UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA”

IAŞI
FACULTATEA DE FILOSOFIE
ȘI ȘTIINȚE SOCIAL -POLITICE
ASISTENȚĂ SOCIALĂ

Autismul

Prof. N. Moron Student: Șuhan Lavinia Iasmina

Anul III, grupa III
E. Bleuler este cel care a folosit pentru prima data termenul de „autism" la începutul
secolului trecut, și a definit autismul ca „sindrom constând în repliere totală asupra propriei
lumi lăuntrice, mod de gândire necritică centrată pe subiectivitate și rupt de realitate,
dominată de fantezie și reverie".

Autismul reprezintă în concepția lui Bleuler „o detașare de la realitate însoțită de o

predominare a vieții interioare „.

Tulburarea autistă cunoscută și sub numele de autism infantil este cea mai cunoscută
Tulburare Pervazivă de Dezvoltare. Pentru aceasta se folosesc mai multe sinonime precum:
autism infantil, sindromul Kenner, psihoză infantilă.

Pe parcursul timpului mai mulți autori au încercat să găsească o definiție cât mai complexă a
autismului.

Kaplan (2000) definește tulburarea autistă ca o „afectare permanentă a capacității de

relaționare socială, printr-o deviere a comunicării și patternuri comportamentale restrictive,
stereotipe"

Graham (1999) afirma că „autismul infantil se caracterizează prin debutul precoce (înainte de
3 ani) a unor tulburări sau devieri care interesează cel puțin 3 arii de dezvoltare „

Prin urmare există o inabilitate de a iniția si dezbat relații sociale, de a exprima interes și
emoții. Există de asemenea o incapacitate de a folosi limbajul și comunicarea și există un
comportament stereotip incluzând un comportament restrictiv si repetitiv.

La ora actuală știm că aceste afecțiuni sunt mult mai complexe, implică simptome și
caracteristici dintre cele mai diverse , care se pot manifesta în numeroase combinații și sunt
mai mult sau mai puțin severe. De asemenea, fiecare persoană care suferă de o asemenea
afecțiunea este unică, are o personalitate deosebita si trăsături de caracter unice. Nu există doi
copii care să sufere de autism și cate să se manifeste similar.

Din cauza faptului că nu există un test medical pe baza căruia sa se poată detecta autismul,
copilul este diagnosticat pornindu-se de la prezența, respectiv absența anumitor
comportamente și abilități. De exemplu, dacă un copil care are vârsta de 3 ani are un
comportament ciudat, cum ar fi faptul că bate din palme excesiv de mult, se strâmbă frecvent
sau aleargă fără țintă prin încăpere, se consideră că respectivul copil are o tulburare legată de
dezvoltare.

SIMPTOME

Majoritatea părinților își dau seama că un anumit lucru nu este în regulă cu copilul lor atunci
când acesta ajunge la vârsta de doi sau trei ani. În unele situații, părinții detectează anumite
semne chiar mai curând. S-ar putea să observe că micuțul sau micuța nu îi privește și nu
recunoaște anumite fețe cu care ar fi trebuit să se fi obișnuit . Este posibil ca respectivul copil
să nu plângă în momentul în care părinții părăsesc încăperea în care se află, să nu manifeste
teamă față de anumiți străini, să nu imite gesturi , cum ar fi acela de a bate din palme sau să
nu ii placă să joace „cucubau".

Nu există un singur tip de personalitate pentru un copil care suferă de autism. Unii părinți care
au copii diagnosticați cu autism își amintesc de faptul că erau foarte cuminți când erau
bebeluși, pentru că abia dacă scoteau un sunet și nu solicitau atenția celor din jur. Alți părinți
susțin faptul că dimpotrivă, copiii lor țipau in exces. Există și o altă categorie de părinți care
spun despre copiii lor ca atunci când erau foarte mici aveau un comportament obișnuit pentru
vârsta respectivă. Conform specialiștilor de la Institutul Național pentru Sănătate Mintală
există o serie de manifestări timpurii caracteristice autismului, printre care se numără
următoarele:

 Copilul nu scoate sunete nearticulate, nu arată cu degetul și nu face gesturi care au o

anume semnificație până la vârsta de un an
 Copilul nu rostește nici un cuvânt până la vârsta de 16 luni
 Copilul nu leagă doua cuvinte până la vârsta de 2 ani
 Nu răspunde atunci când este strigat pe nume
 Pierde din abilitățile de comunicare și din cele sociale pe care le-a dobândit
 Privește rar în ochi persoanele cu care vine în contact
 Pare că nu este în stare să se joace cu jucăriile
 Exagerează în a pune în ordine jucării sau alte obiecte
 Este atașat în mod deosebit de o anumită jucărie, respectiv de un anumit obiect
 Nu zâmbește
 Câteodată pare sa nu audă bine
Uneori este posibil ca un copil care suferă de autism să se dezvolte neuniform, adică să fie
precoce în anumite situații și să evolueze mai târziu în altele, fapt care îi poate deruta și mai
mult pe părinți. Un astfel de copil poate să înceapă să vorbească foarte devreme, dar să
meargă relativ târziu, respectiv să aibă probleme în ceea ce privește capacitățile sale notorii,
cum ar fi aceea de a alerta sau de a sări.

CRITERII DE DIAGNOSTICARE

Există cinci subcategorii de diagnostic:

 Tulburarea de tip autist

 Sindromul Asperger
 Tulburarea Dezintegrativă a Copilăriei (CDD)
 Tulburarea de tip Rett
 Tulburarea Globală (Pervazivă) de Dezvoltare

1) Tulburarea de tip autist

Copiii care suferă de autism pot prezenta probleme mai severe sau mai puțin severe în ceea ce
privește abilitățile de comunicare, abilitățile sociale sau probleme comportamentale.

Simptomele cele mai frecvent întâlnite care se manifestă de timpuriu în cazul autismului sunt
lipsa contactului vizual, respectiv faptul că micuțul/micuța nu arată cu degetul și nu răspunde
atunci când i se pronunță numele.

Copiii care suferă de autism subt foarte puțin interesați sau chiar deloc în a-și face prieteni sau
in a-și face relații și se întâmplă frecvent să pară mai interesați de obiecte decât de oameni.

Mulți dintre copiii autiști au dificultăți în a comunica fie pentru că vorbesc puțin sau deloc. De
asemenea, acești copii au tendința spre o anumită rutină, spre un anumit ritual, respectiv spre
un anume stereotip de natură motorie dând din mâini într-un anumit fel sau legănându-se.

2) Sindromul Asperger

Spre deosebire de alte afecțiuni care intră în spectrul autismului, afecțiuni cate pot fi depistate
încă de la o vârstă fragedă, de obicei până la trei ani, Sindromul Asperger nu este depistat
decât în momentul în care copilul e de vârstă școlară, adică atunci când copilul are șase ani
sau chiar mai mult. Sindromul Asperger se întâlnește mai frecvent la băieți decât la fete,
raportul fiind în acest sens de 15 la 1.

Printre semnele timpurii ale Sindromului Asperger se pot menționa: interesul obsesiv pentru o
anumită temă și memorarea de date legate de tema respectivă, lipsa empatiei folosirea unui
limbaj monoton, pedant sau inadecvat, lipsa interesului pentru joacă în compania altor copii,
incapacitatea de a purta o conversație, incapacitatea de a coordona mișcările făcute și
adoptarea unor poziții ciudate, dificultatea de a înțelege anumite expresii cu sens figurat.

3) Tulburarea Dezintegrativă a Copilăriei CDD

CDD a fost identificat cu mulți ani înainte de tulburarea de tip autist. Theodore Heller,
specialist pentru persoane cu nevoi speciale, a descris această afecțiune încă din 1908. CDD
apare mai frecvent la băieți decât la fete și este o afecțiune foarte rară. CDD se declanșează
mai târziu decât tulburarea de tip autist, respectiv când copilul are între trei și cinci ani. De
obicei, copiii se dezvoltă la fel ca și copiii tipici și ulterior se înregistrează o regresie in ceea
ce privește comunicarea, interacțiunea pe plan social (inclusiv abilitatea de a se juca,
capacitatea de a se îmbracă, de a se hrăni). Copilul nu poate controla momentul când are
scaun sau urmează. De foarte multe ori CDD este asociat cazurilor de ratare mintal sever.

4) Tulburarea de tip Rett

Numele acestei tulburări provine de la doctorul Andreas Rett, care a descris-o în 1966. Rett
este o afecțiune genetică ce apare o dată la câteva zeci de mii de nașteri din toată lumea. Spre
deosebire de alte afecțiuni ce se încadrează în spectrul autismului, tulburarea de tip Rett se
manifestă aproape exclusiv la fete. Fetele care au acest diagnostic se dezvoltă normal de la
vârsta de șase luni pana la un an și jumătate, după care înregistrează o stagnare, respectiv un
regres. Printre simptomele caracteristice acestei afecțiuni se numără lipsa abilităților de
comunicare, pierderea abilității de a executa anumite mișcări cu mâinile, probleme de
coordonare a mișcărilor, tulburări de somn, dificultăți la respirație, dificultăți de mers, un
ritm mai redus de dezvoltare a capului și corpului. Poate să se manifeste și un retard mintal
sever.
 5) Tulburarea Globală (Pervazivă) de Dezvoltare

Afecțiunea mai este cunoscută și sub numele de autism atipic. În ceea ce privește Tulburarea
Globală (Pervazivă) de Dezvoltare, diagnosticul este cel mai dificil se pus dintre toate
afecțiunile care intră în spectrul autismului. În ceea ce privește oricare diagnostic din spectrul
autismului există o doză de subiectivitate din cauza interpretării evaluării și a rezultatelor
testelor, însă în cazul autismului atipic gradul de subiectivism este și mai mare.

EVOLUŢIA

Poate avea loc o agravare sau o persistenţă a non-investirii cognitive, ceea ce duce către tabloul
encefalopatiilor infantile, sau pe de altă parte se menține o stare iniţială de „a-relaţionare” cu
ceilalţi, inversiunea pronominală şi limbajul poate să fie achiziţionat, dar rămâne bizar.

La vârsta adultă tabloul clinic va fi acela a unei psihoze deficitare, sau a unei psihoze
schizofrenice dominată de simptome autiste. Adultul va fi dependent de o formă de
instituționalizare, în general completă. El nu va ajunge la autonomie, sau va ajunge doar parțial.
În cadrul evoluției se pot vorbi atât de factori de prognostic nefavorabil, cât şi factori de
prognostic favorabil.

În ceea ce privește prevenţia se poate spune că, această tulburare nu poate fi prevenită,
deoarece cauzele autismului nu sunt cunoscute, dar o examinare genetică poate fi totuşi de
ajutor unui cuplu care dorește să aibă copii, şi au sau au avut în familie cazuri de autism. Se ştie
de asemenea că recunoașterea şi tratamentul precoce pot diminua efectele autismului, şi prin
urmare se recomandă punerea diagnosticului cât mai devreme în cursul dezvoltării şi începerea
unui tratament în cadrul unui centru specializat.

ETIOLOGIA SINDROMULUI AUTIST

În epoca în care publicațiile de medicină s-au oprit asupra unor descrieri literare, adesea
fine şi precise, dar a unor cazuri unice sau foarte puține, Kanner a ezitat când şi-a pus problema
cauzelor care stau la originea autismului. El le-a perceput mai întâi ca un defect de „echipare”
a copilului. A presupus atunci că ei vin pe lume cu o incapacitate care face imposibilă stabilirea
unui contact afectiv cu ceilalţi, fondată pe capacitățile biologice, la fel cum alţi copii se nasc cu
incapacități fizice sau intelectuale.
 Totuşi, el a lăsat să se înțeleagă că mamele acestor copii sunt intelectuale reci, adesea
robotizate care provin din mediu burghez. Dar aceste abordări au fost infirmate de cercetările
ulterioare.

De atunci şi până azi stabilirea unei categorii de factori care să explice etiologia
sindromului autist, a ridicat o adevărată problemă. Obiectivul pentru care se avansează ipotezele
etiologice este de a delimita o eventuală anomalie, care ar fi responsabilă de dezvoltarea acestei
tulburări.

Există în prezent mai multe ipoteze şi teorii care încearcă să găsească un factor
determinant în apariția autismului infantil: teorii psihogetice, teoriile cognitiviste, teoriile
etologice, teoriile psihodinamice, teoriile organice. Dar, până în prezent nici o etiologie nu a
putut fi afirmată ca fiind la originea ansamblului sindroamelor specifice. Se consideră că fiecare
dintre ele poate sta la baza acestei tulburări.

În ceea ce privește studiul etiologiei, cercetările ar trebui să fie efectuate de către echipe
specializate şi să se înscrie într-un demers științific, coerent şi acceptat din punct de vedere etic
pentru a stabili precis cauzele acestei tulburări.

TEORIILE ETIOLOGICE

Etologia, studiază comportamentul animal şi uman în mediul său natural, şi se sprijină,

în principal, pe aspectele obiective ale comportamentului, îndepărtând orice ipoteză legată de
stările psihice non-observabile. Subiectul de studiu al etologului îl constituie modalitățile
specifice de interacțiune a individului cu mediul său şi nu cercetarea mecanismelor generale de
învățare, aşa cum este cazul behaviorismului, şi nici cercetarea stărilor inițiale, cum este cazul
științelor cognitive.

CAUZE ALE AFECŢIUNII

Cauzele autismului sunt diverse și complexe. Factorul genetic joacă un rol major în etiologia
autismului (≥ 80%). Studiile științifice recente confirmă că autismul poate fi determinat de
mutații în circa 500-1000 diferite gene, care, potențial, contribuie la dezvoltarea anormală a
creierului atât în perioada prenatală, cât și în cea postnatală, prin interacțiunile genă-genă sau
genă-mediu.
 Contribuția factorilor de mediu în autism este definită printr-un spectru larg de factori non-
genetici: de la influențele virușilor, medicamentelor, chimicalelor pînă la influențele sociale.

Cu alte cuvinte, în prezența predispoziției genetice pentru autism, un anumit număr de

factori non-genetici, de mediu, sporesc riscul pentru autism.

TRATAMENT

1. Analiza Comportamentală Aplicată (ABA)

ABA este o metodologie de tratament, studiat de Ivar Lovaas, bazându-se pe teoriile formulate
de către B.F.Skinner.

În cadrul ABA se face apel la diferite proceduri, astfel încât copii să dobândească abilități nou.
Cea mai cunoscută dintre ele este „ Pregătirea în pași mărunți”, în cadrul căreia se face o
fragmentare a fiecărei sarcini, astfel încât copiii să poată învăța mai ușor. ABA utilizează un
sistem de recompensă, prin care copilul este motivat și încurajat când învață noi abilități și
deprinderi. Nu se aplică pedepse. În trecut Lovaas aplica pedepse cu un grad redus de violență,
dar nu se mai procedează astfel. În situația în care copilul nu se manifestă în mod corespunzător,
pur și simplu nu este răsplătit.

Pe lângă însușirea activităților de bază, ABA încurajează și abilitățile legate de joc, relațiile
sociale de comunicare și de formare a unor relații pe baza unui model. De asemenea, sunt
concepute programe de activitate (secvențe care au legătură cu activități ce se desfășoară zi de
zi, cum ar fi spălatul pe dinți, dar și lucruri mai complicate cum ar fi acela de a-ți face prieteni),
prin existența unei persoane care să ofere sprijin (persoană care însoțește copilul prin clasa).

2. Floortime

Aceasta metoda a fost studiată de către dr. Psihiatru Stanley Greenspan, specializat în
problemele copiilor. Floortime este o intervenție intensivă, în cadrul căreia copilul este singur
cu terapeutul, punându-se accent pe abilitățile copilului și pe relațiile sale cu alții. Metoda are
la baza ideea că omul învață cel mai bine dacă este implicat emoțional. Fără a se concentra doar
asupra simptomelor copilului, prin Floortime specialiștii propun să îndrume pe copil pentru ca
acesta să-și poată construi o relație, să poată comunica și să poată gândi. Prin Floortime copilul
este ajutat să își dezvolte abilitățile din sfera relațiilor interpersonale, de factură emoțională și
intelectuală.
În cadrul ședințelor, părintele, terapeutul sau profesorul se așază pe podea și interacționează,
jucându-se cu copilul. În timpul ședinței, părintele sau terapeutul se străduiește să creeze cercuri
de comunicare, care implică pe copil și îi oferă oportunitatea de a comunica . De exemplu, daca
un copil pune unele peste altele cuburi de culoarea roșie mama lui poate pune un cub albastru,
provocându-l pe copil să comunice cu ea și să renunțe la a fi absorbit și solitar în activitatea lui.

TERAPIA OCUPAȚIONALĂ

Această metodă se utilizează pentru că micuții cu autism să dobândească o serie de competențe,

care sunt necesare in toate domeniile vieții, printre care se numără acelea care le permit să se
ajute pe ei înșiși, să se joace, sa socializeze și să comunice.

TO oferă sprijin copiilor cu autism care au deficiențe senzoriale, motorii, neuromusculare și/sau
vizuale. Prin intermediul TO copiii pot dobândi abilități, cum ar fi aceea de a-și menține
echilibrul, de a reacționa la atingere, de a comunica, de a duce la bun sfârșit diferite sarcini pe
care trebuie.

CADRU LEGISLATIV

Legea 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale

adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate
din 25.08.2016

Art. 12. -

Serviciile educaționale pentru persoanele cu tulburări de spectru autist, denumite în

continuare TSA, și cu tulburări de sănătate mintală asociate se organizează sub forma
învățământului special, special integrat și incluziv pentru toate nivelurile de învățământ,
diferențiat în funcție de tipul și gradul de handicap.

Art. 13. -

(1) Învățământul special și special integrat este organizat, de regulă, ca învățământ cu frecvență.

(2) Școlarizarea copiilor/elevilor cu TSA se face:

a) în grupe/clase/individual în unități de învățământ de masă, de tip incluziv;

b) în grupe/clase de învățământ special integrate în unități de învățământ de masă;

 c) în grupe/clase din unități de învățământ special;

d) în centre școlare pentru educație incluzivă.

(3) Durata școlarizării copiilor cu tulburări de spectru autist și tulburări de sănătate mintală
asociate poate fi mai mare decât cea precizată prin Legea educației naționale nr. 1/2011, cu
modificările și completările ulterioare, și se stabilește, în funcție de gradul și tipul de handicap,
prin ordin al ministrului educației naționale și cercetării științifice.

Art. 54. -

Personalul specializat din serviciile de sănătate publice sau private este format din:

a) medicul de familie;

b) medicul specialist de psihiatrie/psihiatrie pediatrică;

c) psihologul atestat în specialitatea psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie,

respectiv în specialitatea psihopedagogie specială - logoped;

d) psiholog/alt profesionist atestat în tehnici specifice copiilor cu TSA;

e) psiholog/alt profesionist atestat în terapie cognitiv- comportamentală;

f) psiholog/alt profesionist atestat în consiliere și/sau terapie de familie;

g) psihopedagog/alt profesionist specializat în tehnici de comunicare specifice copiilor cu TSA;

h) kinetoterapeut/fiziokinetoterapeut/profesor de cultură fizică medicală;

i) asistent social;

j) terapeut ocupațional;

k) asistent medical/asistent medical comunitar;

l) alți profesioniști cu atribuții în domeniul intervenției specializate în TSA.

Art. 55. -

Personalul specializat din sistemul social este format din asistenții sociali, persoanele cu
atribuții de asistență socială și alte categorii de personal specializat angajate în Serviciul
protecție și asistență socială, DGASPC, furnizori privați de servicii sociale licențiate, conform
legislației în vigoare.
 STUDIU DE CAZ

Daniel este un băiat de 9 ani care s-a născut într-o familie tipică formată din mamă, tată,
două fiice ( una de 21 de ani iar cea de-a doua 16 ani). Membrii familiei nu au probleme de
sănătate. Mama este profesor universitar , iar tatăl deține propria afacere. La vârsta de 3 ani au
început să apară primele semne de îndoială că Daniel ar fi un copil ca toți ceilalți.

Semnele alarmante au fost: lipsa atenției, lipsa contactului vizual, lipsa limbajului funcțional,
hiperactivitate. În urma controalelor diagnosticul primit a fost întârziere de limbaj cu elemente
autiste.

În viața socială a familiei s-a produs o ruptură. A intervenit anxietatea, s-au îndepărtat de toți
cei care îi criticau copilul, nu mai ieșeau în oraș, în vacanțe.

Părinții au decis să ceară ajutor specializat și au ajuns la Asociația ANCAAR Iași unde copilul
beneficiază și în prezent de 2 ore de terapie de grup pe săptămână și 2 ore de terapie
individuală pe săptămână. După evaluarea inițială s-a stabilit un program de intervenție care
cuprindea 8 ore de terapie pe săptămână. Daniel a început să participe la ședințe individuale
de terapie, logopedie și kinetoterapie. La începutul ședințelor s-a lucrat mult pe problemele
comportamentale pe care le avea în momentul acela: nu se putea concentra pe o perioadă mai
lungă de timp, se ridica frecvent de la masă, hiperactivitate, lipsa contactului vizual. Ca și tip
de intervenție s-a folosit ABA, TEACH, PECS.

Daniel nu are comportamente violente, este receptiv și se poate lucra cu el în ritm rapid. Îi
plac jocurile, însă îi era greu să respecte regulile. Încă de la începutul terapiei recompensa cel
mai des folosită erau mașinuțele. Părinții au observat o schimbare vizibilă la scurt timp după
începerea terapiei, după impunerea unor reguli și după apariția unor cerințe clare și exacte,
urmate de o recompensă. Primele progrese au apărut pe atenție, iar apoi pe limbajul
funcțional.

După puținele ședințe de terapie mama lui Daniel a decis să încerce înscrierea lui la o
grădiniță de masă. Programul de grădiniță era de 4 ore zilnic. Mama nu a fost mulțumită de
progresele copilului, acesta nu socializa, prefera să stea singur, deși la asociație unde făcea
terapia începuse să socializeze, să lege propoziții și să inițieze joculețe. Mama lui Daniel a
observat faptul că nici educatoarea nu se implica destul de mult, așa că s-a renunțat după o
perioadă scurtă de timp de a merge la grădiniță.

A urmat înscrierea la o altă grădiniță cu program prelungit. Mama a hotărât împreună cu

educatorii și terapeuții că Daniel acceptă cu ușurință noul mediu și poate renunța la a mai
merge cu el. În paralel cu grădinița, la asociație Daniel lucra fișe cu diferite activități, de
matematică, de scriere, pe care copilul le rezolva fără probleme iar evoluția lui era din ce în
ce mai vizibilă, a învățat să citească din ce în ce mai bine, atenția și contactul vizual erau tot
mai prezente, deja învățaseră să citească.

Daniel s-a simțit marginalizat de colegii lui pentru că încă manifesta comportamente care
atrăgeau atenția: bătea din palme, se ridica de la masă, se învârtea. Daniel era implicat în toate
activitățile (somn, masă, educație, serbări) , iar educatoare nu avea nici o plângere.

Trecerea de la grădiniță la școală a fost una reușită. Părinții au decis să ascundă faptul că
Daniel are vreo problemă pentru a reuși înscrierea lui la o școală de masă. În prima zi de
școală mama a discutat cu învățătoarea situația delicată în care se află Daniel după care a
discutat și cu directorul. Copilul știa să scrie și să citească iar comportamentele nepotrivite
erau foarte rare. Învățătoarea nu mai avusese niciodată un copil cu autism și nu știa cum să
acționeze în situații critice care apăreau spontan însă a foarte deschisă iar mama lui Daniel i-a
oferit toate informațiile de care avea nevoie.

Învățătoarea a spus despre Daniel ca este un copil care muncește enorm pentru a fi la
înălțimea celorlalți, un copil politicos, foarte atent la detalii și foarte ordonat. Mai avea mici
scăpări: pleca din bancă să se uite la ceilalți copii, nu se îmbrăca corect, șireturile sau cureaua
nu le așeza niciodată bine, răspundea neîntrebat.

Profesorul de sprijin cu care lucrează Daniel de doua ori pe săptămână, îl însoțește la ora de
română și matematică la școală, îi explică cerința și îl ajută să își ordoneze lucrurile. În
prezent Daniel este în clasa a3a și încă este ajutat de profesorul de sprijin. Părinții consideră
că aceste două ore pe săptămână sunt de mare ajutor.

În prezent Daniel are lipsuri în ceea ce privește exprimarea, nu se descurcă la povestit, nu își
găsește toate cuvintele, nu are imaginație, nu este creativ, nu este îndemânatic, îi plac
noțiunile exacte, nu înțelege glume și nu se abate de la reguli, impunându-le totodată celorlalți
să le respecte și ei la rândul lor. Însă, cu toate acestea Daniel este un copil cu un potențial
uriaș, care a reușit să învețe tot ce știe în momentul de față într-un timp foarte scurt. Prin
munca lui și cu ajutorul învățătorilor și familiei Daniel a reușit să facă progrese mari.