PRINCIPIILE BIOETICII.

CÂMPUL DE ACȚIUNE AL
BIOETICII
 Bioetica(“morala vieții”) reprezintă câmpul de studiu ştiinţific sistematic,
pluralistic şi interdisciplinar care abordează teoretic şi practic problemele morale
generate de medicină şi ştiinţele vieţii în raport cu omul şi relaţiile omului cu
biosfera.
Din punct de vedere medical, bioetica reprezintă studiul valorilor etice şi
morale din perspectiva progreselor medicinii şi analiza controverselor etice ce
apar în practica medicala modernă.
Principiile generale ale bioeticii
1. Beneficenţa cere practicianului să acţioneze numai spre binele
pacientului şi să îndepărteze răul (boala) atunci când îl
întâlneşte, urmărind maximizarea beneficiilor cu minimizarea
riscurilor. „Cine beneficiază din acţiunea mea şi cum? ”;
2. Nonmaleficenţa înseamnă a nu face rău, ca primă condiţie a
actului medical. „Care entitate ar putea fi afectată de acţiunea
mea? Ce măsuri pot lua pentru a minimiza acest rău? Am
comunicat riscurile într-o manieră deschisă şi onestă?”;
3. Autonomia se referă la respectarea drepturilor pacientului la
autodeterminare, independenţă şi libertate prin exercitarea unei
obligaţii negative de a nu îngrădi şi a nu controla opţiunile
pacientului, precum şi a unei obligaţii pozitive bazată pe dreptul
acestuia la informare şi pe înţelegere; se include aici şi respectul
faţă de autonomia deciziilor profesionale ale colegilor. „Încalcă
acţiunea mea autonomia personală a individului? Consimt toate
părţile relevante la acţiunea mea? Cunosc şi respect faptul că
alţii ar putea alege în mod diferit de mine?”;
4. Justiţia (dreptatea) presupune nediscriminarea (pe criterii de
vârstă, sex, etnie, religie, grup etnic, politic, social, etc.) celor ce
vor primi îngrijirile medicale, cât şi obligaţia medicului de a lucra
spre binele public din două perspective: utilitaristă (beneficiul
maximal către societate şi pacient) şi egalitaristă (distribuţia
dreaptă a costurilor şi beneficiilor: oportunităţi egale în faţa bolii
şi dreptul egal al fiecărui om la un minim de resurse medicale).
„Am identificat toate grupurile vulnerabile care ar putea fi afectat
de acţiunea mea? Este acţiunea propusă echitabilă? Cum o pot
face mai echitabilă?”.
Câmpul de acțiune al bioeticii cuprinde problematica începutului şi sfârşitului
vieţii (avortul, eutanasia, sinuciderea asistată, reproducerea asistată),
manipularea genetică, diagnosticul prenatal, clonarea, terapia cu celule stem,
handicapul, experiențele pe oameni, transsexualitatea etc.
BIOETICA INCEPUTULUI VIEȚII:
Termenul de avort, indiferent de forma în care se produce și de
contextul în care se produce –social sau cultural, religios sau filosofic, științific
medical sau empiric – presupune în orice situație întreruperea cursului normal
al sarcinii și deci a vieții produsului de concepție.
 Reproducerea umană asistată medical (RUAM) reprezintă ansamblul
tehnicilor și practicilor clinice sau biologice care permit procrearea în afara
procesului natural (lipsind actul sexual), prin intervenția și la indicația medicului.
Tehnicile de RUAM sunt folosite atunci când tratamentele obișnuite, hormonale,
medicamentoase sau chirurgicale nu dau niciun rezultat. Există mai multe
metode de RUAM și practici asociate acestora (inseminarea artificială (IA),
fertilizarea in vitro (FIV), transferul de embrioni (TE), mama purtătoare sau de
substituție), diferențele fiind date atât de numărul persoanelor implicate în
realizarea acestor tehnici, cât și de locul unde are loc fecundarea. Aceste
practici au luat amploare deoarece rata sterilității și infertilității cuplurilor este în
creștere, 10–15% din cupluri nemaiputând avea copii pe cale naturală.
 Inseminarea artificială, efectuată de obicei intrauterin, este o
procedură medicală prin care sperma prelucrată este introdusă
direct în uter, în scopul creșterii șansei de fertilizare;
 Fertilizarea in vitro (FIV) este o tehnică de reproducere asistată
în care fertilizarea are loc în afara organismului matern.
Fertilizarea in vitro presupune administrarea unui tratament
hormonal pentru a stimula ovarele să matureze mai multe ovule
și, ulterior, recoltarea acestora prin puncție. Ovulele sunt
fertilizate în laborator cu spermă, iar embrionii sunt cultivați în
incubator. După câteva zile, cei mai buni embrioni sunt
transferați în uter, pentru a se implanta;
 Transferul intrafalopian de gameți este o procedură semiinvazivă
reproducătoare care implică îndepărtarea ovulelor femeii și
amestecarea lor cu spermă (se creează gameți), urmând
introducerea imediată a lor (printr-un tub flexibil și subțire –
cateter) într-o trompă uterină printr-o intervenție chirurgicală
denumită laparoscopie (sub anestezie generală), permițând ca
fertilizarea să aibă loc natural, chiar în uter (ca și în concepția
normală. Una dintre principalele diferențe dintre această
procedură și fertilizarea in vitro sau transferul intrafalopian de
zigoți constă în faptul că procesul de fertilizare are loc în
interiorul trompei uterine și nu în laborator;
 Transferul intrafalopian de zigoți este o procedură de
reproducere umană asistată asemănătoare fertilizării in vitro sau
transferului embrionar, care ajută cuplurile infertile să aibă copii.
Spre deosebire de transferul intrafalopian de gameți, în care
fertilizarea are loc direct în trompele uterine, cel cu zigoți are mai
multe șanse de reușită, pentru că fecundarea ovulului se face
artificial, în laborator, și abia apoi se injectează în trompele
uterine;
 Injectarea intracitoplasmatică de spermatozoizi își are ca
principală indicație cauzele de infertilitate masculină, prin
această tehnică putând fi selectați spermatozoizii viabili și
introduși direct în interiorul gametului feminin (ovocitul).
Procedura este realizată sub control microscopic și utilizează
dispozitive speciale de micromanipulare (microinjectoare,
micropipete).
 BIOETICA SFARSITULUI VIEȚII
Eutanasia sau „moartea bună” reprezintă terminarea activă, intenţionată
a vieţii unui pacient de către un medic care consideră această acţiune în
beneficiul pacientului.
Sinuciderea asistată medical, pe de altă parte, constă in terminarea de
către un pacient a propriei vieți, cu ajutorul medicului.
Daca in cazul eutanasiei medicul este cel care administrează soluția
letală, in cazul sinuciderii asistate medical acesta doar prescrie si eventual pune
la dispoziția pacientului substanța, fără a participa la administrarea acesteia.
 BIBLIOGRAFIE

https://asociatiaprovita.ro/resurse/bioetica/bioetica/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Reproducere_uman%C4%83_asistat
%C4%83_medical

http://www.euroavocatura.ro/articole/2208/Dreptul_la_sinucidere_a
sistata_medical__Granita_dintre_solutie_si_dezastru