Centrul de Resurse Sindrom Down

Asociaţia Caritas Bucureşti

DEZVOLTAREA COGNITIVĂ, MOTORIE ŞI

SOCIALĂ A COPIILOR CU SINDROM DOWN (0 - 6 ANI)

Irina-Alexandra Smaranda,
Psihopedagog
Prelucrare după CUNNINGHAM C.,
Down’s syndrome:An introduction for parents,
Londra, Ed. Souvenir Press (E & A) Ltd., 1982.

Din păcate, sindromul Down este adesea asociat de mulţi specialişti cu etichete de genul
„handicap sever”, „ineducabil”, „Coeficient de Inteligenţă scăzut”. Acest fapt le poate astfel
influenţa aşteptările şi de asemenea observaţiile, ceea ce este total inacceptabil, de vreme ce
sindromul Down presupune o varietate de capacităţi şi abilităţi incontestabile. Chiar noţiunea de
Coeficient de Inteligenţă poate reprezenta o etichetă, oamenii adesea asociind eticheta de „C.I.
scăzut” cu capacităţi reduse în toate ariile.
Toţi copiii au ritmuri diferite de dezvoltare, sunt perioade când se dezvoltă rapid şi perioade
când dezvoltarea stagnează pentru o vreme. Dezvoltarea depinde şi de experienţele timpurii ale
copilului. Dacă mediul în care creşte nu este suficient de stimulativ şi nu oferă suficiente oportunităţi
de explorare atunci nici dezvoltarea nu va fi „normală” sau conformă cu aşteptările noastre.
Dezvoltarea şi creşterea generală a copilului cu sindrom Down este influenţată de cei trei
factori majori, care intervin în dezvoltarea fiecărui copil:
• Ereditatea - ce presupune planul purtat de codul genetic.
• Mediul - care include dieta, starea de sănătate generală, oportunităţile şi experienţele etc.
• Educaţia - ce se referă la intervenţia în toate ariile de dezvoltare: fizică, senzorială,
cognitivă ş.a.m.d.
Până la sfârşitul primului an de viaţă copilul cu sindrom Down va putea să stea în şezut cu
un echilibru destul de bun, să se ridice şi să se joace cu jucăriile. Majoritatea pot să se rostogolească.
Sunt capabili să folosească linguriţa, să mănânce singuri un biscuite şi să bea lichide dintr-o cană,
chiar dacă o bună parte din conţinut o varsă. Pot să se întindă şi să apuce jucării agăţate sau să apuce
obiecte mici, cum ar fi stafidele, deşi apucarea în pensă nu este încă achiziţionată. Obiectele sau
jucăriile le pot ţine în mână, le pot ciocni şi le pot transfera dintr-o mână în alta. Mai ales dacă
jucăriile scot zgomote, le vor analiza vizual şi vor încerca să producă sunetul din nou şi să-l asculte
pentru mult timp.Vor începe să râdă şi să chicotească spontan. Vor savura jocurile de genul „cucu-
bau” sau cele care presupun bătutul din palme şi vor gânguri în timpul acestor jocuri, deşi nu la fel
de mult ca ceilalţi copii. Vor asculta şi vor recunoaşte vocile familiare, ruşinându-se la întâlnirea
privirii cu persoane străine.
Până la sfârşitul celui de-al doilea an se vor putea ridica singuri în picioare, vor putea să stea
în picioare şi să facă singuri câţiva paşi. Majoritatea lor se vor putea târî – deşi mulţi copii cu
sindrom Down sar peste această perioadă şi învaţă să meargă mai întâi. Vor folosi „ma-ma”/„ta-ta”
cu semnificaţie. Vor încerca să-şi exprime nevoile şi dorinţele prin gângurit şi gesturi. Vor putea
urma instrucţiuni simple şi vor imita cuvinte. Vor fi dornici să participe la „conversaţii” cu alţi
oameni, ascultând şi gângurind.Vor folosi singuri o cană şi vor încerca să se hrănească singuri cu
lingura. Vor încerca să ajute la îmbrăcat şi dezbrăcat – băgând picioarele în pataloni sau întinzând
mâinile pentru a scoate jerseul. Vor pune şi vor scoate obiecte din căni/cutii; vor mâzgăli cu un
creion pe o foaie, şi vor urmări cu plăcere pozele din cărţi, întorcând singuri paginile. Vor putea să
împingă sau să răstogolească o minge, vor putea să se joace cu jocuri de tipul incastrelor. Vor fi
interesaţi de cutiuţe care au uşiţe, le va face plăcere să deschidă sertare şi să golească poşete sau
genţi. Şi desigur vor imita foarte mult ceea ce fac adulţii şi copiii din jurul lor.
Pe măsură ce copilul creşte şi varietatea achiziţiilor se măreşte şi este dificil să se prevadă
ceea ce va învăţa să facă în continuare. În jurul vârstei de trei ani, vor putea să alerge, să tragă o
jucărie după ei, să meargă cu spatele, să urce şi să coboare scările, adesea cu ajutor. Vor putea să se
urce şi să stea pe scaun. Vor putea să arunce o minge şi vor încerca să o lovească cu piciorul. De
obicei reuşesc să se hrănească singuri. Majoritatea vor avea control sfincterian şi se vor păstra uscaţi
pe timpul zilei. Vor fi capabili să îmbrace şi să dezbrace anumite haine cu un anumit grad de suport.
Vor rezolva puzzel-uri simple, vor trage linii pe foaie, vor potrivi imagini simple şi vor savura
jocurile de tip domino, deşi nu sunt prea preocupaţi de reguli. Vor avea cărţi preferate şi vor
recunoaşte pozele în cărţile de poveşti. Vor începe să înţeleagă instrucţiuni simple cum ar fi: „du-te
şi adu-mi ursuleţul”. Se vor angaja în scurte secvenţe de joacă, cum ar fi să ducă ursuleţul la culcare
sau să-l hrănească. Secvenţele de joc sunt relativ scurte în comparaţie cu cele ale copiilor obişnuiţi şi
nu se prelungesc decât dacă sunt asistaţi de un alt copil sau un adult.Cea mai semnificativă variaţie
în comparaţie cu norma va fi în domeniul limbajului. Unii copii cu sindrom Down vor înţelege
multe cuvinte şi instrucţiuni, iar foarte puţini vor folosi un limbaj extensiv.
În jurul vârstei de patru ani vor putea cere să meargă la toaletă sau să indice că vor să
folosească toaleta. Aproape jumătate dintre ei se pot păstra uscaţi pe parcursul zilei sau chiar şi al
nopţii. Majoritatea vor fi capabili să se hrănească singuri, deşi cu destul de multă mizerie în jur. Vor
putea să se spele pe dinţi, să se spele pe mâini şi pe faţă, să se usuce singuri, să se îmbrace şi
dezbrace singuri cu articolele mai uşor de folosit – toate acestea cu diferite grade de succes. Mulţi
vor avea un puternic simţ al independenţei şi vor cere să fie lăsaţi să rezolve singuri anumite lucruri.
Se vor angaja în jocuri cu alţi adulţi sau copii şi adesea vor căuta compania lor. Jocul imaginativ
există, deşi nu poate fi comparat în varietate şi spontaneitate cu cel al copiilor obişnuiţi. Vor dori să
exploreze şi să experimenteze. Cu toate aceastea datorită faptului că nu sunt capabili să dezvolte un
joc fără ajutorul altei persoane, vor renunţa destul de repede şi vor cere adesea schimbarea
activităţilor. Copiii cu sindrom Down au însă capacităţi foarte bune de imitare şi dacă sunt în
compania altor copii se pot implica în jocuri destul de complexe prin imitare.
În jurul vârstei de patru – cinci ani se va dezvolta şi limbajul. Vocabularul se va îmbogăţi şi
vor putea lega două sau chiar trei cuvinte pentru a alcătui propoziţii scurte. Articulaţia va fi destul de
slab dezvoltată, şi deci copilul poate deveni frustrat, în încercarea de a se face înţeles. Cu toate
acestea mulţi copii cu sindrom Down, chiar dacă beneficiază de o intervenţie logopedică, pot avea
mari dificultăţi de comprehensiune, dar mai ales de exprimare verbală. De aceea întrebări deschise
de genul „ce faci dacă te tai la deget?” pot fi foarte dificil de rezolvat. Mulţi îşi pot exprima dorinţele
simple prin cuvinte şi gesturi, însă nu vor fi capabili să reproducă o poveste simplă sau să descrie ce
se întâmplă în poză. Când limbajul începe să se dezvolte, mulţi copii vor ieşi din „nişă” şi va fi uşor
de comunicat cu ei. Acum pot spune „Nu”, „Vreau să ...”etc. Totuşi dorinţa de independenţă nu se
întâlneşte la toţi, şi de aceea trebuie încurajată. Vor începe să copieze cercuri şi să facă desene
simple. Pot învăţa reguli şi să-şi aştepte rândul, şi astfel pot participa la jocuri mai complexe, de
grup. Pot merge cu tricicleta sau cu maşinuţele cu roţi, şi dacă au posibilitatea, unii pot învăţa chiar
să înoate.
La vârsta de cinci-şase ani diferenţele individuale încep să fie din ce în ce mai mari, astfel
încât este imposibil de a realiza un „profil”, de a preciza ce poate şi ce nu poate să facă un copil cu
sindrom Down la această vârstă. Este posibil ca unii să poată învăţa abilităţi de bază pentru citirea
eficientă, dar nu sunt la fel de capabili ca ceilalţi copii să conceptualizeze, să abstracţioneze
segmente de informaţie să caute relaţiile dintre segmentele informaţionale sau să reformuleze ori să
sintetizeze noi idei şi concepte.
Majoritatea copiilor cu sindrom Down sunt încadraţi în categoria deficienţei mintale uşoare
la vârsta de 5-6 ani, estimările variază între 45-60%. Pentru cei mai mulţi cel mai dificil de
achiziţionat şi de dezvoltat va fi limbajul. Mai puţin de jumătate dintre ei se vor încadra în categoria
deficienţei mintale moderate sau severe. În jur de 20-25% reprezintă deficienţa mintală moderată,
15-20% deficienţa mintală severă, iar 5% deficienţa mintală profundă.
Este important de reţinut faptul că aceste puncte de repere sunt doar o simplă descriere a
mediilor şi nu indică individualitatea fiecărui copil. Un copil care achiziţionează o nouă abilitate mai
târziu decât media, poate achitziţiona o altă abilitate, din alt domeniu mai devreme decât copiii
obişnuiţi. Aceste repere reprezintă un simplu ghid general.
Toţi copiii cu sindrom Down pot continua să se dezvolte până la adolescenţa târzie sau chiar
începutul vârstei adulte, şi vor continua să dobândească noi abilităţi şi cunoştinţe pentru tot restul
2
vieţii. Dezvoltarea este marcată de perioade de progres minim şi perioade de progres rapid. Dacă
beneficiază de îngrijire medicală corespunzătoare, de intervenţie timpurie şi de un mediu ambiant
securizant, majoritatea acestor copii se vor încadra în categoria deficienţei mintale moderate sau
chiar uşoare. Din totdeauna au existat persoane cu sindrom Down care au dat dovadă de calităţi şi
capacităţi excepţionale. Fie că au scris cărţi în diferite domenii, fie că au jucat în filme, fie că au
câştigat competiţii de artă sau că au obţinut trofee în competiţiile de dansuri.