CONTROLUL MOTOR: cortexul senzorio-motor: structurile supramedulare cu rol în

controlul motor. Formarea controului motor: controlul muscular, coordonarea și

echilibrul, reflexe și reacții motorii.

Controlul motor reprezintă de fapt controlul creierului asupra activității specifice

musculare voluntare (conștiente). Mișcările automate care practic nu sunt conștientizate
(mișcările respiratorii, mersul) reprezintă de fapt rezultatul celui mai elaborat control motor.

Inițierea mișcării (ganglionii bazali, lobul motor frontal) – motivația realizării mișcării,
startul (sistemul limbic) – alegerea unor parametrii ( cortexul motor)
Formarea controlului motor
1. Motivația – Pentru individ, orice mișcare voluntară a fost determinată de o cauză, de
un motiv (să apuce un obiect, să meargă, să scrie)
Motivația apare prin informarea SNC de apariția unei necesități. Acest proces se
formează în sistemul limbic.
2. Ideea – pe baza întregii argumentații furnizată de sistemul limbic cortexului, care
motivează necesitatea unor mișcări, sistmul senzorio-motor hotărăște asupra
oportunității acestei necesități și ,,naște’’ ideea de a realiza mișcarea inițiind o serie de
interacțiuni care se finalizează într-o comandă.
3. Programarea – programarea mișcărilor este realizată de cortexul motor, cortexul pre-
motor, cerebel și ganglionii bazali. Programarea mișcării (comanda centrală), este
transmisă prin căile motorii descendente (piramidale și extrapiramidale) spre măduvă
către motoneuronii medulari pentru execuție.
4. Execuția – determină o cantitate enormă informațională aferentă prin feedback,
plecată de la receptorii senzitivi (fus muscular, tendon, articulație, mecanoceptori,
exteroceptori), către segmentul medular respectiv și de aici către centrii
suprasegmentari. Pe baza acestor informații execuția se perfecționează, se corectează,
se adaptează continuu la condițiile și necesitățile concrete în care trebuie să se
realizeze mișcarea.
Controlul motor se dezvoltă în 4 etape, de la naștere pe măsura maturizării sistemului nervos
al copilului:

1. Mobilitatea = capacitatea de a iniția și excuta o mișcare pe toată amplitudinea ei

fiziologică
2. Stabilitatea = capacitatea de a menține posturile gravitaționale și antigravitaționale ca
și pozițiile mediane ale corpului. Ea se realizează prin reflexele posturale ale corpului.
3. Mobilitatea controlată – capacitatea de a executa mișcări în timpul oricărei posturi
de încărare prin greutatea corporală cu segmentele distale fixate (lanț kinetic închis).
4. Abilitatea = capacitatea de a manipula și explora mediul înconjurător, segmentul
distal al membrelor fiind liber (lanț kinetic deschis). Deci abilitatea este aptitudinea de
a mișca segmentele în afara posturii sau locomoției.

CONTROLUL MUSCULAR

Controlul muscular se referă la abilitatea de a activa un grup limitat de unități motorii,

ale unui singur mușchi, fără a fi activați și alți mușchi. Controlul nu implică însă și capacitatea
de inhibiție pentru ceilalți mușchi vecini, acest proces făcând parte din coordonare.
Un adevărat control nu poate fi exercitat decât la un individ relaxat care execută o ușoară
contracție a unui mușchi.
Există câteva metode pentru antrenarea controlului muscular.
a. Strech reflexul – realizează contracția mușchiului al cărui tendon l-am întins repede.
Se utilizează în lezinea neuronului motor periferic.
b. Tehnici de facilitare proprioceptive în cazul în care tulburările de neuron motor
central răspund la exercițiile de facilitare prin care creăm supraimpulsuri de la o cale
interneuronală la alta pentru a scădea rezistența sinaptică și a atinge pragul de
stimulare.
c. Excitația cutanată (metoda Rood) – deasupra mușchiului ce trebuie antrenat este o
metodă tot de facilitare (exteroceptivă), care întărește strech reflexul promovând
controlul mușchiului paretic.
d. Activarea imaginativă – adică concentrarea asupra acțiunii unui mușchi realizată
doar în gândirea noastră în timp ce rămânem pasivi d.p.d.v. motor.
e. Antrenarea percepției contracției – se referă la conștientizarea asupra fenomenului
de contracție a mușchiului. Cel mai simplu această conștientizare se face printr-o
 foarte ușoară rezistență opusă mișcării realizată de mușchi, cee ce înseamnă un mic
efort ce va grăbi antrenamentul.
f. Electrostimularea neuromusculară poate fi utilă mai ales dacă pacientul caută să
intre prin comandă voluntară în ritmul contracțiilor stimulate.

COORDONAREA

Coordonarea este un proces ce rezultă din activarea unor scheme de contracții ale mai
multor mușchi cu forțe, combinări și secvențe apropriate și cu inhibiții simultane ale tuturor
celoralți mușchi în scopul de a realiza acțiunea dorită. Mișcarea coordonată depinde de o
corectă contracție a mușchilor agoniști, de o relaxare simultană a antagoniștilor și o contracție
a sinergiștilor și stabilizatorilor.
Coordonarea cuprinde nu numai comenzile extitatorii de realizare a contracțiilor și
mișcărilor, ci și comenzile inhibitorii de blocare a altor contracții și mișcări.
Coordonarea unei acțiuni musculare este sub controlul cerebelului și fixată într-o
engramă în sistemul extrapiramidal printr-un antrenament susținut.
Aspecte importante:
- Cu cât o mișcare a uni membru este mai amplă (articulațiile proximale), cu atât sunt
mai reduse ca amplitudine mișcările în articulațiile distale
- Antrenarea forței agoniștilor cât și a antagoniștilor este la fel de importantă pentru o
mișcare coordonată
- Poziția unui segment poate influența serios forța musculară a altor segmente ale
aceluiași membru, atât în situația de lucru a lanțului kinetic deschis, cât și închis

ECHILIBRUL
Echilibrul (balansul), reprezintă abilitatea de a menține sau a mobiliza corpul fără a
cădea. Menținerea echilibrului poate fi considerată ca dependentă de 2 factori: individul și
mediul în care este plasat la un moment dat.
Capacitatea individului de a-și menține echilibrul se datorează receptorilor senzitivi
periferici care aduc informații permanente asupra mediului, a poziției corpului față de acesta
și a segmentelor corpului față de corpul întreg.
Echilibrul dinamic este rezultatul a 3 factori:
 - Individul cu capacitățile lui anatomo-funcționale
- Activitățile, mișcările pe care individul le execute într-un moment dat
- Condițiile mediului în care individul își realizează activitățile

REFLEXE ȘI REACȚII MOTORII

După naștere copilul dezvoltă o serie de reflexe și reacții motorii care îl adaptează
mediului, evoluând treptat spre independență și spre activitate motorie direcționată unor
scopuri precise.
Copilul dezvoltă 3 tipuri de reflexe motorii principale:
a) Reflexe de atitudine, care determină programele de bază pentru trunchi și extremități.
Aceste reflexe sunt programate în trunchiul cerebral, menținând posturile. Dintre
aceste reflexe fac parte reflexele tonice simetrice și asimetrice ale gâtului, reflexele
labirintice etc.
b) Reacții de rectitudine, prin care se menține corpul drept în spațiu. Se formează în
mezencefal și sunt reprezentate de reacțiile optice de rectitudine, labirintice de
rectitudine, ale capului și corpului etc.
c) Reacții de echilibru, prin care se controlează centrul de gravitate al corpului. Sunt
programate în cortexul cerebral și sunt reprezentate de reflexele din poziție de decubit
ventral, decubit dorsal, șezând, stând în ortostatism etc.
Marea majoritate a acestor reflexe și reacții se mențin toată viața.

Exemple de recții și reflexe:

1. Reacția de rectitudine (îndreptare) optică
Apare = de la naștere la 2 luni și e completă la 8 luni. Persistă toată viața
Poziționare = se ține copilul vertical, de sub axile, în aer
Procedură = se înclină copilul antero-posterior-lateral 45 gr. sau mai mult, capul căzând
înainte, înapoi sau lateral.
Răspuns = capul se va orienta în poziție vericală și se va menține la vericalitate
Semnificație = această reacție ne permite să îndreptăm capul și corpul peste orizontală.

2. Reacția de redresare (îndreptare) a corpului în raport cu capul

Apare = de la naștere la 2 luni și persistă toată viața
Poziționare = fără importanță
Procedură = Se observă copilul în toate acțiunile lui
Răspuns = permanent copilul redresează capul în raport cu corpul
Semnificație = controlul capului în raport cu corpul se realizează indiferent de poziția corpului
(decubit, șezând, patrupedie). Aeastă reacție se combină cu prima.
3. Reflexul simetric, tonic al gâtului
Apare = între 4 și 6 luni și durează între 10-12 luni
Poziționare = patrupedie pe sol
Procedură = se face flexia, apoi extensia capului
Răspuns = flexia va determina extensia extremităților superioare și extensia celor inferioare,
iar extensia capului invers
Semnificație = este relexul care ajută copilul în patrupedie
4. Îndreptarea (redresarea) labirintică a capului
Apare = de la naștere la 2 luni și persistă toată viața
Poziționare = se ține copiul vertical, de sub axile
Procedură = se înclină anterior, posterior și lateral cu circa 45 de grade de la verticală, capul
căzând în aceste direcții
Răspuns = capul se orientează vertical și se menține așa.
Deci la fel ca și reacția de rectitudine optică
Semnificație = acest reflex permite corpului Să se miște liber în jurul capului și orientează
corpul în poziție dreaptă, de asemenea permite ridicarea capului din postura de decubit ventral
sau dorsal
5. Reacția Landau
Apare = între 3- 4 luni, prsistă 12-24 luni
Poziționare = se susține copiulul orizontal cu o mână sub toracele inferior
Procedură = se așteaptă reacția la poziția aceasta
Răspuns = capul se extinde, apoi spatele, apoi șoldurile (poziție de superman), ambele
membre superioare se abduc din umăr
Semnificație = această schemă rupe complet poziția de flexie pe care o are de la naștere