EDUCAŢIA NONFORMALĂ

Educaţia nonformală alături de educaţia formală şi educaţia informală reprezintă

ansamblul acţiunilor şi al influenţelor pedagogice desfăşurate, succesiv sau simultan, în cadrul
activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii umane. Pentru a deveni o dimensiune
permanentă a existenţei umane, educaţia trebuie să aibă un caracter global, conjugând armonios
şi eficient educaţia formală cu cea nonformală şi informală.
Clasificarea formelor educaţiei poate urma o traiectorie socială polară, care reflectă
gradul de organizare şi eficacitate pedagogică angajat, prin modalităţi variate:
a) la nivel instituţional:
- educaţia formală
- educaţia nonformală;
b) la nivel noninstituţional:
- educaţia informală
Criterii de comparaţie
a) Cine face educaţie:
- şcoala în cazul educaţiei formale
- muzeele, bibliotecile, cluburile elevilor, organizaţiile nonguvernamentale în cazul
educaţiei nonformale
- familia, grupul de prieteni, mass media în cazul educaţiei informale
b) Subiectul educaţiei (actorii care desfăşoară acţiuni de educaţie)
- instituţii de educaţie (şcoli, grădiniţe, licee, universităţi- instituţii a căror
principală misiune este educaţia) în cazul educaţiei formale
- instituţii culturale (teatre, muzee, biblioteci, case de cultură etc.), organizaţii
nonguvernamentale, alte instituţii care au ca misiune conexă educaţia şi cultura în
cazul educaţiei nonformale
- familia, media, grupul de prieteni, oricine exercită o influenţă educaţională
neintenţionată sau neorganizată în cazul educaţiei informale
c) Gradul de pregătire al "educatorului"
- personal didactic calificat în cazul educaţiei formale
- personal calificat în diferite domenii de activitate, uneori având şi pregătire
didactică în cazul educaţiei nonformale
- pregătire didactică absentă sau sporadică, pregătirea nu este o condiţie a influenţei
educaţionale în cazul educaţiei informale
d) Finalităţi ale educaţiei
1
 - clar stabilite şi gradate pe etape de studiu, pe discipline etc. în cazul educaţiei
formale
- stabilite pentru fiecare activitate, fără o organizare pe termen lung în cazul
educaţiei nonformale
- nestabilite în cazul educaţiei informale
e) Conţinutul educaţiei
- organizat pe ani de şcolaritate (etape de vârstă), pe profiluri / filiere profesionale
în cazul educaţiei formale
- relativ organizat pe arii de interes în cazul educaţiei nonformale
- neorganizat, contextual în cazul educaţiei informale

f) Modalităţi de certificare
- certificate recunoscute la nivel naţional/ internaţional în cazul educaţiei formale
- certificate de participare, certificate de absolvire a unor stagii în cazul educaţiei
nonformale
- fără certificare în cazul educaţiei informale

Educaţia nonformală este definită astfel:

 educaţia primită în afara şcolii sau în afara anilor afectaţi prin statutul
şcolarităţii („Dicţionarul intenaţional al educaţiei”)
 educaţia care are loc în afara şcolii- de exemplu, prin influenţa mediului
familial, al grupurilor de prieteni şi al mediului de viaţă ( Terry G. Page et al., 1977)
 educaţia urmărită în afara sistemului şcolar, într-o manieră regulată sau
intermitentă; educaţia nonformală poate fi considerată ca un ansamblu de mijloace extraşcolare
de a dobândi cunoştinţele generale sau calificări profesionale („Terminologia învăţământului
tehnic şi profesional, 1978);
 orice activitate educativă structurată într-un cadru nonşcolar (diferite
organizaţii ale tinerilor, cluburi, asociaţii dicerse, ONG-uri etc.) ( „Vocabularul educaţiei”,
1979);
 orice activitate organizată în mod sistematic, creată în afara sistemului
formal şi care oferă tipuri selectate de învăţare a subgrupelor specifice populaţiei- atât copii,
cât şi adulţi (Coombs şi Ahmed, 1974);
 o realitate educaţională mai puţin formalizată sau neformalizată, dar
întotdeauna cu efecte formative ( C. Moise, T. Cozma)

2
  reprezintă ansamblul acţiunilor pedagogice proiectate şi realizate într-un
cadru instituţionalizat extradidactic constituit ca "o punte între cunoştinţele asimilate la lecţii şi
informaţiile acumulate nonformal( Văideanu, George).

Educaţia nonformală, îşi are începuturile încă din timpul fondării educaţiei. O caracteristică
nou apărută la acest tip de educaţie, este rolul de mijlocitor pentru cei care nu au acces la
educaţia formală. Acest tip de educaţie conţine majoritatea influenţelor educative, care au loc în
afara clasei. Acestea sunt activităţi extradidactice sau activităţi opţionale sau facultative.
Educaţia nonformală are un caracter mai puţin formal, dar cu acelaşi rezultat formativ.
Acţiunile educative, care sunt plasate în cadrul acestui tip de educaţie, sunt flexibile, şi vin în
întâmpinarea diferitelor grupuri sociale, particular pentru fiecare persoană.

Bibliografie:
1. Octavia Costea, Matei Cerkez, Ligia Sarivan - ''Educaţia nonformală şi informală: realităţi
şi perspective în şcoală românească", Editura Didactică şi Pedagogică , Bucureşti, 2009;
2. Sorin Cristea -''Studii de pedagogie generală'', Editura Didactică şi Pedagogică , Bucureşti,
2009;