VALORILE EDUCAȚIEI FORMALE ȘI NONFORMALE

Prof.înv.primar Ciotloș Simona Elena

Școala Gimnazială Palanca
Fiecare ființă umană învaţă în cele mai diferite contexte : la şcoală, acasă, în grupul de prieteni,
prin joc, la locul de muncă, prin interacţiunea cu ceilalţi etc. Altfel spus, putem învăța în orice context,
în orice situație, în orice moment activ.
În strânsă legatură cu ideea potrivit căreia învaţământul (educaţia şcolară ) trebuie privită în
perspectiva educaţiei permanente, s-au conturat conceptele de educaţie formală ( instituţionalizată ),
educaţie nonformală (extraşcolară ) şi educaţie informală ( difuză ), pentru denumirea curentă a tipurilor
de educaţie ce se realizează astăzi. Încă din 1974, Coombs şi Ahmed – echivalând educaţia cu invăţarea
– au identificat aceste tipuri, definindu-le astfel:
 - educaţie informală: „proces ce durează o viaţă, prin care fiecare persoană dobândeşte cunoştiinţe,
îndemânări, aptitudini şi inţelegere din experienţele zilnice”
-  educaţie nonformală: „orice activitate organizată în mod sistematic, creată în afara sistemului formal
şi care oferă tipuri selectate de învăţare subgrupelor specifice populaţiei (atât adulţii, cât si copii)”
-  educaţia formală: „educaţia instituţionalizată, structurată in mod ierarhic, gradată cronologic si
condusă de la centru (Ministerul Învăţământului), prin tradiţie, ea a constituit centrul de interes al
politicii şcolare”
Educaţia formală
     Termenul îşi are originea în cuvântul latinesc formalis cu semnificaţia de „organizat”, „oficial”.
     O primă caracteristică a educaţiei formale este aceea de educaţie instituţionalizată, care se realizează
într-o structură organizatorică clară, reprezentată de sistemul de învăţământ.
    O altă notă definitorie a educaţiei formale o constituie faptul că ea se realizează prin intermediul
procesului de învăţământ, cu finalităţi educaţionale explicite, formulate prin idealul educaţional.
Procesul educaţional se caracterizează prin intensitate, concentrare a informaţiilor şi continuitate. El
produce o schimbare a experienţelor de cunoaştere, afectiv-emoţionale şi acţionale ale elevilor, predarea
şi învaţarea constituindu-se ca activităţi de bază ale procesului de învaţământ.
     Educaţia formală se realizează în funcţie de planuri, programe şi manuale şcolare, pe baza de orare şi
de evaluări, “acestea exprimându-se în moduri diferite: note, calificative, aprecieri, caracterizări”.
     Educaţia formală este puternic expusă şi infuzată de exigenţele suprapuse ale comandamentelor
sociale şi uneori politice. Ea este dimensionată prin politici explicite ale celor care se află la putere la un
moment dat. Formalul răspunde unei comenzi sociale, fie de asigurare a transmiterii zestrei istorice şi
culturale, fie în vederea formării profesionale.
       Educaţia formală este încredinţată unor educatori formaţi ca specialişti şi ca pedagogi şi metodişti
ai predării disciplinelor de învăţământ.
Educaţia nonformală
    Termenul îşi are originea în latinescul nonformalis preluat cu sensul “ îm afara unor forme special/
official organizate pentru un anume gen de activitate”. Educaţia nonformală se realizează prin
intermediul unor activitţi opţionale sau facultative.
    Acest tip de educaţie, care serveşte unei varietăţi mari de cerinţe de învăţare la tineri şi adulţi are în
vedere:
-  educaţia “complementară” (paralelă cu şcoala şi adresându-se elevilor)
-  educaţia “suplimentară” (pentru cei care şi-au înterupt prematur studiile)
-  educaţia de “substituţie” (pentru cei analfabeţi).
    Influenţele educaţiei nonformale se exercită fie prin mijloace şi instituţii tradiţionale (familia,
organizaţii de tineret, case de cultură şi tehnică, muzee, teatre, cinematografe, biblioteci, universităţi
populare, excursi, expoziţii, formaţii cultural-artistice etc. ) , fie prin intermediul mass-media.
     Acţiunile incluse în perimetrul educaţiei nonformale la vârsta şcolară, prezintă unele trăsături
specifice:
a) Caracterul opţional al activităţilor extraşcolare, în sensul că ele oferă elevilor posibilitatea să opteze
pentru activităţi la alegere.
    Activităţile optionale, pe lângă aportul lor la formarea personalităţii, contribuie şi la recreere,
destindere şi reconfortare, la menţinerea capacităţii de efort prin asigurarea odihnei active.
  Activităţile extraşcolare ale elevilor răspund funcţiilor importante ale timpului liber:
-  informare- să contribuie la îmbogăţirea orizontului de cunoaştiinţe şi informaţii din domeniile ştiinţei,
tehnicii, culturii, artei, literaturii etc.
-  formare-dezvoltare- să stimuleze dezvoltarea intelectuală, gândirea creatoare, inteligenţa, spiritual
novator,  să cultive talente, valori morale, spiritul de cooperare şi sociabilitate etc.
-  destindere-recreere
-  divertisment-distracţie
      Cluburile pentru elevi, cercurile organiyate pe diferite specialităţi, urmăresc ocuparea eficientă şi
placută a timpului liber, cultivarea intereselor, înclinaţiilor si aptitudinilor elevilor.
- cunoaşterea şi însuşirea modalităţilor diverse de organizare şi petrecere a timpului liber
-  identificarea şi cultivarea corespondenţelor optime dintre interese, aptitudini, talente şi posibilităţi de
exersare şi dezvoltare a lor
-  formarea unui stil de viaţă civilizat.
   b) Sunt activităţi care corespund intereselor, aptitudinilor, înclinaţiilor elevilor. Cluburile pentru
elevi, cercurile organizate pe diferite specialităţi au ca obiectiv primar ocuparea eficientă a timpului
liber, cultivarea intereselor şi aptitudinilor elevilor.
       Pentru a putea descoperi şi cultiva talente, aptitudini, cercul de elevi este costituit, organizat şi
condus prin mijloace pedagogice adecvate scopului pentru care a fost creat.
c) Antrenarea nemijlocita a elevilor la acţiuni în strânsă legătură cu îndrumarea competentă din partea
adulţilor, sunt, de regulă, sau în bună măsură, acţiuni concepute de elevi, care le dau prijelul să-şi
îmbogăţească experienţa socială, să participe la realizarea propriei instruiri şi educaţii.
d)  Conţinuturile sunt expresia căutărilor, opţiunilor şi invenţiei elevilor.
Activitaţile de cerc nu trebuie să repete manualul şi programa şcolară.
e) Solicitarea diferenţială şi diversă a elevilor în activităţile extraşcolare în funcţie de aptitudini,
interese, dorinţe, sex  etc., ceea ce favorizează individualizarea proceselor educaţionale.
f) Marea majoritate a activităţilor extraşcolare nu sunt grevate de evaluări, de măsurări şi aprecieri care
să se exprime în note sau calificative.
g)  Educatorii joacă rolurile mai discret, asumându-şi adesea misiunea de animatori sau moderatori.
Activităţile sunt îndrumate şi coordonate de un personal specializat, în strânsă legătură cu elevii,
părinţii, organizaţiile culturale etc.
Raportul educaţiei nonformale cu educaţia formală este unul de complementaritate, atât sub aspectul
conţinutului, cât şi al formelor şi modalităţilor de realizare.
BIBLIOGRAFIE

1. Cucoş C., „Pedagogie”, Editura Polirom, Iaşi 2002

2. Creţu D., „Psihopedagogie - Elemente de formare a profesorilor”, Editura Imago, Sibiu 1999
3. Jinga I., Istrate E., „Manual de pedagogie”, Editura All, Bucureşti 2006