Asociația internațională pentru studiul durerii definește durerea ca „o experiență senzorială și

emoțională neplăcută, asociată cu leziuni reale sau potențiale ale țesuturilor”. Durerea acută
posttraumatică este un bun indicator al severității leziunilor tisulare. În același timp însă, durerea poate
determina complicații severe, agravând starea pacientului. Prin urmare, identificarea, evaluarea și
tratarea eficientă a durerii la sportivi reprezintă o etapă importantă a abordării sistematice în special în
urma traumatismelor pe teren sau în competiții. Gestionarea rapidă și eficientă a durerii la sportivul cu
traumă este totodată un drept legal al acestuia, cît și o strategie de management cu un important rol în
vindecarea precoce, în reducerea sindromului de răspuns inflamator sistemic declanșat de traumă,
scurtarea duratei de spitalizare, diminuarea costurilor, precum și reducerea incidenței durerii cronice
posttraumatice, morbidității și mortalității . Toate acestea au un impact major asupra reabilitării precoce
și complete a sportivului și menținerea nivelului de performanță anterior .

Durerea poate fi clasificată în funcție de durată, etiologie și procesul fiziologic.

În funcție de durată, durerea poate fi acută și cronică. În traumă predomină durerea acută, ca simptom
ce adesea domină tabloul clinic, dar și durerea cronică, rezultatul cel mai frecvent al tratării tardive sau
suboptimale a durerii acute. Durerea acută apare în urma unui traumatism tisular, este declanșată de
stimuli cu localizare și intensitate variată, are durată limitată și se asociază cu reducerea în timp a
intensității. Durerea acută determină suferință, dar și modificări fiziologice, care accentuează sau
agravează tulburările homeostatice: transpirații, tahipnee, tahicardie, hipertensiune arterială,
vasoconstricție în diverse paturi vasculare și altele.

În absența unei terapii analgetice optime, durerea acută poate evolua către durere cronică, persistentă,
în ciuda rezoluției evenimentului declanșator. Intervalul de timp pentru definirea durerii cronice este de
peste trei-șase luni de durere continuă, persistentă.

Clasificarea etiologică a durerii ține cont de contextul clinic în care apare percepția durerii. Identificarea
etiologiei durerii este extrem de importantă pentru prognosticul și personalizarea strategiei terapeutice.

Durerea nociceptivă apare în urma unor leziuni tisulare reale, traumatice, chirurgicale sau asociate altor
boli. Durerea nociceptivă poate fi subclasificată în durere somatică și viscerală. Durerea nociceptivă
somatică este bine localizată, intensă, cu caracter de strivire sau sfâșiere și apare cel mai frecvent după
traumatisme mecanice. Ea este localizată cutanat și în țesuturi profunde, cum ar fi fascii, tendoane sau
os. Această durere este descrisă ca fiind intensă inițial, ulterior este percepută ca arsură sau ca o
senzație pulsatilă. În contrast, durerea nociceptivă viscerală este difuză, greu de localizat, asociată cu
senzații de crampe/dureri colicative și poate determina iritație peritoneală .

Durerea neuropatică este consecința unei leziuni pe traiectul de transmitere al durerii de la

nociceptori, nervi periferici, măduva spinării și până la creier. Ea nu este clar localizată și este
caracterizată ca senzație de arsură sau înțepătură. Acest tip de durere, frecvent cronică, are un răspuns
redus la medicația analgetică convențională și necesită frecvent asocieri terapeutice.

Durerea fantomă, descrisă inițial la pacienții cu politraumă, este o formă de durere cronică
neuropatică generată de semnale nociceptive aferente aberante de la nivelul bontului de
amputație.Durerea poate fi percepută în orice zonă a corpului, dar cel mai frecvent la nivelul
extremităților, nas, limbă, sâni, vezică urinară, uter, penis, dinți și rect.

Strategia de management a pacientului cu traumă trebuie să includă două elemente esențiale și de

prioritate absolută: identificarea și tratarea sursei (leziunilor traumatice) și a simptomatologiei
(durerea).
Managementul adecvat al durerii în traumă cuprinde: evaluarea și documentarea durerii, administrarea
precoce de analgezice, ajustarea corectă, specifică vârstei, a medicației analgezice, utilizarea
analgezicelor adecvate pentru tratarea durerii moderate/severe, cunoașterea efectelor adverse grave
asociate drogurilor analgezice și monitorizarea pacientului, aprecierea corectă a raportului beneficiu/risc
asociat analgezicelor din diverse clase, evaluarea și reevaluarea calității analgeziei cu ajustarea continuă
a planului terapeutic pentru obținerea unei analgezii adecvate pe toată durata de evoluție și tratament a
leziunilor traumatice.

Evaluarea durerii la pacientul cu traumă este frecvent dificilă din cauza alterării statusului mental al
pacientului (traumă craniană, facială, abuz medicamentos sau alcoolic), a incapacității de a comunica, a
diferențelor culturale/lingvistice . Alături de suferința psihosomatică, mulți pacienți manifestă frică și
anxietate, elemente comportamentale care îngreunează și mai mult evaluarea și interpretarea durerii.

Au fost elaborate numeroase scale standardizate de evaluare a durerii acute. Pacientul cu durere acută
posttraumatică trebuie evaluat urmărind etapele OPQRST: debutul durerii (onset), elemente de
declanșare/ameliorare a durerii (provocation/palliation), tipul de durere (quality of the pain), localizarea
și iradierea durerii (region and radiation), severitatea durerii (severity), durata durerii (time). Acestea
sunt elementele care trebuie urmărite în evaluarea durerii.

La pacientul adult (de peste 12 ani) conștient și cu capacitate de verbalizare, se pot folosi scale bazate
pe autoraportare.

Scala numerică a durerii (Numerical Rating Scale – NRS) – durerea este asociată unei cifre de la 0 la 10
(0 semnifică starea fără durere, 10 traduce cea mai intensă durere experimentată). Această metodă
presupune ca pacientul să înțeleagă valoarea numerică și să aibă capacitatea de a oferi un răspuns
corelat cu severitatea durerii. Este metoda cea mai utilizată în practică, mai ales pentru durerea
postoperatorie. Rezultatele cele mai bune sunt condiționate de instruirea pacientului preoperator,
neaplicabil pacientului cu traumă.

Scala analog vizuală a durerii (Visual Analogue Scale – VAS) – pacientul marchează severitatea durerii
pe o linie. Această metodă este utilizată cel mai frecvent în studiile clinice privind durerea, pentru că nu
necesită instruire anterioară. Scala de evaluare verbală a durerii (Verbal Rating Scale – VRS) –
pacientul evaluează verbal severitatea durerii, de exemplu absența durerii, durere ușoară, durere
moderată, durere severă sau durere insuportabilă.

La copii există dificultăți în evaluarea durerii, din cauza limbajului insuficient dezvoltat sau a
imposibilității de a diferenția anxietatea de durere. Astfel, aprecierea durerii la copiii cu vârsta sub 4 ani
poate fi făcută prin utilizarea unei scale observaționale de tipul FLACC (Face, Legs, Arms, Cry,
Consolability). Fiecare domeniu este încadrat în segmentul 0–2, iar prin sumarea tuturor componentelor
se va obține un scor între 0 și 10: 0 indică pacientul relaxat, 1–3 sugerează disconfort minor, 4–6 este
sugestiv pentru durerea moderată, iar intervalul 7–10 traduce un grad sever al durerii.

Pentru intervalul de vârstă 4–12 ani, scala Faces Pain (scală cu expresii faciale desenate – extremele
scalei fiind fața fericită și fața tristă) permite copilului să-și arate gradul de durere resimțit prin indicarea
unei fețe sugestive stării lui. Sunt folosite scoruri de la 0 la 6. Pentru aceeași categorie de vârstă se mai
poate folosi scala Wong-Baker FACESTM.

Recunoașterea importanței tratamentului adecvat al durerii privind evoluția pacientului și rapiditatea

recuperării a dus la elaborarea de protocoale și proceduri de abord standardizat al pacientului cu
durere, în general, cu durere posttraumatică în mod particular.
 Obiectivele managementului durerii acute sunt: recunoașterea durerii și aprecierea/măsurarea
intensității dureroase; aplicarea unui tratament adaptat la patologia declanșatoare, specificul
pacientului și nivelul durerii; reevaluarea sistematică și periodică a durerii, adică aprecierea eficienței
tratamentului instituit; anticiparea durerii provocate de procedurile medicale (puncții, suturi ale plăgilor,
reduceri luxații, mobilizarea etc.) și tratamentul preventiv adecvat (anestezie locală, locoregională,
generală sau suplimentarea preventivă a analgeziei sistemice).

Tratamentul trebuie aplicat precoce (în primele 30 de minute de la preluarea pacientului), adaptat
intensității dureroase, adaptat pacientului și patologiei traumatice și cronice și, element esențial,
tratamentul trebuie să fie eficient, analgezie optimală pe toată durata de evoluție și tratament a
leziunilor.

Managementul durerii în traumă dispune de un arsenal terapeutic extrem de variat: numeroase

medicamente analgezice grupate în două clase principale (opioide și non-opioide), cu căi de
administrare variate (parenteral, oral, transmucos, transdermic, inhalator), anestezice locale cu căi de
administrare variate (topic, infiltrații, anestezii de nerv, de plex, de conducere) în administrare unică,
repetată sau continuu pe cateter, medicație adjuvantă, modalități de administrare variate (analgezia
condusă de personalul medical, analgezia controlată de pacient), metode non-farmacologice de
tratament al durerii (acupunctură, psihoterapie și altele) .

La pacientul cu traumă, care poate prezenta unul sau mai multe tipuri de durere cu localizări și
intensități variate, alegerea strategiei de analgezie depinde de mai mulți factori: tipul și intensitatea
durerii, localizarea și tipul de leziune, afecțiunile coexistente, disfuncțiile acute de organ, prezența
contraindicațiilor pentru anumite medicamente sau tehnici etc.

Implementarea analgeziei se bazează pe două faze: inducție (obiectivul acestei etape este de a obține
calmarea durerii cât mai repede posibil; se continuă administrarea titrată/asociată a analgezicelor până
la momentul în care se obține analgezia adecvată) și menținere (după ameliorarea durerii, se continuă
tratamentul analgezic instituit pentru a menține analgezia optimă pe toată durata de evoluție și
tratament a leziunilor).

Durerea acută posttraumatică trebuie abordată printr-o strategie de analgezie multimodală.

Analgezia multimodală implică asocierea medicației de tipul acetaminofen, antiinflamatorii
nesteroidiene (AINS), derivați opioizi, anestezice locale și ketamină, poate utiliza blocul neural sau
stimularea nervoasă electrică transcutanată (TENS) și adjuvanți analgezici de tipul antidepresivelor sau
anticonvulsivantelor.

Intensitatea dureroasă este factorul determinant în alegerea medicației analgetice. OMS a clasificat
analgezicele după trei niveluri de acțiune, în funcție de intensitatea durerii: nivelul 1 – paracetamol,
nefopam și AINS; nivelul 2 – tramadol, codeină și protoxid de azot; nivelul 3 – opioide.

În practică, pentru tratamentul durerii ușoare sau moderate (VAS > 30 sau NRS < 3), pot fi utilizate
paracetamol, AINS sau nefopam. Dozele acestor medicamente trebuie adaptate în funcție de vârstă și de
greutatea corporală.

Alte remedii utile pentru a încerca calmarea durerii usoare sunt:

• găsirea unei poziţii mai comode;

• odihna într-un mediu liniştit;

• masaj terapeutic;

• distragerea atenţiei prin citit, ascultat muzică, privitul la televizor sau conversaţii cu prietenii

• tratamentele de fizioterapie;

• acupunctură;

• electrostimulare.

Pentru durerea intensă (VAS 30–60 sau NRS 3–6), se poate folosi o combinație de droguri din nivelul 1
și 2 (frecvent se utilizează combinația tramadol, codeină și paracetamol). Dacă această combinație nu
este eficientă, pentru diminuarea intensității dureroase se poate utiliza un opioid puternic.

Dacă durerea este de la moderată pâna la puternică, sunt necesare terapii specifice, indicate în funcție
de cauză. În ziua de astăzi sunt diverse tratamente care se recomanda în funcţie de cazuri: de la
tratamentele medicamentoase până la terapia cu „blocuri neurolitice”, tratamente bazate pe utilizarea
de substanțe neurolitice precum etanolul (alcoolul etilic) sau fenolul, un compus derivat din benzen
(utilizate de exemplu în nevralgia de trigemen și în unele forme de dureri lombare), precum şi la terapia
cu echipamente electromagnetice (de exemplu pentru sciatică, tendinită sau entorse, luxații și mialgii).

Durerea severă (VAS > 60 sau NRS > 6) reprezintă indicație pentru utilizarea opioidelor din nivelul 3, ca
linie de elecție. Aceste medicamente se asociază cu medicamente din nivelul 1. Efectele analgezice ale
morfinei trebuie să aibă prioritate, în pofida efectelor asupra sistemului respirator și digestiv. Toate
efectele morfinei sunt dependente de doză, dar primează controlul durerii severe și obținerea unei
analgezii de calitate, motiv pentru care nu există doză maximă. De aceea, administrarea morfinei se face
titrat, cu monitorizare atentă atât a efectelor analgezice, cât și a efectelor secundare.

Pacienții vârstnici necesită o atenție deosebită având în vedere rezervele funcționale reduse,
comorbiditățile, tratamentele cronice multiple, alterarea statusului nutrițional și altele În practică, când
suspicionăm durere intensă/severă la un pacient vârstnic cu deficit de comunicare, se recomandă
administrarea titrată de 1–1,5 mg morfină intravenos cu reevaluarea durerii și monitorizare atentă a
funcțiilor vitale.

Unele patologii trebuie să beneficieze de un tratament specific independent de intensitatea durerii.

Pentru entorse, tratamentul specific este reprezentat de asocierea AINS și paracetamol, precum și
tratament nemedicamentos – odihnă, gheață, contenție și ridicarea membrului afectat. Pentru pacienții
cu traumatisme și fracturi ale oaselor lungi, strategia terapeutică constă în analgezie sistemică
combinată cu anestezie locoregională, dacă este posibil și imobilizarea cu atelă.

Căile de administrare a analgezicelor pot fi variate: orală, parenterală (intravenoasă, intramusculară,

subcutanată), transmucoasă (sublingual, intrarectal), transdermică sau inhalatorie. Frecvența de
administrare a dozelor de medicamente și reevaluarea durerii este un aspect ce ține cont de
farmacocinetica analgezicelor prescrise și de calea de administrare. Anumiți agenți și anumite căi de
administrare pot avea un timp mai scurt de debut al acțiunii, dar pot necesita o reevaluare mai frecventă
a intensității dureroase sau readministrarea.

Chirurgia durerii a suferit numeroase modificări în timp. Astăzi, datorită instrumentelor sofisticate de
investigaţie și evoluției microchirurgiei, există posibilitatea selectării tot mai precise a structurilor
neuronale asupra cărora să se intervină. Principalele tehnici chirurgicale folosite astăzi pentru a face să
dispară sau cel puțin a atenua durerile foarte intense, sunt cordotomia, unele proceduri
neurochirurgicale, decompresia microvasculară și termorizotomia.

Numeroși factori influențează managementul adecvat al durerii. Sunt factori ce țin de pacient: tipul și
complexitatea leziunilor, vârsta, istoricul medical, experiențe anterioare de durere, prezența durerii
cronice și altele. Există, de asemenea, factori ce țin de sistemul de asistență medicală: personal medical
adecvat numeric și instruit, existența și aplicarea de rutină a protocolului de evaluare și tratament a
durerii, disponibilitatea analgezicelor din diverse clase în cantități suficiente, familiarizarea personalului
medical cu diferitele opțiuni terapeutice, cu indicațiile și contraindicațiile, cu efectele secundare și
monitorizarea efectelor analgezice și secundare.

Complicațiile tratamentului antalgic inadecvat

S-au identificat numeroase motive pentru care durerea este tratată suboptimal: comunicare deficitară
clinician–pacient, lipsa evaluării/reevaluării și documentării durerii, teama de a provoca dependență
medicamentoasă, teama de mascare a unor simptome importante, mai ales în cazul utilizării opioidelor,
experiență limitată în utilizarea unor tehnici analgezice, lipsa cunoștințelor despre indicațiile și efectele
secundare ale unor medicamente.

Limitarea utilizării analgeziei și tratamentul suboptimal al durerii provine și din teoria conform căreia
drogurile analgezice pot masca progresia bolii spre o complicație majoră, pe care clinicianul nu o poate
identifica precoce.Teama de a provoca dependențe medicamentoase joacă un rol important în
practicarea analgeziei suboptimale la pacientul cu traumă, în ciuda faptului că analgezicele de diverse
categorii sunt larg utilizate.

Durerea acută netratată duce la complicații pe termen scurt și lung. Dacă efectele imediate ale durerii
netratate sunt cunoscute de mult timp, cercetări recente identifică efectele pe termen lung ale durerii
persistente . Durerea limitează mobilizarea, crește riscul de tromboză venoasă profundă,
tromboembolism pulmonar și atelectazie pulmonară.

O regiune anatomică a corpului, la nivelul căreia apar dureri severe și persistente, va deveni rapid
„decondiționată”. Decondiționarea reprezintă o pierdere a tonusului și forței musculare în urma
incapacității de a menține un nivel optim de activitate fizică. Acest fenomen apare ca urmare a faptului
că, în aria afectată, mișcările coordonate și simetrice nu se mai produc, motiv pentru care zona va fi
imobilizată, angrenând o serie de complicații locale: atrofie musculară, neuropatii și contracturi
musculare, care apar tardiv. Clinic, pacientul va acuza slăbiciune musculară, instabilitate articulară,
parestezii și în final contracturi musculare permanente.

Mai mult, durerea persistentă netratată poate duce la complicații hormonale, dereglări care pot
afecta orice sistem endocrin .Se acceptă că durerea acută este însoțită de hipertensiune arterială și
tahicardie, iar acum este dovedit că durerea persistentă poate fi trigger pentru hipertensiunea
refractară și tahicardia persistentă . Chiar dacă efectele adverse ale durerii persistente asupra glandei
pituitare, tiroidei, pancreasului, glandei pineale, testiculelor, ovarului sunt mai puțin evidente, toate
sunt probabil afectate . Imunosupresia este prezentă și la pacientul cu dureri persistente .Aceasta se
manifestă clinic prin rezistență scăzută la infecții și vindecarea lentă a rănilor sau a leziunilor. Pacienții
care prezintă dureri persistente relevă frecvent o varietate de anomalii imune. Infecțiile oportuniste
reprezintă un alt semn distinctiv specific unui sistem imunitar deprimat. Pacienții cu dureri cronice
persistente, în special cei cu o afecțiune autoimună, cum ar fi fibromialgia sau lupusul eritematos
sistemic, pot dezvolta infecții cu Chlamydia, citomegalovirus și virusuri herpetice.
 Complicațiile neuropsihice sunt o altă consecință a durerii persistente.La pacienții cu dureri
persistente manageriate deficitar se întâlnesc extrem de frecvent tulburări precum insomnie, depresie,
suicid, deficit de atenție, pierderea memoriei și deficiențe cognitive .

O complicație pe termen lung, adesea neglijată, a decondiționării și imobilizării este obezitatea. Aceasta
poate suprasolicita suplimentar o zonă anatomică dureroasă, decondiționată. Pacienții cu durere cronică
pot dezvolta uneori un situs secundar mai dureros decât regiunea principală. Hipertrofia mușchilor
paravertebrali sau a musculaturii gâtului poate cauza cefalee persistentă și formarea de calus plantar la
pacientul cu dureri lombare, de șold, sau membre inferioare.

Având în vedere faptul că durerea este principalul simptom al pacientului cu traumă și având în vedere
consecințele pe termen scurt și lung ale durerii, managementul durerii trebuie să fie un obiectiv
terapeutic prioritar la pacientul cu traumă, pe același grad de importanță cu identificarea și tratarea
leziunilor traumatice.

Terapia durerii este o specialitate complementară într-o echipă medicală complexă şi trebuie să trateze
pacientul cu compasiune şi cu înţelegerea întregului istoric patologic. Abordarea sistematică a cauzelor
posibile şi eliminarea lor prin procedee diagnostic poate duce la aflarea cauzei şi la un tratament absolut
de succes pentru pacient. Fiecare pacient, in urma unui consult, va fi indrumat catre specialitatea
medicala care poate trata cel mai bine durerea avand ca urmare imbunatatirea calitatii vietii.

Durerea cronică sau persistentă este durerea care durează mai mult de 3 – 6 luni, este continuă sau
recurentă, având o durată și intensitate suficient de mare pentru a afecta starea de bine a sportivului,
nivelul de funcționare și calitatea vieții.

Simptomele durerii cronice includ: durerea de intensitate medie până la severă, care nu cedează;
durerea care este resimțită sub formă de înțepături, arsură, presiune, furnicaturi; disconfort, rigiditate.
Durerea cronică este adesea însoțită de: oboseală, insomnie, renunțarea la anumite activități, necesar
de odihnă crescut, modificări ale dispoziției (teamă, depresie, iritabilitate, anxietate, stres) și dizabilitate.

Managementul eficient al durerii nu se rezumă pur și simplu la prescrierea unui tratament analgezic.
Tratamentul durerii ar trebui să ia în considerare și simptomele asociate durerii. Din păcate, mulți
pacienți consideră că tratamentul farmacologic este cea mai bună soluție pentru rezolvarea problemelor
de sănătate. Această concepție greșită trebuie înlocuită cu ideea că pacientul trebuie să participe activ
pentru redobândirea stării de sănătate. Rezultatele, în cazul oricărui tratament, nu ar trebui să fie
cuantificate numai în ameliorarea durerii, ci și într-o îmbunătațire a calitatii vietii.

Tratamentul nonfarmacologic ar trebui să fie primul pas în managementul durerii cronice. Îndepărtarea
fricii, încurajarea pacientului să se descurce singur, folosirea măsurilor adaptative și orientarea atenției
către simptomele asociate durerii sunt la fel de importante ca abordarea specifică a durerii.
Electroterapia transcutanată este reprezentată de: TENS (cea mai comună formă de electroterapie, în
care stimulul electric este aplicat pe suprafața pielii) și de curentul interferențial, care penetreză în
profunzime.

Tratamentul farmacologic are ca principiu utilizarea medicamentelor în doza cea mai mică și pentru cel
mai scurt timp posibil, pentru a reduce efectele secundare. Cuprinde în principal medicamente din clasa
antiinflamatoarelor nesteroidiene și a antialgicelor.

acetaminofenul rămâne analgezicul cel mai frecvent utilizat pentru gestionarea durerilor musculo-
scheletale, deși se pare că pacientii preferă antiinflamatoarele nonsteroidiene (AINS). Acetaminofenul,
în combinație cu alți agenți, cum ar fi codeina sau tramadolul, poate determina un risc cumulat pentru
supradozarea acetaminofenului atunci când pacienții continuă să utilizeze suplimentar aceste
medicamente contrar recomandărilor.

antiinflamatoarele nonsteroidiene tradiționale și cele de ultimă generație au jucat un rol important în

managementul durerii, mai ales în combaterea inflamației. Acești agenți sunt însă recunoscuți acum
pentru faptul că se asociază cu efecte adverse grave asupra tractului gastro-intestinal, rinichilor, ficatului
și sistemului cardiovascular. În prezent, orice utilizare a acestora se face cu recomandarea de a fi
administrati doze minime și timp cat mai scurt

Medicamente opioide oferă cea mai bună analgezie pentru aproape orice durere, dar utilizarea lor este
limitată de efectele secundare imediate, precum și în ceea ce privește siguranța pe termen lung.

medicamentele adjuvante pot fi definite ca agenți a căror funcție principală nu este ameliorarea durerii,
ci modificarea percepției durerii de către pacient. Deși au fost utilizate inițial în managementul durerii
neuropatice, s-a dovedit ulterior că ar avea un efect în fibromialgie, acest lucru crescând interesul în
utilizarea lor în alte afecțiuni musculo-scheletale dureroase. Cele două clase de medicamente care au
fost cel mai studiate pentru efectele analgezice sunt antidepresivele și anticonvulsivantele.

tratarea deficitului de vitamina D.Studii recente arată că un deficit de vitamina D poate contribui la
durerile cronice. Vitamina D este vitală pentru absorbția fixarea calciului în oase și îmbunătățirea forței
musculare.

Durerea cronică poate limita chiar și cele mai simple activitățile zilnice. Activitatea funcțională este la fel
de importantă ca și efectuarea unui program de exerciții fizice zilnic. Ridicarea, transportul, împingerea,
tragerea, îndoirea, dexteritatea digitală și manipularea sunt toate exemple de mișcări funcționale care
sunt folosite zilnic. Activitățile de agrement sunt incluse în această categorie. Capacitatea de a efectua
un nivel mai ridicat activități de agrement servește mai multe scopuri: socializarea, utilizarea în mod
activ a timpului și crearea unei stari de bine.

Durerea cronică este larg privită ca reprezentând boala însăși. Ea poate fi mult înrăutățită de către
factorii de mediu și cei psihologici. Durerea cronică persistă o perioadă de timp mai lungă decât durerea
acută și este rezistentă la majoritatea tratamentelor medicale. Ea poate și adesea chiar cauzează
probleme grave pentru pacient. Semnalele dureroase răman active în sistemul nervos timp de
săptămani, luni sau ani. Efectele fizice includ tensiunea musculară, mobilitatea limitată, lipsa de energie
și schimbari în pofta de mâncare. Efectele emoționale includ depresie , supărare, anxietate și teama de
reîmbolnăvire. O asemenea teamă poate împiedica persoana să revină la munca sa obișnuită sau la
distracțiile sale.

Acuzele fecvente de durere cronica includ :

Durerea de cap

Durerea dorso–lombară (de șale)

Durerea legată de cancer

Durerea artritică

Durerea neurogenă (durerea rezultată din lezarea nervilor)

Durerea psihogenă (durere datorată nu unei boli trecute sau leziuni sau vreunui semn vizibil de leziune
interioară).Tratamentul durerii cronice de regula implică medicamente și terapie. Medicamentele
folosite pentru durerea cronica includ analgezice, antidepresive si anticonvulsivante. Diferite tipuri de
medicamente ajută persoanele cu diferite tipuri de durere. De obicei folosiți medicamente cu acțiune de
lungă durată pentru durerile constante. Medicamentele cu acțiune de scurtă durată tratează durerile
trecătoare.

Unele tipuri de terapie ajută la reducerea durerii dvs. Fizioterapia (cum este stretching-ul) precum și
sporturile cu impact redus (cum sunt mersul pe jos, înotul sau bicicleta) pot ajuta la reducerea durerii.
Totuși, prea mult sport sau deloc poate dăuna pacienților cu dureri cronice. Terapia ocupatională vă
învață cum sa vă adaptați ritmul și cum să vă realizați sarcinile obișnuite astfel încat să nu vă dăuneze.
Terapia comportamentală vă poate reduce durerea prin metode (cum este meditația sau yoga) care va
ajută să vă relaxați. Poate ajuta și la scăderea stresului.

Schimbările de stil de viață sunt o parte importantă din tratamentul durerii cronice. Somnul adecvat
noaptea și nu moțăitul ziua trebuie sa ajute. Renuntarea la fumat de asemenea, deoarece nicotina din
tigări poate face ca anumite medicamente să fie mai puțin eficiente. Fumătorii au mai multe dureri
decat nefumatorii.

Majoritatea tratamentelor pentru durere nu vă vor anula complet durerea. În schimb, tratamentul va
reduce gradul de durere pe care îl aveți și de câte ori apare. Vorbiți cu doctorul pentru a afla cel mai bun
mod de a vă controla durerea.

Durerea de spate cronica este a doua cea mai frecventa afectiune suferita de adulti, depasita doar de
raceala obisnuita. Este recunoscuta nu numai ca o problema de sanatate, ci si ca o problema sociala,
deoarece este cea mai frecventa cauza de absentism in randul lucratorilor de birou. In societatea
industriala moderna, numarul pacientilor cu dureri cronice de spate a crescut treptat din cauza stilurilor
de viata sedentare.Durerea de spate poate fi prevenita prin adoptarea obisnuita a unei posturi adecvate
in timpul sederii si evitarea mentinerii pozitiei intr-o singura pozitie pentru o lunga perioada. Durerea
cronica de spate are multe cauze, care sunt tratate cu metode diverse, cum ar fi repausul la pat,
dispozitive de sprijin lombar, tractiune, termoterapie, stimulare electrica, masaj in majoritatea cazurilor
si infiltratii epidurale. Chirurgia isi are si ea locul ei in tratamentul durerilor de spate.

Terapia Shockwave

In terapia Shockwave, undele de soc sunt aplicate leziunilor pentru a ajuta la revascularizare si
stimularea sau reactivarea procesului de vindecare a tesutului conjunctiv si osos, ameliorand astfel
durerea, imbunatatind functiile. SWT poate fi utilizat pentru ameliorarea durerii, precum si pentru
imbunatatirea rezistentei musculare prin simularea motorie adecvata a muschilor si tendoanelor cu
unde de soc. Desi SWT este utilizat in prezent pentru tratarea bolilor sistemului musculo-scheletice,
putine studii au examinat efectul SWT asupra durerilor cronice de spate cronice. Prin urmare, studiul de
fata a investigat efectele SWT asupra pacientilor cu dureri cronice de spate.Studiul de fata a fost realizat
cu 28 de pacienti (9 barbati, 19 femei, medie varsta 16-75 ani) care au vizitat spitalul
neurochirurgical ,,K” situat in Daegu, Coreea. Au fost clasificati de neurochirurg ca avand dureri
cronice de spate, deoarece durerile de spate au persistat timp de 12 saptamani sau mai mult. Subiectii
de studiu au fost impartiti intr-un grup SWT ( nr = 13) si un grup de fizioterapie conservatoare (GFC) (nr =
15 ) .
Plangerea principala a pacientilor cu dureri cronice de spate a fost durerea in zona fesierului si a regiunii
lombosacrale. Prin urmare, regiunile tratate au fost in principal muschiul patratul lombar, muschiul
gluteu mare, muschiul gluteu mediu, muschiul gluteu mic si muschiul piriform. Grupul GFC a primit
termoterapie folosind pachete fierbinti, ultrasunete si electroterapie, folosind TENS. Atat SWT, cat si
GFC au primit tratament de doua ori pe saptamana timp de sase saptamani, si ambele grupuri au luat
parte la un program de exercitii compus din exercitii Williams si McKenzie.Acest program de exercitii a
fost implementat in sesiuni de 30 de minute, de doua ori pe saptamana, timp de sase
saptamani.Comparatia nivelului durerii intre grupuri,Rezultate si beneficii ale terapiei Shockwave

Studiul de fata a fost realizat pentru a examina efectele terapiei SWT aplicate pacientilor cu dureri
cronice de spate. Alte studii efectuate pe esantioane a cate 20 pacienti au aratat ca:pacientii cu
tendinita calcifica au fost tratati cu terapia Shockwave si urmariti trei luni mai tarziu, 75% dintre pacienti
au prezentat ameliorarea durerii.pacientii cu tendinita calcifica articulara la umar au fost tratati cu
terapie Shockwave si 60% dintre pacienti si-au recuperat functionarea normala, iar 72% dintre pacienti
au prezentat doar disconfort intermitent.pacientii cu epicondilita tratati cu terapia shockwave, au
prezentat atat o ameliorare semnificativa a durerii, cat si o crestere semnificativa a puterii musculare.

terapie Shockwave a vindecat inflamatia la tendoane si ligamente.

Comparatia pe scala VAS in cadrul grupului SWT si GFC a aratat imbunatatiri dupa interventie. Dar
grupul supus tratamentului SWT a aratat o imbunatatire semnificativ mai mare. Se considera ca SWT
functioneaza prin ruperea calcifierilor, induce cresteri ale debitului de sange si revascularizare,
stimuland si reactivand procesul de vindecare a tendoanelor, tesuturilor inconjuratoare si oaselor.
Consideram ca studiul de fata a aratat scaderi ale VAS ca urmare a acelorasi procese.

Introducere in durerea lombara cronica (lombalgie)

Durerea de spate, in special cea din zona lombara, este prezenta la aproximativ 80% din populatie.
Sansele sunt ca, mai devreme sau mai tarziu, o persoana sa experimenteze cel putin un astfel de episod
dureros de-a lungul vietii sale. Durerea este unul dintre factorii care afecteaza intr-o buna masura
calitatea vietii pacientilor, ducand la probleme socio-economice asociate cu majorarea costurilor de
tratament, dar si la dificultati in indeplinirea activitatilor zilnice. Lombalgia, in multe dintre cazuri, poate
fi prevenita prin adoptarea unei posturi corecte si prin evitarea mentinerii pozitiei asezat o vreme
indelungata. Cu toate acestea, multe dintre tipurile de lombalgie sunt tratate folosind metode la fel de
variate precum cauzele declansatoare ale durerii. Repausul la pat, elongatiile, terapia TECAR,
electroterapia si terapia manuala sunt cateva dintre modalitatile prin care putem ameliora simptomele
in prima faza. Cand toate acestea nu dau rezultate, vor fi luate in calcul metodele invazive de tratament,
precum injectiile epidurale sau interventiile chirurgicale daca afectiunea este grava. In ultima perioada,
au fost adoptate noi forme de tratament conservator, printre care includem si terapia cu unde de soc
(Shockwave).

Prin terapia Shockwave se aplica unde de soc leziunilor, cu scopul de a produce revascularizarea,
stimularea sau reactivarea proceselor de vindecare atat ale tendoanelor, cat si ale oaselor, diminuand
astfel durerea. Un avantaj al acestei terapii este acela ca poate imbunatati forta musculara prin
stimularea motorie a muschiului/tendonului.

Pentru a demonstra beneficiile terapiei cu unde de soc asupra afectiunilor coloanei lombare, mai multi
cercetatori si fizioterapeuti din orasul Sud Coreean, Daegu, au efectuat un studiu pe 30 de persoane
diagnosticate cu dureri cronice de spate. Subiectii au fost impartiti in doua grupuri, astfel incat primul
grup a primit tratament conservator clasic, in vreme ce al doilea grup a fost tratat exclusiv folosind
terapia Shockwave. Subiectii nu au suferit interventii chirurgicale in zona lombara inainte de efectuarea
studiului, nu au avut fracturi, tumori sau alte infectii si inflamatii ale discului intervertebral.

Beneficiile terapiei Shockwave

Pacientii din grupul tratat exclusiv prin aplicarea undelor de soc au adoptat postura de decubit ventral
(pe burta), pentru a le permite terapeutilor sa se concentreze pe zonele cele mai dureroase: patratul
lombar si articulatia sacro-iliaca. Terapia a constat in aplicarea a 1.000 unde de soc (de 7 ori pe secunda)
la 2,5 Hz, folosind densitati scazute ale fluxului de energie (0,01-0,16 mJ/mm2) transmise cu ajutorul
sondei de 17 mm. Pacientii din cel de-al doilea grup (tratament conservator) au efectuat: terapie TECAR,
terapie cu ultrasunete si electroterapie folosind TENS (15 minute). Toti subiectii au beneficiat de
tratament de doua ori pe saptamana timp de sase saptamani.

Rezultatele obtinute la sfarsitul celor sase saptamani au aratat ca toti subiectii au experimentat o
reducere a durerii, dar si o imbunatatire a starii psihice. Totusi, comparand rezultatele, cercetatorii au
observat ca grupul care a fost tratat exclusiv cu terapia Shockwave a simtit o reducere a durerii
semnificativ mai mare decat grupul care a beneficiat de tratament conservator. Intr-un alt studiu realizat
de catre Hammer JD et al. s-a demonstrat ca, spargand calculii renali cu ajutorul terapiei Shockwave, se
pot imbunatati atat circulatia sangvina, cat si rata de revascularizare. Folosind acest efect se pot stimula
si activa procesele de vindecare ale tendoanelor, tesuturilor adiacente si oaselor pentru a elimina
inflamatiile si ameliora durerea.Terapia cu unde de soc a redus durerile de coloana lombara,
imbunatatind astfel functiile fizice ale subiectilor si, prin urmare, capacitatea lor de a desfasura activitati
cotidiene. Un alt studiu condus de catre Holmes S. in anul 1985 a demonstrat faptul ca limitarile fizice ar
cauza probleme psihice, care mai tarziu ar putea afecta si mai mult calitatea vietii pacientului. Depresia
este strans legata de dizabilitatea fizica sau durerea cronica si este un element important care
interfereaza cu procesul de vindecare, de multe ori intarziindu-l sau chiar agravand afectiunea.

Desi studiile au avut cateva limitari in ceea ce priveste numarul de persoane monitorizate, rezultatele au
aratat ca terapia Shockwave este, intr-adevar, eficienta in tratarea durerilor de spate cronice si poate
imbunatati semnificativ starea psihica a pacientului.

Introducere in durerea de spate cronica

Durerea de spate cronica este una dintre cele mai frecvente si mai costisitoare afectiuni medicale cu
care se confrunta populatia de astazi. Doar in Statele Unite, costurile sale sunt estimate la 100 de
miliarde de dolari. Cauza este slab inteleasa, iar furnizorii de servicii medicale impartasesc un limbaj
comun in ceea ce priveste aceasta durere. In plus, sunt efectuate teste medicale costisitoare, care sunt
insuficiente pentru prezentarea tratamentului. In era in care medicamentul se bazeaza pe dovezi,
furnizorii de servicii medicale pentru durerile de spate trebuie sa gaseasca modalitati mai bune de a
comunica intre ei.

Metode de cercetare

Pentru o mai buna comunicare, cheia este masurarea datelor, in contextul unui model de reabilitare
clinica bazat pe valori inregistrate. Masurarea datelor este cheia pentru o mai buna comunicare intre
furnizorii care trateaza durerile coloanei vertebrale. Masurarea datelor inseamna obtinerea atat a
rezultatelor raportate de pacient (PRO), cat si a rezultatelor bazate pe evaluariea clinica (CBOs).

Rezultate si concluzii

S-a demonstrat ca intarirea musculo-scheletica a extensorilor lombari si cervicali reduce semnificativ

durerea si ofera rezultate clinice de succes pentru pacientii care sufera de dureri cronice de spate si de
gat. Consolidarea, intarirea musculaturii zonei lombare a avut succes, datorita faptului ca este un
exercitiu sigur, prescris pe baza evaluarii initiale si care ofera date obiective. Fara masurare, rezultatele
clinice se bazeaza mai mult pe opinie decat pe cursurile prescrise in mod obiectiv de tratament. Desi
masurile indirecte (PRO) sunt prezentate in mod obisnuit in lucrarile clinice si in evaluarile clinice,
acestea nu sunt adesea utilizate in practicile normale de terapie fizica. Adaugarea masurilor directe de
performanta a pacientului (CBOs) creeaza o imagine clinica mult mai clara. Cheia intelegerii valorii
practicii clinice si a impactului previzibil al acesteia asupra tratamentului pacientului este masurarea
obiectiva.

Date statistice. Studiu de caz

Sistemul de sanatate al Statelor Unite s-a aflat in pozitia de a fi pe calea falimentului. Produsul intern
brut (PIB) din SUA este de 15,6 miliarde de dolari, iar asistenta medicala reprezinta aproape 3 trilioane
de dolari din aceasta cifra, si costurile pentru asistenta medicala cresc in mod constant. O mare parte
din practica medicinii musculo-scheletice este departe de a fi bazata pe dovezi, iar costurile pentru
gestionarea durerilor de spate in SUA continua, de asemenea, sa creasca, cu pana la 100 de miliarde de
dolari. Efectele Legii privind protectia pacientului si ingrijirea accesibila sunt inca oarecum incerte, cu o
exceptie clara. Institutele competente vor fi obligate sa furnizeze tratamente obiective, bazate pe
dovezi, cu rezultate masurabile.Institutele Nationale de Sanatate (NIH) au fost in proces de completare
si punere in aplicare a sistemului de informatii privind masurarea rezultatelor raportate de pacient
(PROMIS) care a fost creat pentru a realiza obtinerea rezultatelor raportate de pacient cat mai
nedureros si rentabil. Cu toate acestea, monitorizarea clinica este importanta, deoarece clinicienii
trebuie sa puna intrebari legitime, cum ar fi „Cat la suta din terapia fizica si tratamentul chiropractic
este placebo?” Desi un astfel de limbaj tinde sa provoace ofense anumitor pacienti sau populatii
clinice, intrebarea este semnificativa. Tratamentul rational trebuie sa aiba un cadru conceptual,
evaluare/ tratament standardizat si un protocol terapeutic comun. Nu toate durerile de spate sunt la fel.
Unele dureri de spate - identificate ca fiind ca un steag rosu, de avertizare - nu trebuie tratate cu
exercitii fizice si necesita un antrenament medical mult mai atent. Durerea de avertizare poate prezenta
o durere constanta neintrerupta, care se agraveaza atunci cand pacientul se intinde, interfereaza cu
somnul si / sau insoteste o pierdere in greutate neanticipata. Originea durerii poate include o tumora,
sindromul cozii de cal, infectie sau fractura a coloanei vertebrale. Desi durerile necesita o atentie
serioasa, doar 1- 4% dintre pacientii care prezinta dureri de spate au afectiuni ce necesita alte
tratamente deosebite. Pacientii cu dureri de natura tumorala si cei care ar putea prezenta pedispozitii
spre complicatii si / sau restrictitii, in plus fata de durerile de spate, sunt dincolo de sfera acestei lucrari.

. Evaluarile sistematice pentru tratamentul durerilor acute de spate, subacute si cronice au oferit
recomandari pentru activitatea in recuperare, astfel societati profesionale, companiile de asigurari si
alte agentii interesate in sanatatea cetatenilor au publicat ghiduri clinice pentru tratamentul durerilor de
spate scazute.

pentru pacientul cu dureri de spate acute, activarea timpurie spre normalitatea care include exercitii
fizice ar trebui sa inceapa in mediul de ingrijire primara. Din pacate, un procent mare de medici de
ingrijire primara nu recomanda exercitii fizice pacientilor cu dureri de spate, motivele fiind neclare. Unii
medici generali invoca interesele pacientilor care isi depasesc judecata clinica, chiar si atunci cand
practicienii stiu importanta recomandarii unei activitati sporite. Acest conflict dintre pacienti si
practicieni sugereaza necesitatea unor metode mai bune de comunicare a valorii de a fi activ.
Practicantii priceputi sunt capabili sa descopere propriile motivatii ale pacientului si sa le alinieze
obiectivelor de tratament adecvat active.

In comparatie cu alte abordari terapeutice, exercitiile fizice demonstreaza rezultate pozitive de la sine
pentru pacientii cu dureri de spate cronice - in general, in contextul unui cadru de reabilitare.

Ce tratam?

Durerea poate fi motivul pentru care oamenii solicita ingrijiri medicale, dar mobilitatea, mai degraba
decat durerea este tratata in terapia fizica de reabilitare. Companiile de asigurari din Statele Unite nu
platesc pentru reducerea durerii - platesc pentru cresterea mobilitatii, deoarece durerea nu poate fi
masurata eficient, iar optiunile de tratament sunt limitate la medicamente, interventii cognitive sau
chirurgie. Reducerea durerii poate aparea ca rezultat al terapiei fizice, dar imbunatatirea functionala
este scopul atat pentru asigurator, cat si pentru clinician.

Lombosacralgia (low back pain sau durere de mijloc) este o durere lombara inferioara de cauza
mecanica si poate fi generata atat de suferinta tesuturilor moi lombare, cat si de afectarea structurilor
vertebrale (disc, ligamente, pediculi vertebrali, articulatii vertebrale posterioare). Tratamentul acestor
afectiuni poate fi medicamentos, de posturare, fizioterapie si kinetoterapie, explica Dr. Alin Popescu,
medic specialist medicina sportiva. Programul Willliams este unul din programele kinetoterapice
utilizate in patologia coloanei vertebrale lombare, se realizeaza in trei etape si variaza de la un pacient la
altul, in functie de localizarea afectiunii, varsta si profesia lui.

Fazele durerilor lombosacrale:

In perioada acuta cand durerile lombosacrale sunt intense, cu sau fara iradiere, pacientul nu isi poate
calma durerile nici intins in pat si prezinta contractura musculara lombara.

In perioada subacuta cand durerile au mai cedat, cele de repaus au disparut, bolnavul se poate misca in
pat fara dureri, se poate deplasa prin camera, poate sa stea pe scaun un timp mai mult sau mai putin
limitat. Durerea este suportabila daca nu isi mobilizeaza coloana.

Perioada cronica in care pacientul isi poate mobiliza coloana, durerile fiind moderate. In timpul mersului
si a ortostatismului, durerile pot aparea dupa o perioada mai lunga de timp.

Perioada de remisiune completa, cand pacientul nu mai are simptome, dar oricand se poate repeta un
episod dureros.
Durerea de spate cronica este una dintre cele mai frecvente si mai costisitoare afectiuni medicale cu
care se confrunta populatia de astazi. Doar in Statele Unite, costurile sale sunt estimate la 100 de
miliarde de dolari. Cauza este slab inteleasa, iar furnizorii de servicii medicale impartasesc un limbaj
comun in ceea ce priveste aceasta durere. In plus, sunt efectuate teste medicale costisitoare, care sunt
insuficiente pentru prezentarea tratamentului. In era in care medicamentul se bazeaza pe dovezi,
furnizorii de servicii medicale pentru durerile de spate trebuie sa gaseasca modalitati mai bune de a
comunica intre ei.

Metode de cercetare

Pentru o mai buna comunicare, cheia este masurarea datelor, in contextul unui model de reabilitare
clinica bazat pe valori inregistrate. Masurarea datelor este cheia pentru o mai buna comunicare intre
furnizorii care trateaza durerile coloanei vertebrale. Masurarea datelor inseamna obtinerea atat a
rezultatelor raportate de pacient (PRO), cat si a rezultatelor bazate pe evaluariea clinica (CBOs).

Rezultate si concluzii

S-a demonstrat ca intarirea musculo-scheletica a extensorilor lombari si cervicali reduce semnificativ

durerea si ofera rezultate clinice de succes pentru pacientii care sufera de dureri cronice de spate si de
gat. Consolidarea, intarirea musculaturii zonei lombare a avut succes, datorita faptului ca este un
exercitiu sigur, prescris pe baza evaluarii initiale si care ofera date obiective. Fara masurare, rezultatele
clinice se bazeaza mai mult pe opinie decat pe cursurile prescrise in mod obiectiv de tratament. Desi
masurile indirecte (PRO) sunt prezentate in mod obisnuit in lucrarile clinice si in evaluarile clinice,
acestea nu sunt adesea utilizate in practicile normale de terapie fizica. Adaugarea masurilor directe de
performanta a pacientului (CBOs) creeaza o imagine clinica mult mai clara. Cheia intelegerii valorii
practicii clinice si a impactului previzibil al acesteia asupra tratamentului pacientului este masurarea
obiectiva.

Play

Date statistice. Studiu de caz

Sistemul de sanatate al Statelor Unite s-a aflat in pozitia de a fi pe calea falimentului. Produsul intern
brut (PIB) din SUA este de 15,6 miliarde de dolari, iar asistenta medicala reprezinta aproape 3 trilioane
de dolari din aceasta cifra, si costurile pentru asistenta medicala cresc in mod constant. O mare parte
din practica medicinii musculo-scheletice este departe de a fi bazata pe dovezi, iar costurile pentru
gestionarea durerilor de spate in SUA continua, de asemenea, sa creasca, cu pana la 100 de miliarde de
dolari. Efectele Legii privind protectia pacientului si ingrijirea accesibila sunt inca oarecum incerte, cu o
exceptie clara. Institutele competente vor fi obligate sa furnizeze tratamente obiective, bazate pe
dovezi, cu rezultate masurabile.

Institutele Nationale de Sanatate (NIH) au fost in proces de completare si punere in aplicare a sistemului
de informatii privind masurarea rezultatelor raportate de pacient (PROMIS) care a fost creat pentru a
realiza obtinerea rezultatelor raportate de pacient cat mai nedureros si rentabil. Cu toate acestea,
monitorizarea clinica este importanta, deoarece clinicienii trebuie sa puna intrebari legitime, cum ar fi -
Cat la suta din terapia fizica si tratamentul chiropractic este placebo?- Desi un astfel de limbaj tinde sa
provoace ofense anumitor pacienti sau populatii clinice, intrebarea este semnificativa. Tratamentul
rational trebuie sa aiba un cadru conceptual, evaluare/ tratament standardizat si un protocol terapeutic
comun.

Nu toate durerile de spate sunt la fel. Unele dureri de spate - identificate ca fiind ca un steag rosu, de
avertizare - nu trebuie tratate cu exercitii fizice si necesita un antrenament medical mult mai atent.
Durerea de avertizare poate prezenta o durere constanta neintrerupta, care se agraveaza atunci cand
pacientul se intinde, interfereaza cu somnul si / sau insoteste o pierdere in greutate neanticipata.
Originea durerii poate include o tumora, sindromul cozii de cal, infectie sau fractura a coloanei
vertebrale. Desi durerile necesita o atentie serioasa, doar 1- 4% dintre pacientii care prezinta dureri de
spate au afectiuni ce necesita alte tratamente deosebite. Pacientii cu dureri de natura tumorala si cei
care ar putea prezenta pedispozitii spre complicatii si / sau restrictitii, in plus fata de durerile de spate,
sunt dincolo de sfera acestei lucrari.

Exercitii fizice. Istoric si pozitionare

Exercitiile pentru sanatatea si gestionarea bolilor nu este o idee noua. Influenta lui Claudius Galen (129-
210 d.Hr.) in ceea ce priveste ceea ce a numit -sase lucruri non-naturale- (aer curat, mancare sanatoasa,
somn adecvat, intestine bune de lucru, pasiuni echilibrate si exercitii fizice adecvate) a informat bine
medicii ca urmeaza sa includa exercitiile fizice ca o parte importanta a practicilor lor medicale. Pana la
sfarsitul anilor 1800, cand medicina occidentala si asistenta medicala au devenit mai concentrate pe -
ingrijirea bolilor si afectiunilor -, accentul pe sanatate a intrat pe fundalul practicilor medicale.

In anii 1960, populatia americana si-a mutat atentia spre starea de sanatate generala. Boala cardiaca a
fost o epidemie publica, fumatul si consumul excesiv de alcool au fost vazuti ca factori de descurajare a
sanatatii, iar oamenii au inceput, din nou, sa se intereseze pentru propria sanatate. Desi atentia asupra
sanatatii parea a fi un fenomen nou, societatea americana a luat doar o pauza de la o traditie istorica a
recunoasterii activitatii fizice, ca aspect important al sanatatii bune. Exercitiul fizic a primit mult mai
multa recunoastere, intrucat asistenta medicala a inceput sa gaseasca un echilibru in cadrul monolit de -
combaterea si odihna bolilor- care a dominat medicina in Statele Unite de mai bine de 80 de ani.

Astazi, exercitiul este recunoscut pentru importanta sa pentru stiluri de viata sanatoase, longevitate,
calitatea vietii, sanatatea mintala si gestionarea multor boli cronice, inclusiv dureri de spate scazute.
Exercitiul este singurul mod semnificativ de a creste capacitatea functionala. Evaluarile sistematice
pentru tratamentul durerilor acute de spate, subacute si cronice au oferit recomandari pentru
activitatea in recuperare, astfel societati profesionale, companiile de asigurari si alte agentii interesate in
sanatatea cetatenilor au publicat ghiduri clinice pentru tratamentul durerilor de spate scazute.

Play
Pentru pacientul cu dureri de spate acute, activarea timpurie spre normalitatea care include exercitii
fizice ar trebui sa inceapa in mediul de ingrijire primara. Din pacate, un procent mare de medici de
ingrijire primara nu recomanda exercitii fizice pacientilor cu dureri de spate, motivele fiind neclare. Unii
medici generali invoca interesele pacientilor care isi depasesc judecata clinica, chiar si atunci cand
practicienii stiu importanta recomandarii unei activitati sporite. Acest conflict dintre pacienti si
practicieni sugereaza necesitatea unor metode mai bune de comunicare a valorii de a fi activ.
Practicantii priceputi sunt capabili sa descopere propriile motivatii ale pacientului si sa le alinieze
obiectivelor de tratament adecvat active.

In comparatie cu alte abordari terapeutice, exercitiile fizice demonstreaza rezultate pozitive de la sine
pentru pacientii cu dureri de spate cronice - in general, in contextul unui cadru de reabilitare.

Ce tratam?

Durerea poate fi motivul pentru care oamenii solicita ingrijiri medicale, dar mobilitatea, mai degraba
decat durerea este tratata in terapia fizica de reabilitare. Companiile de asigurari din Statele Unite nu
platesc pentru reducerea durerii - platesc pentru cresterea mobilitatii, deoarece durerea nu poate fi
masurata eficient, iar optiunile de tratament sunt limitate la medicamente, interventii cognitive sau
chirurgie. Reducerea durerii poate aparea ca rezultat al terapiei fizice, dar imbunatatirea functionala
este scopul atat pentru asigurator, cat si pentru clinician.

Mobilitatea poate fi masurabil obiectiv si poate fi crescuta in mod deliberat prin tratament. Studiile au
demonstrat efectele pozitive ale exercitiului progresiv. Exercitiul a fost, de asemenea, comparativ
favorabil cu interventia chirurgicala si, in unele cazuri, a eliminat necesitatea interventiei chirurgicale.
Aceste descoperiri indica faptul ca terapia clinica ar trebui sa includa exercitii progresive adecvate.
Exercitiul este elementul central al tratamentului pentru gestionarea tuturor sindroamelor de durere
complexe, inclusiv a durerii coloanei vertebrale.

Tratamentul durerilor de spate cronice

Un program clinic de tratament rational ar trebui sa contina 4 elemente:

un cadru pragmatic;

o metodologie standardizata de evaluare si tratament;

un protocol terapeutic comun ;

un model rentabil.

Exercitiul terapeutic masurat in mod obiectiv se acorda acestui tip de program de tratament structurat.
Intr-un cadru pragmatic, exercitiul ar trebui sa urmeze principiul supraincarcarii progresive (intensitatea,
frecventa sau durata miscarii crescanda pentru a depasi nivelurile normale de activitate). Metodologiile
standardizate de evaluare si tratament sunt esentiale daca ameliorarea functionala trebuie masurata
intr-un mod semnificativ. Testele standardizate sunt disponibile si trebuie aplicate pentru ancheta
stiintifica si pentru o comunicare clara intre colegii clinici. Colegiul American de Medicina Sportiva
publica astfel de metodologii de testare si prescriptie medicala.

In mod alternativ, daca masurarea obiectiva este pur si simplu destinata utilizarii clinice interne (de
exemplu, motivatia pacientului sau comunicarea clinicianului), sunt necesare orice tip de testare pentru
reabilitare (adica pentru flexibilitate, rezistenta). In cadrul practicilor de terapie fizica cu mai mult de un
clinician, fiecare clinician evalueaza si trateaza diferit pacientii. Un protocol terapeutic comun ajuta la
furnizarea tratamentului, sporind o intelegere clinica mai larga a ingrijirii pacientului. Acordul dintre
clinicieni, cel putin in cadrul unei practici, cu protocoalele terapeutice comune poate fi de mare ajutor.
Utilizarea unui cadru pentru crearea unui tratament eficient ingrijirii coloanei vertebrale poate avea un
impact asupra problemelor sociale mai mari. Factorii de cost social sunt deosebit de importanti in
Statele Unite, unde doua treimi din costurile coloanei vertebrale sunt datorate scaderii salariilor, a
productivitatii si asistenta medicala se apropie rapid de 18% din PIB.

Play

Importanta masurarii rezultatelor

Masurarea obiectiva trebuie utilizata din mai multe motive. Datele culese sunt extrem de valoroase,
ceea ce conduce la o mai buna intelegere clinica si la cercetari ulterioare. Un al doilea motiv si deseori
trecut cu vederea este motivatia pacientului. Oamenii sunt interesati de locul in care se potrivesc
oricarei categorii care le ofera interes. Studiile din domeniul eficientei exercitiului fizic se concentreaza
pe acest aspect uman. Tabelele de sanatate actuala ofera date referitoare la inaltime, greutate, indicele
masei corporale, colesterolul, glicemia si performanta fizica. Pacientii doresc sa stie cum se descurca in
reabilitare.

Atunci cand li se poate arata cresterea rezistentei, a gamei de miscare sau a flexibilitatii de-a lungul liniei
de baza, ei simt un sentiment de realizare - util pentru mentinerea motivatiei pacientilor in timpul
tratamentului. Masurarea poate fi folosita atat pentru a incuraja pacientii, cat si pentru a demonstra ca
au facut progrese , nemaifiind nevoie de tratament. Exercitiul masurat ofera o naratiune clinica mai
larga si mai coerenta din care poate fi rafinat managementul terapeutic.

Rezultate clinice

Majoritatea masurilor care reflecta modificarile durerii de spate sunt raportate pacientului in
urmatoarele categorii generale: simptome, mobilitate si calitatea vietii. Utilizarea rezultatelor raportate
de pacient (PRO) in studiile clinice reflecta atentia acordata evaluarii pacientilor asupra asistentei
medicale.
La sfarsitul anilor 1980 si inceputul anilor 1990, cateva dintre aceste masuri erau disponibile. Exemple
includ scari de durere analogice, indicele de dizabilitate oswestry (masura functiei) si sondajul privind
calitatea vietii in forma scurta (SF-36). Rezultatele bazate pe clinicieni (CBO) sunt un alt tip de date.
Evaluarile CBO reflecta modificari fiziologice sau biomecanice obiective, cum ar fi rezistenta, forta
musculara, intervalul de miscare si activitatile masurate ale vietii zilnice (de exemplu, testarea capacitatii
functionale). Acestea difera de PRO, deoarece nu implica perceptii ale pacientilor; mai degraba, masoara
performanta. Din pacate, majoritatea clinicienilor nu utilizeaza rezultatele in practicile lor. Lee a indicat
ca mai putin de 10% din toate practicile de asistenta medicala din Statele Unite colecteaza orice fel de
date privind rezultatele - PRO sau CBO.

Evaluarea in gestionarea durerilor de spate

Evaluarea este o strategie importanta in gestionarea durerilor de spate, indiferent daca durerea este
acuta sau cronica. Printre diferitele strategii de exercitiu utilizate, antrenamentul de rezistenta este cel
mai eficient. Cu toate acestea, fara o masura de baza obiectiva care sa conduca la prescrierea dozei
adecvate de exercitiu (adica, intensitatea, durata si repetarea activitatii), imbunatatirea pacientului este
complet subiectiva. Fara masurare, rezultatele clinice se bazeaza mai mult pe opinie decat pe cursurile
prescrise in mod obiectiv de tratament. Desi masurile indirecte (PRO) sunt de obicei prezente in lucrarile
clinice si in revizuirile clinice, acestea nu sunt adesea utilizate in practicile normale de terapie fizica.
Adaugarea masurilor directe de performanta a pacientului (CBOs) creeaza o imagine clinica mult mai
clara. Cheia intelegerii valorii practicii clinice si a impactului previzibil al acesteia asupra tratamentului
pacientului este masurarea obiectiva.

Caseta 8. Evaluarea durerii

Pacienţii pot prezenta durere postoperatorie specifică care se remite în câteva zile cu analgezice non-
opioide sau

AINS, și/sau durere nespecifică, persistentă, până la cronicizare, cu răspuns slab la medicația de bază și
care

necesită un tratament de recuperare de durată. Durere post-laminectomie/discectomie poate fi cauzată

de

intervenția propriu-zisă, durere articulară cauzată de spasticitate musculară, durere centrală neuropată,
durere

secundară stenozei lombare restante şi altele.

1. Se recomandă evaluarea durerii prin utilizarea scalei vizuale analogice (de la 0 pînă la 10 puncte).

2. Se recomandă evaluarea etiologică a durerii (ex. musculoscheletală sau neuropatică), localizarea,

caracteristici calitative şi cantitative, intensitatea, durata, determinarea factorilor care agravează sau
ameliorează

durerea.