EDUCATIE PSIHOMOTRICA-LP1

Noțiunea de psihomotricitate a fost introdusă de Ernest Dupre, atunci când a

prezentat sindromul de debilitate motrică, manifestat prin dereglări ale funcțiilor motrice
în care sistemul nervos joacă un rol esențial.
• În România cel care s-a ocupat pentru prima dată de acest aspect al psihomotricității a
fost M. Epuran care a definit psihomotricitatea ca fiind: ”expresia maturizării și integrării
funcțiilor motrice și psihice la nivelul pretins de integrarea funcțională bună a individului
în ambianță.”
• GH. Tănăsescu evidențiază cinci principii care stau la baza proceselor de creștere și
dezvoltare:
• Ritmul de creștere se reduce treptat, fiind mai mic pe măsură ce copilul crește.
• Ritmul de creștere este neuniform, perioadele de creștere lentă alternând cu cele în
care evoluția este mai lentă. Primii trei ani de viață se caracterizează printr-o creștere
intensă, urmează apoi o perioadă de creștere lentă ce durează până la 10-11 ani. În
etapa pubertară creșterea este intensă, dar după vârsta de 14-15 ani devine mai lentă,
oprindu-se aproximativ în jurul vârstei de 18-19 ani;
• Cele două sexe prezintă o dezvoltare diferită. La naștere fetele au valori mai mici
pentru talie și greutate față de băieți. Pubertatea apare mai repede la fete, dar valorile la
care ajung (în special înălțimea) sunt inferioare băieților.
• Corpul uman reprezintă o unitate în cadrul căreia psihicul și somaticul se află într-o
relație de interdependență.
• Cunoașterea propriului corp stă la baza cunoașterii propriei identități
• Elementele componente ale psihomotricității sunt :
• schema corporală
• coordonarea dinamică,segmentară și generală
• coordonarea statică - echilibrarea
• coordonarea perceptiv motrică (precizia spațiului, ritmului și a mișcărilor proprii
• rapiditatea mișcărilor
• ideomotricitatea
• Conduitele motrice de bază
• sunt strâns legate de reflexele necondiționate .
• În această categorie se regăsesc :
• Coordonarea oculomotorie
 • Echilibrulstatic și dinamic
• Dinamica general
Coordonarea oculo-motorie
• reprezintă o coordonare complexă ce apare între câmpurile senzoriale și cele motorii.
Termenul mai corect ar fi cel de coordonare senzoriomotrică.
• Exemple practice :
• se înfășoară o minge de tenis într-o plasă sau o bucată de material apoi se suspendă
astfel încât copilul să o poată balansa prin împingere sau să o poată lovi cu o paletă .
• balansarea unei mingi pe o rachetă/suport în timpul mersului prima dată utilizând
mâna dominantă apoi cea nondominantă .
• aruncarea mingii la perete (se începe cu aruncări ușoare aprope de perete urmând să
crească atât puterea de aruncare cât și distanța de la care se aruncă) .
• aruncarea unei mingi sau a unui săculeț cu boabe de fasole/orez în sus și prinderea
acestuia
• înşirare (a pionilor pe tăbliţa cu găurele/ a mărgelelor pe aţă, simulare cusături pe
planşa cugăurele, incastrare) cu şi/sau fără model( sortare de obiecte (din ce în ce mai
mici) cu o pensetă/clești;
• frământarea și modelarea plastilinei/nisip kinetic;
• - parcurgerea unui traseu conturat cu degetul/creionul, decupaj pe contur.
Echilibrul static și dinamic
Echilibrul static se evaluează printr-o serie de teste consacrate clinic dintre care sunt
amintite: testul Romberg, testul echilibrului monopodal, testul funcțional de prindere
(functional reach test Duncan).
• Pentru a realiza proba Romberg pacientul este rugat sa stea drept cu mâinile de-a
lungul corpului si cu vârfurile si calcâiele lipite. În continuare testul urmeaza doua etape:
1.Pacientul sta în pozitia drept cu ochii deschisi. Daca echilibrul este mentinut în
aceastapozitie se trece la a doua etapa.
2.Pacientul este rugat sa închida ochii, astfel încât mentinerea de mai departe a
ortostatiunii va necesita integritatea atât a sensibilitatii superficiale cât si a celei
profunde.
• Daca dupa închiderea ochilor pacientul deviaza de la pozitia ortostatica proba
Romberg seconsidera a fi pozitiva, ceea ce denota o afectare a cailor sensibilitatii
profunde
• Testul echilibrului prin sprijin unipodal
• Din ortostatism , membrele superioare încrucișate, menținute pe torace, se solicita
subiectului sa flecteze un genunchi si sa mențina poziția de sprijin unipodal timp de 30
de secunde Subiectul poate alege membrul inferior de sprijin. Testul se execută cu ochii
deschiși și apoi inchiși.
Echilibrul dinamic.
• Locomoția reprezintă abilitatea de deplasare dintr-un loc în altul, păstrând contactul cu
solul.În realizarea mersului, intervin calea piramidală, sistemul extrapiramidal,
sistemulvestibular, sensibilitatea proprioceptivă și sistemul muscular. Mielinizarea
fasciculului piramidal este definitivată abia in jurul vârstei de 2 ani. Sistemul vestibulo -
cerebelos al echilibrului și al coordonării motorii se maturizează după vârsta de 2 ani.
Acest decalaj explică caracterele ataxice ale mersului copilului mic .
• Cele patru etape ale mersului sunt reprezentate de : elan, oscilație, recepție și sprijin
unilateral.
• Coordonarea mișcărilor se dezvoltă treptat, odată ce copilul crește, prin repetări
permanente. Prin exercițiu mișcările devin treptat precise și automate.

INSUSIREA SI INVATAREA PSIHOMOTRICA A

CONTROLULUI MUSCULAR, COORDONARII SI
ECHILIBRULUI- LP2
Refacerea controlului muscular al corpului rămăne un obiectiv cu atât mai necesar, cu
cât perioada de imobilizare a fost mai lungă sau afectarea controlului motor mai severă.
Controlul muscular este definit ca fiind abilitatea de activitate voluntară a unei unităţi
motorii sau a unui număr mic de unităţi motorii, a unui singur muşchi fără activarea altor
muşchi.
Antrenarea controlului se referă la antrenarea agonistului sub directa conştienţă a
pacientului. Controlul implică participarea conştienţei, a unei atenţii continue și a unui
ghid intenţional de activitate .
Agoniştii sunt muşchii care inițiază şi produc mişcarea, motiv pentru care se mai
numesc “motorul primar”.
Antagoniştii se opun mişcării produse de agonişti; au deci rol frenator, reprezentând
frâna elastică musculară, care intervine de obicei înaintea celei ligamentare sau
osoase. Când agoniştii lucrează, tensiunea lor de contracție este egalată de relaxarea
antagoniştilor .(Acest aspect este important căci mecanoreceptorii articulari intră în
feedback-ul controlului motor) .
Pacientul:
• Trebuie să ințeleagă perfect ce I se spune .
• Trebuie să fie relaxat .
• Trebuie să coopereze perfect, să nu-l distragă nimic .
• Trebuie să fie odihnit .
• Trebuie așezat într-o postură cat mai de echilibru
• Trebuie să nu aibă dureri pe traiectul arcului de mișcare
Suita completă a etapelor de control motor.
 Mobilitatea - abilitatea de a iniția o mişcare şi de a executa mişcarea pe toată
amplitudinea ei fiziologică.
 Stabilitatea - posibilitatea realizării unei contracții normale simultane a muşchilor
din jurul articulației .
 Mobilitatea controlată - abilitatea de a executa mişcări în timpul menținerii
oricărei posturi (care presupune susținerea greutății corporale, cu segmentele
distale fixate), sau abilitatea de a rota capul şi trunchiul în jurul axului longitudinal
în timpul menținerii acestor posturi.
 Abilitatea este ultimul nivel al controlului motor (cel mai înalt) şi poate fi definită
ca fiind „manipularea şi explorarea mediului înconjurător". În timp ce rădăcinile
membrelor prezintă o stabilitate dinamică care ghidează membrul, partea distală
(mâna, piciorul) are o mare libertate de mişcare şi acțiune.
 Contracţia puternică a unui singur muşchi, izolat, poate avea loc numai după o
engramă de coordonare, engramă care a fost dezvoltată astfel încât să cauzeze
inhibiţia celorlalţi muşchi.
 Coordonarea este procesul ce rezultă din activarea patternurilor de contracţie a
multor unităţi motorii, de la nivelul mai multor muşchi - de forţă, acţiune şi
secvenţă (succesiune) apropiată - dar şi prin inhibiţia simultană a celorlalţi
muşchi, producându-se o activitate voluntară.
Exercitii de coordonare
 Poziția de pornire:1. Întins pe pat cu o suprafață netedă, pe care vă puteți mișca
cu ușurință, trageți picioarele pe suprafață. Capul trebuie ridicat (pe o pernă),
astfel încât să puteți urmări fiecare mișcare pe care o efectuați.
2. Îndoiți un picior în articulația șoldului și a genunchiului, glisați călcâiul pe suprafața
patului. Îndreptați șoldul și genunchiul pentru a reveni la poziția inițială. Repetați
exercițiul cu celălalt picior.
3. Îndoiți-vă un picior în articulația șoldului și a genunchiului, la fel ca în exercițiul
numărul 1, apoi, glisați piciorul drept opus în lateral, călcâiul piciorului îndoit este fixat
pe suprafața patului. Întoarceți piciorul retras înapoi în centru și îndreptați șoldul și
genunchiul piciorului îndoit. Reveniți la poziția de pornire. Repetați exercițiul cu celălalt
picior.
4. Îndoiți un picior în articulația șoldului și genunchiului și ridicați piciorul deasupra
suprafeței. Îndreptați piciorul și reveniți încet la poziția de plecare. Repetați exercițiul cu
celălalt picior.
 Echilibrul este capacitatea de a menţine poziţia corpului ce este solicitat de
multiple forţe, dar al căror rezultat este nul.
Exerciții pentru echilibru :
 În pat sau șezând
 Mișcările ochilor (mai întâi încet, apoi mai repede, în sus și jos, dintr-o parte în
alta)
 Concentrându-vă privirea asupra degetului care se mișcă de la o distanță de 90
cm la 30 cm înaintea feței dv.
 Mișcări ale capului (pentru început încet, apoi mai repede, apoi cu ochii închiși) .
 Îndoire în față și în spate
 Rostogoliri de pe o parte pe alta
 Pe așezate
 Mișcările ochilor și cele ale capului să fie direcționare în sus și privind în față
 Ridicarea umerilor și rotirea acestora .
 Aplecarea în față și ridicarea obiectelor de la sol .
 În picioare
 Mișcările ochilor, capului și umerilor în poziția specificată mai sus .
 Ridicarea în picioare și așezarea atât cu ochii deschiși cât și închiși .
 Jonglarea cu o minge mică, dintr-o mână în alta (la nivelul ochilor) .
 Jonglarea cu o minge, dintr-o mână în alta la un nivel de sub genunchi .
 Ridicarea în picioare și așezarea atât cu ochii deschiși cât și închiși .
 Mișcarea
 Mergeți de-a lungul camerei cu ochii deschiși și apoi închiși .
 Mergeți în susul și în josul unei pante cu ochii deschiși și apoi închiși .
 Ridicați și coborâți treptele cu ochii deschiși și apoi închiși .
 Exersați orice joc care implică aplecarea, întinderea cum ar fi bowling și baschet
 Rotiți-vă în jurul unei persoane care va arunca o minge mare înainte și înapoi.
 STRUCTURAREA PSIHOMETRICA SI ORGANIZAREA
SPATIALA A SCHEMEI CORPORALE- LP3
Schema corporala este reprezentarea pe care o persoana o are cu privire la corpul
sau la diverite ipostaze:
 Corpul aflat in miscare sau in repaus
 Corpul in raport cu alte obiecte din mediul inconjurator
 Partile corpului in relatie unele cu altele sau intreg corpul
Probe de verificare a achizitiilor privind schema corporala
 Indica/numeste notiuni corporale pe propriul corp/papusa/imagine
 Reconstruire imagistica a schemei corporale dintr-un numar gradat de piese
 Duce mana dreapta la ochiul, urechea, piciorul, mana stanga
 Duce mana stanga la ochiul, urechea, piciorul, mana dreapta
 Indica partile corpului pe o imagine
 Deseneaza o figura umana/asambleaza siluete din carton decupat
 Completeaza o figura umana lacunara
 Reconstruire in plan obiectual (papusa demontabila) a schemei corporale
Semne ale unei tulburari de schema corporala
 Nu poate indica/denumi anumite parti ale corpului ale corpului la el insusi si/sau
la alte persoane cu toate ca alti copii de varsta luifac aceste lucruri
 Lateralitatea (dreptaci, stangaci) nu este definitivata in ciuda varstei inaintate a
copilului
 Apar dificultati perceptive care ii afecteaza performanta scolara: confunda stanga
cu dreapta, citeste literele de la dreapta la stanga, confunda literele
asemanatoare (b-d, p-q, u-n) etc.
 Orientare spatiala deficitara: nu intelege concept opuse (sus-jos, in fata-in spate,
in dreapta-in stanga, inainte-inapoi)
 Nu poate spune unde este el/alte persoane in raport cu obiectele din jur (in
spatele mesei, laga calorifer, in fata pomului etc.)
 Ii este greu sa realizeze sarcini motorii fine, care necesita precizie si coordonare
 Incepe sa evite sistematic activitatile sportive, de coordonare: se observa izolare
sociala datorata sentimentului de nesiguranta pe sine
Schema corporala deficitara apare la o gama larga de tulburari si deficient,
incepand cu tulburarile de devoltare (autism, retard psihomotor, sindroame genetice
etc), de invatare (dislexie, discalculie, disgrafie) neurologice (de exemplu, leziuni ale
cerebelului) si terminand cu deficientele fizice punctuale (member amputate).
 Etapele formarii schemei corporale
 Cunoastera schemei corporale proprii (denumirea elementelor propriului corp)
 Cunoasterea schemei corporale ale partenerului sau a altei persoane
 Situarea obiectelor di mediul inconjurator in raport cu propriul corps au cu alte
obiecte
 Orientarea in spatiu in raport cu diferiti parametrii topologici sau elemente de
mediu
 Efectuarea miscarilor se realizeaza dupa o perioada lunga de gandire si cu
incetineala caracteristica
 Nu coordoneaza intentia de a efectuavioi miscarile si executia propriu-zisa
 Nu reuseste finalizarea actiunilor, fiind sustras de alti stimuli
Terapia tulburărilor schemei corporale cuprinde:
• Indicarea - prin atingere cu mâna , a diverselor părți ale corpului , denumindu-le – se
recomandă folosirea jocului simplu apoi prin folosirea rimelor .
• La comandă repetată se execută flexii și extensii ale degetelor respectând ordinea
descrescătoare iar apoi aleatorie .
• Să indice segmentele, organele și membrele de aceeași parte a corpului.
• Să denumească partea corpului care i se arată .
• Să execute prin imitarea terapeutului un exercițiu în patru timpi .
• Asamblarea corpului uman din fragmente , verbalizând activitatea .

DOMINANTA CEREBRALA, LATERALITATEA SI RITMUL

IN DEZVOLTAREA PSIHOMOTORIE- LP4
Lateralitatea: dreaptă stângă
Definirea lateralităţii
◼ Este dominanţa funcţională a unei părţi a corpului asupra alteia .
◼ Este inegalitatea funcţională a părţii drepte /stângi a corpului apărută ca o consecinţă
a diferenţelor de dezvoltare şi repetiţie a funcţiilor în emisfera cerebrală .
Felurile lateralităţii
◼ Dreptăcia(dextralitatea) - 94% din populaţie, este predominanţa părţii drepte a
corpului asupra celei stângi ca urmare a dominanţei cerebrale a emisferei stângi .
◼ Stângăcia(senestralitatea) – 6% din populaţie, este predominanţa părţii stângi a
corpului asupra celei drepte ca urmare a dominanţei cerebrale a emisferei drepte .
◼ Ambidextria (ambimania, bilateralitatea)- e foarte rară, se poate dezvolta prin
exerciţiu, este capacitatea de a folosi cu aceeaşi uşurinţă ambele mâini .
Proba de evaluare a lateralităţii HARRIS
◼ Pentru stabilirea dominanţei manuale
◼ exerciţii de imitare a gesturilor terapeutului:
Aruncări către un reper situat la distanțe variabile cu mâna dominantă .
Împerecherea obiectelor de același fel și realinierea lor .
Parcurgerea unor distanțe variabile rostogolind mingi sau cercuri
Mânuirea cercurilor cu mâna si antebrațul dominant .
Trasarea unor cercuri cu vârful bastonului de la stânga la dreapta și invers .
Trasarea unui semicerc cu un baston ținut cu mâna dominantă și continuarea cu
mâna cealaltă , până la închiderea cercului .
◼ Pentru stabilirea dominanţei oculare
◼ exerciţii de imitare: privirea prin gaura cartonului, privirea prin telescop .
Pentru stabilirea dominanţei piciorului
◼ exerciţii de imitare: săritura în şotron şi aruncarea mingii .
Bateria de lateralitate Galifret Granjon
◼ Pentru stabilirea dominanţei manuale
◼ exerciţii de imitare a unor gesturi în faţa examinatorului după modelul acestuia:
încrucişarea braţelor, a degetelor, punerea mâinii una peste alta, formarea unei cruci cu
degetele arătătoare, aşezarea pumnilor unul peste celălalt, prinderea lamelor
◼ exerciţii de executare a unor acţiuni cu o singură mână şi cu ambele mâini
◼ exerciţii de distribuire a cărţilor de joc
◼ Pentru stabilirea dominanţei oculare
◼ exerciţii de privire a unui obiect printr-un carton,
◼ exerciţii de privire în interiorul unui flacon pentru a spune ce este înăuntru
◼ Pentru stabilirea dominanţei piciorului
◼ exerciţii de imitare: săritura într-un picior, urcatul pe scaun, împingerea cu piciorul a
unui lucru, şutul în minge
◼ În funcţie de rezultate se stabileşte profilul dominanţei laterale
 Dextralitatea
◼ Dreptacii sunt coordonați de emisfera stângă responsabilă cu logica, analitica,
funcțiile verbale și matematica .
Stângăcia
◼ Stăngacii sunt coordonaţi predominant de emisfera dreaptă, responsabilă de
orientarea în spaţiu, de imaginaţie, creativitate. Primele semne ale stângăciei apar din
copilăria timpurie, când se poate observa în micile activităţi cotidiene utilizarea cu
redilecţie a mâinii sau piciorului stâng.
◼ Există şi o aşa zisă stângăcie de vedere sau de auz, persoana respectivă aude sau
vede mult mai bine cu organul de simţ de pe partea stângă. Copilul stângaci întinde
mâna stângă spre jucărie, adună obiectele cu această mână, se spală pe dinţi,
mănâncă şi bea cu predilecţie cu mâna stângă. Când piciorul stâng este cel în cauză,
copilul va da cu acest picior în minge, îl va ridica cu predilecţie când va vrea sa
găsească pe o treaptă sau un obiect înalt, etc.
◼ Stângacii sunt mai creativi, au o imaginaţie mai bogată şi găsesc soluţii inedite la
probleme, faţă dedreptacii care sunt analitici şi calculaţi.
Tulburările lateralităţii
◼ Este indicat a se accelera procesul de lateralizare în cazul în care acesta este indecis
sau uşor înclinat spre stânga(în acest caz terapia va urmări educarea dextralităţii)
◼ În cazul în care însă stângăcia este clară, precis instalată, contrarierea sa este
contraindicată deoarece poate declanşa tulburări de limbaj(dislalii , bâlbâială), copilul
poate devein neindemânatic, greoi în dobândirea tuturor deprinderilor, va face lucrurile
mult mai încet şi mai prost calitativ decât o va face cu stânga, copilul va scrie foarte urât
şi încet şi acest lucruva afecta foarte tare rezultatele şcolare.
◼ Tulburările lateralităţii suntdeterminate de contrarierea lateralităţii, de încercarea de a
reeduca stângăcia sau de lateralizare forţată în cazul unei lateralităţi nedefinite
Programul de terapie a lateralităţii Scharing (exerciţii eficiente)
◼ Trasarea de cercuri cu mâna dreaptă apoi cu mâna stângă
◼ Trasarea de cercuri simultan cu ambele mâini
◼ Aceleaşi exerciţii cu schimbarea direcţiei de rotaţie
◼ Trasarea unui semicerc cu mâna dreaptă şi completarea cercului cu mâna stângă
◼ Trasarea de figuri geometrice (pătrat, dreptunghi, triunghi, romb)
◼ Scrierea unor cifre(8,9,6)
Programul de terapie a lateralităţii De Meuer(exerciţii eficiente)
◼ Jocuri pentru membrele inferioare
◼ Deplasarea copilului având un săculeţ cu nisip pe unul din picioare
◼ Săritura într-un picior, cu alternarea picioarelor în nişte cercuri aşezate pe două
rânduri
◼ Jocuri pentru membrele superioare
◼ Executarea unor acţiuni diverse cu mâna dominantă(a bate toba, a arunca zarurile, a
cânta la xilofon, a distribui cărţile de joc, a încheia şi descheia nasturi, a decupa folosind
foarfecele)
◼ Exerciţii de imitare a unor gesturi executate cumâna domiantă din poziţia unul lângă
altul şi faţă în faţă
◼ Introducerea unor mărgele într-o sticlă
◼ Aruncarea şi prinderea unui obiect
◼ Aruncarea la ţintă