Tema 1: “Kinetoprofilaxia și Gimnastica medicală.

Noțiuni generale”

Scopul cursului
 Înțelegerea ariei de cuprindere a domeniului și locului pe care kinetoprofilaxia îl
ocupă în cadrul acesteia.
Obiectivele cursului
 Cunoașterea componentelor domeniului;
 Stabilirea sarcinilor şi obiectivelor subramurilor caracteristice acestei ramuri;
 Însuşirea teoretică privind abordarea sistemică a organismului:
 Cunoașterea locului Kinetoprofilaxiei în ierarhia conceptelor care defines
domeniul.

Plan:
1.1 Gimnastica medicală și Kinetoprofilaxia - ramură a kinetoterapie.
1.2 Calsificarea kinetoprofilaxiei.
1.3 Kinetoprofilaxia –repere terminologice.

Conținutul:
1. 1. Gimnastica medical și kinetoprofilaxia – ramură a kinetoterapiei.
Terminologia clară și precisă, reprezintă una din condițiile pe care le implică orice
disciplină știinifică. Astefel disciplinile care se ocupă cu studiul mișcării umane și-au elaborat un
limbaj propriu, în cadrul căruia unii termeni au o folosire mai frecventă față de alții și de aceia
sunt considrați ca reprezentînd aspectele de esență ale domeniului (concept, noțiuni, idei).
Acoperind o arie extrem de vastă de preocupări şi de aplicaţii, în cadrul kinetoterapiei s-
au dezvoltat şi individualizat ramuri cu o relativă autonomie, care deşi au la bază aceleaşi legi şi
folosesc exerciţiile fizice ca mijloace proprii se deosebesc după: obiectivele specifice şi
metodologia selecţionării, sistematizării, adaptării, combinării şi dozării exerciţiilor fizice, şi
după modul concret prin care se întocmesc planurile şi programele de tratament. Una din aceste
ramuri este kinetoprofilaxia.
Kinetoprofilaxia, considerată ca şi parte integrantă şi ramură de avangardă a terapiei
prin mişcare, constituită pe axioma unanim acceptată în ştiinţele medicale conform căreia „este
mai uşor să previi decât să tratezi”.
2. 2. Clasificarea kinetoprofilaxiei.
Definiţii - kinetoprofilaxia studiază procesul de optimizare a stării de sănătate şi de
prevenire a îmbolnăvirii, organismului uman, cu ajutorul exerciţiilor fizice. (Crăciun,M., 2002).

1
 KINETOLOGIE

Studiul mișcării organismelor vii

KINETOLOGIE UMANĂ

Studiul mișcării umane

 motricitate
Noțiuni care o definesc:
 voluntară
 motilitate  involuntară
 act
 acțiune  conștientă
 activitate  automatizată

SISTEMUL ȘTIINȚEI ACTIVITĂȚILOR CORPORALE

Studiul activităților corporale definite ca:

KINETOTERAPIE
 Studiul organismelor neuromusculare și articulare care asigură omului mișcările normale;
 Activități principiilor
studiul și elaborarea cu finalitatedeproprie, răspunzînd
structurare dorințelecare
a unor progarme omului de
se adresează
organismului a leuman din punct
practica pentrudedezvoltare
vedere profilactic, terapeutic
fizică, recreere și recuperator.
și diverstisment,
compensare sau ameliorare(Epuran M.)

RECUPERARE
PROFILAXIE TERAPIE
Recuperarea funcțională,
Menținerea și Tratarea diferitor boli și afecțiuni
valabilă pentru întregul
dezvoltarea indicilor ale organismului uman.
domeniu al deficitului
morfilogici și
funcțional, în toate bolile
funcționali normali.
cronice.

DE GRADUL III
DE GRADUL I DE GRADUL II (terțială)consolidarea și
(primară) (secundară) menținerea rezultatelor
Prevenirea stării de urmărite și obținute
Prevenirea agravării sau apariția
boală.
complicațiilor ale unor bolicronice
2
 Kinetoprofilaxia, după Sbenghe T., (2002), este aplicarea exerciţilor aerobice pe
principiile ştiinţei antrenamentului medical. Ea se aplică:
 omului sănătos, pentru a-l feri de boli sau de apariţia sindromului de
decondiţionare fizică (profilaxie primară sau de gradul I);
 omului vârstnic, la care decondiţionarea a apărut, pentru a-l feri de agravarea şi
organicizarea ei (profilaxie secundară, sau de gradul II);
 omului bolnav (cu boli cronice), pentru a-l feri de apariţia unor agravări
sau complicaţii ale acestor boli (profilaxie terţiară, sau de gradul III).
Kinetoprofilaxia are ca scop:
 întărirea stării de sănătate;
 mărirea rezistenţei naturale a organismului faţă de agenţii patogeni din mediul
extern;
 stabilirea unui echilibru psiho-fizic normal între organism şi mediu;
 pentru copii, obiectivul cel mai important constă în asigurarea condiţiilor pentru
creşterea şi dezvoltarea normală şi armonioasă a organismului;
 prevenirea apariţiei deficienţelor fizice şi a contactării unor boli care le-ar
putea afecta dezvoltarea normală.
Kinetoprofilaxia prezintă câteva subramuri, şi anume:
 kinetoprofilaxia primară sau de gradul I.
 kinetoprofilaxia secundară sau de gradul II.
Kinetoprofilaxia primară sau de gradul I., constă în instituirea demersului profilactic ce
trebuie să pornească întotdeauna de la cunoaşterea:
o particularităţilor bio-psiho-motrice individuale, întrucât este vizată
personalitatea umană în ansamblul şi integritatea sa;
o interdependenţa organismului cu mediul ambiant;
o influenţa exerciţiilor asupra omului sănătos sau în situaţie biologică specială.
Prin influenţele pozitive multiple pe care exerciţiul fizic le are în menţinerea şi întărirea
sănătăţii organismului uman în general şi a funcţiilor sale în particular, kinetoprofilaxia are
diverse şi multiple aplicaţii. Aceste aplicaţii privesc în primul rând oamenii sănătoşi şi oamenii
aflaţi în situaţii biologice speciale - kinetoprofilaxia primară.
Acestea din urmă, se adresează unor grupe mari de cetăţeni care din cauza unor
particularităţi fiziologice nu pot folosi exerciţiul fizic după metodele comune educaţiei fizice. În
această categorie includem copii de la 0 - 3 ani, femeia în situaţii biologice speciale legate de
sarcină, lăuzie, alăptare, persoanele care lucrează în condiţii grele de muncă şi sunt predispuse a

3
contracta anumite boli sau deficienţe specifice mediului de muncă. La aceste categorii de
populaţie, folosirea exerciţiului fizic ca factor biologic natural cu multiple valenţe pozitive se
aplică numai după regulile generale ale terapeuticii. Scopul exerciţiilor fizice în aceste aplicaţii
constă din: întărirea stării de sănătate, mărirea rezistenţei naturale faţă de agenţii patogeni din
mediul extern, stabilirea unui echilibru psiho-fizic normal între organism şi mediu.
Pentru copii, obiectivul cel mai important constă din asigurarea condiţiilor pentru
creşterea normală şi dezvoltarea armonioasă a organismului, precum şi în prevenirea
deficienţelor fizice.
Kinetoprofilaxia este prezentă însă şi în prevenirea agravării unor boli cu potenţial
evolutiv - kinetoprofilaxie secundară.
Kinetoprofilaxia secundară sau de gradul II., reprezintă aplicarea exerciţiilor fizice în
blocarea unor deficite funcţionale sau structurale determinate de afecţiuni cronice cu potenţial
evolutiv. În acest sens se va urmări fie prevenirea agravării deficitelor apărute, fie oprirea
apariţiei altor deficite cu caracter invalidant.
Kinetoprofilaxia secundară are ca obiective:
 educarea bolnavilor cu afecţiuni cronice evolutive;
 formarea comportamentului motric adecvat (posturi şi mişcări în timpul exercitării
profesiunii şi înafara acesteia) pentru stoparea sau diminuarea evoluţiei bolii sau deficienţei.
3. 3 Kinetoprofilaxia – repere terminologice.
Pentru început este necesară clasificare cîtorva asemenea noiuni care, repetăm, nu sunt
proprii unei disciplini, ci unui domeniu, acel al miscării umane. Îndrumătorul terminologic
pentru studenții Kinetoterapie, a definițiilor pentru următoatele:
 Noțiuni operaționale generale;
 Noțiuni operaționale specifice
Ştiinţa antrenamaentului medical (SAM) termen introdus de Huber P. (Germania,
1993) reprezintă bazele teoretice pentru o indicaţie corectă în problemele ale performanţei fizice
la sănătoşi şi la persoane cu boli cronice. Obiectivul SAM este în primul rănd obţinerea unei
stări de sănatate, adică o bună anduranţă, şi forţă a organismului, obţinută prin realizarea unor
modificări dirijate cu ajutorul antrenamentului aerob asupra stării morfologice şi funcţionale ale
tuturor aparatelor şi sistemelor organismului.
Alături de acest obiectiv sunt:
 obţinerea unei rezistenţe şi forţe musculare;
 obţinerea unei mobilităţi şi flexibilităţi;
 obţinerea unei coordonări şi velocităţi optime a aparatului neuromioartrokinetic.
Sport înseamnă toate formele de activitate fizică menite, printr-o participare organizata

4
sau nu, să exprime sau să amelioreze condiţia fizică şi confortul spiritual, să stabilească relaţii
sociale sau să conducă la obţinerea de rezultate în competiţii de orice nivel. Termenul de sport
este utulizat pentru a denumi nu numai activitate fizică care presupune competiţie, dar şi
exerciţiul şi recreerea în sensul „ sportului pentru toţi”, aşa cum este el folosit de UNESCO şi
CE.
Sănătate este o condiţie umană cu dimensiuni fizice, sociale şi psihologice, fiecare din
ele manifestindu-se printr-un continuum cu poli pozitivi şi negativi.
Sănătatea pozitivă sau optimală este asociată capacităţii de a face faţă, solicitărilor, ea
nemanifestănd doar o simpla absenţă abolii.
Sănatatea negativă este asociată cu morbilitatea şi, în caz extrem, morbilitatea
prematură.
Morbiditatea este orice abatere, subiectivă sau obiectivă, de la bunăstarea fizică sau
psihică, mai puţin moarte.
Starea de bine este un concept holistic, care descrie o stare de sănatate pozitivă a
indivizilor şi include bună-starea fizică, socială şi psihică. Ea exprimă pe lângă sănătate
optimală, condiţiei ambientale adecvate, şi relaţii interumane armonioase; nu include fericirea şi
bogaţia, ci presupune ca fiecare să dispună de tot ceea ce i se oferă, sau să-şi măsoare
posibilităţile faţă de tot ceea ce i se oferă, cu condiţia să aibă un stil de viaţă sănătos.
Stilul de viaţă sănătos al omului modern presupune autocontrolul permanent al curbei
ponderale, a tensiunii arteriale, a dietei, a stresului, a consumului de alcool, de ţigări, de droguri
şi practicarea sistematică a activitaţii fizice.
Obiceiurile simple în viaţa unui individ legate direct de prelungirea vieţii şi o mai bună
sănătate sunt:
 luarea a trei mese pe zi la intervale regulate;
 luarea micului dejun;
 practicarea unei activităţi fizice regulate şi moderate;
 7-8 ore de odihnă noaptea;
 menţinerea unei greutăţi corporale satisfăcătoare;
 lipsa fumatului;
 consumului moderat de alcool sau deloc.
Activitatea fizică din timpul liber este o activitate desfăşurată sistematic şi regulat, în
timpul liber de care individul dispune după voie, conducând la orice creştere substanţială a
întregului consum energetic zilnic. Activitatea fizică practicată sistematic poate influenţa toate
aspectele sănătăţii (menţinerea posturii corecte, sistemului cardiovascular, respirator).
Condiţia fizică este capacitatea de a efectua în mod satisfăcător un lucru muscular. Pate
5
fi direcţionat spre oricare din cele două scopuri: performanţă sau sănătate.
Condiţia fizică raportată la performanţă – se referă la componentele capacităţii fizice
necesare pentru un efort optim în sportul de performanţă, care depinde de abilităţi motrice,
putere şi capacitate cardio-respiratorie, forţă musculară, rezistenţă.
Condiţia fizică raportată la sănătate – se referă la acele componente ale capacităţii
fizice, asupra cărora nivelul obişnuit de activitate fizică are efecte favorabile sau nefavorabile şi
care se raporteză la statutul de sănătate.
Este caracterizată prin:
- abilitatea de a executa cu vigoare activităţi zilnice;
- prezenţa trăsăturilor şi capacităţilor asociate cu inactivitatea fizică obişnuită.
Condiţia fizică raportată la sănătate mai poate fi definită ca fiind capacitatea individului
de a desfăşura activităţi zilnice cu vigoare şi promtitudine, fără oboseala excesivă, având o
postură corectă, un corp suplu şi agil.
Rezistenţa sau anduranţa este capacitatea de adesfăşura o activitate fizică pe o
perioadă căt mai lungă de timp fără oboseală acentuată.
Adaptarea apare după o antrenare îndelungată a sistemului cardio-vascular şi a celui
muscular ca rezultat al antrenamentului de condiţie fizică.
Dezantrenarea apare atunci cănd există un repaos prelungit la pat, şi efectul ei se vede
mai frecvent la pacienţii care au o afecţiune asociată.
Motivaţia care duce la practicarea exerciţiilor fizice regulate este variată şi complexă.
Principalii factori motivaţionali în practicarea exerciţiilor fizice sunt:
- dorinţa de a se simţi în formă;
- îmbunătăţirea sau păstrarea sănătăţii;
- sentiment de împlinire;
- dorinţa de a ieşi din casă;
- dorinţa de distracţie;
- căutarea unui mod de relaxre;
- dorinţa de a arata bine;
- controlul greutăţii.
Factorii care împiedică subiecţii să participe la activităţi fizice:
- lipsa timpului;
- lipsa unor instalaţii (terenuri de sport lîngă casă );
- lipsa interesului familiar;
- lipsa posibilităţilor materiale;
- accident sau probleme de sănătate.