Transpoziţia didactică

Transpoziţia didactică reprezintă un demers complex de reelaborare ştiinţifică originală a

conţinuturilor, demers orientat de reguli şi prescripţii ştiinţifice, care îşi propune să
accesibilizeze ştiinţa, fără a diminua rigoarea ştiinţifică.
Pentru a exemplifica modul în care se pot folosi funcțiile didactice ale transpozitiei,
mă voi referi la modul de predare al profesorului la disciplina Psihologie.
Funcțiile transpoziției sunt:
-funcţie de validare şi accesibilizare a cunoştinţelor (în condiţiile păstrării/ conservării
caracterului lor ştiinţific);
Spre exemplu, această funcție se poate despride din următoarea situație: să
presupunem că dorim ca un elev de liceu să fie interesat de psihologie. De aceea, în dorinţa
de a menţine viu interesul pentru psihologie, profesorul trebuie să fie, deopotrivă, un bun
cunoscător al psihologiei ştiinţifice si să fie şi psiholog, deasemeni cercetător, practician şi
teoretician. Pentru înţelegerea corectă a fenomenelor psihice şi însuşirea adecvată a
limbajului psihologic, profesorul, pe de o parte, trebuie să se sprijine pe această psihologie
naivă pentru a limpezi conţinuturile şi logica psihologiei ştiinţifice, pentru a apropia
conţinuturile abstracte ale psihologiei de modul de gândire al omului obişnuit, iar, pe de altă
parte, trebuie să procedeze la corectarea erorilor, la delimitarea conţinuturilor subiective,
aleatorii de conţinuturile obiective, exacte, verificabile.
Este necesar, în mod cert, ca profesorul să reflecteze la faptul că adolescentul ajunge
la orele de psihologie cu o serie de cunoştinţe empirice despre fenomenele vieţii sufleteşti,
rezultate fie din lectura unei literaturi de factură psihologică, din vizionarea unor filme ori
pur şi simplu din observaţiile curente făcute asupra semenilor. Atractivitatea cunoştinţelor de
psihologie va fi mult sporită dacă elevul va descoperi faptul psihologic în spatele unor situaţii
de viaţă cu care el este zilnic confruntat. Profesorul poate face apel la exemplele din
literatură mai ales la capitolele despre imaginaţie, voinţă, afectivitate, trăsături de
personalitate.
-funcția de identificare a situaţiilor de învăţare pertinente pentru însuşirea acestor
cunoştinţe : Cunoaşterea şi înţelegerea psihologiei de către elevi înseamnă, înainte de toate,
să se sprijine pe fapte, dar, în aceeaşi măsură, să şi surprindă relaţiile dintre faptele de ordin
psihologic, să interpreteze aceste fapte şi să le atribuie semnificaţii, să ofere explicaţii, să
facă predicţii cu privire la anumite comportamente. Aceste exigenţe nu sunt la îndemâna
simţului comun. Motiv pentru care nu putem să nu constatăm că drumul pe care trebuie să-l
parcurgă elevul împreună cu profesorul său pentru a ajunge la stăpânirea limbajului
psihologic, a ansamblului conceptual, a capacităţii explicative şi predictive în domeniu, nu
este deloc un drum drept şi fără obstacole. De aceea, profesorul trebuie să țină cont şi de
transferurile interdisciplinare pe care le solicită lectia de psihologie (din literatură, din istorie,
din filosofie, din sociologie, din etică), transferuri care permit, pe de o parte, aprofundarea
conceptelor de bază ale psihologiei, iar, pe de altă parte, oferă elevului o deschidere şi spre
alte orizonturi de cunoaştere. Dincolo de informatie, psihologia permite dezvoltarea unor
atitudini, a unor capacităti şi competente care să-i asigure elevului o insertie socială rapidă şi
o participare activă la viata unei societăti deschise şi democratice.
-funcţie de identificare a situaţiilor de operaţionalizare/ aplicare/ utilizare/
resemnificare a cunoştinţelor: în vederea atingerii obiectivelor fixate, profesorul va trebui să
completeze metodele esentiale (expunerea, conversatia, exercitiul) cu altele care au mai mult
succes în situatii date de invătare : simularea, studiul de caz, elaborarea de proiecte, lucrul în
grup, exercitiul creativ. Si nu în ultimul rând, elevii trebuie puşi în situatia de a face evaluări şi
autoevaluări ale unor situatii psihologice, de a exersa o responsabilitate reală pe măsura
maturitătii şi competentei lor. Dacă am insistat mai mult asupra formării elevilor prin
psihologie, am făcut-o pentru a atrage atentia asupra faptului că, dincolo de informatie,
psihologia permite dezvoltarea unor atitudini, a unor capacităti şi competente care să-i
asigure elevului o insertie socială rapidă şi o participare activă la viata unei societăti deschise
şi democratice.
De la o definiţie generală, abstractă a a unui proces psihic sau profesorul trebuie să
se treacă la definiţii operaţionale, lucru care se poate realiza prin analiza concretă, de la
exemple concrete, practice sau recurgand la creaţia literară pentru ilustraţii şi pentru a
asigura o mai bună înţelegere de către elevi a fenomenelor psihice (chiar prin aplicarea unor
teste ), ajungand la construcţia limbajului psihologic si permanent va trebui sa demonstreze
ca în ştiinţă, este adevărat numai ceea ce este verificabil. Libertatea profesorului se poate
manifesta în modul în care combină mijloacele discursive (argumente, demonstraţii,
descrieri, explicaţii), astfel încât imaginea pe care o creează asupra temei puse în discuţie să
fie cât mai bine receptată de elevi.
-o funcţie de evaluare, pentru că îşi pune problema existenţei sau nonexistenţei
transferului de achiziţii (cunoştinţe, abilităţi, capacităţi, competenţe etc.): În ceea ce
priveşte utilizarea verificării orale la disciplina psihologie,ea poate fi benefică din cel putin
două considerente. În primul rând, ea permite fixarea, clarificarea şi reactualizarea unor
informatii, dar si contextualizarea: informatiilor teoretice prin ilustrări şi exemplificări cu
secvente din viata cotidiană. În al doilea rând, multe dintre intrebările formulate de
profesorul de psihologie îi solicită pe elevi la introspectie, la autoobservatie, la autoanaliză.
Dacă, de exemplu, în cadrul temei privitoare la personalitate, elevii sunt solicitati să-
şi facă portretele temperamentale, caracteriale, aptitudinale, realizarea doar prin probe
scrise a acestor sarcini nu ar permite completări, ajustări ale imaginii de sine pe care o are
fiecare elev. Aşadar, autoaprecierile trebuie completate cu interaprecieri care sunt favorizate
în desfăşurarea lor de dezbaterile colocviale. În psihologie, mai mult decât în oricare altă
disciplină, discuţiile colective, examinările orale ale elevilor, pot contribui la stimularea
interesului pentru acest domeniu, mai ales din perspectiva aplicatiilor practice ale acestuia.
HARTA CONCEPTUALĂ

IMPORTANȚA
CARACTERULUI DINAMIC
PLANURI DE ÎNVĂȚĂMÂNT

CICLUL PRIMAR

CLASA a II-a

-exprimă, în formă sintetică, concepţia

pedagogică şi in special teoria curriculară care
fundamentează ştiinţific procesul instructiv-
educativ la nivel naţional;

- are efecte imediate pe linia manage-mentului

sistemului de învăţământ;

INFLUENȚE MAJORE
-determina raportul real
dintre timpul  de  instruire formal (propus în
cadrul orarului şcolar) şi
cel nonformal (necesar acasă, în bibliotecă
etc.)

-trebuie proiectat în perspectiva reuşitei

şcolare a tuturor elevilor.