Presentation1 Autosaved 1

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași
Deficiențe fizice și
condiții dizabilitante
locomotorii
• Specializare: Pedagogia învățământului Proiect realizat de:

primar și preșcolar • Marcu Cătălina Andreea
• Grupa 2 • Airinei Emilia Elena
• Hrițcu Geanina Iuliana
I. Etiologie și clasificarea
deficiențelor fizice
Marcu Cătălina-Andreea
Concepte cheie
– Definiție
– Caracteristici
– Cauze
– Factori
– Clasificare
Definiție
Deficienţele fizice sunt definite ca abateri de la normalitate, în forma şi funcţiile fizice

ale organismului, care tulbură creşterea normală şi dezvoltarea armonioasă a corpului,
modifică aspectul exterior, reduc aptitudinile şi puterea de adaptare la efortul fizic şi
diminuează capacitatea de muncă productivă a individului.
Caracteristici
Deficiențele fizice se caracterizează prin:
 modificări morfologice mai mult sau mai puțin accentuate, produse în forma și structura corpului;
 încetinire în creștere sau printr-o creștere excesivă;
 tulburare a dezvoltării sau dezvoltare disproporționată;
 deviații;
 deformații ;
 alte defecte de structură, urmate sau precedate de tulburări funcționale.

Etiologie
Cauzele deficiențelor fizice prezintă o mare varietate și pot să afecteze în grade
diferite organismul. Pot fi sistematizate după diferite criterii, în mai multe categorii.
Criterii de clasificare a cauzelor
I. Criteriul originii cauzelor acestea pot fi împărțite în :
 Cauze interne sunt determinate de procesele de II. În funcție de caracterul direct/indirect există cauze:
creștere și de dezvoltare, de natura funcțiilor
 Cu acțiune directă, care interesează elementele
somatice, organice și psihice; proprii ale deficienței;
 Cauze externe sunt raportate la condițiile de mediu,  Cu acțiune indirecte, care produc o afecțiune sau
de viață și de educație ale individului. deficiență morfologică sau functională, putând
afecta tot organismul sau limitându-se doar la
anumite regiuni, segmente sau porțiuni ale
corpului.
Factorii care contribuie la apariția
1. Factori favorizanți (predispozanți)
 pot fi transmiși ereditar
 sunt socotiți și factorii care influențează în sens negativ starea de sănătate și funcționarea normală a
organelor, mai ales în perioadele de creștere și de dezvoltare activă a copilului:
o condițiile inadecvate de igienă și viață;
o hrana insuficientă;
o dormitul în paturi prea moi sau tari si incommode;
o lipsa unei educații raționale și un regim defectuos de viață;
o lipsa de supraveghere și de control din partea părinților și a educatorilor;
o intervențiile chirurgicale dificile etc.

Factorii care contribuie la
apariția deficiențelor fizice
2. Factorii
determinanți
(declanșatori)
factori care acționează factori care actionează factori care

în perioada intrauterină în timpul travaliului actionează în
perioada copilariei
Clasificarea deficiențelor fizice
Clasificarea deficiențelor fizice nu este deloc o sarcină ușoară, un criteriu unic de

clasificare fiind greu de identificat și de aceea se preferă o tipologizare a deficiențelor
fizice în funcție de mai multe criterii:
1. Tulburări genetice și congenitale:
a) Sindromul Langdon-Down
b) Malformații ale aparatului locomotor și ale membrelor superioare
c) Diformitatea Sprengel
d) Toracele în pâlnie
e) Luxația congenitală a șoldului
Tulburări genetice și congenitale
Malformații ale aparatului locomotor și ale
membrelor superioare
Acheilopodia
Camptodactilia
Malformații ale aparatului locomotor
și ale membrelor superioare
Polidactilia
Luxație congenitală
a șoldului Torace “în pâlnie”
Diformitatea Sprengel
2. Tulburări ale procesului de creștere

a) Rahitismul;
b) Piciorul plat;
c) Hipotrofia staturală (nanism);
d) Inegalitatea membrelor;
e) Osteocondrodistrofiile ;
f) Malformații ale coloanei vertebrale.
Nanism
Rahitism
Piciorul plat
Inegalitatea membrelor
inferioare
Malformații ale coloanei vertebrale
Malformații ale coloanei
vertebrale
3. Sechele posttraumatice
a) Paraplegia posttraumatică
b) Paralizia obstetricală
c) Alte pareze de origine medulară
d) Retracția ischemică a flexorilor degetelor(boala Volkmann)
Paralizia obstetricală
Retracția ischemică a flexorilor
degetelor (boala Volkmann)
4. Deficiențe osteoarticulare și musculare deficiențe preponderent neurologice

a) Traumatisme musculo-tendinoase
b) Retracții musculare
Retracții musculare
Retracții musculare
-Șoldul în resort-
5. Deficințe preponderent neurologice
a) Boli ale neuronului motor central: b) Boli ale neuronului motor periferic:
 Sindromul piramidal;  Sechele poliomielitice;
 Sindromul extrapiramidal;  Leziune nervoase periferice;
 Sindroame ataxice.  Spina bifida;
 Distrofii neuromusculare.
Boli ale neuronului motor central
-Sindromul piramidal
Sindromul extrapiramidal
sindroame ataxice
Boli ale neuronului motor periferic
-sechele poliomielitice, spina bifida
I. Din punct de vedere al prognosticului (evoluției) deficienței fizice:

 Deficiențe neevolutive (statice, fixate definitiv, foarte greu de corectat)
 Deficiențe evolutive (care progresează sau regresează, putând fi corectate, într-
o proporție mai mare sau mai mică, mai ușor sau mai greu).
II. Din punct de vedere al gravității:
Deficiențele fizice ușoare includ micile abateri de la
normalitatea corporală, care prin executarea de mișcări
corective (de timpuriu) se pot corecta destul de ușor și
total
Deficiențele de grad mediu, în care sunt înglobate defectele

morfologice și funcționale staționare sau cu evoluție lentă,
care se corectează parțial sau rămân nemodificate;
Deficiențele accentuate, care constau în modificari

patologice ajunse într-un stadiu avansat de evoluție; cele
mai multe deficiențe de acest tip sunt determinate în viața
intrauterină.
Clasificarea deficientelor fizice
III. Din punct de vedere al localizării și al efectelor deficienței:

1. Deficiențe morfologice (când este afectată forma corpului sau a segmentelor
lui);
2. Deficiențe funcționale (când sunt afectate structura și funcționarea
organismului).
a) Deficiențe morfologice globale
Emil Verza clasifică deficiențele morfologice globale în:

 Deficiențe de creștere (hiposomie, hipersomie,dizarmonii, disproporționalități);
 De nutriție (obezitate);
 De atitudine;
 Deficiențe ale tegumentelor;
 Deficiențe ale musculaturii (hipotonii sau hipertonii);
 Deficiențe ale oaselor și articulațiilor;
 Deficiențe de comportament.
Deficiențe de creștere: Deficiențe de nutriție
Gigantism și Nanism Obezitatea
b) Deficiențe morfologice parțiale
Deficienţele şi deformările care nu afectează mişcările corpului și sunt incluse în categoria

deficienţelor estetice, acestea fiind onsiderate a avea consecinţe în relaţiile sociale.
E. Verza clasifică această categorie de deficiență:
 deficiențe ale capului, feței și gâtului;
 deficiențe ale trunchiului;
 deficiențe ale membrelor superioare;
 deficiențe ale membrelor inferioare.
Deficiențe ale capului
Hidrocefalie
Deficiențe ale trunchiului
Deficiențe ale trunchiului
Deficiențe ale membrelor superioare
-degete cu anomalii-
Deficiențe ale membrelor inferioare
2. Deficiențe funcționale
A doua mare categorie de deficiențe fizice este reprezentată de deficiențele

funcționale, în care includem:
 deficiențe ale aparatului neuromuscular
 deficiențe și tulburări ale aparatelor și sistemelor anatomice
Deficiențe ale aparatului neuromuscular
Coreea
Sydenham
Boala Parkinson
O altă clasificare a deficiențelor fizice (motorii) este oferită de Robănescu (1976), care
împarte aceste deficiențe în trei categorii:
a) Deficiențe fizice de origine osteo-articulară - în care sunt incluse malformațiile
congenitale ;
b) Deficiențe fizice de origine neurologică ;
c) Bolile cronice evolutive articulare.
Concluzii
Deficiențele fizice:
 fac parte din categoria tulburărilor care afectează, în principal, componentele motrice ale
unei persoane;
 prezintă o serie de consecințe în planul imaginii de sine, dar și la nivelul de relaționarea
cu factorii externi sau cu alte persoane;
 se prezintă ca invalidități corporale ce reduc puterea și mobilitatea organismului, care pot
fi localizate atât la nivelul anumitor segmente, cât și la nivelul întregului corp;
 cauzele prezintă o mare varietate, care determină apariția sau dezvoltarea deficienței, în
diferite etape ale vieții și pot afecta organismul în grade diferite.
Bibliografie
1. Bratu, M. , Verza, E. , Verza, F.E., 2011, Tratat de psihopedagogie specială,

Editura Universității din București;
2. Gherguț, A. ,2007 Sinteze de Psihopedagogie Specială, Ghid pentru concursuri
și examene de obținere a gradelor didactice, ediția a II a revăzută și adăugită,
Editura Polirom, Iași
Surse web
1. https://www.academia.edu/35096750/Emil-Verza-Psihopedagogie-Speciala.pd
f?email_work_card=interaction_paper
accesat la data de 29.11.2019
2. https://www.scribd.com/doc/220521271/Deficien%C5%A3ele-Fizice-Si-Psiho
motorii
3. https://www.academia.edu/20381191/deficiente_neuromotorii accesat la
data de 28.11.2019
4. https://pseb.spiruharet.ro/images/secretariat/sinteze/anul_2/Sinteze_de_curs
_Defectologie_si_logopedie.pdf
Surse web imagini
1. https://www.reginamaria.ro/sites/default/files/styles/big_slider_image/public/genu_varum_si_valgum_slide
_0.jpg?itok=bJJPoMSu
2. https://encrypted-tbn0.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcQmYW-Bu78Hix6vx6CPqLNMtyQBHTg3laKfTsEn_-s
Iuzvg5A1h6w&s
3. https://bioterramed.ro/wp-content/uploads/2019/09/Scolioza-copii-1200x460.jpg accesat la data de
02.12.2019
4. https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/0/03/Boy_with_Down_Syndrome.JPG/800px-Boy
_with_Down_Syndrome.JPG
5. http://kinetoiasi.ro/wp-content/uploads/2015/02/rahitism.png accesat la data de 02.12.2019
6. https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/9/90/Thomas_Dilward_-_Brady-Handy.jpg/220px-
Thomas_Dilward_-_Brady-Handy.jpg
Surse web imagini
1. https://cabinet-kinetoterapie.ro/wp-content/uploads/2019/01/picior-plat.jpg accesat la data de

03.12.2019
2. https://playtech.ro/wp-content/uploads/2017/10/obezitate-1170x644.jpg accesat la data de
03.12.2019
3. http://www.lectiadeortopedie.ro/wp-content/uploads/2014/02/l6.jpg accesat la data de 03.12.2019
4. https://m.kidshealth.org/EN/images/illustrations/pectusExExternalView_400x400_enIL.jpg accesat la
data de 03.12.2019
5. https://ro-mamma.com/wp-content/uploads/2017/10/Paralizia-de-plex-brahial.jpg accesat la data
de 03.12.2019
6. https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/5/57/Polio_lores134.jpg/300px-Polio_lores
134.jpg
Surse web-imagini
7.
https://image.slidesharecdn.com/annormalitiesofheadsizeandshape170102171028
/95/annormalities-of-head-size-and-shape-2-638.jpg?cb=1483377040
8. https://i.ytimg.com/vi/6Ii_v3t9hpU/maxresdefault.jpg accesat la data de
04.12.2019
9.
https://encryptedtbn0.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcTQDOFCMzMUH6mGpJ
AhCI-Rfn9nl1rroWt73n3RwqU_crpsfW7ogg&s
II. Componente
fundamentale ale
psihomotricității
AIRINEI EMILIA-ELENA
Concepte cheie
• Comportament
• Dezvoltare
• Organizare
• Control
Ce este psihomotricitatea?
„ Psihomotricitatea este o funție complexă ce integreză și conjugă

aspecte motrice și psihice, elemente ce vor influența comportamentul unei
persoane”. ( P. Arcan)
Direcțiile de dezvoltare a psihomotricității se manifestă în trei direcții:
 Relația cu sine
 Relația cu persoanele din anturaj
 Relația cu mediul înconjurător
Caracteristici
„Dezvoltarea psihomotricității la copil prezintă o serie de caracteristici care merită să
fie cunoscute pentru că ele stau la baza evaluării nivelului și calității dezvoltării copilului
la un moment dat. Aceste caracteristici sunt:
– Dezvoltarea psihomotricității înregistrează salturi calitative, pe baza unor acumulări
cantitative;
– Noile calități nu le desființează pe cele anterioare, ci le includ prin restructurări
succesive;
– Dezvoltarea psihomotricității se produce stadial, în etape distincte, cu caracteristici
proprii fiecărei vârste;
– Transformările din mediul psihomotricității sunt continue și imperceptibile la
intervale mici de timp;
– De multe ori, dezvoltarea psihomotrice este asincronă la nivelul diferitelor
procese și însușiri, unele având ritmuri proprii de dezvoltare în diverse etapă de
vârstă.” ( A. Gherghuț, 2013, pg 215-216)
Analizând psihomotricitatea din perspectiva formării sistemului de mișcări pe baza
cărora persoana să poată acționa în orice condiții, putem identifica următoarele
obiective:
GENERALE SPECIFICE
Obiective generale
• Cunoașterea și înțelegerea elementelor

constitutive ale psihomotricității;
• identificarea precoce a tulburărilor de
psihomotricitate pentru aplicarea programelor
de educare/reeducare timpurie în vederea
diminuării/eliminării efectelor neplăcute;
• creșterea potențialului psihomotrice prin
intermediul expresiei, comunicării și realizării
motrice.
A. Gherghuț,
2013,pagina 218
Obiective specifice
• dezvoltarea capacității de mișcare a

organismului și de adaptare la diferite solicitări
din mediul înconjurător;
• dezvoltarea kinesteziei și a percepției complexe
a mișcării;
• dezvoltarea priceperilor și deprinderilor motrice
de bază( mers, alergare, sărituri, echilibru,
tracțiuni..);
• dezvoltarea corespunzătoare a calităților
motrice( forță, viteză, rezistență, îndemânare)
A. Gherghuț, 2013,
pag. 218-219
Elementele structurale(componente)
ale psihomotricității sunt:
a) Conduite motrice de bază
b) Conduite neuromotorii
c) Conduite și structuri perceptiv-motrice

a)Conduite motrice de bază
a) Coordonarea oculo-motorie( facilitează controlul

și perfecționarea gesturilor)
b) Echilibru static și dinamic( aptitudinea de a
menține o poziție controlată)
c) Coordonarea dinamică generală(mișcarea
realizată în mod controlat ce se axează pe
îmbinarea factorilor motorii și senzoriali).
b)Conduitele neuromotrice
( sunt strâns legate de maturizarea sistemului nervos)
a) Tonusul muscular( reprezintă starea de contracție

ușoară a mușchilor striați în repaus)
b) Senzațiile proprioceptive
c) Conduitele perceptiv-
motrice
a) Schema corporală(este reprezentarea pe care fiecare individ o are
despre propriul corp in relație cu reperele spațiale, posturale și
temporale)
b) Lateralitatea( este legată de funcția dominată a unui emisfer cerebral,
funcție ce determină inegalitatea jumătăților dreaptă și stângă a
corpului)
c) Orientarea tempo-spațială( este o bază a existenței materiale în mișcare
deoarece orice fenomen, relație, se desfășoară în spațiu și timp)
Consecințele tulburărilor de psihomotricitate sunt dintre cele mai
diverse și cu efecte importante asupra evoluției și dezvoltării persoanei.
Astfel, în cazul tulburărilor de lateralitate, efectele contrarierii lateralității
pot fi:
• D.p.d.v. Fiziologic- enurezis, onicofagie, strabism,cecitate;
• D.p.d.v. Motrice-instabilitate motrice, ticuri, lipsă de îndemânare;
• D.p.d.v. Cognitiv- lentoare generală, dislexie, bâlbâială, scris în oglindă;
• D.p.d.v. Afectiv- emotivitate, timiditate, frică față de școală,
agresivitate..etc
A. Gherghuț, 2013, pagina 219

Tulburările de structurare spațial-temporală se manifestă
astfel:
• Ignorarea termenilor spațiali și temporali;
• Perceperea greșită a pozițiilor, duratelor, succesiunilor;
• Orientare greșită în timp și spațiu( dar cu perceperea corectă a spațiului și
timpului);
• Tulburări în memorarea spațiului și timpului;
• Incapacitatea de a înțelege reversibilitatea unor fenomene sau evenimente.
Instabilitatea psihomotorie caracteristică printr-un dezechilibru al personalității
consecutive unor dificultăți de inhibiție la nivel cortical are următoarele efecte:
– În plan intelectual = copilul are o gândire confuză, face dedicții pripite,nu

realizează comparații, atenția este lipsită de capacitatea de concentrare
– În plan motrice = agitație permanentă, nevoie excesivă de mișcare, de
schimbare a spațiului, dificultăți în reproducerea și coordonarea mișcărilor
– În plan afectiv = emotivitate exagerată,nevoia permanentă de opoziție
activă(atitudine irascibilă și bătăioasă) sau opoziție pasivă(nesupunere,
încăpățânare)
– În plan social = nevoia de evaziune, părăsirea domiciliului părinților, a școlii, a
locului de muncă.
Grupa tulburărilor de realizare
motrice cuprinde urmatoarele tipuri:
 Apraxia- reprezintă pierderea capacității de a executa gesturi, mișcări adaptate

la un scop fără ca acesta să fie consecința unei paralizii
 Dispraxia- se manifestă prin lipsa de îndrumare și control al mișcarilor cu
repercusiuni in actul grafic,lexic și de calcul
 Disgrafia motrice- se manifestă printr-un nivel scăzut de organizare a
motricității și a coordonării mișcărilor fine ale mâinii cu efecte directe asupra
actului grafic (neregularități în dimensionarea literelor și utilizarea spațiilor,
organizarea defectuoasă a paginii etc.)
A. Gherghuț, 2013, pagina 220

Cum identificăm un diagnostic precoce
in primele saptamâni după naștere?
– Absența reflexului Landau- din decubit ventral, copilul nu poate să

ridice capul și membrele inferioare
– Absența reflexului de „pregătire pentru săritură”, după vârsta de 9
luni
– Persistența reflexului Moro, după vârsta de 6 luni
– Persistența reflexului „mersul automat”, după vârsta de 10 luni
Etapizarea stadiilor
semnificative de dezvoltare
 Între 0 și 3 luni = stadiul mișcărilor neorganizate;
 Între 4 și 6 luni = stadiul mișcărilor necoordonate;
 Între 7 și 10 luni= stadiul de debut al coordonării;
 Între 10 și 24 luni= stadiul coordonării parțiale;
 Între 3 și 5 ani= stadiul controlului complet al corpului;
 După 6 ani= stadiul maturizării capacităților motorii și
psihomotorii.
Bibliografie
1. A. Gherghuț, 2013, „Sinteze de psihopedagogie specială”, editura Polirom, Iași
2. https://www.academia.edu/18350682/Psihomotricitatea (accesat la data de
2.12.2019)
3. https://viatacuautism.wordpress.com/2016/09/30/psihomotricitatea-ce-reprezinta
-ea-si-ce-rol-joaca-in-dezvoltarea-copilului/
(accesat la data de 2.12.2019)
4. http://www.referatele.com/psihologie/Componentele-psihomotricitatii952.php
5. http://maalkineto.blogspot.com/2017/05/componentele-de-baza-ale.html
6. http://www.studentoffice.ro/poze/12940_2_Demo.pdf (accesat la data de
Recuperare,
compensare,
protezare
bionică
Hrițcu Geanina-Iuliana
Concepte cheie
Recuperare;
Terapii;
Compensare;
Proteză bionică.
Recuperare
Recuperarea este forma de intervenție care urmărește

normalizarea unei stări/funcții deficitare, refacerea
capacităților funcționale ale individului, afectate în urma
unor factori etiologici specifici, care au determinat apariția
unei deficiențe sau tulburări.
Terapii
1. Terapii bazate pe stimulare-urmăresc antrenarea controlului

motor în conformitate cu parametrii dezvoltării neuromotorii,
respectiv:
– Mobilitatea;
– Stabilitatea;
– Mobilitatea controlată;
– Abilitatea.
Terapii
Tehnicile de stimulare pot fi:

– Proprioceptive (întindere rapidă, întindere prelungită, vibrația,
presiunea pe tendon etc.)
– Exteroceptive (atingerea ușoară, periajul, crioterapia, atingerea
continuă, căldura neutră etc.)
– Vestibulare sau senzoriale (balansări lente repetate, rostogoliri,
rotații libere etc.)
Terapii
2. Terapii bazate pe inhibiție-urmăresc antrenarea engramelor

motorii la nivel central, coordonarea și precizia mișcărilor,
îmbunătățirea vitezei și cursivității acestora prin intermediul
activităților și exercițiilor destinate influențării proceselor de inhibiție
a neuronilor motori care nu sunt implicați direct în efectuarea mișcării
Terapii
3. Terapii bazate pe facilitare-urmăresc reducerea spasticității

musculaturii, corectarea posturii și a mobilității segmentelor corpului
prin exerciții și procedee specifice
Terapii
4. Facilitarea neuromusculară proprioceptivă-prin tehnici care

intervin asupra grupelor musculare antagoniste și tehnici care
determină relaxarea
Terapii
5. Terapii ocupaționale-includ activități practice și recreative care

să dezvolte forța și rezistența musculară, activități de muncă și
sportive care să permită dezvoltarea mobilității și activității diverse
care să asigure un echilibru și un confort psihic constant
Compensare
Compensarea este un proces complex de reechilibrare a

funcționării organismului, în scopul adaptării la solicitările mediului,
în baza legii unității și interacțiunii părților componente ale unui
sistem.
Dezvoltarea laturii intelectuale
De cele mai multe ori, în spatele deficienței se ascunde o minte

ageră și limpede, aceste persoane având un nivel de dezvoltare
intelectuală înalt, uneori depâșindu-i în acest sens pe cei care nu
suferă de nicio dizabilitate fizică.
Dezvoltarea laturii artistice
Persoana care prezintă deficiențe fizice își dezvoltă latura

creativă, compensând astfel printr-o serie de aptitudini și talente.
Protezare bionică
Protezele bionice la nivelul membrelor sunt proteze artificiale

„deștepte” ce înlocuiesc un membru lipsă (mână, picior), acționate
total sau parțial, electric sau mecanic, cu scopul de a reda funcțiile
fiziologice/normale ale membrului respectiv, fiind adaptată mediului,
stilului de mers și vitezei persoanei.
Proteza bionică de antebraț
Protezele bionice sunt controlate miolitic, putând astfel să execute

cele mai delicate mișcări. Acestea funcționează cu ajutorul a doi
electrozi atașați la nivelul pielii, care culeg și interpretează semnalele
electrice create prin contracția fibrelor musculare la nivelul
antebrațului.
Proteza bionică de antebraț
Când persoana își încordează mușchii rămași în antebrațul amputat se transmite un

semnal protezei, pe care aceasta îl transformă în impulsuri electrice. Acestea, la rândul
lor, pun în mișcare 5 motorașe, iar degetele digitale sunt în mișcare.
Proteza bionică de braț
Aceasta este controlată cu ajutorul minții,

nervii cotului fiind conectați cu mușchii pieptului.
Întregul proces este pus în mișcare atunci când
subiectul se gândește să își miște mușchii pieptului,
aceste semnale sunt preluate de nervii care erau
înainte conectați brațului și interpretate pe un
computer, care transmite informații protezei.
Proteza bionică de membru
inferior
Aceasta funcționează pe același

principiu cu cele pentru mână, pe baza
microprocesorului. Noua tehnologie
asigură o mai bună stabilitate și sporirea
mobilității, dar și îmbunătățiri ale abilității
de a trece peste obstacole, de a urca scări și
de a merge cu spatele.
Bibliografie
– Gherguț A., 2013, Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și

examene de obținere a gradelor didactice, ediția a III-a, Editura Polirom, Iași
– https://www.roche.ro/ro/divizia-de-farmaceutice/arii-terapeutice/Hematologie/H
emofilia.html
accesat pe data de 6.12.2019
– http://www.sfatulmedicului.ro/Tulburari-de-coagulare/hemofilia-boala-christmas
_908
accesat pe data de 6.12.2019
– https://bazovo.ru/ro/metody-diagnostiki/diagnostika-gemofilii-u-detei-kak-nasled
uetsya-gemofiliya-i/
– http://www.jurnal-social.ro/noua-bionica-permite-oamenilor-sa-alerge-sa-se-cate
re-si-sa-danseze/
Bibliografie
– https://www.criminalistic.ro/particularitati-ale-ascultarii-persoanelor-cu-deficie
nte-fizice/
– https://www.slideshare.net/IrinaNitescu/protezele-bionice accesat la data de
2.12.2019
– https://www.scribd.com/doc/220521271/Deficien%C5%A3ele-Fizice-Si-Psihom
otorii
Spina bifidă
Descriere
Spina bifidă (din Latină:"spina bifida") este un defect

congenital al coloanei vertebrale care constă în lipsa
sudurii complete a arcului vertebral care determină
dezvoltarea incompletă a tubului neural din zona
lombară sau sacrală.
 este cea mai comună afecțiune dintr-un grup de
defecte de naștere ce sunt cunoscute și sub numele
de defecte de tub neural, care afectează sistemul
nervos central (creierul și maduva spinării).
Clasificare
Termenul este generic pentru mai multe

afecțiuni cu gravitate deosebite între ele
după cum urmează:
 spină bifidă ocultă (ascunsă)- este cea

mai ușoară formă
 spină bifidă manifestă:
 meningocel
 mielomeningocel
Clasificare
1. Spină bifidă ocultă
Ocultă înseamnă ascunsă, adică defectul nu este vizibil sau este fară simptome.
 partea exterioară a unora dintre vertebre nu este complet închisă; distanța în
vertebre este atât de mică încât măduva spinarii nu iese în afară.
 majoritatea copiilor cu acest tip de defect nu au niciodată probleme de
sănatate, iar maduva spinării este adesea neafectată.
 este rareori legată de complicații sau simptome, ci este de obicei descoperită
accidental, atunci când persoana face o radiografie sau un RMN din alt motiv.
2. Spină bifidă manifestă
a) Meningocelul
 în forma sa cea mai rară, un chist sau un sac plin cu lichid iese printr-o porţiune
deschisă de la nivelul coloanei vertebrale. Sacul conţine membranele care
protejează măduva spinării nu şi nervii spinali. Chistul trebuie înlăturat
chirurgical iar dezvoltarea ulterioară este, de obicei, normală;
 persoanele cu meningocel nu sunt predispuse la probleme de sanatate pe
termen lung;
 Simptomele pot fi paralizie partiala sau deloc;
 chisturi pot fi uneori eliminate prin interventie chirurgicala, permitand copilului
sa se dezvolte normal.
2. Spină bifidă manifestă
b) Mielomeningocel
 este cea mai severă formă de spina bifida;

 majoritatea copiilor care se nasc cu acest tip de spina bifida au de asemenea
hidrocefalie, o acumulare de fluid în și în jurul creierului;
 din cauza dezvoltării anormale și deteriorării măduvei spinării, un copil cu
mielomeningocel are de obicei o paralizie.
Tratament
 În prezent, nu există niciun tratament pentru înlăturarea completă a spinei

bifidă, dar există câteva opțiuni pentru a diminua gravitatea simptomelor. Cu
toate acestea, în majoritatea cazurilor, chirurgia va fi necesară pentru a ușura
problemele asociate cu spina bifidă.
 Meningocelul si mielomeningocelul, cele doua forme mai severe ale spinei
bifide, vor necesita intervenții chirurgicale pentru a proteja pacientul de daune
suplimentare.
Speranță de viată
 Statisticile Ministerului Sănătăţii Publice (MSP) arată că în România se nasc, anual,

aproximativ 600 de copii bolnavi de spina bifida şi/sau hidrocefalie, singura şansă de
supravieţuire şi de ameliorare a stării de sănătate fiind reprezentată de intervenţia
chirurgicală pentru refacerea circuitelor anatomice normale folosindu-se un dispozitiv
medical de drenaj
 Aproximativ 1.500 până la 2.000 de copii din 4 milioane de copii născuți în S.U.A. în
fiecare an au spina bifidă, potivit site-ului medical www.webmd.com. Datorită progreselor
în medicină, 90% dintre copiii care au acest defect supraviețuiesc și ajung adulți
 Dacă repararea defectului se face înainte de săptămâna 26 de sarcină, complicațiile
serioase invalidante pot fi prevenite sau reduse
Hemofilia
Hrițcu Geanina-Iuliana
Descriere
Hemofilia este o boala ereditara, cauzata de o anomalie genetica si caracterizata

de lipsa sau deficitul unui factor de coagulare din sange ce impiedica oprirea
hemoragiilor. Atat barbatii cat si femeile pot fi purtatori ai unei gene anormale,
transmitand boala, dar aceasta nu se manifesta in majoritatea cazurilor decat la copiii
de sex masculin.
Clasificare
 Hemofilia A  Hemofilia B
– caracterizată de un deficit de factor VIII; – numită și „boala Christmas”;
– cunoscută și sub numele de „hemofilie – se întalnește în cazul a 15-20% dintre hemofiliaci;
clasică”; – este caracterizată de un deficit de factor de
– este cel mai des întâlnită. coagulare IX..
Speranța de viață
Dacă in anii 1900, speranța de viață pentru cei diagnosticați cu hemofilie

era de 13 ani, în prezent, speranța de viață a persoanelor diagnosticate variază,
ridicându-se până la 60 de ani. Literatura de specialitate stabilește că speranța
medie de viață în cazul persoanelor cu forme severe de hemofilie care au un acces
adecvat la tratament poate fi cu până la 15 ani mai redusă față de populația
generală.
Tratament
Hemofilia se tratatează, în principiu, prin înlocuirea factorilor coagulării

anormali pentru a preveni pierderile severe de sânge și complicațiile sângerării.
Pricipalul tratament pentru hemofilie este terapia de înlocuire cu factor VIII,
care poate fi recombinat sau derivat din plasmă. O provocare majoră pentru
tratamentul hemofiliei este dezvoltarea de catre organism a unor inhibitori,
anticorpi produși de către sistemul imunitar, ce atacă factorul VIII, care este
recunoscut ca „strain” de către organism.
Osteogeneza
imperfecta
Descriere
Osteogeneza imperfecta („os imperfect format') sau boala oaselor fragile
este o boală genetică,rară, a ţesutului conjunctiv, în care există o mutaţie a genei
ce codifică colagenul de tip I.
După cum indică şi numele ei, caracteristica bolii este fragilitatea osoasă: oasele se
rup uşor şi se pot produce fracturi chiar şi în urma unor traume minore, de la vârste
foarte mici.
Această boală afectează în mod identic toate rasele, vârstele şi sexele.
Manifestările sale depind de tipul bolii şi pot apărea din adolescenţă, în formele mai
uşoare, sau chiar din faza intrauterină, în fomele severe.
Diagnosticul se stabileşte pe bază de analize genetice ale fătului şi părinţilor,
ecografii în timpul sarcinii, radiografii, analiza colagenului și analiza densităţii osoase.
Cauze
– este o afecţiune moştenită
– transmiterea este, de cele mai multe ori, dominantă (de
la părinte la copil)
– poate implica o nouă mutaţie dominantă (care se
transmite la toţi des
– cendenţii, nu doar de la părinte la copil)
– există şi posibilitatea de mosaicism (combinaţie cu alt tip
de celule)
Simptome
– sclere (albul ochilor) albastre
– faţă triunghiulară
– macrocefalie (cap foarte mare, în raport cu corpul)
– dentiţie defectuoasă
– torace în formă de butoi (în mod normal, toracele este uşor conic; în cazul acesta, se lărgeşte
la bază)
– scolioză (deformare a coloanei vertebrale din naştere)
– deformări ale membrelor
– laxitate articulară (mobilitate crescută la nivelul articulaţiilor)
– retard al creşterii
– constipaţie şi transpiraţii excesive.
Tipuri ale osteogenezei:
Tipul I
– forma moderată
– pacienţii nu prezintă deformări ale oaselor lungi (femur, tibie,
humerus)
– sclerele pot fi albe sau albastre
– dentiţia este defectuoasă
– numărul de fracturi din timpul vieţii: între 1-60 (chiar şi mai multe)
– înălţimea este normală
– toleranţă crescută la durere – de aceea unele fracturi sunt
depistate târziu, abia cu ocazia altor investigaţii
Tipul II
– forma extrem de severă
– de multe ori letală
– sclera (albul ochiului) poate fi albastră
– nas mic, micrognatia (falca de jos este mică sau apare
aspectul de faţă triunghiulară)
– încă din viaţa intrauterină, toţi pacienţii prezintă fracturi
ce implică, de obicei, craniul, oasele lungi şi vertebrele
– oasele lungi sunt sever deformate
Tipul III
– forma severă
– apar hiperlaxitate articulară
– scăderea rezistenţei musculare
– deformări ale craniului
– deformările oaselor membrelor superioare afectează
mobilitatea şi funcţiile acestora
– dentiţia este defectuoasă
– sclera (partea albă a ochiului) are culori variate
Tipul IV
– osteogeneză imperfectă nedefinită se împarte în două
subtipuri, în funcţie de prezenţa dentigenesis-ului
imperfecta (dentiţiei defectuoase)
– • tipul IVa – dentiţie defectuoasă prezentă
– • tipul IVb – dentiţie defectuoasă absentă
– fracturile încep să se producă, în cele mai multe cazuri, în
timpul copilăriei, dar pot apărea şi intrauterin oasele
lungi sunt, de cele mai multe ori, curbe
Tratament clasic pentru
osteogeneza imperfecta
– fiind o boală genetică, nu are un tratament curativ (care vindecă);
tratamentul este, aşadar, unul simptomatic (se tratează simptomele,
pentru a le ameliora); el încearcă, totodată, să limiteze progresia bolii
şi apariţia complicaţiilor
– bifosfonaţii administraţi în osteoporoză se administrează şi în cazurile
de osteogeneză imperfectă, cu aceleaşi scopuri (cresc densitatea
osoasă şi scad riscul de fracturi). Medicamentul cu cele mai bune
rezultate este Pamidronatul
– aport adecvat de vitaminele C şi D
– dietă corespunzătoare
– exerciţii de creştere a rezistenţei musculare
– intervenţie chirurgicală (pentru reducerea malformaţiei şi ameliorarea mersului)
– transplant de măduvă
Speranta de viata
Speranta de viata pentru toti pacientii in afara de cei cu
tipul III este scurtata. Tipul II este fatala in prenatal.
Deformarile toracice progresive sunt asociate cu pneumonii
recurente care limiteaza speranta de viata a pacientului.
Morbiditatea si mortalitatea asociate cu osteogenesis
imperfecta variaza larg in functie de genotip. Variabilitatea
depinde si de mutatiile suferite.

Presentation1 Autosaved 1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Presentation1 Autosaved 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași

• Specializare: Pedagogia învățământului Proiect realizat de:

Deficienţele fizice sunt definite ca abateri de la normalitate, în forma şi funcţiile fizice

Deficiențele fizice se caracterizează prin:

 încetinire în creștere sau printr-o creștere excesivă;

 tulburare a dezvoltării sau dezvoltare disproporționată;

 alte defecte de structură, urmate sau precedate de tulburări funcționale.

1. Factori favorizanți (predispozanți)

 pot fi transmiși ereditar

o condițiile inadecvate de igienă și viață;

o dormitul în paturi prea moi sau tari si incommode;

o lipsa unei educații raționale și un regim defectuos de viață;

o lipsa de supraveghere și de control din partea părinților și a educatorilor;

o intervențiile chirurgicale dificile etc.

factori care acționează factori care actionează factori care

Clasificarea deficiențelor fizice nu este deloc o sarcină ușoară, un criteriu unic de

2. Tulburări ale procesului de creștere

4. Deficiențe osteoarticulare și musculare deficiențe preponderent neurologice

5. Deficințe preponderent neurologice

I. Din punct de vedere al prognosticului (evoluției) deficienței fizice:

Deficiențele de grad mediu, în care sunt înglobate defectele

Deficiențele accentuate, care constau în modificari

III. Din punct de vedere al localizării și al efectelor deficienței:

Emil Verza clasifică deficiențele morfologice globale în:

Deficienţele şi deformările care nu afectează mişcările corpului și sunt incluse în categoria

A doua mare categorie de deficiențe fizice este reprezentată de deficiențele

1. Bratu, M. , Verza, E. , Verza, F.E., 2011, Tratat de psihopedagogie specială,

1. https://cabinet-kinetoterapie.ro/wp-content/uploads/2019/01/picior-plat.jpg accesat la data de

„ Psihomotricitatea este o funție complexă ce integreză și conjugă

• Cunoașterea și înțelegerea elementelor

• dezvoltarea capacității de mișcare a

a) Conduite motrice de bază

c) Conduite și structuri perceptiv-motrice

a) Coordonarea oculo-motorie( facilitează controlul

a) Tonusul muscular( reprezintă starea de contracție

A. Gherghuț, 2013, pagina 219

– În plan intelectual = copilul are o gândire confuză, face dedicții pripite,nu

 Apraxia- reprezintă pierderea capacității de a executa gesturi, mișcări adaptate

A. Gherghuț, 2013, pagina 220

– Absența reflexului Landau- din decubit ventral, copilul nu poate să

Recuperarea este forma de intervenție care urmărește

1. Terapii bazate pe stimulare-urmăresc antrenarea controlului

Tehnicile de stimulare pot fi:

2. Terapii bazate pe inhibiție-urmăresc antrenarea engramelor

3. Terapii bazate pe facilitare-urmăresc reducerea spasticității

4. Facilitarea neuromusculară proprioceptivă-prin tehnici care

5. Terapii ocupaționale-includ activități practice și recreative care

Compensarea este un proces complex de reechilibrare a

De cele mai multe ori, în spatele deficienței se ascunde o minte

Persoana care prezintă deficiențe fizice își dezvoltă latura

Protezele bionice la nivelul membrelor sunt proteze artificiale

Protezele bionice sunt controlate miolitic, putând astfel să execute

Când persoana își încordează mușchii rămași în antebrațul amputat se transmite un

Aceasta este controlată cu ajutorul minții,

Aceasta funcționează pe același

– Gherguț A., 2013, Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și

Spina bifidă (din Latină:"spina bifida") este un defect

Termenul este generic pentru mai multe

 spină bifidă ocultă (ascunsă)- este cea

 este cea mai severă formă de spina bifida;

 În prezent, nu există niciun tratament pentru înlăturarea completă a spinei

 Statisticile Ministerului Sănătăţii Publice (MSP) arată că în România se nasc, anual,