3.1. Educația formală (educația instituționalizată de tip școlar) Reprezintă totalitatea acţiunilor educative exercitate în mod conştient, sistematic şi organizat, în cadrul instituţiilor specializate (şcoală, universitate), în vederea formării personalităţii umane. Caracteristici ale educaţiei formale: obiectivele şi conţinutul educaţiei sunt prevăzute în documente şcolare şi eşalonate pe cicluri, nivele şi ani de studii; transpunerea lor în practică se face de către cadre didactice specializate, care concep şi conduc procesul de educaţie; scopul acestui tip de educaţie: introducerea progresivă a elevilor în tainele cunoaşterii şi dobândirea unor abilități, deprinderi, care le asigură o anumită autonomie educativă; asimilarea unor cunoştinţe şi formarea şi dezvoltarea unor capacităţi, aptitudini şi atitudini necesare integrării în societate; informaţiile transmise în şcoală sunt selectate şi structurate, caracterizându-se prin rigurozitate ştiinţifică dar şi accesibilitate; acţiunea de evaluare este realizată în forme, moduri şi etape anume 3.2. Educația nonformală (educația instituționalizată de tip nonșcolar) Reprezintă ansamblul acţiunilor educative exercitate într-un cadru instituţionalizat, situat în afara procesului de învățământ desfășurat în școală (activităţi extraşcolare, activităţi desfășurate în școală sau în afara școlii) Caracteristici ale educaţiei nonformale: Conţinutul şi obiectivele urmărite sunt prevăzute în documente special elaborate, diferenţiate în funcţie de finalitatea avută în vedere şi de particularităţile psihice ale celor cărora li se adresează; Desemnează o activitate educaţională mai puţin formalizată, dar totdeauna cu efecte formative; Acţiunile incluse în sfera acestui tip de educaţie se caracterizează prin: flexibilitate, varietate, diferenţierea conţinuturilor în funcţie de interesele individuale, caracter opţional sau facultativ, implicarea mai profundă a persoanelor educate în actul organizării; Poate fi o cale de ajutor pentru anumite categorii ale populaţiei cu şanse mai mici de a accede la o şcolarizare normală: cei care provin din medii defavorizate, sărace, din zone retrase, analfabeţi, persoane cu nevoi Principalele instituţii în care se înfăptuieşte acest tip de educaţie: case de cultură, cluburi, cămine culturale, biblioteci, muzee, teatre, asociaţii sportive, etc. Activităţile sunt iniţiate de şcoală, de organizaţii de copii şi tineret, de organizaţii de părinţi, de organizaţii confesionale, fiind coordonate de specialişti (profesori, cercetători, tehnicieni). Modalităţi de realizare a acestor activităţi: cercuri, concursuri, olimpiade şcolare, emisiuni ale radioului, cursuri de formare continuă, etc. 3.3. Educația informală (educația neinstituționalizată) Include ansamblul influenţelor educative ce se exercită în mod spontan, neorganizat, intenționat sau neintenţionat și continuu asupra personalităţii umane, în virtutea prezenţei sale într-un context situaţional dat. Aceste influenţe nu sunt selectate, organizate şi prelucrate din punct de vedere pedagogic, nu vizează în mod deliberat anumite finalităţi şi se extind asupra tuturor laturilor personalităţii umane. Educaţia informală precede şi depăşeşte ca durată, conţinut şi modalităţi de realizare practicile educaţiei formale. Ea este expresia nemijlocită a mediului de viaţă şi a ambianţei în care se află individul. În cazul educaţiei informale iniţiativa învăţării îi revine individului, educaţia este voluntară, iar modalităţile de evaluare sunt altele decât în educaţia formală: criteriul reuşitei îl reprezintă atingerea unui anumit nivel de competenţă. Toate cele trei forme ale educaţiei interacţionează reciproc, efectele uneia repercutându-se asupra celorlalte. Toate trei sunt necesare şi se completează reciproc, având în vedere diferenţierile privind mijloacele de realizare, conţinuturile, poziţiile diferite ale educaţilor, cadrul de realizare. Educația permanentă
este un principiu ce stă la baza organizării educaţiei în societate;
oferă mijloace proprii de a răspunde aspiraţiilor educative şi culturale ale fiecărui individ; are ca scop dezvoltarea personalităţii pe durata întregii vieţi; Semnificaţia conceptului de educaţie permanentă: educaţia nu se încheie la sfârşitul instrucţiei şcolare, ci constituie un proces permanent, care acoperă întreaga existenţă. Se referă la educaţie, în totalitatea ei: preprimară, primară, secundară, inclusiv educaţia adulţilor. Include în acelaşi timp modalităţile formale şi nonformale ale educaţiei. Ea reprezintă juxtapunerea a două părţi separate: instituţia şcolară şi educaţia adulţilor.