CE ESTE SURDOCECITATEA?

Surdocecitatea este o combinație de
deficiențe de văz și de auz.
Ea reprezintă o deficiență gravă,
multisenzorială, de cele mai multe
ori asociată și cu alte tipuri de
deficiențe.

Surdocecitatea generează dificultăţi
majore în sfera comunicării, a
accesului la informaţie, în orientare
şi mobilitate.
 
Tipuri de surdocecitate
Surdocecitatea poate să fie congenitală sau
dobândită, problematica fiind la fel de
complexă atât într-un caz, cât şi în celalalt.
În cazul surdocecităţii congenitale,
problemele de vedere pot fi evidente încă
de la naştere, în timp ce cele auditive pot fi
observate la copil puţin mai tarziu.
Surdocecitatea dobândită sau
accidentală survine după naştere, din cauza
unor boli sau traume, sau ca rezultat al
procesului de îmbătrânire.
Categorii de surdocecitate/deficiențe senzoriale multiple
(DSM):
 deficienţă de auz şi deficienţă de vedere congenitale
sau dobândite în copilăria mică – SURDOCECITATE;
 deficienţă de auz congenitală, deficienţă de vedere
dobândită – SURDOCECITATE;
 deficienţă de vedere congenitală, deficienţă de auz
dobândită – SURDOCECITATE;
 deficienţă de auz şi deficienţă de vedere dobândite –
SURDOCECITATE;
 persoane cu deficienţă de vedere congenitală sau
dobândită care prezintă deficienţe asociate, precum
dificultăţi de învăţare, de comunicare şi deficienţe
fizice – DEFICIENȚE SENZORIALE MULTIPLE (DSM);
 persoane cu deficienţă auditivă congenitală sau
dobândită, care prezintă deficienţe asociate –
DEFICIENȚE SENZORIALE MULTIPLE (DSM).
Care sunt cauzele?
Studii efectuate în lume au evidenţiat existenţa a peste 70 de factori organici
(boli, sindroame etc.), la care se adaugă factori externi (accidente, traumatisme)
care cauzează surdocecitate.
Frecvenţa cea mai ridicată o au:
I. Cauzele necunoscute (generând anomaliile congenitale multiple), incluzând
aici prematuritatea;
II. Rubeola congenitală;
III. Sindromul CHARGE;
IV. Sindromul Usher.

Au fost identificate şi descrise 3 tipuri:

 TIPUL I (pierdere profundă de auz, posibil echilibru instabil, apare în jurul

vârstei de 8-12 ani, utilizatori ai limbajului mimico-gestual);

 TIPUL II (pierdere de auz moderată, echilibru normal, limbaj verbal în condiții

de protezare, retinopatie pigmentară manifestată în adolescență);

 TIPUL III (auz și vedere normale în copilărie, retinopatie pigmentară

manifestată în a doua decadă a vieții, hipoacuzie, deteriorare progresivă)
Alte cauze pot fi:
 traume perinatale, Sindromul
Refsum, infecţia cu
citomegalovirus, Sindromul
Hunter, meningita, encefalita, Sin
drom-ul Down, toxoplasmoza
congenitală, sifilis
congenital,Sindromul Laurence-
Moon-Bardet-Biedl, Sindromul
Rett, medicamentaţie neadecvată
etc.
Comunicare
 COMUNICAREA ȘI
SURDOCECITATEA
CONGENITALĂ

Pentru cei mai mulți dintre noi,

comunicarea se rezumă la cea
verbală, scrisă sau prin limbaj
mimico-gestual. Pentru multe
persoane cu surdocecitate
congenitală însă, formele
principale de comunicare vor fi
cele non-verbale (gesturi,
vocalizări, respirație, mișcare
oculară etc) sausistemele
bazate pe simboluri.
COMUNICAREA ȘI
SURDOCECITATEA
DOBÂNDITĂ
De cele mai multe ori,
persoanele cu
surdocecitate
dobândită au învățat
deja un anumit limbaj
formal, dar au nevoie
să-și adapteze
mijloacele de
comunicare sau să
învețe noi metode.
Metode de comunicare
Pot fi identificate opt mari categorii de sisteme de
comunicare la persoanele cu surdocecitate:

 Comunicare non-verbală
 Sisteme de comunicare bazate pe simboluri
 Sisteme de comunicare bazate pe limbajul
gestual
 Sisteme de comunicare bazate pe limbajul verbal
 Sisteme de comunicare bazate de alfabet
 Comunicare prin intermediul unor sisteme de
sprijin
 Interacțiune intensivă
 Comunicare totală