Profilul moral al profesorului

Conceptul de profesori cuprinde, în sfera sa, pe toţi specialiştii învestiţi ca educatori

în învăţământul de toate gradele. El include toată funcţiile de: învăţător, institutor, dascăl,
cadru didactic, magistru, educator, profesor de liceu sau universitar, care alcătuiesc personalul
didactic, componenta remarcabilă a intelectualităţii.
Profesorii desfăşoară, în general, o activitate intelectuală, spirituală. De aceea,
profesorii fac parte din categoria specialiştilor ce lucrează cu mintea. Desigur, activitatea lor
devine eficientă numai atunci când este legată de realitate, de practica socială.
Profesorul îndeplineşte o profesie de o deosebita importantă, aceea care asigură
formarea şi pregătirea personalităţii tinerelor generaţii şi pregătirea lor profesională în cadrul
instituţiilor de învăţământ, strâns legate de viaţa, de activitatea socioprofesionala, morală şi
cetăţenească. Prin aceasta profesorul contribuie la realizarea celui mai important „produs" al
societăţii, omul pregătit prin studii, omul calificat, care se integrează în activitatea social-utilă.
Profesorul este principalul factor al educării şi pregătirii tinerilor. El este investit cu un rol
îndrumător, contribuind, însă, la pregătirea omului pentru activitatea şi creaţia independentă,
în contextul unor relaţii de cooperare şi ajutor reciproc între el şi tineri.
Munca şi personalitatea educativă ale profesorului pot lăsa urme frumoase în mintea şi
comportarea tinerilor, oferindu-le prilejul de a-şi aminti cu plăcere, respect şi chiar cu
veneraţie de foştii dascăli, cu care pot menţine anumite legături spirituale pentru toata viaţa.
Calităţile personalităţii profesorului

Pentru îndeplinirea la un înalt nivel de performanţă şi eficienţă a activităţii sale

complexe, profesorul trebuie să-şi formeze şi să manifeste o gamă variată de calităţi
(competenţe) ale personalităţii sale, care să-l definească ca specialist, om de ştiinţă, om de
cultură, pedagog, cetăţean şi manager.
Printre calităţile principale ale personalităţii profesorului menţionăm: pregătirea de
specialitate temeinică; capacitate de creaţie ştiinţifică (om de ştiinţă); orizont cultural larg (om
de cultură); pregătire, competenţă, tact şi măiestrie psihopedagogice; preocupare şi capacitate
de perfecţionare profesională şi psihopedagogică continuă; profil moral-cetăţenesc demn (om
de înalt profil moral) şi capacitate managerială.
Pregătirea de specialitate temeinică, specifică anumitor discipline de învăţământ,
constituie calitatea esenţială şi fundamentală pentru exercitarea cu competenţă şi eficienţă a
muncii de profesor. Nu poţi exercita profesia de profesor, dacă nu ai o pregătire temeinică de
specialitate, căci nu îi poţi pregăti pe alţii, dacă tu ca profesor nu eşti foarte bine pregătit.
Pregătirea de specialitate temeinică cere responsabilitate, eforturi, stăruinţă, pasiune,
îndeosebi, iubire de adevăr, de a şti cât mai mult.

Pentru realizarea şi manifestarea acestei calităţi se cere respectarea câtorva condiţii şi

anume: să ne autocontrolam nivelul pregătirii în domeniul ştiinţei pe care o predăm, pentru a
constata ceea ce ne-am însuşit şi ceea ce mai trebuie completat; să continuăm pregătirea de
specialitate şi după terminarea studiilor prin studiul individual.

Capacitate de creaţie ştiintifică

Profesorul, în calitate de intelectual cu o temeinică pregătire de specialitate, foloseşte tot ceea
ce ştiinţa a creat în domeniul disciplinelor predate, documentându-se continuu.

Stăpânind foarte bine un domeniu de specialitate, profesorul nu trebuie sa se mai

mulţumească numai cu asimilarea şi transmiterea datelor oferite de documentare. El trebuie să
încerce să-şi dezvolte treptat şi capacitatea de creaţie în domeniul disciplinei predate la
început, prin anumite prelucrări, analize combinări de date existente, realizate independent,
care sa sporească informaţia în domeniul de specialitate, apoi treptat, pentru cei care predau
discipline experimental-aplicative, tehnice, prin cercetare experimentală în laborator folosind
mijloace şi tehnici moderne, inclusiv informatice de investigaţie, în vederea aducerii a ceva
nou sub raport ideatic sau acţional (practic). Creaţia poate fi obţinută în domeniul lingvistic, al
criticii literare, în arte, în poezie, povestiri, eseuri, nuvele sau romane, cât şi în ştiinţele
fundamentale, după caz. Viaţa a dovedit ca spiritul creativ al profesorului i-a sporit pregătirea
şi valenţele profesionale, de specialist, i-a dezvoltat autoritatea şi prestigiul ca intelectual şi
dascăl, l-a definit ca cercetător, ca om de ştiinţă. Dascălul adevărat trebuie sa fie şi om de
ştiinţă.
Orizont cultural larg (om de cultură)
Pentru ca profesorul să poată realiza cu succes problemele instructiv-educative, pentru a se
manifesta ca un adevărat intelectual şi educator, el trebuie ca, pe lângă pregătirea şi creaţia de
specialitate, să aibă şi alte resurse pe care să le folosească în activitatea sa complexă de
educator. Pentru asigurarea acestor resurse, profesorul are nevoie să dovedească o bogată
cultură generală. În acest context, el trebuie să-şi însuşească informaţii din domeniul artelor
(literatură, pictură, sculptură, teatru, cinematograf etc). Desigur, ar fi de un real folos şi
stăpânirea unor cunoştinţe de cultură fundamentală (din domeniile fizicii, chimiei, biologiei,
psihologiei, sociologiei, informaticii etc). Experienţa a demonstrat ca posedarea unui larg
orizont cultural oferă profesorului posibilitatea de a rezolva cu mai mult succes atât
problemele de specialitate, cât şi, mai ales, problemele social-umane apărute în viaţa tinerilor,
în relaţiile acestora cu factorii educativi.

Pregătire psihopedagogică şi metodică

În concepţia pedagogică modernă, pentru ca profesorul sa poată concepe, organiza,
proiecta cu succes actul educaţional el are nevoie neapărat şi de pregătire psihopedagogică şi
metodică.
Nu este suficient să fii un bun specialist pentru a fi profesor. Viaţa a demonstrat că
adesea foarte buni specialişti, chiar cu calitatea de oameni de ştiinţă, n-au fost, întotdeauna, şi
foarte buni educatori.
Calitatea de educator (de pedagog) nu este înnăscută. Calitatea de educator, tactul,
măiestria şi talentul de educator, profesia de profesor se obţin prin studii universitare, aşa cum
se dobândeşte şi calitatea de specialist.
Numai îmbinarea calităţilor de specialist, de om de ştiinţă şi de cultură cu calitatea de
psihopedagog poate duce la obţinerea unei profesii de educator, de profesor, care să se
manifeste cu competenţă şi eficienţă instructiv-educativă. În acest cadru, un specialist învestit
profesor trebuie: să cunoască procesele psihice şi caracteristicile lor în evoluţia elevilor
(studenţilor), ţinând seama de acestea în actul educaţional; să cunoască concepţiile şi
principiile care stau la baza unei pedagogii şi a unei educaţii moderne, democratice; să
cunoască cum să transmită şi să adapteze conţinuturile disciplinelor predate la cerinţele
particularităţilor de vârstă şi individuale, la cerinţele profilelor şi specializărilor elevilor etc;
să cunoască strategiile didactice necesare conceperii, organizării, proiectării şi desfăşurării cu
eficienţa a activităţilor instructiv-educative cu elevii (studenţii) şi să cunoască întreaga
problematică a psihologiei şi pedagogiei şcolare; să iubească tinerii.
În contextul unei pregătiri temeinice şi eficiente, un rol deosebit îl au măiestria şi
tactul psihopedagogic ale profesorului.
Măiestria psihopedagogica reprezintă capacitatea (dimensiunea) complexă, personală şi
specifică a profesorului de a concepe, organiza, proiecta şi conduce (desfăşura) cu competenţă
şi prestigiu, spirit creativ şi eficienţa sporită procesul de învăţământ, procesul de instruire şi
educare a tinerilor.
Tactul psihopedagogie este în fapt o componentă a măiestriei psihopedagogice, care se
defineste prin capacitatea deosebita personala si specifica a profesorului de a actiona in mod
selectiv, adecvat, suplu, dinamic, creator si eficient pentru a asigura reuşita actului
educaţional in cele mai variate ipostaze educaţionale, chiar in cele mai dificile. in acest
context, el include o gama variata de caracteristici specifice personalităţii profesorului, cum
sunt: umanismul si iubirea sincera si reala fata de tineri; cine nu iubeşte tinerii sa nu se facă
educator; spirit de creativitate in găsirea si aplicarea celor mai adecvate si potrivite soluţii
instructiv-educative; mult calm, multa răbdare si pasiune pentru educaţia tineretului, pentru
munca de educator; simţul măsurii in actele educaţionale, ton cald, apropiat si optimist,
principialitate, obiectivitate, demnitate, supleţe, dar si hotărâre, exigenta si întelegere in toate
situaţiile actului instructiv-educativ, precum si relaţii democratice de cooperare, respect si
ajutor reciproc.

Tactul pedagogic are calitatea de a umaniza actul educaţional al profesorului.

Pregătirea metodica, bazata pe măiestria si tactul pedagogic are forţa de a spori calitatea si
eficienta predării disciplinelor de specialitate.
Măiestria si tactul pedagogic, precum si pregătirea metodica se obiectivează benefic in
ridicarea calităţii pregătirii tinerilor.

Capacitate de perfecţionare profesionala, psihopedagogică si metodica, sistematică si

continuă.
„Explozia informaţionala" deosebită, ca urmare a progresului ştiinţific, tehnic, cultural, etic
etc, urmata de schimbări continue, chiar de mutaţii in cadrul disciplinelor predate, in profesii,
in activităţile social-utile, in condiţiile economiei libere de piaţa necesita o preocupare si o
capacitate deosebite de a asigura o perfecţionare continua a pregătirii profesionale, a pregătirii
de specialitate, psihopedagogice si metodica, in primul rând, dar si o perfecţionare in planurile
cultural, etic, juridic si cetăţenesc, deoarece toate domeniile vieţii sociale sunt in evoluţie, sunt
caracterizate prin schimbări, prin noutăţi. În acest context, pregătirea obţinuta in şcoala si
facultate nu mai este suficientă; ea trebuie mereu perfecţionată, prin integrarea in ea a tuturor
noutăţilor esenţiale de natura ideatică si practica ce apar, si, in acelaşi timp, prin eliminarea a
ceea ce s-a uzat moral, a ceea ce nu mai prezintă fiabilitate cognitiva sau acţională.
Perfecţionarea profesionala a profesorului este necesara ca in toate profesiile si datorita
pierderilor cognitive de-a lungul timpului si a implicării lor mai reduse sau a neimplicării lor.
Astfel, un profesor de gimnaziu si de liceu sau chiar din învăţământul superior foloseste in
actul didactic un bagaj informativ mai mic decât cel obţinut in şcoala si facultate si prin studiu
individual.
Perfecţionarea de specialitate psihopedagogică si metodica a cadrelor didactice din
învăţământul preuniversitar se realizează prin următoarele forme: definitivarea în învăţământ,
gradul II. gradul I, cursuri la intervale de 5 ani, studiu individual şi anumite activităţi
organizate la nivelul şcolii, judeţului etc.

Profil moral-cetăţenesc demn, civilizat

Profesorul nu este numai un instructor profesional. El este modelator uman, etic si
cetăţenesc al tinerilor. Munca de educator implica, in mod obiectiv, calităţi morale, o
conştiinţă si o conduita morala demne, civilizate. Profesorul trebuie sa cunoască principiile si
regulile morale corespunzătoare statului de drept si democratic, ale societăţii civile libere si sa
formeze deprinderi de comportare in concordanta cu teoria morala corespunzătoare societăţii
în care trăieşte.
Modelul etic demn al profesorului constituie cheia educaţiei demne si civilizate a
tinerilor. El este o sursă şi o forţă de influenţare etico-cetăţenească a elevilor - mai ales. De
aceea, autocontrolul asupra atitudinilor si modului de comportare in orice situaţie - in familie,
pe stradă, în mijloacele de transport, la şcoala etc. trebuie să însoţească în permanenţă viaţa
profesorului. Desigur, profesorul va căuta sa fie model etico-cetăţenesc pentru elevi
(studenţi), dinamizând spiritul critic, spiritul de independenta si creativitate la elevi, pentru ca
treptat atitudinile si comportamentul lor sa capete amprenta personala, sa devina propriul lor
modelator etico-cetăţenesc, in care autoeducaţia moral-civica sa capete o pondere tot mai
mare. Profesorul trebuie sa fie un model spiritual si moral-cetăţenesc pentru comuniunea
sociala in care trăieşte. Atitudinile si deprinderile etice ale profesorului vor spori competenta
si eficienta măiestriei si tactului psihopedagogice, vor determina creşterea prestigiului sau
educativ in şcoala si in afara ei.

Capacitatea managerială
Locul, rolul si activitatea profesorului alcătuiesc un microunivers instituţional de educaţie,
care, pentru a obţine rezultate eficiente, implica in mod obiectiv si necesar si o funcţie
manageriala. Profesorul, in general, este implicat in actul conducerii unităţii de învăţământ
prin unele funcţii pe care le poate deţine (sef de catedra, diriginte, sef de comisie sau
reprezentant in consiliile de conducere colective). Însăţi activitatea profesorului cu clase si
mai ales ca diriginte reprezintă o munca de conducere. De aceea, profesorul trebuie sa
cunoască si sa aplice in activitatea Sa elemente ale principiilor si funcţiilor conducerii.
Pregătirea profesorului in domeniul managementului educaţional chiar de pe băncile
facultăţii, reprezintă o necesitate obiectiva, aceasta fiind cerută de însăşi munca de educator,
dar si de faptul ca din rândul profesorilor se aleg managerii unităţilor de învăţământ,
inspectorii şcolari etc, care trebuie sa conducă cu competenta si eficienta.

Ţinuta profesorului
În orice ocazie, profesorul trebuie sa aibă faţa de sine si fată de alţii o atitudine, o poziţie
si un comportament demne, civilizate. Aceasta necesita ca aspectul sau exterior in privinţa
îmbrăcămintei, încălţămintei, părului etc. sa fie frumos, elegant si îngrijit, in pas cu moda,
fără însa a fi extravagant, ieşit din comun. Sa facă din profesor, ca educator, un model
orientativ elevat, demn si civilizat de ţinută.