1

COPILUL CU SURDOCECITATE/ DEFICIENŢE SENZORIALE MULTIPLE

-INTERVENŢIE ŞI EDUCAŢIE-

MANUAL UTILIZAT ÎN CADRUL CURSULUI DE FORMARE A PROFESORILOR

CAPITOLUL 4

IMPLICAȚIILE SURDOCECITĂȚII

Materialele au fost traduse şi structurate de Conf. univ. dr. Andrea Hathazi.

Copilul cu surdocecitate/ deficienţe senzoriale multiple - intervenţie şi educaţie

Capitolul 4 – Implicațiile surdocecității
Manual utilizat în cadrul cursului de formare a profesorilor
Sense Internațional România
 2

Material elaborat de John Shaw și Gerald Swan

Copilul cu surdocecitate nu este un copil surd care nu vede sau un copil nevăzător care nu aude.
Surdocecitatea nu este doar o problemă de surditate la care se adaugă cecitatea, cum nu este doar o
problemă de comunicare sau de percepţie. Ea cuprinde toate aspectele menţionate anterior şi multe
altele. Copiii cu surdocecitate sunt multisenzorial deficienţi: ei nu au capacitatea de a-şi folosi
simţurile de distanţă, vederea şi auzul, pentru a percepe informaţii nedistorsionate.

Copilul cu surdocecitate este deprivat senzorial. El nu beneficiază din interacţiunea cu mediul cu

aceeaşi uşurinţă ca şi copilul valid. Spaţiul său este limitat de întinderea mâinilor sale. Motivaţia
pentru explorare este minimă. Succesul său este aproape inexistent. Rolul crucial al stimulilor externi
în dezvoltarea motorie şi în stabilirea bazei pentru dezvoltarea conceptuală este limitată de căile de
acces (simţul tactil, gustativ şi olfactiv), precum şi de deformările existente. Toate acestea determină o
ineficienţă a testelor standardizate de evaluare ale vederii, auzului şi inteligenţei.

Copilul poate fi ajutat să experimenteze, să accepte, să organizeze şi să reacţioneze la simuli externi.

Poate fi învăţat să-şi folosească vederea şi auzul rezidual (acolo unde există potenţial) şi să dezvolte
deprinderi motorii importante, concepte, modalităţi eficiente de comunicare, deprinderi de viaţă şi
mobilitate de bază, necesare unei cât mai bune funcţionări în această societate. (John M Mclnnes and
Jacquelyn A Treffry 1982)

Deficienţa senzorială:

 Reduce motivaţia
 Reduce potenţialul de interacţiune
 Reduce feedbackul sau va distorsiona feedbackul
 Reduce capacitatea de înţelegere
Apar dificultăţi în următoarele domenii:

 Dezvoltarea motricităţii, orientării şi mobilităţii

 Sensibilitate tactilă
 Relaţii interpersonale
 Integrare senzorială
 Înţelegerea şi generalizarea obiectelor şi situaţiilor
 Dezvoltarea deprinderilor de autonomie personală
 Dezvoltarea unui sistem de comunicare eficient

Copilul cu surdocecitate/ deficienţe senzoriale multiple - intervenţie şi educaţie

Capitolul 4 – Implicațiile surdocecității
Manual utilizat în cadrul cursului de formare a profesorilor
Sense Internațional România
 3

Implicaţii asupra dezvoltării

Întârziere în dezvoltare – Deficienţă vizuală

 Adaptare socială
 Înţelegere senzoriomotrică/ deprinderi motorii fine
 Explorarea mediului
 Înţelegerea limbajului verbal
 Structura limbajului expresiv
 Exprimarea conţinutului limbajului (Hogg and Sebba 1986)
Întârziere în dezvoltare – Deficienţa auditivă

 Interacţiune socială
 Relaţia dintre gândire şi limbaj “…incapacitatea de a nu auzi limbajul verbal are consecinţe
devastatoare pentru mulţi copii deficienţi de auz”. (Hogg and Sebba 1986)
Întârziere în dezvoltare – Deficienţa senzorială multiplă

 Lipsa capacităţii de a comunica cu mediul înconjurător într-o manieră inteligibilă

 Percepţie distorsionată a mediului în care evoluează
 Lipsa capacităţii de a anticipa evenimente sau rezultatele activităţilor
 Deprivarea de multe din motivaţiile extrinseci de bază
 Problemele medicale existente determină lacune severe în dezvoltare
 Pot fi uneori greşit etichetaţi ca şi “retardaţi” sau cu tulburări emoţionale
 Sunt obligaţi să dezvolte stiluri de învăţare unice pentru a compensa multiplele lor deficienţe
 Prezintă dificultăţi foarte mari în stabilirea şi menţinerea relaţiilor interpersonale. (McInnes
and Treffry 1982)

Aspecte ale denaturării asociate deficienţei senzoriale

Ceea ce este perceptibil vizual şi auditiv nu este o variantă redusă a ceea ce noi înşine percepem pe
cale vizuală sau auditivă. Persoanele pot compensa pierderile de vedere şi de auz prin recurgerea la
indici de suport sau contextuali.

Se poate astfel masca gradul sau chiar prezenţa deficienţei. Poate da impresia unui potenţial intelectual
redus sau control psihomotric deficitar, decât a unei percepţii deficitare Inteligenţa este produsul
interacţiunii dintre persoană şi mediul pe care îl percepe. (McInnes and Treffrey1982)

Copilul cu surdocecitate/ deficienţe senzoriale multiple - intervenţie şi educaţie

Capitolul 4 – Implicațiile surdocecității
Manual utilizat în cadrul cursului de formare a profesorilor
Sense Internațional România
 4

Văzul este simţul principal de integrare informaţională. În momentul în care atingem un obiect, în mod
spontan încercăm să obţinem şi informaţii vizuale. Memoria vizuală oferă informaţii adiţionale despre
acţiunile necesare.

Informaţiile tactile, gustative, olfactive şi auditive pot fi integrate prin informaţia vizuală obţinută
printr-o singură privire. Prin percepţia vizuală se poate realiza integrarea senzorială.

Din cauza deficienţei vizuale percepţia lumii este distorsionată, iar persoana este dezavantajată în
situaţiile de zi cu zi, situaţii care oferă numeroase posibilităţi de învăţare indirectă.

Deficienţa de auz reduce capacitatea persoanei de a integra informaţia.

Informaţiile auditive, olfactive şi gustative există şi în starea de izolare a persoanei. Un copil cu

deficienţă senzorială multiplă prezintă dificultăţi mari în explorarea mediului, achiziţia , procesarea şi
integrarea informaţiei pentru a realiza un întreg inteligibil şi cuprinzător.

Motricitatea redusă determină incapacitatea de a se întoarce spre sau a se îndrepta spre un obiect care a
ajuns în centrul atenţiei sale.

Există experienţe puţine de manipulare a obiectelor şi explorare a suprafeţelor, nerealizându-se

identificarea şi utilizarea acestora.

Răspunsurile tactil – kinestezice diferite sunt determinate de funcţionalitatea diferită a mâinilor.

Incapacitatea de a monitoriza mişcările corpului şi modalitatea lor de realizare sunt cauzate de un

feedback proprioceptiv deficitar.

Motivaţia pentru explorare este redusă datorită incapacităţii simţurilor de distanţă de a sesiza prezenţa
unor stimuli externi.

În timpul evaluării apare în mod evident interrelaţionarea atât de strânsă dintre vedere şi auz. Chiar
dacă un copil nu prezintă surditate profundă şi cecitate totală, din cauza dublului deficit el poate
funcţiona ca atare. Simţurile de distanţă se intercondiţionează. Rezultatul pare să fie un copil care este
închis într-o carapace, care este de fapt corpul său. (Jan Van Dijk, 1977)

Surdocecitatea congenitală nu constă în rezultatul adunării efectelor deficienţei auditive cu cele ale
deficienţei vizuale. Elementul critic constă în incapacitatea compensării deficitului celor două simţuri
de distanţă, fără o protezare adecvată. (Brown 1996)

Copiii cu deficienţe senzoriale şi cerinţe complexe pot prezenta dificultăţi:

Întârziere în dezvoltarea motorie
Hipotonie
Copilul cu surdocecitate/ deficienţe senzoriale multiple - intervenţie şi educaţie
Capitolul 4 – Implicațiile surdocecității
Manual utilizat în cadrul cursului de formare a profesorilor
Sense Internațional România
 5

Hipertonie
Sensibilitate senzorială
 exagerată
 redusă
Auditiv
 disfuncţie auditivă centrală
Vizual
 procesare vizuală deficitară
Integrarea limitată a informaţiei senzoriale percepute prin simţurile de distanţă.

Dezvoltarea unui sistem de comunicare eficient

Comportamentul de alimentaţie

Schemă de corp şi imagine de sine

Realaţii interpersonale

Comportament sterotip

Probleme de sănătate

Oboseală

Deficienţa senzorială multiplă şi Integrarea senzorială

Dacă nu atingi un obiect, nu eşti conştient de prezenţa lui. Sensibilitatea olfactivă şi vibraţiile oferă
indicii care însă pot fi interpretate în funcţie de experienţa anterioară cu obiectul. Nu trebuie să
presupunem că un copil cu surdocecitate are concepte formate dacă nu a beneficiat de experienţe
anterioare pentru formarea acestor concepte. Experienţele şi situaţiile de învăţare trebuie create şi
oferite cu atenţie, trebuie să aibă un înţeles semnificativ şi să se repete.

În cazul unui copil cu surdocecitate, din cauza timpului necesar desfăşurării unei activităţi, numărul
explorărilor va fi mai mic decât cel efectuat de către un copil văzător. Numărul de experienţe
senzoriale necesare pentru ca un obiect să fie cunoscut va fi mai mare în comparaţie cu simpla privire
necesară unui copil văzător pentru a realiza acelaşi lucru. Repetiţia poate dezvălui înţelesul iniţial.

Dezvoltarea conceptuală a unui individ variază în funcţie de experienţele sale.

Copilul cu surdocecitate/ deficienţe senzoriale multiple - intervenţie şi educaţie

Capitolul 4 – Implicațiile surdocecității
Manual utilizat în cadrul cursului de formare a profesorilor
Sense Internațional România
 6

Ex. O cană este un obiect care poate fi perceput tactil, olfactiv, gustativ şi are o formă recognoscibilă .
Dacă unui copil i se oferă întotdeauna o cană roşie pentru a bea, aceasta va fi singura care va
corespunde descrierii. Formarea conceptului “ cană” şi abilitatea de a generaliza depind de numărul de
experienţe (sau căni) , precum şi de nivelul de dezvoltare cognitivă a copilului.

Strategii compensatorii

Simţul olfactiv este utilizat pentru identificarea atât a obiectelor, cât şi a persoanelor. Aceste practici
sunt dezaprobate în magazine, în special în magazinele de alimente. De multe ori considerat neigienic
şi antisocial.

Trebuie să cunoaştem în ce măsură se realizează percepţia olfactivă, care sunt informaţiile percepute
de către o persoană pe această cale senzorială. De ex. substanţele de curăţat, de dezinfectat pot indica
unei persoane faptul că se află într-un spital sau o instituţie, determinând schimbări comportamentale.

Simţul tactil facilitează obţinerea informaţiei despre persoane sau obiecte. Prezintă grade diferite de
sensibilitate. Comportamente de acceptare.

Persoanele tactil defensive devin şi mai mult izolate social din cauza reducerii interacţiunilor, a
contactului tactil. Atingerea este o cerinţă comportamentală într-o mare măsură la fel cum respiraţia
este o cerinţă fiziologică (Montagu 1986). Atingerea poate fi percepută ca având valoare de susţinere
şi de confirmare, dar şi de manipulare şi agresare.

Calitatea informaţiei tactile percepute de către o persoană oferă deseori indicii non-verbale mai clare
decât sentimentele adevărate ale persoanei care realizează atingerea. Calitatea informaţiei tactile este
foarte importantă şi poate influenţa nu numai calitatea relaţiei interpersonale dar şi calitatea propriei
vieţi. (Harrison & Rudell 1995)

Copiii cu surdocecitate prezintă nevoi unice. Lipsa accesului la informaţia vizuală şi auditivă cauzează
dificultăţi mari în toate ariile de dezvoltare. Crează izolare şi îngreunează relaţionarea cu cei din jur.
Potenţialul de învăţare, comunicarea, dezvoltarea socio-emoţională sunt în mod special afectate.
Persoanele cu surdocecitate formează un grup variat cu nevoi continue, care variază în funcţie de
momentul de declanşare a surdocecităţii, gradul deficitului senzorial, prezenţa deficienţelor asociate şi
condiţiile de mediu. (Linda Alsop, Robbie Blaha, and Eric Kloos, 2000)

Din cauza problemelor de vedere şi de auz, copilul cu surdocecitate deţine o capacitate mai redusă de a
se orienta în spaţiul exterior lui. În consecinţă, sistemele corespunzătoare din creier vor fi insuficient
dezvoltate. Copilul este receptibil mai mult la stimulii interni dacât la cei externi care sunt percepuţi
prin simţuri. (Catherine Nelson and Dr. Jan van Dijk, 1999).

Copilul cu surdocecitate/ deficienţe senzoriale multiple - intervenţie şi educaţie

Capitolul 4 – Implicațiile surdocecității
Manual utilizat în cadrul cursului de formare a profesorilor
Sense Internațional România
 7

Material elaborat de Andrea Hathazi

IMPLICAŢII ALE MSI - SURDOCECITATE

Deficienţa senzorială reduce motivaţia, potenţialul de acţiune, realizarea feed-back-ului, îînţelegerea,

deprinderile de orientare şi mobilitate, oportunităţile de formare a relaţiilor interpersonale. Apar
dificultăţi de integrare senzorială, de generalizare a conceptelor şi situaţiilor, dificultăţi de comunicare
şi formarea deprinderilor de autonomie personală.

Implicaţiile deficienţa vizuale:

- Experienţă limitată şi distorsionată privind lumea oamenilor, obiectelor, locurilor şi evenimentelor

din jur.

- Izolare şi pasivitate, mai ales dacă există abilităţi reduse de a utiliza limbajul ca mediator între lume
şi copil.

- Comportament stereotip de auto-stimulare, ceea ce determină o şi mai mare detaşare.

- Lipsa contactului vizual determină dificultăţi de comunicare

- Expresii faciale puţine, dificil pentru adulţi care nu ştiu dacă copilul a înţeles, ignoră mesajul, refuză
sau se gândesc.

- Ecolalie

- Deficienţele asociate (ex. tulburări de limbaj) accentuează efectele deficienţei vizuale.

- Explorarea mediului

- Orientare şi mobilitate

Implcaţiile deficienţei auditive:

- Dificultăţi de comunicare, de formare şi dezvoltare a limbajului

- Relaţia dintre gândire şi limbaj

- Izolarea copilului faţă de informaţie, alternative, persoane care nu ştiu să comunice

- Interacţiuni sociale limitate

Copilul cu surdocecitate/ deficienţe senzoriale multiple - intervenţie şi educaţie

Capitolul 4 – Implicațiile surdocecității
Manual utilizat în cadrul cursului de formare a profesorilor
Sense Internațional România
 8

- Sursa sunetului, pericol de accidente

- Subtilităţile limbajului (intonaţie, accent, nuanţe, metafore) sunt înţelese cu dificultate

Implicaţiile deficienţei motorii

- Asociată cu dificultăţile de comunicare are efecte negative considerabile.

- Dificultăţi de exprimare

- Dificultăţi de deplasare, ceea ce determină explorare limitată

- Rol pasiv în interacţiuni

- Adulţii trebuie să anticipeze nevoile şi să interpreteze semnalele.

Implcaţiile deficienţei senzoriale multiple

- Dificultăţi de comunicare

- Percepţie distorsionată a mediului, acces la informaţie

- Lipsa capacităţii de a anticipa evenimente sau rezultatele activităţilor

- Probleme medicale

- Relaţii interpersonale

- Autonomie personală

- Orientare şi mobilitate

Aspecte psihosociale ale DSM/surdocecităţii:

Izolarea: detaşare, separare, singurătate. Copilul nu este conştient de ceea ce se întâmplă în jurul lui.
Efectul cumulativ al informaţiei limitate şi al lipsei de stimulare este considerabil. Rolul
intervenientului este de a crea oportunităţi de a minimaliza izolarea: comunicare, interacţiuni,
accesarea mediului, oferirea de feed-back.

Vulnerabilitatea: risc crescut la vătămări, atacuri, critici. Fiecare persoană are o percepţie personală,
unică asupra evenimentelor, interacţiunilor, asupra vieţii în general, percepţie care este influenţată de
experienţe anterioare, prejudecăţi, aşteptări, credinţe. Intervenientul va ţine cont de propriile percepţii
şi biasări. Trebuie prevenit în momentul apropierii unei persoane. Nu este lăsat într-un loc care
prezintă pericole.

Copilul cu surdocecitate/ deficienţe senzoriale multiple - intervenţie şi educaţie

Capitolul 4 – Implicațiile surdocecității
Manual utilizat în cadrul cursului de formare a profesorilor
Sense Internațional România
 9

Conştientizarea: “a fi prezent”, “a şti ceea ce ţi se întâmplă”. Experienţele trebuie planificate şi

proiectate, nu se realizează învăţarea indirectă. Trebuie să cunoască expectanţele celor din jur.

Interdependenţa: descrie modalitatea în care funcţionăm împreună, ne ajutăm reciproc, ne înţelegem,

împărţim experienţe şi trăiri. Copilul trebuie să-şi cunoască limitele, dar şi abilităţile. Trebuie să ştie că
nimeni nu e perfect şi nici nu trebuie să fie. Copilul va vedea problemele ca provocări şi nu ca
obstacole. Trebuie să-şi asume riscuri, să eşueze, să aibă trăiri şi sentimente de bucurie, temeri, mânii,
supărări.

Experienţa pierderii şi a durerii (grieving)

Apare mai ales la persoanele cu surdocecitate dobândită. Negare, teamă, depresie, revoltă, tristeţe,
acceptare. Schimbare de statut, nu neapărat deficienţa în sine. E nevoie de exprimarea acestor frustrări.

Copilul cu surdocecitate/ deficienţe senzoriale multiple - intervenţie şi educaţie

Capitolul 4 – Implicațiile surdocecității
Manual utilizat în cadrul cursului de formare a profesorilor
Sense Internațional România
 10

Material elaborat de Conf. univ. dr. Andrea Hathazi

INTEGRARE SENZORIALĂ - STRATEGII COMPENSATORII

Persoanele valide se dezvoltă şi învaţă prin răspunsurile elaborate la informaţiile senzoriale, procesare,
organizare şi reorganizare, utilizând informaţia în mod automat pentru a adapta şi schimba
comportamentul. La fel se întâmplă şi în cazul persoanelor cu surdocecitate. Utilizarea automată a
informaţiei senzoriale are loc indiferent de eficacitatea acesteia. La un copil valid informaţia
senzorială se integrează. Copilul cu disabilităţi integrează informaţiile senzoriale, dar uneori cu un
rezultat dezadaptativ sau ineficient, cum ar fi de ex. comportamentele de auto-stimulare. Un copil cu
SC/MSI nu experimentează doar absenţa informaţiei vizuale şi auditive. Atingerea, mirosul, gustul,
echilibrul, poziţia muşchilor, vederea şi auzul sunt atât de interdependente în procesul integrării, încât
e puţin probabil ca dezvoltarea unui copil să nu fie afectată în cazul afectării unui simţ.

Definirea integrării senzoriale

Este un proces neurologic care se realizează la fiecare nivel al sistemului nervos. Neuronii care
transmit informaţia senzorială formează o reţea, iar aceste informaţii sunt procesate electric şi
biochimic. Dacă analizatorii nu sunt afectaţi, ei vor funcţiona în mod automat împreună. Majoritatea
proceselor se realizează la un nivel subconştient. De aici rezultă şi dificultatea de a proiecta un plan
educaţional care să fie eficient pentru un copil cu deficit de auz şi de vedere.

Integrarea senzorială este o teorie care demonstrează modalitatea prin care informaţiile furnizate de
diferite simţuri se conectează pentru a ajuta persoana să reacţioneze şi să se adapteze la cerinţele
mediului.

Integrarea senzorială este o tehnică terapeutică utilizată în intervenţie la persoanele care prezintă o
relaţie disfuncţională sau limitată între informaţiile senzoriale pe care le percep şi comportamentele
adaptative pe care le manifestă.

Principiile integrării senzoriale sunt:

1.Copilul integrează şi organizează informaţiile senzoriale ţinând cont de particularităţile neurologice

pe care le prezintă.

2.Intervenienţii crează un mediu în care copilul reorganizează răspunsurile la stimul şi îşi îmbunătăţesc
funcţionarea.

3.Copilul trebuie să fie un participant activ în acest proces.

Copilul cu surdocecitate/ deficienţe senzoriale multiple - intervenţie şi educaţie

Capitolul 4 – Implicațiile surdocecității
Manual utilizat în cadrul cursului de formare a profesorilor
Sense Internațional România
 11

4.Copilul îşi direcţionează intervenţia.

5.Răspunsurile adaptative trebuie să fie proprii copilului.

Doar prin interacţiune directă cu mediul îşi dezvoltă copilul conceptele despre sine, lume şi identitatea
sa în relaţie cu mediul. Trebuie să fie motivat pentru a face acest lucru. De la naştere până la vârsta de
4 ani, un copil valid îşi dezvoltă un registru larg de abilităţi motrice generale şi fine, limbaj, abilităţi
perceptive, comportamentale, rezolvare de probleme. Acest proces se modifică la copiii cu SC/ DMS.
De ex. un copil care nu vede un obiect aflat la distanţă, nu va încerca să se întindă sau să se legene
pentru a-l prinde, învăţând prin această acţiune cum să-ţi mişte corpul. În timp ce părinţii unui copil
valid apreciază şi încurajează jocul copilul în pătuţ, pe podea, în scaun. Copilul cu SC/DMS îşi petrece
timpul singur, deprivat senzorial, izolat şi pasiv. Chiar dacă beneficiază de serviciile unui program de
intervenţie timpurie, experienţele senzoriale sunt reduse. Pasivitatea şi dependenţa îngreunează
învăţarea.

Este obligaţia intervenienţilor de a crea medii adecvate cocului, prin care să încurajeze activităţile şi
interacţiunile. Prin mişcare, atingere şi acţiune sunt activate procesele de feedforward şi feedback
senzorial care facilitează învăţarea. Prin aceste acţiuni, copilul cu surdocecitate dobândeşte o identitate
(cine sunt eu), relaţia cauză-efect, învaţă cum să se repete un comportament cauză care determină o
acţiune-efect. Conceptele şi deprinderile necesită participare (activitate senzorio-motorie, chiar dacă se
realizează la nivelul gurii, contact vizual, respiraţii)

Copilul îşi direcţionează intervenţia. Copilul cu disabilităţi severe prezintă dificultăţi de exprimare a
nevoilor, intervenienţii trebuie să fie buni observatori.

Helen Keller afirma că o persoană care are o deficienţă gravă nu-şi cunoaşte sursele de putere ascunse
până în momentul în care este tratată ca o persoană normală, încurajată să-şi modeleze singură viaţa.

Răspunsurile adaptative sunt răspunsuri active ale copilului care sunt productive şi demonstrează
faptul că el procesează şi adaptează inputul senzorial în forme noi (învăţare). Nu se angajează doar în
activităţi repetitive, auto-stimulatoare, adăugând continuum de experienţe, noi răspunsuri care sunt
semnificative.

Integrarea senzorială se realizează prin implicarea SNC şi a simţurilor. Sistemul nervos central este
pregătit pentru a procesa experienţe, determinând învăţarea iar simţurile oferă aceste experienţe.
Inputul senzorial este procesat biochimic şi electric, înregistrând informaţia. Învăţarea se realizează
prin SNC: reflexe, patternuri motorii, emoţii, funcţii cognitive, limbaj.

Copilul cu surdocecitate/ deficienţe senzoriale multiple - intervenţie şi educaţie

Capitolul 4 – Implicațiile surdocecității
Manual utilizat în cadrul cursului de formare a profesorilor
Sense Internațional România
 12

Fiecare analizator are receptorii şi căile de transmitere a informaţiei, precum şi ariile corticale
specifice. Dar căile sunt deseori apropiate şi se influenţează la nivelul impulsurilor nervoase, la diferite
nivele de procesare sunt informaţii care ajung de la mai mulţi analizatori în acelaşi timp. De ex.
mişcarea de legănare într-o hintă, oferă input senzorial care activează urechea internă, influenţând
astfel şi structurile adiacente din sistemul auditiv. Această legănare stimulează vocalizările la copii.

Deoarece informaţia se modifică continuu, creierul trebuie să fie flexibil şi să analizeze automat
informaţia. Uneori, unele simţuri diminuează sau maschează activitatea unui alt simţ. De ex. atunci
când ascultă, copilul poate deveni pasiv, nu se mişcă.

Simţul tactil, la nivelul tegumentului, oferă informaţii despre presiune, temperatură, durere, vibraţii,
textură sau mişcare. Copilul se poate folosi mai bine de informaţiile tactile atunci când ele este cel care
efectuează acţiunea, decât atunci când cineva sau ceva îl atinge. Tehnica mână pe mână este o
abordare care permite copilului să fie activ, dar îi şi direcţionează atenţia. Gura, vârfurile degetelor,
palmele, tălpile prezintă cei mai mulţi receptori tactili. Explorarea orală oferă informaţii despre
temperatură, textură, formă. Simţul tactil poate alerta, preveni sau calma. atingerea este utilizată pentru
a comunica şi organiza experienţe şi pentru a anticipa. Este important ca intervenienţii să accepte şi să
fie confortabili cu atingerile. Prin atingeri se dezvoltă o relaţie de încredere şi de siguranţă. Tehnica
mână pe mână facilitează explorarea şi discriminarea. Ex. atunci când iei mâna copilului şi o
direcţionezi, care sunt informaţiile pe care se concentrează creierul. (apăsarea mâinii tale pe cea a
copilului)

Discriminare funcţională prin atingere

•Mişcare de frecare = textură

•Apăsarea = moale/ tare
•A ţine fără suport = greutate
•Contact continuu = temperatură
•A ţine în palmă sau între palme = volum, formă
•A contura = formă
Simţul proprioceptiv: feedback de la muşchi, articulaţii, tendoane (simţul corpului, al poziţiei).
Mijloace: little room, placa de rezonanţă, cutia cu jucării, texture board (sunt lipite materiale de
diferite texturi), vestă tactilă (încurajează coordonarea şi explorarea cu ambele mâini), pernă umplută.

Sistemul vestibular: dezvoltarea echilibrului. Copiii cu SC au nevoie de o o mai mare intensitate,

frecvenţă, durată şi ritm al mişcării. Se formează încă în perioada intrauterină deoarece mama se
apleacă, se întoarce, se mişcă. La copiii cu SC/DMS e indicat ca mama să-i poarte în faţă legaţi de ea,

Copilul cu surdocecitate/ deficienţe senzoriale multiple - intervenţie şi educaţie

Capitolul 4 – Implicațiile surdocecității
Manual utilizat în cadrul cursului de formare a profesorilor
Sense Internațional România
 13

pentru a simţi şi experimenta mişcările, deşi e un input pasiv, şi depinde de starea de sănătate a
copilului. Este conectat la ceilalţi analizatori.

Funcţiile reglatoare ale simţurilor

Primul nivel.

•Funcţii automate: temperatură, tensiune, bătăile inimii, respiraţia, ciclul somn/ stare de veghe,
ingestie/ digestie, sistemul endocrin şi imunitar.

•Tonus muscular şi cortical

•Monitorizare în vederea supravieţuirii
Al doilea nivel

•Output organizat: sincronizare respiraţie, înghiţire, supt; atenţie selectivă, monitorizare vizuală,
mişcare adaptativă, vocalizări, abilitatea de a realiza, menţine şi schimba situaţii în stări adecvate.
Al treilea nivel

Intenţie, atenţie, memorie de lucru, obiective, planificare, formulare de strategii, auto-evaluare,

rezolvare de probleme, limbaj, organizare spaţiu, timp, sarcini.

Copilul defensiv senzorial

A fi defensiv senzorial presupune o reacţie de fugă, teamă sau luptă privind o senzaţie şi se poate
realiza la nivelul oricărui sistem senzorial.

Tactil defensiv: forma cea mai cunoscută. Copilul evită şi nu-i place să fie atins. Are loc în toate
situaţiile. E mai intensă reacţia atunci când copilul e tensionat sau obosit. Inputul tactil rămâne la
nivelul SNC 90 de minute, deci un copil poate avea o reacţie comportamentală în această perioadă.

Auditiv defensiv: sensibilitate crescută la stimuli auditivi , care pot fi subtili cum ar fi mişcarea
aburului dintr-un sistem de încălzire, ploaia pe acoperiş, aspirator, motoare, sirene. Unii emit sunete
puternice, ţipă tocmai pentru a acoperi zgomotul.

Insecuritate gravitaţională: se observă la copiii care nu doresc să fie ridicaţi, nu se vor urca pe o scară,
nu vor să fie mişcaţi, evită leagănele, tot ceea ce determină mişcarea capului în spaţiu, adică mişcarea
fluidului în canalele semicirculare, utriculei şi saculei.

Defensiv oral: evită anumite mâncăruri (condimentate), nu-i place să fie spălat pe faţă sau pe dinţi, nu
pune lingura în gură.

Copilul cu surdocecitate/ deficienţe senzoriale multiple - intervenţie şi educaţie

Capitolul 4 – Implicațiile surdocecității
Manual utilizat în cadrul cursului de formare a profesorilor
Sense Internațional România
 14

Insecuritate posturală: evitarea mişcării corpului presupune modificări ale tonusului muscular sau
contracţii (folosirea scărilor, autobuz). Cei cu insecuritate posturală doresc să se ţină de mâna
adultului. Insecuritatea se poate realiza şi la copiii care stau jos sau sunt imobilizaţi la pat.

Defensiv vizual: la lumină, răspunsuri de surpriză şi tresărire dacă cineva se apropie sau se află lângă
copil, mai ales dacă nu ştie acest lucru şi se întoarce brusc. Alte surse: mingea care se rostogoleşte,
copiii aflaţi în mişcare.

E foarte important spaţiul/ mediul de intervenţie. Pot fi deranjante: sala de gimnastică, cantina, mall-
uri: spaţii largi, ecou, copii care se împing, transportul cu autobuzul, accelerează şi frânează brusc,
vibraţiile motorului, deplasarea de-a lungul drumului).

Intervenţie: colţuri, spaţii restrânse, evaluare.

Uneori ceea ce apare ca şi comportament tactil defensiv sunt doar reacţii negative normale de a fi
controlat şi manipulat prin atingere.

Copilul cu surdocecitate/ deficienţe senzoriale multiple - intervenţie şi educaţie

Capitolul 4 – Implicațiile surdocecității
Manual utilizat în cadrul cursului de formare a profesorilor
Sense Internațional România