LUCRARE PRACTICĂ 1

Dezvoltarea abilităţilor practice

FIZIOTERAPEUT ILIE ONU

Cunoaşterea mecanismului general al locomoţiei

Corpul omenesc şi-a dezvoltat un dispozitiv de postură şi mişcare adecvat

activităţilor sale complexe prin interacţiunea sa continuă cu mediul înconjurător.
- Încă din viața uterină , fiinţa umană este dotată cu necesitatea reflexă a
mişcării
- Odată cu naşterea , copilul face o serie de mişcări dezordonate începând de la
prima lună şi până la vârsta de 5 ani, funcţia locomotorie parcurge o lungă şi
complicată cale de dezvoltare
- Locomoţia are , la rândul său , o influență hotărâtoare asupra dezvoltării
vorbirii , gândirii şi tuturor celorlalte activităţi nervoase superioare proprii fiinţe
umane
 Postura şi locomoţia umană
Este capacitatea aparatului locomotor de a menţine staţiunea verticală bipedă (funcţia
de postură şi echilibru) şi de a deplasa diferitele sale segmente şi întregul corp
- Termenul de "poziţie" desemnează o anumită orientare a corpului în spaţiu, (ex:
staţiunea bipedă ) .
- Poziţiile fiziologice de clinostatism (decubit dorsal şi ventral) sau de ortostatism
(stațiunea verticală).
- Diverse poziții (stând pe un picior, pe genunchi, ghemuit, șezând, stând pe mâini sau
sprijinit culcat), întâlnite obligatoriu în executarea unor activități motrice sau impuse
în diverse exerciții de kinetoterapie.
- Pozițiile particulare pot fi observate în diverse boli, în atitudini antalgice sau create
de procesul patologic în plină evoluţie.
 Criterii anatomo-biomecanice şi fiziologice
ale stării de postură

A. Descrierea poziției diferitelor segmente.

- Fiecare stare posturală impune o descriere a
poziției segmentelor implicate şi a raporturilor
dintre ele.
-Unghiurile unui segment faţă de celălalt,
precum şi planurile (orizontal, frontal, sagital) în
care se găsesc acestea în pozițiile de flexie,
extensie, rotație, abducție sau adducție,
suspinație sau pronație etc.
B. Baza de susținere (poligonul de susţinere).
-Este suprafața geometrică variabilă delimitată fie
de marginile exterioare, fie de punctele prin care
segmentele corpului omenesc iau contact cu
solul.
- Poate fi redusă la un punct (balet), sau la o linie
(patinajul sau mersul pe sârmă).
- Menținerea echilibrului devine cu atât mai
dificilă, cu cât baza de susținere își diminuează
suprafața.
 C. Poziția centrului de greutate (CG).
- Determinarea CG se face luând în considerație locul
centrului de greutate şi greutatea fiecărui segment în
parte.
- Cunoscând pozițiile mijlocii ale centrelor de greutate
şi greutatea a două segmente vecine izolate, se poate
găsi centrul de greutate al ambelor segmente reunite.
-Prin combinarea din aproape în aproape a centrelor
de greutate ale diferitelor parți ale corpului, se poate
găsi poziția centrului de greutate al întregului corp
aflat într-o poziție oarecare.
D. Unghiul de stabilitate.
- Este proiecția centrului de greutate cu dreapta care îl unește cu marginea bazei
de susținere. Cu cat acest unghi este mai mare, cu atât stabilitatea devine mai
mare.
- Teoretic, unghiul de stabilitate este cu atât mai mare, cu cat centrul de greutate
este situat mai jos, iar baza de susținere mai mare.
 Mecanisme posturale
Diverse poziții sau stări posturale se mențin datorita travaliului static al grupelor
musculare, prin contracțiile lor izometrice, declanșate si reglate prin reflexele de postura.
Mecanismele de postura reflexe si de echilibru sunt provocate de stimuli de origine
diferita, informațiile fiind primite:
- de la organele proprioceptive ale urechii interne (labirintice) privind poziția capului in
spațiu,
- de la proprioceptorii musculaturii gatului asupra poziției capului fata de trunchi,
- de la proprioceptorii musculaturii trunchiului și membrelor (fusurile neuro-musculare)
asupra poziției membrelor in spațiu,
- de la receptorii retinieni vizuali asupra poziției întregului corp fata de corpurile
înconjurătoare
- exteroreceptorii cutanați care intră în contact cu punctele de sprijin ale corpului pe sol
sau cu obiectele înconjurătoare
Toate aceste informații ajung la diferite etaje ale axului cerebro-spinal (măduva,
trunchi cerebral, nucleii cenușii cerebrali, scoarța cerebrală și cerebel), declanșând
o serie de reacții:
- reacții statice locale,
- reacții statice segmentare
- reacții statice generale.
Elementul de baza in mecanismul posturii este reflex, participarea centrilor
superiori corticali este indispensabila, iar menținerea pozițiilor (posturii) nu este
posibila fără menținerea echilibrului corpului.
Conform legii echilibrului, starea de echilibru se realizează atunci când proiecția
verticala a centrului de greutate al corpului cade in interiorul bazei de susținere.
Poziția anormală a capului în spațiu modifică percepțiile senzoriale la nivelul retinei
si labirintului, determinând reflexe de redresare a mușchilor cefei, care readuc
capul si, succesiv, corpul în poziție normală.
Grupele musculare posturale principale. Practic intervin toate grupele musculare cu
precădere grupul extensorilor intervine si cu efectuarea unui travaliu static. Toate
grupele agoniste si antagoniste acționează ca niște cupluri de forța, neutralizându-
se reciproc.
Mijloacele de stabilizare pasiva si participarea pârghiilor osteo-articulare. Un rol
deosebit revine echilibrului intrinsec al coloanei vertebrale, capsulei si ligamentelor
unor articulații hiperextinse, punerea sub tensiune a fasciilor si aponevrozelor sau
intrarea in contact a unor segmente osoase care blochează mișcarea.
Mulțumesc pentru atenția acordată!