Contribuția educației nonformale și a educației informale

la realizarea educației formale

Educația însumează acțiunile delibereate sau nedeliberate, explicite sau implicite, sistematice
sau nesistematice,de modelare și formare a omului din perspectiva unor finalități racordate la
reperele socio-economicoistorico- culturale ale arealului în care se desfășoară.

Formele de influențare educativă pot fi grupate în trei mari categorii: educația formală,
educația nonformală, educația informală. După M. Ionescu și V. Chiș, „prin educație
desemnăm un ansamblu de influențe care contribuie la formarea omului că om, respectiv
acțiunea de modelare a naturii umane în direcția realizării unor finalități în temeiul unor valori
sociale acceptate.”

 Educația formală – reprezintă ansamblul acțiunilor sistematice și organizate,

proiectate și desfășurate în instituții specializate, urmărind finalități explicite, cu
scopul formării și dezvoltării personalității umane;
 Educația nonformală – reprezintă ansamblul influențelor educative structurate și
organizate într-un cadru instituționalizat dar desfășurate în afară sistemului de
învățământ;
 Educația informală– reprezintă totalitatea influențelor educative nesistematice,
neorganizate, nesubordonate unor obiective și finalități explicite, care se exercită
asupra individului.

Educația formală (oficială) este “ educația istitutionalizata, structurată în mod ierarhic,

gradată cronologic, condusă de la centru” (I.JINGA, 2000). Că note definitorii, în afară de
caracterul ei instituționalizat, este de reținut că se realizează prin intermediul procesului de
învățământ, presupune planuri, programe, manuale, orare, evaluări, prezența și acțiunea unui
corp profesoral specializat. Educația formală se realizează în cadrul unui sistem de
învățământ.

Dezvoltarea educației formale are loc în contextul depășirii interpretărilor clasice conform
cărora i se atribuie educației formale rolul prioritar. Orientările postmoderniste evidențiază
expansiunea educației nonformale cu preluarea unor sarcini de educația formală, diversificand
activitățile și stimulând în mai mare măsură motivația participanților.

Educația formală este importantă prin faptul că facilitează accesul la valorile culturii, științei,
artei, literaturii și tehnicii, la experiență social-umană, având un rol decisiv în formarea
personalității umane, conform dezideratelor individuale și sociale.
Prin intermediul acestei forme de educație, “în timpul anilor de studii, individul este introdus
progresiv în vastele domenii ale existenței umane”. Această permite asimilarea cunoștințelor
că un sistem, oferind concomitent “un cadru metodic al exersării și dezvoltării capacităților și
aptitudinilor umane”. Educația formală devine astfel “un autentic instrument al integrării
sociale”.[Bălăceanu, A. O. (2013). Educația formală și importanța ei pentru dezvoltarea
durabilă. COLUMNA, (2), 323-330.]

Educația nonformală se referă la toate activitățile organizate în mod sistematic în afară

sistemului formal pentru a răspunde unei mari varietăți de cerințe de învățare, cum ar fi cele
de educație “complementară” (paralelă cu școală), de educație “suplimentară” sau de educație
de “substituție”( de ex. pentru cei analfabeți). Notele caracteristice ale acestei forme de
educație sunt legate de caracterul opțional al activităților organizate, participarea elevilor la
stabilirea a ceea ce se va învață și se va întreprinde, rolul discret al educatorilor, renunțarea la
evaluări și utilizări de note și calificative.Se desfășoară în afară formelor statuate explicit, că
instituții școlare cu un grad de independența, cu obiective diferențiate sau cu participarea altor
factori sociali cu funcții compensatorii față de școală.

Educația nonformală oferă un set de experiențe sociale necesare, utile pentru fiecare copil,
tânăr sau adult, complementarizând celelalte forme de educație prin:

 valorificarea timpului liber al elevilor, din punct de vedere educațional;

 oportunități pentru valorificarea experiențelor de viață ale elevilor, prin cadrul mai
flexibil și mai deschis și prin diversificarea mediilor de învățare cotidiene;
 participare voluntară, individuală sau colectivă;
 modalități flexibile de a răspunde intereselor elevilor - gama largă de activități pe care
le propune și posibilitatea fiecărui elev de a decide la ce activități să participe;
 dezvoltarea competențelor pentru viață și pregătirea tinerilor pentru a deveni cetățeni
activi; pe lângă informațiile și competențele specifice anumitor domenii de activitate
în care se încadrează proiectele sau activitățile nonformale, elevii își dezvoltă și
capacități organizatorice, capacități de autogospodarire, de management al timpului,
de gândire critică, de adoptare a unor decizii sau rezolvare de probleme;

Educația nonformală este importantă prin următoarele avantaje pedagogice:

 este centrată pe cel ce învață, pe procesul de învățare, nu pe cel de predare solicitând

în mod diferențiat participanții;
 dispune de un curriculum la alegere, flexibil și variat propunându-le participanților
activități diverse și atractive, în funcție de interesele acestora, de aptitudinile speciale
și de aspirațiile lor;
 contribuie la lărgirea și îmbogățirea culturii generale și de specialitate a participanților,
oferind activități de reciclare profesională, de completare a studiilor și de sprijinire a
categoriilor defavorizate sau de exersare a capacității indivizilor supradotați;
 creează ocazii de petrecere organizată a timpului liber, într-un mod plăcut, urmărind
destinderea și refacerea echilibrului psiho-fizic;
 este nestresanta, oferind activități plăcute și scutite de evaluări riguroase, în favoarea
strategiilor de apreciere formativă, stimulativă, continuă;
 răspunde cerințelor și necesităților educației permanente

[Cebanu, S. L. (2014). Educaţia nonformală: caracteristici, principii, forme de realizare.

Univers Pedagogic, (1), 23-27]

Educația informală sau/și neorganizata, spontană este prezența prin informații receptate
neintenționat, venite din mediul înconjurător (natural, social, cultural), dar în relație cu nivelul
de organizare, culturalizare al individului. Ea e produsul experienței de viață a individului.
Educația informală include experiențele trăite sau valorile încercate în viață cotidiană. Cele
mai semnificative influențe informale sunt cele exercitate de massmedia, de unele aspecte ale
vieții în familie (exemplul părinților, atitudinile manifestate de ei), influențele exercitate de
grupurile de prieteni, colegi , dar și de diferite instittii culturale (ex. muzee, teatre, biblioteci
etc), religioase, politice, militare, sindicale s.a.
Educația informală are că note esențiale:

 cuprinde experiență personală câștigată de către individ, trăiri încercate în mod

neintenționat. Ea este concepută că relaxare, satisfacere a unor curiozități pasagere;
 influențele primite sunt spontane, neorganizate, neprelucrate pedagogic,
nesistematizate, de scurtă durata;
 problema este a receptării adecvate, a integrării și echilibrării cu fondul formării, a
controlului efectelor pozitive/negative, avalorificarii și conștientizării gradului de
prelucrare și organizare a informațiilor, a transformării lor în activități nonformale sau
chiar formale;
 sesizarea, înțelegerea, trăirea, valorificarea acestor influențe depind de nivelul
dezvoltării personalității.

[Guțu, V. (2020). Educaţia formală, nonformală şi informală: cadrul comparativ.]

Contribuții aduse de educația nonformală și cea informală la realizarea educației

formale:

Denumită generic societate a cunoaşterii, lumea actuală poate fi caracterizată prin

intelectualizarea masivă a vieţii economice, prin accentul pus atât pe educaţie-cunoaştere-
inovare, cât şi prin răspândirea la scară globală a tehnologiilor, în care „ne desprindem decisiv
de o economie bazată pe puterea musculară spre una fundamentată pe puterea mintală”
[Toffler, A. Război şi anti-război. Supravieţuirea în zorii secolului XXI, Bucureşti, Antet,
1995,]. Valorizarea educaţiei nonformale apare că urmare a faptului că sistemul educaţional
normal se adaptează într-un ritm prea lent la schimbările socioeconomice şi culturale ale lumii
în care trăim. De aceea, sunt întrevăzute şi alte posibilităţi de a-i pregăti pe copii/tineri/adulţi
să răspundă adecvat la schimbările societăţii. Dacă în cazul educaţiei formale curriculumul
este impus, în cazul educaţiei nonformale acesta ar trebui negociat de grupul de cursanţi,
astfel încât să răspundă cât mai bine nevoilor acestora.

În educaţia formală şi nonformală, există intenţii/scopuri clare ale celui care învaţă, în vreme
ce experienţele din zona educaţiei informale nu sunt ghidate de o intenţie/un scop clar al
învăţării din perspectiva subiectului implicat în activitatea respectivă.

Profesorul este principalul agent al educației formale, dar deschiderea lui spre valorificarea
influențelor educative ale celorlalte forme de educație este o problema de opțiune axiologică.
Valorificarea cunoștințele din familie ale copiilor, încorporarea lor în curriculum și crearea de
experiențe concrete pentru elevi nu este intelesa întotdeauna că o modalitate de realizare a
unei educații multiculturale. . Rolul educației formale este de a formă o atitudine critică în
receptarea, preluarea cunoștințelor din domeniul informalului,prin urmare nu există o graniță
netă între cele trei forme de educație

În concluzie,în orice societate subiectul uman primește influențe educative din multiple
direcții, astfel încât comportamentele și capacitățile pe care și le interiorizează prin educație
sunt o “rezultanta” a acțiunii educative conjugate a unei multitudini de factori. [Dicționar de
pedagogie, red. Viorel Nicolescu, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1979.]
BIBLIOGRAFIE:
1.Bălăceanu, A. O. (2013). Educația formală și importanța ei pentru dezvoltarea durabilă.
COLUMNA, (2), 323-330
2.Cebanu, S. L. (2014). Educaţia nonformală: caracteristici, principii, forme de realizare.
Univers Pedagogic, (1), 23-27
3.Dicționar de pedagogie, red. Viorel Nicolescu, Editura Didactică și Pedagogică, București,
1979.
4.I.JINGA, 2000
5.Guțu, V. (2020). Educaţia formală, nonformală şi informală: cadrul comparativ