul de
alcool atunci cand apare o stare emotionala neplacuta (tristete, vina, melancolie, anxietate, frustrare).
Alte motive des invocate de consumatori sunt: supararea, bucuria, agresivitatea, povara singuratatii sau
povara psihologica a responsabilitatilor, bucuria, imbunatatirea relatiilor cu ceilalti, socializare, anturaj
- influenţa familiei, prietenilor, colegilor de serviciu, relaxare sau alungarea temporara a stresului,
apararea impotriva sentimentelor neplacute, curajul de a spune ceva, dezinhibiţie sau stimulare sexuala
temporara, dorinta de recompensare, placere. Din punct de vedere psihologic, motivul care contribuie
cel mai des la apariţia consumului, continuarea şi agravarea consumului problematic este lipsa de
satisfacţie în relaţia cu sine şi cu ceilalţi membrii ai familiei. Alcoolismul poate fi perceput şi ca un
rezultat al relaţiilor şi relaţionărilor bolnave din familie. Un alt motiv pentru care unui alcoolic îi este
greu să se abţină din băut sau să bea porţionat (cu măsură) este acela că alcoolul perturbă funcţionarea
normală a neurochimiei de la nivelul creierului, determinând reacţii de pierdere a controlului sau
incapacitatea de a bea băutură alcoolică cu măsură sau porţionat. La aproximativ 24-48 de ore de la
întreruperea bruscă a consumului de alcool persoana alcoolică poate manifesta simptome de sevraj.
Cele mai frecvente simptome de sevraj sunt:
 stare de indispozitie, anxietate, nervozitate, iritabilitate;
 tremor al mainilor sau al picioarelor;
 transpiratie, stare de greata si/sau varsaturi;
 durere de cap;
 tulburari de somn
Consumul de alcool poate cauza în timp dependenţă psihică şi dependenţă fizică.
Semne ale dependenţei psihice de alcool:
91
 stările de indispoziţie (frustrare, anxietate, stări depresive) sunt înlaturate prin consum;
 anticiparea consumului, planificarea consumului şi a ocaziilor de a consuma;
 evocarea cu plăcere a momentelor de consum;
 în situaţii limită cu mare presiune emoţională (deces, boală, divorţ, pierdere, câştiguri foarte mari,
stări euforice) persoana dependentă se gândeşte la consumul de alcool. Semne ale dependenţei fizice:
 după 24-36 de ore de la întreruperea consumului apare tremuratul matinal al mâinilor şi al
picioarelor;
 dificultăţi de coordonare a mişcărilor, probleme de echilibru şi mers;
 transpiraţie, stare de greaţă şi/sau vărsături;
 durere de cap, tensiune, probleme cardiace;
 tulburări de somn;
 alte semne specifice sevrajului alcoolic.
Tratamentul alcoolismului.
În cazul alcoolismului startul tratamentului poate să însemne parcurgerea unor etape: dezalcoolizarea,
consilierea psihologică, recuperare psihologică şi comportamentală într-o clinică sau într-un centru
staţionar, participarea la grupuri de suport pentru neconsumatori/abstinenţi.
Dezalcoolizarea în cazul alcoolismului şi dezintoxicarea (prescurtare"detox") în cazul consumului de
droguri şi a altor substanţe implică de regulă spitalizarea şi reprezintă un set de intervenţii medicale (în
special administrarea de medicamente) cu scopul de a controla efectele intoxicaţiei acute şi de a
diminua simptomele de sevraj (în sens larg stare de rău fizic şi psihic). Se actionează pentru eliminarea
din organism a substanţei faţă de care pacientul este dependent şi pentru a ameliora stările neplacute de
ordin fizic şipsihic ce sunt cauzate uneori de abuzul de substanţă sau alteori de sevraj. Prin programul
de dezalcoolizare-dezintoxicare nu se tratează alte aspecte ale dependenţei precum: aspecte psihologice
şi sociale, remedierea relaţiilor din familie şi alte situaţii legate abuz sau dependenţă.
Consilierea psihologică este o formă de intervenţie psihologică ce se adresează persoanelor sănătoase
aflate într-o situaţie de impas cu privire la rezolvarea unor situatii de criză de natură personală,
familială, socială sau profesională. Consilierul îl ajută pe client să gestioneze o situaţie de criză şi îl
asistă în găsirea unei soluţii la problema cu care se confruntă. În cazul persoanelor care doresc să pună
stop dependenţei, consilierul poate oferi răspunsuri la diverse întrebări despre dependenţă (cauze,
factori favorizanţi, efecte, consecinţe, tratament) îndrumare, recomandare şi sprijin pentru găsirea
soluţiei sau metodei potrivite pentru startul unui program de recuperare. În cadrul şedinţelor de
consiliere psihologică se urmăreşte ca persoana consiliată să-şi dezvolte motivaţie puternică şi o
strategie pentru atingerea obiectivului propus: ieşirea din cercul dependenţei şi prevenirea reluării
consumului.
Principalele atribuţii ale unei infirmiere în cazul unui pacient dependent sunt:
o alimentează şi hidratează pacienţii care nu se pot alimenta singuri, conform indicaţiilor
asistentei medicale;
o ajută la efectuarea toaletei pacienţilor cu igienă precară;
o stimularea activităţilor din timpul zilei, cu respectarea orelor de odihnă.
Pacienţii cu dependenţă cronică alcoolică trebuie hidrataţi şi supravegheaţi în mod corespunzător
pentru a preveni apariţia deshidratării, a căderilor soldate cu traumatisme cranio - cerebrale,
pneumoniei.
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU DEMENŢĂ ALZHEIMER
Boala Alzheimer este o afecțiune degenerativă progresivă a creierului manifestată printr-o deteriorare
accentuată a funcțiilor de cunoaștere ale creierului, cu pierderea capacităților intelectuale, tulburări de
comportament, realizând starea de demență.
La persoanele cu Alzheimer, celulele creierului se degradează și mor, ducând la un declin progresiv la
nivelul memoriei si al funcțiilor mentale.
Cauza bolii Alzheimer este necunoscută, dar este posibil să existe mai multe cauze care concură la
apariția bolii.
Sunt considerați factori de risc:
 factori genetici; prezența unei gene dominante în unele familii.

92
  rude cu boala Alzheimer;
 istoric de lovituri la nivelul capului, depresie și hipertensiune arterială;
 Factori nocivi pentru aparatul cardio-vascular: diabetul, nivel crescut de colesterol, fumatul;
 Traumatisme cranio-cerebrale repetate grave.
Semne și simptome – Manifestări de dependență în boala Alzheimer
Simptomele inițiale sunt adesea confundate cu îmbătrânirea normală sau cu efectele stresului.
Pierderea memoriei este de cele mai multe ori primul semn al bolii Alzheimer. Cel mai vizibil deficit
este pierderea de memorie pe termen scurt, care apare ca dificultate în amintirea faptelor învățate
recent și incapacitatea de a achiziționa noi informații.
 Tulburări de memorie: pierderi de memorie ale evenimentelor recente, dificultate în a își aminti
lucruri învățate, dificultate sau incapacitate de a învața informații noi.
 Tulburări de vorbire: pacientul are dificultăți în a se exprima, nu își mai găsește cuvintele, chiar
pentru noțiuni simple.
 Incapacitatea în efectuarea de activități motorii: pacientul uită cum sa procedeze pentru a
efectua activități simple (să se îmbrace, să descuie ușa, să mănânce).
 Persoana nu mai recunoaște, nu mai identifica și uită denumiri de obiecte uzuale.
 Prezintă incapacitatea de a lua decizii, de a se organiza pentru activități zilnice
 Sunt afectate: Gândirea abstractă, capacitatea de a efectua calcule, orientarea temporală și
spațială, inițiativa.
 Dificultate în recunoașterea fizionoimiilor cunoscute, identificări eronate.
 Agitație, anxietate, agresivitate.
 Tulburări psihotice: halucinații, idei de persecuție, de gelozie, de abandon.
 Depresie;
 Diminuare sau creștere exagerată a apetitului;
 Incontinență urinară și pentru materii fecale, satisfacerea nevoilor fiziologice în locuri
neadecvate.
Diagnostic
Nu există o singură metodă pentru diagnosticarea bolii Alzheimer. Un diagnostic probabil se bazează
pe istoricul bolii și teste cognitive cu imagistică medicală și teste de sânge pentru a exclude alte cauze
posibile.
Medicul trebuie să facă o serie de teste pentru a ajunge la această concluzie, iar diagnostiul de
certitudine va fi pus de examenul morfopatologic post mortem al creierului, care va evidenția leziunile
caracteristice ale maladiei.
Metode de diagnostic:
 Examene neuro-psihologice
Este recomandat efectuarea unui interogatoriu standardizat, cum este “Mini Mental State
Examination” – MMSE, pentru evaluarea funcțiilor cognitive. Scorul maxim este de 30 de puncte.
Prin acest test se apreciază gradul de deteriorare mintală.
 Examene neuroradiologice
o RMN / CT – vor evidenția o reducere de volum a creierului (atrofie).
o Tomografia cu Emisiune de Pozitroni – PET.
Profilaxie
 nu se cunosc mijloace sigure de prevenire a demenței de tip Alzheimer;
 se recomandă menținerea unei activități intelectuale continue ( anumite activități ca cititul cu
regularitate al unei cărți sau al ziarului și revistelor, rezolvarea rebusurilor, mersul la teatru sau
concerte, participarea la diverse activități sociale sunt de recomandate);
 Se recomandă suficientă mișcare, alimentație echilibrată;
 menținerea presiunii arteriale la o valoare normală.
Tratament
 Nu există până în prezent posibilitatea unei vindecări. O persoană afectată de
boala Alzheimer trăiește în medie 8 – 1 ani de la apariția primelor simptome, dacă nu intervin
alte cauze.

93
  Niciun tratament nu oprește sau inversează evoluția bolii, deși unele pot îmbunătăți temporar
simptomele.
 Persoanele afectate se bazează din ce în ce mai mult pe alții pentru asistență.
 Programele de exercițiu pot fi benefice în ceea ce privește activitățile din viața de zi cu zi și pot
îmbunătăți rezultatele;
 Problemele de comportament sau psihoza datorată demenței sunt deseori tratate cu
antipsihotice.
Problemele pacientului cu boala Alzheimer
 alterarea nutriției (deficit, refuz, anorexie etc);
 diminuarea interesului față de activități cotidiene;
 alterarea respirației (dispnee, anxietate, depresie);
 potențial de alterare a integrității fizice;
 alterarea comunicării ;
 alterarea somnului (insomnie, depresie, comportament maniacal);
 deficit de autoîngrijire;
 anxietate.
Obiectivele in tratamentul pacientului cu boala Alzheimer
 asigurarea confortului;
 liniștirea pacientului, suport psihologic;
 asigurarea unui aport alimentar optim;
 prevenirea accidentărilor;
 prevenirea complicațiilor;
 redobândirea interesului pentru activități;
Principalele atribuţii ale unei infirmiere în cazul unui pacient cu demenţă sunt:
o alimentează sau ajută pacienţii care nu se pot alimenta singuri;
o efectuează şi are grijă de igiena individuală a bolnavilor nedeplasabili, ajută bolnavii
deplasabili la efectuarea toaletei zilnice;
o încurajează pacientul să meargă la toaletă la ore regulate, cum ar fi la fiecare 2 ore (în caz de
incontinenţă urinară se pot folosi scutece pentru adulţi);
o încurajează pacientul să facă plimbări în curte alături de ceilalţi bolnavi (pentru prevenirea
somnului din timpul zilei);
o îngrijirea pacientului pentru prevenirea apariţiei escarelor de decubit (răni la nivelul pielii şi a
ţesutului învecinat, apar mai ales la persoanele care stau mult timp la pat);
o ajută la deplasarea pacienţilor la diferitele investigaţii şi consulturi pe care le efectuează.
Boala Alzheimer nu poate fi prevenită, în primul rând pentru că nu se cunosc cauzele exacte care duc
la apariția ei. Sunt, însă, anumiți factori care țin de stilul de viață și care pot avea o anumită influență.
Evoluția bolii diferă de la o persoană la alta. În medie, un pacient cu Alzheimer trăiește între trei și 11
ani după diagnosticare, dar unii supraviețuiesc și 2 de ani. Momentul depistării afecțiunii, respectarea
recomandărilor medicilor și ingrijirea adecvata a unui astfel de pacient sunt esențiale în ceea ce
privește speranța de viață.
5. ÎNGRIJIREA GERIATRICA
In zilele noastre a crescut media sperantei de viata fata de trecut. Desi 40 % din oamenii cu
varstapeste 65 de ani pot solicita ocazional sa fie gazduiti intr-un centru de asistenta, numai 5%
dintrevarstnici solicita asistenta specializata pe termen lung ; restul isi pot mentine autonomia.
Totusi,aproape 80% dintre varstnici au cel putin o afectiune cronica de obicei artrita, afectiuni cardiace
sau respiratorii, hipertensiune, auz si vedere deficitare. Aceste probleme de obicei apar simultan
restrangand capacitatea pacientului si a familiei sale de a functiona normal.
Ingrijirea geriatrica are ca scop ameliorarea unor afectiuni deja existente si intarzierea celor care vin
odata cu trecerea anilor, pentru a asigura confortul si sanatatea pacientilor. Medici, asistente, infirmiere
sunt doar cateva exemple dintre cei care compun personalul ce poate fi specializat in geriatrie, pe care
il poti gasi atat in cabinetele private sau de stat, cat si in centrele specializate in ingrijirea persoanelor
in varsta. Un pacient varstnic va trebui, de asemenea, sa fie ajutat sa faca fata unor anumite probleme
cum ar fi caderile sau incontinenta urinara si fecala. In timpul ingrijirii fizica, se va putea totodata sa
94
fieprezentat cazul varstnicului atat familiei cat si serviciilor sociale si de sanatate care pot asigura
suportul in vederea imbunatatirii calitatii vietii pacientului si-i pot oferi posibilitatea sa ramana
autonom cat mai mult timp posibil.
Varstnicii apti din punct de vedere fizic si psihic pot fi capabili sa-si poarte singuri de grija, sau chiar
sa munceasca si sa castige un venit. Astfel isi pot asigura independenta.
Exista totusi cazuri in care acestia sufera de diverse afectiuni care necesita asistenta medicala, in cadrul
unui centru specializat, sau la domiciliu. Aici intervine personalul calificat, ce poate asigura o ingrijire
personalizată în funcție de nevoile fiecarui batran in parte, axata pe cele 5 zone cheie cunoscute sub
denumirea de „Geriatric 5Ms”:
1. Minte: procesul de gandire poate fi afectat de dementa (diverse forme), delir, depresie;
2. Mobilitate: mers si echilibru afectat; prevenirea leziunilor cauzate prin cadere;
3. Medicatie: ajustarea tratamentului medicamentos in functie de afectiunile prezente;
4. Multiple comorbiditati: afectiuni asociate;
5. Motivatiile fiecarui pacient in parte: obiectivele semnificative ce privesc sanatatea si
preferintele lui de ingrijire.
Consultarea unui medic geriatru este necesara atunci cand:
 Persoana in cauza sufera de afectiuni care determina o deteriorare semnificativa a calitatii vietii
sau da dovada de fragilitate crescuta. Aceasta apare cel mai adesea atunci cand oamenii
depasesc varsta de 75 de ani (desi se poate instala mai devreme). In situatia acestor pacienti,
procesul de degradare este cauzat de o serie de boli si dizabilitati, inclusiv probleme cognitive
(abilitati de gandire, concentrare si memorare) si motorii (de deplasare).
 Membrii familiei si prietenii sunt supusi unui stres semnificativ, din cauza rolului de ingrijitori.
 Persoana vizata sau ingrijitorii intampina dificultati in ceea ce priveste administrarea
tratamentelor complexe.
Principalele atribuţii ale infirmierei:
Acorda ingrijiri ce tin de satisfacerea nevoii de a bea și a manca, nevoia de a elimina, nevoia de a se
mișca și a avea o postură adecvată, nevoia de a se odihni, nevoia de a se imbrăca și dezbrăca, nevoia
de a păstra integritatea tegumentelor, nevoia de a evita pericolele, nevoia de a invăţa.
Apeland la specialistii potriviti, batranetea poate fi insotita de demnitate, liniste, seninatate, fiind
lipsita de dureri si de griji.

Ana Aslan: “Oamenii aflați la vârsta a treia pot fi fericiți, înconjurați de prieteni, cu o viață socială
activă. A îmbătrâni nu înseamnă retragerea din lume. Dimpotrivă … la bătrânețe avem mai mult timp
liber pe care trebuie să îl folosim interesant!”

CAPITOLUL IV
ACORDAREA INGRIJIRILOR DE IGIENA PENTRU PERSOANELE INGRIJITE SI
IGIENIZAREA SPATIULUI IN CARE SE AFLA PERSOANA INGRIJITA
A. NOTIUNI DE EPIDEMIOLOGIE
Epidemiologia studiază și investighează cauzele și distribuția maladiilor. Studiile epidemiologice au
ca scop identificarea și evaluarea factorilor de risc pentru o anumită boală din partea unor substanțe
sau produse chimice.
Definiție: epidemiologia este știința medicală care, prin cooperări multidisciplinare, se ocupă cu
identificarea factorilor de agresiune pentru sănătate, cu stabilirea mijloacelor și metodelor de
neutralizare a acțiunii lor asupra grupurilor populaționale cu risc crescut, cu depistarea și lichidarea
proceselor epidemiologice, a stărilor de boală și cu elaborarea programelor de protecție globală a
sănătății umane.
Prin cunoașterea temeinică a epidemiologiei s-a putut ajunge la aplicarea corectă a profilaxiei bolilor
infecțioase, epidemiologia constituind elementul fundamental pe care s-au construit legile de prevenire
a bolilor infecțioase.
Epidemiologia studiază și repartiția bolilor pe zone geografice, pe anotimpuri. Pentru producerea unor
boli sunt necesari o serie de factori epidemiologici considerați pricipali (microorganismul,
macroorganismul, mediul exterior) și o serie de factori secundari (climatici, sociali).
95
Obiectivele Principale ale Epidemiologiei
1. Promovarea sănătăţii prin evitarea constituirii procesului epidemiologic în cadrul unor acţiuni de
largă cuprindere spaţială şi temporală, care asigură cunoaşterea şi neutralizarea factorilor de agresiune
pt sănătate şi dispensarizarea grupurilor populaţionale cu risc.
2. Organizarea de cercetări, tip screening, pt evaluarea factorilor sanogeni şi nesanogeni, în raport cu
particularităţile evoluţiei ecosistemului uman.
3. Organizarea de cercetări populaţionale pt cunoaşterea modificării particularităţilor factorilor
structurali ai procesului epidemiologic, a manifestărilor clinice şi a istoriei naturale a bolilor.
4. Elaborarea programelor educaţionale pt promovarea sănătăţii prin cooperare populaţională.
5. Elaborarea necesarului de asistenţă prevenţională şi a relaţiei cost/beneficiu, în cadrul programelor
pt protecţia şi promovarea sănătăţii populaţionale.
6. Elaborarea programelor prevenţionale şi de combatere şi adaptarea acestora la etapele evolutive ale
societăţii umane şi la variatele circumstanţe epidemiologice.
Epidemiologia s-a dezvoltat în 3 compartimente principale:
1. Epidemiologia generală a bolilor transmisibile și netransmisibile care se ocupă cu studiul factorilor
structurali ai proceselor epidemiologice și a măsurilor comune de provenire și combatere ale acestora.
2. Epidemiologia specială: are ca scop evidențierea diferitelor procese epidemiologice și
particularizarea noțiunilor de prevenire și combatere ale acestora.
3. Epidemiologia practică care se ocupă cu modul de utilizare a unor metode și mijloace de prevenire
și combatere comune/particulare ale unor produse epidemiologice.
Bolile transmisibile (infecto-contagioase) sunt numeroase și răspândite pe întregul glob. Au drept
caracteristică ușurința cu care se transmit de la o ființă la alta. Ele sunt cauzate de microorganisme
patogene – agenți patogeni vii – care pătrund și se înmulțesc în țesuturile organismului gazdă și se
transmit cu ușurință de la un bolnav sau persoană infectată, la persoanele cu care vin în contact:
- în mod direct, nemijlocit
- în mod indirect, mijlocit, prin diferite vehicule de transmitere: aer, pământ, apă, obiecte etc., sau
prin vectori (vietăți cu rol de intermediar).
Pentru ca o boală transmisibila să se poată produce este absolut necesar să existe trei elemente de bază,
trei verigi ale lanțului epidemic:
 izvorul de infecție (sursa de infecție)
 calea de transmitere
 organismul receptiv.
Agentul patogen, eliminat de izvorul de infecție, poate fi transmis la persoanele receptive prin două
modalități:
- transmitere directa (sau contagiune directă)
- transmitere indirectă (sau contagiune indirectă).
Transmiterea directă este cea mai simplă modalitate de transmitere a agentului patogen și se
realizează prin contact nemijlocit cu sursa de infecție.
Transmiterea indirectă se face pe mai multe căi (contaminate): apă, aer, sol, obiecte, alimente, mâini
murdare, vectori.
Germenii patogeni eliminați și vehiculați în mediul exterior pe diferite suporturi, ajung la individul
receptiv și pătrund în organism provocându-i infecția.
Locul pe unde agenții patogeni pătrund în organism poartă numele de poartă de intrare (cale).
Deosebim mai multe porți de intrare a infecției în organism și anume:
 boli infecțioasc care se transmit prin intermediul aerului, cu poartă de intrare respiratorie
(calea respiratorie): scarlatina, difteria, tusea convulsivă, gripa, oreionul, bolile copilariei,
tuberculoza, virozele respiratorii, antraxul, SARS-CoV-2
 boli infecțioase care se transmit prin intermediul apei/alimentelor, mainilor, având ca poartă de
intrare tubul digestiv (calea digestiva sau calea fecal-orala): boala diareica acuta, hepatita
virala A, febra tifoidă, dizenteria, holera, toxiinfecțiile alimentare
 boli cu poartă de intrare cutanată (calea cutanata): micozele, scabia, pediculozele
 boli cu poartă de intrare sangele contaminat (calea sangvina): hepatita virala B, HIV/SIDA.
Populația receptivă reprezintă a treia condiție obligatorie pentru realizarea procesului epidemiologic.
96
Prevenirea bolilor transmisibile inseamna blocarea cailor de transmitere. In colectivitati, mai ales in
colectivitatile cu copii, respectarea normelor de igiena personala si colectiva asigura protectia
individuala si prevenirea raspandirii bolilor. Scoaterea din colectivitate previne transmiterea bolii si
altora, evitarea constituirii focarelor.
 Pentru bolile care se transmit pe cale respiratorie: ventilatia incaperilor, spalatul pe maini,
pastrarea distantei, purtarea mastii de protectie (acolo unde este cazul), respectarea indicatiilor
medicului.
 Pentru bolile care se transmit pe cale digestiva: spalatul pe maini, folosirea doar a
instrumentelor personale, bautul apei doar din surse sigure, depozitarea resturilor menajere
doar in spatii special amenajate, respectarea indicatiilor medicului
 Pentru bolile care se transmit pe cale cutanata: spalatul pe maini, fierberea lenjeriei/
dezinfectarea, igiena personala zilnica, respectarea indicatiilor medicului
 Pentru bolile care se transmit pe cale sangvina : NU atingeti sangele altei persoane!
De asemenea, asigurarea unei bune imunitati pe tot parcursul anului, mentinerea unui corp sanatos prin
miscare, alimentatie corespunzatoare varstei, tipului de activitate desfasurata, evitarea stressului s.a.
tine bolile la distanta. Un organism cu o imunitate buna se imbolnaveste foarte rar, iar recuperarea este
mai usoara si mai rapida.
B. INFECTIILE NOSOCOMIALE
Infecție nosocomială, sau infecție intraspitalicească, este acea infecție care nu este prezentă sau care
nu se află în perioada de incubație în momentul în care pacientul s-a internat în spital și se supraadaugă
bolii pentru care pacientul s-a internat. Infecțiile nosocomiale pot să fie în legătură cu deficiențe de
igienă, sterilizare, manevre sau îngrijiri medicale. Acest tip de infecție se produce într-un spital, fie
între pacienți de boli diferite care ajung în contact unii cu alții, fie de la bolnavi sau purtători proveniți
din rândul personalului de îngrijire. De obicei această infecție este post-operatorie.
Cel mai adesea, infecțiile nosocomiale se manifestă clinic pe parcursul internării actuale, dar este
posibil să se manifeste și după externare. În patologia infecțioasă generală, rata acestor infecții este de
5-2 % , incidența maximă, de 28-30%, apare în serviciile de reanimare. Aceste infecții sunt
responsabile de 7 % din decesele înregistrate în serviciile de chirurgie generală. Infecțiile nosocomiale
sunt de obicei severe, deoarece sunt implicati germeni de spital multirezistenti la antibiotice și
afectează persoane tratate, cu diverse deficiențe de organ sau imunodeprimați. Pentru ca o infecție să
fie considerată nosocomială, ea trebuie să apară în 48 de ore, sau mai mult, de la internarea în spital,
sau în maximum 30 de zile de la externare.
Infectiile nosocomiale se sub-impart in functie de poarta de acces sau de sistemul afectat, astfel ca
in ordinea aproximativa a frecventei regasim :
- Infectii respiratorii;
- Infectii urinare;
- Infectii digestive;
- Infectii viscerale (peritoneale, etc.);
- Infecti pe plaga (Plaga operatorie, plaga de leziune,)
Infecții la nivelul plăgilor operatorii
1. Cel mai comun patogen cauzator:
 Staphylococcus aureus
2. Alți patogeni cauzatori:
 Staphylococcus epidermidis
 Enterococcus
 Escherichia coli
 Pseudomonas aeruginosa
3. Modalitate de transmitere:
 Instrumente chirurgicale contaminate
 Mâini contaminate ale personalului medical
4. Criterii de diagnostic
 Secreție purulentă, abcese, celulita infecțioasă la nivelul plăgii operate pe parcursul lunii post-
operatorii
97
Pneumonie nosocomială
1. Cei mai comuni patogeni cauzatori:
 S. aureus
 Ps. aeruginosa
2. Alți patogeni cauzatori:
Bacterii:
 Enterobacteriaceae (E.coli, specii de Klebsiella, specii de Enterobacter)
 Haemophilus influenzae
 Streptococcus pneumoniae
 MRSA
 ESBL
 Acinetobacter baumannii
Virusuri:
 Herpes simplex
 Cytomegalovirus
3. Modalitate de transmitere:
 Aparatură respiratorie invazivă
 Aspirația germenilor patogeni prezenți în orofaringe
 Inhalarea de aerosoli contaminați
4. Criterii de diagnostic
Febră, frisoane, respirație groaie, tuse productivă, temperatură >38 C, numărul de leucocite
(<4 /mm³ sau >11 /mm³), radiografie pulmonară care arată infiltrate, colorație Gram cu germeni.
Infecții urinare
1. Cei mai comuni patogeni cauzatori:
 E. coli
 VRE
 Klebsiella pneumoniae
2. Alți patogeni cauzatori:
 Alte specii de Klebsiella
 Proteus mirabilis
 Ps. aeruginosa
3. Modalitate de transmitere:
 Catetere urinare
4. Criterii de diagnostic
 Cultură pozitivă (1 sau 2 specii) cu cel puțin 1 ⁵ UFC/mL cu sau fără simptome clinice
Septicemie
1. Cei mai comuni patogeni cauzatori:
 Stafilococul auriu
 Stafilococi coagulazo-negativi
2. Alți patogeni cauzatori:
 Enterococcus spp.
 Klebsiella pneumoniae
 E. coli
3. Modalitate de transmitere:
 Difuzia germenilor de la un focar infecțios inițial, pe calea sângelui
4. Criterii de diagnostic
 Hemocultură pozitivă, febră, frisoane
Alte tipuri de infecții nosocomiale:
 Infecții cutanate
Rănile deschise (ulcere, arsuri) facilitează colonizarea bacteriană care poate duce la o infecție
sistemică.
 Gastroenterita

98
Gastroenterita cauzată de rotavirus este cea mai comună infecție nosocomială la copii cu vârsta
cuprinsă între 6 luni și 2 ani.
 Diareea cu Clostridium difficile.
 Sinuzita, infecții ORL.
 Endometrită și alte infecții ale aparatului genital după naștere.
 Covid-19 - dacă simptomele apar după 8-14 zile după admiterea în spital.
PREVENIREA SI COMBATEREA INFECTIILOR NOSOCOMIALE
I. Principiile fundamentarii activitatii de prevenire a infectiilor nosocomiale:
(1) Prevenirea infectiilor nosocomiale este un obiectiv permanent al activitatii profesiunii medico-
sanitare si un criteriu de evaluare a calitatii managementului din unitatile sanitare.
(2) Supravegherea si controlul infectiilor nosocomiale sunt obligatii profesionale si de serviciu pentru
toate categoriile de personal medico-sanitar si auxiliar sanitar din unitatile ofertante si prestatoare de
servicii si ingrijiri medicale.
(3) Activitatea de asistentă medicală si ingrijirile aferente acesteia au loc in conditii de risc
recunoscute, motiv pentru care eradicarea sau eliminarea infectiei nosocomiale nu este posibila, dar,
controlul eficient al manifestarii cantitative si calitative a morbiditatii specifice poate fi realizat prin
diminuarea riscului la infectie si eliminarea infectiilor evitabile prin activitate preventiva.
(4) Unitatile sanitare ofertante ale serviciilor medicale si de ingrijire conexa actului medical sunt
obligate sa desfasoare, pentru personalul propriu sau contractant al serviciilor externalizate, activitati
de perfectionare profesionala si educatie, inclusiv in domeniul prevenirii si combaterii infectiilor
nosocomiale.
(5) Activitatea de prevenire a infectiilor nosocomiale se organizeaza si se desfasoara in toate unitatile
prestatoare de servicii medicale si de ingrijire pe baza unui plan propriu de supraveghere si control a
infectiilor nosocomiale.
(6) Planul cuprinde, distinct pentru fiecare unitate si sectie de profil, protocoale de proceduri si
manopere profesionale, standarde de ingrijire si de tehnici aseptice si alte normative specifice privind
conditiile de cazare, igiena si alimentatie, necesare pentru implementarea activitatilor programate.
(7) Nerespectarea prevederilor legale si ale normativelor profesionale privind asigurarea calitatii
actului medical, conditiile de asepsie-antisepsie, igiena, cazare si alimentatie, in scopul prevenirii
infectiilor nosocomiale, atrage dupa sine responsabilitatea individuala a personalului sau dupa caz, a
institutiei ca persoana juridica, in conformitate cu legislatia in vigoare.
II. Obligatiile principale in activitatea de prevenire a infectiilor nosocomiale:
(1) Obligatiile unitatii:
a. Stabilirea obiectivelor fezabile in ceea ce priveste actiunile de supraveghere si control a infectiilor
nosocomiale si de pregatire profesionala specifica realizarii acestora;
b. Elaborarea si adoptarea Planului anual de supraveghere si control a infectiilor nosocomiale cu
actiunile si activitatile necesare realizarii obiectivelor propuse si nominalizarea atributiilor si
responsabilitatilor de la toate nivelele si componentele activitatii profesionale si manageriale din
unitate;
c. Asigurarea unui mediu profesional si functional-organizatoric adecvat, care sa favorizeze utilizarea
unor metode si modele eficiente pentru realizarea activitatilor si responsabilitatilor asumate prin Planul
anual de supraveghere si control a infectiilor nozocomiale;
d. Crearea unor conditii igienico-sanitare adecvate profilului activitatilor sub aspect edilitar, dotari
nemedicale, incalzire, iluminat, aprovizionarea cu apa, alimentatie, indepartarea reziduurilor, cai de
acces etc;
e. Asigurarea, in cadrul bugetului alocat, a finantarii adecvate pentru realizarea activitatilor in
concordanta cu obiectivele si actiunile propuse in Planul anual de supraveghere si control a infectiilor
nosocomiale;
f. Evaluarea indeplinirii atributiunilor si asumarea responsabilitatilor prevazute in planul de
supraveghere si control a infectiilor nosocomiale, ori de cate ori situatia epidemiologica o impune,
respectiv in cadrul bilantului anual de activitate, prezentat in fata consiliului de administratie al
unitatii.
(2) Obligatiile personalului:
99
a. Adoptarea de catre intregul personal medico-sanitar, la nivelul tuturor competentelor medicale si
manopere de ingrijiri, a unui comportament adecvat aplicarii masurilor de prevenire a infectiilor si
respectarea principiului precautiunilor universale;
b. Asigurarea unor conditii de mediu fizic functional si servicii conexe actului medical, inclusiv prin
izolare functionala, care sa permita evitarea sau diminuarea riscului transmiterii infectiilor in relatie cu
prestatia de ingrijiri;
c. Respectarea principiilor asepsiei si antisepsiei la toate nivelele si momentele ingrijirii si terapeuticii
acordate;
d. Utilizarea unor manopere si proceduri de ingrijire si terapie bazate pe protocoale de activitate
profesionala care corespund criteriului riscului minim acceptat in conditiile riscului asumat;
e. Aplicarea unor masuri profesionale de profilaxie nespecifica, dupa caz specifica, pentru protejarea
bolnavilor si a personalului fata de riscul la infectie;
f. Integrarea in activitatea profesionala curenta a supravegherii specifice a asistatilor, cunoasterea si
recunoasterea riscului la infectie, respectiv inregistrarea, stocarea, prelucrarea si transmiterea
informatiilor privind infectiile clinic manifeste sau depistate, in conformitate cu normativele
profesionale;
g. Solicitarea consultantei interdisciplinare, respectiv a colaborarii si coordonarii profesionale de
specialitate pentru evaluarea riscului pentru infectie si dupa caz, a combaterii unor situatii endemice
sau epidemice prin infectii nosocomiale, depistate si raportate in conformitate cu reglementarile in
vigoare;
h. Participarea la activitati de perfectionare profesionala pentru dobandirea unor cunostinte specifice in
prevenirea si controlul infectiilor nosocomiale;
Masurile de tratament includ depistarea in laborator a antibioticului, antimicoticului sau a
medicamentului la care germenul va raspunde cel mai bine in sensul in care va putea fi eradicat
eficient, total si fara complicatii adiacente sau reduse la minim.
In ceea ce priveste preventia aceasta este inclusa in orice unitate sanitara de tratament si porneste de le
regulile generale de igiena prezente in orice institutie, dar merge mai departe cu masuri igienice
specifice, adica purtarea in cazul oricarei proceduri medicale sau de anamneza a manusilor de consult,
o igiena permanenta a mainilor exloratorului sau cadrului medical, cat si igienizarea specifica salilor
chirurgicale care dureaza mai multe minute prin miscari specifice sau prin purtarea manusilor
chirurgicale de catre personalul medical ce opereaza.
Sterilizarea instrumentarului si folosirea instrumentelor de unica folosinta in multe din masurile de
asistenta medicala a pacientului reprezinta tot o masura de igiena necesara si care se practica.
La toate acestea se adauga si selectia celui mai bun tratament medicamentos pentru infectia primara
pentru care se prezinta pacientul, deoarece administrarea repetata a unui tratament prea puternic, mult
mai puternic decat ar fi necesar in eradicarea acelui germene va duce tocmai la crearea a si mai multor
germeni MDR (rezistenti la antibiotice).
Pacientul are si el totodata rolul sau in ideea in care trebuie estompata auto-administrarea la domiciliu
sau in alte locatii a tratamentului pentru anumite patologii, fara consultarea si prescriptia medicala, sa
mentina si el masurile igienice ce tin de sine pe perioada sederii in sectia de spital, cat si respectarea
regimului de vizite ale pacientului, existand riscul de aducere a germenilor din afara spitalului prin
acesti vizitatori.
Pacientul trebuie sa cunoasca si el aceste obligatii igienice pe care le are si care pot ajuta si pentru
aceasta trebuie sa aiba o informare adecvata. Un pacient informat este un om mai sanatos.
Mijloace prin care personalul medical poate contribui la eforturile sustinute de limitare si control al
infectiilor intraspitalicesti:
 respectarea cu strictete a masurilor de igiena a mainilor, inainte si dupa fiecare contact cu un
pacient;
 utilizarea dispozitivelor si manevrelor invazive, doar acolo unde aceastea sunt strict necesare,
functie de necesitatile clinice;
 indepartarea tuturor dispozitivelor invazive sau minim-invazive, atunci cand acestea au devenit
inutile din punct de vedere clinic;
 limitarea profilaxiei antimicrobiene la perioada peri-operatorie;
100
  intreruperea antibioterapiei la momentul oportun;
 cunoasterea amanuntita a patogenilor cu posibilitate de transmitere parenterala;
 instituirea unor masuri prompte de izolare a pacientilor infectati;
 evitarea unor greseli de asepsie care se pot manifesta in timpul orelor de vizita la patul
pacientului (exemplu: plasarea unor haine murdare in apropierea locului de insertie a unor
catetere intravasculare, lasarea unor daruri sub forma de obiecte sau bani in patutul nou-
nascutului)
 deoarece o mare parte din infectiile intraspitalicesti se datoreaza untilizarii inadecvate a
dispozitivelor medicale, programele educationale pentru insusirea manevrelor in realizarea
unor manevre chirurgicale in conditii aseptice, sunt deosebit de importante pentru diminuarea
ratei imbolnavirilor intraspitalicesti. Mentinerea unor deprinderi corecte de manuire a
instrumentarului medical este importanta.
 folosirea precautiilor speciale prinvind sangele si fluidele corporale impun masuri de protectie
ce trebuie respectate – halat, manusi, masca etc. Personalul medical este instruit adecvat, pentru
a purta echipament de protectie. Se recomanda utilizarea unor masuri minime de protectie;
ulterior, vor fi instaurate masuri specifice, functie de natura patogenului si masuri de izolare
care sa intrerupa posibilele cai de trasnmitere ale infectiei (izolare specifica) .
Exista si cazuri speciale in care se utilizeaza protocoale suplimentare de izolare si protectie pentru
mamele si nou-nascutii lor infectati.
Infecția nosocomială reprezintă una dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății publice,
mai ales datorită creșterii incidenței de bacterii multi-drog rezistente. Orice pacient poate contracta o
infecție nosocomială pe durata spitalizării, find expus la diverși patogeni din diverse surse. Anumiți
factori cresc susceptibilitatea de a contracta o infecție intraspitalicească. Prevenția infecțiilor asociate
asistenței medicale este un process complex care depinde mult de factorul uman, deoarece diverse
măsuri trebuie respectate de pacienți, vizitatorii acestora și personalul medical.
C. CURĂTENIA, DEZINFECTIA SI STERILIZAREA
1. PROCEDURI PRIVIND CURĂŢENIA şi DEZINFECŢIA
1.1. DEFINIŢII
CURĂŢENIA este cea mai răspândită metodă de decontaminare utilizată în unităţile sanitare
prin care se îndepartează microorganismele de pe suprafeţe, obiecte sau tegumente odată cu
îndepărtarea prafului şi substanţelor organice. .
Aplicarea raţională a metodelor de curăţenie a suprafeţelor încăperilor, obiectelor şi
echipamentelor poate realiza o decontaminare de 95- 8%, foarte apropiată de cea obţinută printr-
o dezinfecţie eficace. Curăţenia are avantajul ca acţionează asupra tuturor microorganismelor.
DEZINFECŢIA reprezintă procesul prin care sunt distruse cele mai multe sau toate
microorganismele patogene (distrugere în proporţie de . %)de pe obiectele din mediul inert,
cu excepţia sporilor bacterieni.
1.2. CLASIFICAREA SPATIILOR DIN UNITĂTILE SANITARE
Unităţile sanitare oferă o mare diversitate de construcţii unde cerinţele de igienă sunt diferite.
Starea de curăţenie a unităţilor sanitare trebuie să fie în concordanţă cu gradul de asepsie al actelor
medicale care se practica în acest foc.
În funcţie de exigenţe se poate realiza o clasificare a încăperilor unităţilor sanitare. Se disting 4
zone.
Zona 1 cuprinde spaţii unde nu circulă bolnavi: cerinţele de igienă sunt identice cu cele dintr-o
colectivitate (holul de la intrarea principala, servicii administrative, economice, tehnice –de
intretinere ).
Zona 2 cuprinde sectoarele cu bolnavi neinfectioşi sau care nu au o sensibilitate înaltă (holuri,
ascensoare, sali de asteptare, tratament, saloane consultatii ambulatorii).
Pentru zona 3, obiectivul este de a evita propagarea germenilor la pacienţi foarte sensibili
(pediatrie, terapie intensiva, urgente).
Pentru zona 4 tehnicile şi metodele de lucru vor tinde să obţină o curăţenie exemplară pentru a
evita aducerea germenilor dinafară (neonatologie, bloc operator, reanimare, sectii de arsi).
1.3. PRODUSE DE ÎNTRETINERE PENTRU CURATENIE
101
 Întreţinerea spaţiilor din unităţile sanitare are drept scop realizarea curăţeniei vizuale, esteticii
spatiilor, întretinerea acestora, dar si a dezinfectiei.
Acţiunile de curăţenie trebuie să realizeze menţinerea continuă în stare curată a suprafeţelor.
Aceste operaţii fizico-chimice se efectuează cu ajutorul detergenţilor. Dezinfecţia suprafeţelor este
asigurată prin aplicarea unui dezinfectant.
Pentru întreţinerea zilnică a curăţeniei se recomandă utilizarea de detergenţi, si detergenţi
dezinfectanti.
Rezultatele operaţiilor de curăţenie şi dezinfecţie depind de cunoaşterea produsului folosit şi
de respectarea condiţiilor de utilizare al acestuia .
Clasificarea produselor de întreţinere pentru curăţenie utilizate în mediul în care se acordă
asistenţă medicală
- Săpunuri
- Detergenţi
- Abrazive
- Produse pentru lustruit
1.4. MATERIALUL DE ÎNTRETINERE A CURĂTENIEI
Materialul de întreţinere a curăţeniei trebuie utilizat la maximum de eficienţă respectând
regulile de igienă pentru ca operaţiunile de curăţenie şi dezinfecţie să-şi atingă scopul, acela de a
elimina microorganismele.
Se recomandă ca alegerea materialului de întreţinere a curăţeniei să se facă pe baza unui
studiu riguros. Pentru ca personalul de întreţinere a curăţeniei să îl utilizeze raţional recomandăm
instruirea periodică a acestuia.
1.4.1 Mături, perii, teuri, mopuri
Cu ajutorul lor se realizează îndepărtarea prafului şi a gunoiului de pe
pavimente. Se utilizează diferite modele şi dimensiuni în funcţie de necesităţi.
1.4.2 Cărucior pentru curăţenie
Destinat transportului materialelor de întreţinere puţin voluminoase, a produselor (ex. deter
gent, dezinfectant, lavete, mopuri, ş.a), a sacilor colectori pentru deşeuri. Există diferite modele
în funcţie de producător. Cel mai frecvent, căruciorul din ţeavă de oţel cromat este prevăzut cu 3
etajere. Pe etajera superioară se pun 2-4 găleţi mici de 81şi un suport pentru produse. Celelalte 2
etajere permit depozitarea bidoanelor, lavetelor, mopurilor şi altor accesorii. Sunt prevăzute cu
un sistem pentru fixarea mânerelor periilor, măturilor. Anumite modele sunt prevăzute cu un
recipient cu grătar pentru scurgerea excesului de soluţie de detergent, dezinfectant pentru
spălarea pavimentului.
Avantai:Permite aranjarea şi transportul tuturor materialelor şi produselor de întreţinere
necesare curăţeniei zilnice. Oferă un loc de organizare a activităţii în timp şi spaţiu.
Dezavantai: Cost ridicat.
1.4.3 Cărucior pentru spălarea pavimentului
Este alcătuit din 4 elemente: cărucior, instalaţie de scurgere/ stoarcere (cadru cu grătar),
găleţi.
Căruciorul din ţeavă de oţel cromat este prevăzut cu 4 roţi pivotante cu frâna, suportul pentru
instalaţia de scurgere/ stoarcere şi accesorii, un ghidon. Instalaţia de scurgere/ stoarcere este din
oţel inoxidabil sau material plastic dur. Găleţile sunt din material plastic, cu capacitate 16-25
litri, în număr de 2, de culori diferite !ex. roşu şi albastrul. Perie compusă din mâner la care se
adptează perie cu franjuri (mop).
Avantai: Permiţând separarea apei curate şi apei murdare garantează calitate antibacteriană a
soluţiilor de detergent, dezinfectant utilizate. Se manevrează uşor, este ergonomic, igienic pentru
manipulator. Utilizarea sa permite realizarea unei bune spălări.
Dezavantai: Dacă materialul cu care este echipat căruciorul nu este menţinut într-o perfectă
stare de curăţenie poate fi un mijloc de contaminare a mediului.
1.4.4 Aspirator
1.4.5 Accesorii
1.4.5.1 Mănuşile de menaj:
102
 Utilizare obligatorie atunci când se manipulează produse cu un anumit grad de toxicitate şi în
timpul curăţeniei pentru a proteja persoana care execută curăţenia.
Tipuri de mănuşi:
- Mănuşi de cauciuc căptuşitecu bumbac – oferă cea mai bună protecţie, prin izolare termică
şi protecţie faţă de tăieturi accidentale.
- Mănuşi latex sau sintetice de unică utilizare, nesterile.
Atentie!
Mănuşile pot constitui un mijloc de transmitere a microorganismelor în mediul medical.
După utilizare mănuşile se spală, se dezinfectează şi se usucă.
După scoaterea mănuşilor mâna se spală.
1.4.6 Malerlale de spălare:
1.4.6.1 Ustensile pentru spălat suprafeţele verticale: compuse dintr-un mâner telescopat
şi un suport cu lame paralele din cauciuc (raclete).
1.4.6.2 Lavete, torşoane, mopuri, bureţi abrazivi.
Atentie
Alegerea
Mentenanţa materialului de întreţinere a curăţeniei şi dezinfecţiei trebuie:
- să facă obiectul unui caiet de sarcini
- să intre în responsabilitatea specialiştilor în igienă spitalicească/medicului, asistentei de
cabinet din unitatea sanitară respectivă pentru a garanta eficacitatea operatiunilor reflectată în
estetica şi calitatea curăţeniei şi dezinfecţiei.
1.5. REGULI DE ÎNTREŢINERE A USTENSILELOR DE CURĂŢENIE
1.5.1 Zilnic, după fiecare operaţiune de curăţenie şi la sfârşitul zilei de lucru ustensilele
utilizate vor fi spălate, curăţate, dezinfectate (decontaminate) şi uscate.
1.5.2 Personalul care execută operaţiunile de curăţenie şi decontaminare a materialului de
curăţenie va purta mănuşi de menaj sau mănuşi de latex nesterile.
1.5.3 Decontaminarea (curătarea şi dezinfectia) materialului de curătenie:
Se efectuează la sfârşitul operaţiunii de curătenie pe sectie.
Metodă 1. Materialul moale reciclabil utilizat se spală cu apă caldăşi detergent, se clăteşte, se
dezinfectează cu dezinfectant prin imersie, se stoarce şi se usucă. Ustensilele utilizate se spală cu
apă caldă şi detergent, se clătesc în funcţie de materialul din care sunt făcute şi de complexitatea
lor se dezinfectează prin imersie sau prin ştergere cu o lavetă irnbibată în soluţie dezinfectanta
compatibilă cu suportul tratat; se clătesc, se usucă.
Această metodă este recomandată a se efectua cel puţin odată pe săptărnână. În secţiile cu risc
crescut aceasta metodă este recomandată de rutină.
Metodă 2. Materialul moale reciclabil utilizat se imersează în detergent+dezinfectant, se
spală, se clăteşte, se usucă.
Această metodă este recomandată în secţiile cu risc scăzut de apariţie a infecţiei nosocomiale.
O dată pe săptămână se recomandă prima metodă.
Alegerea metodei depinde de gradul de murdărie.
Curăţarea, dezinfecţia ustensilelor complexe (perii detaşabile, mânerul periilor, aspirator, ş.a) se
efectuează în funcţie de recomandările producătorului.
2. TEHNICI PRINCIPALE DE ÎNTRETINERE A CURĂŢENIEI şi DEZINFECŢIEI
SUPRAFET.ELOR
2.1 ÎNTREŢINEREA CURĂŢENIEI şi DEZINFECŢIA PAVIMENTULUI
2.1.1 Curăţenia zilnică
Reprezintă îndepărtarea prafului de pe paviment prin măturare umedă urmată de spălare.
Pentru curăţenia pavimentelor şi mochetelor pot fi folosi aparate care utilizează spălarea şi
aspiratul umed.
A. Măturatul umed (mătură cu mâner sau perie cu maner)
Are drept obiectiv îndepărtarea prafului şi a gunoaielor împraştiate pe paviment cu ajutorul
unei mături sau perie cu lavetă umezită. Acest procedeu este eficient şi permite îndepărtarea a
90% din praf.
103
 Pregătirea materialului:
perie cu mâner (coadă) sau mătură
lavete din bumbac (bucăţi de cârpe)
făraş
colector de deşeuri (gunoi): saci de plastic, găleţi cu capac, ş.a.
detergent, dezinfectant
Tehnica:
Pavimentul trebuie să fie uscat şi debarasat de deşeurile (gunoaiele) grosiere
Laveta trebuie să îmbrace bine talpa periei şi să stea tot timpul operaţiunii pe paviment,
împingând deşeul înaintea periei. Mătura udată şi scursă de surplusul de apă trebuie să
stea tot timpul operaţiunii pe paviment, împingând deşeurile înainte.
În cursul operaţiunii nu ridicaţi peria sau mătura, nu efectuaţi paşi înnapoi, deoarece prin
aceste mişcări se antrenează împrăştierea murdăriei pe paviment.
Metode:
Sunt 2 metode.
Metoda denumită "prin împingere" constă în împingerea prin alunecare în benzi
paralele a periei înaintea persoanei. Recomandată pentru curăţarea suprafeţelor întinse (holuri,
coridoare) fără obstacole (mobilier, echipament).
Metoda denumită "prin rotire" sau "prin pivotare" prin care manipulatorul ratează
peria descriind "S-uri" pe paviment. Recomandată pentru curăţarea suprafeţelor de dimensiuni
mici, înguste.
Măturatul umed al unei Încăperi (salon, sală de tratament, ş.a)
Se începe măturatul de-a lungul marginilor, la colţuri şi sub mobilier
Se mătură apoi restul suprafeţei
Măturatul se termină la uşa de la intrare mătura/ peria se aşează pe căruciorul de curăţenie
În interiorul încăperii se strânge gunoiul în făraş, iar laveta (cârpa) se împătureşte cu partea murdară în
interior
Se aruncă gunoiul în sacul/ găleata colectoare
Laveta reciclabila se pune într-un recipient special destinat. Obligatoriu se schimbă laveta pentru
fiecare încăpere.
8. Spălarea pavimentului
Are ca obiectiv îndepărtarea la maximum a murdăriei. vizibile si scăderea numărului de
microorganisme de pe paviment (acţiune chimică şi mecanică).
Se efectuează după măturatul umed.
Metoda celor 2 găteli:
Pregqtirea materialului:
Se umple găleata de clătire 3 / 4 cu apă limpede (ex. culoare roşie)
Se umple găleata de spălare (ex. culoare albastră) efectuând un dozaj riguros al detergentului sau
detergentului+ dezinfectant
Se pun găleţile pe un cărucior
Se montează instalaţia de scurgere/ stoarcere (cadru cu grătar) pe mânerul căruţului
Se fixeaza mopul pe mâner şi se imersersează franjurile acestuia în soluţia de spălare sau
Se utilizează o lavetă cu Teu.
Se imersează laveta în soluţie, se stoarce şi se aşează laveta curăţă pe talpa Teului.
Tehnica:
Se storc uşor franjurile mopului sau laveta
Se spală pavimentul în benzi regulate descriind 8-uri; manipulatorul va sta mereu în partea uscată a
pavimentului
Când este necesar se clăteşte mopul sau laveta, se stoarce şi se imersează în soluţia de spălare
Soluţiile de spălare şi de clătire se schimbă când apă / soluţia devine murdară, pentru holuri şi
coridoare; soluţiile se schimbă la fiecare salon.
Metoda combinată: măturărea şi spălarea pavimentului utilizând căruciorul de curăţenie
Pregqtirea materialului:
104
Căruţ de curăţenie prevăzut cu:
un raft pe care se aşează soluţiile de detergent, dezinfectant;
grătar de scurgere a surplusului de soluţie pentru mop;
se folosesc 2 mopuri pentru fiecare loc;
2 saci colectori, pentru mopuri curate şi pentru mopuri murdare
Tehnica:
Se fixează pe mâner mopul curat, stors
Se spală pavimentul în benzi regulate descriind 8-uri; manipulatorul va sta mereu în partea uscată a
pavimentului
La sfârşitul spălării se pune mopul murdar în sacul colector
Surplusul de soluţie de pe paviment se îndepărtează utilizând al 2-lea mop curat, dar neîmbibat cu
detergent, dezinfectant
2.1.2 Curăţenia periodică
O dată pe lună se efectuează curăţenia generală în secţie, utilizînd produse de întreţinere a
curăţeniei şi produse dezinfectante adecvate fiecărui substrat care trebuie tratat.
2.2 ÎNTREŢINEREA CURĂŢENIEI şi DEZINFECŢIEI SUPRAFEŢELOR VERTICALE
Suprafeţele verticale (pereţi vopsiţi în ulei, pereţi cu faianţă, pereţi cu tapet lavabil, geamuri)
din mediul medical pot fi murdărite prin proiecţia lichidelor biologicesau contaminate prin
atingerea cu mâna murdară.
Curăţarea suprafeţelor verticale permite reducerea gradului de contaminare a acestora.
2.2.1 întreţinerea curăţeniei pereţilor
a) întreţinerea zilnică
Se referă la spălarea cu detergent, dezinfectant numai a zonelor de contact cu mâinile.
b) întreţinerea periodică
Pregătirea materialelor si a produselor.
cărucior pentru curăţenie
scară, lavete, perie de mâna
detergent, dezinfectant
Tehnica:
aerisirea încăperii, protejarea pavimentului ştergerea de praf a pereţilor care se vor spăla se
spală pe zone efectuând mişcări de jos în sus
se clăteşte suprafaţa spălată cu apă efectuând mişcări de sus în jos
se usucă
2.2.2 întreţinerea curăţeniei ferestrelor
Pregătirea materialelor si a produselor.
Scară
2 găleţi, lavete, perie de mână detergenţi
neutrii
produse pentru spălat geamul
Tehnica:
Se protejează pavimentul. Se deschide fereastra
Se ştergede praf, se spală, se clăteşte începând cu interiorul ramei ferestrei şi apoi
exteriorul Se spală sticla, se usucă, se verifică rezultatul prin tansparenţă.
Responsabili:
Persoana responsabilizată de conducerea unităţii sanitare cu întreţinerea curăţeniei.
Evaluare:
Executia
'
acestor activităti
. trebuie să fie încredintată
. unui personal calif1cat. Trebuie
controlate rezultatele obţinute şi tehnicile utilizate.
Atunci când se validează un protocol de lucru, în timpul epidemiilor, sau în cadrul
supravegherii infectiilor în sectiile de risc se recomandă recoltarea de probe din mediu
(prelevări ele pe suprafeţe pentru controlul condiţiilor igienico-sanitare - CIS).
2.3. ÎNTREŢINEREA CURĂŢENIEI şi DEZINFECŢIEI PE CORIDOARE,
HOLURI, SCĂRI, ÎN VESTIARE
105
 Holurile de la intrare, coridoarele, scările sunt zone în care circulaţia este intensă. În funcţie
de cât este de circulată zona, curăţarea pavimentului se poate face de mai multe ori pe zi.
Menţinerea în stare de curăţenie a acestor zone contribuie la imaginea pe care şi-o fac
pacienţii şi vizitatorii privitor la unitatea sanitară aleasă pentru a fi îngrijiţi.
Vestiarele reprezintă locul în care se încrucişează vestimentaţia de stradă cu vestimentaţia de
spital pentru personalul medico-sanitar; acest spaţiu trebuie menţinut curat.
2.3.1 Întreţinerea curăţeniei şi dezinfecţiei holurilor, coridoarelor, scărilor
Intreţlnerea zilnică
Pregătirea materialului şi produselor.
Cărucior de întreţinere
Mătură, perii, lavete
Apă, detergent, dezinfectant
Tehnica:
coridoare:
Se şterg de praf pavimentul, mobilierul. uşile (balamalele) cu o lavetă înmuiată în soluţie de
detergent+ dezinfectant
Se practică măturatul umed
Se practică spălarea pavimentului cu soluţia de detergent
Se clăteşte
Se şterge o cu soluţie de dezinfectant
scari:
Se şterg de praf treptele scării cu peria înfăşurată cu o lavetă umedă
Se şterg de praf balustradele cu lavete impregnate în soluţie de detergent
+dezinfectant Se şterg treptele cu mişcări înainte şi înapoi.
b) Întreţinerea periodică
Pregătirea materialului:
cărucior pentru curăţenie
material pentru spălarea pavimentului
Tehnica:
coridoare:
Întreţinere săptămânală:
Se spală uşile, pereţii
Se practică tehnica de la punctul 2.1.1.
Întreţinerea trimestrială:
Se spală pereţii şi gurile de aerisire
Se şterg de praf plafonul şi corpurile de iluminat
Scările:
Cu ajutorul unei perii cu mânar sau perie de mâna se freacă treptele
Se spalăpereţii si gurile de aerisire
Se şterg de praf plafonul şi corpurile de iluminat
2.3.2 întreţinerea curătenlel şi dezinfecţiei vestiarelor
a. întreţinerea zilnică
Pregătirea materialului si a produselor
cărucior pentru curăţenie
material pentru spălarea pavimentului
Tehnica:
Aerisire în timpul operaţiunii de curăţenie
Curăţarea şi dezinfecţia chiuvetei, săpunierei, WC-uri.
Aprovizionare cu hârtie prosop, hârtie igienică
Se curăţă şi se dezinfectează uşile, inclusiv balamalele şi uşile fişetului (dulapului)
Se practică măturatul umed al pavimentului, se evacuează gunoiul, se pun saci colectori în
recipientul pentru colectarea gunoiului.
Se spală pavimentul (vezi punctul 2.1)
106
 b. întreţinerea periodică
Curăţenia în interiorul fişetului (dulapului) intră însărcina celui care îl foloseşte şi se efectuează
regulat de către acesta.
Pregătirea materialului si a produselor.
La fel ca la punctuI 2.1.1 şi o perie cu mâner lung
Tehnica:
• Întreţinere săptămânală:
Se spală uşile
Se detartrează WC-urile
Se curăţă, se dezinfectează şi se colecteză deşeurile
• Întreţinere lunară:
Se deplasează fişetele, dulapurile şi se mătură umed şi se spală pavimentul
Partea exterioară a fişetului, dulapului se şterge de praf, se curăţă şi dezinfectează.
• Întreţinere de fond:
Se efectuează curăţarea corpurilor de iluminat şi pereţilor o dată pe an
2.4. ÎNTREŢINEREA CURĂŢENIEI şi DEZINFECŢIA GRUPURILOR SANITARE
Obiectele sanitare: chiuvete, căzi de baie, duş, bideu, Wc-uri, pisoare sunt locuri unde există
umezeală. Întreţinerea, curăţenia şi dezinfecţia acestora stau la baza prevenirii infecţiilor cu
germeni, cum ar fi Pseudomonas, Proteus, Serratia, Trichomonas, etc
Tehnică, metodă:
• Întretinerea zilnică.
a) chiuvete, căzi de baie, duş, bideu:
* Dacă obiectele sanitare nu sunt murdărite (imbâcsite) cu ajutorul unei lavete înmuiate în
soluţie de detergent dezinfectant, se curăţă astfel:
Se curăţă faianţa de pe pereţi
Se distribuie hârtie-prosop
Se curăţă obiectele sanitare pe rând începând cu partea de dedesubt a obiectului sanitar,
marginea, bateria, săpuniera, interiorul cuvelor, gurile de scurgere.
Se clăteşte.
Se aplică soluţia de dezinfectant
* Dacă obiectele sanitare sunt murdărite (îmbâcsite) se curăţă mai întâi cu o soluţie de
detergent dezinfectant şi/sau cu un produs abraziv
Se clăteşte
Se aplică soluţia de dezinfectant
* Pentru obiectele sanitare din zonele cu risc mare de infecţie sau din saloanele pacienţilor
aflaţi în sistem de izolare funcţională se recomandă şi dezinfecţia zilnică a acestora, inclusiv
a sifonului de scurgere de sub chiuveta şi a sifonului de pardoseală:
se varsă 25 ml (un pahar) de soluţie de hidroxid de sodiu (apă de Javei) de 5.25% CI în
sifonul de scurgere de sub chiuveta şi sifonul de pardoseală;
se lasă un timp de contact de 1O minute
se clăteşte abundent
b) wc-uri, pisoare:
se goleşte recipientul în care stă peria de spălat WC-ul
se trage apa şi se clăteşte peria de spălat WC-ul
Cu o lavetă destinată pentru spălatul suprafeţelor exterioare înmuiată într-o soluţie de deter-
gent dezinfectant se curăţă şi dezinfectează:
exteriorul rezervorului de apă exteriorul vasului de WC colacul şi capacul de WC
curăţaţi interiorul vasului de WC cuperia de spălat WC-ul şi soluţia de detergent-
dezinfectant
se usucă
se dezinfectează sifonul de pardoseală varsând 5 ml (2 pahare) de soluţie de hidroxid
de sodiu (apă de Javei) de 5,25% CI
Se umple 3 / 4 recipientul în care stă peria de spălat WC cu soluţie de dezinfectant.
107
 Dacă interiorul vasului de WC este murdar (îmbâcsit, cu piatră) înainte de curăţarea
propriu-zisă se efectuează curăţarea cu un produs abraziv.
• Întreţinerea de fond
Detartrare
În funcţie de duritatea apei distribuite, piatra se poate depune pe baterii şi interiorul articolelor
sanitare. Acest depozit constituie un mediu favorabil de dezvoltare a microorganismelor.
Detartrarea este operaţiunea care se efectuează cu un produs acid specific. Ritmul este în
funcţie de duritatea apei.
Se deşurubeaza robineţii, se imersează în soluţia de detartrare până la dizolvarea pietrei, apoi
se clăteşte şi se montează la loc.
Cu ajutorul unei lavete înmuiate în produs se detartreză suprafaţa (marginile) articolelor
sanitare. Dacă este necesar se freacă, apoi se clăteşte. Se trece la operaţiunea de întreţinere zilncă
a curăţeniei.
Curătarea şi dezinfecţia sifoanelor
În zonele cu risc mare de infecţie, în timpul întreţinerii de fond a saloanelor bolnavilor se
recomandă curăţarea sifoanelor (de la chivetă, de pardoseală).
Se execută urmatoarele operaţii:
demontarea sifonului
curăţarea cu o perie si o soluţie de detergent+ dezinfectant clătire
se agită 2 minute într-o soluţie de detergent+ dezinfectant
se scurge, se remontează
Materiale si produse:
Produse abrazive Hidroxid de sodiu
Detartrant pentru chivetă Detergent. dezinfectant Mănuşi de menaj
Perie mică, lavete
2.5. ÎNTREJINEREA CURĂTENIEI şi DEZINFECflA SALOANELOR
Bolnavii plasaţi într-un mediu curat şi dezinfectat zilnic pot să primească servicii de sănătate
în condiţii de asepsie corectă. Atuncicând aceştia sunt înternaţi în spital, saloanele la care sunt
repartizaţi trebuie să le ofere garanţia unui mediu curat din punct de vedere vizual şi
bacteriologic.
2.5.1 întreţinerea zilnică
Situaţii de care trebuie ţinut seama:
În realizarea curăţeniei trebuie luate în considerare:îngrijirile curente, intervenţiile
medicale, contaminarea salonului. Se recomandă ca operaţiunile de curăţenie să se
înceapă cu saloanele mai puţin contaminate.
În fiecare salon se începe cu curăţarea obiectelor mai puţin murdare şi se termină cu
obiectele murdare (coşuri de deşeuri şi vasul de toaletă).
În nici o secţie NU se admite existenţa ghivecelor cu flori. Vase cu flori tăiate NU se admit în
secţiile cu risc mare (secţii de nou-născuţi. reanimare, hematologie, dializă, etc).
În sectiile în care sunt admise vase cu flori tăiate, apa din vas se schimbă zilnic, iar în apă se
adaugă o linguriţăde hipoclorit de sodiu 12,5% CI activ; această operaţiune nu se execută la
chiuveta din salon, ci în incăperi special destinate pregătini activitătii propriu-zise.
Întreţinerea şi curăţenia în saloanele cu bolnavi aflaţi în sistem de izolare funcţională se face
având în vedere manopere prin care să se limiteze contaminarea exteriorului.
• Pregătirea materialului si a produselor.
cărucior pentru curăţenie
material pentru spălarea pavimentului
soluţie de detergent dezinfectant
o lavetă pentru fiecare salon necesară la măturatul umed
• Tehnica:
Se bate la uşă salonului, se deschide uşa, se salută bolnavul, se înveleşte bolnavul, se
deschide geamul pentru a se aerisi;
Căruciorul pentru curăţenie se lasă afără pe coridor;
108
 Se face ordine în salon: se aranjeaza halatele, ziarele, revistele, etc.
Se şterge de praf mobilierul cu o lavetă îmbibată în soluţiede detergent + dezintectant:
corpul de iluminat, tăbliile patului, blatul mesei pe care se serveşte mâncarea, noptiera,
masa de scris şi scaunele;
Laveta se clăteşte după ştergerea fiecarui element de mobilier. Se şterg de praf celelalte
suprafeţe orizontale;
Dacă este cazul, în locurile murdărite, se şterg pereţii, geamurile, uşile.
Cu o lavetă îmbibată în soluţie de detergent+dezinfectant se şterg întrerupătorul electric
şi balamalele de la uşi.
Se curăţă grupul sanitar: oglinda, chiuveta, suportul pentru prosop, suportul pentru hârtia
igienică şi vasul de toaletă cu accesoriile. Se dezinfectează sifonul de pardoseală şi
sifonul de la chiuvetă.
Se mătură umed pavimentul şi se strâng deşeurile din interiorul salonului; se goleşte
coşul de gunoi şi se se curăţă; se pune în coş un sac nou de plastic. Deşeurile provenite
din salon se strâng în spaţiul special destinat colectării temporare din secţie.
Se spală şi dezinfectează pavimentul
Se verifică aspectul estetic al salonului, se închide fereastra, se salută bolnavul.
2.5.2 întreţinerea curăleniel şi dezinfecţia saloanelor după externarea bolnavilor
a. Situaţii de care trebuie finut seamă:
În timpul efectuării curăţeniei mobilierul rămâne în salon
Dezinfecţia terminală (ciclică) se efectuează în cazul evoluţiei focarelor de indata după
ce s-a declarat focarul închis şi s-au externat toţi bolnavii, în cazul spitalizării în secţie a
unor bolnavi cu boli infecţioase, în cazul spitalizării bolnavilor pentru care s-a aplicat
procedura de izolare functională (izolare pentru infecţii cutanate, digestive, transmise
prin sânge, respiratorii).
Protocolul deîntreţinere a curăţeniei saloanelor şi dezinfecţiei (zilnică sau ciclică)
acestora se realizează de către specialiştii în igienă spitalicească împreună cu seful de
secţie şi asistenta sefă.
În cadrul operaţiunilor de curăţare şi dezinfecţie este important: să se curete cu
detergent, să se clătească şi să se utilizeze o soluţie de dezinfectant.
b. Pregătirea materialului si a produselor.
cărucior pentru curăţenie
materiale pentru spălarea pavimentului
soluţie de detergent, soluţie de dezinfectant
o lavetă pentru fiecare salon necesară la măturatul umed
lavete, perii de mână şi perii cu mâner, etc.
c) Tehnici.
se strânge lenjeria murdară şi se pune în sac impermeabilizat
se strâng şi se evacuează deşeurile din coşul de gunoi, coşul din WC; acestea se curăţă şi
se dezinfectează
se deprăfuieşte plafonul
se curăţă şi se dezinfectează toate obiectele din salon: patul. salteaua, mesele, noptierele.
NU uitaţi curăţarea şi dezinfecţia roţilor de la mobilierul rulant!
Se şterg umed: pereţii, gurile de aerisire, geamurile. uşile cu soluţie de detergent +
dezinfectant;
Se curăţă şi se dezinfectează obiectele sanitare din grupul sanitar ataşat salonului. Dacă
este necesar, se detartrează obiectele sanitare; se curăţă şi se dezinfectează sifonul de
pardoseală si sifonul de la chiuvetă.
Se mătură umed, se spală pavimentul şi se dezinfectează
Se reaşează mobilierul în salon
Persoana care a efectuat curăţenia şi dezinfecţia se spală pe mâini şi apoi pune lenjerie
curată pe pat.
În cadrul întreţinerii şi curăţeniei saloanelor se recomandă ca de 2 ori pe an să se spele
109
 pereţii placaţi cu faianţă, sau vopsiţi, jaluzele de la ferestre.
d) Dezintectia terminată ciclică
O dată pe lună, pe baza unui calendar în care se planifică dezinfecţia terminală (ciclică) a
saloanelor, se efectuează operaţiunea de dezinfecţie prin pulverizare (stropire) sau vaporizare.
Se poate utiliza metoda clasică de formolizare sau pot fi utilizate alte dezinfectante special
destinate (recomandate de producător) dezinfecţiei terminale.
Pentru reuşita acţiunii mobilierul din saloane trebuie curăţat şi aşezat în aşa fel încât să
permită pătrunderea vaporilor de dezinfectant pe toate suprafeţele: saltelele şi paturile se aşează în
aşa fel încât să permită contactul cu dezinfectantul; se lasă deschise sertarele, uşile de la noptiere,
dulapuri.
Se utilizează tehnica prin pulverizare sau stropire.
În cazul utilizării formolului se aplică tehnica prin pulverizare sau vaporizare cu aldehidă
formică 3 - 5 g% şi un timp de contact de 6 - 12 ore, urmată de aerisire sau neutralizare cu soluţie
de amoniac.
2.6. ÎNTRETINEREA CURĂŢENIEI şi DEZINFECŢIA BLOCULUI OPERATOR
Întreţinerea, curăţenia şi dezinfecţia în sălile de operaţie şi anexele blocului operator are drept
scop realizarea unui mediu foarte curat unde să se destaşoare în siguranţă actul operator.
2.6.1 Întretlnerea curăţeniei şi dezinfecţia blocului operator înaintea inceperil
programului
Înainte de începerea programului operator, în sălile de operaţie curăţate, dezinfectate şi
pregătite pentru activităţile specifice se va efectua o nouă operaţiune de ştergere şi dezinfecţie.
Materiale si produse:
Soluţie de detergent, soluţie de dezinfectant
Lavete, lavete de unică utilizare, perii
Tehnica:
Dimineaţa, cu 3 minute înainte de începerea programului şi intrarea personalului în tură
se efectuează ştergerea umedă a prafului cu lavete înmuiate în soluţie de dezinfectant a:
Lămpii scialitice: faţă interioară şi exterioară, articulaţia;
Suprafeţele orizontale: masă de operaţie, mesele de instrumentar, alte mese. scaunele; Se
pun saci de plastic în recipientele pentru deşeurile rezultate în cadrul actului operator. Se
spală umed pavimentul (ca la spălarea umedă) şi se dezinfectează.
În paralel personalul care se ocupă cu anestezia procedează la ştergerea umedă şi
dezinfecţia: mesei de anestezie, aparatului pentru respiraţie asistata, defibrilatorului. aparaturii
video, monitoarelor, ş.a.
Se asigură componente sterile la aparatura de anestezie, terapie intensivă; tubulatură,
sonde endotraheale, măşti de oxigen ş.a. sterile.
2.6.2 Întreţinerea curateniei şi dezinfectia blocului operator între Intervenţii
Materiale şi produse:
Cărucior pentru curăţenie
Soluţie de detergent, soluţie de dezinfectat, lavete de unică utilizare, cuve
Recipiente şi saci de plastic pentru colectarea şi evacuarea deşeurilor
Perii cu mâner, perii de mână
Tehnica:
Această operaţie se execută de către 1 - 2 persoane.
Se colectează şi se evacuează deşeurile.
Se curăţă recipientele pentru colectarea deşeurilor şi se înlocuiesc sacii de plastic
Se evacuează lenjeria murdară, borcanele de aspiraţie şi instrumentele folosite;
Se curăţă şi se dezinfectează toate suprafeţele orizontale: articulaţia lămpii scialitice,
masa de operaţie cu accesoriile ei, alte aparate utilizate;
Se efectuează spălarea şi dezinfecţia pavimentului.
În paralel personalul care se ocupă cu anestezia procedează la ştergerea umedă a: mesei de
anestezie, aparatului pentru respiraţie asistată, defibrilatorului, aparatura video, monitoare, ş.a.
Componente ale aparaturii de anestezie, terapie intensivă, tubulatură, sondele endotraheale,
110
 maştile de oxigen ş.a. se înlocuiesc cu altele sterile.
2.6.3 Întreţinerea curăţeniei şi dezinfectia blocului operator la sfârşitul programului
Materiale si produse:
Cărucior pentru curăţenie
Soluţie de detergent. soluţie de dezinfectant
Lavete, lavete de unică utilizare
Făraş, recipiente şi saci de plastic pentru colectarea şi evacuarea deşeurilor
Perii cu mâner, perii de mână
Scară
Tehnica:
• Sala de operaţie
Tehnica este asemanatoare cu tehnica întreţinerii blocului operator între intervenţiile
operatorii. Se evacuează instrumentarul folosit. se colectează şi evacuează deşeurile,
lenjeria murdară în saci impermeabili; se curăţă recipientele pentru colectarea deşeurilor
şi se înlocuiesc sacii de plastic
Se curătă şi se dezinfectează tot materialul din sală şi se aşează pe măsură ce sunt
procesate în mijlocul sălii:
mesele pentru instrumentar, stativul pentru perfuzie,
articulaţia lămpii scialitice, masa de operaţie cu accesoriile ei, scăriţa,
alt mobilier sau aparate utilizate, reflectoarele de la lămpile de ultraviolete.
Instalaţia de aspiraţie:
Se evacuează borcanele de aspiraţie
Se curăţă şi se dezinfectează tubulatura de aspiraţie prin imersare şi barbotarele într-
o soluţie de dezinfectant; se dezinfectează, se clătesc abundent cu apă sterilă, se
usucă; până la utilizare se menţin în cutii metalice sterile
Se montează borcanele de aspiraţie curăţate şi dezinfectate.
Cu lavete îmbibate în soluţie de detergent dezinfectant se şterg reflectoarele de la
lămpile de UV şi gurile de aerisire.
Cu lavete îmbibate în soluţie de detergent+dezinfectant se şterg şi se curăţă suprafeţele
verticale, balamalele uşilor.
Întretinerea pavimentului:
Se mătură umed începând de la marginile sălii (vezi punctul 2.1l)
Se spală plintele şi pavimentul de sub mobilier cu detergent+dezinfectant
Se curăţă roţile mobilierului. Se reaşează mobilierul.
Se mătură umed, se spală şi se dezinfectează pavimentul.
În paralel personalul care se ocupă cu anestezia procedează la ştergerea umedă a: mesei
de anestezie, aparatului pentru respiraţie asistată, defibrilatorului, aparaturii video,
monitoarelor, ş.a.
Aparatura de anestezie, terapie intensivă, ş.a. se decontamitează prin demontare şi curăţare
minuţioasă şi dezinfecţie, potrivit recomandărilor producătorului.
Orice piesă care suportă sterilizarea va fi sterilizată utilizând metoda de sterilizare
recorr:andată de producător.
Tubulatura. sondele endotraheale, măştile de oxigen vor fi sterilizate utilizând metoda de
sterilizare recomandată de producător.
• Filtru, sala pentru spălare chirurgicală, echipare sterilă şi încaperea pentru spălarea
instrumentarului
Se colectează şi se evacuează deşeurile şi lenjeria murdară.
Locul pentru spălatul pe mâini: dacă periile sunt reciclabile, se colectează şi se trimit la locul
unde se efectuează procesarea lor în vederea sterilizării.
Se curăţă şi se dezinfectează chiuvetele şi accesoriile acestora, mai ales bateriile (vezi
punctul 2.4). Se pune săpun lichid antiseptic. Se efectuează detartrarea şi curăţarea cu
dezinfectant a sifonului de la chiuvete şi a circuitelor.
Se spală şi se dezinfectează sub mobilier, balamalele uşilor, recipientele pentru colectarea
111
deşeurilor şi lenjeriei.
Se mătură umed, se spală şi se dezinfectează pavimentul.
• lncăperlle de pregătire preoperatorie a bolnavilor
Se colectează şi se evacuează deşeurile şi lenjeria murdară.
Se curătă, se dezinfectează masa de anestezie, mobilierul, partea exterioară a dulapurilor pentru
medicamente, instrumente, balamalele uşilor.
Se mătură umed, se spală şi se dezinfectează pavimentul.
Personalul care se ocupă cu anestezia are în responsabilitate întreţinerea curată a materialului şi
aparaturii specifice, asigurând echipament steril.
• Spaţiile de clrculaţle în blocul operator (coridoare)
Curăţenia spaţiilor de circulaţie în blocul operator se efectuează prin ştergere umedă ori de
câte ori este nevoie şi obligatoriu în fiecare zi după curăţenia şi dezinfecţia în încăperile blocului
operator prin spălarea pavimentului cu soluţie de detergent urmată de;dezinfecţia acestuia.
2.6.4 Întreţinerea periodică a curăţeniei şi dezinfecţia sălilor de operaţie, în fiecare
săptămână sau după o Intervenţie septică
Materiale si produse,·
Cărucior pentru curăţenie
Soluţie de detergent, soluţie de dezinfectant
Lavete, lavete de unică utilizare
Făraş, recipiente şi saci de plastic pentru colectarea şi evacuarea deşeurilor
Perii cu mâner. perii de mână
Scară
Tehnica:
Săptămânal, în ziua de repaus a sălilor de operaţie, se efectuează curăţenia si dezinfecţia ciclica
(vezi punctul 2.5.d).
Se colectează şi se evacuează deşeurile şi lenjeria murdară.
Gurile de ventilaţie se şterg de praf (umed), se spală şi dezinfectează
Aparatele cu raze ultraviolete:
Se scoate din priză aparatul
Se şterg tuburile cu o lavetă îmbibată într-un produs pentru spălat sticla
Se curătă si se dezinfectează reflectoarele
Tavanul: se şterge de praf cu o lavetă umedă
Pereţii: se spală cu peria cu mâner telescopat cu lavete îmbibate în soluţie de detergent +
dezinfectant
Uşile şi geamurile: se curăţă şi se dezinfectează
Dulapurile pentru medicamente, instrumente: se curătă si se dezinfectează în interiorul
acestora de către asistentele medicale responsabilizate
Lampa scialitică: se curătă, se dezinfectează reflectorul, sticla si bratul articulat
Material si mobilier
Masă de operaţie si accesoriile ei: se demontează, se spală cu detergent, se clăteşte şi se
dezinfectează, inclusiv accesoriile acesteia şi husele perniţelor
Mesele pentru instrumentar, stativele, scăriţa, alte materiale: se curăţă şi se dezinfectează
Recipientele pentru colectarea deşeurilor şi a lenjeriei murdare: se curăţă şi se dezinfectează
Instalaţia de aspiraţie:
Se evacuează borcanele de aspiraţie
Se curăţă şi se dezinfectează tubulatura de aspiraţie, prin imersare şi barbotare într-o
soluţie de detergent, se dezinfectează se clătesc abundent cu apă sterila, se usucă; până la
utilizare se menţin în cutii metalice sterile.
Se montează borcanele de aspiraţie curate, dezinfectate şi sterilizate
Materialul de anestezie (sub responsabilitatea personalului de anestezie):
Aparatul de respiraţie se curăţă şi se dezinfectează circuitele
Alte materiale utilizate pentru anestezie, dulapurile şi sertarele în care se ţin materiale
pentru anestezie se curăţă şi se dezinfectează
112
 Aparatura de anestezie, terapie intensivă, ş.a. se decontamitează prin demontare şi
curăţare minuţioasă dezinfecţie, potrivit recomandărilor producătorului.
Orice piesă care necesită sterilizarea, va fi sterilizată utilizând metoda de sterilizare
recomandată de producător.
Tubulatura, sondele endotraheale, măştile de oxigen vor fi sterilizate utilizând metoda de
sterilizare recomandată de producător.
Operatiunile
'
de curătenie trebuie să fie făcute înainte de efectuarea dezinfectiei
. terminale
Pentru reuşita operaţiunii, mobilierul din blocul operator trebuie aşezat în asa fel încât să
permită pătrunderea vaporilor de dezinfectant pe toate suprafeţele: se lasă deschise sertarele, uşile
dulapurilor. În cazul utilizării formolului se aplică tehnica prin pulverizare sau vaporizare cu o
soluţie aldehidă formică 3 - 5 g% şi un timp de contact de 6 - 12 ore, urmată de aerisire sau
neutralizare cu soluţie de amoniac.
Pavimentul si plintele: se efectuează măturatul umed, spălarea şi dezinfecţia acestora.
2.6.5. întreţinerea autoclavului pentru prepararea apei sterile şi 1evllor de distribuţie a
apei sterile
O dată pe săptămână se efectuează un ciclu complet de sterilizare a apei în care s-a adăugat
cantitatea corespunzatoare de dezinfectant (substanţe clorigene); la sfârşitul ciclului se deschid
robinetele de la spălatoare, lăsând apa sterilă să curgă până când se goleşte cazanul. Se realizează
un al doilea ciclu complet de sterilizare a apei şi la sfârşitul ciclului se deschid robinetele de la
spălatoare, lăsând apa sterilă să curgă până când se goleşte cazanul, pentru a se clăti tubulatura.
Se reîncarcă cazanul cu apă şi se execută un ciclu de preparare a apei sterile. Când este cazul, de
efectuează şi operaţia de detartrare.
2.7 ÎNTREŢINEREA CURĂfENIEI şi DEZINFECflA BLOCULUI DE NAŞTERI
Întreţinerea, curăţenia şi dezinfecţiaîn sălile de naştere şi anexele blocului de naşteri are drept
scop realizarea unui mediu foarte curat unde să se desfaşoare în siguranţă naşterea.
2.7.1 lntreţlnerea curaţenlel şi dezinfecţia blocului de naşteri înaintea începerii
programului
Înainte de începerea programului în sălile de naştere cur ţate, dezinfectate şi pregătite pentru
activităţile specifice se va efectua o nouă operaţiune de ştergere - dezinfecţie.
Materiale şi produse:
Soluţie de detergent, soluţie de dezinfectant
Lavete, lavete de unică utilizare
Perii
Tehnica:
Dimineaţa, cu 3 minute înainte de începerea programului şi intrarea personalului în tură
se efectuează ştergerea umedă a prafului cu lavete înmuiate în soluţie de dezinfectant a:
Lămpii scialitice/ reflector: fata înterioară si exterioară, articulatia;
Suprafeţele orizontale: masa ginecologică, mesele de instrumentar,alte mese,
scaunele;
Se pun saci de plastic în recipientele pentru deşeurile rezultate în cadrul naşterii.
Se spală umed pavimentul (ca la spălarea umedă) si se dezinfectează.
În paralel personalul care se ocupă cu anestezia procedează la ştergerea umedă şi
dezinfecţia mesei de anestezie, mesei pentru instrumente. apăraturii de anestezie cu
care este echipată sala.
Se asigură tubulatură şi măşti de oxigen sterile.
2.7.2 Intreţlnerea curaţeniel şi dezinfecţia blocului de naşteri înlre Intervenţii
Materiale si produse:
Cărucior pentru curăţenie
Soluţie de dezinfectant. soluţie de dezinfectant
Lavete, lavete de unică utilizare, cuve
Recipiente şi saci de plastic pentru colectarea şi evacuarea deşeurilor
Perii cu mâner, perii de mână
Tehnica:
113
 Această operaţie se execută de către 1 - 2 persoane.
Se colectează şi se evacuează deşeurile.
Se curăţă recipientele pentru colectarea deşeurilor şi se înlocuiesc sacii de plastic
Se evacuează lenjeria murdară, instrumentele;
Se curăţă şi se dezinfectează toate suprafeţele orizontale: articulaţia lămpii scialitice /
reflector, masa ginecologică cu accesoriile ei, masa pe care aşează nou-născutul, alte aparate
utilizate;
Se asigură tubulatură şi măşti de oxigen sterile.
Se efectuează spălarea şi dezinfecţia pavimentului.
În paralel personalul care se ocupă cu anestezia procedează la ştergerea umedă şi dezinfecţia
mesei de anestezie, mesei pentru instrumentar, aparaturii de anestezie cu care este echipată sala.
Se asigură tubulatură şi măşti de oxigen sterile.
2.7.3 Întreţinerea curăţeniei şi dezinfecţia blocului de naşteri la sfarşitul programului
Materiale şi produse:
Cărucior pentru curăţenie
Soluţie de detergent, soluţie de dezinfectant
Lavete, lavete de unică utilizare
Făraş, recipiente şi saci de plastic pentru colectarea şi evacuarea deşeurilor
Perii cu mâner, perii de mână
Scară
Tehnica:
• Sala de naştere (expulzie}
Tehnica este asemănătoare cu tehnica întreţinerii curăţeniei blocului de naştere între
intervenţii. Se evacuează instrumentarul folosit, se colectează şi evacuează deşeurile,
lenjeria murdară în saci impermeabili; se curăţă recipientele pentru colectarea deşeurilor
şi se înlocuiesc sacii de plastic.
Se curăţă şi se dezinfectează tot materialul din sală şi se aşează pe măsură ce sunt
procesate în mijlocul sălii:
mesele pentru instrumentar, stativul pentru perfuzie,
articulaţia lămpii scialitice / reflector, masă ginecologică cu accesoriile ei, scăriţa,
masa pe care aşează nou-născutul,
alt mobilier sau aparate utilizate, reflectoarele de la lămpile de ultraviolete
Instalaţia de aspiraţie: la fel ca la blocul operator, punctul 2.6.3.
Cu lavete îmbibate în soluţie de detergent+ dezinfectant se şterg reflectoarele de la
lămpile de UV şi gurile de aerisire.
Cu lavete îmbibate în soluţie de detergent+ dezinfectant se şterg şi se curăţă suprafeţele
verticale, balamalele uşilor.
Întreţinerea pavimentului:
Se mătură umed începând de la marginile sălii (vezi punctul 2.1)
Se spală plintele şi pavimentul de sub mobilier cu detergent dezinfectant
Se curăţă roţile mobilierului. Se reaşează mobilierul.
Se mătură umed, se spală şi se dezinfectează pavimentul.
În paralel personalul care se ocupă cu anestezia procedează la ştergerea umedă şi
dezinfecţia mesei de anestezie, mesei pentru instrumentar, aparaturii de anestezie cucare
este echipată sala.
Se asigură tubulatură şi măşti de oxigen sterile.
Aparatura de anestezie, terapie intensivă, ş.a. se decontamitează prin demontare, curăţare
minuţioasă şi dezinfecţie, potrivit recomandărilor producătorului.
Orice piesă care se sterilizează va fi sterilizată utilizând metoda de sterilizare recomandată de
producător.
Tubulatura, măştile de oxigen vor fi sterilizate utilizând metoda de sterilizare recomandată de
producător.
• FIitru, sala pentru spălare chirurgicală echipare sterilă şi încăperea pentru spălarea
114
 lnstrumentarulul
Se colectează şi se evacuează deşeurile şi lenjeria murdară.
Locul pentru spălatul pe mâini: dacă periile sunt reciclabile, se colectează şi se trimit la locul
unde se efectuează procesarea lor în vederea sterilizării.
Se curăţă şi se dezinfectează chiuvetele şi accesoriile acestora, mai ales bateriile (vezi
punctul 2.4). Se pune săpun lichid antiseptic. Se efectuează curăţarea şi dezinfecţia sifonului de
la chiuvete şi a circuitelor.
Se spală şi se dezinfectează sub mobilier, balamalele uşilor, recipientele pentru colectarea
deşeurilor şi lenjeriei.
Se mătură umed, se spală şi se dezinfectează pavimentul.
• Saloanele de travaliu
La fel ca la punctul 2.5
• Cabinetul de consultaţii ginecologice (supravegherea travaliului)
Se colectează şi se evacuează deşeurile şi lenjeria murdară.
Se curăţă, se dezinfectează masa ginecologică şi anexele acesteia, scăriţa, mobilierul, partea
exterioară a dulapurilor pentru medicamente, instrumente, balamalele uşilor.
Instalaţia de aspiraţie: la fel ca la blocul operator.
Se asigură tubulatură şi măşti de oxigen sterile.
Se mătură umed, se spală şi se dezinfectează pavimentul.
2.7.4 Intreţlnerea periodica a curăţeniei şi dezinfecţia sălilor de naştere, în fiecare
săptămână sau după o Intervenţie cu potenţial septic
Materialeşi produse:
Cărucior pentru curăţenie •
Soluţie de detergent, soluţie de dezinfectant
Lavete. lavete de unică utilizare
Făraş, recipiente şi saci de plastic pentru colectarea şi evacuarea deşeurilor
Perii cu mâner, perii de mâna
Scară
Tehnica:
Săptămânal, în ziua de repaos a sălilor de naştere, se efectuează curăţenia şi dezinfecţia
ciclică
Se colectează şi se evacuează deşeurile şi lenjeria murdară.
Gurile de ventilaţie se şterg de praf (!umed), se spală şi dezinfectează
Aparatele cu raze ultraviolete:
Se scoate din priză aparatul
Se şterg tuburile cu o lavetă îmbibată într-un produs pentru spălat sticla
Se curăţă şi se dezinfectează reflectoarele
Tavanul: se şterge de praf cu o lavetă umedă
Pereţii: se spală cu peria cu mâner telescopat cu lavete îmbibate în soluţie de detergent+
dezinfectant
Uşile şi geamurile: se curăţă şi se dezinfectează
Dulapurile pentru medicamente, instrumente: se curăţă şi se dezinfectează în interiorul
acestora de către asistentele medicale responsabilizate
Lampa scialitică / reflectorul: se curăţă, se dezinfectează reflectorul, sticla şi braţul articulat
Material si mobilier:
Masă ginecologică şi accesoriile ei: se demontează, se spală cu detergent, se clăteşte şi se
dezinfetează, inclusiv accesoriile acesteia şi husele perniţelor
Mesele pentru instrumentar, masa pentru primirea nou-născutului, stativele, scăriţa, alte
materiale: se curăţă şi se dezinfectează
Recipientele pentru colectarea deşeurilor şi a lenjeriei murdare: se curăţă şi se dezinfectează
Instalaţia de aspiraţie:
Se evacuează borcanele de aspiraţie
Se curăţă şi se dezinfectează tubulatura de aspiraţie, prin imersare şi barbotare într-o
115
 soluţie de detergent, se dezinfectează, se clătesc abundent cu apă sterilă, se usucă; până
la utilizare se menţin în cutii metalice sterile.
Se montează borcanele de aspiraţie curate, dezinfectate şi sterilizate.
Materialul de anestezie (sub responsabilitatea personalului de anestezie):
Se curăţă şi se dezinfectează masa de anestezie, dulapurile şi sertarele în care se ţin materiale
pentru anestezie (sub res.ponsabilitatea personalului de anesteziei.
Tubulatura, măştile de oxigen vor fi sterilizate utilizând metoda de sterilizare recomandată de
producător.
Operaţiunile de curăţenie trebuie să fie făcute înainte de efectuarea dezinfecţiei terminale.
Pentru reuşita operaţiunii, mobilierul din blocul operator trebuie aşezat în aşa fel încât să permită
pătrunderea vaporilor de dezinfectant pe toate suprafeţele: se lasă deschise sertarele, uşile
dulapurilor.
În cazul utilizării formolului se aplică tehnica prin pulverizare sau vaporizare cu aldehidă
formică 3 - 5 g% şi un timp de contact de 6 - 12 ore, urmată de aerisire sau neutralizare cu
soluţie de amoniac.
Pavimentul si plintele: se efectuează măturătul umed, spălarea şi dezinfecţia acestora.
2.7.5. întreţinerea autoclavulul pentru prepararea apel sterile şi ţevilor de distribuţie a apel
sterile
Vezi punctul 2.6.5
Atunci când se validează un protocol de lucru, în timpul evoluţiei focarelor de infecţie
nosocomială se recomandă recoltarea de probe din mediu (prelevări de pe suprafeţe pentru
controlul condiţiilor igienico-sanitare - CIS).
2.8 ÎNTREŢINEREA CURĂŢENIEI şi DEZINFECTIA SĂLILOR DE TRATAMENT
2.8.1 întreţinerea zilnică şi periodică
În realizarea curăţeniei şi dezinfecţiei trebuie luate în considerare: îngrijirile curente,
intervenţiile medicale, contaminarea sălii.
În fiecare sală de tratament se începe cu curăţarea obiectelor mai puţin murdare şi se
termină cu obiectele murdare (coşuri de deşeuri).
NU se admite existenţa ghivecelor cu flori şi vaselor cu flori tăiate.
Materiale si produse:
cărucior pentru curăţenie
material pentru spălarea pavimentului soluţie de detergent
soluţie de dezinfectante
lavete, mopuri, perii, teuri
produse pentru detartrare
Tehnica:
Se deschide geamul pentru a se aerisi;
Căruciorul pentru curăţenie se lasă afară pe coridor;
Se colectează şi se evacuează lenjeria murdară.
Se curăţă şi se dezinfectează tot materialul din sală: mesele dedicate pregătirii tratamentului
injectabil, depozitării temporare a recipientelor cu produse biologice recoltate de la bolnavi,
depozitării temporare a instrumentarului nesteril. masa (biroul) de scris, alt mobilier sau aparate
utilizate, reflectoarele de la lămpile de UV, stativul pentru perfuzie. dulapurile pentru
medicamente, instrumentar, suprafeţele verticale.
Se curăţă, se dezinfectează partea exterioară a dulapurilor pentru medicamente, instrumente.
În sălile se tratament din secţiile cu profil chirurgical, dermatologie se curăţă, se dezinfectează
masa ginecologică şi accesoriile ei, scăriţa, reflectorul.
Acolo unde este prevăzută se întreţine instalaţia de aspiraţie: la fel ca la blocul operator.
Se asigură tubulatură şi măşti·de oxigen, ş.a. sterile.
Curăţarea, dezinfecţia şi pregătirea mesei pentru pansament intră în responsabilitatea
asistentelor.
Se şterge de praf cu o lavetă îmbibată în soluţie de detergent +dezinfectant: corpul de iluminat.
scaunele.
116
 Laveta se clăteşte după ştergerea fiecarui element de mobilier.
Se şterg de praf celelalte suprafeţe orizontale (pervazul ferestrelor, partea superioară a
dulapurilor)
Dacă este cazul. în locurile murdărite, se şterg pereţii, geamurile, uşile.
Cu o lavetă îmbibată în soluţie de detergent+ dezinfectant se şterge întrerupătorul electric şi
balamalele de la uşi.
Se curăţă şi dezinfectează chiuveta pentru spălatul pe mână: oglinda, chiuveta, suportul pentru
prosop/prosop hârtie, sapuniera şi etajera. Se dezinfectează sifonul de la chiuvetă. Dacă este cazul
se detartrează chiveta şi bateria. Se pune săpun, un produs antiseptic, prosop hârtie.
Se curăţă şi dezinfectează chiuveta pentru decontaminarea, curăţarea instrumentarului şi
accesoriile acesteia.
Se mătură umed pavimentul şi se strâng deşeurile din interiorul sălii; se goleşte cosul de gunoi
şi se curăţă; se pune în coş un sac nou de plastic. Deşeurile provenite din sală se strâng în spaţiul
special destinat colectării temporare din secţie.
Se evacuează recipientul în care s-au depozitat deşeurile provenite în urma activităţii medicale
(ace, seringi, ş.a.); se pune un nou recipient.
Se spală şi se dezinfectează pavimentul
Se verifică aspectul estetic al sălii, se închide fereastra.
Medicul şi asistenta de cabinet vor controla rezultatul operaţiunilor şi modul în care se respectă
regulile stabilite.
2.9 DECONTAMINAREA şi PREGATIREA MATERIALULUI MEDICO- -
CHIRURGICAL (INSTRUMENTE, ECHIPAMENTE)
Se referă la decontaminarea şi pregătirea materialului care va fi sterilizat sau instrumentarului
utilizat "curat" !termometre, tăviţe renale. garou, cuve, etc.).
Obiectiv:
Decontaminare (pre-dezinfecţia) materialului medico-chirurgical (instrumentar,
echipamente) permite îndepărtarea unui procent ( 5- 8%) din germenii patogeni prezenţi şi
evitarea transmiterii lor prin acesta altor bolnavi, personalului medico-sanitar sau mediului
medical.
Dezinfecţia materialului medico-chirurgical completează decontaminarea şi realizează
distrugerea germenilor patogeni în proporţie de , % de pe instrumentar, echipamente..
Scop:
Decontaminare (pre-dezinfecţia) materialului medico-chirurgical (instrumentar, echipamente)
după folosire are drept scop să:
evite contaminarea personalului
reducă contaminarea mediului de spital/ cabinet medical
evite fixarea pe instrument, echipament a materiei organice (sânge, secreţii, excreţii, alte
fluide) prin uscare.
Pentru realizarea scopului propus decontaminarea instrumentarului. echipamentelor trebuie
realizată imediat după utilizarea acestora.
Pentru anumite obiecte, dezinfecţia care se efectuează după curăţarea cu detergent, dezinfectant
poate fi suficientă (ex.: tăvi, garou, cuve, termometre, tăviţe renale, etc.).
Pentru alte obiecte acest tratament va fi completat prin sterilizare fizică (instrumente) sau
sterilizare chimică (echipament termosensibil: endoscoape).
2.9.1 INSTRUMENTAR CHIRURGICAL
(în blocul operator, în secţii de spital, cabinete medicale, săli de tratament)
Tehnica: Cuprinde 7 etape
1. Curăţare, decontaminare (pre-dezinfecţie)
Imediat, la sfârşitul intervenţiei chirurgicale sau efectuării pansamentului instrumentarul
folosit se imersează prin agitare într-osoluţie specială de detergent-dezinfectarit sau produs de
curăţare-decontaminare pentru instrumente (gama pe care producatorul instrumentulut le
recomandă, compatibile cu materialul din care sunt fabricate).
Spălare manuală cu soluţie de detergent enzimatic sau detergent-dezinfectant sau produs de
117
curăţare-decontaminare pentru instrumente şi apoi utilizarea dezinfectantului pentru instrumentar:
se perie insistand asupra articulaţiilor şi canelurilor utilizând o perie moale din nailon;
demontarea completă a instrumentului
trecerea unei comprese prin caneluri
curăţarea părţilor scobite, cavităţilor cu ajutorul unei seringi
Notă.
Se pot folosi maşini de spălat automate cu dezinfecţie pentru instrumente.
Dezinfecţia în maşina de spălat automată cu dezinfecţie se realizeză la o temperatură şi un
timp de expunere care variază în funcţie de fabricant:
75°C, 20 minute sau 80°C,1O minute (sunt distruse formele vegetative ale bacteriilor
inclusiv Micobacteriile dar nu şi VHB);
93°C, 10 m:nute (sunt distruse formele vegetative ale bacteriilor inclusiv Micobacteriile);
105°C, 1minut (sunt distruse formele vegetative ale bacteriilor inclusiv Micobacteriile) sau
105°C. 5 minute sau 105°C, 7minute (sunt distruse formele vegetative ale bacteriilor
inclusiv Micobacteriile precum şi sporii de Bacillus antracis).
Utilizarea maşinilor automate pentru dezinfecţia instrumentelor au avantajul că reduce
expunerea personalului la substanţele chimice toxice, iar timpul de contact cu dezinfectantul
poate fi standardizat; au dezavantajul că sunt scumpe.
2. Clătire riguroasă sub jet de apă potabilă
3. Dezinfecţie
Atunci când operaţiunea de curăţare--decontaminare se face manual ea este urmată de etapa
de dezinfecţie.
Se utilizează un dezinfectant pentru instrumentar, în concentraţia recomandată de producator
(se va alege un dezinfectant anticoroziv).
Soluţia de dezinfectant se pune în cuve/ recipiente cu capac.
Instrumentarul este imersat în soluţia de dezinfectant în concentraţia recomandată de
producator, având grijă ca soluţia dezinfectantă să îl acopere o perioadă de timp şi la temperatura
recomandată de producător.
La sfârşitul timpului de dezinfecţie se extrag instrumentele.
4. Clătire. Se clătesc instrumentele cu apă din abundentă.
5. Uscare cu un prosop curat sau aer comprimat
6. Lubrefierea instrumentarului care o necesită
7. Verificarea integrltlţil instrumentului
2.9.2 MATERIAL MEDICAL
(în blocul operator, în secţii de spital, cabinete medicale, săli de tratament)
Tehnica:
Este vorba despre dezinfecţia suprafeţelor mobilierului care echipează blocul operator, secţii
de spital, cabinete medicale. săli de tratament; dezinfecţia suprafeţelor din oficiile alimentare,
cantine; dezinfecţia obiectelor sanitare (chiuvete, urinare, ploşti. WC. etc.); dezinfecţia
materialului de anestezie, etc. (vezi punctele 2.1 - 2.8)
Toate materialele care vin în contact fie cu bolnavii fie cu secreţii, excreţii ale bolnavilor
(urină, sânge, pansament, etc.) trebuie să fie dezinfectate între utilizări.
Se vor utiliza produse dezinfectante pe care producatorul le recomandă pentru dezinfecţia
suprafeţelor şi obiectelor sanitare, suprafeţelor din oficiile alimentare, cantine la concentraţiile şi
timpii de contact recomandati.
În funcţie de zonele de risc de apariţie a infecţiilor nosocomiale pentru spitale sau riscul de
apariţie a infecţiilor la pacienţii trataţi în cabinete medicale, săli de tratament, este recomandabil
a se utiliza produse dezinfectante care au acţiune bactericidă, fungicidă, virulicidă,
tuberculocidă.
Se curăţă suprafeţele cu soluţii de dezinfectant (detergent+dezinfectant).
Pentru urinare, ploşti, tăviţe renale: se imersează în detergent enzimatic sau detergent­
dezinfectant sau produs de curătare-decontaminare, se spală, se clătesc, se imersează în solutii
dezinfectante menţinându-se perioada de timp recomandată de producător, se clătesc, se usucă şi
118
 se aranjează înrafturi. Acolo unde există, se folosec aparate automate de curăţare-dezinfecţie
pentru urinare sau ploşti.
Pentru obiectele murdărite cu secreţii. excreţii provenite de la bolnavi infectaţi se recomandă
efectuarea de doua ori a procedurii de dezinfecţie.
Reguli generale:
Decontaminarea materialului medico-chirurgical şi pregătirea acestuia în vederea sterilizării
este obligatoriu să se efectueze într-o încăpere/spaţiu special destinat cu dotările
corespunzatoare.
Personalul care efectuează această operaţiune va respecta precauţiile universale.
Personalul care efectuează aceasta operaţiune trebuie sa poarte echipament de protectie:
halat, mănuşi, sorţ de cauciuc, ochelari de protecţie, etc.
Protocolul privind decontaminarea şi pregătirea materialului medico-chirurgical va fi afişat
la loc vizibil.
Responsabili:
Utilizatorii instrumentarului medico-chirurgical sunt responsabili de dezinfectia acestuia.
Materiale şi produse:
detergent enzimatic sau detergent-dezinfectant sau produsde curătare-decontaminare
dezinfectanţi pentru instrumentar
spălător cu 2 cuve sau cuve speciale cu capac (cu grătar cu mânere) pentru imersare şi
agitare în soluţie, brasaj, barbotare
prosoape curate pentru ştergere
mănuşi de latex sau cauciuc perii
de diferite dimensiuni
Eficacitatea procedurii de decontaminare se verifică prin prelevare de probe şi investigare
bacteriologică.
D. GESTIONAREA DEȘEURILOR REZULTATE DIN ACTIVITATEA MEDICALĂ
În urmărirea obiectivelor de reducere a problemelor de sănătate și eliminarea riscurilor
potențiale pentru sănătatea oamenilor, serviciile de îngrijire a sănătății creează inevitabil deșeuri care
pot fi în sine periculoase pentru sănătate.
Deșeurile produse în cursul activităților de îngrijire a sănătății prezintă un potențial mai mare de
infecție și vătămare decât orice alt tip de deșeuri. Ori de câte ori sunt generate deșeuri, sunt esențiale,
prin urmare, metode sigure și fiabile de gestionare a acestora.
Gestionarea deșeurilor din serviciile de sănătate este complexă și pentru a avea succes, trebuie
înțeleasă și abordată de toți cei care lucrează în serviciile de sănătate, de la cele mai mici nivele de
execuţie şi conducere până la administratorii superiori.
Gestionarea deșeurilor medicale este o componentă esențială a unităților de sănătate care trebuie
să fie o prioritate împărtășită atȃt de personalul din sistemul de sănătate cȃt și de orice alţi parteneri
(societăți private, organizaţii, alte autorităţi).
Categoriile de deşeuri rezultate din activităţile medicale
 18 01 01 (18 01 03*) – deşeuri înţepătoare tăietoare reprezentate de: ace, ace cu fir, catetere,
seringi cu ac, branule, lame de bisturiu, pipete, sticlărie de laborator ori altă sticlărie spartă sau nu,
care au venit în contact sau nu cu fluidele biologice.
 18 01 02 (18 01 03*) – deşeuri anatomo-patologice şi părţi anatomice reprezentate de:
fragmente din organe şi organe umane, părţi anatomice, lichide organice, material biopsic rezultat
din blocurile operatorii de chirurgie şi obstetrică (fetuşi, placente etc.), părţi anatomice rezultate din
laboratoarele de autopsie, recipiente pentru sȃnge şi sȃnge.
 18 01 03* - deşeuri infectioase reprezentate de acele deşeuri care conţin sau au venit în contact
cu sȃnge ori cu alte fluide biologice, precum şi cu virusuri, bacterii, paraziţi şi/sau toxinele
microorganismelor, perfuzoare cu tubulatură, recipiente care au conţinut sȃnge sau alte fluide
biologice, cȃmpuri operatorii, mȃnuşi, sonde şi alte materiale de unică folosinţă, comprese,
pansamente şi alte materiale contaminate, membrane de dializă, pungi de material plastic pentru
colectarea urinei, materiale de laborator folosite, scutece care provin de la pacienţi internaţi în unităţi
sanitare cu specific de boli infecţioase sau în secţii de boli infecţioase ale unităţilor sanitare.
119
  18 01 04 – deşeuri considerate nepericuloase, care nu necesită măsuri speciale de prevenire a
infecţiilor, acestea sunt reprezentate de: îmbrăcăminte necontaminată, aparate gipsate, lenjerie
necontaminată, deşeuri rezultate după tratarea/decontaminarea termică a deşeurilor infecţioase,
recipiente care au conţinut medicamente, altele decȃt citotoxice şi citostatice.
 18 01 06* - deşeuri chimice constȃnd din sau conţinȃnd substanţe periculoase, reprezentate de:
acizi, baze, solvenţi halogenaţi, alte tipuri de solvenţi, produse chimice organice şi anorganice,
inclusiv produse reziduale generate în cursul diagnosticului de laborator, soluţii fixatoare sau de
developare, produse concentrate utilizate în serviciile de dezinfecţie şi curaţenie, soluţii de
formaldehidă.
 18 01 07 – deşeuri chimice, altele decȃt cele specificate la 18 1 6* , reprezentate de produse
chimice organice şi anorganice nepericuloase (care nu necesită etichetare specifică), dezinfectanţi
(hipoclorit de sodiu slab concentrat, substanţe de curăţare etc.), soluţii antiseptice, deşeuri de la
aparatele de diagnoză cu concentraţie scăzută de substanţe chimice periculoase etc., care nu se
încadrează la 18 1 6*
 18 01 08* - deşeuri de medicamente citotoxice şi citostatice – sunt acele deşeuri rezultate în
urma aplicării tratamentelor cu citotoxice şi citostatice, inclusiv medicamente expirate de acest tip.
 18 01 09 – deşeuri de medicamente, altele decȃt cele specificate la 18 01 08*
 18 01 10* - deşeuri de amalgam de la tratamentele stomatologice reprezentate de capsule sau
resturi de amalgam (mercur), dinţi extraşi care au obturaţii de amalgam, coroane dentare, punţi
dentare, materiale compozite fotopolimerizabile, ciment glasionomer.
Colectarea şi separarea pe categorii. Ambalarea deşeurilor
- 18 01 01 (18 01 03*) – deşeuri înţepătoare tăietoare: se colectează separat de alte categorii de
deşeuri, în recipient confecționat din material plastic rigid, rezistent la acţiuni mecanice. Ȋn cazul în
care acele de seringă sunt colectate în recipientele prezentate, deşeurile infecţioase constȃnd din
seringi fără ac se pot colecta împreună cu alte deşeuri infecţioase
- 18 01 02 (18 01 03*) – deşeuri anatomopatologice şi părţi anatomice: colectate în cutii din
carton rigid, prevăzute în interior cu sac din polietilenă care trebuie să prezinte siguranţă la
închidere, sau în cutii confecţionate din material plastic rigid cu capac ce prezintă etanşeitate la
închidere, avȃnd marcaj galben, special destinate acestei categorii de deşeuri, acesta din urmă fiind
considerat un ambalaj mai sigur.
- 18 01 03* - de şeuri infec ţioase : cutii din carton prev ăzute în interior cu saci galbeni din
polietilen ă; saci din polietilen ă de culoare galben ă ori marca ţi cu galben care se pun pe un port -
sac cu capac (holder) sau în pubele cu capac.
- 18 01 04 – de şeuri considerate nepericuloase, care nu necesit ă m ăsuri speciale de prevenire a
infec ţiilor : se colecteaz ă în saci din polietilen ă de culoare neagr ă, inscrip ţiona ţi "De şeuri
nepericuloase”. Ȋn lipsa acestora se pot folosi saci din polietilen ă transparen ţi şi incolori .
- 18 01 06* - de şeuri chimice const ȃnd din sau con ţin ȃnd substan ţe periculoase: se colecteaz
ă î n recipiente special proiectate şi realizate, în a şa fel înc ȃt s ă nu permit ă pierderi de con ţinut, av
ȃnd o capacitate care s ă nu depa şeasc ă 5 l pentru substan ţe lichide şi 5 kg pentru substan ţe solide.
Aceste recipiente pot fi introduse într -un ambalaj exterior care, dup ă umplere, nu trebuie s ă depa
şeasc ă greutatea de 3 de kg.
- 18 01 07 – de şeuri chimice, altele dec ȃt cele specificate la 18 1 6*: se colecteaz ă în
recipiente special proiectate şi realizate, în aşa fel încȃt să nu permită pierderi de con ţinut .
- 18 01 08* - deşeuri de medicamente citotoxice şi citostatice: se colectează separat de celelalte
categorii de deşeuri, se ambalează în containere de unică folosinţă, sigure, cu capac.
- 18 01 09 – deşeuri de medicamente, altele decȃt cele specificate la 18 1 8*: se colectază
separat de celelalte categorii de deşeuri în cutii din carton prevăzute în interior cu saci din polietilenă
care se pun pe un port-sac cu capac (holder) sau în pubele cu capac.
- 18 01 10* - deşeuri de amalgam de la tratamentele stomatologice: se colectează separat de alte
deşeuri, în recipiente sigilabile.
Transportul intern
Transportul deşeurilor medicale periculoase în cadrul unităţii sanitare în care au fost produse se

120
 face pe un circuit separat de cel al pacienţilor şi vizitatorilor. Deşeurile medicale periculoase sunt
transportate cu ajutorul unor cărucioare speciale sau cu ajutorul containerelor mobile, care după
fiecare utilizare se curaţă şi se dezinfectează, utilizând produse biocide autorizate.
Atentie! In unitățile sanitare a căror infrastructură nu permite sau este dificil de organizat un
circuit separat al deșeurilor medicale, se va stabili un anumit interval orar care să nu interfere cu alte
activități pentru transportul intern al deșeurilor.
Stocarea temporară
Fiecare unitate sanitară trebuie să deţină un spaţiu central pentru stocarea temporară a deşeurilor
medicale. Spaţiul central de stocare a deşeurilor trebuie să aibă două compartimente: a) un
compartiment pentru deşeurile periculoase, prevăzut cu dispozitiv de închidere care să permită
numai accesul persoanelor autorizate; b) un compartiment pentru deşeurile nepericuloase, amenajat
conform Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, aprobate prin
Ordinul ministrului sănătăţii nr. 11 /2 14, cu modificările şi completările ulterioare. Spaţiul central
destinat stocării temporare a deşeurilor periculoase trebuie să permită stocarea temporară a cantităţii
de deşeuri periculoase acumulate în intervalul dintre două îndepărtări succesive ale acestora. Spaţiul
de stocare temporară a deşeurilor periculoase este o zonă cu potenţial septic şi trebuie separat
funcţional de restul construcţiei şi asigurat prin sisteme de închidere. Durata stocării temporare a
deşeurilor medicale infecţioase în cadrul unităţilor sanitare nu poate să depaşească un interval de 48
de ore, cu excepţia situaţiei în care deşeurile sunt stocate temporar într-un amplasament prevazut cu
sistem de răcire, prin crearea unor condiţii frigorifice corespunzătoare, care să asigure constant o
temperatură mai mică de 4°C, situaţie în care durata depozitării poate fi de maximum 7 zile.
Condiţiile de stocare temporară a deşeurilor rezultate din activităţile medicale trebuie să respecte
normele de igienă în vigoare.
Transportul extern
Transportul deşeurilor medicale periculoase pȃnă la locul de eliminare finală se realizează cu
mijloace de transport autorizate şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Transportul
deşeurilor medicale periculoase se realizează pe bază de contract cu operatori economici autorizaţi
pentru pentru desfaşurarea acestei activităţi. Unitatea sanitară are obligaţia să se asigure că, pe toata
durata gestionării deşeurilor, de la manipularea în incinta unităţii, transportul, pȃnă la eliminarea
finală, sunt respectate toate măsurile impuse de lege şi de prevederile contractelor încheiate cu
operatorii economici autorizaţi.
Atenție! Transportul extern al deșeurilor medicale, cu precădere cele periculoase, până la locul
de tratare/eliminare finală se realizează de către operatori economici autorizați, cu respectarea
Principiului Proximității.
Metode de eliminare a deşeurilor medicale
4.5.1 Incinerare în incineratoare zonale de deşeuri periculoase, pentru deşeurile periculoase
rezultate din activitatea medicală
4.5.2. Tratarea deşeurilor reprezintă procesele fizice, termice, chimice sau biologice, inclusiv
sortarea, care schimbă caracteristicile deșeurilor pentru a reduce volumul sau natura periculoasă a
acestora.
Tehnologiile alternative, neincinerante de inactivare a deşeurilor se clasifica în 4 categorii:
 Procese termice
 Procese chimice
 Procese de iradiere
 Procese biologice

CIRCUITUL LENJERIEI IN SPITAL

DEFINITII
Semnificatia unor termeni"serviciile de spalatorie"
reprezinta ansamblul activitatilor desfasurate in scopul gestionarii si prelucrarii lenjeriei de spital,
incepand cu momentul colectarii lenjeriei murdare din sectiile unitatiimedicale si pana in momentul
predarii produsului finit inapoi pe sectie.
"spalatoria"
121
reprezinta unitatea functionala in care se desfasoara fluxul tehnologic de prelucrare pentru obtinerea
lenjeriei - produs finit.
"lenjeria de spital"
reprezinta totalitatea articolelor textile folosite in unitati medicale si include: cearceafuri, fete de perna,
uniforme ale personalului medical, prosoape, pijamale, articole de imbracaminte pentru pacienti, etc.
"lenjeria murdara"
reprezinta totalitatea articolelor de lenjerie si include atat lenjeria murdara nepatata cat si lenjeria
contaminata.
"lenjeria curata"
reprezinta lenjeria care a trecut prin toate etapele procesului de spalare,uscare, calcare si care nu
prezinta urme de murdarie, pete vizibile si a suportat un proces de dezinfectie termica sau chimica.
"lenjeria murdara nepatata"
este lenjeria murdara care provine de la pacienti internati.
"lenjeria murdara patata"
este lenjeria care a venit in contact cu sangele si/sau alte fluide biologice.
"lenjeria-produs finit"
este lenjeria care a parcurs toate etapele fluxului tehnologic si se afla depozitata in spatiul desemnat
din zona curata a spaIatoriei.
"dezinfectia lenjeriei"
este procesul de distrugere a formelor vegetative ale microorganismelor, a virusurilor si a fungilor, cu
exceptia sporilor bacterieni, astfel incat lenjeria dezinfectata sa poata fi folosita fara riscuri pentru
personal si pacienti.
COLECTAREA LA SURSA SI AMBALAREA LENJERIEI
Colectarea si ambalarea la sursa a lenjeriei de spital se fac respectand Precautiunile Universale.
Lenjeria murdara se colecteaza si ambaleaza la locul de producere, in asa fel incat sa fie cat mai putin
manipulata si scuturata, in scopul prevenirii contaminarii aerului, a personalului si a pacientilor.
Se interzice sortarea la locul de producere a lenjeriei pe tipuri de articole.
Rufele murdare nu trebuie atinse din momentul in care se ridica de la patul bolnavului pana la masina
de spalat.
Rufele vor fi transportate in saci care se desfac eliberand astfel rufele in masina de spalat.
Nu se permite scoaterea lenjeriei din ambalajul de transport pana in momentul predarii la spalatorie.
Personalul care executa colectarea si ambalarea lenjerie va trebui sa verifice ca in articolele de lenjerie
sa nu ramana obiecte taietoare - intepatoare sau deseuri de acest tip.
Personalul care colecteaza si ambaleaza lenjeria va purta echipament de protectie corespunzator,
inclusiv manusi, conform prevederilor normativelor in vigoare privind protectia muncii.
Dupa indepartarea echipamentului de protectie personalul se va spala pe maini.
Ambalarea lenjeriei murdare
se face, in functie de gradul de risc in:
- ambalaj dublu pentru lenjeria contaminata;
- ambalaj simplu pentru lenjeria necontaminata.
Ambalajul simplu pentru lenjeria murdara nepatata
este reprezentat de sacul din material textil sau poliester amplasat pe portsac sau de containerul de
plastic cu roti.
Ambalajul se spala si se dezinfecteaza in spalatorie: sacul de material textil este supus procesului de
spalare si de dezinfectie termica sau chimica in utilajele existente, iar containerul de plastic se spala cu
apa calda si detergent si apoi se dezinfecteaza cu un produs adecvat.
Daca lenjeria murdara este umeda, ea se introduce mai intai intr-un sac impermeabil si apoi se pune in
ambalajul descris mai sus.
Ambalajul dublu pentru lenjeria murdara patata
este reprezentat de sacul interior impermeabil, din polietilena, iar ambalajul exterior este sacul din
material textil sau containerul de plastic cu roti.
Sacul de polietilena care a venit in contact cu lenjeria murdara patata nu se refoloseste, ci se
arunca intr-un sac galben pentru deseuri infectioase, urmand filiera de indepartare conform
122
reglementarilor in vigoare. Ambalajul exterior se supune in spalatorie acelorasi tratamente.
Sacul interior impermeabil nu se deschideddecat in momentul introducerii lenjeriei contaminateiin
masina de spalat.
Pentru identificarea rapida a categoriilorde lenjerie codul de culori folosit este:
- alb pentru ambalajul exterior al lenjeriei necontaminate (sac sau container alb);
- galben-portocaliu pentru ambalajul exterior al lenjeriei contaminate; se poate aplica eventual
si pictograma "pericol biologic" (sac sau container galben-portocaliu).
TRANSPORTUL SI DEPOZITAREA LENJERIEI MURDARE
Lenjeria murdara ambalata este transportata la spalatorie cu ajutorul unor carucioare speciale pentru
saci sau in containere de plastic cu roti.
Caruciorul pentru saci poate fi utilizat pentru transportul lenjeriei curate numai dupa ce a fost spalat cu
apa calda cu detergent si dezinfectat.
In cazul in care spitalul are tobogan pentru evacuarea lenjeriei, aceasta poate fi aruncata numai dupa
ambalare.
Toboganul trebuie curatat si pastrat in bune conditii.
Lenjeria murdara patata nu se evacueaza prin tobogan.
Depozitarea lenjeriei murdare ambalate se face pe sectie intr-un spatiu in care pacientii si vizitatorii nu
au acces.
Se limiteaza timpul de depozitare a lenjeriei ambalate in punga de polietilena la maximum 24 de ore.
SORTAREA LENJERIEI
Nu se admite sortarea lenjeriei contaminate.
Sortarea lenjeriei necontaminate se face daca aceasta operatiune este ceruta de instructiunile de folosire
ale utilajului de spalare.
Sortarea lenjeriei se face in zona murdara din spalatorie.
Lenjeria folosita se sorteaza pe diferite tipuri de articole pe banda sau masa de sortare (de exemplu:
fete de perna, cearceafuri, pijamale, camasi de noapte, uniforme, etc).
Daca, in pofida precautiunilor luate la colectarea si ambalarea pe sectii, obiecte taietoare intepatoare
sau deseuri de acest tip se afla inca in lenjeria sosita la sortare aceste obiecte se indeparteaza intr-un
recipient cu pereti rigizi pentru deseuri intepatoare-taietoare.
La sfarsitul fiecarei ture de lucru masa sau banda de sortare se spala si se dezinfecteaza. Personalul
care lucreaza in zona murdara trebuie sa poarte halate sau uniforme de alta culoare fata de uniformele
folosite in zona curata pentru a se reduce riscul de contaminare.
Personalul care sorteaza lenjeria trebuie sa poarte echipamentul de protectie (sorturi, manusi rezistente
la actiuni mecanice, ochelari de protectie. masti, cizme de cauciuc).
DEPOZITAREA SI TRANSPORTUL LENJERIEI CURATE
Lenjeria curata se depoziteaza in spalatorie, intr-un spatiu special amenajat.
In zona curata, separat de zona murdara.
Spatiul de depozitare se doteaza cu rafturi etichetate si numerotate pe care este pusa lenjeria curata.
Lenjeria curata se ambaleaza pentru transportul in saci noi.
Pentru transportul lenjeriei se folosesc carucioare curate.
Depozitarea lenjeriei curate pe sectii se face in spatii special destinate si amenajate, ferite de praf,
umezeala si vectori. Aceste spatii se supun curateniei de rutina. La manipularea lenjeriei curate,
personalul va respecta codurile de procedura privind igiena personala si va purta echipamentul de
protectie adecvat.
CIRCUITUL LENJERIEI
Materialele textile și mai ales lenjeria pot constitui un factor important in raspandirea
infectiilor intraspitalicesti atunci cand sunt in catitati insuficiente, cand nu sunt schimbate la timp sau
cand nu li se asigura un circuit corespunzator.
Pentru a evita riscurile de raspandire a germenilor patogeni printextile, masurile se vor concentra pe:
• colectarea lenjeriei murdare,
• transportul lenjeriei murdare,
• dezinfectia §i spalarea corespunzatoare,
• transportul,
123
• depozitarea corecta a lenjeriei curate,
• și evitarea contaminarii.
La nivelul sectiei lenjeria murdara se schimba saptamanal sau ori de cate ori este nevoie si niciodata
mai tarziu de 7 zile de la internare sau schimbarea anterioara.
Se colecteaza la locul de producere a lenjeriei murdare (in salon) in saci curati, special destinati.
Lenjeria cu un grad excesiv de umiditate se colecteaza in saci de material plasic sau impermeabilizati.
Depozitarea temporara la nivelul sectiei se face pentru un timp cat mai scurt in spatii special destinate
lenjeriei murdare, de unde se transporta pe un circuit stabilit pana la spalatorie cu ajutorul
carucioarelor sau a toboganelor.
Circuitul lenjeriei murdare nu are voie sa se intersecteze cu circuitul lenjeriei curate.
Personalul care asigura trasportul lenjeriei murdare va purta alte halate pentru aceasta activitate fata de
cele pe care la utilizeaza pe sectie.
Dupa predarea lenjeriei murdare personalul v-a dezinfecta caruciorul utilizat pentru transport, iși va
schimba echipamentul și iși v-a spala și dezinfecta mainile.
Lenjeria contaminata cat și lenjeria provenita de la pacientii contagioși va fi separat colectata și
trasportata la spalatorie, unde va fi supusa dezinfectiei chimice inainte de spalare.
Spalatoriile sectiilor sau unitatilor de boli transmisibile vor fi complet separate fata de spalatoriile
celorlalte sectii sau unitati sanitare.
Dezinfectia chimica a acesei lenjerii se face fie prin submerjare in solutia de dezinfectant (se vor folosi
4 litri de solutie la 1 Kg de lenjerie) fie prin folosirea unor masini de spalat automate cu program de
dezinfectie inclus (aceasta necesitand parcurgerea celor 2 pași: predezinfectie initiala și dezinfectie
finala).
Spalatoriile se organizeaza pe doua compartimente: curat, murdar izolate intre ele, fara incrucișarea și
contactul lenjeriei curate cu cea murdara.
Trasportul lenjeriei curate in sectii se face in saci curati, altii decat cei cu care se transporta lenjeria
murdara.
Pentru materialele textile utilizate in spital: saltele, perne, paturi care nu intra influxul rufariei, deci nu
se prelucreaza termic ceea ce duce la acumularea și la creșterea incarcaturii microbiene, dezinfectia se
face prin pulverizare sau vaporizare in camere speciale, spatii etanșeizate sau saloane odata cu
dezinfectia terminala aplicata in aceste spatii.

CAPITOLUL V

COMUNICAREA INTERACTIVA SI LUCRUL IN ECHIPA MULTIDISCIPLINARA

A. INTRODUCERE
Procesul comunicării reprezintă transmiterea, recepţionarea, stocarea, prelucrarea şi utilizarea
informaţiilor, fiind caracteristică individului şi societăţii în toate etapele dezvoltării.
În cercetările asupra comunicării au fost emise şi şapte axiome ale acestui proces:
1.Comunicarea este inevitabilă atât timp cât între doi interlocutori comunicarea nu se limitează la
componenta verbală, ci include procesul complex al mişcării corporale voluntare sau involuntare.
2.Comunicarea se desfăşoară la două niveluri: informaţional şi relaţional.
3.Comunicarea este un proces continuu, care nu poate fi tratat în termeni de cauză – efect sau stimul-
răspuns.
4.Comunicarea îmbracă fie o formă digitală, fie o formă analogică.
5.Comunicarea este ireversibilă.
6.Comunicarea presupune raporturi de forţă şi ea implică tranzacţii simetrice sau complementare.
7.Comunicarea presupune procese de ajustare şi acordare.
Există o mare varietate de forme ale comunicării, clasificate după diverse criterii.
Una din clasificări este următoarea:
comunicarea intrapersonală: se referă la felul în care comunicăm cu noi înşine;
comunicarea interpersonală: se referă la comunicarea cu cei din jurul nostru;

124
 comunicarea în grup restrâns: se referă la comunicarea cu trei sau mai multe persoane. In acest caz:
se lucrează împreună pentru a se ajunge la un consens; se stabileşte o anumită convingere de grup; se
lucrează împreună pentru a rezolva probleme;
comunicarea publică: se referă la comunicarea cu grupuri mari. Este tipul de comunicare de care
oamenii se tem cel mai mult. Când comunicăm în acest fel primim mai multe conexiuni inverse (feed
back);
comunicarea în masă: presupune comunicarea prin mass - media. Acest tip de comunicare implică
următoarele: comunicarea se face prin intermediul radioului, televiziunii, filmelor, ziarelor, revistelor
etc.; vorbitorul şi auditorul sunt izolaţi şi, astfel, conexiunea inversă este limitată.
Comunicarea în echipa interdisciplinară influenţează atât funcţionarea echipei, cât şi calitatea îngrijirii
pacientului.
Cooperarea şi comunicarea eficientă între membrii echipei interdisciplinare care îngrijesc pacientul
sunt decisive pentru realizarea unui plan de îngrijire corespunzător şi pentru obţinerea satisfacţiei
pacientului şi familiei, pe de o parte, dar şi a medicului şi celorlalţi membrii ai echipei (asistent
medical, kinetoterapeut, infirmiera, preot etc), pe de alta parte.
Comunicarea eficientă interdisciplinară în echipa de îngrijire :
- Influenţează pozitiv evoluţia pacientului
- Influenţează pozitiv satisfacţia pacientului şi familiei
- Creşte controlul simptomelor
- Scade perioada de spitalizare a pacientului
- Creşte abilitaţile de diagnostic şi apreciere a prognosticului, precum şi planificarea corectă a
tratamentului pacientului (comparativ cu profesionistul medical care acţionează singur)
B. FACTORI CARE INFLUENTEAZA COMUNICAREA ÎN ECHIPĂ:
- Îngrijirea complexă, evoluţia imprevizibilă a pacienţilor, profesionişti de diferite specialităţi implicaţi
şi care interacţionează cu pacientul în diferite momente ale zilei, uneori în locaţii diferite, fără o
interacţiune sincronă
- Profesioniştii pot avea o viziune diferită asupra nevoilor de îngrijire
- Ierarhia din domeniul medical (medici versus alte specialitati medicale şi nemedicale) duce la
inhibiţia unor membrii ai echipei în prezentarea propriilor viziuni si indicaţii de îngrijire;
- Diferenţa în educaţia profesională, vârstă
- Curricula educaţională pentru majoritatea profesiilor implicate neglijează, incă, tehnicile de
comunicare cu pacientul sau cu alţi profesionisti
In ingrijirile medicale se pune accent deosebit pe dezvoltarea si educarea principalului atribut al
comunicarii si anume ascultarea, pe acest element de comunicare al relatiilor interumane se realizeaza
incurajarea interlocuitorului, obtinerea de informatii, imbunatatirea relatiilor cu oamenii si o mai buna
intelegere a lor.
Limbajul este cel mai direct mijloc al comunicării umane. Vorbirea este o cale de exprimare a unei
persoane şi de manifestare a sentimentelor sale. Ascultarea, este un proces de invatare si totodata un
proces de înţelegere a altora. Ascultarea este un proces de aflare, înţelegere, obţinere şi acceptare a
informaţiei din exterior. O persoană care ştie cum să asculte este capabilă să obţină o mulţime de
informaţii de la oamenii cu care interactioneaza. Raportata la profesia de infirmier(a), ascultarea,
finalizata cu o serie de informatii obtinute de la pacienti, este indisolubil legata de procesul de
vindecare, fiind un element de baza al acestuia.
Ascultarea pacientilor si empatizarea cu acestia sunt etapele firesti ce trebuie parcurse pentru crearea
sentimentului de incredere. Pentru a castiga ceea ce reprezinta fundamentul tuturor relatiilor
interumane si anume increderea in relatia cu pacientul, se impune tinuta morala desavarsita a
personalului medical, competenta profesionala ireprosabila, sinceritate, blandete, empatie si
respectarea promisiunii.
Pentru o abordare adecvata a pacientului in context bio-psiho-social trebuie avute in vedere:
- cunoasterea pacientului in contextul relatiei sale sociale, cu preferintele, valorile si convingerile sale
legate de actul medical si ingrijirile medicale;
- abordarea empatica a pacientului cu simpatie, intelegere, grija, atentie si respect;

125
- stabilirea unei relatii de incredere prin schimb permanent de informatii intr-un mod accesibil
intelegerii pacientului (comunicare verbala sau nonverbala); acesta trebuie sa stie si sa fie convins ca
personalul medical actioneaza in interesul sau si va urmari tratamentul si ingrijirea sa, pe toata
perioada spitalizarii;
- adaptarea ingrijirilor acordate in functie de starea pacientului, menajand convingerile, valorile si
circumstantele de viata ale acestuia;
- restrictiile libertatii individuale a pacientului trebuie limitate la acelea impuse de starea sa de sanatate
si justificate de eficienta tratamentului.
Infirmiera acorda ingrijiri pentru sanatatea individului si isi coordoneaza activitatea cu cea a colegilor,
superiorilor. In cadrul relatiei cu colegii sai imparte responsabilitatea de a coopera cu toti cei cu care
lucreaza indeaproape, ia toate masurile si respecta intocmai indicatiile primite pentru ingrijirea
individului.
Contactul cu bolnavul se face inca de la internare prin observarea si discutia cu acesta.
Ulterior infirmiera are datoria de:
- a-l ajuta sa invete sa isi acorde din nou ingrijile zilnice, cu sau fara supraveghere;
- a-i explica bolnavului procedura, in ce consta si necesitatea efectuarii acesteia cu mult tact, la un
nivel la care sa se faca inteleasa;
- a se asigura ca pacientul intelege informatia pe care i-o da, informatie ce trebuie dublata de un
consimtamant voluntar din partea pacientului.
Interactiunea si conlucrarea buna cu pacientul optimizeaza rezultatele tratamentului. Responsabilitatea
nu revine exclusiv personalului medical ci si pacientului care este responsabil de respectarea intocmai
a indicatiilor primite.
Este unanim acceptat faptul ca o comunicare eficienta cu echipa medicala poate usura acceptarea bolii
de catre pacient, poate imbunatati calitatea autoingrijirii, precum si starea de sanatate fizica si psihica
in general.
Pentru a obtine bune rezultate, personalul medical trebuie sa gaseasca un mod de abordare diferentiat
pentru fiecare pacient, in functie de tipul de comunicare cel mai eficient si cel mai la indemana.
În procesul medical, comunicarea este o nevoie fundamentală şi trebuie să fie o artă pe care slujitorii
ştiinţei medicale o înnobilează în relaţia cu omul bolnav şi familia acestuia.
Comunicarea terapeutica este o componenta a relatiilor interpersonale dintre cadrul medical si
pacient, fiind totodata un act planificat, deliberat si profesionist.
Comunicarea terapeutica are ca scop stabilirea unei relatii umane pozitive, care va permite atingerea
obiectivelor de ingrijire si se realizeaza prin urmatoarele doua tipuri de comunicare
1. comunicarea verbala (limbajul, vocabularul, claritatea, simplitatea si naturaletea, politetea si
demnitatea, corectitudinea);
2. comunicarea nonverbala (expresia faciala (mimica), gesturile, pozitiile corporale (postura),
atingerea, contactul vizual, atitudinile, comunicarea prin intermediul obiectelor, comunicarea scrisa).
Pentru ca o comunicare sa fie eficienta, trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- sa se tina cont de factorii fiziologici si socio-culturali, care pot influenta comunicarea;
- sa se asigure confortul psihic si fizic al pacientului;
- sa se câstige si sa se mentina increderea pacientului;
- sa se asigure respectul cuvenit pacientul;
- mesajul transmis sa fie scurt si clar;
- vocabularul utilizat sa fie pe intelesul pacientului;
- debitul verbal sa fie potrivit iar tonul verbal adecvat;
- intonatia sa nu fie influentata de emotiile sau de oboseala cadrului medical;
- sa fie ales momentul cel mai potrivit;
- mimica, gesturile sa accentueze cuvântul, sa-l clarifice sau sa ilustreze ideea;
- sa se manifeste solicitudine fata de pacient;
- atingerea pacientului (prinderea mainii) sa fie utilizata in masura in care acesta intelege bine
semnificatia si o accepta ca pe un mesaj de incurajare, tandrete, sustinere afectiva.
Exemple de comunicari non-verbale:
- pozitia capului;
126
- inclinat la dreapta inseamna ascultare, bunavointa;
- inclinat la stanga denota scepticism, critica, indoiala;
- clatinarea capului de sus in jos inseamna acord, intelegere;
- clatinarea capului de la stanga de dreapta inseamna negare, dezaprobare;
- mimica (incruntarea, ridicarea sprancenelor, tuguierea buzelor,etc);
- fruntea incruntata semnifica preocupare, furie, frustrare;
- sprancenele ridicate cu ochii deschisi inseamna mirare, surpriza;
- buzele stranse inseamna nesiguranta, ezitare;
- nasul incretit inseamna neplacere.
Mimica este semnalul nonverbal cel mai usor
Exprimarea limbajului trupului
- expresiile faciale: zâmbet/încruntare
- gesturi ale mâinilor şi mişcări corporale care ajută la explicarea sau sublinierea mesajului verbal
- poziţia corpului – cum stăm aşezat sau în picioare
- orientarea – dacă stăm în faţa persoanei sau în lateral
- contactul vizual – dacă privim persoana şi pentru cât timp
- atingerea corpului – o bătaie pe spate, un braţ în jurul umerilor
- proximitatea – distanţa la care stăm faţă de persoana
- datul din cap – pentru a indica acordul sau dezacordul sau pentru a-l încuraja pe celălălt
- aspectele nonverbale ale vorbirii – variaţiuni ale tonului, accentuarea şi utilizarea în mod diferit a
calităţii vocii
- aspectele nonverbale ale scrisului- scrisul de mână, aşezarea în pagină, organizare, acurateţe,
aspectul vizual
- comunicarea simbolică – îmbrăcămintea,coafura, machiajul, prezenţa podoabelor, folosirea
accesoriilor simbolice
- Atingerea – este în strânsă relaţie cu ideea de spaţiu personal. În general avem tendinţa să fim foarte
precauţi atunci când folosim atingerea ca formă de comunicare, aceasta fiind, de obicei, rezervată
pentru relaţiile intime menţionate anterior, dar şi pentru comunicări între prieteni apropiati sau rude.
- Orientare şi poziţie – experienţele au arătat că oamenii care doresc să coopereze au tendinţa să se
aşeze sau să stea unul lângă altul. Dacă ei sunt în relaţii de adversitate vor avea tendinţa să stea faţă în
faţă.
- Mişcările capului – dăm din cap în sus sau în jos pentru a indica aprobarea sau pentru a încuraja o
altă persoana în ceea ce spune sau face. Este de asemenea unul dintre semnalele nonverbale pe care îl
folosim pentru a controla sau sincroniza discuţia cu alte persoane.
- Expresia feţei – dintre toate mişcările trupului, expresia feţei poate fi ţinută sub control. Faţa unei
persoane poate furniza în mod continuu un comentariu al reacţiei la ceea ce dumneavoastră spuneţi –
surprindere, neincredere, aprobare, dezaprobare, furie, etc., iar dumneavoastră puteţi învăţa mult
despre adevăratele sentimente ale unei persoane, studiindu-i expresiile feţei.
- Mişcarea ochilor – aceasta are un efect puternic comparativ cu alte semnale fizice folosite. Unele
mişcări ale ochilor sunt necontrolabile; ele trimit mesaje foarte puternice pe care le recepţionaţi
aproape fără a fi conştienţi. Modul de a privi este în relaţie cu interesul acordat. Dacă suntem interesaţi
de cineva sau de ceea ce spune, îl vom privi cu atenţie. Dacă persoana, sau ceea ce spune, nu ne
interesează, atunci ne vom îndrepta privirea în altă parte. Oamenii privesc şi pentru a obţine informaţii,
pentru a prinde mesajele vizuale care insoţesc cuvintele, pentru a inţelege ceea ce aud. Ei privesc în
timp ce vorbesc pentru a urmări reacţiile ascultatorului.
- Gesturi – alte mişcări ale părţilor corpului grupate sub denumirea de gesturi sunt moduri obişnuite de
comunicare nonverbală. Unii oameni îşi punctează discuţia cu gesturi extravaganţe astfel încât poate fi
periculos să staţi prea aproape de cel care vorbeşte. Prin gesturi se poate comunica informaţia, emoţia,
se susţine discursul, se exprimă imaginea de sine şi prietenia.
Calităţile vocale
- Volumul vocii depinde de anumiţi factori, trebuind luaţi în considerare următoarele: unde vorbim
(locul în care ne aflăm va influenţa audibilitatea cuvintelor), mărimea grupului, zgomotul de fond.
- Dicţia şi accentul sunt foarte importante pentru o discriminare fină a cuvintelor şi sunetelor.
127
- Viteza – mesajul care este transmis va fi influenţat şi de viteza sau de ritmul cu care vorbim. O viteză
mare de vorbire poate să creeze dificultăţi de a fi înţeles şi probabil că nici nu se vor pronunţa fiecare
cuvânt clar şi cu atenţie. Un bun vorbitor îşi schimbă viteza în concordanţă cu importanţa mesajului,
deci cuvintele şi frazele nesemnificative sunt rostite mai repede, în timp ce cuvintele şi frazele
importante vor fi rostite mai rar şi mai accentuat.
- Folosirea pauzei – dacă vorbim cu pauze lungi între fiecare cuvânt ori o serie de cuvinte, vom pierde
foarte repede audienţa. Totuşi pauza folosită cu grijă, poate fi un mijloc eficient pentru transmiterea
mesajelor. Un bun vorbitor vă face pauze scurte doar atunci când trebuie, pentru a oferi ascultătorilor
posibilitatea de a se implica activ. El va face pauze în special inainte sau după un cuvânt care trebuie
accentuat sau inainte de a sublinia o idee mai importantă.
- Timbrul vocii – Inflexiunea sau modificările sus – jos ale vocii influentează modul în care mesajul
este recepţionat. Tonul poate indica faptul că emiţătorul este fericit, furios sau trist.
Modelul ideal al comunicării reprezentat mai sus este în viaţa reală cel mai adesea tulburat de diverse
bariere psihologice, sociale sau structurale, pe care unii autori le numesc generic « zgomot ». Dacă
oricare din părţile procesului de comunicare este distorsionată sau distrusă, emiţătorul şi receptorul nu
vor mai împărtăşi acelaşi sens al mesajului.
C. TEHNICILE DE COMUNICARE TERAPEUTICA SI ROLUL CADRELOR MEDICALE:
Ascultarea activa. In cazul ascultarii active cadrul medical isi mobilizeaza intreaga atentie pentru a
intelege mesajul pacientului, respectand urmatoarele reguli:
- sta in fata pacientului cand vorbeste;
- il priveste in ochi pentru a-i demonstra dorinta de a-l asculta;
- adopta o atitudine decontractata;
- nu face miscari care ar putea distrage interlocutorul;
- il aproba cand spune lucruri importante
Ascultarea activă este un proces conştient de recepţionare a informaţiilor pe trei canale:
1. Evaluarea elementelor non verbale:
- mişcarea rapidă - pacientul poate fi preluat de pe secţie şi însoţit până la serviciul radiologie de către
infirmieră. Adesea pacienţii cu boală coronariană merg foarte repede cu toate că mişcările rapide le
pot declanşa crizele de angină pectorală.
- ticurile şi grimasele - datorate acumulării tensiunii în diferite zone musculare. Cele mai frecvente
zone musculare reactive sunt gura şi umerii.
- mişcarea rapidă a ochilor cu tendinţa de a evita privirea celui din faţă - pacientul dă impresia că este
foarte preocupat de ceea ce se află în cabinet sau clipeşte foarte des.
- mişcări automate ale mâinilor şi picioarelor - adesea pacientul se joacă cu un obiect pe care îl are la
îndemână ( inel, pix), ia poziţia picior peste picior şi are mişcări automate ale acestora ( bate din
picior).
- o vorbire rapidă - fără întreruperi şi cu posibilitatea slabă a interlocutorului de a interveni în discuţie.
În condiţiile în care pacientul poate fi totuşi oprit din discurs, schimbarea subiectului nu este o
problemă pentru el.
- poziţia mâinilor, braţelor.
2. Observarea limbajului para verbal:
- tonul vocii
- pauzele în discurs
- tiparele verbale ( negativismul, generalizările pripite, utilizarea conjuncţiei „dar”).
3. Mesajul verbal:
- ideile principale
- contradicţiile argumentative
- organizarea mesajului
- rezumarea mesajului.
Există mai multe niveluri ale ascultării.
a. ignorarea interlocutorului.
b. mimarea ascultării.
c. ascultarea pasivă .
128
d. ascultarea atentă.
e. ascultarea activă.
Acceptarea este definita ca fiind vointa de a asculta mesajul unei persoane, fara a manifesta indoiala
sau dezgust, chiar daca sunt divergente de opinii. Aceasta tehnica este aplicata respectând urmatoarele
regului:
- personalul medical va manifesta toleranta fata de pacient;
- pacientul va fi ascultat fara a fi intrerupt;
- ii va da o retroactiune verbala, pentru a arata ca intelege ce ii spune;
- se va asigura ca mesajele sale nonverbale corespund mesajelor verbale.
Intrebarile sunt un mijloc direct de comunicare si dau tonul unei interactiuni verbale. Ele vor fi
intotdeauna legate de subiectul discutat si puse intr-o ordine cronologica.
Întrebări deschise
– sunt întrebările care dau ocazia pacientului să dea un răspuns în mai multe cuvinte.
Avantaje: - oferă pacientului şansa să vorbească despre el însuşi.
- oferă mai multe detalii şi informaţii despre pacient.
Dezavantaje: - în cazul în care pacientului îi place să vorbească mult, acest tip de întrebări îl
încurajează să vorbească din ce în ce mai mult.
Întrebări închise – sunt întrebări care determină pacientul să răspundă prin DA sau NU, sau prin alte
răspunsuri limitate.
Avantaje: - oferă răspunsuri clare şi directe.
Dezavantaje: - dacă sunt utilizate prea des anamneza va deveni un interogatoriu
- dacă se folosesc prea multe întrebări închise, veţi obţine doar informaţii sumare
despre problema pacientului
Contra întrebările - a răspunde unei întrebări cu o altă întrebare.
Avantaje:- se poate evita răspunsul la o întrebare
- se poate amâna un răspuns
Dezavantaje: - riscul utilizării prea des a acestui tip de întrebare este ca atenţia pacientului să fie
deviată de la subiect
Întrebări alternative – presupun două posibilităţi, iar pacientul poate alege una dintre ele.
Avantaje:- stabilirea unui acord între cele două părţi de discuţie referitor la subiect.
- finalizarea rapidă a conversaţiei.
Dezavantaje:- pacientul poate refuza soluţia oferită
Întrebările sugestive.
Avantaje: - sugerează idei/ propune soluţii
- accelerează discuţia
- arată pacientului că înţelegi despre ce este vorba/ că înţelegi ceea ce simte/ că ideile sale
nu sunt judecate.
Dezavantaje:- putem primi un răspuns total negativ la soluţiile oferite pacientului
Parafraza reprezinta redarea mesajului pacientului in cuvintele brancardierului/ infirmierei, pentru a se
asigura de intelegerea corecta a pacientului.
Clarificarea este necesara si intervine atunci cand apare o neintelegere. In acesta situatie, cadrul
medical – in cazul nostru infirmiera/brancardierul - poate intrerupe discutia, pentru a clarifica sensul
mesajului.
Focalizarea reprezinta centrarea mesajului pe o anumita problema de sanatate. In acest caz
infirmierul(a) va ajuta pacientul sa nu descrie in termeni vagi problemele sale.
Informarea pacientului
- informatiile vor fi date cu regularitate si la momentul oportun;
- vor fi transmise intr-o maniera favorabila de comunicare cu pacientul;
- nu se vor divulga date pe care medicul doreste sa nu le cunoasca pacientul (pastrarea secretului
profesional).
Linistea – va permite infirmierei si pacientului sa-si organizeze gandurile si sa asimileze informatiile
primite. Totodata, infirmiera care asigura linistea in comunicarea cu pacientul, dovedeste ca este gata
sa asculte cu rabdare.
129
Recapitularea este o revizuire a principalelor idei discutate. In acest caz infirmierul(a) incepe o
discutie rezumand-o pe precedenta, pentru a ajuta pacientul sa-si aminteasca subiectele abordate.
D. STILURI DE COMUNICARE INEFICACE
A-ti spune parerea personala are urmatoarele consecinte:
- inhiba personalitatea pacientului;
- intarzie rezolvarea problemei;
- nu-i da posibilitatea pacientului de a lua decizii.
A da asigurari false:
- impiedica avansarea comunicarii.
A raspunde criticilor printr-o atitudine defensiva inseamna a-i nega dreptul pacientului la parerile
proprii.
A manifesta aprobarea sau dezaprobarea excesiv:
- o aprobare excesiva presupune ca acesta este singurul lucru acceptabil;
- o dezaprobare excesiva poate face pacientul sa se simta respins si sa evite interactiunea.
A generaliza prin stereotipii – orice persoana este unica si o generalizare ar nega aceasta unicitate.
A schimba subiectul:
- este o impolitete;
- impiedica comunicarea terapeutica sa progreseze;
- pacientul isi pierde firul ideilor si spontaneitatea;
- mesajul poate deveni confuz.
Caracteristicile comunicării ineficace:
- Atacul la persoană: condamnaţi persoana în loc să-i criticaţi acţiunile şi comportamentele care vă
supără
- Agresivitatea: folosiţi expresii sau intonaţii ale vocii, incisive şi umilitoare ca, în mod voit să vă
accentuaţi amărăciunea şi furia.
- Descentrarea: vă pierdeţi în acuzaţii şi în reproşuri secundare, în loc să vă dezvăluiţi direct
sentimentele profunde.
- Ermetismul: vă disimulaţi sentimentele reale ( în special cele care vă trădează vulnerabilitatea) de
teamă că vă pun în evidenţă slăbiciunea şi ignoraţi sentimentele reale ale celuilalt, de teamă ca ele să
nu vă atingă.
- Apărarea : percepeţi reproşurile care vă sunt făcute ca un atac la persoană şi mai curând vă apăraţi,
printr-o respingere globală, sau un contraatac, decât să căutaţi să vedeţi dacă reproşurile sunt cât de
puţin justificate.
- Infailibilitatea: viziunea Dvs. asupra problemei este cea mai bună şi nu acceptaţi nici o discuţie.
- Sentimentul nedreptăţii: sunteţi ferm convins că aveţi dreptate şi că sunteţi victima nedreptăţii.
- Deziluzia: „nu serveşte la nimic să discutaţi, oricum persoana cu care aveţi conflictul nu se va
schimba niciodată”.
- Retragerea în sine: refuzaţi dezbaterea, pentru că sunteţi convins că dreptul Dvs. este evident sau că
tratamentul care vi se rezervă este nedemn de Dvs.
Comunicarea ineficienta poate avea diferite cauze:
- cauze personale:
• cadrul de referinţă al fiecărei persoane (de ex. o persoană care a fost învăţată să nu vorbească
neîntrebată poate fi mai reticentă în a-şi exprima opiniile);
• credinţe, valori, prejudecăţi (politice, etice, religioase, sexuale, rasiale, de stil de viaţă);
• percepţia selectivă: tendinţa de a elimina aprecierile negative şi a le accentua pe cele pozitive
referitor la propria persoană;
- cauze care ţin de emiţător se referă la:
• folosirea necorespunzătoare a tonului/expresiei feţei, etc. ;
• folosirea unui limbaj necorespunzător: jargonul şi ambiguitatea; nestăpânirea emoţiilor;
• folosirea unui canal nepotrivit de comunicare;
• nesiguranţa asupra conţinutului mesajului.
- cauze care ţin de mediu:

130
• statutul sau puterea deţinute în organizaţie: comunicarea disfuncţională între un superior şi un
subaltern poate determina pe acesta din urmă să nu declare un eşec în îndeplinirea îndatoririlor de
serviciu de teama consecinţelor;
• nivele multiple în ierarhia organizaţională: transmiterea mesajului poate fi distorsionată atunci când
acesta se transmite din nivel în nivel;
• competiţia pentru atenţia emiţătorului dar şi a receptorului;
• timp insuficient pentru conceperea adecvată sau pentru înţelegerea mesajului;
• folosirea unor terminologii specifice/ nefamiliale
- cauze care tin de recepţie:
• stereotipie (percepţie alterată datorită unei opinii preexistente);
• ignorarea informaţiilor în dezacord cu punctul propriu de vedere;
• subiectivism.
Metode de depăşire a barierelor din calea comunicării eficiente:
o atât receptorul cât şi emiţătorul să fie siguri că mesajul în cauză beneficiază de toată atenţia;
o transmiterea mesajului într-un moment în care receptorul nu este distras;
o reducere a numărului de nivele ierarhice prin care se comunică mesajul;
o repetarea mesajului de către emiţător;
o concentrarea asupra problemei, nu asupra unei persoane dacă este vorba despre o informaţie
negativă despre receptor;
o utilizarea mai multor canale de comunicare;
o ascultarea activă;
o empatia (capacitatea unei persoane de a înţelege şi a proteja sentimentele, ideile şi situaţia altei
persoane);
Efectele comunicarii adecvate:
-reducerea anxietatii;
-respectarea indicatiilor de catre pacient;
-satisfactia pacientului fata de ingrijirile medicale primite.
Un rol foarte important in interactiunea pacient – cadru medical il are si convingerea religioasa a
pacientului, importanta rezidând in necesitatea sustinerii spirituale a pacientului.
Comunicarea trebuie adaptata in functi de diferite tipuri de persoane:
Persoane cu probleme auditive:
- se vorbeşte în faţă ( pentru a fi observată mişcarea buzelor)
- se verifică existenţa protezei auditive şi starea de funcţionare a acesteia
- nu vom mesteca guma şi nu ne vom acoperii faţa în timpul comunicării
- se va ridica puţin tonul
- se utilizează vorbirea teatrală (cu emfază)
- se repetă doar cuvântul neînţeles
- se discută cu calm şi răbdare
- se poate apela la un interpret, dar acesta poate denatura uneori sensul conversaţiei
Persoane cu tulburări vizuale:
- prezentarea la intrarea în cameră
- se va explica fiecare zgomot din încăpere
- i se vorbeşte înainte de a-l atinge
- i se explica fiecare manevră
Persoane cu disfazie şi afazie:
- se evaluează timpul, eventual stadiul tulburărilor
- se folosesc întrebări scurte
- i se oferă răgaz pentru a-şi alege cuvintele
Persoane în stare de nervozitate:
- acceptarea părerilor
- ajutarea pentru a găsi cauza
- să nu răspundem la “nervi” prin nervi
Persoane violente:
131
 - identificarea celor cu potenţial violent
- informarea tuturor membrilor echipei
- identificarea cauzelor
- nu se recomandă atingerea
- nu se fac mişcări bruşte
- se comunică numai cu faţa către pacient
- se va păstra distanţa care să asigure securitatea
- se vor discuta doar lucrurile importante
Persoanele care plâng:
- asigurăm şi respectăm intimitatea
- folosim comunicarea prin atingere
- o lăsăm să plângă, iar după ce s-a oprit o ajutăm să identifice cauza
Persoanele depresive:
- folosim întrebări scurte, la obiect
Persoanele care vorbesc alta limbă:
- se evită expresiile argotice
- se folosesc fraze scurte
- se poate apela la translator
Persoane în stare gravă:
- se utilizează întrebări scurte
- se evită vorbitul în şoaptă
În atribuţiile infirmierei, nu intră comunicarea veştilor proaste pacienţilor sau aparţinătorilor acestora.
Intră în sarcina medicului de a face aceste demersuri.
Câteva noţiuni sunt însă necesar a fi cunoscute şi de infirmiere, acestea fiind membre active în
acordarea îngrijirilor pacienţilor.
Astfel pacientul căruia i se comunică o veste neplăcută, gravă, poate deveni ostil, rezistent, chiar
agresiv, dacă aceasta este calea prin care îşi poate elibera tensiunea, atunci când cel care îi comunica
vestea nu se constituie (prin calmul şi atenţia pe care o manifesta faţă de pacient) într-un suport care să
contrabalanseze aceasta tensiune interioară.
E. COMUNICAREA ÎN ECHIPĂ
Caracteristica principală a activităţii în multe dintre organizaţiile sanitare (în special în spitale) este
munca în echipă.
Buna comunicare în echipă, înţelegerea avantajelor, dezavantajelor, „regulilor” muncii în grup, ajută la
găsirea unor soluţii eficiente pentru problemele ivite.Echipa / grupul de lucru este constituit din mai
multe persoane care comunică între ele, frecvent pe o perioadă limitată de timp, fiind în număr
suficient de mic ca să poată comunica direct cu ceilalţi.
Unii autori diferenţiază conceptul de „echipă” (team) de cel de „lucru în echipă” (teamwork).Cei dintâi
s-ar referi la grupuri de persoane care lucrează împreună pentru un scop comun. Lucrul în echipă se
referă la un anumit mediu dintr-o organizaţie mai mare, care creează şi susţine relaţii de încredere,
susţinere, respect, interdependenţă şi colaborare.
Crearea unui astfel de mediu reprezintă adevarata provocare pentru un lider de organizaţie. Din acest
punct de vedere, echipele pot fi considerate sisteme ele însele şi părţi dintr-un sistem mai mare. Între
scop, sistem şi echipă există o strânsă interdependentă: fără scop nu există sistem dar nici echipă, pe de
altă parte nici o echipă fără organizare (sistem) nu funcţionează bine.
Efectele lucrului în echipă:
- modul în care este formată, motivată şi coordonată echipa influenţează performanţa şi realizarea
scopului
Abilităţi personale necesare lucrului în echipă - câteva consideraţii practice
• asumarea responsabilităţii;
• îndeplinirea angajamentelor;
• participarea la discuţii;
• ascultarea activă şi eficienţă;
• transmiterea unui mesaj clar;
132
De multe ori, a şti să asculţi este mai important decât să vorbeşti. Cu toate acestea se aplică cel mai
puţin în practică.
Cum se pot spune cuiva lucruri neplăcute ?
Nimănui nu-i place să i se spună că este de dorit să-şi schimbe comportamentul. Cu toate acestea, sunt
momente când într-o echipă trebuie să i se comunice unui membru lucrurile pe care echipa le consideră
incomode sau inacceptabile. De aceea sunt necesari următorii paşi :
• tratarea persoanei în cauză cu respectul cuvenit;
• purtarea discuţiei într-un loc unde să nu fie auzită sau întreruptă
În organizaţiile din domeniul medical se lucrează de obicei într-o echipă.
Pe parcursul colaborării în echipă se pot ivi divergenţe, neînţelegeri între membrii acesteia, care
impun o abordare managerială a conflictului şi chiar folosirea unor tehnici de negociere.
Atitudini in comunicare
- La primirea pacientului aratati deschidere, respect, politete.
- Intrebati pacientul cu ce il puteti ajuta si aratati-va disponibilitatea.
- Incurajati pacientul sa puna intrebari.
- Intrebati pacientul daca are temeri, ingrijorari despre afectiunea sa.
- Ascultati cu atentie ceea ce pacientul spune.
- Incercati sa va puneti in locul pacientului si sa raspundeti la ceea ce el simte.
- Rugati pacientul sa repete instructiunile sectiei.
- Spuneti pacientului ca poate sa va contacteze ori de cate ori are probleme sau ingrijorari.
Susţinerea morală nu se poate face decât oferind informaţia cu respect si cu consideraţie,
expunând cu convingere dar cu sensibilitate corectitudinea şi completitudinea manevrelor medicale
într-un limbaj accesibil.
Printr-o comunicare eficienta infirmiera va evita disconfortul emotional al pacientilor, acestia vor
deveni mai putin anxiosi, vor fi de acord cu indicatiile primite si vor urma cu incredere tratamentul.

CAPITOLUL VI

PRINCIPII SI VALORI ETICE

A. ETICĂ ŞI MORALĂ
La origine, termenii de “etică” şi “morală” sunt foarte apropiaţi: primul vine din grecescul
“ethos”, al doilea din latinescul “mores”. Ambele desemnau bunele moravuri şi buna conduită. În timp,
sensul lor s-a diferenţiat, chiar dacă în practică, aceşti termeni sunt adeseori confundaţi.
Etica aparţine lumii ideilor, marilor orientări, încercând să aducă o justificare teoretică
principiilor de acţiune. În profesie, cadrele medicale trebuie să se supună unui cod etic mult mai strict
comparativ cu profesioniştii din alte domenii. Morala se înscrie în realitate şi se inspiră din fapte trăite
şi observate pentru a preciza reguli şi principii de bună credinţă.

B. PRINCIPIILE ETICE ÎN ASISTENȚA MEDICALĂ

Dezvoltarea şi schimbările survenite în procesul medical ca profesie ce se defineşte şi se
redefineşte pe ea însăşi au un impact deosebit de puternic asupra scopului şi naturii eticii în domeniul
medical. Etica trebuie să implice o evaluare potrivită a tradiţiei şi a experienţei trecute, dar procesul de
luare a deciziilor etice nu este retrospectiv; el trebuie să fie prospectiv. Acest proces nu poate fi doar
reactiv, să stabilească convenţii, reguli şi practici. „Competenţa în etică înseamnă să deţii cunoaşterea,
abilităţile şi încrederea de a fi proactiv, de a-ţi asuma riscuri şi de a accepta responsabilitatea unor
decizii dificile.” Deşi activitatea de îngrijire a celor ce sunt bolnavi, accidentaţi, slabi sau vulnerabili
este la fel de veche ca societatea însăşi, ca profesie recunoscută formal ea are aproximativ 1 de ani
vechime. De-a lungul istoriei ei, a trebuit să se adapteze la schimbarea condiţiilor sociale, la
schimbarea teoriilor privind morbiditatea şi mortalitatea, la dezvoltarea medicinei şi a tehnologiei
medicale aplicate, la schimbările privind acordarea îngrijirii medicale în cazul naşterii, la schimbările

133
asociate rolurilor şi responsabilităţilor în cadrul îngrijirilor medicale. De-a lungul timpului personalul
medical a demonstrat o abilitate remarcabilă de a se adapta la toate schimbările survenite.
Schimbările sociale, economice şi epidemiologice au adus provocari in îmbunătăţească cunoştinţele şi
abilităţile, dar au adus de asemenea noi provocări de natură etică – atât în ce priveşte situaţiile ce
trebuie rezolvate, dar şi privind creşterea numărului de personal şi creşterea responsabilităţii morale
profesionale. Etica medicala însăşi a fost supusă unei revoluţii trecând de la o concentrare pe etichetă
la o explorare serioasă a cunoştinţelor şi abilităţilor.
În parte, studiul eticii priveşte determinarea a ceea ce este bun şi corect pentru fiinţele umane.
Etica este considerată ştiinţa comportamentului, moravurilor, studiul teoretic al principiilor care
guvernează problemele practice. Procesul medical pe lângă îngrijirile profesioniste oferite mai are un
rol deosebit de important, şi anume urmărirea principiilor etice şi respectarea standardelor de îngrijire
integrate, într-un mod cât se poate de responsabil şi riguros. Consumatorul de servicii trebuie să
primească o îngrijire foarte sigură şi potrivită stării în care se află. Principiile etice - stabilesc dacă
acţiunile trebuie sau nu trebuie să aibă loc şi au ca scop justificarea regulilor de urmat în îngrijirea
pacientului. Aceste principii sunt valabile în toate ţările, dar pot fi aplicate diferit, de la ţară la ţară, în
funcţie de educaţie şi model cultural.
Principiile etice care guvernează practica medicală trebuie să acționeze ca un cadru în luarea deciziilor
medicale
 Principiul precauţiei
Comisia europeană defineşte acest principiu astfel: el intervine la cazurile unde datele ştiinţifice sunt
insuficiente, puţin concluzive sau incerte. Precauţia intervine când o evaluare ştiinţifică preliminară
arată că pot apare efecte periculoase pentru mediu sau sănătate.
Pentru întelegerea principiului precauţiei trebuie comparate sensurile noţiunilor de prevenţie şi
precauţie. Astfel, prevenţia vizeazã riscurile confirmate, cele a cãror existenţã este demonstratã sau
cunoscutã empiric. De aceea, ea reprezintã un demers raţional, decizia fiind adaptatã la natura, la
gravitatea şi la probabilitatea riscului cunoscut şi identificabil. Dimpotriva, precauţia vizeaza riscuri
ipotetice, neconfirmate inca ştiintific, dar a caror posibilitate poate fi identificată pornind de la
cunoştinţe empirice sau ştiintifice.
 Beneficiență și non-maleficiență
Principiul beneficienţei - a face bine.
Beneficiența reprezintă obligaţia de a face bine şi de a evita producerea de prejudicii altor persoane. A
acţiona conform acestui principiu înseamnă a-i ajuta pe pacienţi să obţină ceea ce le este benefic şi de a
reduce riscurile.
Personalul medical are obligatia ” să promoveze sănătatea, să prevină îmbolnăvirile, să redea
sănătatea şi să aline suferinţele” (I.C.N., 1 73, Codul de Etică). Aceste linii de conduită profesională
se materializează în efecte benefice pentru persoana îngrijită sănătoasă sau bolnavă.
Antic principiu hipocratic, el include două reguli complementare: a nu face rău prin acţionarea asupra
fiinţei vii, chiar în prezenţa bunelor intenţii declarate (principiul nonmaleficienţei) şi a maximaliza
beneficiile posibile cu minimalizarea efectelor nedorite (adverse). Deşi beneficienţa este o obligaţie, ea
ridică problema deciziei asupra situaţiilor în care este justificat să se urmărească un oarecare beneficiu
în ciuda riscurilor implicate şi a celor în care urmărirea beneficiului prezumat trebuie abandonată din
cauza riscului.
Non-maleficienţa - prin tot ceea ce facem nu trebuie să facem rău persoanei îngrijite.
Exemplu: Un medic a diagnosticat o doamnă în vârstă cu poliartrita reumatoida si vrea sa prescrie un
medicament antiinflamator nesteroidian pentru a calma durerea și reduce inflamația. – Beneficiență
Cu toate acestea, el nu vrea ca pacientul să dezvolte hemoragii gastro-intestinale, un efect secundar
comun al AINS, în special la vârstnici - Non-maleficiență
 Autonomie și consimțămînt
Conform acestui principiu, individului trebuie să i se dea posibilitatea de a hotărî singur asupra
propriilor acţiuni .
Respectarea autonomiei implică acordarea importanţei cuvenite opiniilor şi alegerilor persoanei în
cauză şi nerestricţionarea acţiunilor acesteia, cu excepţia situaţiei în care ele devin în mod evident
dăunătoare altora. Lipsa respectului presupune repudierea judecăţii şi refuzarea libertăţii de acţiune a
134
persoanei în cauză conform judecăţii sale sau ascunderea informaţiei necesare pentru judecata în cauză
în absenţa unor motive convingătoare de a o face.
- Paternalismul presupune accesul limitat al pacientului la informaţii privind situaţia sa, cât şi în ceea
ce priveşte participarea la luarea deciziilor.
Modelul paternalist de comportament se opune principiului etic de autonomie.
Până la mijlocul anilor ’6 al secolului XX, practica medicală a fost paternalistă. Se considera
că medicul acţionează în interesul maxim al pacientului, fiind capabil să aprecieze ceea ce este bun
pentru pacient atât în sens moral, cât şi non-moral. Când medicii luau decizii medicale, ţinând cont
doar de propriile valori, ei puteau presupune că respectau, de asemenea, valorile pacienţilor.
În societăţile moderne, acest model nu mai este acceptat şi întâmpină tot mai multe obiecţii.
Medicul s-ar putea să aibă valori proprii diferite de valorile pacienţilor. Procesul general de
emancipare socială, în care individul îşi face tot mai bine cunoscute drepturile şi libertăţile, a atins şi
sfera medicală. Nedezvăluirea informaţiei referitoare la diagnosticul corect şi complet al unei boli nu
mai este agreată, astfel încât pacienţii încep tot mai mult să îşi revendice drepturile spre a-şi creşte
controlul în deciziile medicale.
Actualmente, sub impulsul jurisdicţiei europene un acord trebuie să preceadă orice tratament
medical, chirurgical sau de altă natură. În chirurgie, în special, acordul scris este acum pretins
pacientului (care poate sau nu să fie de acord!). În caz de urgenţă, acordul poate fi obţinut “a
posteriori”, iar în caz de urgenţă absolută, medicul face ceea ce-i dictează conştiinţa sa. În cazul în care
nu-şi poate da acordul (în sensul valabilităţii) acesta poate fi dat de reprezentantul său legal: părinte,
soţ/soţie, tutore etc. În special în situaţiile cu risc, dar şi în intervenţiile de chirurgie estetică,
importanţa acordului este covârşitoare, pentru a evita litigiile ulterioare!
Acordul este o extensie a autonomiei și are mai multe tipuri. Vorbim despre acord implicit
atunci cînd medicul presupune că anumite acțiuni sau limbajul corpului pacientului implică faptul că
pacientul a aprobat acțiunea planificată a medicului. Este vorba despre acordul oral exprimat atunci
cînd pacientul i-a oferit verbal medicului permisiunea de a continua acțiunea intenționată. Acordul in
forma scrisă este reprezentat printr-o dovadă documentată, de obicei semnată, a acordului pacientului
pentru o procedură. Consimțământul scris ar trebui să fie obținut numai după acordul pe cale orală.
Acordul informat reprezintă acordul dat după obținerea tuturor informațiilor despre procedură. Cînd
este posibil, consimțămîntul informat, atît în formă orală, cît și scrisă, trebuie obținut înainte de orice
procedură, examinare sau tratament.
 Dreptatea - personalul medical trebuie să trateze cu aceeaşi responsabilitate şi profesionalism toţi
pacienţii indiferent de vârstă, condiţie socială, economică, criterii religioase, etnie.
Echitatea sau dreptatea este considerată de cei mai mulţi dintre noi, pe bună dreptate, drept una dintre
cele mai importante valori sociale. Ea reprezintă chiar prima virtute, atât a unei societăţi in ansamblul
ei, cât și a politicii ei de sănătate.
 Adevărul – Veracitatea
Este obligaţia de a spune adevărul, de a nu minţi pacientul. Relaţia între infirmiera şi pacient trebuie să
se bazeze pe adevăr.
Principiul etic al adevarului este procesul în care i se oferă pacientului toate informațiile cunoscute cu
privire la sanatatea lui. Acesta permite pacientului de a fi informat complet și, prin urmare, permite
respectarea principiului etic ale autonomiei și acordului informat. Un aspect care trebuie întotdeauna să
fie luat în considerare este faptul ca unii pacienti nu doresc să fie informați. Prin urmare, este
important să fie întrebați pacienții dacă ei vor să știe sau nu. Singura ocazie (extrem de rar), atunci
când este acceptabil să nu i se spună pacientului adevărul este atunci când există riscul ca pacientul să-
și facă ceva rău dacă află, de exemplu, "Dacă-mi spui că am cancer am să mă omor!".
 Sinceritatea - este considerată o dovadă de respect datorată persoanei îngrijite. Personalul medical
are obligaţia să fie sincer şi de bună credinţă, să spună adevărul despre boală, despre tratament, fără
însă să-şi depăşească limitele de competenţă.
Adevărul despre situația pacientului trebuie comunicat cu cuvinte simple, desigur, ținând cont de câte
detalii ar avea nevoie acesta pentru înțelegere și în același timp dând speranță pacientului, ținând cont
de faptul că fiecare persoană este unică și are resursele sale, chiar dacă statisticile sunt îngrijorătoare
pentru situații similare cu cea a pacientului.
135
 Confidențialitatea - este obligatia de a păstra secretul profesional; toate informaţiile cu privire starea
pacientului nu vor fi împărtăşite altei persoane din afara echipei de îngrijire, decât cu consimţământul
pacientului, facând excepţie cazurile prevăzute în mod expres de lege.
Principiul etic al confidențialității asigură că informațiile medicale păstrate cu privire la un pacient sînt
accesibile doar celor cărora pacientul le-a dat acces prin acordul autonom și complet informat. În
scopul de a obține încrederea între lucrătorii din domeniul medical şi pacienţii lor, confidențialitatea
trebuie să fie menținută. Confidențialitatea poate fi neglijată dacă informațiile transmise de către
pacient se referă la un potențial pericol pentru siguranța publică sau dacă este impusă de o instanță.
 Conservarea vieții - Principiul etic de conservare a vieții este intenția de a trata boala unui pacient,
cu scopul de a-i prelungi viata. La urma urmei, cei mai mulţi pacienţi doresc să trăiasca mai mult;
majoritatea medicilor s-au alăturat profesiei pentru a salva vieţi. Acest principiu poate fi anulat în cazul
în care pacientul a făcut un testament în care își afirmă dorința de a nu fi resuscitat. Beneficiarul
cercetării trebuie să-şi asume responsabilitatea de menţinere a stării de bine a subiecţilor cercetaţi.
 Justiție - Principiul justiţiei prevede dreapta repartiţie a resurselor şi accesul liber, nerestricţionat la
asistenţa medicală competentă. Cei egali ar trebui trataţi în mod egal. Formulările de distribuire
adecvată a beneficiilor şi poverilor (sarcinilor) sunt: fiecăruia în parte egală, după necesitate, după
efortul individual, după contribuţia societală şi după merit. Nedreptatea apare atunci când un beneficiu
la care o persoană ar avea drept îi este refuzat fără un motiv acceptabil, sau atunci când în mod nedrept
(injust) unei persoane i se impune o anumită obligaţie (sarcină).
C. RĂSPUNDERE ŞI RESPONSABILITATE ÎN PROCESUL MEDICAL.
Sunt două atribute in desfăşurarea activitatii medicale.
Răspunderea profesională – concept etic important care are la bază relaţia personal medical-pacient în
acordarea îngrijirilor. Personalul medical are răspundere faţă de pacient, profesia sa şi societate, pentru
ce a făcut sau nu a făcut în activitatea de îngrijire.
Responsabilitatea profesională - este o autoangajare conştientă şi voită într-o acţiune. Fiind conştienţi
de fiecare atitudine şi acţiune, înţelegem să justificăm şi să luăm asupra noastră toate consecinţele.
Personalul medical are responsabilităţi individuale, de grup precum şi specificului unde lucrează. El îşi
desfăşoară activitatea în cadrul echipei de îngrijire bazându-se pe relaţii de parteneriat şi solidaritate
profesională, complementaritate.
Activitatea în echipă presupune respectarea autonomiei profesiei cât şi buna colaborare pentru
realizarea scopului propus ducând astfel la satisfacţia profesională.
Responsabilitatea de a propaga drepturile pacientului implica:
 asigurarea îngrijirii adecvate în orice condiţie;
 îngrijirea să fie echitabilă, umană şi fără discriminări privind, rasa, culoarea, naţionalitatea, resursele
financiare ori convingeri etice;
 să informeze pacientul despre tratament, riscurile aferente, în termeni pe care ei şi familia lor să-i
înţeleagă cu uşurinţă, iar ei să-şi dea consimţământul după ce s-au informat şi au înţeles tot;
 să-i informeze şi să-i facă să participe la toate deciziile legate de sănătatea lor;
 să li se asigure confidenţialitatea în timpul discuţiilor, examinării şi tratamentului;
 să le respecte decizia privind refuzul tratamentelor, participarea la cercetări sau experimente, fără să
recurgă la acţiuni primitive împotriva lor;
 pacienţii au dreptul să fie educaţi şi informaţi de către personalul care îi îngrijeşte în aşa fel încât să
fie capabili să-şi asigure un nivel optim de stare de bine şi să înţeleagă care le sunt nevoile de bază.
Legislativ –are datoria de a :
 promova ce e cel mai bine pentru pacient
 se asigura că toate nevoile pacientului au fost rezolvate
 proteja drepturile pacientului.
D. CONCLUZII:
1.Exista 4 responsabilităţi esenţiale:
 promovarea păstrării sănătăţii;
 prevenirea îmbolnăvirilor;
 restaurarea sănătăţii;
136
 înlăturarea suferinţei.
Acestea au o semnificaţie de nezdruncinat, pe care se pot structura metode şi programe indiferent de
definiţii, strategii, opinii, metalităţi şi care stau la baza standerdelor peentru un comportament etic.
2. În procesul de îngrijire se impune necondiţionat parteneriatul cu pacientul, echipa de îngrijire
( medic, as.med, medic, infirmieră, etc)
3. Persoanele îngrijite au nevoie de personal medical, iar acesta are nevoie de recunoaşterea
importanţei activităţii lor de către pacienţi, medici, cât şi de societate.
După cum ştim sistemul medical este într-un proces de schimbare structurală majoră. Această
schimbare necesită timp şi se confruntă cu o rezistenţă la nou , deşi se ştie că schimbarea înseamnă
progres, chiar dacă este însoţită de imprevizibil.
Pentru a face fata noilor cerinte legate de statutul si rolul său incadrul institutiei, infirmiera insăsi
trebuie să-si schimbe mentalităţile, atitudinile, comportamentul pentru transformarea într-o
profesionistă respectată şi considerată un partener egal în cadrul echipei de îngrijire a sănătăţii, cu
sarcini, limite de autonomie şi responsabilităţi bine precizate.

137