SUBIECTE LA DISCIPLINA

METODE ȘI TEHNICI DE TONIFIERE MUSCULARĂ – TURTUREAN FLORENTINA

1. Din ce etapă a programului kinetic pot fi aplicate metodele și tehnicile de

tonifiere musculară? Argumentați răspunsul.

2. Definiți forța.
- forța = capacitatea organismului de a învinge o rezistență (în sensul de
opoziție) prin intermediul contracției musculare.
- forța musculară este capacitatea de a realiza eforturi de învingere,
menținere sau cedare în raport cu o rezistență externă sau internă, prin
contracția uneia sau mai multor grupe musculare.

3. Definiți rezistența.

- rezistența = capacitatea organismului de a depune eforturi cu o durată

mare și intensitate crescută menținând indici constant ridicați de eficiență. Cu alte
cuvinte – capacitatea de a depune eforturi fără apariția oboselii (sau cu învingerea
acestei stări) și presupune o capacitate ridicată de restabilire rapidă a organismului
după eforturi obositoare.

4. Definiți mobilitatea.

Definitie: capacitatea omului de a utiliza la maximum potentialul anatomic de

locomotie intr-o anumita articulatie sau in ansamblul articulatiilor corpului,
concretizata prin efectuarea unor miscari cu amplitudine mare. Amplitudinea maxima
este etalonul mobilitatii, care se masoara prin grade (ale unghiurilor) sau prin
centimetri.

Pentru nominalizarea acestei calitati motrice, in literatura de specialitate se folosesc

doua notiuni: mobilitatea (Harre, Siclovan, Baroga) si supletea (Ozolin). Acestea sunt
sinonime, chiar daca conceptul de mobilitate se refera mai degraba la articulatie
(suprafata ei) ca sursa a amplitudinii miscarilor, iar cel de suplete la elasticitatea
ligamentelor, tendoanelor si muschilor. De fapt, toate alcatuiesc structura
anatomofiziologica a acestei calitati

5. Definiți capacitatea de efort.

''Efortul reprezintă o conduită conativă de mobilizare, concentrare şi accelerare a

forţelor fizice şi psihice în cadrul unui sistem de autoregla, conştient şi aconstient în
vederea depăşirii unui obstacol, a învingerii unei rezistente a mediului şi a propriei
persoane.”(A. Dragnea, 1996). În antrenamentul sportiv, ne interesează în mod
deosebit efortul fizic, care prin acţiunea sa implica sistemul muscular, energetic, de
transmitere şi prelucrare a informaţiei şi determină un anumit grad de solicitare a
organismului, solicitare care prin caracterul său de stres, modifica nivelul
homeostaziei, fixandu-1 pentru moment la un nivel superior.

Capacitatea reprezintă totalitatea posibilităţilor pe care le poate acumula un corp,

sau un sistem, de a atrage o anumită cantitate de energie şi materie.

În concluzie capacitatea de efort este reprezentat prin totalitatea actelor motrice

coordonate în vederea efectuării unui lucru mecanic adecvat, ce are la baza
transformarea optimă a energiei chimice în energie mecanică - fenomen ce se
întâlneşte numai în sistemele biologice contractile.

6. Factori care condiționează dezvoltarea forței: hipertrofia.

- concentrarea proceselor nervoase de excitație și inhibiție;
- manifestarea eforturilor de voință și concentrarea atenției;
- tipul de temperament;
- hipertrofia fibrei musculare. Hipertrofia are la bază 4 cauze principale:
 creșterea miofibrilelor;
 dezvoltarea țesutului conjunctiv;
 creșterea vascularizației;
 creșterea numărului de fibre, fapt care este încă în discuție.

7. Factori care condiționează dezvoltarea forței: tipurile de fibre.

- tip I, fibre roşii (lente) care sunt bogat vascularizate, de mărime
mică, dezvoltă o forţă mică, sunt rezistente la oboseală şi au un rol
important în lucrul în regim aerob;

- tip II, fibre albe (rapide) care sunt de două feluri: fibre de tip II A şi
fibre de II B. Fibrele de tip II A sunt slab vascularizate, de mărime
 mijlocie, au putere de contracţie medie, iar în ceea ce priveşte
rezistenţa la oboseală permit desfăşurarea de eforturi în regim
anaerob şi aerob. Fibre de II B au o vascularizaţie bogată, mărime
mare, ele permiţând efectuarea de contracţii musculare puternice pe
perioade scurte de timp, permiţând lucrul în regim anaerob.

8. Factori care condiționează dezvoltarea forței: coordonarea intermusculară.

ÎN CURS scrie despre coordonarea intramusculară cu factorii:

 ritmurile diurne;
 nivelul de la care se începe instruirea;
 stabilirea mijloacelor și a metodelor;
 durata (amplitudinea contracției musculare);
 planificarea antrenamentelor de forță;
 continuitatea procesului de pregătire.

9. Factori care condiționează dezvoltarea forței: manifestarea eforturilor de

voință și concentrarea atenției.

10. Metode pentru dezvoltarea forței în regimul celorlalte calități motrice.

Prezentați o metodă pe care o considerați optimă în lucrul cu pacienții și
argumentați alegerea.
 11. Metode pentru dezvoltarea forței în funcție de regimul de contracție.
Prezentați o metodă pe care o considerați optimă în lucrul cu pacienții și
argumentați alegerea.

12. Metode pentru dezvoltarea rezistenței. Prezentați o metodă pe care o

considerați optimă în lucrul cu pacienții și argumentați alegerea.
- metoda repetărilor – vizează dezvoltarea capacității de efort anaerob ,
pulsul ajungând la valori de 180-210 bătăi pe minut ; intensitatea fiind
cuprinsă între 60 și 100%, fiind efectuate 3-10 repetări în 2-4 serii cu pauze de
5-10 minute.
- metoda competițională – urmărește efectuarea efortului în condiții de
concurs, fiind o modalitate de dezvoltare a capacității de efort (aerob și
anerob), precum și pentru evaluarea posibilităților de participare în competiții
a subiecților.

13. Stretching – tipologia exercițiilor. Prezentați un tip de stretching pe care îl

considerați optim în lucrul cu pacienții și argumentați alegerea.

 Stretchingul dinamic

Se realizează prin mişcări voluntare lente ale segmentului încercând să se

treacă uşor peste punctul maxim al amplitudinii posibile de mişcare. Se creşte gradat
amplitudinea şi viteza de execuţie.

 Stretchingul activ (sau stato-activ)

Se efectuează prin mişcări voluntare spre amplitudinea de mişcare maximă

posibilă, poziţie în care segmentul este menţinut 10 – 15 secunde prin contracţia
izometrică a musculaturii agoniste fără ajutor extern. Tensiunea crescută în timpul
contracţiei concentrice a agoniştilor şi apoi în timpul contracţiei izometrice va induce
în mod reflex relaxarea antagoniştilor.

 Stretchingul izometric (sau sportiv)

Specific antrenamentului sportiv, se recomandă următoarea formulă de

stretching: în poziţia maximă de întindere pasivă individul face o contracţie
izometrică a muşchiului întins de maxim 6 secunde la intensitate maximă, urmată de
relaxare (3-4 secunde) şi stretching pasiv (20-30 secunde), executat la limita de
durere (durere suportabilă).

14. Evaluarea manuală a forței.

- depinde de asemeni de experiența kinetoterapeutului, iar scala de evaluare
utilizată în țara noastră este următoarea:
 F0 (zero) – mușchiul nu realizează nicio contracţie evidentă;
 F1 (schiţată) – este sesizabilă contracţia muşchiului prin palparea acestuia
sau a tendonului; se poate aprecia numai pentru muşchii superficiali; pentru
muşchii profunzi nu se sesizează nicio diferenţă între F0 şi F1;

Pentru o diferenţiere mai clară a forţelor, se utilizează cotaţiile de + şi -. Se notează cu

+ atunci când mişcarea pe sectorul respectiv nu depăşeşte jumătate din amplitudinea
maximă posibilă pentru acea mişcare, şi cu - atunci când depăşeşte jumătate din
amplitudine, dar nu poate realiza mişcarea completă. Se recomandă utilizarea
poziţiilor fără gravitaţie pentru forţele 0, 1 şi 2, şi antigravitaţionale pentru forţele 3,
4, 5.

15. Prezentați un test pentru evaluarea mobilității.

Testul de flexie soldului
Obiectiv: monitorizarea dezvoltării flexorilor șoldului
Modul de desfășurare a testului: - sportivul este așezat în decubit dorsal;
- sportivul își ridică genunchiul stâng și cu ajutorul mâinilor trage genunchiul stâng spre piept;
- se consideră flexibilitatea normală când pciorul drept rămâne întins la sol;
- se consideră ca flexori soldului sunt încordați daca la încercarea de ridicare a genunchiului
stâng spre piept piciorul drept părăsește solul;
- se repetă cu piciorul drept.

Se face analiza rezultatelor prin compararea cu valorile obținute la testele anterioare. Este de
așteptată ca printr-un antrenament corespunzător, între teste date să indice un progress.
Din stând (ortostatism) se flectează trunchiul şi se încearcă atingerea solului cu mâinile, sistemul de
punctaj fiind următorul:

- atingerea solului cu degetele.

16. Prezentați un test pentru evaluarea forței.

TESTE PENTRU MĂSURAREA FORŢEI

Testul IF

„Se foloseşte pentru măsurarea aptitudinilor atletice şi se compune din 6 probe de

forţă:

- dinamometrie la mâna dreaptă;

- dinamometrie la mâna stângă;

- eztensia trunchiului din stând înclinat înainte – trăgând cu braţele de un

dinamometru;

- întinderea membrelor inferioare din semigenuflexiune, trăgând de un

dinamometru;

- tracţiuni în braţe din atârnat (fete – tracţiuni din atârnat cu sprijin);

- flotări din culcat înainte (fete–cu sprijin pe banca de gimnastică);

La aceste probe se adaugă şi spirometria, care se corelează cu rezultatele obţinute la

forţă”1

TESTE PENTRU MĂSURAREA FORŢEI MAXIME

-Testul 1 RM

-Testul de forţă pentru flexorii palmei

-Testul de forţă pentru musculatura abdominală

1
 17. Bateria de teste EUROFIT – enumerați testele și prezentați unul la alegere.
o Testul Flamingo
o Testul de atingere a plăcilor
o Aplecare din poziţia aşezat
o Săritură în lungime de pe loc
o Testul de forță prin strângerea mâinii (dinamometrie);
o Naveta 5 x 10m – are ca scop evaluarea vitezei și a agilității. Traseul este
marcat cu conuri situate la o distanță de 10m, traseul trebuie efectuat
de 5 ori prin depășirea cu ambele picioare a limitei conurilor; distanța
totală parcursă este de 50 m, distanță pentru care se înregistrează
timpul obținut.

18. Prezentați un program de tonifiere musculară pentru o afecțiune a

aparatului locomotor.

• Coxartroza, numită și artroza șoldului sau artroza coxo-femurală, este o

afecțiune degenerativă, cronică a articulației șoldului. În timpul mersului,
anume în timpul sprijinului unipodal, presiunea exercitată asupra articulației
coxo-femurale este de patru ori mai mare față de fazele stațiunii bipodale, fapt
ce favorizează apariția coxartrozei.

Obiectivele recuperării :

Combaterea durerii ;

Recuperarea şi menţinerea mobilităţii articulaţiei ;

Tonifierea musculaturii, în principal fesierii ;

Prevenirea redorii de la nivelul articulaţiei ;

Prevenirea apariţiilor atitudinilor vicioase ;

Prevenirea apariţiei supraponderabilităţii ;

Recuperarea stabilităţii membrului inferior ;

Recăpatarea echilibrului în ortostatism, dar şi al echilibrului ;

Progamul de recuperare:

Din decubit dorsal :

• Mobilizări pasive, pasivo-active, active ale articulaţiei şoldului;

• Flexii ale articulaţiei genunchiului (3 serii a câte 20 de repetări);

• Abducţii ale articulaţiei şoldului (3 serii a câte 10 de repetări);

• Flexii ale articulaţiei şoldului cu genunchiul extins (2 serii a câte 15 de

repetări);

• Genunchiul membrului sănătos aflat în flexie şi membrul afectat rămânând

întins, se execută ridicări ale acestuia (3 serii a câte 10 de repetări);

Din decubit ventral :

Flexii ale genunchiului din DV cu amplasarea unei rezistenţe la nivelul gleznei

(3 serii a câte 15 de repetări);

Contracţii izometrice ale fesierilor : încordarea şi menţinerea acestora timp de

câteva secunde urmată de relaxare;

Hiperflexia gambei pe coapsă plecând de la un unghi de 90⁰.

Din decubit lateral (partea sănătoasă ) :

Cu membrul sănătos în semiflexie, bazinul fixat la nivelul patului, membrul

operat în uşoară extensie, se realizează abducţia membrului

Din poziţie şezând :

• Din poziţia şezut la marginea patului cu amplasarea unei greutăţi la

nivelul gleznei se efectuează extensii ale articulaţiei genunchiului.

Din ortostatism, sprijinul realizându-se cu ajutorul spalierului :

Flexii din genunchi cu atingerea primei şipci, revenire şi apoi se atinge a doua
şipcă (3 serii a câte 10 repetări);
 Flexii ale articulaţiei şoldului cu amplasarea unei rezistenţe la nivelul gleznei (3
serii a câte 20 repetări);

Cu spatele la spalier se execută mişcări de abducţie ale şoldului, fără a se

sprijinii pe piciorul afectat;

Balansări laterale stânga – dreapta. Din poziţia de ortostatism, pacientul

aflându-se între două scaune cu spătar, mâinile sunt sprijinite pe spătarul acestora,
picioarele uşor îndepărtate la nivelul umerilor. Se mută greutatea corpului spre
stânga, apoi spre dreapta.

19. Prezentați un program de tonifiere musculară pentru o afecțiune cardiacă.

Hipertensiunea arterială (HTA) reprezintă o problemă de sănătate publică la nivel

mondial,caracterizată printr-o prevalență crescută,o complianță scăzută la tratament
și numeroase complicații,fapt ce poate duce la un risc major de mortalitate.Valorile
tensionale pentru hipertensiunea arterială sunt definite ca fiind>140mmHg pentru
tensiunea arterială sistolică și >90 mmHg pentru tensiunea arterială diastolică

Factori de risc

-ereditatea

-vârsta

-excesul ponderal și obezitatea

-consumul crescut de alcool și cafea

-sedentarismul

-fumatul

Tratament

Modificarea stilului de viață:

• combaterea obezității

• regim de viață sănătos

Farmacologic:

• diureticele tiazidice(Furosemid)

• diureticele economisitoare de potasiu(Amilorid)

 • beta-blocante(Atenolol)

• alfa-blocanți

• vasodilatatoare directe

• blocanții canalelor de calciu (1)

Testul de efort:

-proba de efort în hipertensiunea arterială permite cunoaşterea reactivităţii

aparatului cardiovascular

-suprimă factorul emoţional („hipertensiunea de halat alb”) la măsurarea tensiunii

arteriale şi datele care se obţin sunt reale şi reproductibile

-proba de efort este urmărită prin frecvenţa cardiacă

-proba de efort se va întrerupe dacă tensiunea arterială creşte mai mult de 230/120
mmHg

Obiective

relaxare musculară

-reeducare respiratorie

-menținerea unei greutăți corporale optime

-corectarea posturii

-obținerea vasodilatației locale

-prevenirea aterosclerozei

Mijloace

exerciții de respirație

-mers,alergare,bicicletă ergometrică,covor rulant,înot

-exerciții pentru membrele inferioare și superioare

-mobilizări

-exerciții de relaxare generală(metoda Schultz,metoda Jacobson)

-gimnastică relaxantă
-sport terapeutic

Mersul

cel mai recomandat exerciţiu pentru începerea antrenamentului la efort

- exerciţiu simplu, fiziologic, cu automatisme vechi

-pune în mişcare grupe musculare mari

-se dozează :ritmului paşilor,distanța parcursă,panta

- în staţiunile balneare se practică „cura de teren”

*înainte şi după şedinţele de mers trebuie să se măsoare frecvenţa cardiacă şi

tensiunea arterială, pulsul să se determine la 4-5 minute pentru a orienta frecvenţa
paşilor.

Alergarea(joggingul)

se introduce imediat ce s-a ajuns la o anumită capacitate de efort.

-dozarea se face progresiv,în funcție de viteză, distanţă,durată,prin aprecierea

frecvenţei cardiace şi tensiunii arteriale.

-se poate desfăşura şi în casă/în sala de gimnastică

-de trei ori pe săptămână, timp de 20 minute

*se controlează tensiunea arterială înainte şi după alergare (1)

Exerciții de recuperare

mers pe vârfuri 4 pași,se inspiră pe nas flectând membrele superioare,apoi mers pe

toată talpa 4 pași cu expir bucal și revenirea brațelor în poziția inițială

-din ortostatism,cu membrele inferioare depărtate la nivelul umerilor,membrele

superioare pe lângă corp,abducția laterală a brațelor cu inspir pe nas și revenire cu
expir pe gură

-ortostatism,membrele inferioare depărtate,înclinări stânga dreapta

-exerciții pe mingea medicinală

-șezând pe un scaun,exerciții cu bastonul

Exerciții pentru creșterea forței și rezistenței

mers,flexia membrelor superioare cu greutate de jumătate de kilogram

-decubit dorsal,membrele superioare lângă corp cu greutate de un kilogram în

mâini,se face flexia membrelor superioare cu inspir nazal,revenire cu expir bucal

-decubit lateral,cu o greutate de jumătate de kilogram la gambă,abducția membrului

inferior

-decubit dorsal,flexia membrelor inferioare la 90 de grade cu genunchii extinși

-genuflexiuni cu sau fără greutăți

20. Prezentați un program de tonifiere musculară pentru o afecțiune

respiratorie.

Astmul bronşic este o afecţiune a căilor respiratorii, caracterizată de

inflamarea cronică a mucoasei respiratorii.

• Astmul alergic:

- cei mai frecvenţi alergeni ai căilor respiratorii sunt: praful din casă;
excrementele de acarieni; aripile de păsări; părul de animale; sporii de
mucegai; parfumurile; dizolvanţii chimici.

Astmul profesional - apare datorită contactului cu anumite substanţe de la

locul de muncă, care acţionează ca alergeni

Clinica astmului:
În forma sa cea mai tipică, astmul este o boală episodică în care toate cele
trei elemente ale triadei: dispnee, tuse, wheezing, coexistă.
- Dispneea este de tip bradipnee expiratorie, cu expiraţie prelungită,
siflantă şi inspiraţie scurtă, puţin eficace, frecvent nocturnă, trezind
bolnavul din somn;
- Tusea are caracter spasmodic.Uscată iniţial, la sfârsitul crizei devine
productivă: spută groasă, aderentă, adesea sub formă de mulaje bronşice;
- Wheezingul însoţeste de regulă tusea şi dispneea, este perceput în
ambele faze ale respiraţiei,iar în situaţii de extremă severitate (dopuri de
mucus extensive cu iminenţa sufocării) poate să dispară.

Tratamentul în funcţie de faza bolii:

 Tratamentul astmului bronşic se face în funcţie de faza de evolutie a bolii

1.Din poziţia decubit dorsal cu mâinile  pe abdomen  şi coatele  pe saltea se

vor executa :

• expiraţie impusă , urmată de inspiraţie  cu antepulsia  abdomenului 

(ridicarea abdomenului ) pe masură ce aerul pătrunde;

expiraţia  prin  pronunţarea literei S  şi coborarea  abdomenului ( de 8 – 10

ori )

2. Din poziţia decubit dorsal cu mâinile pe torace:

• respiraţia  se va executa la nivelul  toracelui , în momentul în care se execută 

expiraţia  mâinile  se apropie  uşor;

• în momentul  inspiraţiei se vor  departa (de 8–10 ori ).

3. Din decubit dorsal, cu genunchii  îndoiţi se execută:

• ducerea braţului stâng spre şoldul drept , concomitent cu ridicarea capului şi a

umerilor – expiraţie ;

• ducerea braţului stâng oblic sus , cu răsucirea capului spre stânga – inspiraţie (
după câteva repetări , la fel cu braţul drept ).

4. Din poziţia decubit dorsal:

• ducerea ambilor genunchi la piept,

cu ajutorul  braţelor – expiraţie;

• revenire – inspiraţie.

5. Din poziţia  pe genunchi  cu sprijin pe braţe :

• expiraţie  activă , trăgând abdomenul  în sus;

• inspiraţie concomitent cu coborarea abdomenului şi ridicarea toracelui şi a

capului ( de 10 ori ).

Exerciţii pentru cap şi gât:

extensia capului şi gâtului  facilitează – inspirul

 flexia capului  şi gâtului  facilitează – expirul

răsucirea capului  şi gâtului  facilitează - inspirul

revenirea – expirul.

Exerciţii pentru trunchi:

• flexia facilitează expirul;

• revenirea – inspirul;

• răsucirea stg/dr – inspir;

• de partea opusă răsucirii revenire – expir;

• îndoirea laterală stânga/dreapta – inspir de partea hemitoracelui  opus

îndoirii;

• revenire – expir.

21. Prezentați un program de tonifiere musculară pentru o afecțiune

neurologică.

Avc- Pacient in varsta de 56 de ani, femeie, la al doilea accident vascular cerebral -

partea dreapta a corpului afectata.

Ex. 1 - membre superioare - din decubit dorsal - se realizeaza flexia umarului -

cotul extins - si revenire -10 repetari - 2 ture, individula pentru fiecare membru
Ex. 2 - membre superioare - din decubit dorsal - flexia antebratului cu revenire
- 10 repetari - 2 ture, individual pentru fiecare membru;
Ex. 3 - membre superioare - din decubit dorsal - diagonale Kabat - D1 D2 - 10
repetari - 2 ture, individual pentru fiecare membru;
Ex. 4- membre inferioare - decubit dorsal - se flecteaza genunchiu si se pune
talpa piciorului pe genunchiul opus - se realizeaza rotatia externa - 20 repetari
- 2 ture, individual pentru fiecare membru;
Ex. 5 - membre inferioare - decubit dorsal - flexia plantara si dorsala a
piciorului - 30 repetari - 2 ture, individual pentru fiecare membru;