TERAPIA

TULBURĂRILOR
DE
PRONUNŢIE

DISLALIA
 Dislalia este o tulburare de pronunţie ce se manifestă prin
deformarea, omiterea și/sau înlocuirea sunetelor în vorbirea
spontană sau reprodusă.

Ipostaze:
• dislalie monomorfă / simplă - este afectat un singur fonem;
• dislalie polimorfă - sunt afectate mai multe grupe de foneme;
• tetism - majoritatea sunetelor sunt înlocuite prin sunetul „ t ”.

Sunetele cele mai puţin afectate sunt cele care apar primele în
vorbire. Cel mai des afectate: r, s, z, ş, j, ţ, ce, ci, ge, gi, c, g.

Forme principale:
 dislalie periferică – provocată de tulburări ale organelor periferice;
 dislalie centrală / de evoluție – caracter dismaturativ;
 DISLALIA PERIFERICĂ

Constă în imposibilitatea emiterii corecte a unuia

sau mai multor sunete datorită unor afecţiuni organice
sau funcţionale ale organelor periferice ale vorbirii.

Dezvoltarea mentală nu este afectată.

 Dislalia periferică - tipuri
după modul de afectare a aparatului verbo-motor:

• dislalia organică
▼
anomaliile organelor periferice (dinţi, limbă, boltă,buze,maxilare)

• dislalia funcţională
▼
funcţionarea defectuoasă a aparatului fono-articulator
(atrofia muşchilor limbii, buzelor, vălului palatin),
traseu greşit al curentului de aer expirat,
insuficientă dezvoltare a auzului fonematic şi a atenţiei auditive
 Dislalia periferică - tipuri
în funcţie de sunetele afectate:

• în prima zonă de articulare:

▼
• pitacismul (p), betacismul (b), mutacismul (m),
datorate insuficientei închideri a buzelor;

• fitacismul şi vitacismul (f; v) produs prin alterarea

acestor labiodentale, cauza fiind malformarea
buzei superioare (scurtă) a incisivilor superiori
(rari sau lipsă) cât şi a prognaţiei (muşcătură
deschisă).
 Dislalia periferică - tipuri
• în cea de-a doua zonă de articulare:
▼
• tetacismul și paratetacismul(t), detacismul și
paradeltacismul(d), nutacismul și
paranutaciasmul (n);
• sigmatismul și parasigmatismul (s, ș, z, ț, j, ci,
ce);
• rotacismul și pararotacismul (r);
• lamdacismul și paralamdacismul (l);
 Dislalia periferică - tipuri

• în cea de-a treia zonă de articulare:

▼
• capacism şi paracapacism (c);

• gamacism şi paragamacism (g);

• hapacism şi parahapacism (h)

 Dislalia periferică - tipuri
Sigmatismul:
• interdental - pronunţia sigmaticelor se face cu limba între
dinţi şi coloana de aer este emisă prin spaţiul dintre vârful
limbii şi incisivi;
• lateral - aerul se scurge pe părţile laterale, uneori pe
ambele părţi sau pe o singură parte;
• strident - recunoscut după aspectul sonor strident al
sigmaticelor;
• nazal - sunetele sunt pronunţate nazal;

Rotacismul:
• lingual - sunetul e pronunţat cu laturile limbii;
• velar - sunetul este pronunţat prin vibraţii ale vălului;
• uvular - sunetul e pronunţat prin vibraţii ale luetei;
• faringian - vibrează peretele faringian;
• bilabial - obţinut prin vibrarea buzelor.
 Dislalia periferică - diagnostic
Se urmăresc două aspecte:
a) funcţionarea organelor fono-articulatorii
b) modul de tulburare a sunetului - prin probe verbale.

Probele pentru determinarea deficienţei dislalice trebuie să

evidenţieze:
• pronunţia fiecărui sunet din alfabet
• a silabelor
• a cuvintelor uzuale
• a grupelor de consoane şi vocale (mp, nt, ia, ie, oa etc)
• pronunţia propoziţiilor.

Diagnosticarea se realizează în vorbirea independentă

precum şi în vorbirea reflectată.
 Dislalia centrală (de evoluție)
• Factorii etiologici ► de natură:

• organică:
► factori neurogeni ce determină o leziune micro-sau macrosechelară,
care exercită o frână în procesul maturizării fono-articulatorii;
► factori somatogeni ce determină o întârziere globală în dezvoltarea
somato-psihică;
► factori constituţionali, reprezentaţi prin ascendenţi pe linie paternă
care au avut întârzieri în maturizarea fonoarticulatorie.

• funcţională:
► factori psihogeni ► greşelile de educaţie, supraprotecţie,
întreținerea vorbirii infantile peste limita fiziologică; copii lipsiţi de
afecţiune, maltrataţi, abandonaţi.
 Dislalia centrală – tablou general
• caracter dismaturativ – regresează spontan cu vârsta și mai ales prin
asistență psiho-pedagogică;

• întîrziere în apariţia şi dezvoltarea vorbirii;

• tulburări de pronunție; cel mai frecvent ► alterate siflantele: s, z, t şi vibranta
r, apoi sunetele palatale posterioare c și g;
• tulburări în dezvoltarea motorie (mersul, ţinerea capului, a corpului, controlul
sfincterian, necoordonare a mișcărilor);
• deficit de maturizare a intelectului: lentoare, fatigabilitate, lipsă de
concentrare a atenției;
• tulburări de auz fonematic: insuficienta discriminare a sunetelor în cadrul
vorbirii;
• tulburări ale afectivității și comportamentului: negativism, puerilism, sindrom
anxios-obsesiv, agitație, timiditate
 Dislalia centrală – tulburări de pronunție

Dislalia de sunete:
• Moghilalia – omisiunea de sunete
• Paralalia – înlocuirea de sunete.

Dislalia de silabe: sunetele sunt pronunțate corect

separat, dar sunt omise sau înlocuite în cadrul silabei.

Dislalia de cuvinte: este afectată pronunția cuvintelor, dar

sunetele și silabele sunt pronuțate corect izolat.

Ilolalia sau tetismul: vorbirea este neinteligibilă datorită

omisiunilor sau inversărilor foarte frecvente.
 Dislalia centrală – diagnostic

Se urmărește examinarea:

• nivelului de dezvoltare somatică – stării organelor periferice ale

vorbirii;

• stării auzului general și fonematic;

• nivelului dezvoltării psihice;

• stării vorbirii: - pronunţia izolată a sunetelor;

- pronunţia sunetelor în silabe, cuvinte, propoziţii;
- vocabular;
- structura gramaticală a limbii.
 TERAPIA DISLALIEI
A. Metode şi procedee de ordin general

1. Pentru îmbunătăţirea motricităţii generale şi a mişcărilor

fono-articulatorii
2. Educarea respiraţiei şi a echilibrului dintre inspir şi expir. În
timpul expirului, suflul face să vibreze coardele vocale
necesare pentru producerea sunetelor. Presiunea expirului
şi a inspirului se modifică în funcţie de fiecare sunet. Se
recomandă ca exerciţiile de respiraţie să fie efectuate
odată cu pronunţarea şi să se realizeze la început cu
ajutorul cântului şi al recitării de poezii ritmice.
 3. Exersarea auzului fonematic - În general, la dislalici sunt
eficace pronunţarea, diferenţierea şi identificarea cuvintelor sinonime
şi paronime.

Exemplu: Bate din palme de câte ori auzi sunetul r!

Pronunță corect: literar – literal;
4. Educarea personalităţii dislalicului trebuie să înceapă odată cu
corectarea dislaliei indiferent de vârsta dislalicului.
Educarea personalităţii trebuie să urmărească :
a) redarea încrederii în propriile posibilităţi;
b) crearea convingerii că dislalia nu presupune un deficit intelectual;
c) crearea convingerii că dislalia este o tulburare pasageră care
poate fi corectată;
d) crearea încrederii în logoped;
e) înlăturarea negativismului şi redarea optimismului.
 B. Metode şi procedee specifice logopedice

Această categorie de metode şi procedee se folosesc pentru

formarea deprinderii de a articula corect.

 La început se va încerca emiterea corectă a sunetelor pe

bază de onomatopee sau prin coarticulare. În faţa oglinzii, logopedul
va demonstra care este poziţia limbii, buzelor, obrajilor, deschiderea
gurii, actul respirator, intensitatea vocii.
Prin imitaţie se va cere şi copilului să realizeze articularea
corectă a sunetului. La nevoie este ajutat şi mecanic.

 Se va introduce apoi sunetul în silabe directe, indirecte între

vocale, apoi asociat cu consoane, ocupând diferite poziţii (iniţial,
median, final).
a. exerciţii cu prelungirea sunetului: rrra, rrre, rrri, rrro, rrru, rrră, rrrî
b. exerciţii în silabe directe: ra, re, ri, ro, ru, ră,rî.
c. exerciţii în poziţie intervocalică:
- cu vocale similare : ara, ere, iri, oro, uru, îrî
- cu vocala diferite : are, ari, aro, aru, ară, era, eri, ero, eru, eră;
d. exerciţii în silabe inverse:
- prelungit: arrr, errr, irrr, orrr, urrr, ărrr, îrrr;
- neprelungit: ar, er, ir, or, ur, îr;
e. exerciţii în logatomi (silabe cu şi fără sens) cu consoane cu loc de
articulare apropiat: lera, lere, leri, lero;
f. exerciţii cu silabe închise cu alte consoane: rar, rer, rir, ror, rur, răr,
râr;
g. exerciţii în combinaţii consonantice: pra, pre, pri, pro, pru, pră, prî;
h. exerciţii cu grupuri consonantice mai dificile: stra, tre, stri, stro, stru,
stră, strî;
i. exerciţii cu grupuri consonantice în final, ce se rostesc mai greu
datorită deficitului de aer: abr, ebr, ibr, ubr, obr, îbr, ăbr
 Cuvintele vor fi introduse în propoziţii urmărindu-se consolidarea şi
automatizarea lor în vorbire. În acest scop se vor memora la început versuri
sub forma frământărilor de limbă, urmărind să predomine sunetul impostat.
Tot în această etapă a consolidării sunetelor, se vor folosi mult povestirile,
începându-se cu repovestirile, deoarece acestea sunt mai uşoare.

 Se va urmări exersarea vorbirii sub toate aspectele (fonetic, lexical,

gramatical), exersând în acelaşi timp memoria, gândirea, atenţia. La
început e bine să se folosească imagini cu care se va închega o povestire
scurtă, respectând succesiunea momentelor principale înfăţişate prin
ilustraţii.

 Urmează apoi etapa de verificare a sunetelor impostate şi a

gradului de automatizare în vorbirea curentă. La baza acestei etape vor sta
tot povestirile, care vor fi însă mai ample, mai bogate în conţinut, care să
ofere posibilităţi de interpretare, de apreciere proprie.
La clasele II – IV se pot folosi şi repovestiri după texte citite de ei
sau de logoped ( scris sau oral, compuneri după plan dat sau după
tablouri).
Se recomandă ca primele lecturi să fie făcute pe texte prelucrate.
Ultima etapă este introducerea sunetului în texte obişnuite, în vorbirea