ETIOLOGIA SI CLASIFICAREA DEFICIENTELOR DE AUZ:

1. Clasificarea B.I.A.F (Biroul Internaţional de Audiologie şi Fonologie):

Criteriul acestei clasificări îl constituie pragul senzorial al auzului.

Clasificarea B.I.A.F. cuprinde 5 categorii:
a) Audiţie normală - 0-20 dB: Poate auzi fără dificultăţi o conversaţie.
b) Deficit auditiv lejer. Hipoacuzie uşoară - 20-40 dB: Cuvintele nu sunt identificate în
întregime. Poate auzi o conversaţie dacă nu este îndepărtată sau ştearsă.
c) Deficit auditiv mediu. Hipoacuzie medie - 40-70 dB: Poate auzi conversaţia numai de
foarte aproape şi cu dificultăţi. Confuzii ale vocalelor şi consoanelor. Poate avea un retard
sever al limbajului verbal.
d) Deficit auditiv sever. Hipoacuzie severă - 70-90 dB: Numai vorbirea foarte puternică este
percepută, de asemenea şi zgomotele puternice, mai ales cele grave.
e) Deficit auditiv profund. Hipoacuzie profundă - >90 dB: Aude sunete foarte puternice dar
care provoacă şi senzaţii dureroase, vorbirea nu este percepută.

2. Clasificarea în funcţie de cauza deficientei:

O altă clasificare a surdităţii poate fi făcută după criteriul cauzei care a dus la
instalarea deficienţei. Le enumerăm pe scurt urmând ca ele să fie tratate mai pe larg în
continuare.
Sunt cunoscute două categorii principale de cauze ale surdităţii şi implicit
două tipuri principale :
a) Surdităţi ereditare:
Numărul de afecţiuni genetice asociate cu surditatea este estimat la 150 şi în
aproximativ jumătate din cazurile de surditate sunt implicaţi factori genetici. Există trei
modalităţi de transmisie genetică şi anume autozomal dominantă, recesivă şi transmiterea pe
cromozomii de sex.
Surditatea este uneori doar una din manifestările ce alcătuiesc un sindrom. Un
exemplu de afecţiune dominantă este sindromul Waardenburg, care este incriminat în 2% din
cazurile de surditate congenitală la copii.
Degenerative sau congenitale, pot lua mai multe forme:
• Tipul Siebenmann – presupune lezarea capsulei osoase si leziuni secundare ale
celulelor senzoriale sau ganglionale de la nivelul fibrelor nervoase ;
• Tipul Sheibe – presupune atrofierea nicovalei prin lezarea senzoriala a canalului
cohlear, a saculei, a organului lui Corti si a vascularizarii striate;
• Tipul Mondini - determinat de leziunea nucleului, dilaglionilor si a organului Corti,
atrofia nervului cohlear si a ganglionilor, leziuni ale ultimelor spirale ale melcului ;
• Tipul de surditate genetica - ce se poate transmite de la unul sau de la ambii părinţi
prin gene.
b) Surdităţi dobândite - în funcţie de momentul apariţiei:
• Surditatile prenatale - mai ales cele embrionale, dar uneori si fetale. Pot fi cauzate de
maladiile infecţioase ale gravidei, viruşi ai rubeolei, oreionului, pojarului, hepatitei,
paludismului matern, tulburări metabolice, endocrine (hipotiroidismul familial), diabetul,
hemoragiile , infecţii bacteriene si prin protozoare (tuberculoza, sifilisul, medicamentele
tranchilizante (morfina, cocaina, heroina, marijuana, conterganul), cauze chimice si
hormonale , cum sunt avortificientele (chinina, ergotina, apa de plumb), de asemenea:
iradierea mamei cu raze X, în timpul sarcinii, alcoolismul, incompatibilitatea sangvina între
mama si fetus.
• Surditati neonatale (perinatale) - produse prin leziuni anatomo-patologice în timpul
naşterii, hemoragii meningiene, incompatibilitatea sangvina, lezarea cohleara. Avem, de
asemenea, anoxia (asfixia albastra ), cauzata de ne-oxigenarea fetusului în timpul travaliului,
datorita răsucirii cordonului ombilical, toate acestea provocând repercusiuni în dezvoltarea
normala ulterioara a sistemului nervos. Traumatismele obstreticale pot si ele provoca
hemoragii în urechea interna, icterul nuclear-bilirubinemia.
• Surditati postnatale - determinate de traumatisme cranio-cerebrale, boli infecţioase
(meningita, encefalita, scarlatina, rujeola, pojarul, tusea convulsiva, oreionul, febra tifoida,
etc.), otita, factori toxici (intoxicaţiile), boli vasculare, subalimentaţia cronica, traumatismul
sonor ( întreprinderi zgomotoase ), cauze medicamentoase (streptomicina, neomicina,
canamicina, gentamicina, trombomicina si chiar aspirina si chinina doze mari). La acestea se
adăuga si alte cauze cu efecte negative la nivelul urechii interne, medii sau externe. În cazul în
care leziunea se afla în creier, surditatea este mult mai grava si poarta denumirea de surditate
corticala.

3. Clasificare în funcţie de spectrul de frecvenţe afectat:

In urma acestui criteriu deosebim următoarele categorii de surditate:
a) Monotonală, în care este afectată o singură frecvenţă;
b) Bitonală, în care sunt afectate două frecvenţe;
c) Politonală, când sunt afectate un număr mare de frecvenţe;
d) Zonală, interesează o întreagă gamă de frecvenţe, de exemplu sunt afectatetoate frecvenţele
înalte;
e) Pantonală, când pierderea de auz afectează toate frecvenţele auzului normal.
Frecvenţele mai joase de 16 Hz nu sunt audibile de urechea umană (inf răsunete)
percepţia lorfăcându-se vibratil. Frecvenţele mai înalte de 18000 -20000 Hz nu se pot de
asemenea percepe acustic (ultrasunete).
Vocea umană corespunde unui spectru de frecvenţe de la 250 la 4000 Hz, cu maximă
utilizare pentru limbaj în zona frecvenţei de 500-3000 HZ. în zona 1000-2000 Hz este
necesară o sensibilitate discriminativă foarte bună a sunetelor.
Zona cuprinsă între 250-4000 Hz mai este denumită şi zonă focală de percepţie a
limbajului. La această zonă de frecvenţă pierderea auzului este cea mai gravă, fiind urmată de
incapacitatea perceperii limbajului. în general, la cei cu deficienţă de auz severă şi profundă
cele mai puţin afectate sunt sunetele joase, iar cele mai afectate sunt cele medii, care permit
perceperea limbajului.

4. Clasificare după criteriul posibilităţii demutizării:

a) Deficit auditiv care împiedică achiziţia limbajului prin imitaţie acustică-fonică dar care nu
împiedică achiziţia timpurie a limbajului prin labiolectură, metode orale şi compensatorii.
b) Deficit auditiv care intervine la o vârstă la care achiziţia limbajului s-a realizat deja.
c) Deficit auditiv care împiedică dezvoltarea limbajului în aceleaşi limite de timp ca şi copilul
normal, implicând întârzieri de dezvoltare a limbajului.
d) Deficit auditiv care provoacă retard al limbajului şi retard al capacităţii de achiziţie şcolară
şi de asemenea o adaptare slabă la regimul şcolar.
e) Deficit de auz care permite achiziţia, conservarea şi reproducerea limbajului vorbit dar care
afectează zonele medii-înalte ale spectrului frecvenţelor şi determină deficienţe de pronunţare
specifice: confundarea s cu z, g cu c, f cu v etc.

5. Clasificare în funcţie de momentul apariţiei surdităţii:

a) Deficit auditiv care apare până la 4-5 ani de viaţă.
b) Deficit auditiv care apare între 5-10 ani.
c) Deficit auditiv care apare după vârsta de 10 ani.

6. Clasificare în funcţie de localizarea deficitului organic:

a) Cauze la nivelul urechii externe: malformaţii ale pavilionului urechii, absenţa pavilionului,
obstrucţia canalului conductor, excrescenţe osoase.
b) Cauze la nivelul urechii medii, otite, mastoidite, corpi străini, leziuni sau malformaţii ale
osciorelor, otoscleroza.
c) Cauze la nivelul urechii interne: leziuni sau deformări ale labirintului osos sau membranos,
ale canalelor semicirculare, ale utriculei sau saculei sau membranei tectoria, lezări ale
organului Corti sau ale membranei bazilare.
d) Leziuni ale traiectului nervului auditiv sau a zonei auditive din scoarţa cerebrală. în cazul
în care leziunea se află în creier ea este profundă şi se mai numeşte surditate corticală.

7. Clasificare in functie de gradul (gravitatea) deficitului de auz identificăm:

- Hipoacuzia (diminuarea /degradarea auzului între 0-90 dB) poate avea, la rândul ei, grade
diferite de gravitate: hipoacuzie usoară (pierdere de auz de 0-30 dB ), hipoacuzie medie (între
30-60 dB ) si hipoacuzie severă sau profundă ( între 60- 90 dB )
- Surditatea sau cofoza (pierderea totală a auzului – peste 90 dB)..
7.1 Handicapul de auz parţial (hipoacuzia):
Afectează aproximativ 1% din populaţie (persoanele cu o astfel de deficientă fiind
denumite în popor „ tari de ureche”), fiind un serios handicap în viata de zi cu zi a individului,
atât în planul şcolarizării, al exercitării profesiei, cât si al relaţionării cu ceilalţi oameni.
Termenul „pierdere de auz” sau „hipoacuzie” nu implică surditate totală (cofoza). O
persoană surdă (cofotică) este incapabilă de a procesa sau auzi sunete cu sau fără un aparat
auditiv, în timp ce majoritatea hipoacuziilor sunt compensate cu mult succes folosind un
aparat de auz.
Mulţi oameni asociază pierderea de auz cu îmbătrânirea. Într-adevăr, majoritatea
pierderilor de auz au legătură cu îmbătrânirea, dar mai sunt multe alte cauze ale hipoacuziei.
Aceste cauze pot fi ereditare, patologice (ca rezultat al unor boli), idiopatice (cu origine
necunoscută).
În mod obişnuit, hipoacuzia este împărţită în două categorii: hipoacuzie de transmisie
si hipoacuzie neurosenzorială, în funcţie de locul afecţiunii. Un copil poate avea o hipoacuzie
mixtă, ceea ce este, de fapt, o combinaţie a celor două. Cunoaşterea tipului hipoacuziei este
necesar pentru stabilirea tratamentului adecvat.
a) Hipoacuzia de transmisie:
Are ca rezultat reducerea nivelului sonor de la pavilion până la urechea internă.
Aceasta poate fi cauzată de blocarea căii de transmitere a sunetelor sau de unele leziuni ale
structurilor anatomice (pavilion, conduct auditiv extern, ureche medie). Transmiterea
sunetelor poate fi împiedicată de unul sau mai mulţi factori, de exemplu, presiunea din
urechea medie poate fi prea mare sau prea mică, ceea ce face ca timpanul să nu se mişte liber,
blocarea sau dislocarea articulaţiilor oscioarelor din urechea medie care duce la
inflexibilitatea acestora.
Marea majoritate a hipoacuziilor de transmisie pot fi tratate medicamentos sau
chirurgical. Dar nu întotdeauna aceste proceduri pot restabili un auz normal. De aceea,
persoanele cu hipoacuzii de transmisie pot beneficia cu succes de un aparat auditiv.
Cele mai frecvente cauze ale hipoacuziilor de transmisie se regăsesc în perioada
copilăriei:
• Dopul de cerumen: Acumularea de cerumen în conductul auditiv poate fi una dintre
cauzele hipoacuziei de transmisie. Acesta trebuie îndepărtat de către un specialist atunci când
a fost identificat drept cauză a pierderii de auz. Îndepărtarea se face fără complicaţii, după
care în mod normal auzul este în totalitate restabilit.
• Infecţiile urechii medii (otită medie): Infecţia urechii medii este o afecţiune des
întâlnită în special la copiii mici. O infecţie acută este foarte dureroasă si trebuie tratată
imediat. Dacă tratamentul nu este aplicat suficient de repede, poate apărea o fisură a
timpanului. Un timpan sănătos în mod normal se vindecă singur închizând ruptura printr-o
cicatrice. În orice caz, o acumulare de cicatrici la nivelul timpanului, ca urmare a mai multor
episoade ale infecţiei, poate cauza o hipoacuzie de transmisie care va fi mult mai dificil de
redresat. O infecţie cronică, o altă formă de otită, poate să nu fie dureroasă, dar din această
inflamaţie poate rezulta o hipoacuzie de transmisie considerabilă. O astfel de infecţie, dacă
este ignorată pentru o perioadă lungă de timp, poate cauza complicaţii grave cum ar fi apariţia
unei hipoacuzii neuro-senzoriale.

b) Hipoacuzia neurosenzorială:
Cele mai frecvente cauze ale hipoacuziei neuro senzoriale la copii sunt :
• Congenita: În acest caz copilul s-a născut cu o pierdere de auz. O hipoacuzie
congenitală poate fi ereditar transmisă de către unul dintre părinţi sau o rudă mai îndepărtată.
Poate fi consecinţa unor sindroame genetice (sindromul Down). Pe deasupra, acest tip de
hipoacuzie poate apărea datorită unor factori agresivi care acţionează în timpul sarcinii cum ar
fi: alcoolul, drogurile, medicamentele, bolile contactate de către mamă înainte sau în timpul
sarcinii sau complicaţii la naştere.
• Trauma acustică: Expunerea continuă si excesivă la sunete puternice sau expunerea
scurtă la un sunet de impact pot cauza o hipoacuzie neuro-senzorială (ex. artificii si pistoale).
• Infecţiile: În cazuri grave de boli cum ar fi pojarul, oreionul, meningita sau tusea
convulsivă (tusea măgărească), pot apărea hipoacuzii neuro-senzoriale cu pierderi foarte mari.
Hipoacuzia neurosenzorială este cauzată de leziuni la nivelul celulelor ciliate din
urechea internă (cohlee) si/sau la nivelul fibrelor aferente ale nervului auditiv care duc
impulsul de la urechea internă la creier. Acest tip de pierdere auditivă poate fi foarte rar
reversibilă prin medicamentaţie sau prin proceduri chirurgicale. Hipoacuzia neurosenzorială
este de cele mai multe ori compensată cu ajutorul unui aparat auditiv.
c) Semnele hipoacuziei:
Copiii cu o pierdere de auz adesea învaţă să compenseze acest neajuns fiind mult mai
atenţi la informaţiile pe care le primesc pe alte căi, cum ar fi schimbarea intensităţii luminii la
închiderea sau deschiderea unei uşi, vibraţiile podelei si mişcările aerului. De aceea,
răspunsurile lor pot părea normale făcând ca pierderea de auz să fie dificil de depistat.
Testarea auzului la copiii nou născuţi, prin programul de screening al auzului, este cea
mai bună cale de a detecta pierderea de auz încă de la naştere. Atunci când nu există program
de screening, adesea părinţii sunt cei care încep să suspecteze o pierdere de auz.
Există o serie de manifestări care apar în comportamentul copilului care ar putea să
indice dacă există la acesta probleme de auz. Fiecare copil se dezvoltă într-un anume ritm de
aceea nici unul dintre aceste semne nu poate indica sigur dacă există o problemă, dar fiecare
indică pierderea unei importante informaţii auditive de către copil.

d) Semnele pierderii de auz:

- Nu tresare la sunete puternice.
- Nu poate localiza sursa sonoră, de exemplu întoarce capul în direcţia opusă zgomotului.
Copiii cu un auz normal de obicei încearcă să întoarcă capul pentru a localiza sursa de sunet
chiar de la vârsta de cinci luni.
- În general este nevoie de o amplificare a sunetelor atunci când: copilul stă prea aproape de
televizor, dă volumul foarte mare, în mod frecvent întreabă „ce?” atunci când i se vorbeşte sau
nu răspunde atunci când este chemat.
- Dacă îşi atinge frecvent urechile sau trage de ele, putem bănui că le simte înfundate sau că
există o infecţie la nivelul acestora.
- Încetarea sau modificarea gânguritului (acesta devenind mai strident, semănând cu un ţipăt)
în jurul vârstei de 6-8 luni.
- Lipsa răspunsului normal la sunete (de exemplu, nu răspunde la rostirea propriului nume
după vârsta de 6 luni).
- Dacă gânguritul nu evoluează către sunete ale vorbirii care pot fi recunoscute sau cuvinte
atunci când copilul se apropie de vârsta de 2 ani.
- Lipsa răspunsului la comenzi simple cum ar fi „adu mingea lui tăticu” atunci când are vârsta
de aproape un an (mai puţin atunci când comanda este însoţită de gestică).
- Fuge de contactul cu alţi copii sau devine agresiv. Aceasta indică frustrare cauzată de lipsa
de înţelegere ca urmare a pierderii de auz.
- Frecvent nu înţelege o adresare directă.

7.2 Handicapul de auz total (surditatea sau cofoza): constă în slăbirea/pierderea mai mult sau
mai puţin totală a auzului.

8. Clasificarea în funcţie de calea de transmisie afectată:

a) Surditate de transmisie sau de conducere: sunt afectate căile de transmisie ale sunetului, în
urechea
medie şi externă. Auz normal prin conducere osoasă a sunetului; auz diminuat
prin conducerea aeriană a sunetului (diminuarea auzului la o intensitate de până la
60-70 dB).Percepere mai buna pentru sunetele înalte decat pentru cele grave. Cauze:
• inflamaţie sau corp străin care blochează canalul auditiv extern - la copil este întâlnită
blocarea cu diverse obiecte, jucării, nasturi, sau cu dop de cerumen. În majoritatea cazurilor
obstrucţia poate fi înlăturată reinstalându-se astfel auzul normal.

• în cazul în care membrana timpanului este afectată sau perforată un oarecare grad de
tulburare a auzului va persista până la vindecarea timpanului (de exemplu prin reconstrucţie
chirurgicală).
• surditatea de transmisie la nivelul urechii medii poate fi urmarea unei rigidităţi sau a
unei întreruperi în lanţul de oscioare sau a acumulării de lichid. Acest tip dispare tot prin
tratament medical sau chirurgical. în osteoscleroză scăriţa devine imobilă pe fereastra ovală,
ca urmare vibraţia se diminuează.
• anomalii ale urechii medii - rezultă în urma unor traumatisme sau a insuficientei
dezvoltări a structurilor sale.
Majoritatea afecţiunilor ce conduc la surditate de transmisie sunt considerate de cauză
mecanică, corectabile chirurgical. Acest tip de surditate, care poate fi prelungit sau fluctuant,
este în general mai important pe frecvenţele joase, fiind mai afectate vocalele şi diftongii ai,
eu, ou etc. deşi poate fi uşoară, surditatea de transmisie poate avea un efect semnificativ în
dezvoltarea limbajului copilului şi în progresele auditive.
In şcoală, asemenea copii întâmpină dificultăţi în înţelegerea mesajului, pot interpreta
greşit întrebările sau pot fi incapabili să-şi exprime ideile. De asemenea, folosesc puţin
structuri sintactice precum timpurile verbelor, pluralul, şi regulile de construire a
propoziţiilor. S-a mai constatat că aceşti copii sunt mai retraşi, mai puţin atenţi şi nu sunt
motivaţi.

b) Surditatea de percepţie (neurosenzorială):

Auzul este diminuat atât prin conducerea osoasă cât şi prin cea aeriană. Nu se
operează. Se protezează cu aparate speciale. Solicită o intensă educaţie ortofonică. Pierderea
auzului poate depăşi 120 dB, perceperea sunetelor acute este defectuoasă. Cei cu pierdere de
auz moderată sunt caracterizaţi ca imaturi în vorbire, vocabular concepte lingvistice şi sintaxă.
Consoanele, în special cele finale, sunt omise. în limbajul expresiv folosesc cu predilecţie
propoziţii simple şi nu respectă topica frazelor.
Surditatea de percepţie este cauzată de afecţiuni ale urechii interne, ale nervului
auditiv sau ale cortexului auditiv. Cauzele ce generează surditatea de percepţie sunt cele
comune tuturor tipurilor de surditate.
c) Surditatea de tip centrala sau mixta - prezintă caracteristici atât de tip de transmisie,
curabile (protezabile) cât şi de tip de percepţie. Percepţie nulă pentru sunetele acute şi redusă
pentru tonuri grave. Cauze: otospongioza, otita medie cronică, sechele operatorii, traumatism
cranian, cretinism endemic, sifilis congenital, boli eredo-degenerative etc.