Sunteți pe pagina 1din 6

Dictionar de logopedie

Afonemie = pronuntarea eliptica, fie prin absenta unui sunet sau a mai multor
sunete , ceea ce determina o vorbire incorecta, stirbita de inteles semantic si
de expresivitate

Agramatism = tulburare de vorbire si scris in care nu mai sunt respectate


regulile gramaticale si in consecinta, exprimarea devine incorecta. Este
frecventa in oligofrenie, encefalopatii cronice post – traumatice; agramatismul
este cauzat de leziuni ale scoartei cerebrale

Alalia = lipsa sau slaba dezvoltare a vorbirii; sindromul de nedezvoltare a


vorbirii sau afazie congenitala; audimutitate. Persoanele dispun de auz normal
si de dezvoltare intelectuala comuna, deci nu pot fi incadrate in sindromul
debilitatii mintale. Alalia se datoreaza unor disfunctii ale zonelor corticale ale
vorbirii si este de trei feluri: motorie, senzoriala si mixta. In terapia logopedica
este posibila educarea vorbirii mai ales cand auzul nu prezinta o scadere.

Afazia = tulburare in mecanismul psihic al vorbirii si consta in imposibilitatea


de a exprima sau de a intelege cuvintele spuse sau scrise. Afazia este un
sindrm neuropsihic ce consta in tulburarea sau pierderea functiilor psihice,
orale sau grafice. Este insotita de tulburari intelectuale corespunzator unor
leziuni cerebrale localizate.

Balbismul(balbaiala) = tulburare a vorbirii, frecventa la copii, mai rara la


adulti, rezultata din defectuasa reglare a limbajului si se manifesta prin
dezordine intermitenta a pronuntiei: a. prin repetari a inceputului cuvintelor,
uneori convulsive sau b. prin blocaje a unor foneme, indiferent daca sunt
vocale sau consoane. Au loc emisiuni precipitate, in rafale urmate de
momente de dificultate in articularea unor cuvinte, ceea ce face ca aceste,
dupa eforturi, sa fie adesea articulate incorect. Se distind 2 forme de balbism:
a. clonic, manifestat prin repetitii ale silabelor initiale si b. tonic, se manifesta
invers prin imposibilitatea articularii primei silabe, ceea ce presupune chiar si
unele grimase sau crispari.

Bradifazie = greutate, taraganeala, incetineala in vorbire, cuvintele silabisite

Bradifemie = tulburare de ritm a vorbirii, viteza scazuta, frecventa in bolile


psihice in care exista o inhibitie psiho-motorie, cu incetinirea procesului ideativ,
ea fiind expresia verbala a bradipsihiei

Bradifrenie = incetinirea ritmului de desfasurare a proceselor psihice, mai ales


in realizarea unei conduite

Bradilalia = vorbirea anormal de lenta, cu intervale mari intre cuvinte, avand


ca forma extrema bradifazia
Disfemie = modificarea timbrului vocal; survine in tulburarea de pronuntie a
cuvintelor in logonevroza

Disfonemie = este o forma simptomatologica a dislaliei , caracterizata prin


distorsiunea fonetica, adica, prin denaturarea articularii fonemului, care
reprezinta partea acustica a fonemului, adica ceea ce auzim cand se rosteste
o vocala sau o consoana; altfel spus disfonemia reflecta redarea invelisului
sonor al fonemului, necomforma cu tiparul fonetic al acestuia, stabilit in baza
de articulare a limbii. Aceasta dislalie, prin distorsiune fonetica se datoreaza
nerespectarii punctului de articulare.

Disfonie = modificarea timbrului vocal. Poate fi de natura organica in


afectiunile hipofizei, care aduce modificari somatice, metabolice si psihice, cu
repercursiuni semnificative asupra vocii, vorbirii si cantului. Emisia vicala este
slabita, vocea ingrosata, rugoasa, cu modulare si grade diferite de disartrii;
uneori vocea este mai putin inteligibila, pronuntia dificila, in special
determinata de macroglosie. Vocea oboseste usor, este monotona si frecvent
se vadeste lentoare, datorita, pe de o parte, tulburarilor mecanice si pe de alta
parte modificarilor psihice. Disfonia functionala a copilului se deosebeste de
cea organica, fiind produsa de o utilizare incorecta a vocii fara defectiuni
laringostropostopice. Poate fi determinata de un torace stramt care
micsoreaza volumul respirator; copilul cata sa o suplimenteze printr-o tensiune
a musculatorii laringiene si perilaringiene, fapt care duce la o voce ragusita;
poate fi o glota ovalara care evidentiaza disfonia hipochinetica in evolutie;
poate fi prezenta vegetatiilor adenoide care dau rinolalia inchisa, care
altereaza vocea. Disfonia poate persista toata viata daca nu este corectata
printr-o reeducare potrivita.

Disgrafia = este o perturbare a limbajului scris, a folosirii alfabetului limbii si al


cuvintelor codificate sub forma grafemelor. Atat scrierea, adica elaborarea si
producerea grafemelor, cat si receptionarea si intelegerea sintezei grafemelor,
nu respecta cerintele auzului fonematic si ale limbajului oral, nici ale motricitatii
si orientarii spatiale. La copilul cu dezvoltarea normala, disgrafia se datoreaza
unor insuficiente motorii sau contractii musculare exagerate si adesea unor
tulburari emotionale. In sindromul disgrafic, pe langa componenta motrica si
psihica este incriminata si componenta neurologica, mintala, intelectuala. La
copilul normal psihic se constata ca in formarea si dezvoltarea abilitatilor de
scris – citit nu este suficienta numai perceperea corecta a limbajului si
grafemelor, dupa cum nici reprezentarea si ordonarea lor in spatiul paginii nu
contribuie la realizarea actualului lexic pe deplin.

Disgramatism = inccapacitatea de a formula gramatical actul vorbirii (in


special, dupa 5 ani), prin nerespectarea cerintelor morfologice si sintactice ale
limbii orale si scrise. Sunt in atentia logopezilor modul de folosire al
declinarilor, conjugarilor, acordurilor gramaticale si regulilor ortografice.
Dislalia = este cea mai frecventa tulburare intalnita, provocata de afectiuni
organice sau functionale a elementelor periferice ale vorbirii; consta in
imposibilitatea emisiei corecte a unui sunet sau a unui grup de sunete. Ea
cuprinde deformarea sunetelor, substituirea, omiterea, inversarea lor spontana
sau reprodusa, ceea ce schimba structura cuvantului si aspectul semantic,
intelesul. Intalnita pana la 5 ani nu este forma patologica, intrucat depinde de
ritmul propriu al dezvoltarii, deci are o natura fiziologica. Dupa 6-7 ani are
aspect patologic atat din punct de vedere etiologic, cat si psihofiziologic. In
functie de aspectele cantitative si calitative, de fonemele implicate
morfostructural, de gradul de extindere, putem vorbi despre dislalie simpla si
totala, generala. Varietatea lor depinde si de specificul etiologiei, de specificul
limbii, cat si de existenta altor handicapuri si particularitati psiho-individuale ale
persoanei. Dupa modul de deficienta a aparatului verbo-motor se disting:
dislalia organica – anomalii ale organelor periferice ale aparatului vorbirii:
dintii, limba, bolta, buze, maxilare) si dislalia functionala, cauzata de
functionarea defectuasa a verbo-aparatului articulator: atrofia muschilor
buzelor, limbii, obrajilor, valului palatin, maxilare deformate si muscatura
deformata, inervatie neterminata, respiratie superficiala etc, cat si o
insuficienta dezvoltare a auzului fonematic si a atentiei auditive. Pot fi
frecvente si dislalii de cuvinte prin alterarea unor silabe: cu diftongi, triftongi
sau grupe de consoane.

Dislalia audiogena (otopatica) = de natura organica, cauzata de un deficit


auditiv, prin leziuni la diferite nivele ale analizatorului acustic; ca urmare nu
permit receptia normala a vorbirii, nici un autocontrol al propriei articulari.
Leziunile ariilor corticale si subcorticale (talamus), cailor talamocorticale, dau o
hipoacuzie de perceptie.

Dislalia centrala (de evolutie) = consta in incapacitatea de a pronunta


concret anumite sunete sau grupe de sunete si se manifesta prin alterarea,
inlocuirea sau omiterea unor forme in structura silabelor sau a cuvintelor.
Termenul “de evolutie” indica caracterul ei regresiv, spontan sau dupa un
tratament logopedic. Are un caracter dismaturativ care se verifica prin faptul ca
scade invers proportional cu varsta si in mod deosebit in terapia logopedia si
psiho-pedagogica. Aceasta duislalie este favorizata de doua tipuri de conditii:
intrinseci ( manifestate printr-o labilitate neuropsihica, consecutiva unui factor
ereditar sau dobandit) si extrinseci (intalnite in cadrul unor tulburari din limbaj,
din mediul ambiant sau a bilingvismului, inainte de constituirea limbajului in
limba materna).

Dislexia = tulburare a achizitiei normale a lecturii si a limbajului scris.


Constatarile cercetatorului acestui sindrom lexico-grafic citeaza convergenta
elementelor neurologice cu “elemente afectiv – sociale”. Actiune corelata
auditiv – vizual – motora este transmisa in zonele corespunzatoare ale
scoartei cerebrale pentru perceperea imaginii literei in timp ce miscarile
globului ocular in directia randurilor din text formeaza o transmisie in lant
datorita analizatorului motor. Analiza si sinteza actului lexic este si o urmare a
auzului fonematic. Actul texic are loc prin cele trei mecanisme de receptie
nervoasa, avand localizarea parieto-occipitala temporala, iar prin lexarea
acestei zone se produce dezintergrarea cititului manifestata diferit. Dislexicul
are dificultati prin inversiune de litere, silabe, cuvinte, cifre, unele stabile altele
labile. De obicei sunt insotite de disgrafii si disortografii. Dislexia poate fi:
fonematica, optica, literala si verbala, iar din punct de vedere genetic poate fi –
constitutionala, de evolutie si afectiva.

Dislogie = tulburari de vorbire si limbaj atat sub aspectul formei cat si al


continutului, consecutive tulburarilor de gandire, de logica, fara un substrat
neurologic evident. Se manifesta prin alterarea caracteristicilor esentiale ale
comunicarii verbale ( caracterul adresativ, situativ, stereotip, saracie lexicala,
absenta controlului real asupra emiterii de raspunsuri, dezorganizarea
limbajului, dificultati de intelehere siale aparatului verbo-motor). Sub diferite
aspece se intalneste in nevroze, dementa presenila, psihoze si psihopatii.

Disprozodia = este o afazie de intonatie. Aceasta tulburarea de vorbire consta


in alterarea molodicitatii (la afazici), care au un bagaj de cuvinte relativ
important pastrat. Din aceasta cauza, ei dau impresia ca vorbesc cu accent de
limba straina. Tulburarea apare si in nevroze, logonevroze, epilepsie,
demente, ca si in bizareria discursului schizofrenic.

Embolofazie = este o tulburare de limbaj caracterizata prin aparitia unui


fonem sau cuvant fara sens in cadrul vorbirii. Embolofazia survine in
encefalopatie, schizofrenie si dementa.

Emerofonie = tulburare de vorbire caracterizata prin blocaj verbal aparuta in


timpul noptii. Apare in nevroze, stari anxioase, schizofrenie.

Fonastenie = voce lipsita de energie, slabiciune, vorbire lipsita de modulatii,


miscare a buzelor fara sunet.

Gamacism si paragamacism = tulburare de comunicare verbala constand in


dificultatea de a propunta consoanele g si, respectiv k, cat si inlocuirea lor cu
alte consoane.

Ideoglosie = vorbire neinteligibila datorita frecventelor omisiuni, intervertiri si


substituiri de sunete sau repetitii de cuvinte, devenind de neinteles de catre
interlocutor. Este specifica oligofreniei, dar si in dislaliile pe fond normal, in
cele polimorfe si la copiii anxiosi.

Idiolalie = limbaj neinteligibil, inventat, care caracterizeaza formele grave ale


tulburarilor de limbaj (afazie, alalie, dislalie, jargonofazie)

Logopedie = disciplina psiho-pedagogica care se ocupa cu educarea, in


special cu reeducarea – terapia corectiva – a limbajului. Studiaza natura si
formele de manifestare a defectelor, tulburarilor de limbaj si vorbire,
propunand metode si procedee de corectare adecvate logopatilor, cat si
particularitatilor individuale si de varsta.

Jargonofazie = tulburare de limbaj care consta intr-o exprimare neinteligibila,


formata din sunete, silabe fara semnificatie, lipsita de mesaj. Sunt substituite
unele cuvinte prin altele; in deformarea lor, discursul rezultat este
incomprehensibil. Este frecvent intalnita in afazia motorie, in demente, in afazii
de receptie cu leziuni localizate in lobul temporal stang.

Jargonografie = tulburare a expresiei grafice, de ordin caligrafic si


psihografic, cu substituirea sau deformarea cuvintelor, care isi pierd
semnificatia, mesajul fiind incomprehensibil. Este specifica afaziei motore si de
receptie, cat si dementelor.

Lalatiune = faza prelingvistica constand in emisii vocale fara semnificatie


intentionala. Apare in jurul varstei de 3 luni, dupa faza de gangurit si conduce
spre faza de verbiaj.

Laliofobie = teama patologica de a vorbi, justificata oarecum la persoanele


care prezinta balbism, sigmatism, dizartrie, elemente afazoide, capata caracter
net patologic la persoanele dizarmonice, grevate de timiditate, complexe de
inferioritate, la care actul vorbirii are semnificatia unui act de mare curaj.

Lalopatie = orice forma de tulburare de vorbire si limbaj

Logofobie = teama de a pronunta gresit un cuvant. Apare frecvent in


logonevroza si este determinata de esecurile repetate

Logolalie = deficienta de vorbire manifestata prin intarzierea sau


nedezvoltarea limbajului, poate avea o determinanta neuropsihica sau un
deficit in dezvoltarea intelectuala.

Logonevroza = balbaiala nevrotica, forma clinica a nevrozelor motorii,


cuprinzand un complex de tulburari functionale determinate psihogen,
caracterizate prin dereglarea coordonarii musculaturii fonoarticulatorii

Logoplegie = tulburare a limbajului vorbit, caracterizata prin imposibilitatea


exprimarii, pronuntarii (chiar la 5-6 ani) silabelor si cuvintelor, corelate cu
scaderea capacitatii de intelegere a limbajului scris si vorbit, asociata cu
tulburari primare sau secundare ale capacitatii intelectuale.

Logoree = tulburare a expresiei verbale, in sensul hiperactivitatii, constand


intr-o crestere exagerata, necontrolata a ritmului si debitului verbal. Poate fi
tematica (axata pe o tema principala), dezordonata sau disperata. Se produce
asociat cu o excitatie psihomotorie, agitatie, excitabilitate patologica. Intr-o
forma ameliorata se manifesta si la normali, aflati intr-o stare de surescitare
provocata de evenimente stresante.

Mutacism = manifestare deliberata, voluntara a unei persoane de a refuza


comunicarea, datorita unei stari afective negative acute, de dispret, de
opozitionism. Se intalneste la copii si tinerui normali, ca o manifestare de
protest sau ca atitudine de supraestimare a valorii propriei persoane. Cauze
care determina mutacismul: neincrederea, reticienta, protestul.

Mutism = suprimare brusca, temporara a comunicarii verbale, in mod voluntar


sau nu, in absenta oricaror leziuni nervoase centrale sau periferice ale
aparatului fonator. In aceste cazuri, subiectul a folosit anterior limbajul.
Fenomenul se petrece in situatii de trac, la subiectii emotivi sau anxiosi. Se
distinge de afazie sau mutenie, lipsind leziunea organica. Poate fi deliberat;
poate fi consecinta unei inhibitii patologice.

Palilalie = tulburare a limbajului ce consta in repetarea spontana, involuntara


a unor silabe sau cuvinte dintr-o fraza.

Rinolalia = se defineste ca functie instrumentala a organelor de vorbire, prin


modificarea tubului fonoarticulator, fie datorita “unei obstructii nazale”, fie
datorita “unei comunicatii intre rezonatorul oral si cel nazal”. Timbrul
saustructura de supraton, denumita adesea “nazalitate”, este rezultanta unei
rezonante care se degaja in pasajul de trecere naso-faringian, marcand pe o
scara larga in hiper sau hipo, limitele. Aceasta intonatie aparte a vocii care se
formeaza din cauza unei sonoritati anormale este denumita “fonfaire”,
tulburare ce provine din cauza directiei inadecvate a curentului de aer pe cale
orala, fie in urma unor defecte mecanice, ale activitatii nazale, cerului gurii
moale si tare.

Rotacism = aspect al dislaliei consoanelor, cu specific a consoanei “r” – care


poate fi intalnita sub urmatoarele forme – omiterea totala a sunetului din
cuvant – pronuntarea uvulara sau velara a sunetului care da graseierea –
pronuntarea monovibranta a sunetului realizata printr-o singura bataie, lovire a
varfului limbii, spre deosebire de pronuntarea polivalenta, realizata prin mai
multe batai decat cele necesare – pronuntarea labiala a sunetului prin vibrarea
buzelor – pronuntarea interdentala a sunetului “r” – inlocuirea sunetului cu “l”,
dislalie numita pararotacism. Pronuntarea corecta a sunetului este cea linguo
– dentala apicala.

Tahifemie = forma patologica de hiperactivitate verbala ce consta in


accelerarea exagerata a debitului verbal, ritmul ingreunand mult
prehensibilitatea comunicarii. Cu toata ritmicitatea grabita nu se constata
defecte de ordin sintactic si nici fonetic