NOTIUNI GENERALE DE DINAMICA SI CINEMATICA LOCOMOTORIE

NOTIUNI GENERALE DE DINAMICA SI CINEMATICA LOCOMOTORIE

Miscarea rezulta pe de o parte din participarea tutoror segmentelor

aparatului locomotor si ale sistemului nervos care pun in actiune o serie de forte
interne sip e de alta parte din interventia unei serii de forte externe ,in ultima
instanta miscarea fiind rezultanta intercatiunii dintre aceste forte .
Mersul este deprinderea motrica prin care se realizeaza in mod obisnuit
locomotia corpului omenesc.Mecanismul principal pe care se bazeaza mersul este
miscarea alternative a celor doua membre inferioare ,care isi asuma pe rand functia
de support si de propulsor.
Miscarile care realizeaza locomotia corpului omenesc sunt rezultatul
actiunii combinate a unui ansamblu de componente biomecanice active si pasive,
care fac parte integranta din alcatuirea aparatului locomotor. In acest sens intra in
joc elemente anexate aparatului locomotor (receptori, nervi, centri nervosi) si, pe
de alta, a unor componente proprii ale acestuia (muschi, parghii osoase, articulatii).
Incepand cu mesajul senzitiv, mesajul motor (voluntar sau reflex), contractia
musculara si terminand cu mobilizarea sau fixarea pozitionala a componentelor
osteo-articulare.
O miscare poate fi declansata voluntar printr-un mesaj senzitiv, particular vizual,
care initiaza suita ulterioara de evenimente in ordinea amintita. In cazul unei
miscari reflexe, de redresare, are loc o antrenare initiala a componentelor osteoarticulare, cu solicitarea ulterioara a receptorilor de intindere fusali si tendinosi
declansatori ai unui mesaj senzitiv inconstient, urmat de succesiunea celorlalte
evenimente.

Implicati in realizarea miscarilor voluntare, semivoluntare sau reflexe, in

exercitarea unui act motor intervin, in afara muschilor principali (agonisti), si alte
grupe musculare, din care deosebim:
Motorul primar este muschiul care controleaza efectuarea continua si gradata
a miscarii.
-

Muschii de fixare sustin segmentul in pozitia cea mai utila.

Muschii neutralizatori sunt antagonistii care suprima miscarea "motorului

principal", intervenind dupa terminarea miscarii.
Interactiunea dintre muschii sinergici si antagonisti mareste supletea si precizia
miscarii, care creste odata cu cresterea numarului de muschi antrenati in miscare.
Cu cat relaxarea antagonistilor este mai mare, cu atat miscarea este mai rapida si
mai puternica.
Prin actiuni armonice sincronizate intr-o anumita succesiune, dezvolta intreg
ansamblul de miscari particulare unei anumite activitati motorii.
In conditiile intregului organism, contractiile sunt obtinute in majoritatea cazurilor
de ambele tipuri (contractie de tipizotonic sau izometric) si in special sub forma lor
fuzionata se secuse multiple - cunoscute sub denumirea de tetanos, generate prin
impulsurile nervoase reflexe sau voluntare.
Scheletul poate fi considerat ca o combinatie de parghii ce alcatuiesc dispozitivul
pasiv osteo-articular. Tipul, amplitudinea si forta miscarilor sunt guvernate de
lungimea parghiilor osoase si natura articulatiilor care leaga segmentele mobile de
dispozitia, forma si numarul muschilor care actioneaza asupra acestora si de
sarcinile care trebuie sa fie mobilizate.
Se precizeaza 3 puncte de aplicare a fortelor la nivelul parghiei: doua
apartin fortelor statice de sprijin (S) si rezistenta (R); al treilea punct apartine fortei
motorii (F).
La parghia reprezentata de un oarecare segment osos, sprijinul (S) este reprezentat
de axa biomecanica a miscarii sau de punctul de sprijin pe sol; rezistenta (R) este
data de greutatea corpului sau a segmentului care se deplaseaza, la care se poate
adauga si greutatea sarcinii de mobilizat, iar forta (F) este reprezentata de insertia

pe segmentul osos a muschiului care realizeaza miscarea. Parghiile se clasifica in:

parghii de gradul I (cu sprijinul la mijloc), de gradul II (cu rezistenta la mijloc) si
de gradul III (cu forta la mijloc).
Parghiile de gradul I sunt cunoscute ca parghii de echilibru, cele de gradul
II ca parghii de forta, iar cele de gradul III ca parghii de viteza. Parghiile in care
forta de aplicare este mai apropiata de punctul de sprijin sunt etichetate ca fiind si
de viteza, iar cele in care aceasta este apropiata de punctul de rezistenta sunt
utilizate ca parghii de forta, actionand insa cu viteze mult mai scazute. Mobilitatea
articulara trebuie considerata ca un factor activ, in acest caz, articulatiile nu au
numai un simplu rol pasiv in executarea miscarilor, forma lor si gradul de libertate
de miscare pe care il ofera reprezentand factori importanti care dirijeaza si sensul
miscarilor, putand limita, in acelasi timp, si amplitudinea acestora.
Din punct de vedere al mobilitatii articulare, pe plan functional nu se pot distinge
decat doua categorii de articulatii: unele concepute pentru miscarea pieselor
scheletice (articulatiile membrelor si mandibulei), mobile, iar altele dimpotriva au
rol in sudarea acestora si fixitatea lor (articulatiile oaselor craniene), sau articulatii
imobile.
La realizarea functiei de locomotie li se opun o serie de factori ai mediului
extern cu care aparatul locomotor interactioneaza in timpul activitatilor sale
specifice. Atrag atentia: greutatea corpului impusa de forta gravitationala tinde sa
atraga corpul spre pamant, inertia care tinde sa prelungeasca si sa mentina o stare
data, presiunea atmosferica ca o componenta a fortei gravitationale, cu rol deosebit
pentru mentinerea in contact a suprafetelor articulare, rezistenta mediului care
tinde sa se opuna miscarii corpului, forta de frecare in contactul componentelor
corporale cu solul si forta de reactie a suprafetei de sprijin, egala si de sens opus
fortei gravitationale.
Analiza cinematica a miscarii porneste de la stabilirea reperelor de miscare
(planuri si axe), a tipurilor, directiilor si amplitudinii miscarilor. Planurile
anatomice sunt suprafete care sectioneaza imaginar corpul omenesc sub o anumita
incidenta:
planul sagital dispus pe directia suturii sagitale a craniului, pe directiile
verticala si antero-posterioara imparte corpul in doua jumatati, dreapta si stanga.

Planul frontal urmeaza directia suturii fronto-parietale sau coronare a

craniului. Dispus vertical si imparte corpul in intr-o parte anterioara si o parte
superioara.
Planul transversal, orizontal imparte corpul in doua parti: superioara si
inferioara.
Punctul de intersectie a celor trei planuri reprezinta centrul de greutate al corpului.
Axele biomecanice articulare. Articulatiile mobile (in special diartrozele) pot
reprezenta unul, doua sau chiar trei grade de libertate.
Axa de miscare reprezinta linia situata intr-un anumit plan (sagital, frontal sau
transversal), in jurul caruia unul din segmentele osoase se deplaseaza fata de
celalalt.
Exista trei axe fundamentale perpendiculare una pe alta: axa sagitala, axa frontala,
si axa longitudinala.
axa sagitala este orientata si dirijata dinainte inapoi, permitand miscari de
abductie si adductie in plan frontal;
axa frontala situata in plan frontal, in directie orizontala si dirijata
transversal; permite miscari de flexie si extensie in plan sagital;
axa longitudinala este verticala, permite miscari de rotatie interna si externa
in plan transversal.
In functie de planurile si axele de referinta deosebim:
-

flexia si extensia

- abductia si adductia, abductia departeaza, iar adductia apropie de acest plan

toate segmentele membrelor;
- inclinarea (inflexia) laterala. Desemneaza miscari de lateralitate ale capului,
gatului si trunchiului, intr-un plan frontal, in jurul axei sagitale. La aceste miscari
se asociaza si o rotatie;
- rotatia. Se efectueaza in jurul axului longitudinal si in plan transversal pentru
toate partile corpului, in afara de omoplat si clavicula.

- bascula se utilizeaza pentru a defini anumite miscari ale bazinului si

omoplatului. In cazul omoplatului, bascula traduce o rotatie in jurul axei sagitale,
in timp ce pentru bazin aceasta poate fi in anteversie (anterior), retroversie
(posterior) sau laterala (spre stanga sau dreapta).
- circumductia - miscarea care se executa simultan pe mai multe planuri, fiind o
combinatie succesiva de miscari de flexie, extensie, abductie si adductie, care
descriu o miscare circulara particulara;
- glisarea si hiperextensia. Sunt miscari care depasesc limitele fiziologice.
Glisarea se produce la nivelul suprafetelor articulare plane sau foarte usor
incurbate, in timp ce hiperextensia semnifica depasirea limitelor fiziologice ale
rezistentei.
Miscarile mai pot fi clasificare in: miscari de tensiune slaba (scrisul, miscarile de
finete si indemanare); miscari de tensiune rapida (miscari de forta); miscari
balistice (aruncari, loviri etc.); miscari de oscilatie (pendulari).
Fazele mersului. Primul impuls in pornirea mersului este declansat in apropierea
centrului de greutate, cand trunchiul se apleaca inainte pentru ca proiectia centrului
de greutate sa treaca inaintea bazei de sustinere; aproape concomitent, membrul
inferior de sprijin se extinde si corpul este proiectat inainte si putin mai sus, celalalt
membru inferior, care devine pendulant, paraseste solul si este proiectat inaintea
membrului de sprijin si fixat din nou pe sol. Fazele se repeta apoi cu membrele in
pozitie inversa.
Mersul se compune astfel dintr-o serie de perioade de sprijin unilateral(semipasul
posterior,momentul verticalei,semipasul anterior), separate intre ele prin perioade
de sprijin dublu.
In cazul alergarii sau al fugii, care ajuta la deplasarea mai rapida a corpului,
inaintarea se face prin trecerea succesiva a unui membru inferior inaintea celuilalt,
sprijinul efectuandu-se insa numai pe cate un picior. Intre doua momente de sprijin
au loc mici sarituri prin aruncarea corpului inainte si suspendarea sa pentru scurt
timp in aer.

Centrii de greutate in aterizare nu se deplaseaza rectiliniu, descriind un traiect

sinusoidal in plan vertical si orizontal. Spre deosebire de mers, in fuga corpul se
detaseaza de pamant inainte ca piciorul anterior sa-l fi atins.
In saritura, omul realizeaza chiar o desprindere momentana de sol, in unele cazuri
suficient de mare (ex: in volei, baschet) saritura in lungime sau in latime etc. In
toate aceste desprinderi, participa aproape intreaga musculatura a aparatului
locomotor pentru realizarea echilibrului si miscarii.
Cupluri cinematice.
Doua segmente mobile apropiate realizeaza un cuplu cinematic:gamba cu
piciorul ,antebratul cu mana etc.In mecanica se descriu trei tipuri de cupluri
cinematice:de translatie ,de rotatie si elicoidale.In biomecanica corpului omenesc
cuplurile de translatie nu se intalnesc ,cele elicoidale sunt rare(articulatia
gleznei),dar cele de roatatie sunt numeroase.De astfel ,miscarile cuplurilor
cinematice ale corpului omenesc sunt miscari de rotatie.
Lanturi cinematice.
Cuplurile cinematice se leaga intre ele realizand lanturile cinematice ,care pot fi
deschise sau inchise.Lantul cinematic deschis se termina liber.Intr-o aruncare de
exemplu ,membrul superior actioneaza ca un lant cinematic deschis.In lovirea
mingii cu piciorul ,membrul inferior actioneaza tot ca un lant cinematic deschis.
Lantul cinematic inchis are ambele capete fixate .In pozitia atarnat sau atarnat cu
sprijin ,de exemplu membrul superior actioneaza ca un lant cinematic inchis.In
pozitia stand ,membrul inferior actioneaza ca un lant cinematic inchis.
Se pot descrie trei tipuri de lanturi cinematice principale ale corpului omenesc:
lantul cinematic al trunchiului ,gatului si capului;lantul cinematic al membrului
superior si lantul cinematic al membrului inferior.

BIBLIOGRAFIE
Clement Baciu : Anatomia functioonala a aparatului locomotor;
http://www.rasfoiesc.com/educatie/biologie/Fiziologia-aparatului-locomoto18.php