Roluri ale profesorului ȋn şcoalǎ

Ca şi medicul, cǎrturarul, artistul, educatorul (ȋnvǎţǎtor, institutor, profesor) nu poate fi

un simplu funcţionar, ci un om care este conştient şi ştie cǎ are o vocaţie şi o misiune de
ȋndeplinit. Profesiunea presupune o “ocupaţie, ȋndeletnicire cu caracter permanent pe care o
exercitǎ cineva ȋn baza unei calificǎri corespunzatoare” (Dictionarul explicativ al limbii romane,
1975).
Educatorul este definit ca o persoana ce raspunde de exercitarea unor influente
educative de natura sa conduca la dezvoltarea unor fiinte umane (Dictionar de pedagogie, 1979).
În scoala, profesorul este conducatorul activitatii didactice pentru realizarea
obiectivelor prevazute in produsele curriculare. Informatiile din programele si manualele scolare
constituie doar premise latente din punct de vedere al formarii personalitatii umane, ele prezinta
valoare educativa ca urmare a prelucrarii si transmiterii lor de catre educator. Educatorul are
influenta pozitiva asupra elevului sau asupra colectivitatii de elevi, contribuind la modelarea
personalitatii acestora.
Profesorul este figura centrala a reformei educationale contemporane. El trebuie sa
renunte la rolul sau traditional si sa se transforme, in conditiile in care scoala se restructureaza in
echipe de elevi si profesori, intr-un planificator al activitatilor de grup, intr-un facilitator al
interactiunii elevilor si intr-un consultant. El este cel care trebuie sa invete sa-si alieze
computerul in activitatea educativa, sa faca din acesta un puternic catalizator al interactiunii
dintre elevi. De el depinde prefacerea travaliului in clasa intr-o activitate agreabila, desfasurata
intr-un mediu afectiv, cald si securizat. Dupa cum de el depinde introducerea perspectivei
interdisciplinare si raspandirea practicii predarii in echipa (team-teaching). Numai un profesor
care a reflectat asupra rolului sau si care detine cunostinte psihopedagogice poate deveni
protagonistul acestei reforme.
Rolul sau nu poate fi restrans doar la cel de simpla sursa de cunostinte, putand astfel
fi suplinit si de un mijloc tehnic. Profesorul este cel care prin personalitatea sa amplifica
valentele educative ale cunostintelor. Misiunea pe care o are de indeplinit educatorul se refera la:
instruirea, educarea si formarea de personalitati autonome integrabile social, capabile de invatare
permanenta, cu capacitati de gandire critica si creativa, cu o inalta profesionalitate si nu in
ultimul rand cu un profil civico-moral autentic (D. Cretu, 1999). “A fi educator nu inseamna a
exercita o meserie, inseamna a indeplini o misiune, a face un apostolat” – spune G. Mialaret.
Activitatea didactica a educatorului implica o serie de activitati care se refera la
procesul de instructie pe de o parte si la procesul de educatie, pe de alta parte . În toate timpurile,
in toate comunitatile, educatorul a fost considerat ca fiind un “purtator, distribuitor si
transmitator de cultura” (Vasile Marcu, 2003). În plus societatea democratica solicita
educatorului sa faca eforturi si pentru a oferi sansa fiecarui individ in functie de propriile-i
cerinte, aspiratii, aptitudini, etc.
Educatorul indeplineste roluri multiple. “Educatorul este agent al instruirii si
educatiei, misionar al transmiterii valorilor culturii si civilizatiei, raspunzator de calitatea
umana a urmasilor, animator al transmiterii valorilor culturii si civilizatiei, modelator al
personalitatii, indrumator al emanciparii, socializarii, coautor al formarii tinerei
generatii” – spune E. Macavei.
1. Profesorul, ca expert al actului de predare - invatare
Se refera la cresterea si valorificarea potentelor educative ale instructiei care duc la
cresterea randamentului invatarii, prin dezvoltarea abilitatilor intelectuale si practice. Una din
orientarile, respectiv directiile de studiu si actiune ale didacticii este intensificarea procesului de
invatare, astfel incat intr-un timp scurt procesul de asimilare de cunostinte si formare de abilitati
sa fie realizat.
Nu trebuie sa uitam ca relatia dintre educator-educat este unul dintre factorii esentiali
ce concura la bunul mers al procesului instructiv – educativ.
Este cunoscut faptul ca doi profesori cu aceeasi pregatire si care obtin rezultate bune,
fiecare le realizeaza prin modalitati proprii de abordare a comuniunii cu elevul. Daca ar schimba
intre ei modul de lucru, si-ar imprumuta metodele, ar incerca sa se “copieze” unul pe celalalt, cu
siguranta rezultatele nu ar fi mai valoroase (Vasile Marcu, 2003). În acest caz creativitatea joaca
un rol deosebit de important, fiind generatoare de nou, avand acceptiunile de formatiune
complexa de personalitate si interactiune psihosociala. Dar progresul depinde nu doar de
existenta creatiei, ci si de modul ei de utilizare.
Profesorul poate lua decizii privitoare la tot ceea ce se intampla in procesul de
invatamant. Dascalul trebuie sa fie patruns de adevarul ca o mare parte a valorii procesului
instructiv-educativ este data de valoarea celui care il realizeaza. Prin urmare, in cadrul acestui
rol, profesorul se identifica si cu ipostaza de “creator al situatilor de invatare”. Oricare ar fi
natura talentului creativ, profesorul poseda aceasta aptitudine intr-un grad mai ridicat.
Problematica creativitatii in randul educatorilor este una noua si actuala; in urma cu 35 de ani
notiunea de creativitate nici nu era mentionata in dictionarele de specialitate (C. Hanga, 2003)
[2].
“Creativitatea este forma superioara de manifestare comportamentala a
personalitatii creatoare, prin care se produce, in etape, un bun cultural original, cu valoare
predictiva pentru progresul social” (A. Stoica, 1983).
Se stie ca transformarea informatiei in cunostinta presupune antrenarea unor
segmente suplimentare de ordin cognitiv, afectiv, atitudinal etc. Un bun profesor va specula acest
cumul valoric suplimentar, care faciliteaza adaugarea elementului de noutate.

2. Profesorul, ca agent motivator:

Stimuleaza si intretine curiozitatea, interesul si dorinta elevilor in procesul instructiv-
educativ. Una dintre principalele responsabilitati ale profesorului este si cea referitoare la
dezvoltarea capacitatii de autoeducatie a elevilor. Daca este puternic motivata duce la
perfectionarea abilitatilor
intelectuale si practice.
 Profesorul trebuie sa demonstreze ca stie nu numai sa-i invete pe elevi, dar si sa-i
aprecieze in mod obiectiv, sa-i stimuleze in munca, sa le creeze o motivatie corespunzatoare.
Teoria si practica pedagogica confirma faptul ca un elev mediocru puternic motivat da rezultate
deosebite.
3. Profesorul ca lider:
In aceasta calitate aptitudinile organizatorice sunt evidentiate, manifestandu-se in
intreaga activitate pe care o desfasoara profesorul. Îndrumarea activitatii colectivului de elevi,
precum si planificarea propriei munci constituie repere privind optimizarea activitatii didactice.
Educatorul influenteaza, actioneaza asupra personalitatii in devenire –
individual si in grup – prin activitatea didactica si extradidactica, cea extrascolara (vizite,
excursii, concursuri, olimpiade), prin activitatea culturala (propagator al stiintei, tehnicii,
artei).
În sistemul nostru de invatamant profesorul lucreaza cu sociogrupuri (clase de elevi,
grupe, echipe, ateliere de educatie), dar si cu individualitati (cand se acorda asistenta
psihoeducationala speciala unor elevi, cand realizeaza pregatirea pentru inalta performanta, etc.).
Toate acestea presupun capacitatea profesorului si abilitatea de a fi un bun organizator al
activitatii sociogrupurilor.
4. Profesorul ca model:
Cu modelul, de obicei te identifici. Indiferent daca este vorba despre modelele reale,
despre cele ideale ori fictionale. În toate timpurile, profesorul a constituit un exemplu pozitiv
pentru elevi, prin activitatea si comportamentul sau in cadrul procesului instructiv-educativ. În
acelasi timp, se promoveaza ideea difuziunii prin educatie a modelelor culturale secventiale,
demne de a fi incorporate, cunoscute, respectate de catre toti indivizii.
5. Profesorul in ipostaza de consilier:
Fiecare cadru didactic trebuie sa faca multiple si diverse eforturi pentru a se adapta,
pentru a face fata noilor cerinte. Didactica actuala caracterizeaza profesorul ca fiind un
indrumator/organizator, initiator, inovator, consilier care:

  faciliteaza si intermediaza invatarea;

  ajuta elevii sa inteleaga si sa explice punctele de vedere proprii;

  este partener de invatare.

Profesorul este un observator sensibil al comportamentului elevilor, un indrumator
persuasiv si un sfatuitor al acestora (I. Nicola, 2000).
Profesorul nu trebuie sa se considere un simplu slujbas care preda lectii, el trebuie sa
fie un ghid de nadejde al elevului, caruia ii da sprijinul de care are nevoie.
6. Profesorul ca profesionist reflexiv:
 În cadrul unui invatamant modern, aceasta functie a profesorului primeste greutate,
profesorul studiaza si analizeaza fenomenele psihopedagogice cu care se confrunta. În aceasta
ipostaza calitatile empatice joaca rol deosebit, profesorul permanent trebuie sa reflecteze asupra
intamplarilor inedite din clasa.
7. Profesorul ca manager:
Este vorba despre un tip special de management si anume “managementul clasei”, ceea
ce include “toate deciziile si actiunile solicitate pentru mentinerea ordinii in clasa” (I. Nicola,
2000).
Aceasta calitate include aptitudinile organizatorice, care sunt prezente in intreaga
activitate pe care o desfasoara profesorul, incepand cu pregatirea si desfasurarea lectiilor, si
continuand cu indrumarea activitatii colectivului de elevi. Acest tip de aptitudini organizatorice
se refera si la activitatile desfasurate cu elevii in pauze, excursii, vizite, etc.
În cadrul acestui rol se remarca si capacitatea profesorului de a adopta usor diferite
stiluri de conducere, capacitatea de a utiliza in mod adecvat autoritatea, capacitatea de a
comunica usor si eficient cu grupul sau cu elevii separat, capacitatea de a influenta usor grupul
de elevi, precum si elevii izolati (capacitati psihosociale sau factori psihosociali).
Un bun profesor are un fel de “simt al timpului” care-l va ajuta sa-si planifice activitatea
scolara si extrascolara, sa fie punctual, corect, ordonat in toate aceste activitati, cat si fata de
propria persoana (E. Bonchis, 2002).
8. Profesorul evaluator
Evaluarea reprezinta totalitatea activitatilor prin care se colecteaza, organizeaza si
interpreteaza datele obtinute in urma aplicarii unor instrumente de masurare in scopul emiterii
unor judecati de valoare, pe care se bazeaza o anumita decizie pe plan educational. Raspunsurile
elevilor pot fi asteptate cu rabdare, cu tact, intarite daca este nevoie. Sa amintim, in trecere, iarasi
despre calitatile empatice ale educatorului, avand permanent in vedere relatia intrebari
empaticeraspunsuri empatice.
Cercetarile pedagogice recente evidentiaza caracterul polivalent al calitatilor si rolurilor
profesorilor.
Instructia este transmiterea de cunostinte “punerea elevilor in posesiunea unei intregi
serii de simboluri prin care se pot fixa datele fluctuante ale lumii empirice” (Dictionar de
pedagogie, 1979). Educatia presupune un ansamblu de actiuni desfasurat deliberat de societate in
vederea transmiterii si formarii la tinerele generatii a unei experiente de viasa si de munca, a
unor deprinderi si priceperi (Dictionar de pedagogie, 1979).
“Creativitatea este un proces de proces de asociere si de combinare, in ansambluri noi a
unor elemente preexistente”  (H. Jaoui, 1975)
Bibliografie:
1.Cucoş C., ,,Pedagogie”, Editura Polirom, Bucureşti, 2002;
2.Iosifescu Ș., ,,Management educaţional pentru instituţiile de ȋnvǎţǎmȃnt’’, Institutul de Știinţe
ale Educaţiei, Bucureşti, 2001;
3.Nicola I., ,,Tratat de pedagogie şcolarǎ’’, Editura Aramis;
4.Tȋrcovnicu V., ,,Pedagogie generalǎ’’, Editura Facla.