FOAMEA.SETEA.

FOAMEA. SATIETATEA
Organismul dispune de sisteme fiziologice de control care regleaza aportul caloric, cheltuielile de
energie si depozitele de energie prin senzatiile de FOAME si SATIETATE.
SENZATIA DE FOAME se defineste ca o senzatie vaga si dezagreabila, insotita de neliniste si/sau
agitatie.
Foamea naste dorinta de a ingera alimente si genereaza un comportament motor de cautare a
hranei.
Pofta de mancare defineste placerea de a ingera alimente, iar apetitul dorinta de a ingera un anumit
aliment.
SENZATIA DE SATIETATE este o senzatie vaga de satisfactie, imposibil de localizat, euforizanta, care
are drept consecinta oprirea alimentatiei.
I.

Rolul creierului in comportamentul alimentar

Cel mai important organ nervos cu rol in comportamentul alimentar este hipotalamusul, care contine
centrii nervosi ai foamei si satietatii. Alti centri implicate in reglarea comportamentului alimentar
sunt amigdala, glanda pineala care secreta melatonina, sistemul limbic asociat cu memoria,
emotiile, invatarea, si cortexul cerebral.
Hipotalamusul este un important centru homeostatic, care contine centrii care controleaza
comportamentul (foame, satietate, sete).
Centrul foamei este situat in hipotalamusul lateral. Stimularea sa produce foame, cu hiperfagie si
induce un comportament motor de cautare a hranei. Disctructia acestui centru genereaza lipsa
senzatiei de foame, cu inanitie progresiva pana la anorexie totala.
Centrul satietatii iar centrul satietatii este situat in hipotalamusul ventromedial. Stimularea sa
produce satietate completa, cu afagie. Distructia cauzeaza hranire continua, cu obezitate.
Nucleii arcuati din hipotalamus contin 2 grupuri de neuroni:
a) Un prim grup produce hormonul stimulator al melanocitelor MSH, care actioneaza pe
receptori specifici. Activarea sa scade ingestia hranei si creste cheltuielile energetice. Acest
grup este tinta pt numerosi hormoni care regleaza apetitul (leptina, insulina, CCK, grelina) si
este extrem de important in reglarea depozitelor energetice
b). Un al doilea grup produce substante care cresc pofta de mancare: neuropeptidul Y, AGRP.
Acestea sunt secretate cand depozitele energetice ale organismului scad si stimuleaza apetitul.

Rolul hipotalamusului

Commented [A1]:

Nucleii hipotalamici comunica intre ei si impreuna coordoneaza procesele care controleaza

comportamentul alimentar si perceptia senzatiei de satietate. Hipotalamusul influenteaza secretia
unor hormoni importanti in reglarea metabolismului si a balantei energetice. Hipotalamusul
primeste:
- semnale de la tractul digestiv ( gradul de umplere a stomacului)
- informatii asupra concentratiei in sange a nutrientilor (glucoza, aminoacizi, acizi grasi)
- hormoni gastrointestinali
- hormoni eliberati din tesutul adipos
- semnale de la alti centri nervosi
TOATE ACESTE SEMNALE INFLUENTEAZA COMPORTAMENTUL ALIMENTAR.

II. REGLAREA COMPORTAMENMTULUI ALIMENTAR

Comportamentul alimentar este reglat Pe termen scurt previne ingerarea unei cantitati excesive de
alimente la fiecare masa, si pe termen lung mentine in parametri normali rezervele de energie ale
organismului.
A. Reglarea pe termen scurt a comportamentului alimentar determina ingestia unei cantitati mici de
alimente la fiecare masa, ceea ce permite sistemului digestiv digestia hranei ingerate si previne
cresterea depozitelor energetice
Factorii implicati in reglarea pe termen scurt a comportamentului alimentar sunt:
a). Umplerea stomacului opreste ingestia hranei
b). Receptori din cavitatea orala (masticatie, salivatie, deglutitie, gust) masoara hrana si inhiba
centrul foamei pentru 20 -40 minute
c). Insulina, secretata atunci cand concentratia de glucoza in sange creste (dupa masa) suprima
apetitul si de aceea este numita hormon anorexigen
d). Hormoni gastrointestinali eliberati in cursul digestiei, cum ar fi:
- colecistokinina secretata de mucoasa intestinului subtire, activeaza centrul satietatii
- peptidul YY, secretat mai ales de ileon si colon, a carui concentratie atinge un maxim la 1-2
ore de la ingestia mesei. Cantitatea depolipeptid PYY secretata depinde de numarul de calorii si de
compozitia hranei
- Grelina este secretata de glandele gastrice si se pare ca stimuleaza ingestia de hrana
B. Reglarea pe termen mediu si lung a comportamentului alimentar depinde de depozitele de
energie ale organismului si actioneaza pe centrii foamei si satietatii din hipotalamus. Cand depozitele
de energie scad, centrul foamei devine hiperactiv. Dimpotriva, cand depozitele de energie sunt
abundente, individul pierde senzatia de foame, iar centrul satietatii devine hiperactiv.
Factorii care regleaza pe termen mediu/lung comportamentul alimentar sunt:

a). Factori metabolici - T. glicostatului/lipostatului/aminostatului

Glicemia are un rol major in controlul consumului de alimente. Astfel, centrul satietatii functioneaza
ca glicostat, ajusteaza consumul de alimente la valorile glicemiei. Scaderea glicemiei produce
foamea, iar cresterea glicemiei stimuleaza centrul satietatii.
Efecte similare au aminoacizii, lipidele.
b). Factori termici animalele isi adapteaza consumul de alimente la necesitatile calorice. Expunerea
la frig creste ingestia de alimente, iar expunere la cald scade ingestia de alimente
c). Factori/hormoni eliberati din tesutul adipos:
- LEPTINA este un hormon peptidic eliberat de adipocyte, care actioneaza dupa legarea la receptori
specifici. Leptina semnalizeaza creierului ca a fost stocata suficienta energie si ca nu mai este
necesara ingestia de hrana. Cresterea masei de tesut adipos creste

eliberarea de leptina.

Obezitatea este definite ca o crestere a IMC 30 kg/m2; 25% din Gcorp = tes adipos (35% la femei).
Obezitatea se produce atunci cand aportul caloric depaseste necesitatile de energie. Lipidele se
depun mai ales in adipocitele din tes subcutanat si ficat. Printre cauzele obezitatii se numara
sedentarismul, abundenta hranei hipercalorice, factori psihologici, hiperalimentatia in perioada
copilariei, factori neurogenic (leziuni ale centrului satietatii din hipotalamus), factori genetici (in
general, obezitatea este agregata in familii), anomalii ale mecanismelor care controleaza centrii
foamei/satietatii sau ale cheltuielilor energetice.
Tratamentul obezitatii presupune crearea unei balante energetice negative, reducerea aportului
caloric

cu 500 kcal/zi la supraponderali si moderat obezi si cu 1000 kcal/zi la marii obezi si

ccheltuielilor energetice. Chirurgia si administrarea de medicamente (amphetamine, sibutramina,

orlistat) pot avea rezultate in tratamenmtul obezitatii.
Inanitia defineste o pierdere extrema de gruetate corporala si are drept cause o balanta energetica
negative prin aport inadecvat de hrana, tulburari psihogene sau leziuni hipotalamice.
Anorexie este scaderea ingestiei de hrana datorata apetitului diminuat, iar casexia este o tulburare
metabolica cu cresterea cheltuielilor energetice.

BALANTA APEI IN ORGANISM

In conditii fiziologice, aportul de apa egaleaza exact pierderile. Astfel, prin urina se pierd 1000 ml apa
pe zi, prin fecale 100-200 ml, iar prin perspiratie insensibila 900 ml. Pierderile sunt inlocuite prin
ingestia de lichide 1200 ml si hrana 1000 ml, iar din reactiile metabolice din celule mai rezulta 300 ml
apa.

Efectul vremii calde si a efortului fizic asupra pierderilor de apa la adult

(mL/zi)
Pierderi de apa

Temperatura

Vreme calda

Efort fizic intens

350

250

650

Piele

350

350

350

Transpiratie

100

1,400

5,000

Fecale

200

200

200

Urina

1,500

1,200

500

Total

2,500

3,400

6,700

normala
Insensibil
(plaman)

Reglarea balantei hidrice

Organismul se acomodeaza la variatii ale ingestiei de apa daca creierul si rinichii functioneaza normal.
Indivizii sanatosi uzeaza de 2 mecanisme independente de control, osmolaritatea mediului intern si
modificarile volumului sanguin si ale presiunii arteriale.
Cantitatea de apa din organism este reglata prin interventia urmatorilor factori:
a). Senzatia de sete: Osmolaritatea se refera la concentratia ionilor in fluidele organismului. Cand se
pierde apa, osmolaritatea creste. Pentru a mentine osmolaritatea, apa pierduta trebuie inlocuita.
Cresterea osmolaritatii lichidelor din organism are drept urmare inducerea senzatiei de sete. Aceasta
se defineste ca nevoia fiziologica de a bea apa si conduce la ingestia de apa. Aportul de apa reface
valoarea normal a osmolaritatii. Scaderea volumului sanguine stimuleaza si ea centrul osmolaritatii
din hipotalamus si genereaza setea. La formarea senzatiei de sete contribuie si uscaciunea mucoasei
orale data de deshidratare. Echilibrul apei se restaureaza daca individul are acces la apa si daca este
capabil sa bea.
b). Rinichii contribuei si ei, in mare masura, la reglarea echilibrului apei in organism. Concentratia
urinei (sau osmolaritatea urinei) da masura cantitatii de apa excretate de rinichi. Cand organismul
trebuie sa elimine apa, rinichii produc o cantitate mare de urina diluata = diureza. Cand organismul
trebuie sa conserve apa, rinichii elimina o cantitate mica de urina foarte concentrate. Concentrarea

urinei este dictata de un hormone eliberat de glanda hipofiza, hormonul antidiuretic ADH. Acesta
este eliberat de cresterea osmolaritatii plasmei, scaderea volumului sanguine, scaderea presiunii
arteriale. Toti acesti factori determina secretia de ADH, care actioneaza la niovelul rinichilor si scade
cantitatea de apa eliminata prin urina, conserva apa in organism. Este de mentionat ca rinichii pot
conserva apa, dar nu o pot inlocui. Pe de lata parte, in lipsa ADH, apa este eliminata prin urina.
Excesul de apa este eliminat in 30 min (diureza maxima se produce la 1 ora dupa ingestia de lichide )
Deshidratarea defineste scaderea cantitatii de apa din organism si se produce prin pierderi excesive
sau lipsa de aport. Afecteaza activitatea SNC si a inimii, iar la o pierdere de 20% din apa organismului
ameninta viata.
Hiperhidratarea este cresterea anormala a cantitatii de apa din organism si este rara, de obicei de
cauza iatrogena. Se produce mai frecvent la pacientii cu insuficienta cardiaca, boli renale, boli
hepatice.