UNIVERSITATEA „VASILE GOLDIŞ”, ARAD

TRAUMATOLOGIA ȊN SPORT

Prenume: İonela-Veronica
Numele: Gheorghiță (Onuţan)
Facultatea: Stiinţe socio-umane și educaţie fizică și sport
Specializarea: Pedagogia ȋnvăţământului primar și preşcolar (la Zalău)
Anul de studiu: І
Semestrul: І
Adresa de e-mail: ionelaveronicaonutan@gmail.com

ZALĂU
2021
 Rezumat

Activitatea sportivă, atât cea practicată din plăcere, ca un hobby, cât și cea de
performanţă, pe lângă beneficiile fizice, psihice și profesionale pe care le oferă, poate implica
de asemenea și o gamă variată de accidentări denumite traumatisme.
Înțelegerea factorilor de risc și a cauzelor traumatismelor are o importanță deosebită,
atât pentru precizarea corectă a diagnosticului, cât şi pentru identificarea unor măsuri care
să prevină posibilitatea producerii lor.
Timpul necesar vindecării traumatismelor și modul în care acestea sunt tratate depind de
gravitatea lor. Modul de tratare al traumatismelor poate fi personalizat diferențial, ținându-
se cont și de faptul că persoana implicată practică sau nu sport de performanță.
Conţinutul referatului oferă detalii despre tipurile de traume și tratamentele folosite în scopul
vindecarii acestora.

Cuvinte cheie: traumă, leziune, sporturi cu risc

Introducere

Traumatologia sportivă este o ramură a traumatologiei generale.

Prin traumatism sportiv se ȋnţelege o leziune ce survine în timpul practicării unui sport sau a
unei activităţi sportive. Leziunea reprezintă rezultatul forțelor externe precum agenţii
mecanici (lovituri, presiuni, tracţiuni) care produc contuzii, plăgi sau fracturi.
Traumatismele sportive pot fi întâlnite atât la sportivii de performanță, cât și la sportivii
amatori.
Gravitatea traumatismele sportive este determinată de leziunile produse și de faptul că
sportivii accidentați, deseori, sunt obligați să renunțe la activitatea competiţională pentru o
perioadă îndelungată
Puţini sunt sportivii care nu se confruntă cu accidentări pe parcursul carierei lor.
Traumatismele impactează atât fizic, cât și emoțional și social persoana în cauză.

Caracteristicile traumatologiei sportive

Printre aspectele caracteristice traumatologiei sportive, mentionăm:

 cauzele şi mecanismele de producere ale traumatismelor sunt sportul practicat,
modul ȋn care un antrenor gândeşte şi pune ȋn practică un antrenament,
carenţele alimentare ale sportivului, calitatea echipamentului sportiv, locaţia
unde se desfăşoară antrenamentul, competiţia;
 tratamentul care se aplică sportivului în perioada de recuperare, are ca scop
final refacerea anatomică și funcțională a sportivului;
 obiectivul tratamentului este acela ca perioada de vindecare să fie cât mai mult
redusă, repausul fiind recomandat doar în condiţii excepţionale;
 medicamentaţia și mijloacele de tratare folosite sunt prescrise în urma unui
diagnostic complex, exact, rapid;
 vindecarea sportivului presupune nu doar vindecarea segmentului lezat, ci și
refacerea întregii capacităţi de efort.
 Clasificarea traumatismelor

Traumatismele sportive sunt clasificate astfel:

1. După factorii patogenici care le generează
a. macrotraumatisme;
b. microtraumatisme;
c. afecţiuni cronice şi dismetabolice
d. afecţiuni hiperfuncţionale

2. După tipul structurilor afectate macrotraumatismele pot fi clasificate în:

a. traumatisme ale părţilor moi
b. traumatisme articulare
c. traumatisme osoase

3. După mecanismele implicate în etiologia traumatismului, acestea pot fi

împărţite în:
a. traumatice (accidentale)
b. de stress (de suprasolicitare)

Factorii care favorizează apariţia traumatismelor sportive sunt:

● factori extrinseci - legaţi de factorii de mediu
● factori intrinseci - ce țin de anatomia și biomecanismele sportivului.

Erorile de antrenament, condiţiile climatice, terenul pe care au loc antrenamentul sau

competiţia, echipamentul inadecvat sau o alimentaţie incorectă, constituie exemple de factori
extrinseci.
Factorii intrinseci, adică cei care ţin de caracteristicile sportivului pot fi: dezechilibrele
musculare, mobilitatea redusă, disfuncţiile lanţului kinetic, sexul, greutatea, vârsta.

Sporturi cu risc

Sporturile care reprezintă un risc ridicat de accidentare sunt denumite generic sporturi
cu risc. Pe durata desfăşurării activităţii sportive pot avea loc accidentări, cum ar fi: ȋntinderi
și entorse, fracturi și dislocaţii sau chiar leziuni cranio-cerebrale.
Sporturile de contact precum: hochei, rugby, fotbal, dar și ciclismul, skiul și
skateboarding-ul fac parte din categoria sporturilor cu risc ridicat de accidentare.
Leziunile pot fi dobândite și în urma unor mişcări specifice unui anumit tip de sport
practicat.
Spre exemplu, sindromul patelofemural, adică genunchiul alergătorului, afectează
atleţii, cicliştii sau persoanele care merg mult. Pe lângă acesta, putem întâlni pumnul dureros
al boxerului, pubialgia fotbalistului, cotul dureros al sportivului care practică tenisul de câmp
sau mâna dureroasă a gimnaştilor. Cei care practică caiacul, au dureri specifice coloanei
vertebrale, spre exemplu dosalgia caiaciştilor.

Tratamentul traumatismelor sportive

Vindecarea celor două grupe de practicanţi ai sportului, cei de performanță sau cei amatori, se
face diferenţiat. La sportivii de performanță, se optează pentru mijloace de tratament
neinvazive și cu rezultat de vindecare mai grabnic, decât în cazul celor care nu practică un
sport de performanţă.
Tratamentul folosit în cazul sportivilor de performanță are ca scop final refacerea anatomică și
funcţională a sportivului, în timp ce un sportiv amator poate rămâne cu mici deficienţe
corectabile în timp. Mijloacele de tratare, mai ales cele pe bază de medicamente, trebuie să fie
eficiente și cât mai puțin traumatizante organic și psihic, în cazul sportivului de performanță.
În ceea ce privește diagnosticarea, aceasta trebuie să fie rapidă și complexă.

Ȋn concluzie, activitatea sportivă este deosebit de importantă pentru dezvoltarea fizică

a organismului și pentru creşterea capacităţii intelectuale. Aceasta poate implica, pe lângă
beneficii, și anumiți factori de risc, care pot conduce la diferite traumatisme sportive.
Cunoașterea cauzelor traumatismelor sportive și a simptomatologiei specifice, sunt
foarte importante pentru prevenirea lor, stabilirea unui diagnostic corect și asigurarea unui
tratament corespunzător.
Tratamentul traumatismelor produse în timpul activităților sportive este diferențiat în funcție
de persoană și de faptul că aceasta practică sau nu un sport de performanță. Modul in care
persoana în cauză este tratată, o poate impacta pe viitor atât din punct de vedere fizic și psihic,
cât și din punct de vedere profesional.
Bibliografie

1. Pleşca, R., İ., Sindrom dureros patelofemural (genunchiul alergătorului),

https://www.romedic.ro/sindrom-dureros-patelofemural-genunchiul-alergatorului,
data 12/11/2021
2. Consideraţii generale asupra traumatologiei sportive,
https://dokumen.tips/documents/traumatologie-sportiva-56243b6c8b08e.html,
data 12/11/2021
3. Smȋdu, L., lector univ. drd., Smȋdu, D., asist, univ., Importanţa cunoşterii factorilor de risc
în traumatologia sportivă, Vol ІІІ, nr.1,2011, p.2-5., data 12/11/2021
4. SCRIBD, Traumatologia sportivă curs https://ro.scribd.com/doc/77398170/Traumatologie-
Sportiva-Curs-1, data 01/12/2021