Sunteți pe pagina 1din 7

TEMA 4

FORMELE EDUCAȚIEI

Conf. univ. dr. LIANA TĂUȘAN


3.1. Educația formală (educația instituționalizată de tip școlar)
 Reprezintă totalitatea acţiunilor educative exercitate în mod conştient,
sistematic şi organizat, în cadrul instituţiilor specializate (şcoală,
universitate), în vederea formării personalităţii umane.
 Caracteristici ale educaţiei formale:
 obiectivele şi conţinutul educaţiei sunt prevăzute în documente şcolare
şi eşalonate pe cicluri, nivele şi ani de studii;
 transpunerea lor în practică se face de către cadre didactice specializate,
care concep şi conduc procesul de educaţie;
 scopul acestui tip de educaţie:
 introducerea progresivă a elevilor în tainele cunoaşterii şi dobândirea
unor abilități, deprinderi, care le asigură o anumită autonomie
educativă;
 asimilarea unor cunoştinţe şi formarea şi dezvoltarea unor capacităţi,
aptitudini şi atitudini necesare integrării în societate;
 informaţiile transmise în şcoală sunt selectate şi structurate,
caracterizându-se prin rigurozitate ştiinţifică dar şi accesibilitate;
 acţiunea de evaluare este realizată în forme, moduri şi etape anume
3.2. Educația nonformală (educația instituționalizată de tip nonșcolar)
 Reprezintă ansamblul acţiunilor educative exercitate într-un cadru
instituţionalizat, situat în afara procesului de învățământ desfășurat în
școală (activităţi extraşcolare, activităţi desfășurate în școală sau în afara
școlii)
 Caracteristici ale educaţiei nonformale:
 Conţinutul şi obiectivele urmărite sunt prevăzute în documente special
elaborate, diferenţiate în funcţie de finalitatea avută în vedere şi de
particularităţile psihice ale celor cărora li se adresează;
 Desemnează o activitate educaţională mai puţin formalizată, dar
totdeauna cu efecte formative;
 Acţiunile incluse în sfera acestui tip de educaţie se caracterizează prin:
flexibilitate, varietate, diferenţierea conţinuturilor în funcţie de
interesele individuale, caracter opţional sau facultativ, implicarea mai
profundă a persoanelor educate în actul organizării;
 Poate fi o cale de ajutor pentru anumite categorii ale populaţiei cu şanse
mai mici de a accede la o şcolarizare normală: cei care provin din medii
defavorizate, sărace, din zone retrase, analfabeţi, persoane cu nevoi
 Principalele instituţii în care se înfăptuieşte acest tip de educaţie: case de
cultură, cluburi, cămine culturale, biblioteci, muzee, teatre, asociaţii
sportive, etc.
 Activităţile sunt iniţiate de şcoală, de organizaţii de copii şi tineret, de
organizaţii de părinţi, de organizaţii confesionale, fiind coordonate de
specialişti (profesori, cercetători, tehnicieni).
 Modalităţi de realizare a acestor activităţi: cercuri, concursuri, olimpiade
şcolare, emisiuni ale radioului, cursuri de formare continuă, etc.
3.3. Educația informală (educația neinstituționalizată)
 Include ansamblul influenţelor educative ce se exercită în mod spontan,
neorganizat, intenționat sau neintenţionat și continuu asupra personalităţii
umane, în virtutea prezenţei sale într-un context situaţional dat.
 Aceste influenţe nu sunt selectate, organizate şi prelucrate din punct de
vedere pedagogic, nu vizează în mod deliberat anumite finalităţi şi se extind
asupra tuturor laturilor personalităţii umane.
 Educaţia informală precede şi depăşeşte ca durată, conţinut şi modalităţi de
realizare practicile educaţiei formale.
 Ea este expresia nemijlocită a mediului de viaţă şi a ambianţei în care se
află individul.
 În cazul educaţiei informale iniţiativa învăţării îi revine individului,
educaţia este voluntară, iar modalităţile de evaluare sunt altele decât în
educaţia formală: criteriul reuşitei îl reprezintă atingerea unui anumit nivel
de competenţă.
Toate cele trei forme ale educaţiei interacţionează
reciproc, efectele uneia repercutându-se asupra celorlalte.
Toate trei sunt necesare şi se completează reciproc, având
în vedere diferenţierile privind mijloacele de realizare,
conţinuturile, poziţiile diferite ale educaţilor, cadrul de
realizare.
Educația permanentă

este un principiu ce stă la baza organizării educaţiei în societate;


oferă mijloace proprii de a răspunde aspiraţiilor educative şi
culturale ale fiecărui individ;
are ca scop dezvoltarea personalităţii pe durata întregii vieţi;
Semnificaţia conceptului de educaţie permanentă:
 educaţia nu se încheie la sfârşitul instrucţiei şcolare, ci constituie
un proces permanent, care acoperă întreaga existenţă.
 Se referă la educaţie, în totalitatea ei: preprimară, primară,
secundară, inclusiv educaţia adulţilor.
 Include în acelaşi timp modalităţile formale şi nonformale ale
educaţiei.
 Ea reprezintă juxtapunerea a două părţi separate: instituţia şcolară
şi educaţia adulţilor.

S-ar putea să vă placă și