Profilul profesorului în educația timpurie și vârstă școlară mică

Profesorul este o personalitate importantă în viața societății. El formează generații,

oameni și caractere puternice. Putem vedea din Antichitate, de la Platon că educatorul are un rol
important „Identificăm la Platon teza nevoii asistării și intervenției din partea educatorului prin
identificarea și potențarea registrului spiritual în perspectiva devenirii și autodevenirii.” (Cucoș,
2017), până în secolul al XX-lea, la John Dewey „Rolul profesorului nu este de a regiza, ci de a
sfătui. [...] rolul profesorului nu este de a-și etala cunoașterea, ci de a-i ajuta pe elevi, ori de câte
ori ajung în impas […]” (Momanu, 2016).

În DEX, profesorul este „Persoană cu o pregătire specială într-un anumit domeniu de

activitate și care predă o materie de învățământ (în școală)”. Atunci când copiii împlinesc vârsta
de trei ani, încep o nouă etapă a vieții lor: grădinița, urmând ca la vârsta de 6 ani să ajungă în alt
stadiu: școala (ciclul primar). Acestea sunt esențiale în formarea personalității copilului. În aceste
două etape, copiii întâlnesc alții copii, dar mai ales întâlnesc o altă persoană adultă, în afară de
membrii familiei, care devine pentru ei un „părinte”: educatorul, respectiv învățătorul.

În DEX, educatorul este definit ca „Persoana cu o pregătire specială care se ocupă de

educația copiilor preșcolari (în cămine și în grădinițe)”, iar învățătorul este „Persoană care predă
cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală.”.

Astfel, educatorul este persoana care instruiește copiii cu vârste cuprinse între trei și șase
ani, în cadrul grădiniței. „Educatoarea instruiește și educă prin joc, pentru sprijinirea și
promovarea dezvoltării copiilor de vârstă preșcolară, urmărind obiective cognitive și de limbaj,
psiho-motorii, de educare a afectivității, ale educației estetice și ale educației pentru societate.”
(Consiliul pentru Standarde Ocupaţionale şi Atestare, 1999). Educatoarea trebuie să-i ajute pe
copii să evolueze și trebuie să asigure suport „pentru integrarea în viața socială și activitatea
școlară”, trebuie să fie un model pentru elevii săi, având un comportament „civilizat, etic și
moral”. Educatoarea are nevoie de „dragoste pentru copii și tact pedagogic, simț estetic,
creativitate și imaginație, aptitudini artistico-plastice, manuale, muzicale, de o dezvoltare fizică
armonioasă și mai ales de o motivație pozitivă pentru profesiunea de cadru didactic” deoarece de
multe ori, meseria de educator este foarte dificilă și de aceea este nevoie de motivație și de
răbdare. De asemenea, aceasta trebuie să dețină un sistem teoretic și practic de cunoștințe
pedagogice, psihologice și metodice de specialitate și trebuie să aibă o cultură generală vastă.
(Consiliul pentru Standarde Ocupaţionale şi Atestare, 1999)

Învățătorul este persoana care instruiește copiii cu vârste cuprinse între șase și zece ani, în
cadrul școlii. „Învățătorul este cel care pregătește omul de mâine. […] Învățătorul trebuie să
formeze tuturor copiilor capacitatea de a folosi cu inteligență instrumentele muncii intelectuale și
gândirea, să facă apel la resursele personalității în curs de dezvoltare și să știe să utilizeze toate
aptitudinile și toate mijloacele de exprimare pentru a le consolida.”. Învățătorul trebuie să îi
călăuzească pe elevii săi, trebuie să-i ajute, să le respecte ritmul individual de lucru, trebuie să
aibă capacități și calități „dragostea de muncă, conștiința profesională, concepută ca o datorie, ca
îndeplinirea strictă a unui contract, ci o anumită credință, un anumit entuziasm: să creadă în ceea
ce face, chiar dacă rezultatul se manifestă doar la o scadență îndepărtată; să se considere
slujitorul unui ideal nobil, al unei mari opere. Dragostea de muncă trebuie să fie dublată, dacă nu
de dragostea pentru copii, cel puțin de dragostea față de copilărie, care-i vor inspira devotament,
răbdare, indulgență împletită cu fermitate.” (Consiliul pentru Standarde Ocupaţionale şi Atestare,
1999)

Un profesor trebuie să aibă, mai întâi, aptitudine pedagogică. Aceasta se referă la „un
ansamblu de însușiri ale personalității educatorului care-i permit să obțină maximum de rezultate
în orice împrejurare, în orice clasă.” (Sălăvăstru, 2004). Această aptitudine poate fi împărțită în
mai multe categorii: aptitudini didactice (ce țin de instruire), educative (care fac referire la
formare personalității elevului), aptitudini metodice (care fac referire la metodică), aptitudini de
evaluare (legate de evaluarea fiecărui elev), aptitudini educative în domeniul educației morale,
estetice, de mediu, de sănătate (cunoștințe legate de aceste domenii pentru dezvoltarea culturii
generale a elevului).

Pentru ca un profesor să fie apt din punct de vedere pedagogic, acesta trebuie să aibă un
echilibru între cele trei competențe: științifică (profesorul trebuie să aibă cunoștințe despre ceea
ce predă), psihopedagogică (acesta trebuie să livreze informația pe care o deține astfel încât să fie
înțeleasă de elev) și psihosocială (profesorul trebuie să aibă o relație de prietenie cu elevii săi,
astfel încât aceștia să poată învăța). (Sălăvăstru, 2004)

De asemenea, profesorul trebuie să dea dovadă de competență pedagogică. Aceasta are „o

sferă de cuprindere mai mare, ea presupunând și rezultatele activității, pe lângă cunoașterea și
capacitatea de a efectua un lucru bine, corect.” (Sălăvăstru, 2004). Competența profesorului se
vede în rezultatele pe care le are (prin performanțele pe care le fac elevii, prin eficiența predării,
prin relația cu elevii). Competențele pe care trebuie să le dețină profesorul sunt: competența
cognitivă, competența exploratorie, competența legată de performanță, competența afectivă,
competența de a produce modificări observabile ale elevilor în urma relației pedagogice. Astfel,
un profesor poate fi apt, fără să fie competent, însă nu poate să fie competent fără să fie apt din
punct de vedere pedagogic.

Profesorul are un rol important în viața elevilor săi. „Acesta trebuie să aibă calități de
psiholog, de pedagog, de didactician și metodist, neobosit si inventiv.” (Consiliul pentru
Standarde Ocupaţionale şi Atestare, 1999). Profesorii trebuie să se adapteze la schimbările
societății pentru a întâmpina nevoile educaționale ale elevilor.

Profesorul are mai multe roluri; el este expertul în actul de predare-învățare, este un agent
motivator, este liderul clasei, este model al elevilor, este consilier, este manager. Aceste roluri ale
profesorului sunt necesare pentru ghidarea elevilor și pentru dezvoltarea lor, dar și pentru o
organizare mai bună a activității didactice. (Pânișoară, 2009). Pentru a fi un profesor de succes,
trebuie să existe mai multe calități printre care amintim: încredere și sinceritate față de elevi
deoarece aceștia au nevoie să fii sincer cu ei și să le oferi încredere, flexibilitate, progres, o
relație profesor-elev bună și adaptare la situațiile-limită. (Pânișoară, 2009)

În concluzie, un profesor trebuie să aibă multe calități pe care să le folosească în procesul

de instruire. Acesta trebuie să fie apt pedagogic și trebuie să fie o persoană deschisă, care să se
adapteze la schimbări, care să fie înțelegătoare, calmă, răbdătoare.

Bibliografie
Consiliul pentru Standarde Ocupaţionale şi Atestare. (1999). Standard ocupațional educator. Preluat de
pe Inspectoratul Școlar Județean Galați:
http://www.isj.gl.edu.ro/html/sub_linkuri/PRESCOLAR/2016-2017/Standarde%20ocupationale
%20Educator.pdf

Consiliul pentru Standarde Ocupaţionale şi Atestare. (1999). Standard ocupațional învățător. Preluat de
pe CONTEXPERT: https://www.conta-conta.ro/standarde_ocupationale/invatator.pdf

Cucoș, C. (2017). Istoria Pedagogiei. Idei și doctrine pedagogice fundamentale. Iași: Polirom.

Dex online. (2004). Preluat de pe dexonline: https://dexonline.ro/

Momanu, M. (2016). Istoria pedagogiei – suport de curs pentru învățământul la distanță. Iași.

Pânișoară, I.-O. (2009). Profesorul de succes. 59 de principii de pedagogie practică. Iași: Polirom.

Sălăvăstru, D. (2004). Psihologia educației. Iași: Polirom.