Universitatea Babeș Bolyai Cluj Napoca

Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor

Extensia Sighetu Marmației

Specializare Contabilitate și Informatică de Gestiune

Anul I, Semestru II

Referat:

REFLECȚIA PERSONALĂ ASUPRA EDUCAȚIEI,

ASUPRA FORMELOR EDUCAȚIEI ȘI ASUPRA FUNCȚIILOR
EDUCAȚIEI
 REFLECȚIA PERSONALĂ ASUPRA EDUCAȚIEI,
ASUPRA FORMELOR EDUCAȚIEI ȘI ASUPRA FUNCȚIILOR EDUCAȚIEI
“Educația este cea mai puternică armă pe care voi o puteți folosi pentru a schimba lumea.”
Nelson Mandela
Din punct de vedere etimologic, EDUCAȚIA este de origine latină, derivă din substantivul
„educatio” care înseamnă creștere, hrănire, cultivare. Un rol deosebit de important pentru
reușita în viață îl are educația. Prin educație ca fenomen social înțelegem transmiterea
experienței de viață de la o generație la alta, cunoașterea bunelor maniere și comportarea în
societate conform cu aceste deprinderi.
Importanța educației este demonstrată în orice moment și în orice domeniu al vieții sociale și
personale. Astfel, destinul fiecărui individ, grup și fiecărei societăți în ansamblul său depinde
de calitatea educației.
În funcție de gradul de gradul de organizare și de oficializare al formelor educației, putem
delimita trei mari categorii:
 Educația formală sau oficială.
 Educația non-formală sau extra-școlară.
 Educația informală sau spontană.
EDUCAȚIE FORMALĂ: cuprinde totalitatea activităților și a acțiunilor pedagogice
desfășurate și proiectate instituțional, în grădinițe, școli, licee, universități, centre de
perfecționare, în cadrul sistemului de învățământ, în mod planificat si organizat pe niveluri și
ani de studii, având finalități educative bine determinate. Ea se realizează în cadrul unui
proces de instruire realizat cu rigurozitate, în timp si spațiu: planuri, programe, manuale,
cursuri, materiale de învățare.
Avantajele principale ale educației formale sunt reprezentate de posibilitatea realizării unei
evaluări individualizate de tip formativ și dezvoltarea sistematică a deprinderilor de muncă
intelectuală ale celui care se educă. Educația formală prezintă și anumite dezavantaje sau
inconveniente dintre care amintim: centrarea excesivă pe realizarea competențelor prevăzute
de programa școlară și restrângerea libertății de acțiune a elevului, fapt ce poate conduce la
apariția dezinteresului, plictiselii sau monotoniei.
EDUCAȚIE NON-FORMALĂ: definită ca activitate educațională, intenționată și
sistematică, desfășurată de obicei în afara școlii tradiționale, al cărei conținut este adaptat
nevoilor individului si situațiilor speciale, în scopul maximalizării învățării, cunoașterii și al
minimalizării problemelor cu care se confruntă acesta în sistemul formal, stresul notarii în
catalog, disciplina impusa, efectuarea temelor etc.
Educația non-formală include în structura sa două tipuri de activități:
 activități parașcolare (de perfecționare, reciclare);
 activități perișcolare(vizite la muzeu, excursii, cluburi, vizionări de filme);
Educația non-formală permite lărgirea orizontului cultural, îmbogățirea cunoștințelor din
anumite domenii, dezvoltarea unor aptitudini și interese speciale etc. Educația non-formală
prezintă avantajul unui spațiu instructiv-educativ mult mai flexibil decât cel strict școlar,
oferind astfel individului o mai mare libertate de acțiune, permițând o mai bună selectare a
informațiilor resimțite ca necesare de către cei care se instruiesc.
Dezavantajul major al educației non-formale este legat de absența unor demersuri evaluative
sistematice, fapt care în absența unei autoevaluări riguroase și obiective poate conduce la
serioase rămâneri în urmă ale beneficiarilor acestei forme de educație. Din acest motiv se
recomandă o alternanță judicioasă a educației non-formale cu cea formală.
EDUCAȚIE INFORMALĂ: se referă la totalitatea influențelor educative neorganizate,
nesistematice și nesubordonate unor finalități educaționale explicite. Include astfel totalitatea
informațiilor vehiculate în contextul situațiilor cotidiene cu care este confruntat individul,
informații ce nu sunt selectate, prelucrate pedagogic sau transmise în conformitate cu
principiile de organizare și desfășurare a procesului instructiv-educativ. Informațiile și
cunoștințele transmise în contextul educației informale sunt informații aleatorii, neselectate în
funcție de valoarea lor și achiziționate de cele mai multe ori involuntar în împrejurările
particulare ale existenței cotidiene a individului (mass-media, discuții ocazionale, etc.).
Precizăm faptul că educația formală este aceea care, în ultimă instanță, organizează și
structurează sistemul cognitiv, aptitudinal și atitudinal al individului de o manieră care să
permită ulterior receptivitatea față de informațiile și valorile vehiculate prin intermediul
educației non formale sau informale. Cu toate acestea educația informală nu-și pierde
importanța și valoarea, știut fiind faptul că această formă a educației oferă individului o mai
mare libertate de acțiune și posibilitatea de a gestiona procesul de formare al propriei
personalități. Coordonarea și integrarea celor trei ipostaze ale educației, ipostaze între care
există certe raporturi de complementaritate, este o problemă extrem de dificilă și complexă.
Cu toate că fiecare tip de educație are propria sa manieră de acțiune și propria funcționalitate,
este necesară asigurarea unui spațiu instructiv-educativ la nivelul căruia cele trei forme de
educație trebuie să se sprijine și să se potențeze reciproc.

Funcțiile educației:
1. Funcția de selectare: prelucrarea și transmiterea informațiilor și valorilor de la
societate la individ.
2. Funcția de dezvoltare: a potențialului biopsihic al omului.
3. Funcția de asigurare:a unei inserții sociale active a subiectului uman.
 Funcția de selectare, prelucrare și transmitere a cunoștințelor și valorilor de la
societate la individ: este funcția care în fapt asigură în timp existența unei
continuități informa-ționale între generații, oferind astfel posibilitatea evoluției
culturale si tehnologice. Analiza acestei prime funcții a educației permite
decelarea a trei subfuncții specifice fenomenului educațional:
- selectarea (informația aleasa pentru a fi vehiculata este analizata din punctul de
vedere al importanței și consistenței sale științifice).
- prelucrarea (are loc o adecvare a informației la nivelul de înțelegere al
subiectului căruia i se adresează).
- transmiterea  (în vederea asigurării înțelegerii sunt utilizate tehnici și procedee
specifice de vehiculare a conținutului informațional).
 Funcția de dezvoltare a potențialului biopsihic al omului: se referă la dimensiunea
fenomenului educațional, respectiv la faptul că derularea acțiunii educaționale
urmărește atingerea anumitor finalități, explicit sau implicit formulate. Aceste
finalități se traduc, în linii generale, în producerea de modificări pozitive și de
durată în plan cognitiv, afectiv motivațional și comportamental la nivelul
subiectului care se educă.
 Funcția de asigurare a unei inserții sociale active a subiectului uman: relevă
dimensiunea socio-economică a educației, sau mai exact spus, necesitatea de a
pregăti indivizii pentru o integrare socială și profesională optimă.
Alți autori, în raport cu domeniul principal vizat de acțiunea educațională, vehiculează la
rândul lor alte trei categorii de funcții ale educației:
1.Funcția cognitivă (de vehiculare a tezaurului de cunoștințe);
2. Funcția axiologică (de valorizare și dezvoltare a potențialului de creație culturală);
3. Funcția socio-economică (de pregătire și formare a indivizilor pentru producția
materială);
Diferențierea între cele trei categorii de funcții ale educației funcționează predominant la
nivel teoretic, în fapt educația combinând de o manieră integrativă funcțiile enunțate anterior
sau chiar supralicitând una dintre acestea în condițiile în care realitatea socio-istorică o
impune.
În concluzie, putem afirma că educația este în esența sa o acțiune socială, o acțiune de
transformare ce se desfășoară în direcția impulsionării evoluției individului spre stadiul de
personalitate formată, autonomă, responsabilă, conformă cu un model dezirabil social. Putem
spune că prin educație desemnăm un ansamblu de influențe care contribuie la formarea
omului ca om, respectiv acțiunea de modelare a naturii umane în direcția atingerii anumitor
finalități, în temeiul anumitor valori social acceptate. Educația este deopotrivă o relație umană
și socială între educator și educat, relație în interiorul căreia primul urmărește schimbarea
intenționată a celui de-al doilea, în conformitate cu un scop bine definit.