Introducere în psihopedagogie specială

Proiect workshop - Sindromul Down

NUME STUDENȚI: Panduru Valentin

State Luiza Adriana

Vasile Alexandra-Ioana

ANUL III, SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

 Aspecte definitorii
Sindromul a existat de la începutul omenirii, dar a fost descris stiinţific în literatura de
specialitate, abia în 1866 de către medicul englez John Langdon Down,denumindu-l idioţenie
mongoloidă sau mongolonism, în urma observaţiilor realizate în instituţii de boli mentale,
referindu-se la asemănările superficiale existente între aceste persoane şi rasa asiatică. Termenul
este eronat, deoarece toţi copiii afectaţi de acest sindrom, inclusiv cel din populaţiile asiatice,
prezintă aceleaşi aspecte fenotipice,în concluzie aceleaşi caracteristici observabile şi
cuantificabile controlate de o genă. Se generalizează în present denumirea sindromului Down sau
trisomia 21. În anul 1959, Lejeune a descoperit originea sindromului că datorându-se prezenței
unui cromozom suplimentar 21, liber sau translocat pe cromozomul D sau G. ( Dăbală, 2012)
            Trisomia 21 sau sindromul Down are o incidență de la 1 la 600 până la 1 la 700 de nou-
născuți, fiind cea mai frecventă și mai importantă cauza a retardarii mentale, ceea ce explică
procentul de aproximativ 10% a indivizilor Down instituționalizați. Riscul nașterii unui copil cu
sindromul Down crește exponențial cu vârstă mamei. (Dăbală, 2012)
Sindromul Down este o afecţiune cromozomială caracterizată prin prezenţa unei copii
suplimentare a materialului genetic pe cromozomul 21, fi e în întregime (trisomia 21), fi e
parţială – din cauza unei translocaţii. Acest sindrom prezintă o multitudine de complicaţii clinice
(cardiace, neurologice, endo crine, hematologice, gastrointestinale, respiratorii, oftalmologice,
orodentare) care determină afectarea dezvoltării generale. (Trîmbiţaş, Dragomirescu, Rădulescu,
Ionescu, 2015)

 
            Simptomatologia sindromului Down
Majoritatea copiilor cu sindrom Down au câteva din următoarele trăsături fizice:
 Statură mică: copilul are de obicei un ritm de creştere mai lent, iar la vârstă adultă, înălţimea
esta mai mică decât media,
 Craniul copiilor cu Sindrom Down este mic, oasele fontanele se închid cu întârziere,
 Tonus muscular scăzut (hipotonie): un copil poate avea mai puţînă forţă musculară decât alţi
copii de aceiaşi varstă, aceştia pot avea dificultăţi în coordonarea mişcărilor corpului şi în
mers, obstacole în ceea ce priveşte realizarea unor mişcări fine (trasarea formei literelor,
încheierea /descheierea nasturilor, decupaje, asamblarea unor obiecte); tonusul scăzut al
 musculaturii abdominale determină, de asemenea, protruzia stomacului; în mod normal, la
copil musculatura gastrică se tonifiază progresiv pană în jurul vârstei de 2 ani,
 Gât scurt, gros cu ţesut adipos şi piele în exces: de obicei, această trăsătură devine mai puţîn
evidentă pe măsură ce copilul creşte,
 Membrele superioare şi cele inferioare sunt scurte şi contribuie la aspectul hipertrofic al
staturii. Mâna are degete scurte, cel mare aşezat mult mai jos decât în mod obişnuit, iar cel
mic mult curbat spre interior.
Trăsături faciale
Aspectul facial este unul distinct, cu dinți mici, oase nazale subdezvoltate, ochi mici, rotunzi
bombati sau oblici, cu un pliu de piele în apropiere de podul nasului.(Dewey, 2013)

Alte afecţiuni asociate

Copilul poate prezenta şi alte afecţiuni asociate sindromului Down, cum ar fi:
 Nivelul de inteligenţă este sub normal. In cadrul proceselor cognitive, principalele
dificultăţi sunt cauzate de caracterul inconstant al stilului de invăţare şi specificul
procesării informaţiei. In comparaţie cu un copil normal, copilul cu sindrom Down
necesită mai mult timp pentru a procesa informaţia, trebuie să privească timp mai
indelungat obiectele pentru a le recunoaşte.
 Adesea copiii cu sindrom Down au dificultăţi in menţinerea concentrării atenţiei sau in
diferenţierea anumitor stimuli mai mult sau mai puţin asemănători intre ei, atenţia lor
poate fi menţinută atata timp cat aceştia pot face faţă sarcinilor primite.
 Dezvoltarea limbajului rămane in urma altor arii de dezvoltare, in special in urma
dezvoltării cognitive, iar in cea mai mare parte a cazurilor limbajul expresiv este mai
intarziat decat cel impresiv, avand consecinţe asupra comunicării cu cei din jur. S-a
dovedit practic faptul că in cele mai multe situaţii, copilul trisomic preferă limbajul
nonverbal in rezolvarea unor sarcini, şi mai puţin sarcinile in care i se cere să verbalizeze
răspunsul, cu alte cuvinte, vorbirea nu reflectă obiectiv nivelul lor de inţelegere, iar
potenţialul lor intelectual şi aptitudinal poate fii subestimat din cauza dificultăţilor pe care
le intampină in organizarea şi oferirea unor răspunsuri verbale, chiar şi atunci cand
inţeleg bine sensul intrebărilor şi soluţiile unor sarcini de lucru.
Copiii învaţă într-o varietate de moduri: prin joacă şi joc susţinut, prin experienţele zilnice în
viaţa de zi cu zi, prin jocuri de modelare şi construcţie în timpul jocului şi al activităţilor zilnice,
prin învăţarea structurată planificată, atunci când sarcinile sunt realizate prin paşi mici, modelate
şi exersate este nevoie de exersare pentru a fi siguri că o abilitate este dobândită, exersarea duce
la consolidarea abilităţilor şi utilizarea flexibilă a acestora în situaţii noi, exersarea duce la
automatizarea abilităţilor, astfel încât ele devin uşor accesibile ca parte a unor sarcini mai
complete. Părinţii îşi pot ajuta copiii să înveţe începând prin jocuri spontane, jocuri planificate şi
apoi învăţare structurată. (Creţu, Mara, Mara, Andrei, Bologa, 2010)

1. Jocul

Toţi copiii învaţă prin joc şi ne jucăm cu bebeluşii din primele luni de viaţă. Uneori copiii cu
dificultăţi de învăţare au nevoie de ajutor pentru a învăţa să descopere care e rolul jucăriilor şi
cum să se joace cu ele, de aceea este important să ne jucăm cu bebeluşii şi copiii cu sindrom
Down. E util să arătăm bebeluşului ce face o jucărie, cum să o facă să scoată sunete sau să se
mişte, cum să răsucească o jucărie, cum să ascundă şi să găsească o jucărie – sub o pătură sau
într-o cutie. Schimbarea de rol cu bebeluşul este deseori un mod bun de a le arăta cum să facă
ceva, sau să existe două jucării astfel încât ambii parteneri să scuture zornăitoarea. Este necesar
să ne alăturăm lor ca să le arătăm copiilor cum să intre în jocul imaginar. De exemplu, puteţi
avea două păpuşi, ceşti, haine etc., şi puteţi să-i daţi păpuşii să bea sau să o spălaţi pe faţă
împreună. Jocurile bazate pe imaginaţie în al doilea an de viaţă oferă ocazia de a învăţa un limbaj
nou – puteţi ajuta copilul să să lege două sau trei cuvinte în timp ce spuneţi “Poţi să speli păpuşa
pe faţă”, “Uite cum pun păpuşa în cadă”. Jocul este, deci, primul şi poate cel mai important mod
de a ajuta copiii să înveţe pe măsură ce cresc, jocurile vor fi doar o formă de joacă folosit ca o
metodă distractivă de învăţare. (Creţu, Mara, Mara, Andrei, Bologa, 2010)

2. Învăţarea structurată

Există mai multe moduri în care copiii pot fi ajutaţi să înveţe şi există discuţii referitoare la
avantajele şi dezavantajele oferite de diferite abordări. Copiii cu dificultăţi de învăţare şi
dezvoltare întârziată deseori nu au abilităţile necesare pentru a învăţa în moduri obişnuite – de
exemplu, abilităţile motorii de a prinde sau de a răsuci părţi ale jucăriei, sau abilităţile limbajului
oral pentru a intra într-un joc sau o conversaţie – aşa încât abilităţile lor de a crea propria
experienţă de învăţare este redusă. Mai mult, e posibil să aibă nevoie de mai multe exemple de
asociere (de exemplu să audă o pisică şi să vadă pisica) înainte de a învăţa sau de mai mult
exerciţiu la o sarcină (de exemplu să bea din cană, să pună forme într-o cutie) înainte de a o
stăpâni. Aceste ocazii de învăţare suplimentare vor exista doar dacă sunt planificate.
Compromisul ideal este de a încerca să oferim experienţele suplimentare de învăţare în cadrul
activităţilor zilnice sau să ne jucăm cât de mult posibil. E nevoie ca aceşti copii cu sindrom
Down să beneficieze de o îngrijire bună şi de o stimulare în viaţa zilnică şi au nevoie de sesiuni
de învăţare speciale structurate în fiecare zi pentru a face progrese cât se poate de rapid. (Creţu,
Mara, Mara, Andrei, Bologa, 2010)

3. Metode de predare şi învăţare

Sesiunile de învăţare structurată ar trebui să încerce să combine metodele de învăţare obişnuite

cu unele mult mai structurate. În situaţiile obişnuite de învăţare, părinţii, profesorii, fraţii,
surorile şi bunicii folosesc modelarea, imitarea şi construirea pentru a arăta copiilor cum să facă
unele lucruri şi toate aceste strategii îi vor ajuta pe copiii cu sindromul Down. Mai mult,
învăţarea structurată va oferi posibilităţi simplificate şi repetate de a învăţa anumite lucruri, care
pot fi apoi exersate şi stăpânite atunci când apar în contexte zilnice. Cititul cărţilor împreună
oferă o oportunitate ideală de a-i învăţa pe copii cuvinte şi concepte noi, şi poate fi folosit cu
bună intenţie pentru a mări posibilităţile de învăţare prin alegerea unor cărţi pentru învăţarea
vocabularului, sau a formelor, culorilor sau numerelor. Atunci când sarcina de învăţare este
divizată în paşi mici şi copilul este ajutat la fiecare pas atât cât este necesar, el va rezolva sarcina
cu succes. Acest lucru îi permite copilului să înveţe cum să reuşească prin imitare şi exersare mai
mult decât prin încercare şi eroare. Profesorul aşteaptă să îi permită copilului să parcurgă paşii
sau copilul poate face asta fără ajutor. El va oferi sprijin înainte ca elevul să facă o greşeală – mai
degrabă o formă deliberată de construire naturală a învăţării copilului. Copilul poate reuşi şi
poate fi lăudat pentru asta şi copilul exersează de fiecare dată paşii corecţi către succes. Dacă
este lăsat singur, copilul e posibil să nu poată înţelege cum să realizeze sarcina şi are eşec de
fiecare dată. (Creţu, Mara, Mara, Andrei, Bologa, 2010)
 4. Exersarea

Exersarea este un concept extrem de important în dezvoltarea copilului. Învăţarea implică să fii
novice şi să faci greşeli, să rezolvi sarcina cu succes dar doar gândind şi cu efort, şi apoi
stăpânind sarcina prin exerciţiu până când devine rapid şi uşor să faci asta cu succes. În această
etapă sarcina a fost automatizată – adică, poate fi realizată fără a fi nevoie să gândeşti sau să
planifici acţiunea. Exersarea încă mai continuă să mărească abilitatea şi eficienţa cu care sarcina
poate fi realizată. Acest lucru se aplică învăţării şi perfecţionării abilităţilor motrice cum ar fi să
bea din cană, să folosească cuţitul şi furculiţa, să se îmbrace, să scrie, să danseze, să cânte la un
instrument, să joace tenis sau să şofeze. Dar se aplică şi abilităţilor mentale cum ar fi să
gândească, să vorbească şi să citească. Pe măsură ce copiii învaţă să vorbească, cuvintele pe care
le produc doar aproximează sunetele cuvintelor produse de adulţi. Pe măsură ce exersează,
cuvintele sunt pronunţate din ce în ce mai repede şi corect. Pe măsură ce copiii învaţă să citească,
recunoaşterea cuvintelor se face fără efort şi se gândesc la fiecare cuvânt. Pe măsură ce copiii
exersează – citesc mereu aceleaşi cuvinte – recunoaşterea cuvintelor devine rapidă şi automată.
Astfel, pe măsură ce copiii progresează an de an, dezvoltarea pe care o prezintă este afectată de
măsura în care exersează în mod obişnuit abilitatea (cum e vorbirea) sau în situaţii de învăţare în
învăţământul preşcolar sau şcolar. Cu cât copiii învaţă mai repede la vârste timpurii să
stăpânească o nouă abilitate, cu atât vor exersa mai mult în următoarele săptămâni şi luni. Copiii
care învaţă să vorbească cu uşurinţă şi încep la vârste timpurii, vorbesc mult zilnic de la 14 sau
15 luni – exersează pentru a-şi îmbunătăţi claritatea vorbirii, pentru a-şi exprima gândurile în
cuvinte şi pentru a fi parteneri în comunicare. (Creţu, Mara, Mara, Andrei, Bologa, 2010)

5. Automatizarea

Automatizarea abilităţilor prin exersare face ca acestea să fie nu numai achiziţionate mental, ci şi
învăţate şi uşor de accesat. Automatizarea este importantă deoarece abilităţile automatizate devin
rapid disponibile pentru a sprijini activităţi mai complexe. De exemplu, cunoaşterea cuvintelor
care denumesc numerele pe de rost face sarcinile de a număra mai uşoare, şi cunoaşterea
cuvintelor pentru citire face mai uşoară citirea pentru înţelegrea textului. (Creţu, Mara, Mara,
Andrei, Bologa, 2010)
 Proiect de activitate

Propunători: Panduru Valentin, State Luiza Adriana, Vasile Alexandra-Ioana

Grupul ţintă: : Profesori ce au în componența clasei elevi cu sindrom Down

Tema: Sindrom Down

Timp de desfăşurare: 50 de minute Data: 06.05.2020 Ora: 10:00

Loc de desfăşurare: Facultate de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, corpul K, strada Nicolae Bălcescu, nr. 56

Obiectiv general: : Formarea și exersarea abilităților de lucru cu elevii cu sindrom Down

Obiective operaţionale:

O1: Cadrele didactice vor fi capabile să enunţe propria părere susţinută de argumente solide despre includerea copiilor cu sindrom
Down în clasele cu elevi tipici.

O2: Cadrele didactice vor fi capabile să indentifice corect, pe baza simptomelor specifice copiii cu sindrom Down.

O3: Cadrele didactice vor fi capabile să sintetizeze informaţiile şi să ia notiţe.

O4: Cadrele didactice vor fi capabile să enunţe cerinţe pe baza fişelor oferite ca material suport.

Metode şi procedee: conversaţia, dezbaterea, expunerea, explicaţia, exerciţiul

Mijloace de învăţare: prezentare PowerPoint, fişe de lucru, material video, laptop, videoproiector
Organizarea activităţii:

Obiectiv Evenimentele lecţiei Conţinut Desfăşurarea Metode Mijloace Timp Organizare

vizat activităţii didactice didactice
- 1. Moment Pregătirea Organizatorii se vor -conversaţia - 6 min -frontală
organizatoric materialelor asigura de bună-
starea mediului în
care se desfăşoară
activităţile, se vor
ocupa de lista de
prezenţă şi vor
împărţii materialele
necesare
desfăşurării
activităţilor.
Organizatorii
iniţiază salutul şi se
prezintă.
- 2. Anunţarea temei şi a Enunţarea Organizatorii vor -expunerea - 3 min -frontală
obiectivelor temei: enunţa tema
“Sindromul workshop-ului, vor
Down” prezenta obietivele
 generale.
O1 3. Spargerea gheţii Prezentarea Organizatorii vor -expunerea -material video 8 min -frontală
materialului anunţa expunerea -conversaţia -laptop
video. unui material video. -dezbaterea -videoproiector
Disuţii pe În urma vizualizării
baza materialului video
materialului va fi iniţiată o
prezentat. discuţie pe baza
reacţiilor
personajelor şi a
ideee de integrare a
copiilor cu sindrom
Down în
învăţământul de
masa.
O3 4. Desfăşurarea Prezentare Organizatorii vor -expunerea -laptop 15 min -frontală
activităţilor succintă a prezenta -prezentare
Activitatea 1 sindromului informaţiile PowerPoint
Down principale pe tema -videoproiector
(fundamentar workshop-ului,
e teoretică). acestea fiind
ilustrare într-un
PowerPoint.
O2 Activitatea 2 Analiza unei Organizatorii vor -expunerea -prezentare 5 min -frontală
serii de derula un exeriţiu -explicaţia PowerPoint
imagini şi alaturi de -exerciţiul -laptop
identificarea participanţi. Astfe, -conversaţia -videoproiector
persoanelor se va prezenta o
cu sindrom serie de imagini
Down. care ilustrează
diverse figure
umane, participanţii
trebuind să
identifice
persoanele cu
sindrom Down.
O4 Activitatea 3 Discutarea Organizatorii vor -expunerea -prezentare 5 min -frontală
diverselor prezenta diverse fişe -explicaţia PowerPoint
activităţi care de lucru care pot fi -conversaţia -laptop
se pot realiza abordate în clasele -videoproiector
în clasele cu de elevi în care se -fişe de lucru
personae regăsesc copii cu
speciale. sindrom Down.
Profesorii vor
enunţa cerinţe pe
baza fişelor.
 (prezentare
PowerPoint şi anexe
care vor fi împărţite
printer pofesori)
5. Evaluarea activităţii Oferirea de Organizatorii vor -conversaţia - 6 min -frontală
feedback cere un feedback
din partea
participanţilor.
6. Anunţarea temei Enunţarea Organizatorii vor -expunerea - 2 min -frontală
pentru activitatea temei anunţa tema
viitoare abordate în abordată în
următorul următoarea sesiune:
workshop: ADHD
ADHD
ANEXA 1
ANEXA 2
ANEXA 3
ANEXA 4
ANEXA 5
ANEXA 6
ANEXA 7
 Anexa 8

Videoclip: https://www.youtube.com/watch?v=-gZ0IUTovZc&feature=share

Prezentare PowerPoint
 Bibliografie

Dăbală, I. (2012). Genetică comportamentului uman în contextual psihologiei. Cluj-Napoca:

Editura ECOU, pp. 130

Dewey, R. (2013). Introducere in psihologie.

Trîmbiţaş, F. M., Dragomirescu, A. O., Rădulescu, S. A., Ionescu E. (2015). Abordarea

terapeutică interdisciplinară a pacientului cu sindrom down, Revista Română de Stomatologie,
volumul LXI, nr. 3, pp. 213-216

Creţu, C., Mara, D., Mara, E. L., Andrei, O., Bologa, L. (2010). Intervenţia timpurie şi
abordarea învăţării la copiii cu sindrom down, AMT, vol. II, nr. 4, Sibiu, pp. 150-153