Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea Educație Fizică și Sport

Master Kinetoterapie în Traumatologia Sportivă

Referat
Tema :
” Analiza biomecanica
a pozitiilor „
Efectuat :
Masterand anul I
Ababii Mihaela

2020
Poziţia reprezintă situaţia statică a corpului sau a segmentelor acestuia în desfăşurarea mişcării şi
este o stare de moment.

Poziţia corpului faţă de sol poate fi: verticală (ortostatică);) orizontală (clinostatică); înclinată.

Poziţiile se împart în: poziţie iniţială – poziţia din care începe orice mişcare; poziţie finală –
poziţia corpului la terminarea mişcării. poziţie fundamentală –o poziţie a corpului stabilită în
mod convenţional, după natura reazemului faţă de sol sau aparate: stând, pe genunchi, aşezat,
culcat, sprijinit, atârnat;

Poziţia derivată se obţine din poziţiile fundamentale prin modificarea segmentelor corpului unele
faţă de altele. Poziţie compusă cumulează mai multe poziţii ale segmentelor corpului situate în
planuri sau direcţii diferite;Poziţie specifică – poziţie cu structură complexă, cu caracter de forţă,
echilibru sau mobilitate cu un anumit grad de dificultate în execuţie, fiind considerată element
tehnic (stând pe mâini, cumpănă, pod, sfoară).

Cind vorbim despre pozitii este important sa aflam si pirghiile care influinteaza o pozitie sau
alta.
Pârghiile osteo-articulare reprezintă forţa internă care intervine în realizarea mişcării.
Impulsurile nervoase produc contracţii musculare, care la rândul lor atrag deplasarea
segmentelor osoase la nivelul inserţiilor musculare transformând astfel, energia chimică în
energie mecanică. Segmentele osoase asupra cărora acţionează muşchii se comportă, la prima
vedere, ca pârghiile din fizică.
În mecanică, pârghia este o bară rigidă care se poate roti în jurul unui punct de sprijin. Asupra
oricărei pârghii se aplică două forţe: forţa activă (F) şi forţa de rezistenţă (forţa rezistivă, G).
Fiecare dintre ele acţionează la o anumită distanţă de punctul de sprijin (axa de rotaţie), formând
un moment al forţei corespunzător pentru braţul forţei şi un moment al rezistenţei pentru braţul
rezistenţei. Distanţa de la axa de rotaţie la momentul forţei sau al rezistenţei se numeşte braţul
forţei.
Pârghii sunt şi oasele corpului care au axa de rotaţie în articulaţii, forţa activă este dată de
muşchi, iar forţa de rezistenţă este dată de greutatea corpului sau a segmentelor sale. Pârghiile au
rolul de a transmite mişcarea, de la muşchi şi tendoane la sarcina rezistivă, mărind eficienţa ei.
Din raportul care se stabileşte între braţul forţei şi braţul rezistenţei, rezultă regula de aur a
mecanicii: ce se câştigă în forţă se pierde în viteza de deplasare şi invers. Folosind pârghiile ca
unelte nu câştigăm lucru mecanic, dar aplicăm o forţă mai mică pentru învingerea unei rezistenţe
mai mari. Acţionând asupra braţului lung al pârghiei, efectuăm o mare deplasare comparativ cu
capătul scurt.După felul cum se dispun cele două forţe (activă şi de rezistenţă) faţă de punctul de
sprijin , există trei feluri de pârghii:
Pârghii de gradul I

Pârghiile de gradul I sunt pârghiile la care punctul de sprijin este situat între cele două
momente de aplicare a forţei şi a rezistenţei; ambele forţe sunt îndreptate în acelaşi sens.
În corpul omenesc sunt numeroase: la nivelul articulaţiei dintre craniu şi coloana vertebrală
(atlanto-occipitală),punctul de sprijin se află în articulaţie , forţa activă este dată de muşchii
cefei, iar rezistenţa de greutatea capului. La nivelul articulaţiei coxo-femurale (în poziţie stând)
se află punctul de sprijin (axa de rotaţie), iar în plan ventral şi dorsal cele două puncte de aplicare
a forţei active şi a forţei de rezistenţă. In corpul omenesc toate pârghiile de gradul I au braţe
inegale, de aceea şi forţele care le echilibrează sunt inegale. Astfel, la craniu, braţul forţei este
mai scurt decât cel al rezistenţei, musculatura cefei care-l manevrează este mai dezvoltată decât
musculature ventrală a gâtului, care mânuieşte un braţ mai lung. Pârghiile de gradul I sunt
pârghii de echilibru.

Pârghii de gradul II

Pârghiile de gradul II sunt pârghiile care au punctul de sprijin la un capăt, forţa la celălalt capăt,
iar rezistenţa între ele. În corpul omului acest gen de pârghii este contestat de numerosi autori
,dar se atesta un singur exemplu, la articulaţia talocrurală, în poziţia – stând pe vârfuri, unde
punctul de sprijin este în vârful piciorului, forţa se exercită pe calcaneu de către muşchii care
acţionează tendonul lui Achile, iar rezistenţa este dată de greutatea corpului care se transmite
acestei pârghii prin oasele gambei. Acestea sunt pârghii de forţă .

Pârghii de gradul III

Pârghiile de gradul III sunt pârghiile care au punctul de sprijin la un capăt al pârghiei, rezistenţa
la celălalt capăt, iar forţa intre acestea.Acest gen de pârghii in corpul omenesc este foarte
răspândit. Ele acţionează cu pierdere de forţă şi câştig de deplasare.Ex: articulaţia cotului, unde
punctul de sprijin este în articulaţie,rezistenţa la celălalt capăt (dată de greutatea antebraţului şi a
mâinii),iar forţa este între ele (dată de muşchii flexori ai antebraţului pe braţ).Acestea sunt
pârghii de viteză.
La pârghiile de gradul II şi III, cele două forţe au direcţii contrarii, iar punctul de sprijin se află la
unul din capetele pârghiei.

Pozitia stand - se mai numeste si ortostatism - are o baza de sustinere redusa, limitata la
contactul talpilor cu solul sau podeaua. Este o pozitie putin stabila si angreneaza in contractia
statica o mare parte din muschii planului posterior al corpului, cum sunt: muschii cefei si
spatelui, muschii posteriori ai coapsei si gambei.
Poziţie ortostatică bipedă şi plantigradă, cu călcâiele apropiate, vârfurile uşor depărtate, trunchiul
drept, genunchii întinşi, braţele întinse pe lângă corp, cu degetele apropiate şi întinse, palmele
orientate spre coapse, capul drept, privirea înainte (anterior).
Caracteristici: are cea mai mică bază de susţinere, centrul de greutate se află în poziţia ce mai
înaltă şi se proiectează în mijlocul bazei de susţinere, uşor anterior de articulaţia talocrurală;este
cea mai instabilă poziţie fundamentală solicitând musculature posturală; favorizează mişcările
ample ale membrelor superioare şi contracţia izometrică a musculaturii capului, gâtului,
trunchiului şi a membrelor inferioare;
Pozitia pe genunchi - se mentine mai greu cu trunchiul vertical, intrucat proiectia centrului de
greutate pe suprafata de sprijin este dispusa excentric. Totodata, genunchii nu au o structura
potrivita pentru sprijin.
Caracteristici: Picioarele sunt îndoite din articulaţia genunchilor în unghi drept; Contactul pe
suprafaţa de reazem se realizează cu genunchii, cu partea anterioară a gambelor şi cu regiunea
superioară a labelor; Picioarele sunt apropiate, călcâiele lipite, vârfurile întinse; Segmentul
vertical ( de la cap la gambe ) are o ţinută dreaptă, similară cu cea a poziţiei „ stând”.
Pozitia sezand - ofera corpului o buna stabilitate, pentru ca efortul muscular necesitat de
mentinerea echilibrului este redus,suprafata de sprijin este mai mare, iar centrul de greutate se
apropie de suprafata de sprijin. in aceasta pozitie, bazinul se apropie ca inclinare de planul
orizontal, iar curbura lordotica a coloanei vertebrale lombare se indreapta sau se poate chiar
inversa.
Caracteristici: În această poziţie corpul formează două segmente, unul vertical de la creştet la
şezut, şi altul orizontal de la şezută la călcâie; Sprijinul corpului are loc pe bazin şi regiunea
posterioară a picioarelor; Capul, trunchiul, spatele, umerii păstrează aceeaşi atitudine ca în
poziţia „stând”; Braţele sunt situate lângă corp şi uşor îndoite din coate; Palmele, având degetele
apropiate şi întinse, sunt aşezate pe suprafaţa de reazem, alături de şezută.
Pozitia culcat - este pozitia cu suprafata de sprijin mult marita, iar coloana vertebrala nu mai are
rolul de mentinere averticalitatii corpului, de aceea miscarile de trunchi se efectueaza cu
amplitudine marita in toate planurile de miscare, la nivelul fiecarei regiuni.
Caracteristici: cel mai des este clinostatică, cu faţa în sus; Corpul este întins, cu partea sa dorsală
în contact aproape total cu suprafaţa de reazem; Picioarele sunt apropiate şi întinse cu vârfurile
unite; Braţele sunt întinse, lipite de corp, degetele apropiate. În funcţie de orientarea corpului
spre suprafaţa de reazem deosebim: culcat dorsal; culcat facial; culcat costal.
Pozitia atarnat - este singura pozitie fundamentala in care sprijinul se afla deasupra centrului de
greutate. Aceasta pozitie se mentine prin forta musculara a membrelor superioare si a centurii
scapulare; capul si gatul sunt usor inclinate inapoi, toracele proemina, abdomenul este supt si
membrele inferioare sunt in usoara extensie.Aceasta pozitie poate fi executata la bara fixa inalta,
la inele, trapez sau la scara fixa, corpul fiind vertical in jos, sau poate sa fie realizata pe un plan
oblic (banca de gimnastica sau redresor universal).
Caracteristici: Este o poziţie suspendată a corpului, susţinută de un aparat sau o instalaţie în
majoritatea cazurilor cu ajutorul prizei mâinilor; Centrul general de greutate al corpului se
găseşte sub punctul de agăţare ; În această postură corpul se găseşte într-o poziţie de echilibru
stabil; Umerii se găsesc sub nivelul apucării; Braţele, trunchiul şi picioarele apropiate sunt
complet întinse; În funcţie de poziţia corpului în spaţiu deosebim: atârnat pe verticală, atârnat pe
orizontală şi atârnat răsturnat.
Pozitia cu sprijin
Caracteristici: Executantul se găseşte cu toată greutatea corpului susţinută numai în braţe;
Centrul general de greutate al corpului se găseşte de obicei deasupra punctelor de sprijin; Umerii
se află, de asemenea, deasupra punctelor de reazem; Braţele sunt întinse pe lângă corp, spatele
drept şi umerii împinşi în jos; Picioarele sunt întinse şi apropiate; Corpul este drept, capul uşor
ridicat; În această poziţie corpul executantului se găseşte în echilibru instabil.

Bibliografie
1. Niculescu G.,Gimnastica de baza, Editură Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2012
2.Nenciu, G., Biomecanică în educație fizică și sport, Editură Fundaţiei România de Mâine,
2008.
3. Baciu, C, Anatomia funcţională şi biomecanică aparatului locomotor, Editură Sport-Turism,
Bucureşti.
4. www.wikipedia.org