Importanța jocului în dezvoltarea copiilor de vârstă timpurie

În primii ani de viață, jocul este o activitate esențială în programul copiilor, fiind „un mod
natural și plăcut pentru copii de a rămâne activi, de a rămâne bine și de a fi fericiți.” (Costache,
fără an) „Chiar și în cele mai simple forme ale sale, jocul este mai mult decât un fenomen pur
fiziologic sau decât o reacție psihică determinată pur fiziologic.” (Huizinga, 2012)

Jocul e posibil în orice împrejurare, „e un univers paralel al fanteziei și imaginației, în

care copiii pătrund după voie.” Pentru copii, jocul este un „serviciu”, o modalitate de a
comunica, de a experimenta și de a învăța. (Cohen, 2013) De aceea, atunci când copilul nu vrea
sau nu poate să se joace, putem înțelege că are o suferință. Virginia Axline scria despre copiii
preșcolari: „Ei pot să-și construiască un munte, să urce până-n vârful lui fără niciun pericol și să
strige, ca să-i audă întreaga lume: «Pot să-mi construiesc un munte și pot să-l dărâm. Aici sunt
mare! » Jocul devine un loc în care orice lucru imposibil devine posibil pentru copii.

Jocul este o metodă care poate fi utilizată de profesori astfel încât elevii să înțeleagă mai
bine materia predată. Această metodă este recomandată de Erasmus din Rotterdam prin Elogiul
nebuniei: „Recomandă profesorilor un comportament stimulativ: să utilizeze lauda și recompensa
și să renunțe la pedepse, să recurgă la jocuri și exerciții antrenante și să renunțe la acel <<sclavaj
al inteligenței>> care e memorarea mecanica.” (Momanu, 2016) Édouard Claparède pledează în
cartea sa Psihologia copilului și pedagogia experimentală pentru folosirea jocului în activitatea
didactică „Jocul este considerat activitatea prioritară de educație. Copilul își afirmă prin joc
propria personalitate și își mărește sfera de cunoștințe și interese.” (Cucoș, 2017)
Jocul este principala cale de comunicare a copiilor. A împiedica un copil să se joace
echivalează cu a împiedica un adult să vorbească și să gândească. A-i controla jocul minut de
minut echivalează cu a controla fiecare vorbă spusă de cineva. Dar a-i lăsa pe copii să se joace
complet singuri echivalează cu a petrece ziua împreună cu alți adulți, fără a vorbi deloc cu ei.
Adultul are posibilitatea ca prin joc să descopere universul copilului și trebuie să ofere „o
siguranță elementară” și să fie prezent în cazul în care este nevoie de el. (Cohen, 2013) Este
important să petreci timpul cu el jucându-vă împreună, însă trebuie să-i oferi libertate, fără să
„preiei frânele conducerii”. (Costache, fără an)
Jocul, ca activitate instructiv-educativă are mai multe funcții: funcția adaptivă (se
manifestă prin asimilarea realității fizice și sociale și prin acomodarea Eu-lui la realitate, funcția
formativă (jocul este un mobil al dezvoltării cognitive, afectiv - emoționale, psihomotorii și de
modelare a personalității), funcția informativă (prin intermediul jocului, copilul acționează
informații, noțiuni, concepte necesare înțelegerii lumii reale), funcția de socializare (presupune
exersarea prin joc și asimilarea în plan comportamental al exigențelor vieții sociale), funcții
principale (care constau în realizarea eu-lui și manifestarea personalității- de exemplu, jocurile
de rol sau chiar ,,ascunselea''), funcții secundare (care au rolul de divertisment, de odihnă, de
relaxare-de exemplu dansul, pictura). (Vrasmas, 2014) Jean Piaget stabilește următoarele funcții
ale jocului: funcția de adaptare (se realizează prin „asimilarea realului” la Eu și prin
„acomodarea”, prin imitație, a Eu – lui la real), funcția formativă și informativă, funcția de
descărcare energetică și de rezolvare a conflictelor afective (adică funcția catarhică a jocului),
funcția de socializare a copilului. (Piaget, 1965). Jocul are un caracter universal, fiind o
manifestare la care este evidentă o luptă a contrariilor, un efort de depășire, având rol de
propulsare în procesul obiectiv al dezvoltării; jocul este o realitate permanentă, cu mare
mobilitate pe scara vârstelor. (Dominteanu, 2009)
Jocul aduce mai multe beneficii copiilor. Acesta „îmbunătățește bunăstarea cognitivă,
fizică, socială și emoțională a copiilor.” (Costache, fără an) De asemenea, învață abilități de care
au nevoie pentru studiu, muncă și relații, cum ar fi: încrederea, stima de sine, rezistența,
interacțiunea, abilități sociale, independentă, curiozitatea, cum să facă față situațiilor
provocatoare. Jocurile fizice, cum ar fi alergarea, săritul și mersul pe bicicletă îi ajută pe copii să
dezvolte: îmbunătățirea stării fizice generale, agilitate, rezistență, coordonare, echilibru. Jocul
poate ajuta copiii să-și dezvolte abilitățile sociale cu ceilalți. Ascultând, acordând atenție și
împărtășind experiențe de joacă, copilul primește suport în: explorarea sentimentelor,
autodisciplină, exprimare. (Costache, fără an) Jocul favorizează dezvoltarea aptitudinii
imaginative la copii, a capacității de a crea sisteme de imagini generalizate despre obiecte și
fenomene, sunt stimulate operațiile gândirii și creierul produce mult mai multe conexiuni logice.
Majoritatea jocurilor implică cooperarea cu alte persoane, astfel e inevitabil să nu aibă loc
dezvoltarea comunicării, dar și a limbajului.
Ca metodă didactică, jocul presupune valorificarea elementelor de joc în atingerea unor
obiective educaționale. „Jocul didactic este un important mijloc de educație intelectuală care
pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale școlarului. El este folosit pentru
cunoașterea realității pe o cale mai accesibilă, deoarece copiii descoperă unele adevăruri noi
pentru ei, angajându-se în eforturi de gândire ce le oferă satisfacții. Ei sunt participanți
nemijlociți la propria formare și, antrenați în joc, sunt capabili să depună eforturi mari pentru
îndeplinirea sarcinilor date.” (Dominteanu, 2009) Totodată, jocul didactic contribuie la
dezvoltarea judecății, memoriei, atenției, spiritului de observație, la cultivarea obișnuinței cu
munca intelectuală și cea independentă. El constituie un mijloc și un procedeu deosebit de
valoros de acumulare de noi cunoștințe, de echilibrare a procesului de învățare și a activității de
joc, putându-se desfășura atât în cadrul activităților libere, cât și în cadrul celor comune.
În concluzie, jocul este o activitate plăcută la care și adultul poate participa. Aceasta este
o metodă prin care copilul își dezvoltă mai multe abilități și își creează un univers al lor, în care
imposibilul devine posibil. Copiii devin actorii principali ai jocului, eroii poveștii create chiar de
ei. Jocul este o metodă didactică foarte folositoare în cadrul instruirii, cu ajutorul ei reușind să
atingem obiectivele educaționale.

Bibliografie
Cohen, L. (2013). Reţete de jocuri de ce şi cum să te joci cu copilul tău.

Costache, M. (fără an). Importanța jocului în dezvoltarea copilului. Preluat de pe Fain și simplu:
https://fainsisimplu.ro/importanta-jocului-6236.html

Cucoș, C. (2017). Istoria Pedagogiei. Idei și doctrine pedagogice fundamentale. Iași: Polirom.
Dominteanu, T. (2009). JOCUL ŞI ROLUL LUI ÎN DEZVOLTAREA COPILULUI. Preluat de pe Academia de
Studii Economice din București: https://marathon.ase.ro/pdf/vol1/1/4-DOMINTEANU.pdf

Huizinga, J. (2012). Homo ludens.

Momanu, M. (2016). Istoria pedagogiei – suport de curs pentru învățământul la distanță. Iași.

Piaget, J. (1965). Psihologia inteligenței. București: Științifică.

Vrasmas, E. (2014). Educația timpurie. București: Arlequin.