Curs 5 Fundamente

Limbajul
• Limbajul este în primul rând o activitate psihică și abia mai apoi un factor care
facilitează desfășurarea comunicării (Reboul, 2015)
• Limbajul deservește în primul rând gândirea și de-abia mai apoi, prin externalizarea,
comunicarea
• Limbajul reprezintă un sistem de semne convenționaI selectate astfel încât să asigure
materializarea funcției de comunicare de schimb informațional
Funcțiile limbajului
• funcția comunicațională (de transmitere și solicitare de informație, de exprimare a
propriilor nevoi, de relaționare cu ceilalți);
• funcția socială (permite stabilirea de relații, de legături cu cei aflați în proximitate sau
la distanță)
• funcția cognitivă (oferă informații valoroase despre funcționarea cognitivă)
• funcția reglatorie (permite oferirea de feedback, precum și cea de externalizare a
emoțiilor, de reglare și autoreglare)

Laturile limbajului
Latura fonetică-fonologică
• unitate structurală funcțională fonemul sau sunetul vorbirii: foneme segmentale
(vocalele și consoanele) și foneme suprasegmentale (accentul și intonația)
Latura morfologică
• substantiv (numărul, genulî articolul); adjectiv (gena, de comparație); verb (diateză,
timp, mod); adverb/locuțiuni adverbiale și grade de comparație la adverb; pronume
(persoana, numărul, genul); numeral (cardinal și ordinal); prepoziții (simple și
compuse); conjuncții (coordonatoare și subordonatoare);
Latura lexico-semanticăemantică;
• unitatea structurală și funcțională a laturii lexico-semantice a limbajului este
lexemul sau cuvântul
Latura sintactică
• propoziția este unitatea de bază
Latura pragmatică
• componenta pragmatică a limbajului se referă la abilitatea de utilizare funcțională a
limbajului
•
TULBURĂRILE DE LIMBAJ
• În categoria tulburărilor de limbaj se cuprind toate deficienţele de înţelegere şi
exprimare orală, de scriere şi citire, de mimică şi articulare, sau orice tulburare,
indiferent de forma sa, care se răsfrânge negativ asupra emisiei ori a percepţiei
limbajului, face parte din categoria tulburărilor de limbaj.
• Tulburările de limbaj pot apărea atât pe fondul intelectului normal, cât şi la deficienţii
mintal sau senzorial, cu deosebirea că la cei din urmă ele sunt mai frecvente şi mai
profunde.
 Personalitatea logopatuluil
• Fragilitate și instabilitate a unor trăsături (rigiditate, izolare, teama, comportamente
anormale)
• Agitații permanente sau stări de depresie (în funcție de vârstă, educație, dezvoltare
mintală)
• Contradicții în rezolvarea problemelor
• Stres, surmenaj ca urmare a neînțelegerii celor din jur
• Se poate accentua deficitul funcțiilor cognitive
• Decalaj între limbaj expresiv și posibilitătile de înțelegere
latura fonetico-fonologică
Principii de prevenire și corectare
• Intervenția timpurie
• Parteneriatul în întervenția terapeutică
• Respectarea particularităților de vârstă
• Exerciții de scurtă durată
• Utilizarea sunetelor ajutătoare
• Utilizarea autocontrolului auditiv
• Principiul acțiunii minime
•
Metode și procedee generale
• Gimnastica generală
• Gimnastica fonoarticulatorie
• Gimnastica respiratorie
• Educarea auzului fonematic

• Educarea personalității

Metode și procedee specifice – etape

• Faza emiterii sunetului
• Demonstrația articulatorie
• Exercițiul
• Comparația
• Derivarea sunetului
• Faza consolidării sunetului
• Exercițiul (silabe – directe, indirecte, intermediare, logatomi, grupe consonantice; cuvinte
– mono- , bi- silabice)
• Comparatia (sonoră, grafică)
• Faza diferențierii sunetelor
• Exercitiul (diferentierea de sunete apropiate, depărtate)
• Comparația
• Faza automatizării sunetelor
• Exercițiul
• Compunerea
• Povestirea
• Conversația
 TULBURĂRI DE PRONUNŢIE

Dislalia este o tulburare de pronunţie ce se manifestă prin deformarea, omiterea și/sau

înlocuirea sunetelor în vorbirea spontană sau reprodusă.
Ipostaze:
• dislalie monomorfă / simplă - este afectat un singur fonem;
• dislalie polimorfă - sunt afectate mai multe grupe de foneme;
• tetism - majoritatea sunetelor sunt înlocuite prin sunetul „ t ”.
Sunetele cele mai puţin afectate sunt cele care apar primele în vorbire. Cel mai des
afectate: r, s, z, ş, j, ţ, ce, ci, ge, gi, c, g.
Forme principale:
 dislalie periferică – provocată de tulburări ale organelor periferice;
 dislalie centrală / de evoluție – caracter dismaturativ;
DISLALIA PERIFERICĂ
Constă în imposibilitatea emiterii corecte a unuia sau mai multor sunete
datorită unor afecţiuni organice sau funcţionale ale organelor periferice ale vorbirii
Dezvoltarea mentală nu este afectată.
Dislalia periferică – tipuri

după modul de afectare a aparatului verbo-motor:

• dislalia organică
▼
anomaliile organelor periferice (dinţi, limbă, boltă,buze,maxilare)

• dislalia funcţională
▼
funcţionarea defectuoasă a aparatului fono-articulator
(atrofia muşchilor limbii, buzelor, vălului palatin),
traseu greşit al curentului de aer expirat,
insuficientă dezvoltare a auzului fonematic şi a atenţiei auditive
în funcţie de sunetele afectate:
• în prima zonă de articulare:
▼
• pitacismul (p), betacismul (b), mutacismul (m), datorate insuficientei închideri a
buzelor;
• fitacismul şi vitacismul (f; v) produs prin alterarea acestor labiodentale, cauza fiind
malformarea buzei superioare (scurtă) a incisivilor superiori (rari sau lipsă) cât şi a
prognaţiei (muşcătură deschisă).
 • în cea de-a doua zonă de articulare:
▼
• tetacismul și paratetacismul(t), detacismul și paradeltacismul(d), nutacismul și
paranutaciasmul (n);
• sigmatismul și parasigmatismul (s, ș, z, ț, j, ci, ce);
• rotacismul și pararotacismul (r);
• lamdacismul și paralamdacismul (l);

• în cea de-a treia zonă de articulare:

▼
• capacism şi paracapacism (c);
• gamacism şi paragamacism (g);
• hapacism şi parahapacism (h)

Sigmatismul:
• interdental - pronunţia sigmaticelor se face cu limba între dinţi şi coloana de aer este
emisă prin spaţiul dintre vârful limbii şi incisivi;
• lateral - aerul se scurge pe părţile laterale, uneori pe ambele părţi sau pe o singură
parte;
• strident - recunoscut după aspectul sonor strident al sigmaticelor;
• nazal - sunetele sunt pronunţate nazal;
Rotacismul:
• lingual - sunetul e pronunţat cu laturile limbii;
• velar - sunetul este pronunţat prin vibraţii ale vălului;
• uvular - sunetul e pronunţat prin vibraţii ale luetei;
• faringian - vibrează peretele faringian;
• bilabial - obţinut prin vibrarea buzelor.

Dislalia periferică - diagnostic

Se urmăresc două aspecte:
a) funcţionarea organelor fono-articulatorii
b) modul de tulburare a sunetului - prin probe verbale.
Probele pentru determinarea deficienţei dislalice trebuie să evidenţieze:
• pronunţia fiecărui sunet din alfabet
• a silabelor
• a cuvintelor uzuale
• a grupelor de consoane şi vocale (mp, nt, ia, ie, oa etc)
• pronunţia propoziţiilor.

Diagnosticarea se realizează în vorbirea independentă precum şi în vorbirea reflectată.

Dislalia centrală (de evoluție)
• Factorii etiologici ► de natură:
• organică:
► factori neurogeni ce determină o leziune micro-sau macrosechelară, care exercită o frână în
procesul maturizării fono-articulatorii;
► factori somatogeni ce determină o întârziere globală în dezvoltarea somato-psihică;
► factori constituţionali, reprezentaţi prin ascendenţi pe linie paternă care au avut întârzieri în
maturizarea fonoarticulatorie.
• funcţională:
► factori psihogeni ► greşelile de educaţie, supraprotecţie, întreținerea vorbirii infantile
peste limita fiziologică; copii lipsiţi de afecţiune, maltrataţi, abandonaţi.

Dislalia centrală – tablou general

• caracter dismaturativ – regresează spontan cu vârsta și mai ales prin asistență psiho-
pedagogică;
• întîrziere în apariţia şi dezvoltarea vorbirii;
• tulburări de pronunție; cel mai frecvent ► alterate siflantele: s, z, t şi vibranta r, apoi
sunetele palatale posterioare c și g;
• tulburări în dezvoltarea motorie (mersul, ţinerea capului, a corpului, controlul
sfincterian, necoordonare a mișcărilor);
• deficit de maturizare a intelectului: lentoare, fatigabilitate, lipsă de concentrare a
atenției;
• tulburări de auz fonematic: insuficienta discriminare a sunetelor în cadrul vorbirii;
• tulburări ale afectivității și comportamentului: negativism, puerilism, sindrom anxios-
obsesiv, agitație, timiditate
Dislalia centrală – tulburări de pronunție
Dislalia de sunete:
• Moghilalia – omisiunea de sunete
• Paralalia – înlocuirea de sunete.
Dislalia de silabe: sunetele sunt pronunțate corect separat, dar sunt omise sau înlocuite în
cadrul silabei.
Dislalia de cuvinte: este afectată pronunția cuvintelor, dar sunetele și silabele sunt pronuțate
corect izolat.
Ilolalia sau tetismul: vorbirea este neinteligibilă datorită omisiunilor sau inversărilor foarte
frecvente.
Dislalia centrală – diagnostic

Se urmărește examinarea:
• nivelului de dezvoltare somatică – stării organelor periferice ale
vorbirii;
• stării auzului general și fonematic;
• nivelului dezvoltării psihice;
• stării vorbirii: - pronunţia izolată a sunetelor;
- pronunţia sunetelor în silabe, cuvinte, propoziţii;
- vocabular;
- structura gramaticală a limbii.
 TERAPIA DISLALIEI
A. Metode şi procedee de ordin general
1. Pentru îmbunătăţirea motricităţii generale şi a mişcărilor fono-articulatorii
: deschiderea gurii- a ca la dentist, scoaterea limbii
2. Educarea respiraţiei şi a echilibrului dintre inspir şi expir. În timpul expirului, suflul
face să vibreze coardele vocale necesare pentru producerea sunetelor. Presiunea expirului şi a
inspirului se modifică în funcţie de fiecare sunet. Se recomandă ca exerciţiile de respiraţie să
fie efectuate odată cu pronunţarea şi să se realizeze la început cu ajutorul cântului şi al
recitării de poezii ritmice.
3. Exersarea auzului fonematic - În general, la dislalici sunt eficace pronunţarea,
diferenţierea şi identificarea cuvintelor sinonime şi paronime.
Exemplu: Bate din palme de câte ori auzi sunetul r!
Pronunță corect: literar – literal;
4. Educarea personalităţii dislalicului trebuie să înceapă odată cu corectarea dislaliei
indiferent de vârsta dislalicului.
Educarea personalităţii trebuie să urmărească :
a) redarea încrederii în propriile posibilităţi;
b) crearea convingerii că dislalia nu presupune un deficit intelectual;
c) crearea convingerii că dislalia este o tulburare pasageră care poate fi corectată;
d) crearea încrederii în logoped;
e) înlăturarea negativismului şi redarea optimismului.
B. Metode şi procedee specifice logopedice
Această categorie de metode şi procedee se folosesc pentru formarea
deprinderii de a articula corect.
 La început se va încerca emiterea corectă a sunetelor pe bază de onomatopee sau
prin coarticulare. În faţa oglinzii, logopedul va demonstra care este poziţia limbii,
buzelor, obrajilor, deschiderea gurii, actul respirator, intensitatea vocii.
Prin imitaţie se va cere şi copilului să realizeze articularea corectă a sunetului. La
nevoie este ajutat şi mecanic.
 Se va introduce apoi sunetul în silabe directe, indirecte între vocale, apoi
asociat cu consoane, ocupând diferite poziţii (iniţial, median, final).
 a. exerciţii cu prelungirea sunetului: rrra, rrre, rrri, rrro, rrru, rrră, rrrî
 b. exerciţii în silabe directe: ra, re, ri, ro, ru, ră,rî.
 c. exerciţii în poziţie intervocalică:
 - cu vocale similare : ara, ere, iri, oro, uru, îrî
 - cu vocala diferite : are, ari, aro, aru, ară, era, eri, ero, eru, eră;
 d. exerciţii în silabe inverse:
 - prelungit: arrr, errr, irrr, orrr, urrr, ărrr, îrrr;
 - neprelungit: ar, er, ir, or, ur, îr;
 e. exerciţii în logatomi (silabe cu şi fără sens) cu consoane cu loc de
 articulare apropiat: lera, lere, leri, lero;
 f. exerciţii cu silabe închise cu alte consoane: rar, rer, rir, ror, rur, răr,
 râr;
 g. exerciţii în combinaţii consonantice: pra, pre, pri, pro, pru, pră, prî;
 h. exerciţii cu grupuri consonantice mai dificile: stra, tre, stri, stro, stru,
 stră, strî;
 i. exerciţii cu grupuri consonantice în final, ce se rostesc mai greu
 datorită deficitului de aer: abr, ebr, ibr, ubr, obr, îbr, ăbr
  Cuvintele vor fi introduse în propoziţii urmărindu-se consolidarea şi automatizarea
lor în vorbire. În acest scop se vor memora la început versuri sub forma frământărilor
de limbă, urmărind să predomine sunetul impostat.
 Tot în această etapă a consolidării sunetelor, se vor folosi mult povestirile, începându-
se cu repovestirile, deoarece acestea sunt mai uşoare
 Se va urmări exersarea vorbirii sub toate aspectele (fonetic, lexical, gramatical),
exersând în acelaşi timp memoria, gândirea, atenţia. La început e bine să se folosească
imagini cu care se va închega o povestire scurtă, respectând succesiunea momentelor
principale înfăţişate prin ilustraţii.
 Urmează apoi etapa de verificare a sunetelor impostate şi a gradului de automatizare în
vorbirea curentă. La baza acestei etape vor sta tot povestirile, care vor fi însă mai
ample, mai bogate în conţinut, care să ofere posibilităţi de interpretare, de apreciere
proprie.
La clasele II – IV se pot folosi şi repovestiri după texte citite de ei sau de logoped
( scris sau oral, compuneri după plan dat sau după tablouri).
Se recomandă ca primele lecturi să fie făcute pe texte prelucrate.
Ultima etapă este introducerea sunetului în texte obişnuite, în vorbirea curentă.

Tulburări de pronunție
• dislalie
• Tulburări la nivelul laturii fonetico-fonologice, nu la nivel morfo-sintactic,
lexico-semantic, pragmatic
• dizartrie
• Vorbire neclară, confuză, disritmică, disfonică, cu rezonanță nazală, monotonă;
cauza neurologică (encefalopatia infantillă sechelară)
• rinolalie
• Tuburare fonetic-fonologică și tulburare de voce (nazalizare excesivă sau lipsa
nazalizării); despicături labio-maxilo-palatine

• Tulburări de ritm și fluență a vorbirii

• Bâlbâiala - repetiții de sunete, silabe, părți de cuvinte, autocorecții, reveniri,
spasme, blocaje, tulburări respiratorii, prelungirea sunetelor sau silabelor
• Logonevroza - vorbire neclară, confuză, disritmică, disfonică, cu rezonanță nazală,
monotonă; cauza neurologică (encefalopatia infantillă sechelară)
• Tahilalia - viteză crescută de pronunție
• Bradilalia - ritm și viteză scăzute de pronunție, voce monotonă, pauze
necorespunzătoare în vorbire, prelungirea articulației
• Aftonghia - limba spastică, secvențe tonice, blocaje în articulare de lungă durată

• Tulburări ale limbajului scris-citit

• Dislexia-Tulburare specifică a abilităţilor de citire (în privinţa corectitudinii, fluenţei,
comprehensiunii
• Disgrafia-Perturbări ale procesului tipic de achiziţie a exprimării în scris (erori la
nivelul literelor, erori sintactice şi erori de punctuaţie, organizarea grafică a
paragrafelor);
• Alexia-Reprezinta pierderea capacitatii de a citi si de a intelege limbajul scris
• Agrafia-Incapacitate de exprimare a gândurilor în scris. Se datorește unor leziuni
localizate în centrii nervoși superiori din scoarța cerebrală.
• Tulburări polimorfe de limbaj
• alalia - lipsă sau slaba dezvoltare a vorbirii; sindromul de nedezvoltare a vorbirii sau
afazie congenitala; audimutitate. Alalia se datoreaza unor disfunctii ale zonelor
corticale ale vorbirii si este de trei feluri: motorie, senzoriala si mixta.
• afazia-tulburare in mecanismul psihic al vorbirii si consta in imposibilitatea de a
exprima sau de a intelege cuvintele spuse sau scrise. Este insotita de tulburari
intelectuale corespunzator unor leziuni cerebrale localizate.

• Tulburări de voce
• Afonia (vorbirea în șoaptă) - este o tulburare de vorbire care constă în lipsa sau
pierderea vocii datorită lezării laringelui sau inervației acestuia, cavității bucale sau
mușchilor implicați în actul vorbirii, cu păstrarea capacității de a articula
• Disfonia (răgușeala)- emisia vocalei este slabita, vocea ingrosata, rugoasa, cu
modulare si grade diferite de disartrii; uneori vocea este mai putin inteligibila,
pronuntia dificila, in special determinata de macroglosie.

• Tulburări de dezvoltare a limbajului

• întârzieri în dezvoltarea vorbiri
• mutismul psihogen- suprimare brusca, temporara a comunicarii verbale, in mod
voluntar sau nu, in absenta oricaror leziuni nervoase centrale sau periferice ale
aparatului fonator. In aceste cazuri, subiectul a folosit anterior limbajul