Sunteți pe pagina 1din 5

Recuperarea medicala prin kinetoterapie

Motto: "Existenta noastra este miscarea, repausul reprezinta moartea."


Blaise Pascal
Steluta Anghel: - n ultimii ani kinetoterapia a devenit un domeniu cunoscut si foarte
apreciat de persoanele care au avut nevoie de un astfel de tratament naturist. Va rugam sa
ne explicati ce este kinetoterapia si cu ce se ocupa aceasta ramura a medicinii naturiste?
Ovidiu Serban Indrei, kinetoterapeut: - Kinetologia este stiinta care
se ocupa cu studiul miscarii organismelor vii si al structurilor care
participa la aceste miscari. Kinetologia medicala sau kinetoterapia
studiaza mecanismele neuromusculare si articulare care asigura omului
activitatile motrice normale. Kinetoterapia face parte din medicina fizica
- specialitate terapeutica care utilizeaza ca metode: miscarea, caldura,
curentul electric, climatul, masajul si apa. Kinetoterapia este cea mai noua componenta a
medicinii fizice si reprezinta metodologia activa de baza pentru consolidarea sau
refacerea functiilor unor parti ale corpului uman afectate de boala sau de traumatisme.
Kinetoterapia se defineste ca terapie prin miscare efectuata prin programe de recuperare
medicala care urmaresc refacerea unor functii diminuate sau cresterea nivelului
functional n diverse suferinte. Kinetoterapia este o forma terapeutica individualizata
care, plecnd de la programe de exercitii fizice statice si dinamice, se poate folosi n
programele terapeutice profilactice (de prevenire), curative si de recuperare. Astfel,
kinetoterapia si gaseste aria de utilizare n cele trei sectiuni de asistenta medicala,
putndu-se descrie:

kinetoterapia profilactica ce cuprinde totalitatea metodelor si mijloacelor de


realizare a tratamentului prin care se urmareste: mentinerea unui nivel functional
satisfacator, cresterea nivelului functional (profilaxie primara sau gimnastica de
ntretinere, plimbari, jogging, gimnastica aerobica, pentru mentinerea starii de
sanatate), aplicarea unor programe de prevenire a agravarii sau de aparitie a
complicatiilor n unele boli cronice (profilaxie secundara);
kinetoterapia de tip curativ care se asociaza cu sectorul de tip profilactic si de
recuperare;
kinetoterapia de recuperare reprezinta sectiunea cea mai importanta n programul
de recuperare medicala si urmareste prin intermediul unor programe de exercitii
fizice: refacerea functiilor diminuate, cresterea nivelului functional, realizarea
unor mecanisme compensatorii n situatii de readaptare functionala (n cazul n
care, de exemplu, un anumit muschi este afectat ireversibil, se ncearca tonifierea
altor muschi care i preiau partial functiile, n scopul realizarii miscarii n limite
acceptabile).

Steluta Anghel: - Care sint obiectivele urmarite n tratamentul prin


kinetoterapie?
Ovidiu Serban Indrei, kinetoterapeut: - Obiectivele generale urmarite
n tratamentul prin kinetoterapie sint:
- refacerea fortei musculare si cresterea rezistentei musculare; cresterea si adaptarea capacitatii de efort; - ameliorarea functiei de
coordonare, control si echilibru a corpului; - formarea capacitatii de
relaxare;
- corectarea posturii si aliniamentului corpului; - cresterea mobilitatii articulare; reeducarea respiratorie;
- reeducarea sensibilitatii.
Steluta Anghel: - n ce afectiuni se poate recomanda recuperarea medicala prin
kinetoterapie?
Ovidiu Serban Indrei, kinetoterapeut: - Exista o gama foarte larga de afectiuni pentru care
recuperarea medicala prin kinetoterapie este specifica si absolut necesara. Astfel,
kinetoterapia ajuta la tratarea urmatoarelor: afectiunile aparatului locomotor (ortopedice
si posttraumatice), afectiunile reumatice (spondilita, poliartrita reumatoida, artrita,
reumatisme degenerative, reumatismul tesutului moale), afectiunile neurologice
(accidentele vasculare cerebrale, traumatismele coloanei vertebrale, boli degenerative si
inflamatorii ale sistemului nervos, sindroame neurologice), afectiunile aparatului cardiovascular, afectiunile aparatului respirator, afectiunile neuropsihice, afectiunile metabolice
(obezitatea), maladiile congenitale (distrofia neuro-musculara, luxatia congenitala de
sold, tetraplegia) etc.
Steluta Anghel: - ntr-adevar sint multe boli pentru care kinetoterapia constituie o
modalitate de tratament, dar exista unele cu o incidenta mult mai ridicata decit altele.
Spre exemplu, care sint principiile kinetoterapeutice n cazul scoliozei si cifozei?
Ovidiu Serban Indrei, kinetoterapeut: - Scolioza este o deviatie a coloanei vertebrale
formata din una sau mai multe curburi, ce apare initial n plan frontal, apoi fiind nsotita
de rotatia vertebrelor. Scoliozele pot fi de mai multe tipuri: scolioza C stnga, scolioza C
dreapta si scolioza cu mai multe curburi. Aceste deviatii ale coloanei vertebrale pot fi de
natura functionala, adica acele scolioze prin deprindere care au o evolutie lenta si este
pastrata mobilitatea coloanei vertebrale, scoliozele profesionale si statice, sau de natura
patologica, asa cum sint scoliozele congenitale, rahitice, paralitice, traumatice, reumatice
s.a. De la nceput trebuie mentionat faptul ca tratamentul prin gimnastica medicala
urmareste sa opreasca evolutia scoliozelor, sa corecteze deviatiile coloanei vertebrale si
sa mentina aceasta corectare (prevenirea recidivelor sau a perioadelor cu evolutie
nefavorabila), sa reduca tulburarile functionale si asimetriile secundare ale corpului.
Exercitiile fizice folosite n corectarea scoliozei urmaresc sa exercite tonusul muschilor si
simtul de atitudine corecta a corpului ntreg si ndeosebi a spatelui. Scopul gimnasticii
corective este: corectarea coloanei vertebrale prin tonifierea musculaturii spatelui,

reducerea gibozitatii costale prin mobilizarea coloanei vertebrale si detorsionarea


corpurilor vertebrale, redresarea bazinului si echilibrarea centurii scapulare, dezvoltarea
mobilitatii cutiei toracice, crearea unui reflex de postura corecta. Mijloacele folosite
constau n exercitii statice si exercitii dinamice executate prin miscari ale trunchiului, ale
membrelor superioare si inferioare, exercitii de respiratie, exercitii aplicative de trre si
de echlibru, exercitii de redresare si relaxare. Exercitiile cu obiecte portative sint des
folosite n corectarea scoliozei. Dintre aceste obiecte se folosesc bastonul, mingea
medicinala, gantera, extensorul.
Cifozele sint deviatii ale coloanei vertebrale in plan sagital cu convexitatea curburii
indreptata inapoi. Cifozele functionale sint deviatii tipice, provocate si intretinute de
tulburarile functionale ale coloanei vertebrale care se accentueaza atunci cind nu sint
corectate corespunzator si la timp, fiind insotite de unele modificari in forma si structura
oaselor si a articulatiilor vertebrale. Aceste deviatii se pot intilni sub forma atitudinii
cifotice sau cifozei profesionale. Cifozele patologice pot fi congenitale, rahitice,
paralitice, traumatice, precum si alte forme clinice mai rare. Scopul exercitiilor fizice
pentru corectarea cifozei este: tonificarea si scurtarea muschilor spatelui si lungirea celor
situati in partea anterioara a trunchiului, corectarea deficientelor secundare care insotesc
cifoza, cum sint: cap si git inclinat inainte, omoplati departati si desprinsi, umeri adusi in
fata, torace infundat sau in flexiune, stoparea reflexului de atitudine gresita a trunchiului
si formarea unui reflex de postura corect si stabil in activitatile statice si dinamice ale
corpului. Pentru realizarea acestor scopuri, mijloacele folosite sint exercitiile statice si
exercitiile dinamice care constau in miscari active libere sau ingreunate care sa redreseze
coloana vertebrala si celelalte deficiente secundare ale cifozei.

Steluta Anghel: - Accidentele vasculare cerebrale reprezinta afectiuni care necesita


recuperarea prin kinetoterapie. Ce sint accidentele vasculare cerebrale si cum pot fi
tratate din punct de vedere kinetoterapeutic?
Ovidiu Serban Indrei, kinetoterapeut: - Accidentele vasculare cerebrale rezulta din
restrictia sanguina catre creier si cauzeaza leziunea neuronilor si deficit neurologic.
Clinic, sint posibile o varietate de deficite: motor, senzitiv, mental perceptual si de limbaj.
Deficitul motor este caracterizat de paralizie (hemiplegie) sau scadere partiala de forta
(hemipareza) si este situat pe partea corpului opusa sediului leziunii cerebrale. Acesti
bolnavi sint denumiti cu termenul generic de hemiplegici. Rata incidentei este de 1-2
persoane la 1.000 de persoane/an. Incidenta creste dramatic cu virsta, frecventa maxima
fiind la 55 de ani. Cauzele cele mai comune sint: tromboza, embolismul, hemoragia
cerebrala. Ateroscleroza este factorul major care duce la obstructia arterelor cerebrale,
fapt ce provoaca ischemia si infarctul cerebral.
Embolia este data de materii care se deplaseaza prin vasele sanguine. Acestia pot fi
trombi, grasime, aer, bacterii etc. Cel mai frecvent se asociaza cu boli cardiace cum ar fi
stenoza mitrala, infarctul miocardic, aritmiile etc. Hemoragia apare in urma rupturii unui
vas cerebral cu inundarea creierului si se datoreaza hipertensiunii arteriale, ruperii unui
anevrism. Cind hemoragia este masiva moartea apare in citeva ore. Factorii de risc sint:

functia cardiaca deficitara, diabetul, obezitatea, fumatul, sedentarismul, stresul,


contraceptionalele orale, cresterea colesterolului sanguin, predispozitia genetica.
Recuperarea trebuie sa inceapa din stadiul acut cit mai devreme posibil, cind pacientul
este stabilizat medical, tipic dupa 24-36 de ore. Hemoragiile cerebrale pot sa amine
inceperea tratamentului kinetic pina la stabilizarea hemoragiei, adica in medie pina la 10
zile.
Cind nu mai exista contraindicatii medicale, pacientul trebuie imediat antrenat sa se
ridice la marginea patului si in ortostatism. Aceasta va duce la grabirea recuperarii,
scaderea confuziei si imbunatatirea functiilor vitale. Tratamentul trebuie sa se bazeze pe
cistigarea controlului central al miscarii. Exercitiile trebuie sa aiba o motivatie legata de
activitatea functionala de zi cu zi si de cea profesionala proprie. Pacientul trebuie sa
inteleaga ceea ce face si sa inteleaga logica exercitiilor, terapeutul avind obligatia sa
explice permanent miscarile de executat. Exercitiile trebuie executate corect deoarece
persistenta unei practici incorecte va intirzia progresul, miscarile incorecte fiind mult mai
greu de inlocuit cu unele corecte. O importanta foarte mare o are numarul repetitiilor,
care trebuie sa fie destul de mare pentru a invata o miscare coordonata, precisa, cu
acuratete. Pacientul trebuie sa participe activ si nu sa se insiste pe mobilizari pasive.
Terapeutul trebuie sa-l ajute pe pacient cu necesarul minim. Exercitiile nu trebuie sa fie
plictisitoare, deoarece pacientul poate sa oboseasca si mental, nu numai fizic. Pacientul
trebuie sa invete sa-si inhibe musculatura inutila care se contracta intr-un exercitiu.
Exercitiile cu rezistenta nu sint de dorit la hemiplegici, deoarece nu este un obiectiv
cistigarea fortei musculare, ci aparitia activitatii contractile, a controlului motor in
muschiul respectiv.
Steluta Anghel: - Ce importanta are kinetoterapia n entorse si fracturi ale membrului
inferior, cazuri frecvent ntlnite mai ales acum n anotimpul de iarna?
Ovidiu Serban Indrei, kinetoterapeut: - Entorsa este o leziune traumatica a ligamentelor si
articulatiilor. Entorsa se observa n special la adult, este foarte rara la copil, unde
ligamentele suple si elastice se lasa destinse fara a se rupe, precum si la batrni, unde
acelasi traumatism determina mai frecvent o fractura. Localizarea cea mai frecventa a
entorselor se afla la nivelul gleznei, urmnd entorsa genunchiului. Entorsa, prin marea ei
raspndire si prin gravitatea urmarilor pe care le are asupra aparatului locomotor si
circulator, constituie o cauza majora de scadere a capacitatii partiale de munca, de aceea
importanta aplicarii unui tratament corespunzator precoce si specific kinetoterapeutic
asociat cu orteze. Scopul tratamentului este revenirea rapida a pacientului n executarea
activitatilor zilnice si specifice profesiei. Acest lucru este deosebit de important, deoarece
orice ntrziere n aplicarea tratamentului poate periclita activitatea socio-profesionala a
acestuia. Aspectul membrului afectat se schimba, ntruct atrofia este progresiva si
cuprinde muschii extensori, iar neglijarea ei, ca si persistenta sa, ar constitui una din
cauzele instabilitatilor articulare si recidivelor entorselor. Obiectivele urmarite n
kinetoterapie snt: controlul durerii, reducerea tumefactiei si a edemului din vecinatate,
asigurarea mobilitatii, cresterea tonusului muscular, reeducarea mersului.

Fractura se produce la nivelul unui os n urma unui traumatism, de obicei, violent; uneori
fractura apare dupa un traumatism de mai mica importanta, care actioneaza asupra unui
os fragilizat printr-o suferinta anterioara (osteoporoza, tumoare osoasa). Numarul
fracturilor este deosebit de mare, mai ales n conditiile vietii moderne. Se apreciaza ca
fracturile reprezinta 10 la suta din totalul traumatismelor si ca sint de 10 ori mai frecvente
dect luxatiile. Fracturile se ntlnesc la toate vrstele, dar incidenta cea mai mare se
situeaza ntre 20 si 40 de ani. Tratamentul fracturilor are ca obiectiv principal obtinerea
restabilirii functiei si, pe ct posibil, chiar a formei membrului. Refacerea osului fracturat
se obtine corijnd deplasarile, deci facnd reducerea fracturii si imobiliznd-o prin aparat
ghipsat pna la formarea unui calus solid. Mentinerea n stare functionala a articulatiilor, a
muschilor si a circulatiei membrului sau restabilirea ct mai rapida a acestora se
realizeaza prin reducerea timpului de imobilizare la minimum, dar necesar pentru
consolidarea fracturii. De asemenea, instituirea ct mai precoce a tratamentului de
recuperare, prin contractii musculare si mobilizari articulare, chiar din timpul
imobilizarii, duce la vindecarea eficienta a fracturii. Kinetoterapia este tot att de
importanta ca si reducerea si imobilizarea fracturii si trebuie urmata fara ntreruperi.
Steluta Anghel: - n final, care este rolul terapeutic al exercitiului fizic?
Ovidiu Serban Indrei, kinetoterapeut: - Exercitiile fizice contribuie la mentinerea starii de
sanatate si au rolul de conduce catre echilibrul tuturor functiilor organismului uman.
Miscarea ajuta fiinta umana sa-si mentina deplinatatea fortelor fizice si morale, facnd-o
utila ct mai ndelungat timp. Exercitiul fizic este mijlocul principal al educatiei fizice. Ca
urmare a practicarii sistematice a exercitiului fizic, apar n organism efecte locale sau
generale, imediate sau tardive, trecatoare sau de durata, care mbunatatesc structura si
functionalitatea corpului uman. Orice activitate cu caracter fizic constituie si o stimulare
pentru muschi, carora le mbunatateste proprietatile fiziologice si calitatile fizice.
Una dintre cele mai frecvente cauze ale deficientelor fizice snt tulburarile tonusului
muscular; corectarea acestora se bazeaza pe efectele exercitiului fizic asupra muschiului.
Din punct de vedere al rolului educativ, exercitiul fizic are efect benefic la orice vrsta,
dar mai ales n perioada de crestere, cnd miscarile nu snt nca bine definite, cnd
cresterea oaselor nu este ncheiata, prin repetarea corecta a unor miscari se ajunge la
eliminarea miscarilor incoerente si la stapnirea celor necoordonate. Stimularea factorilor
morali si volitionali contribuie la corectarea atitudinilor gresite. Omul are nevoie de
multa miscare n aer liber, de exercitii, pe care sa le integreze sistematic n programul sau
de activitate zilnica.